Cuvântul Liber, octombrie 2013 (Anul 25, nr. 191-213)

2013-10-09 / nr. 197

CUVÂNTUL MIERCURI, 9 OCTOMBRIE 2013 . Să fim sănătoşi!- --------------------------------»— PREMIUL NOBEL PENTRU MEDICINĂ - TRAFICUL INTRACELULAR Cercetătorii americani James E. Rothman, Randy W. Schekman şi Thomas C. Südhof au fost recompensaţi, luni, 7 octombrie a.c., cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 2013, informează site-ul oficial al prestigioaselor distincţii, citat de descopera.ro. „Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru descoperirea sistemului de transport din interiorul celulei, graţie căruia moleculele sunt transportate în celulă în locul potrivit, la momentul potrivit. Fiecare celulă este o uzină care produce şi exportă molecule. De exemplu, insulina este sintetizată şi eliberată în fluxul sangvin, iar o serie de semnale chimice, denumite neurotransmiţători, sunt transmise de la o celulă nervoasă la alta. Aceste molecule sunt transportate în celulă în mici pachete, denumite vezicule. Cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru medicină din 2013 au descoperit principiile moleculare care guvernează felul în care acestea sunt conduse la locul potrivit şi la momentul potrivit, în celulă. Randy Schekman a descoperit un set de gene care reglează traficul acelor vezicule. James E. Rothman a descoperit proteina care permite veziculelor să fuzioneze cu­vintele lor, pentru a se putea face transferul acestora. Thomas Südhof a descoperit felul în care semnalele chimice instruiesc veziculele să basculeze încărcătura pe care o transportă, cu mare precizie. Perturbaţiile din acest sistem au efecte grave şi pot duce la declanşarea unor boli se­vere, precum maladiile neurodegenerative, diabetul şi bolile imunitare", se precizează într-un comunicat de presă al Comitetului Nobel. (L.P.) O scrisoare-surpriză, adresata liceului Tehnologic „Aurel Persu” Chiar dacă trăim într-o perioadă în care anumite şcoli sunt desfiinţate sau comasate din motive neştiute de nimeni, există şi persoane care se bucură de existenţa instituţiilor şcolare. Un exemplu concret este cazul Liceului Tehnologic „Aurel Persu" din Târgu-Mureş. De curând, directorul acestei unităţi de învăţământ, prof.ing. Florin Oproiescu, a primit o scrisoare-surpriză de la fiul inginerului şi inventatorului Aurel Persu, patronul spiritual al şcolii. Redăm scurta scrisoare a domnului inginer Nicolae Persu, care locuieşte în Bruxelles şi are vârsta de 84 de ani. Stimate domnule director, Am aflat, recent, cu o deosebită satisfacţie, că Grupul dumneavoastră şcolar poartă numele tatălui meu, ing. Aurel Persu, inventatorul automobilului aerodinamic, pe care l-a conceput şi construit acum mai bine de 90 de ani. în ultimul timp, am căutat să intru în contact cu dumneavoastră, dar până acum nu am reuşit din cauza unor informaţii inexacte găsite pe internet. Aş dori să obţin de la dumneavoastră mai multe informaţii despre Grupul şcolar şi, de asemenea, să vă transmit anumite informaţii, documente, fotografii şi publicaţii în legătură cu activitatea tatălui meu şi automobilul aerodinamic, pe care poate nu le aveţi încă. în aşteptarea răspunsului, vă mulţumesc anticipat pentru amabilitatea dumneavoastră. Cu stimă, A consemnat Ing. NICOLAE PERSU DORIN BORDA Asociaţia Culturală „Maris Dava” Asociaţia Culturală „Maris Dava" vă invită la vizionarea filmului „TESLA şi ENERGIA LIBERĂ". Manifestarea va avea loc astăzi, 9 octombrie 2013, ora 16.00, la Cercul Militar, str. Revoluţiei nr. 5-7 (Casa Armatei). Comentează