Curierul Foaea Intereselor Generale, 1880 (Anul 7, nr. 2-147)

1880-12-03 / nr. 139

Pag. 2. ANUL Viii No. 139, ca o mamă duiosă. Ai alinat durerile fiilor, fraților și soților noștri căzuți în luptă pentru independența țarei: «Să trăești M. T. Regală! „Să trăască M. S. R. Domnitorul, Carol I, ani mulți și fericiți pentru prosperitatea și gloria României.* A. S. R. Domna Românilor, adânc mișcată respinse prin următorul discurs și publicul întreg aplaudă cu entusiasm nu numai nobilele și romăneștele simțiminte ce eșiau din inima Domnei, dar și pronuncia cuvintelor cari eșiau dintr’o gură cu totul românescă. «Cuvintele sunt prea slabe, ca se ne spun cât sunt de adânc mișcată la privirea unui dar însuflețit de o iubirea atât de adevărată și atât de caldă. «Sunt îndoit mișcată prin amintireatimpului în care inimele nostre, inimele soțielor, ale mamelor, ale surorilor oștenilor tremurau de spaimă și de durere. «Acest dar este monumentul suferințelor, care ne-au apropiat, care ne-au unit, care au făcut din noi tote niște surori nedespărțite. Acest chip săpat in marmură, nu mă arată numai pe mine, ci pe tote câte ați făcut aceleași sacrificii, pe tote câte ați adus aceeași iubire ; căci acțiunea mea singuratică ar fi fost prea neînsemnată, dacă nu am fi lucrat tote, ca și cum am fi fost numai una singură, la acelaș lucru și cu acelaș cuget. «Fie acest dar monument tuturor femeilor române, care ca și eroii noștrii, și au făcut datoria lor către țară. «Ferăscă Dumnezeu ca vre-un nou resboiu să vie asupra holdelor nóstre, și să zădărnicască munca și binefacerile păcii. «Dar dacă timpuri de nouă încercări ar veni, atunci sunt încredințată că ne vom îndeplini încă mai bine datoriile nóstre, întărite cum suntem astăzi, prin esperiența dobândită: «încă odată, vă mulțumesc, iubitelor mele surori, pentru acesta dovadă vină a dragostei și a încrederei, cu care m’ați norocit. «Mă bucur din suflet că genera'iunile viitore vor vedea în marmură că femeile române au onorat și iubit pe Domna Lor. * MM. NL. RR. se retraseră și se întorseră la Palat cu suita Domnescă, în aceeaș ordinne cum veniseră, și aclamate la plecare, ca și la venire, în tot lungul drumului la Palat. După plecarea MM. N. BR. publicul năvăli în sala unde era espus grupul de marmura și nu fu decât o voce spre a admira acestă lucrare de artă și de inimă, care sperăm că va rămâne espusă mai multe slile, pentru ca astfel toți să o potă vedea. (Rom.) Cu ocasiunea Ulei de eli, M. S. R. Domnul a dat următorul ordin de șlr pe armată : frații voștrii ’i au purtat cu atâta glorie pe câmpul de resbel. Frați de sânge și de inimă, am încredere că -ți știa călca pe urmele eroilor cari ’i au botezat cu sângele lor, personificând într’ânsul, ca și denșii, onórea, vieța și datoria vostră către Patrie. Să trăească România . Să trăiască armata ! Dat in București la 28 Novembre, 1880. CAROL. ÎNALT ORDIN DE pi Dioa de astăzi este odată pururea neștersă în istoria nostră. Ea a încununat stegul român cu laurii nemurirei, și a răsplătit vitejia vostră prin independința României. Am ales dar acesta mare li ca se consacra corpurile din nou formate încredințând, onorei, curagiului și devotamentului lor, sântul simbol al Patriei, pe care ADUNAREA DEPUTAȚILOR. Ședința de la 1 Decembre 1880. In cameră, d. Tonescu a desvoltat interpelarea relativă la școala fiilor de militari. După respunsul ministrului de resboi și al primului-ministru Camera trece la ordinea