Curierul Foaea Intereselor Generale, 1884 (Anul 11, nr. 3-146)

1884-05-23 / nr. 56

In locul d-lui N. Ionescu guvernul a numit pe d. Leon Negruzzi in co­­misiunea pentru regularea frontierei între România și Austro-Ungaria. In Orăștia se fac pregătiri frumoase spune «Gazeta Transilvaniei» pentru pri­mirea Asociațiunei Transilvane, societate pentru literatura și cultura poporului ro­mân, unde ’și va ținea adunarea generală, se pregătesce un bal, concert și o escur­­siune pentru visitarea unor locuri istorice din Împrejur. Distrugerea viilor. Mare urgie anul a­­cesta. E vorba d’o nouă calamitate. «V. Prahovei» e informată că viile a­­menință a fi distruse de o insectă necunos­cută. Deja mai multe vii, de pe dealurile a­­celui județ, sunt atacate grav și­ au Înce­put a se usca. Nu știm dacă guvernul va fi luat vr’o măsură in acestă privință. Suntem de părere a se trimite cât mai urgent, o comisiune de omeni competenți, cari să cerceteze și in consecință, să se ia tote precauțiunile contra acestui flagel, și a face ca răul să nu se Întindă mai de­parte spre paguba acestui isvor de bogă­ție in țară la noi. Un mare potop, citim in «Tribuna,* s’a Întâmplat la 11 ale curentei in Poiana (Transilvania), mare vijelie cu grindină Începu a cădea pe la 10 oare din <ai. În­soțită de fulgere trăsnete, ceva înspăi­mântător. Orizontul se întunecase cu nop­­tea. Fulgerul a lovit in turnul bisericei celei mari. Potopul a stricat semănăturele case Întregi și vite au fost duse de po­­hoi. Pagubele sunt mari, priveliștea e tristă, locuitorii sunt cu totul lipsiți. »Messagerul Brăilei« spune că de la pasci n’a plouat de loc In județul Brăila. Iarba de pe câmp s’a uscat atât în­cât pe unele locuri vitele când se intorce sara de pe câmp sberă de főme, și cine are pae le dă de mănâncă, căci pe câmp nu găsesc iarba suficientă. Gră­­nele de tomna și de primă­vară sunt perdute mai peste tot locul, asemenea și arzele. Dacă nu plouă curând nu se va face nici porumb. Toți lumea este îngrijită. Ceia ce este mai trist și de care guvernul ar trebui să se intereseze, este lipsa de hrană în care se află sătenii cea mai mare parte. Chiar de acum știm comune unde locuitorii au dat jalbă Primăriei, cerând să le dea mân­care. Caută de lucru și nu găsesc, se anga­­jază cu 70 de bani pe zi și tot nu găsesc Săracia este atât de mare și amenință cu tot­­ groza la populațiunea de la țară. Guvernul este dator să fie măsuri din timp. Împrumuturi de orașe. țviarul oficial a promulgat legea prin care se antorisă orașul Roman să contracteze un împru­mut de 2 milione cu dobândă 6 la sută pe an și amortisabil in 20 ani. împru­mutul va servi la pavarea și iluminarea orașului. I Premiu Royal Navarre (1500 lei), distanța 2000 metri, l’a câștigat La Gou­­ette a d-lui col. Blarsmberg. Au concu­rat trei cai: Agitator al d-lui Pitișteanu, Havana a d-lui Laptew și La Goulette II Premiul societăței de încurajare, dis­tanța 2000 metri. Premiul I (3000 lei) l’a luat Ouragan al d-lui col. Blaramberg , premiul II (intrare îndoită) Her-Royal- Highnes al d-lui Pitișteanu. III Premiul regal pentru armasari și epe de sânge curat (pur sang), distanța 3200 metri. Au concurat 3 epe : Cuba și Queen-Mary ale d lui col. Blaramberg Surprise a d-lui Al. Marghiloman.