prof. Nelu Moldovan, de la Liceul Tehno­logic Sanitar Târgu-Mureş. Vă aşteptăm cu drag! Examenul de certificare a calificării profesionale, gratuit! Prin Ordinul nr. 4.888/2013 al ministrul Educaţiei Naţionale, publicat în Monitorul Oficial nr. 616, din 3 octombrie a.c., a fost aprobată metodologia de orga­nizare şi desfăşurare a exame­nului de certificare a calificării profesionale pentru absolvenţii învăţământului profesional cu durata de doi. Potrivit actului normativ, la examenul de certificare a califi­cării profesionale au dreptul să se înscrie absolvenţii învăţământului profesional care au finalizat stagiile de pregătire practică, stabilite prin planul-cadru de învăţământ pentru învăţământul profesional. Examenul constă într-o probă practică, realizarea unui proiect pe durata ultimului semestru de pregătire, o probă orală şi prezen­tarea şi susţinerea proiectului. Perioada de desfăşurare se aprobă, în fiecare an şcolar, prin ordin al ministrului Edu­caţiei Naţionale, iar pentru susţinerea examenului nu se percep taxe. (L.P.) ir­ei 9 OCTOMBRIE 2013 Filă de calendar Zile trecute: 282 Zile rămase: 83 Soarele răsare la: 7.35 Soarele apune la: 18.50 Ortodox: Sf. Apostol lacov al lui Alfeu; Sfinţii Andronic şi Atanasia Greco-catolic: Sf. lacob al lui Alfeu, ap., Sf. Andronic şi Anastasia, soţi, c. Romano-catolic: Ss. Dionisie, ep. şi îns., m.; loan Leonardi, pr. Zodia: Balanţa (22 septembrie - 22 octombrie) 1829 - Un grup de alpinişti condus de Friedrich Parrot, reușesc jiff*' prima ascensiune a muntelui Ararat. 1871 - S-a născut Grazia Deledda, prozatoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1926 („Elias Portoli”, „Iedera", „Cosima") (m.15.08.1936). 1912 - A izbucnit primul război balcanic între Alianţa Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru), pe de o parte, şi Imperiul Otoman. România s-a declarat neutră; conflagraţia s-a încheiat prin victoria coaliţiei antiotomane la 17/30 mai 1913. 1943 - A murit fizicianul olandez Pieter Zeeman, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1902 (n.25.05.1865). 1944 - în timpul vizitei de la Moscova, primul ministru britanic W. Churchill i-a propus, şi Stalin a acceptat, înţelegerea cu privire la împărţirea zonelor de influenţă în­ Balcani. România se afla în sfera de interese sovietice. 1954 - S-a născut Adrian Pintea, actor şi scriitor român (d. 2007). 2000 - A murit Mihai Pop, folclorist şi etnolog român (n. 1907). Cugetarea zilei: Ura nu calculează, nu cugetă niciodată şi refuză să vorbească limba raţiunii. (Balzac) Sărbători: Ziua mondială a poştei­­ La 9 octombrie 1874 a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală (din 1947 - instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna). România este membru fondator. Berbec: Entuziasmul de care daţi dovadă ar putea să vă atragă invi­dia unor persoane din anturaj. Este posibil să aveţi discuţii cu persoana iubită, pentru că petre­­ceţi prea mult timp cu prietenii. Taur: S-ar putea să vă supăraţi pe un prieten care nu vă returnează un împrumut. Nu vă amba­laţi, s-ar putea să nu o facă intenţionat! Vă recomandăm să aveţi răbdare şi să fiţi înţelegător cu cei din jur. Gemeni: Relaţiile sen­timentale se pot ten­siona şi mai mult, din cauza discuţiilor în contra­dictoriu. Ascultaţi sfaturile unei femei cu experienţă! Rac: Ar fi bine să vă rezolvaţi problemele importante dimineaţa, când sunteţi mai energic. După-amiază, s-ar putea să fiţi dezamăgit de un prieten în care aţi avut încredere. HOROSCOP Leu: Este posibil să jp®­ aveţi o zi tensionată din cauza neînţelegerilor cu un coleg sau un partener de afaceri. Nu prea reuşiţi să vă concentraţi. Ar fi bine să amânaţi deciziile importante. Fecioara: Aveţi tendinţa să criticaţi pe toată lumea. Vă sfătuim să nu exageraţi, «a, pentru că este posibil sa jigniţi o persoană mai în vârstă din familie. După-amiază plecaţi într-o vizită la prieteni, unde vă simţiţi foarte bine. Balanţa: Sunteţi nerăb­dător să vă exprimaţi si să acţionaţi. Vă sfătuim sa nu vă grăbiţi, pentru că riscaţi să faceţi gafe regretabile. După-amiază este posibil să deve­niţi capricios şi să vă luaţi la ceartă cu persoana iubită. Scorpion: Sunteţi decis să faceţi schimbări radi­cale în privinţa relaţiilor sentimentale. Clanurile pe care vi le-aţi făcut pentru azi au mari şanse de reuşită, dar trebuie să aveţi răbdare. Săgetător: Aveţi ocazia să rezolvaţi o problemă financiară care vă stre­­sează de câteva zile. Este o zi bună pentru consolidarea prieteniilor şi întâlniri cu persoane importante. Capricorn: Dimineaţa jyft aveţi de făcut câteva ţHSrft drumuri scurte în interes personal. Vă recoman­dăm să fiţi foarte atent cu banii şi cu documentele. Vărsător: Vă indispun pierderile pe care le-aţi suferit cu o afacere nerentabilă. Traversaţi o perioadă în care credeţi ca toţi vă sunt împotrivă şi că nu vă iese nimic. Nu fiţi pesimist, în curând va fi mai bine! Peşti: Nervozitatea cauzată de problemele lo L,or financiare poate să vă creeze probleme la serviciu. Vă rec­omandăm să vă păstraţi calmul. în schimb, puteţi să rezolvaţi cu uşurinţă probleme de familie. Sursa: eustrolog 0 PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE : „FRAŢII MEI ROMÂNI DE SÂNGE",/ Fraţi de suferinţi amare,­­/ „NEAM DE DACI" pe care-n veacuri nu l-a putut înfrânge / Toate hoardele barbare, - / GLASUL PATRIEI vă cheamă azi pe culmea cea mai 'naltă, / Strânşi românii laolaltă. Nici un brad să nu lipsească din câţi suntem toţi la număr, / Să stăm umăr lângă umăr, / Fiindcă azi o hidră neagră, de venin clocotitoare, / Neamul vrea să ni-l doboare / Şi, din vechi stăpâni ce suntem peste glia cu belşug, / Veneticii să ne facă vite pururea la jug /... Toţi tâlharii care pe lu­me nici nu sapă, nici nu ară, / Vor să pună stăpânire pe mănoasa noastră ţară". VASILE MILITARU (1885-1959), poet, scriitor român naţionalist, deţinut politic *** „Când privesc cerul şi milioanele de sori care luminează de sus şi-şi urmează căile cu o precizie veşnică, sufletul meu se înalţă către izvorul cel dintâi ai acestor făpturi". LUDWIG VAN BEETHOVEN (1770-1827), compozitor german, unul din cei mai mari din istoria muzicală **#• „Un vapor se opri odată pe țărmul Africii. Un marinar a fost trimis să caute lemne în împrejurimi. Marinarul, de­odată, se văzu în fața unei leoaice, care, însă, nu l-a atacat, ci s-a aşezat la picioarele lui şi privea spre vârful unui arbore, ca şi cum ar cere ajutor marinarului. Acesta, privind şi el în aceeaşi direcţie, văzu cu mirare că o maimuţă ţinea în braţe doi pui de leu, răpiţi de la leoaică. Marinarul a tăiat arborele cu securea, ceea ce a făcut ca arborele să cadă la pământ. Leoaica sfâşie maimuţa imediat. Marinarul s-a temut că va fi şi el sfârtecat, dar spre marea lui mirare, leoaica s-a apropiat de el şi i-a lins mâinile în semn de recunoştinţă". „Tot aşa, noi,creştinii, trebuie să fim recunoscători Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerilor Sate, şi tuturor creştinilor care se milos­ti­vesc faţă de noi". „1001 CUGETĂRI” Preot ortodox român, ILIE BUCUR SĂRMĂŞANUL

Next