Cuvântul Liber, iulie 2015 (Anul 27, nr. 124-146)

2015-07-15 / nr. 134

^ I^flfTOKfAfv —--------------------^ UNDE A SCUIPAT „HERR PRESIDENT”, săruta poporul român! B­asarabia e lacrima României!" - stătea scris pe o pancartă purtată, în Piaţa Universităţii, de o bătrână în costum popular, venită de dincolo de Prut, în rând cu tineretul basarabean prins în „Marşul lui Ştefan cel Mare". „Basarabia e România!"-scria pe altele, aduse în Ţară de tinerii cerând Unirea. Dar... România suntem noi! Aşadar, tot noi suntem (şi) Basarabia, iar cine este împotriva ei e (şi) împotriva noastră! Logic, nu? Este, însă, şi real? Cât de real? Dacă cineva acţionează potrivnic faţă de românii basarabeni, înseamnă că ne este duşman şi nouă? Ori e doar nesimţit? Sau laşi?­­ Sau toate la un loc? întreb, nu pun etichete. Sau le pun, dar nu vă­­ spun. Nu acum! Dar dacă acel „cineva" e tocmai şeful statului, pentru care eu personal m-am agitat să votez, în care am crezut, în care am sperat, ce e de făcut? Urma alege... data viitoare! Pardon, urna alege, sau, mai bine zis, cel care numără voturile! Dacă va mai exista o dată viitoare! în fine... Cert este că, umplându-ne sufletele de mândrie românească și speranțe în viitor, mii de tineri basarabeni, plecaţi încă din 5 iulie, pe jos, de la Chişinău, au trecut sâmbătă seara Prutul, cu intenţia de a cere, duminică, la Bucureşti, preşedintelui României, Unirea cu Ţara-Mamă. Klaus lohannis, însă - o, da, liebe Santa Klaus!... - a şters-o, „englezeşte", aeronava prezidenţială decolând, pentru prima oară, fără şeful statului, de pe Otopeni, urmând ca acesta şi consoarta să se îmbarce direct de la domiciliul sibian pentru sejurul madrilen. între noi fie vorba, primirea oficială de către cuplul regal spaniol era fixată pentru a doua zi, luni, aşa că, orice ar spune cineva, un strop de timp pentru a-i întâmpina şi saluta live pe cei cărora le explica - de la Sibiu!!! - că „nu poate să îi primească, deoarece... este plecat din ţară"! - s-ar fi găsit. Dacă ar fi dorit! Dacă! Nu există scuze! Să credem că......frica păzeşte pepenii"? Este o variantă posibilă, fiindcă, deşi se cunoştea exact momentul în care tinerii basarabeni vor sosi în Bucureşti (serviciile de pe ambele maluri MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) Nu uitaţi să vă reînnoiţi abonamentul la cotidianul „CUVÂNTUL LIBER”! Preţul pe o lună este de 16 lei pentru persoane fizice şi 23 de lei p­e­n­tru­ persoane juridice, plus 2,56 lei taxe poştale. FOLOSIŢI CU ÎNCREDERE SERVICIILE DE PUBLICITATE ALE COTIDIANULUI „CUVÂNTUL LIBER”! _________________________/ în luna mai 2015. Potrivit unui raport al Insti­tutului Naţional de Statistică (INS), în cursul lunii mai 2015, în România, sporul natural înre­gistrat a fost unul negativ, de 5.605 de persoane, numărul decedaţilor (20.482) având un excedent faţă de numărul naşterilor (14.877). Pe de altă parte, aceeaşi sursă informează că la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna mai 10.887 de căsătorii, cu 3.258 mai multe decât în luna aprilie 2015, şi au fost pronunţate, prin hotărâri judecătoreşti definitive, 2.657 de divorţuri, cu 100 mai multe decât în luna aprilie. (L.P.) POPULAŢIA ROMÂNIEI A SCÄZUT CU PESTE 1 500 DE PERSOANE Politicienii să ia aminte! Când te faci „prieten cu dracu..dracu' te ia! Vă mai amintiţi, stimaţi cititori? Imediat, după ce a fost nomi­nalizat ca