—e­miul I (6000 lei din cari 4000 dați M. S. Regile) l’a câștigat Queen­ Mary cu jockey Templeman, premiul II (600 lei) Cuba cu jockeul român Enescu. IV Premiul de consolație (2000 lei), distanța 2000 metri l’a obținut Gareth »1 d-lui col. Blaramberg. Premiul subscriptorilor, distanța (3 mii m.) învingătorul devine de drept proprie­tatea subscriptorilor și sorții decid pe pro­prietar). Au concurat Havana a d lui Lap­tev, Canotier și Last-Love ai d-lui Al. Marghiloman.—Premiul I (3 mii lei) l’a câștigat Last-Love, premiul II (300 lei) Canotier. Trăgându-se la sorți, iapa Last Love a că­lat in proprietatea d-ș0rei Bălăceanu, damă de onore la Curte. Alergările de cai. Secondate de un timp frumos, alergă­rile de duminică au fost splendide ca și cele de duminica trecută. Lume multă. MM.­LL. Regile și Regina au onorat și de astă dată cu prezența Lor serbarea I­­podromului. Eroul flilei * fost d. col. C. Blarsmberg. Iată resultatul curselor: CURIERUL TH. BALASSAN. O propunere bună Sub acest titlu «România* publică: E un fapt netăgăduit că poporațiunea­­ erei nóstre crește forte Incet. In acesta privire suntem ceda tuturor statelor eu­ropene. Se știe apoi că nicăiri nu se fac mai puține căsătorii ca in țară la noi. Să­răcia, luxul și­ funcționarismul sunt cău­șele principale ale acestui ron. Ziarul «Poșta» din Galați atinge o ces­­tiune ce se legă de aprope cu acestă or­dine de lucruri. Cine nu­ știe cu câte greutăți are a lup­ta aatr^fi un părinte de familie pentru creștirea copiilor săi? Această sarcină sfântă a pP familie e cu atâta mai impo' ele de vie­țuire sun­t mai mulți. Pentru fi =cțioos a căror ve­nituri su­nt țele sociale mari, ea e purtat de cât pentr­u ori­­­a de omeni. De aici es rea­l ritului nostru actual, caz compus din func­ționari, iu firele vieței conjugale. De aice puținele căsătorii și prin urmare și puținele nașteri, ce se observă io deo­sebi prin orașe Sunt după aceia cazuri în care părinții de familie, de­și dispung no de modeste mijloce, totuși din cauză că familia e nu­meros, nu pot subveni tuturor necesită­­ților pentru susținerea și creșterea copi­ilor lor. De multe ori se văd asemenea părinți muncind fii și nopte dar fără a o îndestulători familiei lor. Ia unele casări chiar sucumbă ca victime ale nesfârșitei lor munci pentru creșterea copiilor, și a­­tunci reul e și mai mare, câci copii re­­măo orfani. Ast­fel, numita ide spune următorul fapt forte exat dar și forte jalnic: nu­mai in cursul lunei Martie a. c., au re­mer­s in Galați la patru familii (majori­tatea funcționari) doue­ fieci și unu copii orfani de tatăl Și aceștia numai într’o lună și numai la familii pe care le a cu­noscut Confrații noștrii. Câți orfani nu rămân în tot cursul anului și la întrega populație ! Ce ajung acum acei nefericiți copii, cari au durerea a’și perde părinții, ori­cine Își închipuește. Când mai rămâne pe urma părinților câte ceva, tot, calea va «noși im rămâne nimica, miseria e partea acestor neno­nai am­­ă »cer frații noștri nici un mijloc de ”eme­­, rău ? Nu se pote. Con jeni cred că este și de aceea el și expune: Nimene nu pote contesta că Statul tre­­bue să aibă cea mai mare îngrijire pen­tru înmulțirea și buna stare a populației sale. Unde populația e­miseră și descreș­te, Statul e slab­­ și vici-versa. După pâ­riț­ii dar Statului revine datoria de a în­griji de creșterea unei generațiuni. Acolo dar unde sânt copii orfani, și fără avere, acolo unde sunt familii cu copii mulți, și echitatea și interesul bine ințeles coman­dă cărmuitorilor Statului să intervie cu ajutorul lor, pentru a înlesni sarcinele vieței. Mijlocul cel mai nimerit pentru a­­cesta e de a se acorda de câtră guvern pensii viagere pentru creșterea