Dimineaţa, august 1920 (Anul 17, nr. 5050-5074)

1920-08-04 / nr. 5052

A­ f ANUL XVI? „„jy.;?* 6 pagini Greva de la S. T. B. In privința grevelor ținem coar­da în Europa. Până la noi era Italia. Italia a tinut pănâ acum de curând capul cu toate grevele muncitorești, dar liniștea s’a restabilit. In România grevele au devenit endemice. Să mai cercetăm cauzele ar fi de prisos. Ca amănunte cau­zele sunt numeroase, dar în fond cauzele, sau mai bine zis. Posibili­tatea de a trăi într-un regim de greve, sunt puține, printre care cea mai de căpetenie , discreditul în care a căzut clasa conducătoare prin lipsa de moralitate și spirit de justiție. Nu pretind că toate grevele sunt îndreptățite. Sunt destule greve cari nu au fundament legitim, însă, ceea ce pretind­e că toate aceste greve cu motivație futilă, nu s­unt datorite de­cât decăderei lamei cârmuitoare, care prin tică­loșiile ei, nu mai inspiră jos decât disprețul. In vechia clasă cârmuitoare, ori­cât am fi de democrați, trebue să recunoaștem că erau figuri cari in­spirau respectul. Abstracție făcând de idei și credințe, care erau ale vremilor, înfățișarea morală a mul­tora din cei dispăruți, intrasigen­­ța lor în ceea ce credeau și profesau impunea lumei. Un Lascar Catargiu, un Mihail Cogălniceanu, un general Tell, un George Cantacuzino, general Ma­nu, Dumitru Brătianu, Alexandru Lahovari, Ion Brătianu, C. A. Ro­­setti, Ion Câmpineanu și atâți alții erau autorități. Mai puțin culți decât mare par­te dintre cei de azi, mai pu­țin talentați, de multe ori purtau însă ,în sufleul lor, în vorba, în privirea, în figura lor principiul au­­toritatei. Ii simțeai că sunt dospiți dintr’un aluat superior și că sunt oameni născuți ca să fie respec­tați și ascultați. Credințele lor e­­rau crezute, manile lor erau cura­te. In societatea lor nu aveai ne­­voe să-ti aperi spatele și­­,a­i bine­facere ori un serviciu dezintere­sat nu-ți răspundea cu ingratitu­dinea. In cadrul desvoltărei noastre istorice și culturale erau „oameni“ Pentru că­ masa nu mai crede în superioritatea celor de sus, pen­tru că masa nu mai e dominată de prestigiul clasei cârmuitoare, pen­tru că ne lipsesc la vârf oameni de aceia pe cari americanii îi numesc „oameni magnetici“, avem atât de numeroase și zilnice greve. Iată greva de la S. T. B. Câți­va dintre greviști mi s’au adresat cerând­u-mi, în calitate de președinte al Sindicatului Zia­riștilor, să compun o comisiune de anchetă a presei, să cercetez pricina și să dăm o soluție. Tot­odată mi s’a prezentat și un memoriu care cuprinde doleanțele. Am obiceiul să spun acelora cari îmi cer părerea, în­totdeauna o Pă­rere francă. De multe ori o spun chiar în contra interesului meu. Așa am răspuns delegațiuniei gre­viștilor :­­ 1) Că o comisiune de anchetă nu poate avea misiunea să dea so­luțiuni, ci numai­­ să stabilească faptele și să lumineze diferendul 2) Că soluționarea este sarcina arbitrilor. 