Cuvântul Liber, februarie 2012 (Anul 24, nr. 22-42)

2012-02-23 / nr. 38

JOI, 23 FEBRUARIE 2012 • AXUL XXIV, XR. 2­ (5.740) • 12 PAGINI, 1 LEU. * ^DITORIAfv ■■ ............................^ REGIUNEA AUTONOMĂ MAGHIARĂ, O PAGINĂ NEAGRĂ DIN ISTORIA ROMÂNIEI Qtiindu-l bolnav pe Stalin (suferea de insuficienţă renală), la­­ începutul anilor '50 comuniştii unguri și-au intensificat derrfersurile pe lângă acesta în vederea găsirii unei soluţii de a ciupi, într-un fel sau altul’, din teritoriul Transilvaniei, revenit integral la România. La rândul lui, dictatorul se simţea şi el oarecum obligat moral faţă de cominterniştii unguri, care le-au fost mereu alături, încă de pe vremea lui Lenin, în efortul de instaurare a comunismului în Europa și în lume. Tot Stalin a fost acela care, amintindu-i-se de fiecare dată, n-a uitat că armata „imperialistă" română a fost aceea care în 1919 a distrus în fașă tânăra Republică Sovietică Ungară a lui Béla Kun, la numai câteva luni de la victoria ei. Ca atare, în ultimii ani ai vieţii sale, Stalin a reflectat asupra insistenţelor propunerii Budapestei privind revendicarea unui teritoriul românesc din Transilvania (cel puţin 20.000 kmp), găsind o soluţie,­­ ingenioasă, spunea el, prin crearea în mijlocul României a Regiunii­ Autonome Maghiare. Cu aceasta, spera el, va împuşca doi iepuri dintr-o dată. Adică, îi va mulţumi, oarecum, şi pe ungurii budapestani, dar îi va da şi lui posibilitatea să ţină mai bine „în corzi" indisciplinata Românie, prin instituţionalizarea statutului de protectorat al Moscovei asupra unui teritoriu din inima acesteia. Cu titlu informativ, arătăm că diabolica propunere din partea Moscovei a venit pentru prima dată în septembrie 1951. Respinsă de către Bucureşti, ea a reapărut la sfârşitul lunii martie 1952, la cel mai înalt nivel, atunci când au fost formulate, de către Gheorghiu Dej, şi primele acuzaţii deviaţioniste la adresa cominternistului Vasile Luca (László Luka), cu funcţii importante în conducerea PCR. Monstruoasa ştire a fost dată publicităţii pe 18 iulie 1952, spre stupefacţia generală a românilor. Pentru a se asigura că propunerea rămâne „bătută în cuie", că românii nu vor trişa, Stalin a cerut ca această modificare să fie introdusă în Constituţia României de la acea vreme, aflată în curs de elaborare. De altfel, proiectul de Constituţie al României a şi fost trimis, la Moscova, la solicitarea acesteia, în luna mai 1952, el fiind rescris în acest sens de către Stalin şi Molotov, de unde şi numele de Constituţia Stalinistă a României. Aşa de pildă, articolul 19 din Constituţia amintită, adoptată pe 27 septembrie 1952, care se referea expres la înfiinţarea IO­AN CISMAŞ (Continuare în pag. a 3-a) începând de marţi, 21 februarie 2012, între orele 17.30 - 19.30. Viceprimarul municipiului Târgu-Mureş - Claudiu Maior, în legătură telefonică directă cu cetăţenii Formând numărul 0800 888 999 apelaţi direct, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, Primăria municipiului Târgu-Mureş. Apelul dumneavoastră este gratuit şi este preluat de către viceprimarul municipiului, Claudiu Maior. în cazul în care aveţi o sesizare, întrebare, sugestie sau o recomandare, care priveşte activitatea şi competenţele Primăriei municipiului Târgu-Mureş, aveţi posibilitatea să o transmiteţi în mod direct. Apelul dumneavoastră va fi înregistrat, mesajul transmis putând avea durata de un minut. în cazul în care doriţi un răspuns, este necesar să vă faceţi cunoscute numele şi numărul de telefon la care puteţi fi contactat. Problemele sesizate de dumneavoastră vor fi transmise spre soluţionare, în mod operativ, direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei. Veţi fi contactat ulterior pentru a primi răspuns sau veţi fi invitat în audienţă la compartimentul de specialitate pentru o documentare suplimentară. Apelurile sunt posibile din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă. Aşteptăm cu