Cuvântul Libertății, mai 2017 (Anul 29, nr. 8336-8360)

2017-05-30 / nr. 8359

2 / cuvântul libertății Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu. Amendamentele adoptate de Senat la Legea salarizării depășesc 32 miliarde lei Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a anunțat, ieri, că amendamentele adoptate de Senat la proiectul Legii salarizării depășesc anvelopa salarială de 32 de miliarde de lei, reprezentând fondul total de salarii pe patru ani, ea arătând că la Cameră nu e dispusă să susțină majorări. „S-a făcut un calcul, după amendamentele adoptate de Senat, și se depășește valoarea de 32 de miliarde. Din cauza asta trebuie să vedem ce se întâmplă și la Camera Depu­taților. Le-am și spus colegi­lor (de la PSD, n.r) că sunt dispusă să susțin orice amen­damente de scădere, dar nu de majorare, pentru că de majorare deja va fi foarte greu ”, a spus Olguța Vasiles­cu, după discuția avută cu deputații PSD la sala grupu­lui PSD din Cameră. Ea arătat că a mai primit 40 de amendamente la proiectul Legii salarizării și că intenția este aceea de a trece acest proiect prin Comisia de Muncă a Camerei în cursul zilei de luni și de marți, astfel încât săptămâna viitoare să se poată da votul final pe această lege. „Am mai primit 40 de amendamente. Acum merg la Comisia de Muncă împreună cu domnul preșe­dinte, Solomon, să ne uităm peste ele, să vedem dacă mai sunt scăpări și dacă mai admitem ceva. Am stabilit ca și strategie - azi și mâine (luni și marți, n.r) - să trecem legea prin comisie, să dăm posibilitatea o săptămână Finanțelor ca să calculeze impactul încă o dată, ca săptămâna viitoare să putem să dăm votul final pe această lege”, a mai spus Vasilescu. EDITOR: S.C. ED­PRESS COM S.R.L. Redacția și administrația: 200733 Craiova, str. Niclăescu Plopșor nr. 2 A, TEOFAX 0251/41.41.41. 41.24.57. Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului: 116/1410/2005; ISSN 1220-9538 SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII SR EN ISO 9001:2012 CERTIFICAT NR. 406/C/2012 Societate cu capital integral privat Cod fiscal: R0 17758027 Em­ai, iue<refax@­măil,culprs??­rg __________Internet www.cvliiress.ro__________ REDACTOR-ȘEF: ____________MIRCEA CANTĂR____________ Prim-redactor-șef adjunct: _____________MAGDA BRATA_____________ Redactor-șef adjunct: ___________MARGA BULUGEAN___________ DEPARTAMENTE: Actualitate: Laura Mopilichie, Radu Iliceanu, Valentin Ceaușescu Eveniment Carmen Zuican Economie : Politică: Marga Bulugean Educație: Crist Pătru Cultură: Magda Bratu Sport: Marius Cristor, Cosmin Staicu Fotoreporter: Tibi Bologic Secretariat: 0251.412.457 Publicitate: 0251.412.552 Redacția: 0251.412.613 Responsatitate juridică pentru conținutul aricolui aparține autorului. De asemenea, in cazul unor agenți de presă și personalități d­ate, responsablltatea judică le aparține. marți, 30 mai 201­7 COMENTARIU-----------------­---------------actualitate Vladimir Putin la Paris! MIRCEA CANTAR Emmanuel Macron a surprins lu­mea, anunțând întâlnirea sa cu Vla­dimir Putin,­­ la puțin timp după ale­gerea ca președinte al Franței­­, nu în altă parte decât în istoricul Palat Versailles, unde în 1717, Petru cel Mare, sedus de „copilul rege”, Lo­uis al XV-lea, a avut un gest spon­tan, ce a marcat istoria, strângând în brațele sale pe tânărul monarh, cu afecțiune paternală. Pentru dedrama­­tizarea primului rendez-vous cu Vla­dimir Putin, Emmanuel Macron, cel mai tânăr șef de stat, 39 de ani, a decis să organizeze o restrânsă reu­niune, cu ocazia unei expoziții meni­tă a celebra întâlnirea de acum 300 de ani între țarul Rusiei și regele Fran­ței. Așadar, invitația a fost făcută de Emmanuel Macron, în cursul discuției telefonice din 18 mai a.c., când cei doi șefi