Dacia, iulie-decembrie 1933 (Anul 20, nr. 59-83)

1933-07-02 / nr. 59

Anul XX No. 59 Fondator, C. IRIMESCU Director-proprietar, L. M. MOSCU Director­ politic AL. D. DEMETRIAD APARE ZILNIC LA ORELE 12 I REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Str. Traian No. 9 — TELEFON No. S2­2| - ABONAMENTUL Pe 12 luni........................600­6 .............................325 Pentru autorități și insti­nc­­iuni bancare abona­mentul îndoit — ANUNCIURI DUPĂ — TARIF — Se proecteaza încura­jarea creșterii vitelor. Par’ca n’am­ avea des­­tule vite... electorale ! in chestiunea societății S.C.E.C. Avem impresia — în urma ce­lor petrecute și țesute pe seama societății comunale de electrici­tate, în ultima vreme — că, în jurul­­ S.C.E.C-lui, toată vor­băria care s’a făcut ca și anu­mite practici utilizate de către consiliul municipal, nefiind de­terminate de motive plauzibile, sunt inspirate dintr’un sistem arțăgos, care face din citirea pă­timașă, justificată cu­ ba, preocu­parea de căpetenie și singura rațiune de a fi a bunului opozant. A rămas de pomină sistemul celebrului bătăuș electoral, Popa Tache care teroriza Bucureștii acum 40 de ani și care se lega de om așa, din senin : — „De ce mă calci pe brâu, mă?" — „Vai de mine, nea Tache, cum o să calc eu pe brâu! ma­tale, se poate?!" — „Așaaa ! Atunci,... de ce nu m’ai călcat pe brâu ?“ — Și, iaca așa, intra bietul român în fabri­ca de pumni a zmintitului răs­popit, de nu știa cum să-și sca­pe zirișoarele. Tot astfel și cu „S.C.E.C."-ul. Câtă vreme Constanța era ca vai de lume, luminată pe sponci, ca ultimul târg de la marginea pământului, lipsa aceasta neper­­misă era calul de bătae al tutu­ror opozanților și aspiranților la titlul de edil. — «N’avem uzină, auzi come­die, să n’avem uzină! De ce n’avem ? Să răspundă d. . !» Iar acum, când fără să anga­jeze un leu comuna, orașul ne-a fost dotat cu o uzină modernă și puternică, cu instalații de ra­cordare subterane, când sunt ilu­minate până și cele mai înde­părtate cartiere, când — într’un cuvânt — arzătoarea problemă a iluminatului public și particu­lar a fost rezolvită la Constanța în cele mai bune condiții în fa­voarea atât a municipalității cât și ’ntr’a cetățenilor, iată l pe Popa­rache apărând — în mai multe exemplare — cu arțăgoasa lui apostrofă: — «Avem uzină? Este! Dar, de ce să avem ?» Să lăsăm însă gluma. Ches­tiunea e prea serioasă, domnilor edili. Că modul în care a fost rezolvită problema aceasta la Constanța, constitue un merit al partidului național-țărănesc, nu trebue să vă îngălbenească de ciudă. Iar hotărîrea comitetului local de revizuire, prin care s’a anulat deciziunea consiliului mu­nicipal care respinsese bilanțul prezentat de «S.C.E.C.», să serve de secțiune tuturor acelora cari vor să bată monedă, cu orice preț, într’o chestiune ce se leagă de prosperitatea unei instituții atât de utilă. Pentru că, deosebit de toate avantajele pe care le oferă comunei și particularilor «S.C.E.C»-ul, presupunem că ad­ministrația municipală are tot in­teresul, în calitatea ei de copro­prietară, ca afacerea să prospere. Mihail Tomitanul 4 pagini Lei JJț tră. Mărturisim preferința noas­tre simbriași ai nevo­ie­ de informație a publicu­lui, pentru ședințele Came­rei de Comerț constănțene, față de toate celelalte adu­nări la cari suntem obligați să asistăm. Seriositatea problemelor cari se pun și se desleagă în­­tr'acest for profesional, pon­­derațiunea cu care se poar­tă discuțiile în contradic­toriu — atunci când este ca­zul —, tonul academic uti­lizat în ședințe și, mai pre­sus de toate, natura intere­santă a chestiunile ce vin în dezbatere, justifică laolaltă această preferință. Nu măgulim, nefiind în o­­bișnuința noastră acest ar­tificiu. Dar am dori în mod sincer să vedem și'n forurile altor instituțiuni urmându­­se maniera care prezidează cu un aer de superioritate, de chibzuință și de eleganță, peste