interes apelurile dumneavoastră, în fiecare zi de marţi a lunii în curs, între orele 17.30 - 18.30! BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI ­ii LANSARI DE CARTE Vineri, 24 februarie a.c., ora 17, „Maris Cafe Lounge" din Cartierul „7 Noiembrie" (demisolul fos­tei cantine TCM) va găz­dui lansarea celui de-al doilea volum din seria „Miscellanea Maris", autor fiind profesorul de istorie şi publicistul Constantin Bogosei. Vor susţine alocuţiuni: dr. Marius Paşcan, pre­fectul judeţului Mureş, prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, de la Uni­versitatea „Petru Maior" din Târgu-Mureş, Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber", preşedintele Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, şi prof. ing. Florin Oproiescu, preşedintele Uniunii Naţionale „Vatra Românească". Moderator: prof. Simion Bui, vicepreşedinte al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu", Filiala Târgu-Mureş. Dr. Ioan Ranca - 80 de ani în organizarea Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi a Editurii „Eurocarpatica" din Sfântu Gheorghe, sâmbătă, 25 februarie a.c., ora 11, în Sala Senatului Universităţii „Petru Maior" din Târgu-Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 1, va avea loc prezentarea volumului „Ioan Ranca, arhivist şi istoric, la 80 de ani". Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, pre­şedintele Senatului Universităţii „Petru Maior", dr. Ioan Lăcătuşu, directorul Editurii „Eurocarpatica", dr. Liviu Boar, directorul Arhivelor Naţionale Mureş, Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber", preşedintele Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI. ÎNDEMN PENTRU TINERII INTELECTUALI Tot mai mulţi sunt românii care, în aceste vremuri de brambureală postdecem­bristă, se întreabă: de ce, oare, nu se implică adevă­raţii intelectuali, mai ales tinerii, în această politică numită „artă a compro­misului"? Poate şi pentru că i-au citit, şi pe I.L.Caragiale, atât de actual azi în România, dar şi pe Churchill, care „ SECVENŢA y spunea că „în politică nu există sentimente, ci doar interese!". Politica, într-adevăr, nu-i un tangou argentinian. nici un vals vienez, ci o călcare măruntă pe bătături şi o dare sălbatică la gioa­le! Văzându-i pe politicienii­ de azi călcând spectaculos­ prin străchini, în postura unor Trahanache, Caţavencu, Brânzovenescu, Dandanache,­ le este ruşine de ce se petrece pe la noi şi, dec­i camdată, intelectualii stau­ departe de această lume­ monstruoasă a lui Farfuridi şi Gudurău. Iar când o mai şi aud pe Elia, mezina pre­zidenţială, vorbind despre LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) - ------------------------------------------------­ APDO SCRISOARE DESCHISĂ Referitoare la susţinerea UMF a Târgu-Mureş ca instituţie de învăţământ de excelenţă a a a la Târgu-Mureş APDO LIDER atrăgea atenţia opiniei publice, încă de la finele anului trecut, asupra presiunilor politice care se exercită asupra conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, cu scopul de a rupe, pe criterii etnice, instituţia de învăţământ Am asistat cu toţii la presiuni inimaginabile, în principal venite din zona politicului. Primele au venit de la nivelul miniştrilor Educaţiei, atât din partea fostului ministru, cât şi a actualului ministru. Aceştia au solicitat ca, în Carta Universităţii, să fie cuprinsă problema segregării. Totul a culminat cu intervenţia ilegală, din 21 februarie a.c., a ministrului Educaţiei, care a cerut amânarea alegerilor pentru funcţia de rector al Preşedinte APDO LIDER, jrs. CORNEL BRIŞCARU (Continuare în pag. a 3-a) t­ g Lrder COMUNICAT Senatul şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu­­Mureş, ca urmare a unor dispute generate de aprobarea Cartei Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş este o Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, prof. dr. CONSTANTIN COPOTOIU (Continuare în pag. a 3-a)

Next