Cuvântul Libertății, martie 2006 (Anul 18, nr. 4990-5016)

2006-03-01 / nr. 4990

A­tinge de ieri, cu fulgi mari și U­ Udenși, ninge hibernal și crud, l­a vorba poetului, de parcă mai era nevoie de încă o probă că lumea s-a dat cu sus u-n jos; și că, pe lângă turpi­tudinile cotidiene, nici bucuriile și nici tristețile îngăduite­ ne altădată în matca firescului nu-și mai regăsesc normalita­­tea. Și, totuși... Mărțișorul refuză să iasă din calendar, sosește la timp, făcându-și loc, cu discreția-i seculară, printre huloavele patimi și nevoi, lăsându-ne pe s­hinilri Chiracul Imarțifar a­ i mai elorta una WXIJIIMII VIII UWMI IIIIUWMIUI UI UI IUI Vilpv UW tandrețe. De respect- pentru ființa dragă de alături, prietenă, soție ori colegă­­ cu imboldul de a ne căuta și de a ne regăsi în gestul de a dărui iubire. A dărui spre a primi. Străveche metafizică a darului. Cu speranța că, astfel, uitând un moment de toate cele, vom iscodi în adâncul nostru în căutarea mugurului imaculat, recerce­­tat, apoi, în prospețimea buchetului de ghiocei tremurând în mâna înmănușată de haina și bezmetica iarnă. Potop de Mărțișor, așadar. Să-l salu­tăm ca pe îngăduința unui eres. Și să luăm aminte la albul ghiocel ce-nfruntă destinul depășindu-și condiția spre a nu ne lipsi de darul neprețuit cu care ne întAm­/'nm în#imf)/«ÎAo prm im vuiuciii, fiiif-n­uiif/n iiiativul ojui& perechile noastre în așteptare. Îmbrățișa­rea e deja semn al primăverii din suflet. GEORGE POPESCU Mărțișorul­­ talisman și semn al înnoirii timpului Pagina 4» ContraPunct Migrația politica a devenit un sport național Mulți dintre parlamentari, consilieri, primari își schimbă nu numai costumul și mașina, odată ajunși în funcții, ci și viziunile în plan politic, dacă au avut așa ceva, plimbându-se de la stânga la dreapta eșichierului politic, sau viceversa, cu dezinvoltură și zâmbetul pe buze. Uneori invo­că motive precum susținere financiară mai con­sistentă din partea Executivului, alteori e vorba doar de o bălăcăreală fără margini cu șeful de partid, căci despre doctrine, programe și stra­tegii nu se discută decât la cursurile de Politolo­gie. De cele mai multe ori, întrebați fiind despre doctrina partidului pe care îl părăsesc sau a celui în care tocmai s-au înscris cu entuziasm, aleșii noștri nu au nici măcar o vagă idee, mai ales că partidul însuși își poate schimba „direc­ția”, în căutarea propriei identități și a unor repe­re zărite pe la Bruxelles. Prin urmare, electora­tul a votat ceva și a ieșit altceva - aceasta este una dintre problemele grave ale democrației românești. Iar democrație înseamnă, cel puțin teoretic, puterea poporului. Din moment ce voin­ța oamenilor este ignorată, iar politicienii își schimbă opțiunile după cum bate vântul, se impune, desigur, găsirea unor soluții pentru stoparea fenomenului migrației. Astfel, prima­rii își vor pierde calitatea dacă vor demisiona din partidul din care făceau parte la momentul alegerii în funcție, au decis recent senatorii, care au adoptat o inițiativă legislativă de modi­ficare și completare a Legii privind Statutul ale­șilor locali. Potrivit textului adoptat, mandatul de consilier local sau județean va înceta de drept în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorități­lor naționale pe a cărei listă a fost ales consi­lierul. In raportul prezentat plenului, cele două alineate referitoare la modalitățile privind pier­derea mandatului de consilier, respectiv de­misia sau excluderea din formațiunea pe lis­tele căreia a candidat, au fost comasate într­­un singur alineat, care face referire la "pierde­rea calității de membru” al partidului sau orga­nizației din care provine. O soluție bună, la prima vedere, se termină cu șantajul și discri­minarea, cu acuzațiile reciproce de „furt” la nivelul consilierilor și primarilor, cu modifica­rea conjuncturală a configurației politice, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Faptul că o persoană aleasă într-o funcție de conducere în administrația locală, prin votul cetățenilor, pierde funcția dacă pleacă sau este dată afară din partid deschide calea unor abuzuri fără precedent, la care aleșii locali pot fi supuși. Practic, textul de act normativ permite oricărui partid să scape de politicienii săi din adminis­trația locală dacă aceștia nu răspund întocmai unor anumite solicitări venite de la centru. So­licitări care pot fi diverse și fără legătură direc­tă cu atribuțiile ori