de stat, în pofida diver­gențelor și pozițiilor asimetrice pe diferite sub­iecte fierbinți, au evocat relațiile vechi între țările lor. Expoziția de la Versailles marchează 300 de ani de la deschiderea ambasadei Rusiei la Paris, de un țar care dorea ca țara sa să privească spre Europa. Primirea președintelui Vladimir Putin, la Versailles, a avut loc ieri, la ora 15:15, întâmpi­nat fiind de însuși Emmanuel Macron pe covo­rul roșu. Contextul este unul particular, dacă avem în vedere discursul cancelarului Angela Merkel, duminică, la München, în fața a 2.500 de mili­tanți ai Uniunii Creștin-Sociale, brațul bavarez al CDU, după 67 de la Taormina (Sicilia). ..Noi europenii trebuie să luăm în mâini propriul des­­tin”. Cuvinte ce comprimă o constatare prag­matică, amară, dar și o nouă situație în raportu­rile cu SUA, din perspectiva dialogului cu Do­nald Trump. Firește, la Berlin, nu poate fi uitat Planul Marchall, podul aerian (1948-1949), dis­cursul lui John Fitzgerland Kennedy „Ich bin ein berliner”. Cu toate acestea, anexarea Crimeei, destabilizarea Estului Ucrainei, și angajamentul rus alături de președintele sirian Bashar al Assad, veto-ul sistematic al Rusiei la toate rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, de altfel dosa­re deloc noi, la care mai trebuie adăugat refuzul livrării portavioanelor Mistral - deja vândute în 2015-, dialogul înghețat al lui Francois Hollande cu Vladimir Putin, încât în octombrie anul tre­cut liderul de la Kremlin n-a mai participat la in­augurarea noi catedrale ortodoxe de la Paris - proiect din luna de miere între el și Nicolas Sar­kozy - au pus în umbră seculara prietenie fran­­co-rusă. Rezonabilă pe mandatul președinților Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy. La nivelul UE, Franța a susținut sancțiunile contra Rusiei, ridicarea acestora rămânând condiționată de materializarea acordurilor de la Minsk, din 2015, încheiate sub „tutela” lui François Hollande și , Angela Merkel. De altfel, literă m­oartă, dincolo de încetarea focului. După summitul NATO din 25 mai și G7, din 26 și 27 mai, de la Taormina, această întâlnire conferă o alură internațională tânărului președinte francez. Dar vizita este im­portantă și pentru Vladimir Putin a cărui politică de a­­propiere de Asia patinează, în timp ce relații­le cu SUA rămân tensionate. Ar putea conta, de bună seamă, și primirea Marinei Le Pen, în bi­roul lui Vladimir Putin, la Kremlin, fotografia împreună de acum cu­noscută, din timpul campaniei elec­torale, pentru alegerile prezidenția­le. Staff-ul lui Macron s-a plâns și de cyber-atacuri atribuite hackeri­­lor ruși. Dar există un timp al cam­paniei și unul al puterii. Emmanuel Macron se dorește un redutabil tac­tician, cum a demonstrat la Bruxel­les și Taormina. Deși rece, aproape la unison, presa franceză nu exclu­de ideea că este timpul ieșirii din im­pas, încât s-ar putea vorbi de o re­­setare a relațiilor cu Moscova. In­stalarea lui Donald Trump la Casa Albă, cu „încurajarea Kremlinului”, în fruntea primei puteri a lumii, a schimbat datele discuției: este ora pe care a anun­țat-o Angela Merkel la mitingul de la München. In discuție: comunitatea de valori. Niciodată dez­acordurile între Berlin și Washington, pe fond și formă, nu au fost atât de evidente. Și consecin­țele sunt multiple. Tete-a-tete, cei doi președinți, înainte de a dejuna împreună cu delegații lor și de a vizita expoziția, au discutat despre relațiile fran­­co-ruse actuale, și viziunile lor privind viitorul UE, lupta antiteoristă și crizele regionale (Siria, Coreea de Nord, Libia, Ucraina). Incarnând vi­ziuni opuse, fără a mai vorbi de diferențele de vâr­stă, Vladimir Putin și Emmanuel Macron au dat un semnal, inclusiv în conferința comună de