pilei. D. Brăteanu prezintă două proecte : 1) pentru depunerea la Bancă a rublelor demonetizate, și 2) pentru autorizarea guvernului de a bate monedă subdivizionară de 2 lei, 1 leu și 50 bani. Ambele se trimet de urgență la secțiuni. D. Lahovary desvoltă interpelarea sa privitoare la ruble, critică introducerea lor in prețul de 4 lei, valoare superioară celei reale, și arată peirderile ce rezultă din scăderea lor, și proviind din aceea că decretul nu specifică primirea lor la casele publice in schimbul altei monede sau numai pentru plata datoriei cătră stat. D. Brăteanu <juice că in impregiurările grele in care s’a aflat țara la 1877 a preferit să primească rubla de argint in 4 lei decât rubla de hârtie, și că decretul de care vorbește d. Lahovary nu cuprinde specificările cerute pentru că atunci casele statului ar trebui să aibă peste 100 milioane spre a satisface trebuințele schimbului. Camera trece la ordinea lilei. D. Ferichide cetește respunsul la discursul tronului, care lice: Representația națională constată cu fericire că chestia succesiunei tronului, ce a preocupat pe intreaga țară, s’a regulat prin renunțarea, in favoarea fiilor săi la succesiunea tronului, făcut de principele Leopold, fratele A. S. R. După ce exprimă mulțumire și recunoștință familiei A. S. R., și constată că astăzi sunt înlăturate toate dificultățile politice esterioare, adresa adauge că Adunarea va pună tot debil spre a se ocupa cu îmbunătățirile din lăuntru, de care țara are atita trebuință. Raportul adauge că acest proect de adresă s’a primit de majoritatea comisiei, afară de d.d. Urechiă și Mărzescu, cari fac reserve in privința politicei estorioare și a guvernului. (TURIERUL TH. BALASSAN. SENATUL. Ședința de la 1 Decemvrie Senatul a discutat astăzi respunsul la discursul tronului. La desbaterea generală au luat parte doi: T. Roseti, P. Grădișteanu, generalul Florescu, Boerescu și Șendrea. După închiderea discuțiunei generale proectul a fost luat in considerare, apoi desbătut pe articole, și in fine admis cu 34 voturi contra 3. In urmă s’a tras la sorți comisiunea care să presenteze M. S. F. adresa. Cu ocasiunea aniversării luărei Plevnei, M. S. R. Domnul, după cum spune gazeta oficială, a primit depeși de felicitare de la M. S. Imperatorul Rusiei, de la A. S. S. Marele Duce Nicolae și de la A. S. Principele Bulgariei, exprimând recunoștința locuitorilor din Plevna, precum și mai multe alte telegrame din diferite localități. Țintuirea drapelelor, — Joi 27 trecut, la orele 8 sara, a urmat la Palat ceremonia țintuirei drapelelor, cari aveau a se distribui a doua și regimentelor de infanterie și cavalerie, și batalionului de geniu, formate din nou. La acestă solemnitate, se aflau faîi d-un ministru de resbel, toți d-nii generali ai armatei, comandandanții conțlor, cari urmau a primi drapelele precum și gazdele fiecărui drapel După ce Măriile Lor Regale au făcut intrarea în sala în care drapelele , așezate, a început ceremonia. Primnele ținte ale fiecărui drapel au fost bătute de către M. S. R. Domnul și de chiîr M. S. R. Domna, apoi de d. ministru de resbel, de d. generalcomandant a dui teritoriale respective, de șeful de corp și de omenii de trupă, garda gen.lui. Astfel s’au țintuit drapelele naținului al 2 de geniu, al regimei ■ 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29 și 30 de dorobanți stindardele regimentelor 9, 10, 11 și Arași. «Romart Ilibe » spune că Banca națională a a început a