Cuvântul Libertății, octombrie 2019 (Anul 31, nr. 8992-9014)

2019-10-09 / nr. 8998

5 2 / cuvântul liberta­te politică miercuri, 9 octombrie 201­9 fiz Maus Iohannis ar trebui să-și facă griji! MIRCEA CANTAR Timp de 5 ani, președintele Klaus Iohannis nu a dat interviuri. A făcut, este adevărat, declarații publice cu nemiluita, majoritatea dintre ele vizând cu obstinație ..adversarul politic” PSD și Liviu Dragnea -când se mai afla „disponibil”- dar a evitat cu desăvâr­șire orice interviu, chiar la televiziuni cu ziariști prieteni. Dacă ne amintim bine, în primul său mandat, predece­sorul domniei sale, Traian Băsescu, chiar a excelat în această privință și nu i-a prins deloc rău. Firește nu ne așteptam acum ca președintele Klaus Iohannis să aibă detenta, dezinvoltu­ra sau aplombul lui Emannuel Macron, care în aprilie anul trecut s-a încu­metat să-i înfrunte pe Jean Jaques Bourdin, de la BFM TV, și Edwy Ple­­nel, patronul de la Mediapart, la Tea­trul Național Chaillot din Paris, cu o audiență de 4.2 mii. spectatori la TF1. Dezbaterea -dură pe alocuri- a fost un spectacol veritabil, întins pe du­rata a două ore­ cu o distribuție ex­cepțională. Doi ziariști excepționali l- au avut în față pe președintele Fran­ței, apt să reziste, cu stoicism, pe ba­ricade incomode. Emannuel Macron, referindu-se la cei 60 de jandarmi ră­niți, într-o intervenție a spus răspi­cat: ordinea republicană trebuie să prevaleze. A promis același exercițiu peste un an, dar... nu s-a mai ținut de cuvânt. Ideea de bază a presei de­mocratice este că nimeni dintre oa­menii politici, indiferent de demnita­tea deținută vremelnic, nu trebuie să se sustragă de la întrebările incomo­de, ba chiar și cele stupide. De exem­plu în chestiunea neclară a caselor dobândite, Klaus Iohanis și fanii săi au bagatelizat sistematic orice încer­care de clarificare, fără a oferi ex­plicațiile impuse de context. Au fost dezbateri, întâlniri cu ziariștii acre­ditați la Palatul Cotroceni, cu dreptul de a pune o întrebare sau două, dar nu despre asta este vorba. Oricum tehnica ocolirii oricărei confruntării publice i-a reușit. Peste puține zile intră în campania electorală propriu­­zisă, pentru un al doilea mandat, după ce a evitat, cu abilitate, dialogul cu ziariștii într-o schemă democratică a întâlnirii, față în față, fără loc de fugă. Va evita în continuare orice confruntare directă cu contra-candi­dații săi, indiferent că e vorba de Vio­rica Dăncilă, Theodor Paleologu, Mir­­cea Diaconu sau Dan Barna, în care să poată să-și facă și „propriul bi­lanț”? Că și despre așa ceva trebuie făcută o discuție aplecată­ în pragul campaniei pentru alegerile preziden­țiale din 2009, Traian Băsescu n-a ezitat să se deplaseze la Cluj-Napo­­ca, unde Crin Antonescu îl provoca­se la un duel verbal. Și a ieșit o dez­batere vie, circumscrisă momentului. Conservarea capitalului politic, doar prin atacuri susținute, la adresa gu­vernului, și așa amputat, revenirile obsedante la legile Justiției, ale căror modificări erau menite să mai stope­ze cât de cât din abuzurile grosolane răzbătute în spațiul public, magistra­tura lăsând impresia că se dorea... prima putere în stat, ne-a lămurit. Absența oricăror referiri la ceea ce s-a întâmplat cu procurorii de la DNA Ploiești, DNA Oradea, DNA Brașov, încurajarea anarhiei, a protestelor ile­gale, a agresiunilor fizice la adresa unor demnitari din arcul puterii, ac­ceptarea discursurilor radicale ale acoliților care proferau expresii pe­riculoase, cu „ciuma roșie”, îndem­nul la folosirea bâtei la adresa adver­sarilor politici, acceptarea trivialei expresii „mure PSD” ca declarație politică, pentru care poliția n-are dreptul să oprească mașina cu plă­cuța de înmatriculare respectivă, con­damnarea jandarmilor care apărau clă­direa Guvernului pentru forță dispro­porționată, hashtagul promovat ca ideologie de guvernare, inhibarea ce­lor chemați să apere ordinea publică, pentru că rinocerii tebuiau să-și calce în picioare adversarii politici, despre toate acestea nici o dezavuare, nici o descurajare. Declarațiile date ziariști­lor convocați special, la o plimbare cu bicicleta -bun exemplu- nu sunt in­terviu, sunt cel mult șuete de circum­stanță. Nu mai discutăm de palierul internațional unde președintele Klaus Iohannis a făcut o figură modestă, străvezie, fadă, ca să folosim... eufe­misme. Cu siguranță ar trebui să-și facă griji, indiferent de ceea ce arată sondajele: în campania electori.