Dimineaţa, august 1920 (Anul 17, nr. 5050-5074)
1920-08-08 / nr. 5056
4 ULTIMELE ȘTIRI DIN TOATĂ LUMEAJ diplomația bolșeviciior Proclsmii actoriei externe rusești Intervenția Angliei mere Colonia și XLusia Bolșevicii vor pace sau râsboSt In tratarea cestiunilor politice privitoare la bolșevici, a lipsit până acum In toată lumea chiar și acea obiectivitate relativă, fără de care nici o cestiune politică nu poate fi înțeleasă, necum rezolvată. In genere bolșevicii au găsit in Europa sau dușmani neîmpăcați, sau prieteni necondiționați, unii și alții orbiți de pasiune. O apreciere mai exactă, mai realistă a situațiunei lor, s’a produs târziu de tot, prea târziu chiar pentru nevoia de pace a omenirei sângerate. De când Lloyd George a luat primul contact cu bolșevicii, de când adică de fapt i-a recunoscut ca o forță efectivă în politica internațională, deși in mod formal le-a refuzat această recunoaștere, de când în fine armatele roșii au pătruns adânc in Polonia, bolșevicii au început să fie judecați cu mai multă atențiune și pe baza unor fapte cunoscute și pipăite. In acelaș timp a început să li se aprecieze calitățile. Astfel la Paris și la Londra a început să se sublinieze marea lor abilitate diplomatică. Dacă asupra ideilor bolșevice, a țintelor lor sociale, sunt și e natural să fie cele mai deosebite aprecieri, puterea de profelitism a acestor idei în aceste momente grele și tulburi de după război, nu e de nimeni contestată. Dacă la aceasta, se adaogă o diplomație abilă a statului in care aceste idei conduc pe guvernanți, atunci problema bolșevică ia o înfățișare de incisivă și dureroasă actualitate și ubiquitate. Orin toate cancelariile din Occident abilitatea diplomatică a guvernului bolșevic din Londra este recunoscută. Sunt cari afirmă chiar că diplomația superioară atât de necesară Europei și atât de așteptată in vremea de tranziții pe care o trăim, pare a se arăta din Moscova, întreaga acțiune care a dus până la acceptarea, fie și condiționată, a Conferinței din Londra, este considerată la Paris și în capitala Angliei, extrem de abilă și eficace. Ea este Înlesnită de faptul că dintre toate guvernele marilor state, singurul care urmărește o țintă lămurită independent de fluctuațiunile zilei, este cel din Moscova. El singur știe extact ce vrea și știe exact că ceia ce vrea, nu cuprinde ritmic din ce a fost și ce este. El singur, și aceasta este esențialul, poate avea o diplomație bogată pe principii, căreia nu li este frică de revoluție, pe care revoluția nu o obsedează, pentru că ceia ce ea vroiește, este tocmai revoluția pe care partenerii ei vor s-o evite. Această situațiune dă diplomației bolșevice o libertate, pe care celelalte nu o au. Ea este ferită de o obsesiune care trebuie să întunece și judecata și acțiunea. Ea îi dă posibilitatea superiorităței și în acțiunea ei generală, ca și în amănunte. Cât nu este de ingenioasă chiar și din punctul de verede al vechei diplomații, acțiunea îndreptată prin Caucaz, spre Persia, adică spre India, spre nodul Vital al Angliei? In amănunt se relevează câteva note reușite ale diplomației sovietice. De exemplu cea privitoare la datoria publică exterioară a Rusiei. Se știe că in cele din urmă guvernele aliate și în special cel francez prin d. Millerand, a condiționat recunoașterea guvernului sovietic de recunoașterea de către acesta a angajamentelor luate de guvernele țariste in materie financiară, recunoașterea adică a datoriilor contractate sub regimul tarist în Occident. Răspunsul diplomăției sovietice a fost: „Nu recunoaștem datoriile contractate de regimul țarist, in conformitate cu repetatele declarații pe cari partidele revoluționare le-au făcut la vreme, fără a fi asculate. Dar dacă în decursul tratativelor cu puterile interesate, republica servicilor ar considera că e in interesul ei de a face concesiune In această privință, ea