Cuvântul Poporului, 1929 (Anul 11, nr. 3-52)
1929-01-12 / nr. 3
An. 11 ABONAMENTUL Pe un an — — — — — — ' — 169 Lej P* o jumătate — —. — — — .. 80 » ?e trei ItinJ — — - — — — — 50 , Io Americ» n* ar — - — 600 . :JÎ j v] 2 Januáriéi ;1929 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Pintenului 1, (la Librăria Săteanului) PREŢUL UNUI EXEMPLAR LEI 3 — NI. 3 ANUNŢURI Şl INSERATIUNI se primesc la biroul administraţiei noastre UN RAND CU LITERE MĂRUNTE : Prima oară — — — 5 Lei A doua si a treia oară 4 Lei iBnezitori în destinele neaului In discursul rostit la mesaj d. N. lorga a subliniat «u drept că vânt deosebirea fină, ce trebue făcută cu orice prilej între bărbaţii «onducatori ai poporului îodian, cari au avut virtutea de a fi şi !n cele mai critice împrejurări ale râzboiului încrezători în destinele neamului, şi între cele au fost lipsiţi de virtutea aceasta. Dl lorga nu a pomenit «te* un nume. Dar toţi cei ce l-au ascultat ori l-au citit /Cursul, au înţeles îniulind despre cei lipsiţi de această virtute naţională patriotică, s-a gondi, înainte de toate la doi inşi: la dl Constantin Stere şi Alexandru Vaida. Căci amândoi aceştia au bătătorit cărări lăturalnice punându-se în slujba Vienei şi a Berlinului împotriva curentului general românesc, chiar după ce armata desrobirii noastre a trecut Carpaţii şi a început a-şi vărsa din belşug sângele eroic pe toate câmpurile de bătălie. Dacă neamul românesc, în clipa triumfului său, nu ar fi fost cuprins aproape în întregime de simţul divin al iertării creştineşti, rolul politic al domnilor Stere şi Vajda ar trebuit să se rachete n,’ 1918. fi fost oameni de bun simţ, îi ar fi şi încheiat, fără să le fi cerut sau impus cineva lucrul acesta. Ar fi putut doar Unguri să-şi dea seama, ca lor, cari au uneltit tot timpul contra intrării României în râzboiu alături de Antantă şi au redactat memorii, ca să fie detronat Regele Ferdinand şi înlocuit cu un Habsburg de la Viena sau cu un Hohenzollern de la Berlin, nu le sta bine să se îmbulzească din nou între sfetnicii tronului, a cărui surpare o pregătiseră în taină, prin uneltiri ascunse, cam mai tărziu au ieşit totuş la iveală. Şi acum aceşti oameni la SaTROTBani" pentru ,ST să arunce toate bărfelile şi calomniile murdare asupra bărbaţilor vrednici, încrezători în destinele neamului. „Reprezentanţii naţiunii!" cu dimisiile în buzunarul dlui Vaida. "" Ceea ce a făcut actualul guvern cu luarea demisiilor în alb de la toţi parlamentarii majoritari, este iară precedent în istoria vieţii ■oastre constituţionale. Cei ce au declamat zece ani de zile neîntrerupt despre necesitatea de a introduce şi la noi unparlamentarism adevărat", în clipa, când ar fi putut să facă acest lucru, au făcut tocana dimpotrivă. Nu au stat scalt pe gânduri sa dea vieţii parlamentare lovitura cea mai cinica şi cea mai brutală, ce se poate închipui. Căci esenţa adevăratului parlamentarism fiind diviziunea celor trei puteri în state executivă, legislativă şi judecătorească) urmează ca ele să fie indepedente şi îndeosebi puterea legislativă nu este nici unui guvern îngăduit a o micşora şi degrada la rangul unei simple unelte docile în mâna puterii executive. Ce valoare mai poate avea un parlament, ai cărui deputaţi majoritari s’au decapitat’ chiar dela început dându-şi dimisiile în mâna atotputernicului şef de cabinet al dlui ministru Vaida ? Un joc constituţional mai frivol decât acesta nu s’a mai pomenit de cănd exista parlamentarism şi viaţă constituţionala