copiilor orfani sau subvențiuni părinților de fami­lii ce au CQPÎi mulți. In necat din urm# cas s’ar putea fixa un minimum ore­care de copii,­­este care trecând un cap de familie, să se bucure din partea Statului de un ajutor de atâta sumă de fie­care copil ce ar avea. Măsura acesta ar încuraja mult pe ti­neri să se căsătorască, știind că sarcinele vieței familiare nu vor fi așa de grele ca azi. Ea va produce apoi înmulțirea popu­lației, care trebue să fie tendința cea mai principală a guvernului ori­cărui stat. Supunem deci acestă idee la matura chibzuință a bărbaților noștri de stat și’i rugăm sa cugete serios asupra ei. Noi o credem că este forte bună și de aceia do­rim s’o vedem realisată cât mai curând. TRIB­­UNVALE Afaceri de bancă.— Procură generală.— CT. culm­ ct. comet­ CKilă. înaintea tribunalului comercial de Ilfov s’a ridicat, în zilele trecute, următorea chestiune : Era vorba de a se ști care sunt limitele până la cari se int­nde puterile unui mandat ge­neral de administrațiune dat de șeful unei case de bancă către o personă ce nu e aso­ciată ; dacă un asemenea mandat comportă fa­cultatea de a subsemn­a și trage poliție, și dacă prin urmare mandatul, care a făcut cunoscut in piață prin circulară cătră comercianți pe împuternicitul său, e ținut ori nu a respecta polițele trase de acesta in numele casei man­­dante. Iată in ce Împrejurări s’a presentat ches­tiunea : D C. D. Atanasiu, bancher in București, își asocie, acum vre-o doi ani, la afacerile casei sale, pr­in­tre­ care Winkler, căruia îi drede o procură cu facultatea și dreptul de administrațiune generală a casei. In același timp, și după usurile stabilite in comerț, d. Atanasiu cu propia sa semnătură adresează bancherilor din țară și din străinătate cu care d-sa se găsea in relațiuni o circulară in care se făcea cunoscut că Winkler e administra­torul general al casei sale și că, in acesta calitate, avea dreptul de a iscăli in numele casei ca procurator. In timp de 3 ani, Winkler subscri pentru stăpânul său și in cunoștința acestuia cecuri, trase asupra diverselor nave de bancă din Bu­curești, Paris, Londra etc., polițe pe care a­­cestea le acceptară și pe care d. C. D. Ata­­nasiu nu refuză de a le recunoște și achita la presentare. Două polițe și un celț de acestea fură presentate in cele din urmă la Banca României, aceasta având in mâinile sale cir­culara prin care d. C. D. Atanasiu îi făcea cunoscut că Winkler e procuratorul și admi­nistratorul general al casei sale , vânând că polițele și cerul in chestiune erau subscrise de Winkler in acestă calitate, nu hesită a le primi de bine la ghișeurile sale. Când vezi însă scadența și banca ceru d-lui C. D. Ata­nasiu să ’i achite polițele, acesta refuză sub pretext că nu dedese lui Winkler puteri de a ’l obliga prin subscriere de polițe. Chestiunea fu ast­fel adusă înaintea tribu­nalului comercial de Ilfov. In instanță, d. Atanasiu a susținut că, in procura ce a dat lui Winkler, n’a avut înten­­țiune de a ’i acorda alt de­cât un mandat pentru gestiunea afacerilor ordinare ale casei sale, că aceste afaceri constând mai cu samă in comisiuni, Winkler nu avea dreptul de a subscri polițe, in numele d-lui Atanasiu, de a face adică acte de instreinare a averei sale. Pe cât timp nu se presintă, ț­ice d-sa, procura in care s’ar vedea limitele puterei ce avea Winkler, mandatul acestuia remâne un man­dat general, pentru comerț de comision, și de aci nu ar putea să reiasă dreptul lui Winkler de a trage