va trebui să ceară și execuțarea obligațiunilor pe care puterile interesate le-au contractat față de Rusia țaristă și să ceară executarea diferitelor tratate și convenții încheiate înainte și după războiul cel mare. Rezultatul a fost că la Spa și Boulogne Lloyd George a renunțat a mai pune condițiunea recunoașterea datoriilor rusești, ci s-a mulțumit să se mărginească a cere încheierea armistițiului ruso-polonez, pentru a convoca Conferința de la Londra. Un succes asemănător l-a avut diplomația bolșevică în cestiunea tratativelor cu Polonii. Lloyd George ar fi vroit pentru Anglia rolul de intermediator. Răspunsul Moscovei a fost că deoarece Anglia nu a intervenit când polonezii au înaintat în Rusia, intervenția lui nu poate fi primită acum după ce au fost învinși. Cât despre granița pe care premierul englez o fixase pentru Polonia, guvernul din Moscova o declara nedreaptă și izvorâtă din concepții burgheze și anunțat că e hotărât să apere una mai bună. Rezultatul: cu tot tonul notei atăt de drastice încât d. Millerand o calificase de impertinență, Lloyd George intima la Spa Poloniei ca să ceară fără întârziere Moscovei armistițiul și pacea. Acestea sunt unele din succesele diplomatice ale guvernului din Moscova. Au fost ele de natură a'l încuraja în tendințe războinice ? Așa s’ar părea dacă avem în vedere că tratativele de armistițiu și pace nici n’au fost începute. In realitate toți cari sunt ln curent, din izvor bun, cu politica moscovită, cred că aceasta tinde spre încheierea păcei și nu spre o perpetuare a stărei de război. Aceasta nu numai pentru că întreaga doctrină politică bolșevică e pacifistă, dar și pentru că pacea e neapărat necesară Rusiei bolșevice. Numai încheiând pacea, ea poate obține locomotivele, mașinile, uneltele, fără de cale ținta ei, în teorie civilizatorie nu numai că nu poate fi atinsă, dar amenință să se intoarcă în contrarul ei. Războiul cu Polonia a dat guvernului bolșevic Înăuntru și in afară, un mare prestigiu. Dar Lenin, Trotzki și Cicerin știu că un războiu prelungit ar însemna în cele din urmă sfârșitul regimului sovietic. Tergiversările in tratativele cu polonezii nu au deci de scop prelungirea războiului, extinderea eventuală a lui, ci diplomația bolșevică croește un succes militar cât mai complect in Polonia pentru a ajunge la pacea, nu numai cu aceasta, dar cu Europa, pe baze făurite de Rusia sovietică. _ B. Br. * lttlle sudföiini UN ARTICOL AL LUI LUZZATTI Roma. G. — Luzzatti scrie în „Corriere della Sera“ că Italia nu va primi decât 200.000 de tone din cărbunii germani, pe câtă vreme Franța Primește 1.600.000. Și când te gândești că Franța are bogate mine de cărbuni și mai are și pe Șatre, pe când Italia nu are deloc cărbuni iar industriașii italieni răziseră cel puțin 500.000 de tone. Este evident că acum când războiul s’a terminat, aliații nu se sinchisesc să înlesnească refacerea economică a Italiei. Ei par dimpotrivă a se teme de concurență industriei italiene. „Times“ sfătuiește lămurit pe Italia să se lase de industrie și să se dedice agriculturei. D. Luzzatti termină spunând că aliații,nu vorbeau așa în timpul războiului când o zoreau pe Italia să—și desvolte industria ca să furnizeze munițiuni nu numai armatelor ei, ci și Rusiei, României, etc. DIMINEAȚĂU ortalul Parlamentar CAMERA INCINTA Nu știu dacă se găsesc mulți naivi cari să vină la ședințele Camerei la ora anunțată. Eu mnai sosesc totdeauna cu un ceas mai târziu, ca să nu aștept mai mult de douăzeci de minute... Ședința convocată la 9 dimineata, se deschide deci abia la 10 și un sfert. Pe banca ministerială ,d. general Averescu ține un consiliu de război ca d. general Nicoleanu. Pe undeva, pe aproape e și d. general Mihail, comandantul militar al Poștei. D general Valeanu e așteptat să sosească, pentru a desăvârși... „careul" . La intrarea Camerei un număr impunător de