pune în circulație fiefe de ale sale de 20, 50, 100 și 50 Monștri, —la oaptea de 14—15 moembre cai soți locuitorului Smochină Vasile, din comuna Tărgu-Darabani, plasa Pruia de Jos, județul Dorohoiu, a născut un mort cu 2 băeți, posedând 2 capete, 4 piciore și 4 mâni, care s’a și pus VifrV borcan de sticlă cu spirt și IV mis rind, medic primar la muzeul lat Iași. (Pressa). Medalia V ■ Militară a fost instituită, pi, răsplăti pe sergenții cari au serviciu neîntrerupt de 12 ani împliniți, simuivnm și spre a recompensa faptele mentorii de curaj și devotament ale militarilor în genere. înaintea resboiului, acestă medalie s’a acordat și pentru serviciul de 12 ani și pentru fapte meritorii în timp de pace, de aceea și forma ei s’a hotărît a fi aceea a medaliilor comemorative. Prin resboiu însă, valorea faptelor meritorii de curaj și devotament au dobândit o altă însemnătate, formă, și acestă medalie, păstrând aceeași nu constitue un semn destul de distinctiv pentru a răsplăti virtuțile militare ce s’au manifestat pe cămpul de bătae. De aceea dar forma și dimensiile Virtutei militare, acordată pentru fapte de curaj și devotament în timp de răsboiu, vor fi acele cuprinse în descrierea următore, apărută aici în gazeta oficială și însoțită de un decret domnesc . Medalia se compune din o cruce cu patru ramuri de argint pentru grade inferiore, și de aur pentru oficiări. Dimensiunele crucei sunt cele următore : 35 mm. de la o estremitate a unei ramuri până la ceealaltă. 11» mm. grosimea crucei pretutindenea. 13 mm. lățimea ramurilor crucei către esterior. 7 mm. lățimea ramurilor către interior lângă medalion , împregiurul ramurilor pe margine și pe amândouă fețele crucei se află o ciselură mată în lărgime de 11/* mm, care conturneză crucea terminându-se la medalionul din centru. Metalul crucei atât pentru grade inferiore precum și pentru oficiări este cu luciu, afară de o ciselură de pe margine. In mijlocul crucei și facând parte dintr’casa se află un medalion rotund de același metal ale căruia dimensiuni sunt cele următore: 17 mm. diametru medalionului, 21, mm. grosimea sa. Marginile acestui medalion pe amendouă fețele sunt ridicate in relief de jum mm., pe una din fețe se află efigia Domnului cu inscripțiunea, de giur împregiur, Carol I, Domn al României, lungimea literilor de un mm. ; pe ceaaltă față se află inscripțiunea : Virtutea Militară, în 2 rânduri, și literile având aceleași dimensiuni ca acelea de pe fața cealaltă. Acest medalion în tote părțile sale cu efigie și inscripțiuni va fi mat între ramurile crucei și la o distanță de 2 mm. de extremitățile esteriore ale ramurilor crucei se află o coronă de stejar concentrică cu medalion și la o distanță de 2 mm. de marginile medalionului; dimensiile coronei de stejar sunt cele următore: 3 7 mm. lățime, 1 i mm. grosime la margine, 1 mm, grosime în mijloc. Corona de stejar va fi mat. De asupra ramurei superiore a crucei se află fixat un inel mic rotund care servă pentru fixarea medaliei prin panglică, diametru este de 12 mm., grosimea sa este de 0/2 “na. Acest inel va fi de acelaș metal ca restul medaliei, fiind luciu. Acestă disposițiune nu schimbă întru nimic regulamentul decretat în 1872, nici forma medaliei Virtutea Militară acordată conform acelui regulament pentru timpul de pace. (U. S.) IAȘI Mercuri 3 (15 Dec.) 1880. Cartea Verde a Romăniei. "Cartea Verde" a fost distribuită Corpurilor Legiuitore. Mai voluminosă decât oricând, ea