Cuvântul Liber, octombrie 2015 (Anul 27, nr. 190-212)

2015-10-09 / nr. 196

CUVÂNTUL VINERI, 9 OCTOMBRIE 2015 Colţul spiritual ! FÂNTÂNA VIETH Tare cald mai era! Aerul unduia de-a lungul drumului, ca valurile mării. Nici ţipenie de om, nici un câine, nici o pisică, nici orătăniile şi nici păsările nu se făceau văzute. Din umbra, şi ea fierbinte, a copacilor, doar mirosul de frunze şi ierburi dogorâte de soare se înălţa spre cerul cenuşiu de atâta căldură. Bunul Dumnezeu se uită la sfântul Petru şi-i zise: - Am îmbătrânit şi noi ca oamenii - aş spune, dacă noi n-am fi aşa dintotdeauna. Răsuflând din greu de căldură, sfântul Petru se lăsă să cadă pe o bancă la marginea drumului. Era din lemn, sculptată ca şi stâlpii porţii­­ şi când se uită mai bine, tot imaginea soarelui era şi pe bancă, şi pe uluci, şi pe stâlpii porţii. Soare şi iar soare!... - Ce n-aş da pentru o gură de apă rece! - zise sfântul Petru. - Dar bine, Petre, ţi s-au împă­ienjenit ochii de căldură de nu vezi fântâna?! Aşa şi era. Gardul solid, de om gospodar, era întrerupt de o fântână de piatră: jumătate în curtea omului, jumătate în afară, pe marginea drumului. Avea ciu­tură şi o cană mare alături, că nu se cade să bei direct din ciutură! După ce-şi potoli setea, şi-şi turnă apă pe cap să se răcorească, sfântul Petru se uită rugător la bunul Dumnezeu: - Doamne, cum să-l răsplătim pe omul ăsta? - Măi Petre, ai uitat de când n-ai mai fost pe pământ?! Oamenii încă îşi mai găsesc răsplata în chiar lucrul pe care îl fac: uite, gospo­darul ăsta a ridicat şi o troiţă lângă fântână, ca să aibă apă şi cei vii, şi cei morţi şi să-i mulţumească lui Dumnezeu când beau, pentru că, vezi tu, pe aici nu se mulţumeşte niciodată pentru apă, se zice doar „Bogdaproste", fiindcă şi aerul şi apa sunt de la Dumnezeu şi nu se cade să mulţumeşti unui om pentru darul Domnului.... Un timp, tăcură. Soarele luneca spre asfinţit, căldura se mai poto­lise, păsările începură să-şi înalţe glasul, ba chiar şi un câine mare, alb şi lăţos veni să se gudure la picioarele lor. - Dar, fiindcă tot vrei tu ceva pentru el, surâse Bunul Dumnezeu, uite, am să-i dau lui şi „urmaşilor lui şi urmaşilor urmaşilor lui", cum s-o spunea cândva, podoaba cea mai de preţ în cer şi pe pământ: înţelepciunea. Petru făcu ochii mari, uluit. - Numai că nu le va folosi prea mult, continuă cu amărăciune Dumnezeu. Uite, se vor ridica de pe pământul ăsta oameni de ştiin­ţă, savanţi, filozofi... vor fi apreciaţi de ceilalţi oameni, ba chiar şi onoraţi cu premii, numai că se va stinge încet-încet înţelepciunea gospodarului ăstuia, care nici măcar nu are carte, dar a făcut fântână pentru el şi pentru toţi ceilalţi, şi a ridicat troiţă lângă fântână şi a sculptat banca şi poarta cu semnul soarelui, ca să Mă vadă şi să-l văd şi să ştiu că mă iubeşte, fiindcă el ştie că eu l-am iubit mai întâi... Ceilalţi vor lua do­ar înţelepciunea minţii, care te face să ştii, şi nu înţelepciunea inimii, care te face să cunoşti tainele... Se ridicară cu greu de pe bancă, bunul Dumnezeu mângâie poarta şi fântâna şi porniră încet-încet mai departe, în lumina înmiresmată şi dulce a asfinţitului. Semnul soa­relui sculptat pulsa, ca o inimă. Sfântul Petru se uită încă o dată înapoi şi grăi, aşa, ca pentru sine: - Cine ştie, Doamne... dacă iubirea e mai tare ca moartea, de ce oare inima n-ar fi şi ea mai tare decât toate cărţile şi onorurile şi premiile lumii?! (după „Meş­terul, Povestiri pentru suflet" de Ecaterina Hanganu). Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş, Din volumul „DUMNEZEU AUDE TĂCERILE NOASTRE”, apărut la Editura „Vatra Veche” din Târgu-Mureş AFIŞ CULTURAL La Sighişoara. COCTEIL LITERAR „OCTOMBRIE RUGINIU” Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş şi Asociaţia Cultu­rală „Creneluri sighişorene" organizează astăzi, 9 octombrie a.c., ora 17:00, la Hotel „Cavaler", în sala de conferinţe, cocteilul literar „OCTOMBRIE­ RUGINIU", în program: prezentări de reviste, cărţi, revista „Creneluri sighişorene" nr.6/2015, „întoar­cerea lui loan Alexandru", anto­logie, Nicolae Băciuţ, „Pretexte şi contexte", (publicistică), Dinica Burian, „Sărmaşu, File de monografie", „Graiul Câmpiei" (culegere de folclor), Michael Cutui-Baetu, „Psihograma crimei" (roman). Momente cultural-artistice cu participarea unor artişti locali şi a unor membri ai Grupului Fol­cloric „Graiul Câmpiei Transilvane", din Sărmaşu, coordonaţi de Dinica Burian. (N.B.) ..MULT­E DULCE ŞI FRUMOASA... 99 — Dialectele limbii române comune [II] Retragerea aromânilor în sudul Dunării, în zona Peninsulei Balcanice, unde existau condiţii bune de practicare a oieritului, au creat condiţii favorabile dezvoltării ca idiom independent al dialectului dacoromân. Dialect, dialecte s.n. 1. Ramificaţie teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (impr.) Grai. 3. (impr.) Limbă (Din fr. dialecte, lat. dialectus). Profesorul clujean Romulus Todoran abordează în „Dialectologia română" p. 23, condiţiile care au fost prielnice individualităţii dialectului dacoromân la nord de Dunăre. Aceste patru dialecte ale limbii române comune sunt artificiale, constituite pe baza asemănărilor prin metoda comparativ-istorică. Retraşi în sudul Dunării, aromânii nu au întrunit condiţiile economice şi sociale pentru o dezvoltare independentă şi pentru o limbă (idiom) independentă, în cazul dialectului dacoromân, au existat aceste condiţii (aria de întindere, ocupaţia de bază - agricultura - asigura o stabilitate a populaţiei). Trebuie specificat că populaţia rămasă la nord de Dunăre, spre deosebire de aromâni, megleromâni şi istroromâni, nefiind obligată să vorbească şi alte limbi, şi-a dezvoltat o limbă proprie - limba română. Au fost păstrate şi numele de ape: Dunăre, Mureş, Someş, Criş, Timiş, Argeş, Prut. Un coleg de facultate (tableta este un produs comun) îmi amintea că îndeletnicirea lucrării pământului (drumul pâinii) a fost o condiţie esenţială în păstrarea populaţiei dacoromane, adică „vlahii" - „vlahii" amintiţi de bizantinii Kedrenos şi Kekaumenos în cronici în secolul al Xl-lea. V_____________________________________________ Chiar dacă sensul cuvântului „vlah" e în legătură și cu păstoritul, cercetătorii lingviști consideră că rolul determinant în constituirea primelor forme statale (coagulări politico-administrative) l-a avut agricultura (interesul pentru cultivarea pământului şi creşterea animalelor). Textele dacoromâne din lucrarea „Dialectologia română" fac referire la munca câmpului (Clacă, Făcutu fânului, Mălaiu, întâmplare cu cai, Despre