Dacia, ianuarie-iunie 1933 (Anul 20, nr. 1-56)

1933-01-01 / nr. 1

nul XX No. 1 ondator, C. IRIMESCU IPAR E ZI LN IC LA ORE LE 12 I - I REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA | - | Str. Tralan No. 9 - TELEFON No. 8212 Bilanțul politic Spațiul de care dispunem rol nu este suficient pentru ca sa fa­cem un bilanț amănunțit al anu­lui politic care se încheie azi. Mai întâi, un an politic nu prea poate fi încheiat pentru că nu există. Sunt numai întâmplări politice petrecute în intervalul de un an și numai ele pot f discutate. Se poate face bunăoară anali­­z­a situației politice la începutul nului și în diferite momente ale ei, comparându-se rezultatul a­­estei analize cu cel obținut f­­­iind aceeași operație la finele nului. Ceea ce vom încerca a face adi a câteva foarte modeste rânduri. Ce era la începutul anului ? Țara se afla sub oblăduirea a foarte multe toane a guver­nului d-lor Iorga și Argetoianu. Aveam un parlament de «inve­­îți» ai guvernului, care nu folo­­sa decât pentru discursurile chi­metrice și complicate ca o for­­ulă de chimie organică—capi­ului hidrocarburi —ale primului nistru. Ne amintim, frământarea era­le. Partidul națion­al­omănesc îea cu multă bunăvoință, cu ort constructiv la făurirea a­­t iței legi care fără acest aport fi fost cu mult mai slabă de­ri a fost. Zicem «a fost» pentru că legea •1 căpătat în primul rând funda­mentale modificării sub guvernul ,da și în al doilea rând, ceea­­nu fusese modificat a fosi­ta­­prin cunoscuta decizie a Ca­sei. Decizie care, știm cu­i, a fost provocată de acția­­întrodusă în justiție de către C­editul rural de sub preșiden­­ți-lui Const. Brătianu. ar liberalii ne amintim, în a­­­nile de asta vară acuzau gu­­­­jul național-țărănesc că va a­­­ legea conversiunii a ceasta pentru a obține oare­car­­i succes electoral, acces care a refuzat să fie auz. Pentru că la toate ole­le, la cele generale, județene omunale, partidul liberal al ■ui Duca n’a recoltat decât de slabe rezultate, iar 1932 înseamnă pentru a f­olul liberal un pas mai mult :l­a definitiva dispariție din a­­vieții politice, cârma țării, partidul nați­­țărănesc deși venit într’un caz extrem de critic când s tea înăuntru era amenințată­­,t­­ gâturile în afară erau aproa­•upte, a reușit să redea li­r­a și ordinea lăuntrică prin telurilor și a pensilor, fără fie cu siguranță totul ar fi­­ compromis. In politica ex- 1 ■ , guvernul și-a asigurat co­darea strălucitului bărbat de care este d­l. Titulescu, a personalitate este o cheză­șie­­ i legăturile noastre cu stră­­in, ea vor fi bine reprezentate, în fruntea guvernului, d. Maniu, reprezintă astăzi to­e­l­eranțele de salvare ale un­­ui popor românes, este și bună garanție de liniște și­­­ bună stare politică. Dc. 4 pagini Lei 3 “ ».„az? Duminică 1 Ianuarie 1933 Urăm cititorilor noștri cu prilejul anului nou 1933, să­nătate, fericire și belșug. Director-proprietar, L. M. MOSCU ABONAMENTUL <­­ La 12 luni............................600 « . ............................326 Pentru autorități și insti­­tuțiuni bancare abona­mentul îndoit — Singurul răspuns Primul ministru a formulat în fața parlamentului atitudinea pe care trebue s’o aibe opinia publică română față de propaganda deșănțată ce se face pentru re­vizuirea tratatelor. O­ Iuliu Maniu, a vorbit cumpătat și hotărât așa cum s’a dovedit în toate ma­nifestările sale politice. Tuturor calomniilor dușmanilor n’avem ce să le răspundem. Tratatele pot fi nesocotite de oricine. Noi însă avem de apărat ființa neamului și bucata noastră de pământ care nu ne poate fi contestată. Iar propagandei revizioniste, vorbăriei dela Budapesta și din