funcționari P. T. T. au venit să desmintă încorpore comunicatele guvernului cari asigură că lucrul a fost reluat aproape in întregime, Iată pentru ce d. N. D. Cocea împarte deputaților foi volante, cuprinzând o doină ocazională a grevei dela Poștă... Acest mic divertisment a primit cu satisfacție. Jumătate din interpelări au pierdut norocul de a fi ascultate. Nu insă și interpelarea d-lui Schițanescu, a căruia apariție la tribună e primită cu aplauze ironice din partea opoziției D. Schintănescu interpelează pe d. ministru al Industriei și Comerțului asupra cinstei d-lui Virgil Madgearu, pe care-l acuză de incapacitate, furt, omor prin imprudență, pruncucidere și complot contra siguranței Statului. Cariera râde. D. Schintănescu se supară. Majoritatea s'a declarat neutru. D. Toplicescu interpelează pe d. C. Argetoianu și se ridică împotriva negustorilor ambulanți cari vândigarete pe străzile Capitalei. Protestul rămâne fară răspuns. Printro misterioasă presimțire, ministrul interpelat lipsește totdeauna du.roja miniserială. Iară pentru ce nici d. ministru de interne, nici d. ministru de război, nici, mai cu seamă, d. ministru al comunicațiilor nefiind de față, deși aproape toate Interpelările anunțate privesc departamentele de mai sus. D. ministru Mocioni (fără portofoliu) e de față. Dar, vai! nimeni nu se gândește să-l interpeleze dacă are de gând să demisioneze.„ D. Vaida-Voevod propune o anchetă parlamentară la Poștă, pentru a se stabili răspunderea d-lui general Văleanu care, după cât se pare, a încurcat singur lucrurile Majoritatea amabilă, votează și ea „pentru".. D. I. Buzdugan, ~ poetul Nică Romănaș, ~ citește, de la tribună, o lungă nuvelă cu subiect din viața Basarabiei. D. Duiliu Zamfirescu a uitat că prezidează Camera și ascultă nuvela cu atenție, “ ca literat. La 11 jumătate reîncepe discuția legei d-lui Trancu-lași. D. Madgearu servește, ca aperitiv, un documentar istoric al chestiunei muncitorești in România. Deși foarte interesant, discursul e puțin „gustat". Asta e desigur, soarta pateurilor dela Bufetul din rotondă... # Ședința de după amiază se deschide mai greu. Timp de jumătate de oră soneriile stările pe culoare si in incinta. „Domnii deputați sunt rugați să portease din Adunare!" Soluția mai bună ar fi ca soneria Camerei să fie pusă in legătură cu domiciliul aleșilor națiune! D. Ioanitescu, vice-președinte, reușește aproape de ora 6 să dea drumul desbaterilor cari trebuiau să înceapă la 4 jumătate. Orice căldură... Vorbește, în continuare, d. Madgearu la legea d-lui Trancu-lași. Simpaticul ministru al Muncei, în timpul acesta, citește „îndreptarea" OBSERVER Propunerea fiind pusă la vot se admite. D. PREȘEDINTE spune că se va alcătui lista comisiei de anchetă. D. I. RADUCANU aduce la cunoștința d-lui subsecretar a refacerii că în jud. Tecuci, prefectul nu distribue alimente și îmbrăcăminte comunelor Și le distribue pe un preț mai ridicat decât cel fixat D- METIANU aduce la cunoștința Camerei că In Basarabia bătaia continuă a fi la modă. D. N. D COCEA întreabă pe ministrul de comunicații dacă are cunoștință că în fața Belgradului cum și în alte porturi se găsesc șlepuri și o mulțime de vase ale noastre cari zac în părăsire. Precizez vaporul Pângăreni azi a ajuns în stare foarte rea, mașinile fiind luate de sârbi. Rog să se ia măsuri pentru a nu se pierde această avere a țării. D BUZDUGAN aduce la cunoștința Camerei un conflict provocat de jandarmi în jud Bălți. In al doilea rând cere ca salariile învățătorilor basarabeni să le fie achitate la sediul lor. D. COSTESCU în aplauzele unanime ale Camerei depune proiectul de lege pentru acordarea unei pensiuni văduve, regretatului dr. Istrati, pensia pe care o primește în prezent fiindu-i absolut Insuficientă. Se cere urgența care e admisă unanim. ROMANIA E NEUTRA D. GENERAL AVERESCU. Am fost întrebat de asa zisele