Curierul Foaea Intereselor Generale, 1884 (Anul 11, nr. 3-146)
1884-05-23 / nr. 56
In locul d-lui N. Ionescu guvernul a numit pe d. Leon Negruzzi in comisiunea pentru regularea frontierei între România și Austro-Ungaria. In Orăștia se fac pregătiri frumoase spune «Gazeta Transilvaniei» pentru primirea Asociațiunei Transilvane, societate pentru literatura și cultura poporului român, unde ’și va ținea adunarea generală, se pregătesce un bal, concert și o escursiune pentru visitarea unor locuri istorice din Împrejur. Distrugerea viilor. Mare urgie anul acesta. E vorba d’o nouă calamitate. «V. Prahovei» e informată că viile amenință a fi distruse de o insectă necunoscută. Deja mai multe vii, de pe dealurile acelui județ, sunt atacate grav și au Început a se usca. Nu știm dacă guvernul va fi luat vr’o măsură in acestă privință. Suntem de părere a se trimite cât mai urgent, o comisiune de omeni competenți, cari să cerceteze și in consecință, să se ia tote precauțiunile contra acestui flagel, și a face ca răul să nu se Întindă mai departe spre paguba acestui isvor de bogăție in țară la noi. Un mare potop, citim in «Tribuna,* s’a Întâmplat la 11 ale curentei in Poiana (Transilvania), mare vijelie cu grindină Începu a cădea pe la 10 oare din <ai. Însoțită de fulgere trăsnete, ceva înspăimântător. Orizontul se întunecase cu noptea. Fulgerul a lovit in turnul bisericei celei mari. Potopul a stricat semănăturele case Întregi și vite au fost duse de pohoi. Pagubele sunt mari, priveliștea e tristă, locuitorii sunt cu totul lipsiți. »Messagerul Brăilei« spune că de la pasci n’a plouat de loc In județul Brăila. Iarba de pe câmp s’a uscat atât încât pe unele locuri vitele când se intorce sara de pe câmp sberă de főme, și cine are pae le dă de mănâncă, căci pe câmp nu găsesc iarba suficientă. Grănele de tomna și de primăvară sunt perdute mai peste tot locul, asemenea și arzele. Dacă nu plouă curând nu se va face nici porumb. Toți lumea este îngrijită. Ceia ce este mai trist și de care guvernul ar trebui să se intereseze, este lipsa de hrană în care se află sătenii cea mai mare parte. Chiar de acum știm comune unde locuitorii au dat jalbă Primăriei, cerând să le dea mâncare. Caută de lucru și nu găsesc, se angajază cu 70 de bani pe zi și tot nu găsesc Săracia este atât de mare și amenință cu tot groza la populațiunea de la țară. Guvernul este dator să fie măsuri din timp. Împrumuturi de orașe. țviarul oficial a promulgat legea prin care se antorisă orașul Roman să contracteze un împrumut de 2 milione cu dobândă 6 la sută pe an și amortisabil in 20 ani. împrumutul va servi la pavarea și iluminarea orașului. I Premiu Royal Navarre (1500 lei), distanța 2000 metri, l’a câștigat La Gouette a d-lui col. Blarsmberg. Au concurat trei cai: Agitator al d-lui Pitișteanu, Havana a d-lui Laptew și La Goulette II Premiul societăței de încurajare, distanța 2000 metri. Premiul I (3000 lei) l’a luat Ouragan al d-lui col. Blaramberg , premiul II (intrare îndoită) Her-Royal- Highnes al d-lui Pitișteanu. III Premiul regal pentru armasari și epe de sânge curat (pur sang), distanța 3200 metri. Au concurat 3 epe : Cuba și Queen-Mary ale d lui col. Blaramberg Surprise a d-lui Al. Marghiloman.