Curierul Foaea Intereselor Generale, 1879 (Anul 6, nr. 18-150)
1879-11-21 / nr. 135
Pag 2. ANUL VII No. 135. bucată de timp. Toate Statele au nevoia de repaus in acest moment și’i vor da toate silințele de a trăgăna pe cît va fi cu putință mai mult starea de lucruri stabilită prin tractatul de Berlin cu toate neajunsurile la cari el a dat loc. Relativ la chestiunea Arab-Tabiei cetim in „Independența Belgică“. Printre Gestiunile pendinte in Orient și cari au trecut prin multe variatiuni, se găsește și acea a Arab- Tabiei, care se credea deja resolvată intr’un sens conform dorințelor Rusiei. Insă și aci s-a făcut o întoarcere și se speră că decisiunea Puterilor va da câștig de causă României, in acest sens că podul se va construi lângă Silistria și protegiat de fortul român de la Arab-Tabia. Știrea dată de ziare, ca soluțiunea ar fi fost intervenită în acest sens, este prematură. Ne aducem aminte, că o primă comisiune luase deja cu unanimitatea voturilor, afară de votul delegatului rus, conclusiuni contrarii cerințelor Rusiei. Insă pe atunci, pentru comisiunile locale, era admis principiul unanimității absolute, după analogia congresului de la Berlin de unde erau ele. Se mai zicea pe atunci, că guvernele însăși, sau cel puțin mai multe dintre ele, erau prea dispuse a ratifica votul majorităței comisiunei. O a doua comisiune se numi și se hotărî ca ea să-și dea hotărîrea cu simpla majoritate a voturilor. Comisiunea aceasta stabili o anchetă la fața locului și recunoscu că singurul punt convenabil pentru construirea unui pod era cel indicat de România. Decisiunea de primă instanță, dacă se poate zice astfel, a fost clar confirmată, și se speră ca va fi astfel ratificată de guverne. Astfel se pare că stă acum Gestiunea, care nu este incă formal regulată. Pe de altă parte, se crede cu stăruință că problema emancipării israeliților români va fi asemenea rezolvată in scurt timp, poate chiar înainte de finele anului. Pe lângă Gestiunea aceasta mai vine regularea afacerei drumurilor de fer române. In ochii unora dintre guverne, un Stat mic ca România trebue—printre elementele independenței sale—să poată să compteze pe disposițiunea căilor sale ferate. Dlui Gh. Sion Gherei. Profund mișcat la cetirea scrisorei colective ce ați avut bunătatea să mi-o adresați, vă rog primiți expresiunea profundei mele gratitudine. Octaginar orb și retras la țară, sunt un german veteran al presei militante, am pus să mi se citească jurnalele, după aceea dictez articolele mele, care au totdeauna obiect susținerea principiului de naționalitate, și mai adesa ori în favoarea României, de care sunt legat cu amintirile cele mai plăcute, ce datează de la 1830 și care me animează astăzi, tot ca și atunci. Vai! cu toate sforțările mele pentru causa ei, inerția tuturor miniștrilor noștri, senatori și deputați, au nimerit rău de la moartea acelui mare om de stat contele Cavur. Nu se ocupă de cât a se resturna unii pe alții se ajungă la putere. Cu toate aceste pentru puțin timp ce -mi mai rămâne să trăesc, voiu continua a lupta pentru principiul naționalității și a confederațiunei Ethynice, și sunt convins ca în interval de un secol, acele prevederi se vor realisa. Ve rog primiți asigurarea destinselor mele sentimente, cu care sunt al vostru devotat concetățan. Turin, 14 Iulie 1879. Vegezzi Buscala. VegeMi Buscala și Romani». Sub acest titlu extragem