Dacia, ianuarie-iunie 1933 (Anul 20, nr. 1-56)
1933-01-01 / nr. 1
nul XX No. 1 ondator, C. IRIMESCU IPAR E ZI LN IC LA ORE LE 12 I - I REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA | - | Str. Tralan No. 9 - TELEFON No. 8212 Bilanțul politic Spațiul de care dispunem rol nu este suficient pentru ca sa facem un bilanț amănunțit al anului politic care se încheie azi. Mai întâi, un an politic nu prea poate fi încheiat pentru că nu există. Sunt numai întâmplări politice petrecute în intervalul de un an și numai ele pot f discutate. Se poate face bunăoară analiza situației politice la începutul nului și în diferite momente ale ei, comparându-se rezultatul aestei analize cu cel obținut fiind aceeași operație la finele nului. Ceea ce vom încerca a face adi a câteva foarte modeste rânduri. Ce era la începutul anului ? Țara se afla sub oblăduirea a foarte multe toane a guvernului d-lor Iorga și Argetoianu. Aveam un parlament de «inveîți» ai guvernului, care nu folosa decât pentru discursurile chimetrice și complicate ca o forulă de chimie organică—capiului hidrocarburi —ale primului nistru. Ne amintim, frământarea erale. Partidul naționalomănesc îea cu multă bunăvoință, cu ort constructiv la făurirea at iței legi care fără acest aport fi fost cu mult mai slabă deri a fost. Zicem «a fost» pentru că legea •1 căpătat în primul rând fundamentale modificării sub guvernul ,da și în al doilea rând, ceeanu fusese modificat a fositaprin cunoscuta decizie a Casei. Decizie care, știm cui, a fost provocată de acțiaîntrodusă în justiție de către Ceditul rural de sub preșidenți-lui Const. Brătianu. ar liberalii ne amintim, în anile de asta vară acuzau gujul național-țărănesc că va a legea conversiunii a ceasta pentru a obține oarecari succes electoral, acces care a refuzat să fie auz. Pentru că la toate olele, la cele generale, județene omunale, partidul liberal al ■ui Duca n’a recoltat decât de slabe rezultate, iar 1932 înseamnă pentru a folul liberal un pas mai mult :la definitiva dispariție din avieții politice, cârma țării, partidul națițărănesc deși venit într’un caz extrem de critic când s tea înăuntru era amenințată,t gâturile în afară erau aproa•upte, a reușit să redea lira și ordinea lăuntrică prin telurilor și a pensilor, fără fie cu siguranță totul ar fi compromis. In politica ex- 1 ■ , guvernul și-a asigurat codarea strălucitului bărbat de care este dl. Titulescu, a personalitate este o chezășie i legăturile noastre cu străin, ea vor fi bine reprezentate, în fruntea guvernului, d. Maniu, reprezintă astăzi toeleranțele de salvare ale unui popor românes, este și bună garanție de liniște și bună stare politică. Dc. 4 pagini Lei 3 “ ».„az? Duminică 1 Ianuarie 1933 Urăm cititorilor noștri cu prilejul anului nou 1933, sănătate, fericire și belșug. Director-proprietar, L. M. MOSCU ABONAMENTUL < La 12 luni............................600 « . ............................326 Pentru autorități și instituțiuni bancare abonamentul îndoit — Singurul răspuns Primul ministru a formulat în fața parlamentului atitudinea pe care trebue s’o aibe opinia publică română față de propaganda deșănțată ce se face pentru revizuirea tratatelor. O Iuliu Maniu, a vorbit cumpătat și hotărât așa cum s’a dovedit în toate manifestările sale politice. Tuturor calomniilor dușmanilor n’avem ce să le răspundem. Tratatele pot fi nesocotite de oricine. Noi însă avem de apărat ființa neamului și bucata noastră de pământ care nu ne poate fi contestată. Iar propagandei revizioniste, vorbăriei dela Budapesta și din altă parte, îi vom răspunde