adunările acestei ca­mere profesionale. ză impresiunea ce se detașea­net din faptul asistării la o singură ședință a numi­tului for, este că — spre o­­noarea lor — negustorii și industriașii din Constanța și­­au trimis acolo pe cei mai desăvârșiți reprezentanți ai clasei lor. Și, această con­statare se poate verifica prin inițiativele frumoase ca și prin realizările folositoare cari au asigurat negustorilor constănțeni, în toate ocazi­­unile în care Camera a­u pu­tut să intervină, beneficii ma­teriale și morale. In ultimii ani, Camera de Comerț Constanța a dovedit forța ei morală împiedicând — ca să nu cităm decât un singur caz, mai recent—, cu sprijinul ziarului nostru ca magaziile cu silozuri ale por­tului să fie concesionate u­­nui consorțiu de cavaleri de industrie olandezi — ideie năstrușnică a fostului guvern Iorga-Argetoianu, care de nu s'ar fi produs energica pro­testare a acestor organe, s’ar fi realizat, spre imensa pa­gubă a țării și a negustori­­mii. * * * In ședința de ori după a­­miază a consiliului de ad­ministrație al Camerei de comerț constănțeane, printre alte interesante probleme examinate și soluționate în măsura în care legea de or­ganizare a instituției permite, cităm rezoluția luată — ca urmare a suplicei adresată de către cetățenii din car­tierul oborului nou al mu­nicipiului nostru — de a se înființa într'acea parte a lo­cului un bâlci bianual. A doua perioadă a acestui bâlci fiind sorocită pentru data de Al. Demetriad cuprinsă între zilele 25 Sep­tembrie 10 Octombrie, ur­mează că, chiar în toamna ce vine să avem la Cons­tanța, bâlciul. Considerând pe deoparte marele serviciu care se face ruralilor aflați toamna în lo­calitate cu produsele lor a­­gricole și cari se vor putea aproviziona cu cele trebui­toare gospodăriilor lor, iar pe de altă parte că prin­­tr'aceasta se activează viața comercială locală și se va­lorifică acea parte a orașu­lui care tânjește din lipsă de treabă, salutăm această hotărire și felicităm pe cei ce au luat-o. Dar înființarea acestui bâlci interesează și dintr'alt punct de vedere. In el re­naște vechiul Panait, care era o atracțiune originală a orașului acestuia până mai acum vre­o 17 ani și care a fost alungat — atât spre paguba comerțului în gene­re cât și spre acea a tra­diției — de către nu știm cari pretenții de «civiliza­­țiune"» a Constanței. In ultima parte a ședinței, consiliul a examinat situa­­țiunea ce ar fi să se creeze orașului și provinciei noas­tre, prin construcțiunea pro­­ectată a podului peste Du­ Urmarea în pag. Il­a Ilegalitatea dela Carmen-Sylva Cerem anularea autorizației Í ■ Dacă desueta stațiune balneo-climaterică numită Carmen­ Sylva, socotește că nu-i ajung câștigurile realizate din jupuiala vilegiaturiștilor atrași acolo de faima care încă stărue, pe care i-a creiat-o cu multă vreme în urmă fondatorul ei, boerul de frumoasă aducere aminte Ion Movilă — și, în vederea augmentării unor venituri necurate se complace în situația de beneficiară a unei autorizațiuni ilegale. Dacă spiritul acesta acaparator și lipsit de scrupule morale, este ilustrat prin însăși atitudinea edilității acelei localități — edilitate, care spre regretul tuturor oa­menilor de bun simț, poartă pecetia autorității premierului ei, rectorul primei uni­versități a regatului­­, ce se face părtașă la exploatarea și încurajarea viitului jocu­rilor de hazard, în dauna sănătății și a avutului celor ce se duc acolo pentru liniște și recreație. Dacă la ministerul sănătății domnește atâta anarhie încât un slujbaș oarecare să-și poată permite libertatea de a acorda o autorizație în flagrantă opoziție cu legea autorizării jocurilor de noroc, pentru că noi refuzăm să concepem că d. ministru D. R. Ioanițescu are măcar cunoștință de această classă ilegalitate, întrebăm pe d. primar al municipiului Constanța, în interesele căruia se lo­vește grav printr’aceea ilegală