Curierul Foaea Intereselor Generale, 1877 (Anul 4, nr. 2-99)

1877-06-30 / nr. 49

2­ER­U L­ tățile vecine cu țărmii și póte chiar a pătrunde pe Dunăre. Astfel la Sulina, care acum e părăsită de popo­­rațiune, s’au oprit ori diminață nouă vapore, 6 mari și 3 mici, și-au bombardat’o causându’i Însemnate stricăciuni, și provocând chiar un incendiu. La gura Dunărei cu acelaș nume ar fi sosit tot eri alte 20 vapore turcesci. Un altul care se află pe la gura Kiliei, luând în zonă o barcă de la Gibriani, s’a m­omolit­ încercarea făcută de Turci, d’a pătrunde pe gu­­rele Dunărei, ar pute causa mari dificultăți oștirei ruseșci din Dobrogea, dacă ar reuși. Pentru a impedeca insă reușirea ei, comandantele armatei rusesci din Tulcea a luat măsuri seriose, așe­lend în cursul apei torpile, cari ar arunca in aer vasele ce s’ar incerca se înainteze. Aflăm in momentele din urmă că s’au trimis două monitore rusesci pentru a lua vaporul turcesc m­a­molit in apropiere de Vîlcov, de care vorbesce scr­­rea ce publicăm mai sus. (Rom.) In jurul Tîrnovei a urmat mai multe bătălii crân­cene. Turcii nu voiau se­pără cheia celor 2 dru­muri cari taie Balcanul, și concentrându’și forțele, au iisbutit să respingă avant-garda rusă. In cele din urmă insă, Rușii au reluat’o. ------- Q­ Se vorbesce că in atacurile ce vor începe peste Dunăre, trupele din Dobrogea pană in Rusciuc vor fi comandate de Marele Duce Moștenitor, trupele române și ruse dintre Vidin și Nicopol vor fi co­mandate de Domnitorul nostru, iar marele Duce Ni­­colae va comanda centrul și va menține acordul mișcărilor celor trei părți. Câte­va mici vapore de război turcesci îmbrăzdătă de jos pe furiș Dunărea in dreptul Ialomiței și a­­runcă obuse contra satelor. Scopul lor insă este mai mult a apăra retragerea unor trupe turcesci, de­cât a incerca vr’un atac. Așteptând ca corespondintele nostru se ne ---- —i— -1— • » t 1 ■ "• Un public • . se grămădise in jurul scărei celei m ■„ i intrarea Universității, cu tetă căldi­nare ce era. După ce s termin oficiul divin și se stro­piră drapelele . . lor cu apă sânțită, urmă defilarea pe du-­iu Mărielor Lor. Acestă am compunea din­tre nouă trăsuri pentru mai multe căruțe mici pentru materi * doi­spre-<jece catâri tot pentru transpun m­alului. Dumnele a­m delegațiunea comite­tului Iașan a­­cesta serbare. Iată și ce scrie , P­apul.“ Ambulanța Ia a d­or, după ce a fost ori bine-cu­­vântată prin r­­­ului, în asistența M. S. Doamnei și a u­­o­i n­umeros, a plecat la des­tinația ei. Onoare Iașene bă, aici o gălăgie patriotică, ele ’și-au înplini , a­to via intr’un mod strălucit. Bucurescenelor,­­a unit rândul. Nu vă lăsați mai jos. Floarea iei române, ca Princesa Alina Florescu și aAeP, v’a dat exemplu. Domnul Gr. Ca­­v ■­i a oferit pentru armată suma de 50,000­00 civile popușoi. Acest act vorbesce de sine și aceea ne abținem de la ori-ce comentarii ■­m vise datori a publica scrisorea D-lui Câni;.