conține 242 de pagini și cuprinde trei titluri principale: I. Titlul de Alteță Regală luată de principele Domnitor pentru sine și succesorii săi. II. Revizuirea art. 7 din Constituțiune, III. Fixarea hotarelor dintre România și Bulgaria. Sub titlul întăiit sunt cuprinse tóte documentele privitore la titlul de Alteța regală luat de A. S. R. Carol I, adică: referatul ministrului afacerilor străine cătră consiliul de miniștri, cu data de la 9 Septembre 187Ș, jurnalul consiliului de miniștri, cu aceiași dată, circulara de la 13 Septembre prin care ministrul afacerilor străine comunica hotărârea luată agenților diplomatici români din jumnătate și telegramele prăzLxaxs^sft^comunică guvernului român respunsurile Puterilor mari și mici cari e au act despre noul titlu al Domnului României. Ultima depeșă e datată de la 16 (28) Noembre 187 § Sub titlul al doilea sunt publicate o serie de document mult mai însemnate și împărțite în trei categorii: Actele de la 2 (14) Septembre 1878 până la 19 (31) Iulie 1879. Misiunea d-lui V. Boerescu. Actele de la 2 Iulie până la 11 (23) Februarie 1880. Găsim întăiit o nota de la 2 (14) Septembre 1878 prin care ministrul afacerilor străine cere de la guvernul francez numirea unui ministru plenipotențiar al Franciei la București, conform cu promisiunea ce o făcuse d. Waddington că Francia va numi pe representantul său îndată ce România va fi aderat formal la tratatul de la Berlin. Documentul ce urmeză, datat din Berlin 17 (29) Septembre, exprimă simțimintele ce animau puterile care nu ’și numiseră pănă atunci pe representanții lor pe lângă guvernul din București. Este o depeșă a agentului diplomatic al României la Berlin. Eaca acest document: € ® IU 11 fi I Dat «Multe persone, dând o greșită interpretațiune înaltului decret domnesc, cu No. 2640 , prin care s’a dispus ca de la 28 Noembre curent, monetele de argint rusești, să nu mai aibă curs legal, au credut că aceste monete nu mai circulă pe nici un curs Acestă interpretațiune este cu totul greșită căci măsura de a se primi la casele publice, rubla pe 3 lei 50 bani, 7* rublă pe 2 lei 62 bani, V2 rublă pe 1 leu 75 bani și 10 pe 87 bani, a fost luată tocmai pentru a se înlătura dificultățile ce s’ar fi putut ivi, dacă aceste monete nu ar mai fi fost de loc primite, și, pentru a facilita și mai mult transacțiunile dintre particulari, se aduce la cunoștința publică că s’au dat ordine tuturor casierilor de a schimba, pe cursurile arătate mai sus în monetă națională de argint și în bilete hipotecare, tote rublele și subdivisiunile lor.* Domnule ministru. Am convorbit cu d. de Bulow asupra schimbărei ce să cuvine se se aducă în represintațiunea esterioră a ambelor țări. D. de Bülow ’mi-a spus că Germania va fi represintată la București printr’un ministru plenipotențiar, dar nu printr’un ministru reședințe. Insă respunsurile au inceput a deveni vagi când a fost vorba de epoca când va fi numit acest Trimis-Estraordinar. Am arătat cât ne importa să resolvăm fără întârziere acestă cestiune. Țara nostră, puțin cam descuragiată de evenimentele din urmă, ar relua încredere nefiind că am isbutit să ne constituim oficial in Europa , ar găsi într’acesta cuvinte d’a spera în viitor, și de a se pune erori pe muncă cu încredere în țiua de mâne. D. de Bulow ’mi-a respins că se va sili a grăbi numirea ministrului plenipotențiar. Insă Esc. Sea a adăugat că există în Germania o partidă întregă, care cere de la Principele Cancelar de