vie, Grâu). Reţinem câteva exemple: „Să strâng mai mult uamin...! şi cosăsc la uomu cari i-a temat pi dâşii." (Se strâng mai mulţi oameni şi cosesc la omul care i-a chemat pe dânşii)... „Grapa să faci din nişti cepuri die brad, le punim pătruciş..." (Fânul se aduce din râpi cu grapa (cuvântul este folosit astăzi cu alt sens) făcută din crengi de brad, puse în cruciş) „... Nu se pradă fâna..." Textele au fost culese din Pipirig (Neamţ) şi din Sadova (Suceava). Trebuie să amintesc, stimaţi cititori, că şi dialectele limbii române comune sunt tot idiomuri convenţionale, stabilite prin convenţie şi acceptate prin tradiţie. Dar, pornind de la asemănările între graiurile dialectului dacoromân, s-a stabilit, prin îndelungă cercetare, profilul lingvistic (fonetic, lexical, chiar gra­matical) al limbii (al idiomului) vorbite de populaţia stabilită (nu migratoare!) pe spaţiul pe care locuim şi astăzi. Aici au arat şi au semănat, folosind animale de lucru, pentru care au adunat de prin râpi fânul (ca hrană), iar când muncile au fost grele au făcut clăci, pentru că sprijinul semenilor i-a caracterizat pe dacoromâni, ca şi pe noi, care „Atenţi la toţi şi la toate / Am învăţat să fim veşnici!" (Marin Sorescu). CORNELIA TOŞA PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE ! Ştiinţă şi... Religie „ Doamne, dă-ne înţelegerea capabilă să vedem iubirea Ta în lume cu tot falimentul oamenilor, dă-ne credinţa necesară de a avea încredere în bunătatea Ta, cu toată slăbiciunea şi ignoranţa noastră; dă-ne harul rugăciunii să ne rugăm cu inimă conştientă şi arată-ne ce trebuie să facem pentru a apropia venirea zilei unei păci universale. Amin!”(Este frumoasa rugăciune pe care a rostit-o astronautul Borman, la Crăciunul lui 1968, pe când înconjura Luna cu astronava Apollo 8). FRANK BORMAN (1928-), colonel, USAF, Retired, fost pilot al United States Air Force, inginer aeonautic, pilot de încercare şi astronaut NASA, cunoscut în calitate de comandant al Apol­lo 8, prima misiune care a zburat în jurul Lunii, făcăndu-l alături de colegii săi de echipaj, Jim Lovell şi Bill Anders, primul din cei 24 de oameni care au zburat pe orbita Lunii. înainte de a zbura în programul Apollo, Borman a stabilit un record de durată de 14 zile de zbor spaţial pe Gemini 7 şi a făcut parte, de asemenea, din echipa care a investigat incendiul ce a afectat desfăşurarea misiunii Apollo 1. Borman a fost decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activităţi spaţiale. *** „ Dumnezeu şi ştiinţa, subiect tratat foarte des, dar tratat greşit. Dumnezeu este cea mai mare descoperire a umanităţii. Graţie acestei descoperiri omul a luat cunoştinţă de propria sa existenţă, de locul şi rolul pe care-l are în lumea materială. ATEISMUL nu-l ridică pe om, ci îl aduce la Homo sapiens la condiţia de animal... Dumnezeu şi infinita Sa putere dă omului un sens în viaţă ridicându-i din neliniştea lui metafizică. Este sigur că ştiinţa nu îndepărtează pe om de Dumnezeu, ci dimpotrivă, ea îl conduce direct spre El". PIERRE PAUL GRASSE (1895-1985), biolog, zoolog francez, membru al Academiei de Ştiinţe din Paris. Este autorul a peste 300 de publicaţii, inclusiv 52 de volume de Tratate de zoologie. El a fost un expert în termite. A studiat medicina la Universitatea din