3) Că greviștii au făcut o greșa 18 când,­ prin memoriul lor refuză arbitragiul autoritătei legale. In adevăr memoriul se sfârșește cu următoarele rânduri: „Am refuzat arbitragiul de onor. Ministerul Muncei, și pentru că ne temem de stabi­lirea răspunderilor și a ade­vărului, ci pentru că nu avem încredere în acest arbitraj. Noi muncitorii din atelier și personalul de mișcare, l’am mai cunoscut o dată; și nu’i nai vrem în condițiunile în c­are s’a făcut“. Iată tocmai ceea ce spuneam la începutul acestui articol: masa nu mai crede nici în spiritul de drep­tate nici în sfințenia cuvântului ceior de sus. Iată marea primejdie s ocială. Nu știu care are dreptate la S. B., de sigur că muncitorii au ambasadorul Franței în Statele­ Unite care este șeful misiunei franceze trimi­să în Polonia pentru a studia situația multă dreptate dacă Memoriul lor creată prin înaintarea armatei roșii, este exact, dar ceea ce știu e că mâinile necurate cari au ținut câr­ma acestei țări au desnădăjduit conștiințele și au veștejit speran­țele. Intr’o țară în care miniștrii fură și ei mulți milionari din slujba lor, într’o țară în care secretari generali și înalți funcționari, intră săraci lipiți în funcții. Și ei bogați și își plimbă cinizmul și obrăznicia în automobile luxoase oferite de samsari străini cari mișună prin ministere, într’o țară în care sutele de milioane sunt jefuite cu mi­siuni, comisiuni și tot soiul de de­­legațiuni în străinătate, într’o țară pe care străinii o consideră ca pe un cuib de tâlhari, unde nu se poa­te trata o singură afacere, fără ca de la graniță străinul să fie luat în primire de către slujbașii candi­dați la mituială, e foarte firesc ca lumea să nu mai aibă încredere în dreptatea celor de sus. Prin anul 1906 ministrul de răz­­boiu era generalul Manu, iar secre­tar general era generalul­­ Culcer. Intr’o zi mă aflam în cabinetul a­­cestuia unde se găseau mai mulți ofițeri superiori. Ușa se deschide Și un colonel introduce un străin. Era reprezentantul unei case din Austro-Ungaria, care obținuse fur­nitura celor patru Monitoare de Dunăre. „Domnule secretar — spune stră­inul — am venit să vă mulțumesc pentru încrederea ce ați arătat Casei noastre, dar mai ales să de­clar în mod public că nu lucrarea am obținut-o fără să fiu nevoit a da cuiva vre­un comision. Trebue să vă mărturisesc că am stat la în­doială dacă e bine să mă prezint la concurență, findcă mi se spuse­se că în România nu se poate ob­ține nici o lucrare dacă nu dai mi­te grase. Sunt fericit a constata că fusesem indus în eroare și vă făgăduesc că, de îndată ce voiu a­­junge în țara mea, voi spune lucrul prin presă“. Până când România nu va­­­­vea, măcar în slujbele înalte astfel de slujbași și până când nu se va­ rea­liza vorba lui Dumitru Brătianu : „Hoții la pușcărie și oamenii de treabă la lucru“, anarhia­­ va roade țara iar masele vor porni tot mai compacte pe cărările revoltei. CONSTANTIN BACALBAȘA Fima congresului general socialist Duminecă a avut loc in sala organizațiilor muncitorești con­sfătuirea consiliului comun al partidului socialist. Congresul socialist a fos flc­­sat pentru ziua de 19 Septem­brie. La consfătuire au participat și delegații socialiștilor din Ar­deal, Banat și Bucovina. JPjW* jü Pj]?|||jj D. Jusse?£ sid sn tirml în vechtlui wnit Director. CONST. MILLE — o intelegerie între guvern și opoziție — D. Al. Oteteleșeanu a citit, in ședința de ieri a Camerei, propunerea pentru o nouă modificare a regulamentului. Faptul are un anumit înțeles și unele consecințe politice. Era o situație false parlamentară, căreia se încearcă a i se pune capăt. Teama de obstrucție a îndemnat, după cum se știe­, pe d. general Averescu să ceară modificarea vechiului regula­ment, în dispozițiile căruia nu se gă­seau destule arme pentru ca