polițe in numele stăpâ­nului său. Banca României, la rându-i susținu cu ar­gumente temeinice, că, dacă ea a dat bani pe polițele subsemnate pentru D. D. Atanasiu, R. Winkler, procurator, a făcut acesta pe baza circulărei ce primise de la d. G. D. A­­tanasiu ; acestă circulară vorbea in mod ge­neric de casa de comerț a acestuia, și de di­ferite alte afaceri comerciale; ea nu făcea nici o restricțiune pentru cutare ori cutare comerț, și nici nu menționa de casa de co­mision. De unde dar s’ar conchide că Winkler n’avea mandat de­cât pentru afaceri de co­­misióne, când el alături cu Atanasiu trăsese adesea un mare număr de polițe ? Afară de acestea, in circulara ce s’a trimis Băncei Ro­mâniei se mai f­icea că s’a dat lui Winkler iscălitura casei lui G. D. Atanasiu. Și dacă Winkler față cu banca n’ar fi iscălit polițe, atunci in ce anume îi da drept să iscălăscă, și pentru ce -i mai comunica acel drept de semnare Băncei a cărei ocupație principală e de a face scumpt și diverse operațiuni de polițe? Nu există comerț de ore­care însem­nătate fără să aibă trebuință de a se semna polițe. Cum ar fi fost alt­fel la casa d-lui Atanasiu ? S’a ț­is că Winkler prin subscrierea de po­lițe a înstrăinat averea lui Atanasiu, și că pentru acest­a trebuia un mandat special. A­­cesta însă ar fi adevărat când ar fi vorba de o afacere extraordinară care, prin natura ei, nu intra in operațiunele ordinare ale casei, cum ar fi de exemplu vânzarea ori hipoteca­­rea unu­i imobil; numai atunci s’ar putea ține că Winkler a eșit din marginile procurei, și că d Atanasiu nu e respingător. In fapt nu e însă așa. Subscrierea de polițe e un act care de la 1881 se repeta continuu, fără nici o opunere din partea lui Atanasiu ; mai mult încă , acesta a încuviințat și a făcut față la tote aceste polițe Pentru ce lucrul sar urma alt­fel față cu Banca României ? Nu cum­va d. Atanasiu a retras, ori a modificat procura lui Winkler ’și-a dat in acest sens o altă cir­culară ? Evident nu. In drept dar, soluțiunea cea mai logică a chestiunei era aceasta. Din momentul ce Winkler avea administrația generală și sem­nătura casei Atanasiu, și circulara comercială a acestuia recunoștea acea calitate fără nici o restricțiune­, din momentul in fine ce Wink­ler n’a făcut afaceri extraordinare, ci obici­nuite pentru ori­ce casă ca a d-lui Atanasiu, acesta era bine și valabil obligat prin sem­nătura pusă pe polițe de Winkler ca sentant al lui Atanasiu. Aceasta a și fost opiniunea tribunal ^­mercial, care in unanimitate­­a resp­ecțiunile d-lui Atanasiu, acesta era valabil obligat prin semnătura pusă­­ de Winkler ca representant a l­­ui . Aceasta a și fost opiniunea tribunal mercial, care in unanimitate, a respi­ecțiunile d-lui Atanasiu și­­ l-a condat plătăscă Băncei României lei 45.000, celor 2 polițe și un cert in discutiune. Statistica falimentelor in districtul Un tablou statistic dresat de grefa trib­­ 1 1 comercial de Ilfov, ne arată că nume­mentelor declarate de acest tribunal 1882 a fost de 58, nu mai mult adică de­cât cele din 1881. 47 din aceste falimente au fost d după cererea creditorilor și 11 după însăși a­ debitorilor. Dintre stabilimentele declarate in 48 au fost gerate de străini, 1n specii și 10 de români. Totalul activului acestor falimente 6,687,263.51 și acela al pasivului 6,032 Deficitul prin urmare s’a ridicat la tron trei sute trei-zeci patru mii șij nouă-z­eci și patru, bani șese. Cea­­ parte din faliți au incheiat concordate că puțini din ei sau făcut acte de Dintre cei cu concordate, au dat : 1­ dividenda de 20 la sută, 7 de 25 la o dividendă de 40 la sută și restul alte dividende.