Cuvântul Liber, aprilie 2017 (Anul 29, nr. 63-81)

2017-04-08 / nr. 68

CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 8 APRILIE 2017 . Colţul spiritual Cineva spunea odată că dacă Raiul ar avea­­ un sector pentru plângeri, cele mai multe dintre acestea ar fi legate de rugăciuni rămase fără răspuns. Oamenii se roagă mereu şi mereu, dar se pare că nu primesc răspuns la întrebările lor. De ce oare? Dumnezeu, cu siguranţă, aude toate rugăciunile, dar poate că răspunsul pe care îl dă nu este cel pe care îl aşteptăm. O fetiţă s-a rugat pentru un prieten de-al ei, grav bolnav, şi i-a spus acest lucru unui bărbat, în final însă băiatul a murit. Când s-a întâlnit din nou cu bărbatul, i-a spus: - Prietenul meu a murit. Bărbatul i-a replicat: - Se pare că Dumnezeu nu a auzit rugăciunea ta. Fetiţa însă i-a răspuns: - O, ba da, Dumnezeu a auzit rugăciunea mea. Dar a spus „nu", pentru că îl dorea pe prietenul meu în Rai. Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş DUMNEZEU ŞTIE MAI BINE Postul Mare, un timp dedicat nouă înşine în aceste zile premergătoare Sărbătorilor de Paşti, localnicii din Senereuş au fost prezenţi la oficierea Tainei Sfântului Maslu, ceremonie religioasă la care au participat: părintele de la Coroi - Bogdan Milea, părintele pensionar de la Senereuş - Vaier Man, părintele de la Agriştea - Ionel Pop, părintele de la Şoimuş - Aurel Oltean, părintele de la Zagăr - Silviu Popescu, părintele de la Bălăuşeri - Puiu Ştefan, părintele de la Şoard, Sergiu Băiş, părintele paroh de la Senereuş - Gabriel Caras. La finalul slujbei, părintele Bogdan Milea a vorbit despre importanţa postului şi tăria credinţei, despre crezul binecuvântării şi al tămăduirii. VASILE LUCA r * Berbec. Sunteţi prin trafic de energie. Este mo­­mentul să iniţiaţi o afa­cere la care vă gândiţi de ceva timp şi care v-ar putea îmbunătăţi situaţia materială. Taur. Aveţi posibili­­tatea să faceţi schim­­bări importante în viaţa dumneavoastră, pe plan social şi în domeniul afacerilor. Puteţi să încheiaţi contracte. Gemeni. Puneţi suflet în tot ce faceţi şi puteţi realiza tot ce v-aţi pro­pus. Aveţi ocazia să vă afirmaţi în societate şi să obţineţi câştiguri financiare. Bac. Zi bună pentru a pune la cale planuri de viitor. Situaţia financiară vă mai creează mici probleme, însă vă sfătuim să aveţi răbdare. Stimaţi cititori, Folosiţi cu încredere serviciile de publicitate ale cotidianului HOROSCOP Leu, în prima parte a­­­­ zilei vă simţiţi plin de­­ energie şi vă dedicaţi unor munci fizice susţinute. Vă sfătuim să nu va supraapreciaţi capacitatea de efort. a Fecioară. Zi bună pen­­tru semnarea actelor ofi- Mo­ciale. Astăzi, secretul succe­­sului este iniţiativa. Rela­ţiile parteneriale sunt favorizate. Balanţă. Parcurgeţi o perioadă favorabilă pe plan sentimental. Relaţiile cu partenerul de viaţă sunt excelente şi puteţi să duceţi la bun sfârşit tot ce v-aţi propus. Scorpion. Perseverenţa­­ vă ajută să rezolvaţi pro­blemele de la locul de mun­că. Veţi vedea că a meritat să vă zbateţi, rezultatele vor fi pe măsura efortului depus.­­Săgetător. Şansa este de partea dumnea­voastră şi aveţi succes în tot ce faceţi. Este o zi favo­rabilă afacerilor. Capricorn. Aveţi ocazia să aplicaţi în practică pr? proiecte ambiţioase pe termen lung şi să luaţi decizii importante pentru viitor. După­­amiază sunteţi invitat la o rudă. Vărsător. Sunteţi foarte încrezător şi aveţi ten­dinţa să vă asumaţi ris­curi cam mari. Vă sfătuim să fiţi prudent şi să nu forţaţi norocul. A­n Peşti, în prima parte grum­a zilei sunteţi hotărât să vă ocupaţi de anu­mite probleme familiale pe care le-aţi tot amânat. Sun­teţi nevoit să faceţi mai multe drumuri scurte. ir 2 8 APRILIE 2017 Zile trecute: 98 Zile rămase: 267 Soarele răsare la: 6.55 Soarele apune la: 19.55 Ortodox: Sf. ap. Irodion Greco-catolic: Sf. ap. Irodion Romano-catolic: Sf. Iulia Billart Zodia: Berbec (21 martie - 20 aprilie) FILĂ DE CALENDAR _ 2014 - A decedat Margaret Thatcher, om politic şi prim­­ministru al Marii Britanii. 1978 - în România, se înfiinţează Departamentul Securităţii Statului, care înlocuieşte Consiliul Securităţii Statului. 1970 - Este inaugurat Aeroportul Internaţional Bucureşti Otopeni. 1967 - Se constituie Automobil Clubul Roman (ACR). 