majori­tatea să dovedească opoziției că e, în­­tradevăr, majoritate. Opoziția n-a recunoscut însă nici un moment noul regulament, socotit ilegal prin felul cum a fost introdus, și n'a pierdut nici un prilej de a protes­ta împotriva aplicărei unora dintre articolele modificate. In realitate în­să, in afară de câteva „chemări la or­dine­­ platonice, și în afară de con­centrarea tuturor interpelărilor într'o singură zi a săptămânei, d. președin­te al Camerei n'a găsit cu cale să se folosească de mijloacele de represiu­ne ce-i stăteau la îndemână. Deși, în cursul furtunoaselor ședințe, prilejul nu i-a lipsit. Aceasta fiind situația, atât majori­tățile cât și opoziția au căzut de a­­cord pentru a da o formă, nouă între­gului regulament. Am anunțat la vre­me lucrările comisiunei însărcinată cu propunerea de modificare a regula­mentului actual, — și cel vechi și cel nou, — și am arătat că din această co­misie fac parte reprezentanți ai tutu­ror grupărilor din Parlament. Aplanarea conflictului dintre majo­rități și opoziție în privința regula­mentului Camerei poate fi socotit ca prima nivelare a terenului pentru o înțelegere. Nici federația națională nici partidele din provinciile alipite n'au luat parte până acum la votarea vreunui proect de lege, nici la lucră­rile în secțiuni. Această încordare se va sfârși de îndată ce se va pune in aplicare noul regulament, modificat în întregimea lui. Prima strigare a propunerei de mo­dificare a fost făcută eri. De data a­­ceasta se vor urma prevederile legale, punându-se la vot propunerea, care va trebui să întrunească două treimi. Se înțelege deci că guvernul va face însemnate concesii în ceea ce privește măsurile de „represiune” împotriva deputaților, iar opoziția își va da a­­sentimentul său viitorului regulament, căruia i se va da, deci, garanția unei stricte aplicări. In acest fel se va stinge in serios conflict, care isbucnea mereu, între prezidenția Camerei și minorități,­­ dovedindu-se în acelaș timp și inuti­litatea lui. Ob. in treacăt Țigara Mult mai folositoare ar fi, ca simplă și drăgălașă decorațiune pe etajera unui perete decât așa cum e. O cumperi ca s-o consumi și o con­sumi ca să te consume. E unul din cei mai importanți stâlpi în lumea vițiilor, și nu ne pu­tem debarasa de ea, căci altfel s‘ar prăvăli aceast­ă lume, și lumea fără viții nu concepe lumea, îmi face impresia unei cocote rafi­nate și lingușitoare cu un suflet vent­ră, nu mai scapă­ nos, căreia dacă-i pică craiul în ghia- Una cu morfina, cealaltă cu nicoti­nă. Noi, fumătorii, credem, că ne face bine. E o simplă iluzie. Țigara datează dela anul o mie și...... (fiindcă nu știu exact data voi spune:) o mie și una nopți, sau mai bine zis din basme. Da! din basme­ fiindcă atunci când stai tolănit pe fotoliu, tu boier, sau cu capul pe bordura troc­torului tu cerșetor și fumezi o țigară visezi, vi­sezi, de pare că ai sta la gura soției iar­na și bunica îți povestește un basmu. Nu! Nu! ți gara să nu dispară, ci, să se eftinească VERO I REZON! Pe vremurile acestea caniculare când căldura topește orice inimoșie în bucurezeanul cu gând de acă peste munți și Peste văi, tot se mai găsește câte un român-deal, mai dârz, al că­rui harțag stă gata de război te miri pe ce. . . E de mirare, dar e fapt. Fapt sens negru pe alb în scrisoarea ce primirăm azi la redacție și în care pe patru pa­gini, un