transporturi de trupe cari s’ar face prin Molova. Declar că România a avut și are cea mai strictă atitudine de neutralitate față de războiul ruso-polon. Afirmația că ar fi trecut trupe pri (ară e lipsită de temei. A doua întrebare t relativ la tratativele de pace sare noi și Rusia sovetică. Guvernul Vaida a început tratativele; guvernul nostru le-a continuat; dacă ele au fost întrerupte, e bine să se știe că nu Rmânia e partea care e datoare cu un răspuns. REGLEMENTAREA CONFLICTELOR DE MUNCA D. V. MADGEARU începe prin a face un istoric al problemei muncitorești. Conflictele de muncă au la bază un caracter profesional condițiile de muncă, salariile ș 1 orele de lucru, resentimentele pricinuite de atitudinea patronilor, administratorilor, șefilor pe atelier, față de lucrători, recunoașterea principiului sindicalizării, grevele de simpatie cari nu trebuesc confundate cu cele politice, înainte de 1914 se credea că dacă capital s’ar organiza ar distruge armata proletară. După război muncitorimea s’a organizat și s’a afirmat ca o putere de stat, înlăturând prezumția că industria a fost creată pentru satisfacerea capitalului. In stare rudimentară consiliile muncitorești au existat și înainte de război, așa că nu trebuie să ne speriăm de ele, căci sunt un simbure al viitoarei organizări muncitorești. Dacă nu se va ajunge la un echl Ibru al producției, atunci se va ajunge la o catastrofă a producției și chiar a actualei organizațiuni de stat. Oratorul vorbește despre arbitraj și legislația de muncă expunând cum se prezintă situațiunea în Australia și Anglia. ^ Ședința se suspendă. * La redeschiderea ședinței, Camera ne mai fiind în număr. D. N. IORGA în chestiune de regulament constată că nu se poate continua discuția. in acelaș timp nu se poate’intercala într’un discurs o altă lege. D. GENERAL AVERESCU spune că după ce d. Madeearu a cerut suspendarea ședinței, tribuna era liberă, deci se putea depune un proiect de lege. (Fiind putini deputat discuția continuă pe un ton familiar, dacă se poate sau nu depune un proiect de lege în cursul unei discuții. Președintele trimite agenți de legătură după chestori, ca să numere deputații operația foarte ușoară de altminteri Au mai venit vreo zece deputați in incintă. Președintele anunță adunarea că e în număr. Se dă cuvântul d-lui dr. I. Angelescu. D. Iorga părăsește incinta. Ceilalți deputați din opoziție îl urmeaz. A rămas numai d. Madgearu. IMPUNEREA CÂȘTIGURILOR DE RĂZBOI D. /. N. ANGELESt U depune pro* ectul de lege din inițiative parlamentară pentru impunerea câștigurilor de război de la 19IS, a confiscărei averilor nejustificate ale ofițerilor și funcționarilor, impozitul pe plus valuta mobiliară și imobiliară fapt). D. G-RAL AVERESCU. Proecto. ie lege intră în programul partidului poporului , consider ca bine venită din Inițiativă parlamentară și guvernul sre însușește. Dorim ca o comisiune parlamentară să facă legea foarte severă ln efectele ei si cât se poate de eficace și reală fa et Se cere urgenta care se admite. Ședința se ridică la orele 12.40. Azi la orele 4.30 ședință. Ședdința de a 6 August 19 20 Ședința se deschide la orele 10 sub preșidenția d-din D. Zamfirescu. De față toți miniștrii. PAR.MANESCU întreabă pe ministrul de instrucție ce răspuns crede că poate da memoriului înaintat de o delegație de preoți, în numele a 2000 absolvenți și licențiați în teoogie, cari doresc să intre în învățământ pentru a ajuta la luminarea copiilor poporului. Aceasta, dată fiind lipsa de învățători din teritoriile alipite, cere să i se fixeze o zi pentru desvoltarea interpelării. A doua interpelare o adresează d-lui ministru de interne asupra faptelor petrecute în com. Sărulești (Ilfov) în ziua de 6 iulie când din îndemnul d-ui Temocle Demitriade, arendașul moșiei Filipeasca și al administratorului său, o ceată de bătăuși armați cu pari și furci de