Cutezătorii, 1971 (Anul 5, nr. 1-52)
1971-02-25 / nr. 8
scrisori de h cititori ( /// jmi TINERI етеющп Printre corespondenţele pe care le primim zilnic la redacţie din partea cititorilor, multe încep astfel: «Dragă redacţie, vreau să-ţi împărtăşesc o mare bucurie: am devenit membru al Uniunii Tineretului Comuniste. în continuare, ei ne povestesc cu mîndrie şi emoţie — aşa cum se vede şi din rîndurile de mai jos — despre primele acţiuni şi activităţi la care participă în calitate de utecişti. CARNETUL MEU Eram în bancă cu Adi, prietena mea. Obrajii îmi ardeau. De emoţie, parcă mă simţeam plutind. Bineînţeles, ştiam să spun fără greş drepturile şi îndatoririle utecistului. Dar tot mă temeam că n -am să fiu la înălţime. Au venit şi discuţiile, întrebările. Toate mi-au rămas adine întipărite în memorie. Dar Primiţi de curind în rîndurile organizaţiei U.T.C., eram cu toţii însufleţiţi de dorinţa de a realiza ceva care să arate că într-adevăr sîntem utecişti, că sîntem mari, că se poate pune mai multă bază pe noi. Ne-am adresat tovarăşului director al şcolii, i-am spus care momentul cel mai emoţionant a fost acela al primirii carnetului roşu. Mult timp l-am cercetat, deşi îl văzusem pe cel al fratelui meu mai mare. Mi se părea că al meu este unic. Şi poate că nu greşeam! (Elena NIŢULESCU, comuna Cumpăna, jud. Constanţa), ne este dorinţa şi, în scurtă vreme, a început să se audă că am fi cei mai harnici din şcoală. Cum? Ajutîndu-i du multă tragere de inimă pe colectiviştii cooperativei de producţie la diferite munci (Liviu STOICA, Liceul Aurel Vlaicu, Orăştie). Vara era în toi. Şi-n acel iulie 70, florile sălbatice ale Retezatului erau nespus de ispititoare: smîrdarul aprindea parcă focuri roşietice printre ierburile mărunte şi ghinţura albastră îşi întărea culorile în preajma peticelor de zăpadă ce stăruiau, ici-colo, în jurul lacurilor cu ape limpezi ca sticla. — Uite şi ochiul şarpelui! — Şi piciorul cocoşului de munte. Şi saxifraga! Riţa, vino să vezi: am descoperit şi vîrtejul pămîntului! Aţi înţeles desigur: ne aflam printre membrii unei expediţii «Cutezătorii» denumită «Floare de colţ», al cărei căpitan, Marinela Ghiţă, avea în «subordine» nouă fete, eleve ale Şcolii generale din comuna ION ROATA-ILFOV. Zece fete îndrăzneţe care s-au încumetat să înfrunte înălţimile Retezatului pentru a explora acele locuri puţin umblate, apărate de grohotişuri şi morene, unde-şi adună apele, în patul de ieri al gheţarilor salba lacurilor glaciare. Urcînd spre obîrşiile rîului Bărbat, cele 10 fete intenţionau să ajungă la Păpuşa şi Custura, tăuri ce deţin titlul de cele mai «înalte» lacuri glaciare ale Retezatului. Păpuşa îşi adună apele într-un căuş săpat în munte, la o înălţime de 2 210 metri, iar Custura se află şi mai sus, la 2 230 metri altitudine. Echipajul «Floare de colţ» a învins înălţimile, străbătînd un ţinut aspru, dominat de clonţuri (CONTINUARE ÎN PAG. S) NE PLACE SA FIM HARNICI GENERA De la lacul BUCURA la lacul VICTORIA lljfw ¥M ki K WA 1W • ■ ■iîiJ 4b . ' *. < -■ . NU I-AM UITAT PE PIONIERI Sintem, nu de multă vreme, U.T.C.iști. Faptul acesta ne dă mai multă încredere în puterile noastre. Ni se pare că sîntem mult mai mari, deşi am rămas la fel de veseli şi dornici de lucruri deosebite. De pionieri ne simţim foarte legaţi, aşa încit mereu le pregătim cîte o surpriză. Un album, o invitaţie la vreo acţiune de-a noastră, îi bucură mult. (Mitică VIŞINIEC, Şcoala generală nr. 4, Rădăuţi). PRIMA NOASTRĂ ADUNARE! Ziua aceea nu era o zi oarecare. Urma să aibă loc prima noastră adunare generală U.T.C. Am pregătit-o cu multă grijă. Aveam oaspeţi de seamă, tovarăşi profesori, activişti de partid din localitate. Am discutat despre multe lucruri atunci. Despre planurile de viitor, despre gîndurile şi speranţele noastre. Invitaţii au fost bucuroşi să ia parte la discuţii, să ne sfătuiască. Urările lor de succes ne-au bucurat mult (Gabriel BURJAN, Liceul nr. 1, Miercurea Ciuc).