Cuvântul Liber, iunie 2011 (Anul 23, nr. 106-127)

2011-06-30 / nr. 127

JOI, 30 IUNIE 2011 • ANUL XXIII, Nrr. 127 (5.573) • 12 PAGINI, 1 LEU. , m. IP M IO MZ fii f _____________ PE MÂNA CUI LĂSAŢI ÎMPĂRŢIREA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ A ROMÂNIEI? C­iteam,zilele acestea,într-o carte-documenta unui general român care a lucrat în serviciile secrete, despre modul în care au fost pregătite din exterior evenimentele din decembrie 1989, din care reiese clar rolul revizionismului ungar de vârf de lance al tuturor conspiraţiilor pentru „reformarea sistemului politic din România", şi care vizau, printre altele, şi suprimarea lui Ceauşescu. Conspiraţiile, spune autorul, au venit tocmai de la fraţii săi comunişti care nu i-au iertat acestuia opinia separată din august 1968, cu prilejul invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia. Dacă liderul sovietic, Leonid Brejnev, a fost iniţiatorul răzbunării, liderii unguri ai ţării „vecine şi prietene" au fost cei care l-au încurajat şi care au întreţinut focul acesteia, căutând cu orice prilej să-i facă pe ruşi să nu uite de „aroganţa lui Ceauşescu". Setea de răzbunare pe conducătorul României de atunci nu s-a stins odată cu trecerea la cele veşnice a lui Leonid Brejnev. Ea a fost chiar amplificată de cei care l-au urmat, sarcina „execuţiei" revenindu-i lui Gorbaciov, în urma Convenţiei de la Malta cu preşedintele de atunci al Statelor Unite, Georg Bush-senior. In scurta sa prezenţă la conducerea Uniunii Sovietice, Gorbaciov i-a stat mereu în coaste lui Ceauşescu, amintindu-i de fiecare dată în convorbirile lor dure că, pe lângă „abateri de la linia Moscovei" mai are probleme, atât la graniţa de est (Basarabia), cât şi la graniţa de vest (Transilvania). Lucrul acesta i l-a spus chiar la Bucureşti, la 8 iulie 1988, cu prilejul (Continuare în pag. a 3-a) IO­AN CISMAS " La caşcaval, ca... muştele! Un nou minister, pentru absorbţia fondurilor europene?! Se ştie bine. România este în coada ţărilor UE în privinţa absorb­ţiei fondurilor europene. Principala cauză fiind incompetenţa, dar şi lipsa de preocupare, deşi, har Domnului, ministerele de resort nu duc lipsă de instituţiile şi personalul aferent zice-se, şi... specializat! Până în aprilie 2007, în sub­­ordinea Guvernului a funcţionat Ministerul Integrării Europene. După desfiinţarea ministerului, la 4 aprilie 2007, a fost înfiinţat Depar­tamentul Afacerilor Europene, aflat în subordinea primului-minis­­tru, condus în prezent de secre­tarul de stat Bogdan Mănoiu. Rezultatul? Submediocru. Acum, aflăm că, recent, Coaliţia de guvernare - „urecheată" de preşedintele Traian Băsescu - a discutat despre posibila înfiinţare a unei noi instituţii guverna­mentale (asta, apropo de eco­nomiile la buget!) privind absorbţia fondurilor europene. Neclar este, deocamdată, dacă va fi minister GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) Reorganizarea, în toamna, pentru ca­rsubiectul //* e prea important"! Cum de, abia acum, liderii PDL, dar şi ai UDMR, şi-au dat seama - sub oblăduirea lui Traian Băsescu - că discuţiile pe mar­ginea reorganizării teritoriale trebuie amânate până în toam­nă? Păi, ei ştiau demult că un asemenea „subiect e mult prea important" pentru a fi dezbătut în grabă, dar asta a fost doar... ambiţia (electorală) a preşe­dintelui. Analiştii politici susţin că amânarea, pe toamnă, a dezba­terilor pe tema reorganizării teritoriale a echivalat cu o înfrân­gere usturătoare pentru loca­tarul de la Cotroceni. în realitate, motivul real al amânării nu s-ar fi