—emiul I (6000 lei din cari 4000 dați M. S. Regile) l’a câștigat Queen Mary cu jockey Templeman, premiul II (600 lei) Cuba cu jockeul român Enescu. IV Premiul de consolație (2000 lei), distanța 2000 metri l’a obținut Gareth »1 d-lui col. Blaramberg. Premiul subscriptorilor, distanța (3 mii m.) învingătorul devine de drept proprietatea subscriptorilor și sorții decid pe proprietar). Au concurat Havana a d lui Laptev, Canotier și Last-Love ai d-lui Al. Marghiloman.—Premiul I (3 mii lei) l’a câștigat Last-Love, premiul II (300 lei) Canotier. Trăgându-se la sorți, iapa Last Love a călat in proprietatea d-ș0rei Bălăceanu, damă de onore la Curte. Alergările de cai. Secondate de un timp frumos, alergările de duminică au fost splendide ca și cele de duminica trecută. Lume multă. MM.LL. Regile și Regina au onorat și de astă dată cu prezența Lor serbarea Ipodromului. Eroul flilei * fost d. col. C. Blarsmberg. Iată resultatul curselor: CURIERUL TH. BALASSAN. O propunere bună Sub acest titlu «România* publică: E un fapt netăgăduit că poporațiunea erei nóstre crește forte Incet. In acesta privire suntem ceda tuturor statelor europene. Se știe apoi că nicăiri nu se fac mai puține căsătorii ca in țară la noi. Sărăcia, luxul și funcționarismul sunt căușele principale ale acestui ron. Ziarul «Poșta» din Galați atinge o cestiune ce se legă de aprope cu acestă ordine de lucruri. Cine nu știe cu câte greutăți are a lupta aatr^fi un părinte de familie pentru creștirea copiilor săi? Această sarcină sfântă a pP familie e cu atâta mai impo' ele de viețuire sunt mai mulți. Pentru fi =cțioos a căror venituri sunt țele sociale mari, ea e purtat de cât pentru oria de omeni. De aici es real ritului nostru actual, caz compus din funcționari, iu firele vieței conjugale. De aice puținele căsătorii și prin urmare și puținele nașteri, ce se observă io deosebi prin orașe Sunt după aceia cazuri în care părinții de familie, deși dispung no de modeste mijloce, totuși din cauză că familia e numeros, nu pot subveni tuturor necesităților pentru susținerea și creșterea copiilor lor. De multe ori se văd asemenea părinți muncind fii și nopte dar fără a o îndestulători familiei lor. Ia unele casări chiar sucumbă ca victime ale nesfârșitei lor munci pentru creșterea copiilor, și atunci reul e și mai mare, câci copii remăo orfani. Astfel, numita ide spune următorul fapt forte exat dar și forte jalnic: numai in cursul lunei Martie a. c., au remers in Galați la patru familii (majoritatea funcționari) doue fieci și unu copii orfani de tatăl Și aceștia numai într’o lună și numai la familii pe care le a cunoscut Confrații noștrii. Câți orfani nu rămân în tot cursul anului și la întrega populație ! Ce ajung acum acei nefericiți copii, cari au durerea a’și perde părinții, oricine Își închipuește. Când mai rămâne pe urma părinților câte ceva, tot, calea va «noși im rămâne nimica, miseria e partea acestor nenonai amă »cer frații noștri nici un mijloc de ”eme, rău ? Nu se pote. Con jeni cred că este și de aceea el și expune: Nimene nu pote contesta că Statul trebue să aibă cea mai mare îngrijire pentru înmulțirea și buna stare a populației sale. Unde populația emiseră și descrește, Statul e slab și vici-versa. După pâriții dar Statului revine datoria de a îngriji de creșterea unei generațiuni. Acolo dar unde sânt copii orfani, și fără avere, acolo unde sunt familii cu copii mulți, și echitatea și interesul bine ințeles comandă cărmuitorilor Statului să intervie cu ajutorul lor, pentru a înlesni sarcinele vieței. Mijlocul cel mai nimerit pentru acesta e de a se acorda de câtră guvern pensii viagere pentru creșterea copiilor