1966 - Leonid Brejnev este ales secretar general al Partidului Comunist al URSS. 1924 - Lee de Forest obţine în SUA patentul pentru pick-up. 1879 - Laptele este vândut pentru prima dată în sticlă. Cugetarea zilei: „Peste douăzeci de ani vei fi dezamăgit din cauza lucrurilor pe care nu le-ai făcut, nu din cauza celor pe care le-ai făcut". (Mark Twain) PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE CU HRISTOS SPRE... IERUSALIM" „0, cât sunt de minunate semnele bucuriei, ce se arată astăzi Ierusalimului, la intrarea Domnului Hristos. Toată cetatea lasă întru întâmpinarea Lui. Norodul (poporul) şi mulţimea cu rânduială i se închină cu cucernicie şi toată vârsta îl cinsteşte cu laude. Unii aştern hainele lor pre pământ ca să treacă şi alţii cu frunzele copacilor îi împodobesc calea. Alţii merg înainte cu stâlpări şi alţii îi urmau cu ramuri. Alţii îl slăvesc ca pre un Fiu a lui David". Sfântul Antim Ivireanul - „Didahii” mitropolit al Ţării Româneşti sec. XVIII *** „Pentru tine, creştine, s-a smerit Mântuitorul şi împăratul lumii şi au luat chip de şerb (rob). Şi astăzi pentru tine a venit în Ierusalim spre munci şi spre moartea rea şi grozavă, ca să te izbăvească de moarte în veci. Venit-a să-şi verse sângele, ca pe tine să te răscumpere din robia iadului şi a muncilor. Venit-a cu blândeţe, ca să te apropii cu îndrăznire către Dânsul. Venit-a sărac, ca să te îmbogăţească cu împărăţia Sa dumnezeiască. Venit-a sărac şi smerit, ca pe tine să te înalţe întru mărirea cerului. Cine nu se va mira acum de blândeţile şi de smerenia Lui cea mare şi fără de măsură? Sfântul Varlaam - „Cazania de la 1643”, mitropolit al Moldovei „Noi, ca fii ai Bisericii, ca îndeplinitori ai învăţăturilor Sale, este bine să ne întrebăm, în această zi, cum trebuie să-L întâmpinăm şi să-L primim în sufletele noastre? în primul rând prin participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu sufletele curate şi cu ramuri de salcie în mâini, ca semn al recunoştinţei noastre pentru tot ce a făcut El pentru noi, în al doilea rând, pentru că intrăm în săptămâna care ne aduce aminte de patimile şi moartea Sa, trebuie să o petrecem în reculegere, în post şi rugăciune, în mărturisirea păcatelor în faţa preotului duhovnic, urmată de primirea Trupului şi Sângelui Său în Sfânta împărtăşanie. Să-L întâmpinăm aşternându-l în cale florile recunoştinţei noastre faţă de El, dară şi faţă de semenii noştri, dacă le suntem îndatoraţi cu ceva, cu această frumoasă, dar atât de rară virtute. Numai aşa vom fi vrednici să luăm parte la drama de pe Golgota şi apoi la Slăvită înviere. Să ne aducem aminte de cuvintele pe care le-a rostit la scurt timp după intrarea Sa în Ierusalim: „Cât aveţi Lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii" (Ioan 12, 36). „LA MULTI SI FERICIT! ANI!" acelora care poartă numele.....FLORILOR... FLORIILOR!" „1001 CUGETĂRI” vol. XII Preot ortodox român ILIE BUCUR SARMASANUL Să fim sănătoşi! TUBERCULOZA ACTIVĂ, DEPISTATĂ PRIN TEST DE SÂNGE Cercetătorii americani de la Universitatea din Arizona, citaţi de descopera.ro, au pus la punct un test de sânge prin care se poate depista rapid tuberculoza activă. Până acum boala putea fi diag- I­­ nosticată prin analiza sputei expecto­rate, hemoculturilor, biopsiei la nivelul plămânilor şi a limfei. * „Până acum, stadiul testărilor tuber­culozei - sputa expectorată, hemo­­cultura, biopsiile invazive ale plămânilor şi limfei sau puncţiile - au fost singurele modalităţi de diagnosticare a tuber­culozei. Rezultatele puteau da concluzii negative false şi puteau fi afectate din cauza faptului că dura între câteva zile şi câteva săptămâni până la obţinerea lor. Noua metodă combină nanotehnologia cu tehnica numită spectometrie pentru măsurarea moleculelor mici cunoscute sub numele de peptide din Mycobacterium tuberculosis, în vederea depistării infecţiilor active cu tuberculoză. Testul, numit NanoDisk-MS, depăşeşte toate celelalte tipuri de analize de pe piaţă şi este nevoie de doar câteva ore pentru afişarea rezultatelor. Acest lucru este deosebit de important, deoarece, pentru controlul eficient al tuberculozei, este nevoie ca pacienţii să fie trataţi cât mai curând posibil, astfel încât să fie diminuat riscul de răspândire a bolii. Totodată, testul e primul care poate determina severitatea bolii prin detectarea nivelurilor din sânge a două proteine - CFP-10 şi ESAT-6 - eliberate de bacteria de tuberculoză în timpul infecţiilor active. Suntem foarte mulţumiţi de capacitatea testului nostru de a oferi rezultate cantitative rapide, ce pot fi utilizate în vederea monitorizării efectelor tratamentului, fapt ce va oferi medicilor posibilitatea de a trata mai eficient infecţiile cu tuberculoză la nivel mondial. Bacteria care provoacă tuberculoza poate rămâne în ţesutul pulmonar al unei persoane timp de mai multe decenii înainte de declanşarea spontană a bolii contagioase", explică oamenii de ştiinţă americani. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tuberculoza este o boală infecţioasă letală, care rămâne o problemă de sănătate la nivel mondial, cu peste 10 milioane de noi cazuri anual şi 2 milioane de decese pe an. (L.P.) ­î^

Next