altă parte, îi vom răspunde numai atunci când de la vorbă se va trece la fapte. Și momentul acesta trebue să ne găsească pregătiți. Credem că e cel mai bun răspuns care se poate da. Mult mai hotărât decât vicleimul organizat în diferite orașe ale țării.. ANUNCIURI DUPĂ — TARIF — .........ST­AN NOU S'ar fi cuvenit poate ca astăzi să facem aci o tre­cere în revistă a tuturor celor petrecute în timpul anului care acum își trăește încet ultimele clipe. Un fel de agitație bol­navă, o tradițională febră face ca aceste ultime clipe ale muribun­dului, pa care acum trei sute șasezeci și cinci de zile îl primeam cu onoruri fiind conform regu­­lei un copil vioi, genial și foarte promițător, să treacă greu, într’o succesiune ex­trem de lentă, în mijlocul indiferenței generale. La căpătâiul anului care se stinge, omenirea înnebu­nită de febra pregătirilor pentru sărbătoreasca întâm­pinare a succesorului, nu se oprește să aprindă făclia reculegerii, a lăuntricei și tainicei cercetări a sufletului. Trecere de la o zi la alta —prilej de sărbătoare, de mese bogate pentru unii, de necaz, foame și frig pentru alții. Acestea sunt astăzi săr­bătorite. De ele nu se mai leagă pioasele, creștineștile gân­duri de odinioară și nici sensul adevărat al datinelor străvechi cari aruncau peste tristețea anului ce se duce, vălul de misticism profund legat de ființa neamului și pământului acestuia. Datinele nu mai sunt de­cât prilejuri de cerșetorești peregrinări de la o casă la alta, tradiționalele urări, iz­vorâte altă­dată din convin­gere și din suflet, au deve­nit obligațiuni protocolare de care ești bucuros să te vezi scăpat cât mai repede, pe cari le săvârșești nu nu­mai din datorie dar—uneori —și cu oarecare calcul. Un an se duce, altul vine. An vechiu, an nou. Și unul și altul sunt la fel. Vin cu griji, se duc cu tristețe. In zilele acestea triste s’ar părea o sfidare afișarea u­­nei mari bucurii la aceste calendaristice prilejuri ale sărbătorilor. Logica impusa de rațio­nalismul modern a izgonit tot ceea ce — .deși amăgire— era totuș frumos în aceste sărbători. Ele nu mai sunt prilejuri de veselie, nu mai sunt nici măcar festive crestături pe răbojul anilor creștinătății. Pentru că și creștinismul îmbătrânește. Din vina slu­jitorilor lui, din voia vre­murilor, din nevoia noutății — cauzele sunt indiferente —faptul acesta este. Și atunci ce rămâne din vraja sărbătorilor ? Unde mai este stropul de balsam pe care ele pot să-l picure pe rănile sufletului uman ? Iată cum a ajuns biata o­­menire ! Cum n'u mai vră­jește nimic, cum sufletu­l e coardă slabă, fără puterea rezonanței, fără izvor de sunet! E piatră mută și rece. Nu mai sunt sărbători. Deci nu mai este veselie, nu mai este pace, nu mai este liniște și nici recule­gere. Pentru că prea s'a avântat omul după cele ale trupului. Prea s’a războit pentru cu­noașterea tuturor. Și când numărul tainelor dezvăluite a crescut, izvoarele bucurii­lor și alinărilor sale au se­cat. De abia mai picură u­­nele din ele, o apă sălcie, coplită și clocită. Apa vie a credinței, li­psită de acoperământul ră­coritor al tainei s’a prefăcut în baltă cu miasme stătute, cu gust trezit. Și totuș apa aceasta este singura care poate aduce înviorarea acestei omeniri dezamăgite, lipsite de ideal, de gânduri ce ating culmile înalte ale spiritualității. Amintiți-vă perioada ma­rilor prefaceri a marilor fră­mântări dinainte de Rena­ștere, din timpul ei și de după ea. Omenirea credea atunci in multe și știa foarte puține. Porneau armate de nobili, de sărmani și de copii să moară pentru idealul unei creștinătăți învingătoare. Porneau corăbii cu în­drăzneți străpungători