din Renașterea: Având astăzi răspunsul ilustrului cetațan V. Buscala, la scrisoarea adresată de 17 cetățeni Petreni la 22 iunie 1879, ne grăbim al da publicităței. CURIERUL TH. BALASSAN. ședințe în locul d-lui Sihleanu și d. I. Agarici întrunește 58 de voturi din 78 voturi exprimate, fiind și 3 bile albe. Ședința se ridică la orele 4 anunțăndu-se cea viitoare pe azi 17 Noemvre. CRONICA INTERNĂ CAMERA . Ședința din 16 Noembrie. f Ședința să deschide la ora 1 sub președinți d-lui Al. Sihleanu fiind presenți 96 d-nn deputați. D. Al. Sicleanu mulțumește Camerei pentru înalta onoare ce ’i s’a făcut alegându’l vice-președinte. Eu, d-lor, sub direcțiunea onor și venerabilului nostru președinte, pe cât timp voi fi pe acest fotoliu, voi avea de arme: imparțialitatea, atât pentru majoritate cât și pentru minoritate; voi avea cea mai deosebită atențiune; mă voi sili ca la sfîrșit când nu voi mai fi aici să să fi meritat înalta d-v. încredere. Se procede la alegerea a patru cestori și dnii N. Viișoreanu, Gr. Serumie Pr. Dumitrescu, G. Goga sunt aleșii. 1). vice-președinte, N. Fleva, ocupă fotoliul președinției. Se comunică Adunărei următoarea demisiune a dvui Al. Sihleanu: D-le președinte. Am onoarea ve ruga ca să bine-voiți a interveni pe lengă onor. Adunarea, ’mi primi demisiunea din postul de vice-președinte al bitumului. Ve rog, d-le președinte, să bine-voiți a primi încredințări despre distinsa mea considerațiune. A. Sihleanu. D. P. Ghica zice că Camera nu se poate ocupa de alegerea unui nou vicepreședinte ci după constituirea ei. D. I. Cămpineanu roagă Camera ca chiar astăzi să se pună la ordinea zilei alegerea unui nou vice-președinte. D. Al. Sicileanu stăruie a i se primi demisiunea. Adunarea, consultată, încuviințează demisiunea, din vice-președinte, a d-lui Al. Siclileanu. Se alegea comisiunea de petițiuni care este următoarea: d. N. Constantinescu, d. Șt. Periețeanu, P. Chenciu, N. Lupașcu, d. P. Ghica G. Serendache B. Conta. Se procede la alegerea unui vice-preș Ședința din 19 Noemvre. Sub președința d-lui Rosetti. Prezenți 91 deputați. S’au numit in comisiunea de respuns la discursul tronului d.d. N. Ionescu, Negruzzi, Aurelian, Ferechide, Boerescu, Chițu N. Catargiu. S’au numit doi membri în comisiunea financiară : d. Cerchez și Vergatti. D.D. Ionescu și Negruzzi își dau dimisiunea din comisiunea de respuns la adresă ceia ce nu s’au primit. Se cetește un mesagiu ce însoțește 100 cereri de indignat. Aseminea deferite cereri de credite. Chestiunea rescumpărărei căilor ferate find la ordinea zilei, d. Mărzescu cere a seamăna chestiunea deoarece nu s’a studiat destul în secțiuni. Chestiunea fiind gravă și importantă trebue a se lăsa timpul trebuitor pentru studiu pentru ca greșala comisă cu concesiunea Strasberg se nu mai poată fi repetată. Proectul este nelămurit, întreabă pentru ce guvernul nu prezintă raportul scris a jurisconsulților germani consultați, cari, susține guvernul s-ar fi pronunțat pentru convențiune. Informațiunile cerute sunt indispensabile pentru ca camera să poată cunoaște afacerea juridică a chestiunei. D. Câmpineanu combate amînarea. Zice că a fost timp destul pentru ca toți să poată studia chestiunea. Desbaterile din urmă vor arăta dacă proiectul este sau nu avantajos pentru țară. D-sa dorește a deveni cu o oră mai degrabă proprietara linielor ferate. D. Vernescu vorbește pentru