numai atunci când de la vorbă se va trece la fapte. Și momentul acesta trebue să ne găsească pregătiți. Credem că e cel mai bun răspuns care se poate da. Mult mai hotărât decât vicleimul organizat în diferite orașe ale țării.. ANUNCIURI DUPĂ — TARIF — .........STAN NOU S'ar fi cuvenit poate ca astăzi să facem aci o trecere în revistă a tuturor celor petrecute în timpul anului care acum își trăește încet ultimele clipe. Un fel de agitație bolnavă, o tradițională febră face ca aceste ultime clipe ale muribundului, pa care acum trei sute șasezeci și cinci de zile îl primeam cu onoruri fiind conform regulei un copil vioi, genial și foarte promițător, să treacă greu, într’o succesiune extrem de lentă, în mijlocul indiferenței generale. La căpătâiul anului care se stinge, omenirea înnebunită de febra pregătirilor pentru sărbătoreasca întâmpinare a succesorului, nu se oprește să aprindă făclia reculegerii, a lăuntricei și tainicei cercetări a sufletului. Trecere de la o zi la alta —prilej de sărbătoare, de mese bogate pentru unii, de necaz, foame și frig pentru alții. Acestea sunt astăzi sărbătorite. De ele nu se mai leagă pioasele, creștineștile gânduri de odinioară și nici sensul adevărat al datinelor străvechi cari aruncau peste tristețea anului ce se duce, vălul de misticism profund legat de ființa neamului și pământului acestuia. Datinele nu mai sunt decât prilejuri de cerșetorești peregrinări de la o casă la alta, tradiționalele urări, izvorâte altădată din convingere și din suflet, au devenit obligațiuni protocolare de care ești bucuros să te vezi scăpat cât mai repede, pe cari le săvârșești nu numai din datorie dar—uneori —și cu oarecare calcul. Un an se duce, altul vine. An vechiu, an nou. Și unul și altul sunt la fel. Vin cu griji, se duc cu tristețe. In zilele acestea triste s’ar părea o sfidare afișarea unei mari bucurii la aceste calendaristice prilejuri ale sărbătorilor. Logica impusa de raționalismul modern a izgonit tot ceea ce — .deși amăgire— era totuș frumos în aceste sărbători. Ele nu mai sunt prilejuri de veselie, nu mai sunt nici măcar festive crestături pe răbojul anilor creștinătății. Pentru că și creștinismul îmbătrânește. Din vina slujitorilor lui, din voia vremurilor, din nevoia noutății — cauzele sunt indiferente —faptul acesta este. Și atunci ce rămâne din vraja sărbătorilor ? Unde mai este stropul de balsam pe care ele pot să-l picure pe rănile sufletului uman ? Iată cum a ajuns biata omenire ! Cum n'u mai vrăjește nimic, cum sufletul e coardă slabă, fără puterea rezonanței, fără izvor de sunet! E piatră mută și rece. Nu mai sunt sărbători. Deci nu mai este veselie, nu mai este pace, nu mai este liniște și nici reculegere. Pentru că prea s'a avântat omul după cele ale trupului. Prea s’a războit pentru cunoașterea tuturor. Și când numărul tainelor dezvăluite a crescut, izvoarele bucuriilor și alinărilor sale au secat. De abia mai picură unele din ele, o apă sălcie, coplită și clocită. Apa vie a credinței, lipsită de acoperământul răcoritor al tainei s’a prefăcut în baltă cu miasme stătute, cu gust trezit. Și totuș apa aceasta este singura care poate aduce înviorarea acestei omeniri dezamăgite, lipsite de ideal, de gânduri ce ating culmile înalte ale spiritualității. Amintiți-vă perioada marilor prefaceri a marilor frământări dinainte de Renaștere, din timpul ei și de după ea. Omenirea credea atunci in multe și știa foarte puține. Porneau armate de nobili, de sărmani și de copii să moară pentru idealul unei creștinătăți învingătoare. Porneau corăbii cu îndrăzneți străpungători