autorizațiune, ce măsuri înțelege d-sa să ia pentru apă­rarea integralității drepturilor acestui oraș, alienate prin hatârul suspect făcut Carmen­ Sylvei, de cine știe se scrie din numitul minister și, repetăm aceeași întrebare parla­mentarilor noștri, ca și tuturor autorităților locale, în sarcina cărora cade vegherea strictei aplicări și respectări a legilor. In fine, cerem d-lui ministru de resort să anuleze autorizațiunea dată cu în­călcarea legii, primăriei Carmen­ Sylva, de a exploata jocuri de noroc. Căci, după cum vom arăta ulterior și în afară de faptul ilegalității ce stă la baza protestelor noastre legitime, nu e în rosturile firești ale edilității unei stațiuni de agrement și recreațiune, să patroneze o mizerabilă afacere de tripou, în care să fie atrase victimele deabia evadate din viața plină de tentații a orașelor și, deopotrivă, inocenții cari pentru pri­ma oară vor contracta acolo — la mesele verzi ale d-lor Șmilovici & Șefer — pasiu­nea nenorocită a jocurilor de noroc.____________________________________________ Rezoluțiile Camerei de Comerț Duminică 2 Iulie 1933 Om în loc în Capitală, a provocat mare senzație cazul unui tânăr și — probabil — sărac student, care s’a prezentat la un examen, la academia de înalte studii comer­ciale, dându-se drept altcineva. Acest „altcineva“ e un domn care nu se știe cum a reușit să se strecoare prin toate rigorile im­puse sub raportul studiilor celor care ocupă slujbe în vastul apa­rat al ministerului de finanțe, astfel că ocupă importantul ser­viciu de director regional finan­ciar. Director regional financiar, nici mai mult, nici mai puțin, iată pos­tul la care a reușit să parvină un individ fără studii, un om care pentru a-și câștiga diploma în baza căreia să poată aspira la demnități și mai înalte, știindu-se incapabil a recurs la procedeul comod de a-și pune om în loc, la examenele înaltei instituțiuni nu atât culturale, cât mai cu seamă dăruitoare de titluri. Di­rectorul regional financiar, în chestiune, probabil că a uzitat aceleași procedeu pentru a­ fi tre­cut și examenele anterioare—în liceu, în școala superioară de comerț ș. a. m. d. —, căci așa, din senin, nu s’a trezit el în si­­tuațiunea de a fi student al nu­mitei academii. Șmecherul domn în chestiune, trebue să fie, ca toți neisprăviții, ca toți trișorii intelectuali cari-ți vorbesc de înaltele lor studii, când în fond toată instrucțiunea și-au făcut-o ca furieri în armată, foarte prezumpțios. Și foarte e­­xigent cu inferiorii săi, cu neno­rociții de agenți de urmărire cari pentru a ocupa acea slujbă ne­însemnata, au trebuit să producă o mie și una de dovezi, din cari să rezulte că sunt cel puțin ba­­cala­ureați. Portretul moral al studentului veritabil, al celui ce a consimțit în schimbul cine știe cărui avan­taj să o facă pe omul în loc, nu ne sesizează atențiunea în chip deosebit, la acolo, vreun biet tânăr cu stomacul lipit de șira spinării și cu domiciliul volant — astă seară la un coleg, mâine la altul, poimâine așijderea — bu­curos că în schimbul câtorva miari, pentru cari d. director re­gional financiar n’a dat cu sapa, își va putea îndulci amara și trudnica-i existență, jucând rolul altuia. Poate să fie la prima is­pravă, poate se află în serie — Dumnezeu știe. Aceasta e forma aparent cea mai puțin gravă a șomajului intelectual, pe care ță­rile din apus o cunosc dinaintea războiului. Am vrea să avem ani fericiți câți demnitari, foști, vii­tori și actuali și câți oameni cari și-au întemeiat situații briliante într’această țară, pe baza unui petec de hârtie, ’și­ au avut acolo —la Paris, Bruxelles sau aiurea— oamenii lor în loc, asemenea d-lui director regional financiar, prins la București cu mâța în sac! Un singur regret avem pe ur­ma descoperirii acestei afaceri care, alături de procesul brigan­dului Tata Moșu, pasionează Capitala: regretul că toate oalele Urmare în pag. 111-a

Next