în Ţara Românească. Trist început pentru mult trâmbiţata eră nouă, tot atât de trist ca şi sporirea impozitelor cu un miliard şi jumătate, ca şi înfiinţarea noilor subsecretariate de stat. Corpul electoral amăgit şi înşelat de inconştienţa şi demenţa demagogică se va trezi în curând... Brăvo ifică ? de Horia Petru-Petrescu De anul nou s’au rostit multe vorbiri ocazionale, şi cu miez şi fără de miez — atenţia cetitorului însă cred că s’a oprit cu mare îndreptăţire asupra vorbirei rostite de ministrul de externe francez, a lui Briand. In butul tuturor ironiilor ieftine (şi, vai atât de criminale) bărbatul de stat francez a lansat iarăş şi iarăş, ideia: e de imperioasă necesitate ca popoarele să se reconcilieze, ca statele să lucre mână în mână, ca să se sălăşluiască între noi bunăvoinţa. Vorba cea mare a fost rostită de noi: bunăvoinţă ! Câteva zile după Naşterea Domnului, la care s’a cântat: Şi Intre oameni bunăvoire. Acum, în vârtejul patimilor, acum, In dansul satanic al urilor desfrânate — să pledezi pentru bunăvoinţă, este — o, de sigur ! — ceva temerar. Şi totuşi face ministrul de externe francez! Oare ce-l va fi îndemnat să-şi ridice glasul şi pledeze pentru o reconciliare între poporul său şi poporul german ? Turnura oratorică ? Nobleţea temporală de care ai putea fi copleşit în ziua de anul nou, când ţi se evidenţiază atât mult cât de trecătoare sunt toate? Se va fi gândit la nimicnicia omenească? Se va fi ridicat pe un piedestal mai înalt, să privească lucrurile sub specia eternităţii, per summus apices, pe deasupra creştetelor? Se va fi plimbat cu gândul la copilaşii durdulii, sănătoşi, francezi şi-şi va fi spus lor, iar să le pregătim o soartă mai puţin masteră decât am avut-o noi, deschizând o eră nouă, de colaborare între popoare? O, desigur — Briand se poate ridica să privească astfel problemele şi lozinca sa n’a fost o simplă frază oratorică. Fiecare om care judecă în zilele noastre de dihonie trebuie să îşi spună respirat, sau bunăvoinţă spre o colaborare cinstită — sau dezastrul dezastrelor, pentru toţi! ! Line nu priveşte problema astfel n'are raţiune şi e vrednic de compătimit. De aceea a apelat Briand la un popor de peste 80 de milioane, în ziua de anul nou, cerând, şi de-o parte şi de alta, şi la francezi şi la germani bunăvoinţa De aceea a încercat să aducă lu consonanţă şi bătăile inimilor cu glasurile raţiunii, ca să asigure un viitor mai fericit tuturora. Desigur, e mai ieftin, dar şi mai criminal, să perseverezi In zdrângăneala de satire şi In Incendiare fraze belicoase — dar nu e creştineşte, nu e omeneşte. Bărbatul de stat, care îşi pricepe misiunea încearcă să potolească patimile, încearcă să introneze intre cetăţenii patriei sau şi aceia al patriilor streine raţiunea, primul simţ, emulaţia norbilă spre o colaborare cinstită.Gândul ne duce la alt francez, la Eduard Herriot. Acesta a rostit, fn 16 Noemvrie 1924, 1* inaugurarea monumentului ridicat în cinstea legionarului necunoscut din Luxemburg şi soldaţilor francezi morţi în marele ducat, următoarele minunate cuvinte: „Adresez un apel solemn tuturor inimilor nobile ale lumii pentrt o pace în siguranţă, care ar permite, în sfârşit, oamenilor să-şi petreacă scurta lor viaţă în linişte, ca să şi-o dedice marţioi sforţări ale creaţiunii, afecţiunilor legitime, progresului în coficordie“. Fraze? In faţa mormântului necunoscut, care întruchipează milioanele de soldaţi, ce aţi muşcat în ţărână, lăsând văduvi şi orfani? Borobasticism? Cât?