ai ne­cunoscutului pentru ca să descopere tărâmuri no­i pe cari le botezau cu nume din noul și vechiul testament: Vera Cruz, Assuncion (Înăl­țarea Domnului) San Dome­nico etc. Erau acestea imnuri adu­se idealului stăpânirii creș­tine de oameni cari porneau un necunoscut, cari prețuiau fapta și izbânda pentru ob­­știe mai mult decât însăși viața. In urmă­ ce armata vesti­torilor lui Crist ducea cu­vântul Evangheliei, înfrățind —sau căutând cel puțin să înfrățească—pe oamenii tu­turor neamurilor și ai tutu­ror țărilor. Și așa, din frământarea aceasta, din aventurarea a­­ceasta în numele lui Crist, omenirea a folosit pămân­turi și bogății, a câștigat gânduri și vederi multe și noui. Peste toate acestea a ve­nit apoi fumul speculațiu­­nilor de cabinet. Și locul unei omeniri să­nătoase și în devenire, la luat omenirea aceasta bol­navă și an cu an mai bă­trână, cari nici nu-și dorește, nici nu-și află izbăvirea să­nătății ei sufletești. VIATOR Comparațiuni suggestive Ziarul nostru, prin caracterul lui de tribună închinată cauzelor juste, printre alte numeroase lup­te duse pentru apărarea celor obijduiți și-a făcut o datorie din a susține dreptele interese ale funcționarilor publici. Conside­rând utilitatea indiscutabilă a a­­cestora în gospodăria obștească și pornind de la premiza că un corp administrativ selecționat, ferit de imixtiunea politică și cu asigurarea unui minimum de existență demnă, în raport cu situația lui socială este o garan­ție de progres pentru stat, în co­loanele «Daciei» au găsit o cal­dă ospitalitate — totdeauna — cauzele clasei noastre funcțio­nărești. Scriem toate acestea, pentru ca rândurile ce urmează să nu aibă altă interpretare decât aceea care trebue să fie făcută cinstit, din examinarea unei compara­­țiuni care constitue un titlu de merit pentru guvernul statului român. Zilele trecute, se știe că a a­­vut loc în Bulgaria o criză de guvern. In preajma demisiunei, guvernul Majestății Sale Regelui Boris al II-lea luând in exami­nare problema salarizării func­ționarilor publici, după înlătu­rarea multelor dificultăți și ți­nând seama că chestiunea se punea în preajma sărbătorilor, abia a găsit posibilitatea de a ordona ca să se plătească func­ționarilor dela orașe salariile pe luna Septembrie și pe primele 15 zile ale lunei Octombrie, iar celor dele­gate să li se achite salariul pe luna August și pe prima b­enzină a lui Septem­brie. Așa­dar Bulgaria, un stat cu in­finit mai puține obligațiuni decât țara noastră, fără armată perma­nentă care să greveze bugetul și cu un aparat administrativ ade­­cuat nevoilor și capacității sale de plată, se găsește totuși in si­­tuațiunea tragică de a fi debi­toarea slujbașilor ei cu dreptu­rile ce se cuvin acestora pe mai mult de patru luni de zile. Pen­tru mizeria generală a timpurilor noastre, firește că faptul nu con­stitue o noutate senzațională, Bulgaria, țară agricolă de mici proprietari, zbătându-se și ea într’acelaș noian de nevoi de care sunt cuprinse statele agri­cole și lumea întreagă. La noi, cu tot greul excepțio­nal de amar care ne apasă, cu toate intregile împrejurări cari au pauperizat forțele de produc­ție ale națiunei și au dezorgani­zat finanțele țărei, totuși statul a găsit posibilitatea să se achite corect, la zi, față de toți nume­roșii și nu mai puțin bine retri­buiții săi slujitori. Meritul revine firește guvernului național-țără­nesc și el este cu atât mai evi­dent, cu cât sub regimul de tris­tă amintire al teh­nicienilor Ior­­ga-Argetoianu, deși timpurile nu se înnăspriseră ca astăzi sub pre­siunea accelerată a valului de mizerie, se ajunsese la a situa- Urmarea în pag. Il-a

Next