­ , pentru alegerile prezidențiale, provo­cările Contra-candidaților nu vor lipsi, și nici nu vor putea fi ocultate. EDITOR: S.C.ED­PRESS COM S.R.L. Redacția și administrația: 200733 Craiova, str. Nicolăescu Plopșor nr. 2 A, TEL/FAX 0251/41.41.41. 41.24.57. Număr de înmatriculare la Registrul Comerțului: 116/1410/2005; ISSN 1220-9538 SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII SR EN ISO 9001:2012 CERTIFICAT NR. 406/C/2012 Societate cu capital integral privat. Cod fiscal: R0 17758027 Email: mediafax@mail.cvlDress.ro _________Internet: wwyi.cvlpress.ro_________ Director: MIRCEA CANȚĂR Redactor-șef: MARGA BULUGEAN REDACȚIA: Laura Moțiriiche, Marga Bulugean, Magda Bratu, Cristi Patru Sport: Cosmin Staicu Fotoreporter: Tibi Bologh Secretariat: 0251.412.457 Publicitate: 0251.412.552 Redacția: 0251.412.613 Responsabilitate juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, in cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. OFF-uri de GABRIEL BRATU-MIR - Asta nu-mi place, Popescule, politicienii râd de tristețea noastră. Directiva privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului UE Consiliul de Miniștri a adoptat recent, Directiva privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din Luxemburg. Directiva va garanta un ni­vel ridicat de protecție a aver­tizorilor de integritate, stabi­lind canale sigure de rapor­tare atât în interiorul unei or­ganizații, cât și către autori­tățile publice. De asemenea, noile norme vor proteja per­soanele care raportează în­călcări ale dreptului Uniunii­­împotriva concedierilor, a retrogradărilor în funcție și a altor forme de represalii. Di­rectiva va impune autorități­lor naționale să informeze în mod corespunzător cetățenii și să formeze funcționarii publici cu privire la modul de tratare a avertizorilor. Mecanisme și obligații clare pentru angajatori Directiva privind protec­ția persoanelor care raportea­ză încălcări ale dreptului Uni­unii acoperă numeroase do­menii ale legisla­ției UE, de la com­baterea spălării banilor, protecția datelor, protecția intereselor finan­ciare ale Uniunii, siguranța alimen­tară și a produse­lor, sănătatea pu­blică, protecția mediului înconju­rător și securita­tea nucleară. După ce va fi pu­blicată în Jurnalul Oficial, di­rectiva va intra în vigoare la douăzeci de zile de la data pu­blicării. Statele membre vor avea la dispoziție doi ani de la intrarea în vigoare pentru a transpune directiva în legis­lația națională. Toate societățile cu peste 50 de angajați sau cu o cifră de afaceri anuală de peste 10 milioane EUR vor trebui să Vera Jourová, comisarul pentru justiție : „Avertizorii nu ar trebui să fie sancționați pentru că fac ceea ce este corect. Noile norme la nivelul UE vor oferi sigu­ranță în raportarea încălcărilor legislației UE în multe dome­nii. Persoanele care raportează încălcări ale dreptului Uniu­nii pot reprezenta surse cruciale pentru jurnaliștii de investi­gație. Prin urmare, protejarea acestora promovează liberta­tea presei. Invit statele membre să pună în aplicare fără întâr­ziere noile norme.” Prim-vicepreședintele Frans Timmermans : „Salut semnalul puternic pe care Consiliul l-a transmis astă­zi avertizorilor de integritate. Aceștia sunt persoane curajoase ca­­re îndrăznesc să dezvăluie activități ilegale și acționează indivi­dual pentru a apăra interesul public de nereguli...” prevadă o procedură internă de tratare a rapoartelor îna­intate de avertizorii de inte­gritate. Noul act legislativ se va aplica, de asemenea, tutu­ror instituțiilor administrației de stat și regionale, precum și tuturor administrațiilor municipalităților cu peste 10 000 de locuitori. Garanții eficace Directiva protejează actele responsabile de raportare a încălcărilor dreptului UE, care au drept scop real apă­rarea interesului public. Prin urmare, directiva include ga­ranții menite să descurajeze raportarea răuvoitoare sau abuzivă și să prevină preju­dicierea nejustificată a repu­tației. Persoanele care fac ob­iectul semnalării transmise de un avertizor beneficiază pe deplin de prezumția de nevi­novăție, de dreptul la o cale de atac eficientă și la un pro­ces echitabil, precum și de dreptul la apărare. MARGA BULUGEAN

Next