premier, liderul PSD, Victor Ponta le spunea, ironic, celor care-l acuzau de o prea mare „apropiere" de UDMR-deşi majoritatea de 70% în Parlament nu reclama acest lucru­­ că: „Uneori, te mai faci prieten şi cu dracul, problema este dacă puntea aia te duce în direcţia bună pentru toată lumea." Drept care, chiar înainte de a fi numit premier, Victor Ponta şi-a dezamăgit alegătorii, anunţând la un post de televiziune că l-a felicitat pe Kelemen Hunor pentru alegerea sa (după un Congres, ca preşedinte al UDMR, n.n.), în vederea (se subînţelegea) unei posibile cooptări la guvernare. Adică, a unei formaţiuni care guvernase, anterior, cot la cot, cu fostul PDL. Şi-a înşelat deci Ponta alegătorii? Ar fi făcut-o, dacă la vremea respectivă, nu întâmpina opoziţia fermă a PNL-ului condus atunci de Crin Antonescu. Dar, cum „dracu' bătea la uşă", aceasta nu l-a împiedicat, totuşi, pe Victor Ponta să-l numească pe udemeristul György Frunda drept consilier personal. Şi, încă, culmea, pe probleme juridice, deşi Ponta este, el însuşi, jurist de profesie! Apoi, încă de la numirea sa ca premier, Victor Ponta şi-a uitat promisiunea făcută GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) entuziasm şi realitate! Rata de promovare la examenul de Bacalaureat, anul acesta a fost de 67,9%, faţă de 60,65% în 2014. Din cei 189.000 de absolvenţi ai clasei a Xll-a s-au înscris la BAC 149.305, însă examenul l-au luat doar 102.047! Aşadar, dintr­­un calcul cu trimitere la numărul total al elevilor absolvenţi şi la cei care nu s-au prezentat la examen, ar rezulta că din acel număr total, doar 53% au luat Bacalaureatul. Cu ceva mai mult de jumătate, Bacalaureatul, examen impor­tant din viaţa unui om, examen al maturităţii, s-a încheiat, şi în acest an, cu multe probleme, chiar cu scandaluri, urmate de anchete, după înregistrări video. La Colegiul Tehnic „Unirea" din Ştei (Bihor), 108 elevi, printre ei aflându-se chiar şefa de pro­moţie, elevă de nota 10, con­siderată „sursă", ajutaţi de pro­fesorii supraveghetori, au fraudat examenul şi au fost eliminaţi. Şi prin alte judeţe, scandalurile zgu­duie unele licee şi colegii. O sută de absolvenţi de la Liceul „Traian Vuia" din Făget, judeţul Timiş, deşi au copiat, au fraudat exa­menul, au picat şi aşa! La nivel naţional, în 2015, au fost consta­tate 372 de cazuri de fraudă, în acest context al semnalelor de alarmă, al zguduirilor, anchetelor LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) (Secvența) •Biblioteca JudeţianS .ni ott A DOUA SESIUNE A EXAMENULUI DE BACALAUREAT 2015 Până vineri, 17 iulie, absolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul se pot înscrie pentru a doua sesiune a examenului, care va începe în 17 august. Potrivit calendarului, în 17 - 18 august, va avea loc atât evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, cât şi de comunicare orală în limba maternă, în 18 -19 august - evaluarea competenţelor ling­vistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 20 - 21 august - evaluarea competenţelor digitale. Din 24 august, vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 25 august de limba şi literatura maternă, 26 august -proba obligatorie a profilului şi 28 august - proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. în 1­2 septembrie, vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 septembrie vor fi afişate rezultatele finale. (L.P.)

Next