demn cetățean ni se plânge și ne roagă să publicăm sub titlul de „Ca la noi la nimeni“ indignarea sa. Ea nu țintește nici scumpirea foc a traiului, nici câștigurile nerușinate ale îmbogăți­ților de ocazie, nici greva tramvaielor. Nu. Indignarea cetățeanului se revarssă toată asupra unui biet pârlit numit Nae nebunul carele, sălăăluit în bulevardul Elisabeta, colțul hotelului Princiar, nu face alt­ceva de­cât să cânte și să ioa­­re, în stare de ebrietate în fața ori­cui, pentru un ban­doui. Până aici, calea alea. Dacă îi place omului să fie ve­sel, fie , dar culmea culmilor, ne scrie cetățeanul cuminte și cu harțag, e că a­cest individ, beat, a îndrăznit să iasă înaintea automobilului regal, pe când trecea cu una din maiestăți spre Co­­troceni și a cântat și a jucat în văzul ochilor sacro-sancti 1 — „Puteți întreba pe sergentul din post, sună scrisoarea, dacă n’am scris sau nu un fapt autentic ? Neavând nici timpul nici latitudinea necesară a În­treba pe sergentul din post, încredin­țăm pe cel ce ne scrie și iscălește spec­tator,­ că nu punem de loc la îndoială cuvintele sale. Deși nu ne putem indigna la același diapazon cu cititorul nostru, totuși îi dăm ca ilustrul Caragiale „rezon“ iar pe bietul Nae îl sfătuim să-și stropea­scă veselia cu șampanie în­ vr’un bos­chet de la Magic Mark, în loc de a o etala în fața publicului și ce e și mai grav a suveranilor. Ar fi poate mai banal, în ori­ce caz însă, nu­mai moral, nici cu mult mai decent. Ful. 6 pagini Delegații In comisiunea austriacă, sosită aci in vederea reluării relatiunilor econo­mice, sunt — intre cei cincisprezece membri — și câteva vechi cunoștințe ale populației românești, din timpul de tristă amintire al ocupației germa­ne. Evident, reluarea legăturilor econo­mice se impunea. Dar aceasta e­ o pro­blemă grea, pe care n'o putem solu­ționa prea repede și nici prin orice, oameni. j Guvernul austriac trebuia să se gândească mai întâi, că acești oameni au lăsat amintiri prea urâte prin pur­tarea lor, ca să poată fi bine primiți de populația noastră. Membrii comisiunii, in demersurile pe cari le vor face, vor aduce aminte funcționarilor, cari au rămas aci, toa­te suferințele lor din timpul apăsării dușmanului. Nu așa trebuia să se procedeze, ca să se niveleze asperitățile morale cari ddinnesc încă între noi și pute­rile cu care am fost in luptă. Ar fi trebuit să se aleagă. oameni noui, scoși la iveală de noul regim și cari să poată, spune, în orice clipă, că nu ei sunt răspunzători de ceea ce s­a întâmplat în timpul războiului. In felul acesta, greul rol al misiunii ar fi fost ușurat iar populația ar fi ar fi fost ușurat, iar populația ar fi fost cruțată de multe neplăceri senti-Greșala se poate remedia. UNA-ALTA Furtuna Furtuna a răsturnat totul. Oamenii nu mai sunt oameni, con­cepțiile nu mai sunt concepții, iar lu­crurile prezintă un aspect atât de bi­zar încât ți se pare că te vezi prin oglinda care diformează totul. Un om care nu face­­ și nu are nimic, îl vezi trântit în automobil, picior peste picior, strigând cu emfază­­ a mea este lumea. Un fost plutonier în armată, își mă­rită fata și cheltuește cu nunta 80.000 lei, invită tot târgul și trage cu pis­toalele toată noaptea de par­că ar vrea să anunțe că încetând războiul pe front începe în căsnicie. Femeile cheltuiesc zeci de mii de lei pe zi, cu toalete, cu jocul de cărți, cu automobile și chefuri la șosea și cu cât le are cineva mai ușor cu atât mai lesne le perde. Risipa Și jaful domină toate. Nu fu­­­ră numai cel care nu poate. — în­ schimb specula o practică toți­ *. * De aceea fericit nu e cel care.