orfani sau subvențiuni părinților de familii ce au CQPÎi mulți. In necat din urm# cas s’ar putea fixa un minimum orecare de copii,este care trecând un cap de familie, să se bucure din partea Statului de un ajutor de atâta sumă de fiecare copil ce ar avea. Măsura acesta ar încuraja mult pe tineri să se căsătorască, știind că sarcinele vieței familiare nu vor fi așa de grele ca azi. Ea va produce apoi înmulțirea populației, care trebue să fie tendința cea mai principală a guvernului oricărui stat. Supunem deci acestă idee la matura chibzuință a bărbaților noștri de stat și’i rugăm sa cugete serios asupra ei. Noi o credem că este forte bună și de aceia dorim s’o vedem realisată cât mai curând. TRIBUNVALE Afaceri de bancă.— Procură generală.— CT. culm ct. comet CKilă. înaintea tribunalului comercial de Ilfov s’a ridicat, în zilele trecute, următorea chestiune : Era vorba de a se ști care sunt limitele până la cari se intnde puterile unui mandat general de administrațiune dat de șeful unei case de bancă către o personă ce nu e asociată ; dacă un asemenea mandat comportă facultatea de a subsemna și trage poliție, și dacă prin urmare mandatul, care a făcut cunoscut in piață prin circulară cătră comercianți pe împuternicitul său, e ținut ori nu a respecta polițele trase de acesta in numele casei mandante. Iată in ce Împrejurări s’a presentat chestiunea : D C. D. Atanasiu, bancher in București, își asocie, acum vre-o doi ani, la afacerile casei sale, printre care Winkler, căruia îi drede o procură cu facultatea și dreptul de administrațiune generală a casei. In același timp, și după usurile stabilite in comerț, d. Atanasiu cu propia sa semnătură adresează bancherilor din țară și din străinătate cu care d-sa se găsea in relațiuni o circulară in care se făcea cunoscut că Winkler e administratorul general al casei sale și că, in acesta calitate, avea dreptul de a iscăli in numele casei ca procurator. In timp de 3 ani, Winkler subscri pentru stăpânul său și in cunoștința acestuia cecuri, trase asupra diverselor nave de bancă din București, Paris, Londra etc., polițe pe care acestea le acceptară și pe care d. C. D. Atanasiu nu refuză de a le recunoște și achita la presentare. Două polițe și un celț de acestea fură presentate in cele din urmă la Banca României, aceasta având in mâinile sale circulara prin care d. C. D. Atanasiu îi făcea cunoscut că Winkler e procuratorul și administratorul general al casei sale , vânând că polițele și cerul in chestiune erau subscrise de Winkler in acestă calitate, nu hesită a le primi de bine la ghișeurile sale. Când vezi însă scadența și banca ceru d-lui C. D. Atanasiu să ’i achite polițele, acesta refuză sub pretext că nu dedese lui Winkler puteri de a ’l obliga prin subscriere de polițe. Chestiunea fu astfel adusă înaintea tribunalului comercial de Ilfov. In instanță, d. Atanasiu a susținut că, in procura ce a dat lui Winkler, n’a avut întențiune de a ’i acorda alt decât un mandat pentru gestiunea afacerilor ordinare ale casei sale, că aceste afaceri constând mai cu samă in comisiuni, Winkler nu avea dreptul de a subscri polițe, in numele d-lui Atanasiu, de a face adică acte de instreinare a averei sale. Pe cât timp nu se presintă, țice d-sa, procura in care s’ar vedea limitele puterei ce avea Winkler, mandatul acestuia remâne un mandat general, pentru comerț de comision, și de aci nu ar putea să reiasă dreptul lui Winkler de a trage