fier au atacat pe agricultorii colonizați pe moșia Sărulești, constituiți în obștia Hartieștii Noi, pe când prășeau porumbul, cu scopul vădit de a-i înfrișcoșa pentru a părăsi moșia pe care o lucrează sub formă de obștie de 2 ani, așteptând împroprietărirea. Nu crede d-1 ministru al agriculturei că este de datoria d-sale să protejeze pe acești coloni, cari și-au părăsit micile lor gospodării din partea muntoasă a lud. Muscel spre a merge în regiunea de câmp să lucreze pământul cu femeie și copii lor fără să aibă vreun sprijin și străini de localitate. Dacă nu se iau măsurile cuvenite de anchetare și pedepsire acești nenorociți, înfricoșați cu drept cuvânt vor trebui să părăsească munca lor de până acum spre bucuria asupritorilor. D. MINISTRU GAROFLID: N’am cunoștință de acest fapt, vom orândui o anchetă. PAR.MANESCU: Dela 6 Iulie s’a reclamat însă nu am căpătat nici un răspuns. D. TRANCU-IAȘT. ministru depune proiectul de lege pentru depunerea de duplicare a valorilor aflătoare la Moscova. D. SCHITANESCU cere să I se pună la ordinea zilei interpelarea în chestia d-’uî Virgil Madgearu. D. PETRE NECULESCU depune înființarea facultatea proiecție de lege pentru catedrei de ginecologie la din București și transformarea conferinței de psihhologie și fiziologie descriptivă la universitatea din București. D. COS TOPLICESCU Interpelează pe d. ministru de finanțe cu privire la invaizii cari vând produsele regiei. D. N. FOROA: Prin surprindere s’a votat ori intre alte recunoașteri și aceia a d-lui Victor Eftimiu, care la Paris s'a servit de un certificat otoman pentru a scăpa de armată. Această recunoaștere e în legătură cu numirea sa ca director al Teatrului Național, întreb pe d. ministru de culte și al artelor, dacă are cunoștință de acest lucru. PREOTUL ION TOMESCU anunță o interpelare asupra stărei materiale precare a corpului didactic și a școalelelor care se găsesc într-o complectă stare de ruină. TRECEREA TRUPELOR UKRAINIENE PRIN ȚARA D. G. CRISTEFCU întreabă guvernul care e rostul trecerei prin țară a resturilor de trupe ucraininene și de ce nu ia în discuție pacea propusă de soviete. Interpelez guvernul asupra grevei de la poștă, care continuă, deși poșta și guvernul dau comunicate că greva a încetat inexact deoarece greviștii se găsesc în fața Camerei unde-i puteți vedea își dă seamă guvernul de pierderile pe care le suferă Statul și locuitorii? Cer să mi se acorde o zi cât mai apropiată pentru desvoltarea interpelării. D. P. BALAN propune o anchetă parlamentară care să constate că în portul Brăila șlepurile și magaziile sunt arhipune de cereale care se strică, producând daune producătorilor și consumatorilor. Cere să se aplice sancțiuni vinovaților D. AL. VAIDA propune să se institue imediat o comisiune de anchetă parlamentară care să ancheteze cauzele grevei de la poștă, starea actuală a localului, pierderile care au fost cauzate și să găsească mijlocul de a aplana greva. î I Árumat 1930 BUCUREȘTI Ședința de după amiază Ședința se deschide la orele 5.15 sub presidenta d-lui Ioanitescu. De fată miniștrii Greceanu, Mocioni, Trancu-lași. D. MADGEARU în continuare se întreabă dacă există un punct de plecare in legea d-lui Trancu. Legea aceasta e ordonanța în formă de ucaz pe care d. general Averescu a dat-o la venirea sa la gineri. Despre lege afirmă că e o copie a legei Millerand depusă în camera franceză. Leega oprește greva colectivă, adică în mod indirect e împotriva grevelor. Legea ne contrazice în concepțiile pe care le arată raportorul. Arbitrajul obligator instituit pentru instituțiunile publice, constitue de asemeni o prohibițiune a dreptului de grevă. De ce se face distincție intre lucrătorii statului și cei de la instituțiunile particulare, oprindu-se drept... ceior dntâi de a declara greva ínatuul susține că textul lege e mort și nu poate fi aplicabil. Se ridică inpotriva