­! către Măria Sa Dom­nitorul de care îl Astă ofrandă precum și respunsul Domnul Eată aceste ac Prea Inat < Dot me. Nu mai este în ora sacrificielor a sosit. Fie­care Român inimă bate înaintea ne­voilor și suferințil ste dator a’șî manifesta simțimentele, câni ’și espune vieța, când Patria reclamă ad­ulor fiilor ei. Inacțiunea ar fi nepasarea Românilor luminați, o pată ce s­e întinde națiunei întregi. Tmm­us de ac.fist.ft idei am Im­i r-m­afifi­í o­tirei nóstre una sută chile mari porumb, aflate pe proprietatea mea Florescu­, din districtul Prahova. Prea înălțate Domne. Pe lângă ferbintele mele urări, mă simt fericit de a putea aduce acest mic ajutor junei și bravei nóstre armate, care sub patriotica conducere a Mă­riei Tale, va ser­a purta drapelul Țerei, și a re­învia faptele gloriose ale strămoșilor noștri. Sunt al Măriei Vostre servitor. Bucuresti 23 Iunie 1877. Cotroceni, 24 Iunie 1877 Gr. Gr. Cantacuzino. Iată și respunsul cu care M. S. Domnitorul a bine-voit a onora scrisorea D-lui Cantacuzino: p­r ocumpul meu D-le Cantacuzino! Am priimit cu cea mai viuă plăcere patriotica d-tele ofrandă, și în numele armatei și al Meu,’ți mulțumesc. Este adevărat, momentele sunt solemne, și putem­­ zice că a sosit ora în care toți fii țetei sunt chemați a’și aduce obolul pe altarul Patriei, unii prin concurs și adjutare de tot felul, alții dându’și sângele lor în rândurile bravei noastre armate. In destinațiunea ce voiu ordona a se da fondului de 50.000 franci, ce ați oferit pentru trebuințele oștirei, voiu îngrija ca densa să păstreze, în mod durabil, aducerea aminte a acestui mărinimos dar, ca o dovadă a înaltelor și patrioticilor sentimente cari te însuflețesc, și care formeză o nobilă tradi­­țiune în familia D-tale. Frumóse monastiri, piese fondațiuni de bine-fa­­cere, sunt atâtea monumente neperitóre de iubirea pentru țară și de sentimentele românesci ale ne­mțiri Cantacuzinesc. Sunt fericit a saluta într’un demn urmaș aceleași frumóse sentimente, și, reînoindu’ți mulțămirele Mele, atăt pentru suma oferită căt și pentru pro­ductele în natură, cari se vor întrebuința de ad­­ministrațiunea militară pentru hrana armatei, te rog a primi cu acesta ocasiune, asigurarea afectuosei stime ce ’ți păstrez. CAROL, sânțirea ambulanțelor comitetului din Iassi. Pe la 4 ore se incepu oficiulu divin și puțin in urmă sosiră și inălțimele Lor Domnul și Domna, mai nem­erita, ce urmeza ase aa acestui fond. Ofer dar suma de cinci­zeci mii lei noi în bonuri ale creditului fond­ar, ce am onore­a înmâna Inălțimei Vostre de odată cu acesta epistolă. Pe lângă acesta sumă, mai pun la disposiția oș­ de resbel. In ce priveste că pâinea ce s’a distribuit armatei ar fi ploaiă, udă, și că prin urmare îngreuindu-se ast­fel, intendența militară ar profita a do­uă rație mai mică de 350 drumuri ce se cuvine pe­­ ln sol- FOILETON MARIA SPANIOLA LA BOU VICTIMA UNUI CĂLUGĂR. (Urmare). — Drace! cam avuți pentru ce,­­lise marciusul luând mâna Luisei, pe care o stringe cu afectuo­­sitate. Am avut nenorocirea d’a fi ucis prin jurnale. Domnii jurnaliști m’au ucis dintr’o­ singură lovitură, ce voiți­ sunt pene mai teribile de­cât sabia unui grenadi­r. Cât pentru câmpul de bătae, trebue se spun ca într’adever am remas rânit grav, ceea ce m’a pus în neputință de a’mi continua serviciul... este ch­iar uă­ minune câ am scăpat, căci rana era forte aprópe de inimă, și pentru a scote glontele a trebuit se mi se bucățiască tot peptul. — Cu tote aceste, relua Anselm, Gazeta spune oficial că muriseți. — Tocmai pentru c’o spune, nu murisem, răs­punse vesel marc­usul; apoi uitându-se cu bunătate la nevasta lui Anselm, adaose: Haide, Luise, îm­­brățioșază-mă... sper ca bărbatul d-tele nu va fi ge­los de acest biet bătrân... și cred asemine cu acești domni, cari sunt aici de fațsă, nu vor fi brosați de fraricheta mea... Noi aștia, bătrânii, avem tristul privilegiu