polițe in numele stăpânului său. Banca României, la rându-i susținu cu argumente temeinice, că, dacă ea a dat bani pe polițele subsemnate pentru D. D. Atanasiu, R. Winkler, procurator, a făcut acesta pe baza circulărei ce primise de la d. G. D. Atanasiu ; acestă circulară vorbea in mod generic de casa de comerț a acestuia, și de diferite alte afaceri comerciale; ea nu făcea nici o restricțiune pentru cutare ori cutare comerț, și nici nu menționa de casa de comision. De unde dar s’ar conchide că Winkler n’avea mandat decât pentru afaceri de comisióne, când el alături cu Atanasiu trăsese adesea un mare număr de polițe ? Afară de acestea, in circulara ce s’a trimis Băncei României se mai ficea că s’a dat lui Winkler iscălitura casei lui G. D. Atanasiu. Și dacă Winkler față cu banca n’ar fi iscălit polițe, atunci in ce anume îi da drept să iscălăscă, și pentru ce -i mai comunica acel drept de semnare Băncei a cărei ocupație principală e de a face scumpt și diverse operațiuni de polițe? Nu există comerț de orecare însemnătate fără să aibă trebuință de a se semna polițe. Cum ar fi fost altfel la casa d-lui Atanasiu ? S’a țis că Winkler prin subscrierea de polițe a înstrăinat averea lui Atanasiu, și că pentru acesta trebuia un mandat special. Acesta însă ar fi adevărat când ar fi vorba de o afacere extraordinară care, prin natura ei, nu intra in operațiunele ordinare ale casei, cum ar fi de exemplu vânzarea ori hipotecarea unui imobil; numai atunci s’ar putea ține că Winkler a eșit din marginile procurei, și că d Atanasiu nu e respingător. In fapt nu e însă așa. Subscrierea de polițe e un act care de la 1881 se repeta continuu, fără nici o opunere din partea lui Atanasiu ; mai mult încă , acesta a încuviințat și a făcut față la tote aceste polițe Pentru ce lucrul sar urma altfel față cu Banca României ? Nu cumva d. Atanasiu a retras, ori a modificat procura lui Winkler ’și-a dat in acest sens o altă circulară ? Evident nu. In drept dar, soluțiunea cea mai logică a chestiunei era aceasta. Din momentul ce Winkler avea administrația generală și semnătura casei Atanasiu, și circulara comercială a acestuia recunoștea acea calitate fără nici o restricțiune, din momentul in fine ce Winkler n’a făcut afaceri extraordinare, ci obicinuite pentru orice casă ca a d-lui Atanasiu, acesta era bine și valabil obligat prin semnătura pusă pe polițe de Winkler ca sentant al lui Atanasiu. Aceasta a și fost opiniunea tribunal ^mercial, care in unanimitatea respecțiunile d-lui Atanasiu, acesta era valabil obligat prin semnătura pusă de Winkler ca representant a lui . Aceasta a și fost opiniunea tribunal mercial, care in unanimitate, a respiecțiunile d-lui Atanasiu și l-a condat plătăscă Băncei României lei 45.000, celor 2 polițe și un cert in discutiune. Statistica falimentelor in districtul Un tablou statistic dresat de grefa trib 1 1 comercial de Ilfov, ne arată că numementelor declarate de acest tribunal 1882 a fost de 58, nu mai mult adică decât cele din 1881. 