­­ Printre faliți figuravá : Fr. Weber­­­tor de manufacturi cu un pasiv de lei: Petrache Dimitriu, m­ngasin de cot pasiv 215,560 și activ 101,000; Wisner cu pasiv de 2,206.602 lei; Elias, cu 800 112 pasiv; " C . «"ți­ v, 75,558 lei; H. Rosenzweig frt, 212, Abram Susan, lei 52,793 și alții. Comerciul care a dat continui.tu' maro­r lo; falimant.R­od­.» ac tate aceste produse fiind impor­alt ! în țară și cea mai mare parte din, ele ■ de­sigur pe credit de la falit au primit cum văzurăm ca din 20 și unii nimic, e ușor de . ies face creditului nostru și t ■ £ .: - falimentele in chestiune. A p.. constata cu mulțumire e c» „..rit­­mare a faliților sunt străini, care au o reputațiune și un credit nemeritf­in contra românilor, mai de loc n’au plânge fabricanții și furnisorii din sti­­loatsto. (C. Finei CRONICA ESTERS Rusia. «Politische Cores] primește din Petersburg știrea, siunea însărcinată cu reorganist ministrațiunei Turkestanului, al c­redințe este com­itele Ignatieff, și lucrările sale­­ și resultatul va fi luna Septembre consiliului imaper Noul guvernatore al Tuffei stan nerarul Rosenbach, a plecat la­^^­VL«. de la Petersburg spre a’și lua ] ‘*?> n­ Vorbind despre înaintarea a Asia centrală (barul «Times» țl­bagiu forte aspre față cu Ruși, între altele . A venit vremea ca, în interi­o­­­rul­ui și în interesul păcii, mii externe să lămurescă prin vorb greșala ce a comis, că țara ne țină angajamentele luate față și să considere o jignire a inte,­liniștei Afganistanului ca un ca Suntem datori, sub cea mai aspră să dovedim că Indiile nu se afl pânirea unei puteri usate, și să Afganistan o politică, care va vis — Și ocupațiunea ta, care este? — Până acum am fost câlngur. — Veili că visezi, amicul meu? — Așa ! — Positiv, de­ore­ce tu nu te numești Jacques, nici tatăl tău, Clement, și nici n’ai fost vr’o­dată călugăr. — Dar... domnule... atunci cum ?... — Amicul meu, reluă Amédée, tu te numești A­­maury, tatăl tiu este gentilom, și tu ești pagiu in serviciul domnei ducese de Montpensier. — Atunci dar, dacă este ast­fel, tatăl meu cum se numește ? — Șirele de Ponatonlier. — Pentru întăia­­ră aud acest nume, cum ase­menea și pe al ducesei de Montpensier. — St­ făcu Amédée bătând la ferestra fratelui portar. Ușa nu întârzia de a se deschide, și Jacques gă­­sindu-se afară, începu a respira cu putere aerul curat. — Veili acum te deștepți, îi­­ lise pagini Amédée. Jacques însă, care nu era așa prost după cum ’i credea, îi respunse surpând : — Camarade, vroești să’ți râsli de mine? Amédée nu’i răspunse, ce’l târăia în niște strade strâmte și’ntunecoise. Dar nu înaintară mult, când de­odată Jacques 800 de un țipet ascuțit. Nenorocitul căd­use în înfundătura Vieille-Laterne ce era mai jos decât cele­l­alte strade cu cinci petre, și că­rătura’i fusese atât de sdruncinatore, încât el rămase amețit întins pe pământ. Acesta însâ nu dură mult timp, ci se sculă, și privind în jurul seu, vă­ta că se găsea într’o înfun­dătură cu case negre de un aspect hidoos. Apoi mai privind încă în jurul lui, pe pigiul A­­médée nu’l mai văflu, fiind­că acesta dispăruse. Atunci el înspăimântându-se începu să strige, dar văzând că nimeni nu’i răspundea, frica’l cuprinse și cS flu­ărăși pe pământ. In timpul acela capul lui Începu a se îngreuia, și beția care’l cuprinsese în celula mânăstirei causată din