amînare. D. Fleva zice că cei ce sînt pentru amînare nu sînt serioși, deoarece a fost destul de lung timpul pentru a studia proectul. Primul Ministru vorbește contra. D. Ionescu reia cuvîntul pentru amînare, închiderea discuțiunei fiind votată, amînarea se respinge. Raportorul continuă lectura actelor relative la comisiune și chiar la concesiune. Ședința s’a ridicat la 5 oare. Discuțiunea generală va începe în ședința viitoare. La Senat în comisiunea de respuns la discursul tronului" s’au ales I. P. S. S. Mitropolitul primat, d.d. Bozianu, Stătescu Pilat și Epureanu. Comisiunea va începe lucrările Vineri din causa absenței d-lui Epureanu. Estragem din «Binele Public” . Proiectul de lege pentru instituirea de agregați pe lăngă diferitele catedre ale universităților stă de atât timp în secțiunile senatului. Toți se miră cum d-la ministru al instrucțiunei, care d’almintrelea nu e îndoială că e animat de bune intențiuni pentru învățământ, nu stăruiesc ca acea lege să se discute și să se voteze cu o oră mai înainte. Comisiunea provisorie pentru înființarea unei fabrice de hărtie a ’nceput să distribuie subscriitorilor și particularilor proiectul de statute ce a elaborat. Totd’odată, aflăm că s’a adresat și se va mai adresa la mai mulți din inginerii noștrii, cerândul la concursul pentru această folositoare întreprindere. Cetim în «Romănul“ : Un proiect de lege s’a depus zilele trecute prin care prelungește încă pentru zece ani drepturile orașelor Galați, Brăila și Sulina de a fi porturi france și acordă acelaș drept Tulcei și Constanței. Avantagiul porturilor france constă în acela că murfurile venite pe apă, în acele porturi, plătesc vamă numai în momentul când se vînd. A. S. R. Domnul a aprobat statutele instituțiunii surorilor de caritate, fondată de A. S. R. Doamna Elisabeta. Din aceste statute reproducem cap. dispozițiilor generale: Art. 1. Instituțiunea surorilor de caritate pentru România este pusă sub patronajul A. S. R. Elisabeta Doamna. Art. 2. Sfera acțiunii sale este cuprinsă in serviciul spitalelor, in căutarea bolnavilor pe la casele lor, in căutarea săracilor, precum și a răniților in caz de resboiu. Art. 3. Instituțiunea fondată cu cheltuiala proprie a A. S. R. Doamna va primi cu recunoștință contribuții voluntare. Art. 4. Instituțiunea se va administra de o superioară sub controlul unei epitropii compusă din persoane onorabile numite de A. S. R. Doamna. Art. 5. Epitropia va examina compturile, va decide asupra lucrărilor și îmbunătățirilor interioare a casei centrale și va înainta regulat la fiecare trimestru un raport A. S. R. Doamnei. Cetim în «Vocea Covurluiului”: «Lumea polică de aici a fost foarte mult preocupată zilele aceste de niște șoapte alarmante ce circulau că în atelierul flotilei noastre s’ar fi lucrând mulțime de pontoane, etc. De aici fel de fel de deducțiuni, diferite suposițiuni și o întrebare în toate părțile: Ce o fi și ce s’ar mai fi pregătind ? Intrigați și noi de aceste șoapte, am căutat a ne informa cât se poate de exact, și iată ce aflarăm. Se lucrează 50 de luntri pentru serviciul pichetelor pe Dunăre, căci luntrile vechi sunt cu totul ruinate. Acesta nu e o inovațiune, de când există pichetele și de când e țara, purure au fost un număr de luntri cu cari se poate inspecta și veghia de la un pichet la altul pe Dunăre sau pe Prut. La aceasta se reduce toată șoapta animată ce circula în cercurile noastre politice, că s’ar fi făcând construcțiuni de pontoane și mai nu știm ce. — Aceluiaș ziar i se comunică din Constanța că, cu ocasiunea visitei M. S. Domnitorului in acel oraș, comunitatea elină a hărăzit un loc de palat pentru M. S. Domnitorul, care a dăruit 500 fr. bisericei eline. CRONICA ESTERNA Angli».