47 din aceste falimente au fost d după cererea creditorilor și 11 după însăși a debitorilor. Dintre stabilimentele declarate in 48 au fost gerate de străini, 1n specii și 10 de români. Totalul activului acestor falimente 6,687,263.51 și acela al pasivului 6,032 Deficitul prin urmare s’a ridicat la tron trei sute trei-zeci patru mii șij nouă-zeci și patru, bani șese. Cea parte din faliți au incheiat concordate că puțini din ei sau făcut acte de Dintre cei cu concordate, au dat : 1 dividenda de 20 la sută, 7 de 25 la o dividendă de 40 la sută și restul alte dividende. Printre faliți figuravá : Fr. Webertor de manufacturi cu un pasiv de lei: Petrache Dimitriu, mngasin de cot pasiv 215,560 și activ 101,000; Wisner cu pasiv de 2,206.602 lei; Elias, cu 800 112 pasiv; " C . «"ți v, 75,558 lei; H. Rosenzweig frt, 212, Abram Susan, lei 52,793 și alții. Comerciul care a dat continui.tu' maror lo; falimant.Rod.» ac tate aceste produse fiind imporalt ! în țară și cea mai mare parte din, ele ■ desigur pe credit de la falit au primit cum văzurăm ca din 20 și unii nimic, e ușor de . ies face creditului nostru și t ■ £ .: - falimentele in chestiune. A p.. constata cu mulțumire e c» „..ritmare a faliților sunt străini, care au o reputațiune și un credit nemeritfin contra românilor, mai de loc n’au plânge fabricanții și furnisorii din stiloatsto. (C. Finei CRONICA ESTERS Rusia. «Politische Cores] primește din Petersburg știrea, siunea însărcinată cu reorganist ministrațiunei Turkestanului, al credințe este comitele Ignatieff, și lucrările sale și resultatul va fi luna Septembre consiliului imaper Noul guvernatore al Tuffei stan nerarul Rosenbach, a plecat la^^VL«. de la Petersburg spre a’și lua ] ‘*?> n Vorbind despre înaintarea a Asia centrală (barul «Times» țlbagiu forte aspre față cu Ruși, între altele . A venit vremea ca, în interiorului și în interesul păcii, mii externe să lămurescă prin vorb greșala ce a comis, că țara ne țină angajamentele luate față și să considere o jignire a inte,liniștei Afganistanului ca un ca Suntem datori, sub cea mai aspră să dovedim că Indiile nu se afl pânirea unei puteri usate, și să Afganistan o politică, care va vis — Și ocupațiunea ta, care este? — Până acum am fost câlngur. — Veili că visezi, amicul meu? — Așa ! — Positiv, deorece tu nu te numești Jacques, nici tatăl tău, Clement, și nici n’ai fost vr’odată călugăr. — Dar... domnule... atunci cum ?... — Amicul meu, reluă Amédée, tu te numești Amaury, tatăl tiu este gentilom, și tu ești pagiu in serviciul domnei ducese de Montpensier. — Atunci dar, dacă este astfel, tatăl meu cum se numește ? — Șirele de Ponatonlier. — Pentru întăiară aud acest nume, cum asemenea și pe al ducesei de Montpensier. — St făcu Amédée bătând la ferestra fratelui portar. Ușa nu întârzia de a se deschide, și Jacques găsindu-se afară, începu a respira cu putere aerul curat. — Veili acum te deștepți, îi lise pagini Amédée. Jacques însă, care nu era așa prost după cum ’i credea, îi respunse surpând : — Camarade, vroești să’ți râsli de mine? Amédée nu’i răspunse, ce’l târăia în niște strade strâmte și’ntunecoise. Dar nu înaintară mult, când deodată Jacques 800 de un țipet ascuțit. Nenorocitul căduse în înfundătura Vieille-Laterne ce era mai jos decât celelalte strade cu cinci petre, și cărătura’i fusese atât de sdruncinatore, încât el rămase amețit întins pe pământ. Acesta însâ nu dură mult timp, ci se sculă, și privind în jurul seu, văta că se găsea într’o înfundătură cu case negre de un aspect hidoos. Apoi mai privind încă în jurul lui, pe pigiul Amédée nu’l mai văflu, fiindcă acesta dispăruse. Atunci el înspăimântându-se începu să strige, dar văzând că nimeni nu’i răspundea, frica’l cuprinse și cS fluărăși pe pământ. In timpul acela capul lui Începu a se îngreuia, și beția care’l cuprinsese în celula mânăstirei causată din apa