responsabilitățile persoanei respective. Disciplina de partid va căpăta noi valențe. Mai mult, un consilier sau un primar care își pierde funcția pentru că își schimbă opinia politică în timpul mandatului, înscriindu­­se în alt partid, ori înființând un partid nou, poa­te invoca încălcarea dreptului fundamental al libertății conștiinței (libertatea gândirii și a opi­niilor), precum și a dreptului de liberă asocie­re în partide, prevăzute de Constituție. Desi­gur, politica se dovedește a fi, adesea, incom­patibilă cu logica și buna credință, iar aspirații­le oamenilor politici din patria noastră - depar­te de cele ale oamenilor care i-au votat. LUMINIȚA RISTEÂ Valențele disciplinei de partid Primăria. In luptă cu zăpada Ninsoarea abundentă care a căzut ieri deasupra Craiovei a pus la grea încercare autoritatea loca­lă. In jurul orei 19, străzile centrale erau acoperite cu un strat gros de zăpadă. „Ne descurcăm foarte­­foarte greu. Ninsoarea este abun­dentă și tot ce cade din cer se prin­de pe sol. Nu putem să intervenim din cauza mașinilor multe care sunt în trafic. Se circulă bară la bară și nu putem să scoatem în trafic utilajele pentru deszăpezire decât când se mai rărește circulația”, a declarat viceprimarul Gheorghe Necițescu, surprins de ninsoare pe străzi. Pentru acțiunea de ieri seară au fost activate toate utilajele de deszăpezire, iar municipalita­tea a scos la lopată și o armată de 100 de angajați de la Salubritate. LAURA MOTÎRLICHE Patru directori au tras chiulul de la Colegiul Prefectural “Export” spre Italia Pagina 5» Fetițe dulci ca-n România Pagina 3» «Mă întorc cu fața spre perete și le spun prietenilor îndurerați, mă întorc repede» Marin Sorescu (Plecare) SUB NĂMEȚI, ÎN MARTIE . Deși primăvara ar cam trebui să-și facă simțită prezența, primii ghiocei au reușit cu greu să-și­ scoată căpșorul din nămeți. în ultime­le zile, cerul a fost mai mult acoperit, iar pe arii extinse a nins. Ieri, vântul a prezentat intensificări în jumătatea sudică a regiunii, cu viteze de până la 56­ km pe oră, în rafală. Specialiștii prognozează că ninsorile se vor extinde, iar vântul va continua să prezinte intensificări în jumătatea sudică a Olteniei, depășind chiar 80 de km la oră și viscolind zăpada. CRAIOVA îI ÎNCALȚĂ PE MILITARII NATO LUMINIȚA TUDOR » O societate craioveană produce tălpi pentru bocancii soldaților NATO. “Ideal W” a reușit să obțină contractul cu NATO în defavoa­rea olandezilor, care dețineau monopolul pe seg­mentul de piață respectiv: „Este o mare realizare. Anul acesta vom produce și pentru Armata Română. Pentru NATO se mai lucrează la Curtea de Argeș - veste antiglonț și la Fălticeni, uniforme”, ne-a declarat Viorica Medelete, administratorul societății. RAMONA PRODEA 1,5 MILIARDE DE LEI. ÎN CONTUL EXPLOZIEI Primăria Craiova a primit 1,5 miliarde de lei de la bugetul Consiliului Județean Dolj, pentru refacerea apartamentelor distruse de explozia din cartierul Lăpuș. Banii cu destinație specială au intrat în structura bugetară, luni, când au fost votați în unanimitate de consilierii munici­pali. Autoritatea locală mai așteaptă 3,2 miliarde de lei de la Guvern. Până la acoperirea pagubelor mai are nevoie de alte nouă miliarde de lei, fonduri pe care nu știe de unde le poate asigura. LAURA MOTÎRLICHE PUN­ “SANTINELĂ” NU PREZINTĂ NICI UN SEMN DE BOALĂ ► Directorul Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj, dr. Andrei Butaru, a declarat ieri, în fața primarilor­­ județ, că dacă în maximum zece zile nu apare nici un semn de boală (n.r. gripă aviară) la puii ‘‘santi­nelă” duși la Cetate “pe 12, cei mai târziu 13 martie, vom ridica total restricțiile în zonă”. Cu toate astea, șeful DSVSA i-a rugat pe toți edilii comunelor din vecinătate să rămână cu ochii în patru, deoarece pericolul nu a trecut. CLAUDIA VÄTUI r­ Război la Intorsura Primarul ii cântă prohodul «celui Orgoliile de partid sunt puternice și nu țin seama de atribuțiile pe care le conferă funcțiile, dar mai ales nevoile oamenilor. Primarul și viceprimarul din Intorsura, oameni care ar trebui să se îngrijească de treburile comunei, sunt implicați într-o luptă absurdă pentru... nu se știe ce. Apartenența politică este primul criteriu după care se ghidează în punerea în practică a deciziilor luate de Consiliul Local. Primarul PNL-ist și vicele PD-ist nu suportă nici măcar să stea în aceeași clădire, iar de colaborare administrativă nu se poate vorbi. Pagina 3»

Next