—D. O’Donel, deputat irlandez, care locuește acum la Paris, recomandă formarea unui comitet irlandez care să-și aibă reședința în Paris.—Acest comitet va avea misiunea de a ținea jurnalele contientului în curent cu situațiunea din Irlanda și de a cere sprijinul simpatic al Europei. IASI Mercuri 21 Noemvri 1879. Intr’o întrunire de liberali ținută la Daksit in Scoția, d. Gladstone a zis, că el nu vorbește ca șef al partidului liberal, dar ca cel mai convins membru al acestui partid. Oratorul reproșază guvernului că au mărit responsabilitatea Angliei și găsește rău că țara să fie obligată de a mai asuma și această responsabilitate mai cu samă în față acesia, ce apasă deja asupra națiunei. Cabinetul actual va lăsa moștenire succesorului său confuziunei în finanțele Angliei și Indiilor și tractatele cele mai stranii. Dânsul a legat tare mult mânele Angliei. Gladstone termină pronunțânduse în favoarea unei oareșicare autonomii pentru Irlanda, promițându-i că va regula ea însăși chestiunele locale ce o privește, și de care acum Parlamentul englez este încărcat. Francia. Deputatul Pascal Duprat propune de a interpela pe d. Waddington relativ la politica externă a guvernului și cu osebire asupra alianței austro germane. Bernet pretinde din contra că astfel de chestiuni nu se tratează in public. Camera susține părerea lui Bennet. O deputațiune din clubul stângei, sau presentat la d. Waddingon cerându’i purificirea statului impiegaților; . Waddingtob^a dat un respuns afirmativ. — Cadoul franciei.— Intre numeroase cadouri ce se vor trimite de la diferite curți regelui spaniol cu ocasiunea nuntei sale, cadoul franciei nu ocupă locul cel din urmă. Acesta constă din o vază foarte frumoasă de porcelan de Sevres. Vaza e foarte mare,dar are formă elegantă. Patru oameni abia au putut-o duce din parter in stagiul vntăi. Admiralul Jauré, ambasadorul din Paris al Spaniei, o va duce la Madrid, și o va preda regelui Spanioliu numele guvernului francez. Germania—Germania și Austria vor comunica Rusiei textul convențiunei încheată la Viena de principele de Bismarck. Se așteaptă la un repans din partea Rusiei, dar nu se crede, după cum s’a răspândit zgomotul, că ea va adresa puterilor o circulară prin care se denunță pericolele unei soluțiuni a chestiunei Afganistanului dată isolat de Anglia. «Gazeta Crucei” publică o corespondență oficioasă de la St.Petersburg apărând pe marele duce moștenitor contra acuzărilor panslavismului și a ostilităților sistematice nn contra Germaniei. Această corespondență adaugă că d. Oubril nu va mai urma de a reprezenta pe Rusia la Berlin, dar că el nu va fi înlocuit de principele Orloff. Succesorul său probabil la ambasada Berlinului este cornitele Șuvaloif. Austro-Ungaria.Constituționali din Camera Signorilor (grupul austro-german) vor vota prorogațiunea legei militare fără nici un amendament: la Camera deputaților, membri fracțiunei constituționale liberale persistă a reclama amendamente. Guvernul din Viena este sigur de o majoritatea absolută in Camera deputaților, dar