acrită ce’i-o dăduse s’o bea, îl cuprinse din nou și’ncepu urăși a visa. Acel vis dară mai multe ore, apoi după acesta simțind o sguiduitură mare, se deșteptă. Atunci el sări drept în piciore, și după ce se șterse la ochi, pentru mirarea lui se găsi în fața unui arcaș ca casca galbenă și cu cizme albastre. — Bine dormi d ta sub cer, mestre Amaury, îi țlise arcașul ridând. — Amaury! striga Jacques cu mirare. — Drace ! murmură arcașul cu naivitate, nu cred să mă înșăl; nu ești dia pagiu! Amaury? Jacques atunci se privi pe sine și văzându-se îmbrăcat în catifea, și ca o spadă încins, striga : — D (leul meu! sunt eu într’adevăr pagiu ? sunt eu în mintea mea, sau sunt nebun ? Arcașul răspunse: — Dacă mai ești încă nebun, asta n’o știu, dar că ai fost o știu sigur. — Cum am fost eu nebun ? — Nebun de legat. — Dar în fine, striga el, mă numesc eu Amaury sau Jacques ? sunt eu pagiu, sau călugăr ? — Ești pagiu. — Și-al cui ? — Al d-nei ducese de Montpensier. — N’o cunosc... n’am vădut’o niciodată... — Te înșeli, meșire, fiind-că tocmai ea a fost causa nebuniei d-tale; ea este o blondă forte frumosa. La acest cuvânt Jacques își bătu fruntea, el iși reamintise de radioa aparițiune ce se arătase la déusul iar arcașul reluă. Da, acest amor te-a înebunit. In nebunia d-tale îți închipuiai că erai călugăr, călugărul cerșetor, și cănd nebunia îți venia, aruncai departe hainele ce convin nașterei d-tale și te îmbrăcai c’o haină de călugăr. Arcașul vorbea cu’n ton atât de naiv și cu’n accent atât de sigur, încât Jacques ’și perdu aprope capul și atunci el zise: — Așadar, eu nu sunt călugăr? — Nu. — Sunt gentilom ? — Da. — Și mă numesc Amaury ? — Niciodată n’ai avut un alt nume. — Straniu lucru ! — Dar nu... deorece ai fost nebun... •— Dar în fine, striga Jacques, desbătându-se c’o mulțime de cugetări bizară, cel puțin este un lucru care n’am visat. — Care ? — Acela, că’n noptea trecută am fost în monastire. — Așa! — Dar, un pagiu numit Amédée a venit de m a luat. — Daca’i fost în noptea trecută în monastire, nu știu, dar ce știu, este că pagiul Amédée n’a putut să vină să te ia. — Pentru ce ? — Pentru că el nu este în Paris. — Dar unde e ? — S’a dus la Nancey de cincispre dec trebue să revină astăzi sau mâne. Jacques își luă capul între mâni și se si asigure dacă nu visa. — Ascultă, si țlise arcașul, eu gâcesc cev făcut. Accesul de nebunie cuprinzându-te ei găsit pe domna ducesă de Montpensier, stăpână la noi amândoi, ș’ai alergat in vr’o cârciu pate-ai băut mult, și apoi eșind in aer, ai dormit pe piatra unde te-am găsit trecând ai tâmplare. — Dar eu am fost cu pagiul Amédée. — Ei bine, dacă nu crezi că el lipsește zis vino cu mine într’o cârciumă unde vei p două-deci de soldați Loreni cari te vor sa adevăratul d tale nume, și cari’ți vor și spupagiului Amédée din Paris. — Cum să mă salate ca numele de A — Fară’ndoială, asta’ți va proba c’ai vis După acesta, arcașul luă pe călugrar de trase afară din înfundătură, apoi L o depărti sută pași deschise ușa cârciumii de care el mai înainte. In acea cârciumă erau patru soldați Lon jucau cărți, și aceștia văzând pe arcaș intri companionul seu, lepădă cărțile pe masă și drindu’și capetile p iseră în cor. — Mesirul Amaury este! — Buna -lua mesire Amaury, adăogă intre ei, dar frumos te-ai îmbătat afară. — Eu ? întrebă Jacques. — Da, mesire. — Dar d-ta cum știi ? — Știu fiind c’ai eștt de aici tărfliu și nu te ai ține pe piciore. * (Vaur )