sancțiunilor, deoarece, spune d-sa grevele nu sunt rezultatul Instigatorilor. Sancțiunile colective sunt o imposibilitate de aplicat. Reglementarea amenzilor și sporirea închisoare sunt măsuri nedrepte in afară de aceasta, care va fi organul de execuție? Dacă lucrătorul nu are de unde să plătească sima la care e condamnat, atunci i se va transforma amenda in închisoare. De acela d. Madgearu consideră că legea e inaplicabilă. In altă ordine de idei, oratorul se ocupă de conceptiunea proectului in ce privește sabotajul și arbitrajul Relevă că există o contrazicere între cele două concepții ale raportorului și ministrului. Așa cum e reglementat sabotajul, va da naștere la dese conferințe între patron și lucrător. Arbitrajul fortat nu va da nici un rezultat, In conflictele pe care guvernul are să le provoace între „roșii" și „galbeni“ va fi un dattns produethmet. Crede că scopul legii este pentru a avea ce reprima. Guvernul trebuia să statornicească un regim al muncii Începând cu reglementarea Asociațiimllor, să acorde larg dreptul de grevă, să caute a aplica participarea la gestiuune a muncitorilor, și crearea unui parlament economic, așa cum n’a făcut !n Germania. In loc de toate acestea spune d. Madgearu, guvernul vine cu un proiect de represiune și cred c’ar face un gest frumos retrăgând acest proect (M lege (apl.) CUVÂNTAREA D-LUI H. VLADESCU D. M. VLADESCU crede că legea t bine-venita. Întrucât conflictele dintre capiiil și mancă erau lăsate până acum la voia Intâmplărei. Trebue să felicităm guvernul, spoM d-sa, fiindcă a înființat Minister* Muncei. _ Ghestiuna muncitorească și Romanța, e influențată de cele ce ne petrec în Rusia sovietistă. Singura clasă care s'a păstrat indruninată în țara noastră, trebuie să recunoaștem, a clasa țărănească (apl.) Dintre celelalte clase, chiar și unii bărbați politici s’au resimțit de efectele revoluției rusești Comparând cele ce se petrec la noi ca muncitori, d. Vlădescu amintește că la Franța Clemenceau a spus muncitorilor: „Intre noi și dv. muncitorii e vorba de luptă. Dv. vreți să distrugeți statul, ei bine să dam lupta și să vedem cine e mai tare. Ce înseamnă apelurile permanente la violențe ? Opoziția s’a speriat de lege, c'ar fi react(Citit urmarea In pag. IV a) toȚI „Ol IfeETii“ (4») Femeia fatală ! e ..Astf^N CRAWFORD Desperarea îi dăduse o stranie putere asupra mâniei și cuvintelor lui; glozia îl învățase arta rănilor repezi și sigure, făcute cu o mână ușoară. El știa bine, că mai curând sau mai târziu, ea se va întoarce împotrivă și îl va anihila într’un vis de inconștiență, mai știa că nu e capabil nici măcar de slabele rezistențe pe cari i le opunea odinioară. Dar atât cât va voi ea să-l asculte, își va plăti bucuria crudă de a o tortura cu propria lui înjosire; când răbdarea Unornei va fi la capăt sau când își va schimba capriciul: el spera că va găsi un cuvânt de o supremă amărăciune înainte d’a pierde facultatea d’a gândi și forța d’a vorbi.Cu cruzimea ascuțită și fină a omului slab, el continuă. — Tot ce ea dorește, îl obține. Nimeni nu scapă de sub farmecul ei teribil; nimeni nu-i rezistă multă vreme. Și totuși este scris în cartea toartei ei că într’o zi va gusta din fructul amar al disperărea. Este scris asemeni că oricine va răni cu sabia va pieri de sabie. Ea a ucis, cu dragostea, va pieri din , dragoste. Am iubit-o,,, știu ceia ce spun. Ei se opri din nou. Strannick aruncă o privire Unoriei ca și când ar fi vrut să o întrebe,dacă nu trebue să pună un brusc sfârșit acestui monolog straniu. Era palidă și ochii el străluciau, dar e>a dete din cap. — Lasă-1 să spună tot ce vrea, răspunse dânsa, ca și când chestiunea ar fi fost formulată cu glas tare. Să vorbească... căci e poate pentru ultima oară. — Așadar, îmi acorzi voia d’a vorbi, zise Israel Kafka, mă vei lăsa chiar să spun tot ce am pe suflet... și în fața acestui