pentru a împlini cifra majorităței de două treimi îi rămâne de a ralia douăzeci sau treizeci voturi. Este sigur de a câștiga aceste sufragiuri complimentării în cursul desbaterilor. Proectul prorogațiunei va veni desigur femeea pe care o iubește, deși cred c’ai înțeles foarte bine că nu doream din curiositate a cunoaște misterele inimei sale. In sfârșit, într’o zi, el ’mi-a povestit totul. Iată cum s’au întâmplat lucrul: Ne dusesem să ne preumblăm. Am malat și eu, afară din oraș, luasăm drumul muntelui, și, mergând tot mai departe, tot mai în sus ne găsirăm fără de veste aproape de satul Kemmek pe unde trece faimosul mur care apara Persia contra invasiunelor popoarelor care locuiau steppele septentrionale a Caucasului. Cronicele Derbendului pretind că acest mur au fost zidit de un oarecare Isfendiar. Iată de unde vine tradițiunea care atribue această lucrare lui Alexandru cel Mare, care n’au venit niciodată păn’aici. După toată probabilitatea, Nachirvan îl descoperi, îl reînoie și așeză sentinele. De atunci, el fu reparat de mai multe ori; insfirșit, cu toate reparațiunele, a agjuns în starea’n care se vede astăzi. Se zice că acest mur mergea de la marea Caspică la marea Neagră traversând Caucasul, avînd la extremitatea sa porți de fer, adică Derbendul, la mijlocul seu porți de fer, sau Dariabul. Se ved, în sfîrșit, aceste urme’n munți așa de departe cât le poate urma cineva. Ele se perd numai cât în prăpăstii și’n caverne. Totuși, cu toate cercetările ce-au fost făcute, de la marea Neagră la Micgrelia, nu se găsește nici o urmă. Priveam cu curiositate acest mur flancat de turnuri, și mă’nspăimântam de grandoarea celor vechi, chiar in capriciele lor, capricii pe care nu le pot agiunge Orientalii din zilele noastre. Miracolele Babyloniei, lacul Moeris, piramidele Faraonilor, nemărginita barieră a Chinei, acest mur ridicat în locurele cele mai sălbatice, pe vârfurile celor mai înalte stînci, în cavernele cele mai adinci, atestă gigantica voință și nesfârșita putere a regilor trecutului. Nici timpul, nici cutremurele de pământ n’au putut distruge lucrul omului, și piciorul secolilor n’au putut strivi resturile acestei îndrăznețe anticități. Mărturisesc că această vedere a mi inspira în acelaș timp sfinte și orgolioase gândiri. Planam pe urmele lui Petru cel Mare, acest fondator al unui nou imperiu. Mi’l representam pe ruinele acestei puteri asiatice, din mijlocul cărora, trăgând Rusia cu puternica sa mână, o’mpingea spre Europa. Cât de strălucitoare trebui să fi fost fulgerile privirei sale, aruncate din Caucas ! Ce gândiri fericeau atunci în spiritul seu ! Ce resuflare umfla peptul seu ! Prodigiosul viitor al țerei sale se’ntindea înaintea privirilor sale, nesfârșit ca orizontul. In nemărginita oglindă a Caspicei, el vedea reflectându-se viitoarea grandoare a Rusiei, semănată de el, stropită cu o sudoare de sânge. El avea de țintă, nu niște simple și brutale cuceriri, cum fac acești barbari, dar fericirea genului uman. Astrahanul, Derbendul, Baliul, iată inelele lanțului cu care voia să’ncungiure Caucazul, reunind comercial Indiei cu acel al Rusiei. O zeu al Nordului! tu pe care natura te-a creat pentru a linguși vanitatea omului și al face, în acelaș timp, să despereze de-a agiunge vr’o dată la ’nălțimea ta, umbra ta gigantică este în picioare, ’naintea mea și cataractei secolilor se sfarmă’n pulbere la