a nu uita că independința României fusese legată de către congresul din Berlin de condițiunea de a adopta egalitatea de drepturi. Am stăruit asupra declarațiunei Guvernului meu, că tratatul de la Berlin va primi în România o deplină aplicare. Nu am putut dobândi de la d. de Bulow decât promisiunea că va vorbi cu principele de Bismarck la întorcerea sa de la Varzin. Nu trebuie, cred, să ne facem ilusiuni. Acestă cestiune, pe cât timp nu va fi pe cale de a se resolva, se va opune ca o pedică la triumful definitiv al indipendinței României. Șovăirile, amânările îmi fac o datorie se v’o spun, nu ne vor reuși. D’altmintrelea, ori cum s’ar trata cestiunea, e de dorit ca să sfârșim cu dânsa, cât se pate mai răpede. Este îndouios că soluțiunea ei va oscila în spirite o tulburare mai mare decât acea pe care o întreține starea în care se află. Status-quo presintă cea mai mare parte a Domnilor (lisă Mahion, conduceți pe domnișora la castel, re voi ajunge în curând. Și, luând aceaș direcțiune ca și comtele, fu ușor de înțeles, după ușurința fugei sale, că înainte de trei secunde , va ajunge. — Mizerabilii ne scapă ! strigă Beautreillis voind să-i urmărască. Intendentul îl opri: — O ! nu te teme de nimic, amice, îi pisă el, resbunarea nostră ! asigurată, lasă’i pe Madona’o facă. — Vă rog, domnilor, Zisă ducele, ajuta*i-me! Bătrânul se asigurasă că emoțiunea nu’l lasa să transporteze singur pe fiica sa la castel. Beautreillis ezită un moment; cu tote acestea, încurajat printr’un gest a lui Magdebourg, el luă pe Maria în brațele sale și se’ndreptă cu preciosa sa sarcină spre sala din rândul de jos ; pe urmă încetișor, ca și cum s’ar fi temut să n’o ränescä, el o depusă pe un scaun lung. Cei doi servitori, cari fuseseră mai înainte închiși într’o cameră învecinată își primiră libertatea și se’nvârteau primprejurul stăpânei lor, care nu întârzie, astfel ajutată, a reveni degrabă la simțurile vieței. Când Magdebourg a venu scapată de primejdie, el o lăsă în îngrijirele părintești și se retrasă într’o scobitură de ferestra unde atrasă și pe Beautreillis: — Imbrățișați-me mai întăi, Saint-Rieul, îmbrățișați-mâ, îi zisă el. Lansquenetul, făr’ași da socotelă într’un mod distinct de sentimentul neexplicabil care’l țâra fără voia lui spre acest bătrân, îl strânsă în brațele sale. Bătăile inimelor lor se confundară. Atunci, Magdebourg strigă desfacandu-se cu regret de acestä stringere cäldurosa . — Unde ești tu născut ? — La Lasnier, mic principat din Germania. — Și mama ta, nu’i așa, o femee demnă și sfântă, a murit nascându-te ? — Da, la 14 iunie 1569. — Părintele tău, burgmaistrul Fortunati, a fost ucis un an mai târziu apărându-se contra unui mincinos numit Jérôme Bastial, care prin calomniele sale, vrea să facă o pată onorei mamei tale morte ? — Da, da... dar de unde știți d-vostră?... — Tu, urmă bătrânul, părăsit, fără familie, ai fost crescut de o rudă, ai venit în Francia să ei serviciu în armata regelui de Navara? — Și asta’i adevarat. — Dacă fugeai de binefăcătorii tei, o făceai, nu’i așa, numai pentru a nu’i încarca prea mult ? — Ei își impuneau mii de privațiuni pentru mine. Tu ai dispărut, făr’a lașa macar un cuvânt scris care să dscopere retragerea ta, și ai luat numele de Beautreillis pe care ai știut să’l faci nobil deja? — începutul acestei frase e adevarat, numai cât neg sfârșitul. — Dar tu uitai, amicul meu, câ’ți rémânea încă un moș, medic în Spania, care trebuia, la întorcerea sa, să