­are mai mult decât alții — ci la cel căruia îi tr­ebue mai puțin de­cât altora. Și lucru curios, sunt garifeni care înțeleg primejdia acedei situațiuni dar nu fac nimic pentru că nu e în căderea lor s’o facă. Dar sunt și oameni care recunosc că e în căderea lor și sunt datori să facă ceva..'. ...Un m­icoverb spune că un cap, cu cât e­ mai gol cu atât e mai greu să bagi ceva în el. H. P. — 50 Ura bolșevicilor îm­potriva polonilor Varșovia, 30 iulie.­­ Se anunță din Helsingfors că bolșevici au masacrat 40 cetățeni poloni în CareUa. 4 August 1920 oglinda zilei Greva de la tramvaie Putin îmi pasă de greva voastră. (Citit continuarea In vag. 1141 NUVELELE „DIMINEȚEI ALte vremuri ” de Radu Cosmin Ii cunosc de mult, de peste două­zeci de ani. Conu Șerban era un cinstit gospo­dar, om cu multă carte, chibzuit la treburi și își iubea cu temei soția, căci o luase din dragoste. Coana Smărăndița era frumoasă, clădită din plin, foarte îndrăgostită de bărbat și de copii, și foarte seri­oasă. Femee cu scaun la cap. Pe atunci, odraslele dumnealor, Vlă­duțț și Marela erau doi țânci­­ frumu­șei, corconiți ca doi prințișori. Și mama și tata, oameni cu dare de mână, și trăind în frica lui Dumne­zeu, își dădeau toate silințele ca să-și crească copiii pe drum drept și să­nătos. De obârșie curat românească, adă­păui sufletește la isvoarele de lumină și de vârteșie ale trecutului nostru, graiul părinților era, pentru odrasle­le lor, plin­e de pilde frumoase și de sfaturi înțelepte. Adeseori văzându-i, îmi ziceam: — Ce părinți model! Ce minunat își cresc copiii ! Ferice de bătrânețele lor, într’o zi! Dumnealui, om luminat, îmi părea un mare pedagog latin, Senic­i, sau Quintilian, de pildă. Dumneaei, mamă iubitoare dar și strașnică, mândră de copiii ei, îmi părea o a doua Cornelie. Dar, anii trecură. Purtați prin școli, prin pensioane, copiii crescură, își făcură legături, bătătoriră ulițele Capitalei. încet, încet, gusturile lor începură a se deosebi de-ale părinților. Apu­căturile lor, chiar prinseră a se mo­derniza întratât că uneori părinții nu-și mai recunoșteau copiii. Și Vlăduț și Mirela, mergând cu pași repezi spre emancipare, luară chiar un aer de superioritate față de părinți Pe băiat, care acum crescuse mare, îl văzui adeseori pe stradă sclivisit­­in tovărășia multor feciori de­ bani gata cu mutre de murunachi și, une­ori, chiar în tovărășia unor anume femei... Pe fată, care devenise frumoasă și „grande demoiselle“ de l­a o vreme n’o mai rcunoscut. O văzui mai mult singură pe străzi, nelipsită de la toate sporturile și cea­iurile dansante, elegantă și „mon­­daine“ de parcă nu mai era fata coa­nei Smără­ndița. De multă vreme nu mai fusesem pe la fericiții­­ părinți. De asta zi le-am bătut iar la poartă. Pi­­ conu Șerban l'am găsit mult s slăbit­ și albit. Oarecare amărăciuni sufletești au pus în ochii lui umbre adânci de gânduri și îngrijorări. Pe coana Smărăndița am găsit-o tot frumoasă, cu aceeaș liniștită no­blețe în liniile ei tăiate din plin și cu aceleași cuvinte sănătoase, pe buze. __Dar copilașii ce fac ? întreb eu pe coana Smărăndița. — Uite-i, tocmai