picoarele tale ! Gânditor și mut, mergeam necontenit. Acest mut al Caucasului este zidit spre nord cu blocuri de peatră tăete patrat și vărute’n alte petre mai strimte, și prin urmare mai mult lungi decât late. Aceasta’i cea ce-au unit Grecii construcțiunea pelasgică. Pe foarte multe puncte, crestele există încă, numai cât, semințele arborilor, căzute prin crăpături, dispart petrile cu înceataj dar neresistibila ridicare a rădăcinelor lor, și puțin câte puțin fac să se năruiască părțile din zid care au încălzit în finul lor acești șerpi de stejar. Aquila’și face liniștită cuibul seu în turnul ce altădată fu plin de soldați, și pe drumuri, rătăcite de ani, se găsesc oseminte de capre sălbatice pe care șacalii le-au adus păn’aici. In mai multe locuri, am perdut chiar urma zidului ; pe urmă, deodată, îl vedeam ridicându-se din nou în mijlocul erburelor și a buruenilor. După ce-am făcut astfel aproape trei verste, agiunserăm la o poartă și trecurăm din partea septentrionalâ’n partea meridională, pe sub o boltă acoperită de erburi și de rădăcini. Abea făcusem vreo douăzeci de pași, când întâlnirăm șase munteni armați. Ei erau culcați la umbră, aproape de caii lor, cari pășteau iarbă. Abea atunci băgă! de samă greșala ce comisesem făcând afară din Derbend, o cursă așa de lungă fără escortă. Era peste putință de-a fugi, din pricina petrilor și a tufișelor. De altă parte, era îndrăzneț, pentru noi doi, de-a ataca șase oameni. Nici nu trăsei macar pistolul din cobur, dar Ammalat, văzind situațiunea, o giudeca dintr’o aruncătură de ochi, și strîngându’și arma, îmi zise cu totul încet: — Nu vă atingeți de pistol, sau suntem perduți; numai cât, nu mă părăsiți un moment din ochi, și cea ce mă veți vedea făcând, faceți și d-voastră. Briganzii ne zerisă; ei se ridicară cu viociune și apucară poștele. Unul singur remasă cu lenevire’ntins pe pajiște. Ei ridică capul, ne privi, și făcu semn tovarășilor sei. La moment chiar, furăm încungiurați, și un muntean apucă frîul calului meu. Era o singură carare’naintea noastră, și’n mijlocul acestei cărări era culcat șeful lesghian. — Vă rog să vă coborîți de pe cai, scumpi oaspeți, zise el surizind. Eu eșuam. Ammalai îmi făcu semn de-a remânea pe cal, dar el sări pe pământ. Asta păru a fi de agiuns șefului lesghian. Ammalai s’apropiă de el. — Buna ziua, scumpe amice! îi zisă el. Pre legea mea, nu speram să te văd astăzi; credeam că, de mult timp, dracu făcusă din tine și slik. — Mergi răpi de la treabă, Ammalat Beg îi respinse banditul încruntând sprinceana. Sper încă, înainte de a agjunge un așa lucru, să dau vulturilor să sfâșie oarecare cadavre de Ruși și de Tatari ca tine. — Cum îți merge vânatul ? întrebă Ammalat-Beg așa de liniștit ca și când n’ar fi auzit. — Merge reu. Rușii se păzesc ca niște ruși. Eu treierii, dar întâlnit în acelaș timp fixate pe mine, privirea de ur’a munteanului și privirea dulce și senină a lui Ammalat. — Am prins numai, continuă lesghianul, câteva turme, o duzină de cai de regiment, și tocmai, chiar astăzi, voiam să me’ntorc cu mânele goale. Dar Alah îi mare, și el îmi trimite un beg bogat și un colonel rus, îmi păru că nu’mi mai bate inima, când auzii aceste cuvinte. — Nu’ți vinde șoimul tău când îi pe de-asupra nourilor, zise Ammalat-Beg rîzind, ci numai cât când ți-au venit înapoi în palmă. Brigandul apucă pușca și ne privi cu asprime. V (Va urma).