de a lua asemine libertăți; trebue se ni se ierte ceva, de­ore­ce suntem pe drumul de a ne duce. Baronesa și fratele seu se înclinară cu amabili­tate, ca pentru a-și arăta asentimentul la propune­rea marchizului, al cărui cordialitate jovială îi se­dusese do-nă­dată. Luisa și colonelul se îmbrățioșară dar forte afec­tuos. — Soli tu, Anselm, relua bătrânul oșten, că po­sezi un juvaer încântător ? Se d­­ce ca căsătoria e uă cruce grea; dar eu cred câ­t câte ceva din tó­te în via Domnului. Cât pentru tine, parier­a rece contra unul cu acestă cruce nu-ți pare așa de grea ca pușca și ranița... Și aceste păpușele sunt copii tei ? Rosa și Iachim alergară se depun uă sărutare pe mâna marchizului. — Buni și frumoși ca mama lor, adăogi el îm­­brățioșându’i. Câți ai? — Patru acum, răspunse Anselm , apoi punăndu’și mâna la ochi, adaose . Și alți trei pe cari am avut nenorocirea a’i perchez — Drace ! se vede ca nu’ți ai perdut timpul. Vi­zai just pe câmpul de bătaie, și văd cu plăcere ca acest talent ți-a remas și în noua ta stare. Marchisul se’nroși îndată de gluma sa, mai ales zărind înainte’s vă damă jună; și, voind a face amendă onorabilă, adaose zimbind : — Astă­­zi, trebue se’mi iertați francheța, ori­care ’i ar fi espresiunea. Mă simt nebun de bucu­rie, acesta e pete­­lina cea mai fericită din vieța mea... Și apoi, red­am drepturile ce’mi dă tristul privilegiu de care am vorbit adine­are. Sculați-mă domnă, urmă el salutând pe baronesa: glumele ve­chiului soldat au în­tot­deauna un miros de cazarmă pe care’i greu a fi’l scote. — O­ domnule march­is, sciu se apreciez împre­jurările, răspunse baronesa. — Părintele meu,­­zise atunci dun Ludovic, dom­na e baronesa de Lac, și domnul­e fratele seu, don Antonio d’Aguilar, unul din medicii cei mai distinși ai capitalei. Doctorul se inclina. —­ Dacă, după cum nu mă’ndudiesc, relua mar­diisul, talentul și bunătatea acestei domne amabile răspund la frumuseța sa, renumele de astă-dată nu’i minciunos. Baronesa făcu­ră reverență încântătore pentru a mulțumi marchisului de cuvintele sale obligătore și acesta întinse mâna doctorului,­­licendu’i cu uă curtoașie amabilă. — Compter, domnule, pe amiciția unei persone atât amabilă și atât de distinsă. — Ea vă este câștigată, domnule, și mă simt pre fericit d’a răspunde la solicitudinea domnului pă­rinte a lui don Ludovic de Mendoza, răspunse me­dical strîngend cu afectuositate mâna marchisului. — Acum, amicii mei, urma marchisul adresân­­du-se la Buisa și la Anselm, voiesc, după cum am spus-o, se plătesc uă datorie vechiă. Intre omeni de onore, totă promisiunea e sacră... și prin ur­mare, nu pot, sub nici un protest, lipsi la a mea; nu pentru acesta am înviet. — Uă datorie ? relua Anselm. — Cum­ ai uitat așa de curând fapta ta cea fru­­mosă ? Ei bine, eu, contra obiceiului debitorilor, ’mi am amintit in­tot­de’una de densa; și n’a trebuit nimic mai puțin de­cât uă depărtare forț­ată, os­­tracismul, incertitudinea, șirul neîntrerupt de eve­nimente bizare pentru a mă împiedeca se mă achi­­tez. Acum nu mai e astfel, și de óre­ce sunt în stare de a o face, trebue scumpul meu, se te resem­nezi a te lăsa se fii plătit. Lectorul nu va permite se reproducem aici ceea ce am spus deja în capitul ântăia a acestei istorie, relativ la Anselm-cel-Cara^­i’os. El servise în armata liberală, sub un colonel că­ruia, la­să Întâlnire, îi scăpase vieța, și acesta vo-

Next