om... ș’apoi, vei sfârși cu mine? Înțeleg. Primesc această ofertă. Ba chiar îtî mulțumesc pentru răbdarea d-tale. Ești bună azi... te-am cunoscut mai crudă. Bine. Voi vorbi. Voi povesti istoria mea„ care e scurtă. Te-am iubit. Iată toată povestea. Mă înț elegi d-ta. domnu'e? Am iubit pe femeia "••ta: ea nu a voit e* TV.X Tîi Dî mi f’aud ? privește-o și privește mă, începutul tî. După chipul familiar al orientalior: renorocitul tânăr îi puse «n deget pe piept și cu mâna cealaltă arătă spre frumosul chip al Unoniei. Ochii lui Starmick ascultară de indicația acestui gest Și el îî privise amândoi pe rând și acelaș gând îl trecu din nou prin minte că era mai puțină nebunie în Israel Kafka decât ar fi voit Kevork să-l facă să crează, încercând a griici adevărul în ochii Unoriei, el băgă de seamă că ei evitau P“ ai lui și își închipui că descopere simptomele neliniște în valoarea și £e buzele ei contractatei t astea sunt adevărate, ea va impun tăcere lui Kafka și că singurul motiv al rabdărei sale trebuia să fie în bunăvoința cu care cineva ascultă rătăcirile unui creer bolnav. Intr’unul sau celălalt caz el l’ângea adânc pe Israel Kafka și mila iul se mărea din clipă în clipă. — Am iubit-o. In aceste trei cuvinte este o întreagă istorie. Vezi cum vorbesc de rece, cum sunt de stăpân pe cuvintele mele. Pot căuta și alege printre miile de vorbe și fraze și să descriu amorul după cum îmi place. Ea îmi acordă timp, e foarte caritabilă azi. Ce vrei să spun? D-ta sfii ce 6 amorul?... gândește-te deci ce ar fi putut să fie orragoste "'a a d-tale si închipuiti-o de zece. dp o n’tă de o m’e do nr? m*>ji puternică. ș’apoi arunc’o arzătoare în mit rând-ta’e gata d’a se sparge.. xrpy fvntlfinnl-a O y.PC'gft T>°rt6 a suferințelor prin care am trecut. ’ zoli?. rSn.. 3 mit„ț cunoaște amorul, dacă nu eu? Sunt singur.De când această tristă lume a suferit, a tremurat și a început să se agite, nici un om nu a suferit cum am suferit eu nici un om nu a fost zdrobit ca mine, sfâșiat și aruncat de o parte spre a fi lăsat să moară, fără chiar a inimi mi’a unei lovituri de gratie. Să descriu amorul? Să-l povestesc?.. Privește-mă! Sunt totodată descrierea amorului și epitaful de pe mormântul lui. El a trăit în mine și m’a torturat; el moare cu mine spre a nu mai retrăi nicicând cum a trăit această singură dată-Nu mai este dreptate, nu mai e milă! Să nu crezi că e destul să iubești ca să fii iubit. Ah! nu te rătăci astfel cu iluzia! Nu știi oarece. Cea mai arzătoare uscăciune este pentru niște stânci la fel o ploae primăvăratecă,deoarece stâncile nu cunosc setea și nevoia unei ape răcoritoare? E! fixă din nou Privirea pe chipul Unornei și zâmbi ușor. Ea părea nemulțumită. — Ce am vrut să spui? zise dânsa cu răceală. Ce ai venit să ne vorbești de stânci, de ploaie, de lovituri mortale și toate celelalte? D-ta spui că m’am iubit odinioară... A fost o nebunie. Spui că eu nu te-am iubit niciodată... asta, cel puțin este adevărul Oare asta e toată povestea d-tale? Ea e un adevăr scurtă, și admir că ai vorbit atâta pentru a spune nimica în fond. Ea ase cu un râs strident. Dar ochii lui Israel Kafka se întunecară și un foc mistuitor îl umplură când reluă cuvântul. Zâmbetul obosit și silit îl părăsi buz ®le palide Și figura lui deveni rigidă. — Râzi, râzi, Unorna! strigă «î. D-ta nu vei râde singură. Și totuși te iubesc încă, te iubesc atâta, fără de voia mea, încât ironia mea nu ar putea să te pedepsească cum ași voi. — D-ta să mă pedepsești? d-ta, care ești un inconștient și un copil și ne-ai spus Povești pentru copil. Trebuia să fii mai ejociat amic» dacă voiai să ne zmulgi mila și lacrimile... Atunci te-am fi aplaudat și asta ar fi fost recompensa d-tale, izbucni Unorna cu o bătaie de joc acreatoare. Strannick o privea cu mirare. Era în tonul ei o amărăciune de care nu ar fi crezut în stare voce» ei cea dulce* Va urma’