te caute în zadar ? — NI credeam mort, ne-a lasat zece ani fără noutăți din partea lui. •— El era prisonier de răsboi, amice, și inima i se topea amintindu-și de ai sei. — Dar cum știți tote acestea? întrebă Beautreillis cu înmărmurire? — L- am aflat de la un servitor care te venusa crescând în casa bine făcătorilor tei și care te-a recunoscut alaltaeri, prin cea mai mare dintre întâmplări, la acest infam contra căruia se ridică mânia nostră mutuală. — Ce ! acest Mahon ? •— El însuși, amice. — Dar d-vostră, domnule, spuneți-mi cine sunteți d-vostră ? — Eu sunt Frederic Rochebrunne, pe care din trebuinți imperiase,l-au transformat în Honoré Magdebourg... fratele mamei tale... moșul teu, Saint- Rieul... moșul teu ! Și din nou sansquenetul și intendentul se îmbrățișară cu o frăgezime amestecată cu pietate. — Ah ! suspină bătrânul ușurat acum de secretul pe care’l purta de douăzeci și patru de ore, adamice, acest Mahon e un om demn, pentru care nici unul nici altul, nu vom putea nici o dată să avem destulă recunoștință. — Cu tote acestea, hasardă Beautreillis căruia’i vom păstră numele său de împrumut, cum se face că Marion, a cărui trăsături acum le recunosc, se află în serviciul comtelui ? — Comtele ! strigă Magdebourg cu o voce stridentă. El nu’i comte, amice. Acest Grammont e un mincinos, fiul unui mincinos... tocmai a aceluia care a ucis pt părintele teu ! Beautreillis se ridică cu bruschetă ca și cum un fer roș i-ar fi atins carnea vie a unei răni sângerânde. Ochii i se umplură de o ură așa de neînduplecată încât bătrânul crezu că trebue să’i spue pentru a’l liniști : — O ! nu te teme de nimic. Mahon s’a însărcinat a te scuti de o remușcare și de o pată de sânge. Mahon l-a ajuns deja... Mahon te râsleană... Mahon ne-a răsbunat! Și apasat de acest exces de emoțiune, bătrânul atrasă la densul pe Beautreillis, cu care schimbă încă una din acele sărutări de care o mumă s’ar arata câte odată gelo3ă. — Da, reluă el în urmă, Mahon intrat la acest comte de contrabandă, a putut pătrunde puțin câte puțin secretele sale, și totă speranța sa era de a ajunge la li ua în care putea să câștige in sfârșit probe sigure. El spiona cu îngrijire de marșele sale, îl ajuta, îl împingea chiar pentru a’l compromite mai mult, câștigăndu’i astfel încrederea sa. El are în acest moment un portofoliu în care sunt demonstrate tóte crimele acestui om. J — Moșule ! Z>să Beautreillis entusiasmat, făgăduește’mi că Marion nu ne va mai părăsi, că va fi confidentul nostru intim, amicul nostru, și că va fi totdeuna, un loc pentru dânsul în căminul nostru?, Aici, ducele Rimon de La Vrillére care, asemenea ca și fiica sa nu perdusă nici un cuvânt din acestă intrevorbire, înaintă spre intendent și Beautreillis apropia cealaltă mână de buzele sale. — Și eu, amicii mei, îi întrebă el, nu voi avea asemenea partea mea la acest cămin ? Henoré Magdebourg drept orice răspuns strînsă cu putere mâna ducelui. Beautreillis apropie cealaltă mână de buzele sale. — Și pe Maria, reluă D. de La Vrillére, vom exclude-o ? _ Lui Saint-Rieul îi veni amețală. El era să deschidă gura pentru a formula una din acele vorbe pe cari inima le dictează buzelor, când două lovituri se auzira în ușă : — Deschideți, strigați de-afară, în numele regelui deschideți ! -era Cum fiecare la castel nu știa evenimentul care suspendat de-asupra capului sansquenetului, Maria, ea însași, făcu valetului semn să deschidă. Cinci trimiși se presentară, (Va urma).