apa acrită ce’i-o dăduse s’o bea, îl cuprinse din nou și’ncepu urăși a visa. Acel vis dară mai multe ore, apoi după acesta simțind o sguiduitură mare, se deșteptă. Atunci el sări drept în piciore, și după ce se șterse la ochi, pentru mirarea lui se găsi în fața unui arcaș ca casca galbenă și cu cizme albastre. — Bine dormi d ta sub cer, mestre Amaury, îi țlise arcașul ridând. — Amaury! striga Jacques cu mirare. — Drace ! murmură arcașul cu naivitate, nu cred să mă înșăl; nu ești d­ia pagiu! Amaury? Jacques atunci se privi pe sine și văzându-se îm­brăcat în catifea, și ca o spadă încins, striga : — D (leul meu! sunt eu într’adevăr pagiu ? sunt eu în mintea mea, sau sunt nebun ? Arcașul răspunse: — Dacă mai ești încă nebun, asta n’o știu, dar că ai fost o știu sigur. — Cum­ am fost eu nebun ? — Nebun de legat. — Dar în fine, striga el, mă numesc eu Amaury sau Jacques ? sunt eu pagiu, sau călugăr ? — Ești pagiu. — Și-al cui ? — Al d-nei ducese de Montpensier. — N’o cunosc... n’am văd­ut’o nici­odată... — Te înșeli, meșire, fiind-că tocmai ea a fost causa nebuniei d-tale; ea este o blondă forte fru­­mosa. La acest cuvânt Jacques își bătu fruntea, el iși reamintise de radio­a aparițiune ce se arătase la déusul iar arcașul reluă. Da, acest amor te-a înebunit. In nebunia d-tale îți închipuiai că erai călugăr, călugărul cerșetor, și cănd nebunia îți venia, aruncai departe hainele ce convin nașterei d-tale și te îmbrăcai c’o haină de călugăr. Arcașul vorbea cu’n ton atât de naiv și cu’n ac­cent atât de sigur, încât Jacques ’și perdu aprope capul și atunci el zise: — Așa­dar, eu nu sunt călugăr? — Nu. — Sunt gentilom ? — Da. — Și mă numesc Amaury ? — Nici­odată n’ai avut un alt nume. — Straniu lucru ! — Dar nu... de­ore­ce ai fost nebun... •— Dar în fine, striga Jacques, desbătându-se c’o mulțime de cugetări bizară, cel puțin este un lucru care n’am visat. — Care ? — Acela, că’n noptea trecută am fost în mo­­nastire. — Așa! — Dar, un pagiu numit Amédée a venit de m a luat. — Daca’i fost în noptea trecută în monastire, nu știu, dar ce știu, este că pagiul Amédée n’a pu­tut să vină să te ia. — Pentru ce ? — Pentru că el nu este în Paris. — Dar unde e ? — S’a dus la Nancey de cinci­spre d­ec trebue să revină astă­zi sau mâne. Jacques își luă capul între mâni și se si asigure dacă nu visa. — Ascultă, si țlise arcașul, eu gâcesc c­ev făcut. Accesul de nebunie cuprin­zându-te ei găsit pe domna ducesă de Montpensier, stăp­ână la noi amândoi, ș’ai alergat in vr’o cârciu pate-ai băut mult, și apoi eșind in aer, ai dormit pe piatra unde te-am găsit trecând ai­­­ tâmplare. — Dar eu am fost cu pagiul Amédée. — Ei bine, dacă nu crezi că el lipsește zis vino cu mine într’o cârciumă unde vei p două-d­eci de soldați Loreni cari te vor sa adevăratul d tale nume, și cari’ți vor și spu­pagiului Amédée din Paris. — Cum­ să mă salate ca numele de A — Fară’ndoială, asta’ți va proba c’ai vis După acesta, arcașul luă pe călugrar de­­ trase afară din înfundătură, apoi L o depărti sută pași deschise ușa cârciumii de care el mai înainte. In acea cârciumă erau patru soldați Lon jucau cărți, și aceștia văzând pe arcaș intri companionul seu, lepădă cărțile pe masă și d­rindu’și capetile p iseră în cor. — Mesirul Amaury este! — Buna -lua mesire Amaury, adăogă in­tre ei, dar frumos te-ai îmbătat a­fară. — Eu ? întrebă Jacques. — Da, mesire. — Dar d-ta cum știi ? — Știu fiind c’ai eștt de aici tărfliu și nu te ai ține pe piciore. * (Va­ur )

Next