vin și ei! întorc capul. Vlăduț își face apariția. Să tot ai­bă 20 de ani! îmbrăcat după ultima modă, ras proaspăt, pudrat mult, cu batistă olive spânzurându-i din bu­zunarul sacoului, îmi întinde senio­rul mâna ce poartă, pe-un deget, un inel superb cu blazon ! Mă uit cu atenție la inel și-l întreb pe băiat în glumă : — Ce fiu de prinț ți-a făcut dar a­­cest inel ? — E al meu propriu ! E inelul cu blazonul și armele familiei! Minunat, mă uit la micul vlăstar al lui conu Șerban, pe care eu îl știam un cinstit burghez dintr’um alt orășel de provincie. Vlăduț, într’o atitudine de „grand seigneur“, cu picioarele întinse, cu ochii plini de semeție, cu ținuta cor­pului încordată cu a unui mânz de rasă, continuă a-mi ține, sub ochi, inelul blazonat cu „armele familiei“. Mătușa lui, coana Adina, femee cu mult bun simț se uită cu zâmbet a­mar la nepoțel și îi zice: — Sticleți, dragă Vlăduț, sticleți ! — Nepoțelul nu se dă învins și ne aduce o cutie de carton cu pânză din care scoate teancuri de pergamente mucegăite, cu peceți mari de ceară roșie, „actele și documentele“ origi­­nei boerești și averilor părintești, transmise „din tată un fiu celui mai mare membru al familiei“. Apoi, le închide la loc ca pe un te­zaur neprețuit și cu sfințenie la duce la locul lor. __ Și, ce ai de gând să devii, dra­gul meu? — Eu ? Intru în diplomație ! Îmi răspunde băiatul, cu aer grav. In timpul acesta, Mirela, fata coa­nei Smărăndița, ne privește din an­­tret cu un aer plictisit. — Ce­ are duduia de nu ne face cinste să vie între noi ? Întreb pe­­ coana Smărăndița. — E supărată pe mine că nu-i dau voe in fiecare zi să iasă singură o plimbare, îmi răspunde mamițica. — Da ! Să știi­­ isbucnește fetița din antret, pășind către noi, un salon. Tu ieși mereu și mie nu-mi dai voe. __ De ce nu eși cu mine? — Fiindcă mie nu-mi place să ies cu tine. Tu mergi prea încet și pe mine mă plictisește asta. — Păi, dragă, nici singură mu te pot lăsa, mereu, pe străzile Bucure­știlor. — Ba, vezi dumneata ! O să stau in casă, să mor de urât. Să clocesc ca dumneata ! Dumneata ai fost e­­ducată tâmpește! Eu înțeleg viața altfel. Nu ne potrivim ! — Nu ți-ai rușine să-ți fie ! Auzi răspuns de fată ! Frumoasă educa­ ție ai­ mai luat la pension în contact cu camaradele dumitale bucureșten­­ce de soiu­l îmi spunea, domnule, că erau fete care se certau și ocărau acasă părin­ții și aproape se băteau cu mamele lor dacă nu le făceau poftele. __Eu nu sunt așa , protestează Mi­rela. Eu nu vreau decât să fiu liberă, să mă plimb când vreau, să mă duc un­de vreau, să nu-mi stați o mie de stă­pâni pe cap 1 — Frumos 1 Foarte frumos 1 Abia aștept draga să te ceară cineva, să te dau, să mă scap de tine ! Auzi? Așa eram eu la vi,-»ta ta, U 18 ani? Nu era Duminică să nu mă duc la biserică,, să stau ceasuri întregi și s’ascult slujba pentru frumusețea în­vățăturilor ei. Atâta mângâiere și pu­tere găsiam în evangheliile Apostoli­lor, că totdeauna eram întărită sufle­tește și rezistam tuturor ispitelor. Și, doar, știi c’am fost și eu frumoa­să , ți-a spus o lume, nu eram de le­pădat ! Mi-așteptam, însă, cu sfințenie pe alesul cel adevărat de care, și azi sunt mândră, și, de peste 20 de ani de căsnicie, n’am dat nimănui prilej, o singură dată, a zice că am avut­­­ clipă de slăbiciune sufletească. Cam gândit măcar să făptuesc o ușurință.

Next