Bordeaux, fiind în timpul războiului chirurg militar. Pentru studierea termitelor a efectuat câteva călătorii în Africa, devenind unul din cei mai mari specialişti pe aceste insecte. A primit diferite distincţii şi titluri în toată cariera lui: comandant al Legiunii de Onoare, Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Bruxelles, Basel, Bonn, Ghent, Madrid, Barcelona şi Sao Paulo. A fost membru al mai multor societăţi academice, inclusiv al Academiei de Ştiinţe din New York şi ai Academiei Regale de Ştiinţe şi Arte din Belgia. *** „ Pot să afirm că toţi clienţii mei sub 35 de ani sunt bolnavi de nervi pentru că au fost lipsiţi de cunoştiinţe religioase. Cei care nu au regăsit credinţa nu s-au mai putut vindeca". CARL GUSTAV JUNG (1875-1961), psihiatru şi psiholog elveţian, fondatorul psihologiei analitice. A fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich și medic șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzii. Este atras în special de cercetările legate de isterie și vise. între 1921-1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii puebilo din Arizona şi India. În anul 1935 este ales preşedinte al „Societăţii elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe". în 1944 creează la Basel catedra de „psihologie medicală" al cărui titular este. „1001 CUGETĂRI” Preot ortodox român, ILIE BUCUR SARMAŞANUL Deşertăciunea luxului Un chinez sărăcuţ se pleca înaintea unui mandarin îmbrăcat în haine scumpe împodobite cu mărgăritare, şi îi zise: „îţi mulţumesc pentru mărgăritare". Mandarinul a fost foarte încântat că acesta îi apreciază îmbrăcămintea. A doua zi, când mandarinul îşi făcea plimbarea sa pe strada principală, l-a întâlnit din nou pe cel sărăcuţ, care privea cu mare băgare de seamă, la îmbrăcămintea luxoasă a bogatului. Când ajunsese în dreptul lui, se înclina şi îi mulţumi cu aceleaşi cuvinte. Scena s-a repetat mai multe zile la rând. într-o zi, mandarinul, iritat de aceste ploconeli îi zise: „De ce îmi mulţumeşti pentru ele?" La această întrebare chinezul îi răspunse: „Zilnic le privesc şi mă bucur tot aşa de mult de ele ca şi tine, atât doar că tu eşti ca un măgar împopoţonat cu ele şi trebuie să le porţi, ca alţii să le vadă, iar seara să le aşezi bine şi să le păzeşti ca să nu ţi le fure, pe când eu mă desfătez fără griji". Loc veşnic ! O oarecare contesă de Hanovra, care a trăit cu vreo sută şi ceva de ani în urmă, a fost o necredincioasă notorie şi foarte rebelă, mai ales faţă de doctrina învierii. La vârsta de 30 de ani, ea a decedat. înainte de moarte, ea a poruncit ca mormântul ei să fie clădit în piatră şi acoperit cu o piatră mare de granit, care să fie strânsă în şuruburi de oţel, în toate cele patru colţuri, iar deasupra a cerut să se scrie cuvintele: „Acest mormânt este cumpărat pe vecie şi niciodată nu trebuie să fie deschis". Tot ce a fost în puterea omenească, spre a preveni deschiderea mormântului s-a făcut. Dar o sămânţă uşoară de plop a fost aruncată de vânt în mormânt. Ea a încolţit şi a crescut, încet, încet, ea a forţat un colţ şi şi-a scos vârful la lumină. Azi, trunchiul mare, parcă în ironie, a ridicat piatra într-o parte. Inscripţia a fost înfrântă de viaţă. AUREL VÂGA V_____________________________________________________________2

Next