datorat faptului că iniţiatorul, Traian Băsescu, şi-ar fi dat seama, în ceasul al doisprezecelea, că s-a greşit, grăbind procedura, ci datorită opoziţiei UDMR faţă de propu­nerile primite de la Cotroceni, legate de înfiinţarea a 8 judeţe GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) M­UREŞ TĂSGU MUREŞ PATRULE PERMANENTE V V PENTRU ORDINEA PUBLICA RURALA Pe hoţii specializaţi în furtişagurile din gospodăriile ţăranilor, dar şi pe cei care se bazează pe sus­tragerea materialului lemnos sau pe braconaj îi aşteaptă vremuri grele­ în viitorul nu prea îndepărtat, Poliţia Rurală mureşeană va fi reorganizată în aşa fel încât să răspundă tuturor solicitărilor, indiferent de oră sau de sătucul în care se petrece infracţiunea. Cel puţin, aşa a promis inspectorul-şef al Inspec­toratului Judeţean de Poliţie Mureş, comisar-şef Valentin Pescari,în cadrul unei conferințe de presă, în care a prezentat, de la cel mai înalt nivel, poziția LUCREŢIA POP (Continuare în pag. a 5-a) ____________________________________________ W ET țf w fe I m n T 1 1 j.j 1 m. T ■I Imagine din cartierul Tudor, Târgu-Mureș ­ OFERTE DE SEDII PENTRU CONSULATUL SLOVEN DE LA TÂRGU-MUREŞ Inaugurate urmă cu trei săptămâni la Târgu-Mureş, primul Consulat Onorific al Sloveniei în România ar putea avea sediul în strada Enescu nr.2, consilierii locali urmând să stabilească în şedinţă de plen repartizarea acestui spaţiu şi chiria percepută. Pe lângă oferta Primăriei Târgu-Mureş, există şi oferta Prefecturii Mureş ca noul consulat să funcţioneze chiar în incinta Palatului Administrativ, cel mai probabil însă va rămâne în picioare propunerea municipalităţii, respectiv imobilul din strada Enescu, un spaţiu central care dotat adecvat va răspunde cerinţelor unui consulat Reamintim că în calitate de consul onorific al Republicii Sloveniei la Târgu-Mureş a fost numit omul de afaceri mureşean Victor Surdea, domnia sa anunţând că nu vor exista alţi angajaţi ai consulatului până când dezvoltarea activităţii consulatului nu va cere acest lucru. Victor Surdea are misiunea de a facilita accesul firmelor slovene la mediul economic şi de afaceri din judeţele situate în zona Transilvaniei. (LIA V.) SAMANTHA BOAGIU! Ciudat! în pofida unui ade­văr incontestabil, verificabil, că, de ceva timp încoace, nu s-a mai făcut nici măcar un metru de autostradă, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care se crede Samantha, dă mai-marilor şi mai­ _______ micilor de pe la Compania Naţio­nală de Drumuri, amici, apropiaţi şi pe criterii de partid, salarii de câte o sută, chiar 150 de milioane de lei (vechi). Că are România bani! Românului îi iese părul prin căciulă, pe meleagurile noastre se construieşte cel mai scump kilometru de auto­stradă din Europa, iar banii publici sunt împărţiţi, cu dărnicie portocalie, de mâna spartă a ministrului! Pe la noi, fapt dovedit, se construieşte doar din creion, costurile cresc de la o zi la alta, în 2010- 2011 avem tronsoane de auto­străzi abandonate, contracte importante au fost suspen­date, iar doamna Andreea Vas, consilierul primului ministru Emil Boc, dă dova­dă de un opti­mism din cale-SECVENŢA­­ ________, afară de nepon­derat. „Realizări măreţe" se anunţă doar prin 2012, an al campaniei electo­rale şi al alegerilor locale şi parlamentare! Iar corupţia rămâne! O corupţie care nu se înlătură nici prin modificarea Constituţiei, nici prin reor­ganizarea administrativ­­teritorială a României, ci - aşa cum spunea Cezar Preda - cu justiţia şi puşcăria! într-adevăr, ca la noi, la nimenea! LAZĂR LĂDARIU

Next