pre­să, în care s-a vorbit de lupta contra terorismului, prioritate comună, de ranforsarea relațiilor bilate­rale, de situația din Siria și de resu­ectarea dreptu­rilor omului în Cecenia. La o privire generală Pa­risul și Moscova, evocând un moment de acum 300 de ani, încearcă o nouă decolare în relațiile diplomatice. Rămâne de urmărit, cu ce consecin­țe. Evocându-l pe Petru cel Mare, președintele francez, Emmanuel Macron, a subliniat cum acest personaj „este exemplul că Rusia vrea să se des­chidă Europei” și nicio temă esențială nu poate fi abordată fără a dialoga cu Rusia. Arafat nu­ dorește ca achiziția de ambulanțe noi sa se facă la­ Ministerul Sănătății, ci la IGSU 1 . Raed Arafat nu vrea semnarea protocolului în forma propusă de Ministerul Sănătății pentru că­ nu dorește ca achiziția să se facă la instituția condusă de Florian Bodog, ci la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a declarat minis­trul Sănătății, după discuția cu premierul Sorin Grindeanu: “Domnul Arafat nu dorește să semneze protocolul în forma pro­pusă de Ministerul Sănătății. Dom­nul Arafat nu dorește ca achiziția să se facă la Ministerul Sănătății, ci la Inspectoratul pentru Situații de Urgență”, a declarat, ieri, Flori­an Bodog, după discuția avută cu premierul Sorin Grindeanu. Ministrul Sănătății a reiterat ide­ea potrivit căreia motivul pentru care vrea un nou protocol este evi­tarea contestațiilor, așa cum, spu­ne Bodog, s-a întâmplat în cazul licitației inițiate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la începutul anului. “Propunerea este­ trimisă la Ministerul de Inter­ne, în propunerea noastră este tre­cută, propunerea de acord între noi și Ministerul de Interne, este tre­cut ca Ministerul Sănătății, prin noua structură pe care o are, de achiziții în cadrul direcției de pro­grame să facă achiziția pentru toa­tă România. (..) Repet, eu doresc ca această achiziție, indiferent unde se realizează, să se realizeze în condițiile legii pentru a preveni contestațiile și pentru a preveni să ne judecăm, pentru că dacă ne apu­căm să ne judecăm pe această pro­cedură, o să­­ inducă doi ani sau cât durează procesul în toată aceas­tă perioadă. Pacienții vor fi privați de ambulanțe noi... “, a mai spus Bodog. . Florian Bodog a mai spus că s­­a făcut o confuzie între ANAP (Agenția Națională pentru Achiziții Publice) și A­NAF (Agenția Națio­nală de Administrare Fiscală), în declarațiile sale. i,­ANAP, s-a pre­luat greșit. Practic, cu cei de la ANAP am avut o discuție. Practic, ANAP a sesizat la momentul res­pectiv că există niște probleme. S- a făcut o contestaț­ie și atunci s-a ales ca această procedură să fie coborâtă de pe SEAP. Decizia apar­ține IGSU, care a constatat că există probleme în contractul ridi­cat pe SEAP. Problemele pentru care s-a coborât de pe SEAP au fost legate de discordanțe între acordul cadru și modelul de con­tract pus pe SEAP, iar comisia care a analizat caietul de sarcini a găsit mai multe potențiale probleme, pe care noi am dorit să le eliminăm, astfel încât să nu mai existe con­testații”, a mai spus ministrul Să­nătății. în replică, Raed Arafat a decla­rat că un nou protocol între Mi­nisterul Sănătății și Ministerul Afa­cerilor Interne va aduce doar în­târzieri și semnatarii acestuia ar tre­bui să-și asume decesele cauzate de lipsa ambulanțelor. Secretarul de stat în MAI a mai precizat că, dacă se alege varianta unui nou proto­col, nici măcar anul viitor în vară, serviciile de ambulanță și SMURD- ul nu vor avea echipamente noi. La rândul lui, premierul Sorin Grindeanu a anunțat că va avea discuții pe această temă cu minis­trul Sănătății, Florian Bodog, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat și ministrul de Interne, Carmen Dan.

Next