ai necunoscutului pentru ca să descopere tărâmuri noi pe cari le botezau cu nume din noul și vechiul testament: Vera Cruz, Assuncion (Înălțarea Domnului) San Domenico etc. Erau acestea imnuri aduse idealului stăpânirii creștine de oameni cari porneau un necunoscut, cari prețuiau fapta și izbânda pentru obștie mai mult decât însăși viața. In urmă ce armata vestitorilor lui Crist ducea cuvântul Evangheliei, înfrățind —sau căutând cel puțin să înfrățească—pe oamenii tuturor neamurilor și ai tuturor țărilor. Și așa, din frământarea aceasta, din aventurarea aceasta în numele lui Crist, omenirea a folosit pământuri și bogății, a câștigat gânduri și vederi multe și noui. Peste toate acestea a venit apoi fumul speculațiunilor de cabinet. Și locul unei omeniri sănătoase și în devenire, la luat omenirea aceasta bolnavă și an cu an mai bătrână, cari nici nu-și dorește, nici nu-și află izbăvirea sănătății ei sufletești. VIATOR Comparațiuni suggestive Ziarul nostru, prin caracterul lui de tribună închinată cauzelor juste, printre alte numeroase lupte duse pentru apărarea celor obijduiți și-a făcut o datorie din a susține dreptele interese ale funcționarilor publici. Considerând utilitatea indiscutabilă a acestora în gospodăria obștească și pornind de la premiza că un corp administrativ selecționat, ferit de imixtiunea politică și cu asigurarea unui minimum de existență demnă, în raport cu situația lui socială este o garanție de progres pentru stat, în coloanele «Daciei» au găsit o caldă ospitalitate — totdeauna — cauzele clasei noastre funcționărești. Scriem toate acestea, pentru ca rândurile ce urmează să nu aibă altă interpretare decât aceea care trebue să fie făcută cinstit, din examinarea unei comparațiuni care constitue un titlu de merit pentru guvernul statului român. Zilele trecute, se știe că a avut loc în Bulgaria o criză de guvern. In preajma demisiunei, guvernul Majestății Sale Regelui Boris al II-lea luând in examinare problema salarizării funcționarilor publici, după înlăturarea multelor dificultăți și ținând seama că chestiunea se punea în preajma sărbătorilor, abia a găsit posibilitatea de a ordona ca să se plătească funcționarilor dela orașe salariile pe luna Septembrie și pe primele 15 zile ale lunei Octombrie, iar celor delegate să li se achite salariul pe luna August și pe prima benzină a lui Septembrie. Așadar Bulgaria, un stat cu infinit mai puține obligațiuni decât țara noastră, fără armată permanentă care să greveze bugetul și cu un aparat administrativ adecuat nevoilor și capacității sale de plată, se găsește totuși in situațiunea tragică de a fi debitoarea slujbașilor ei cu drepturile ce se cuvin acestora pe mai mult de patru luni de zile. Pentru mizeria generală a timpurilor noastre, firește că faptul nu constitue o noutate senzațională, Bulgaria, țară agricolă de mici proprietari, zbătându-se și ea într’acelaș noian de nevoi de care sunt cuprinse statele agricole și lumea întreagă. La noi, cu tot greul excepțional de amar care ne apasă, cu toate intregile împrejurări cari au pauperizat forțele de producție ale națiunei și au dezorganizat finanțele țărei, totuși statul a găsit posibilitatea să se achite corect, la zi, față de toți numeroșii și nu mai puțin bine retribuiții săi slujitori. Meritul revine firește guvernului național-țărănesc și el este cu atât mai evident, cu cât sub regimul de tristă amintire al tehnicienilor Iorga-Argetoianu, deși timpurile nu se înnăspriseră ca astăzi sub presiunea accelerată a valului de mizerie, se ajunsese la a situa- Urmarea în pag. Il-a