Dimineaţa, septembrie 1920 (Anul 17, nr. 5075-5100)

1920-09-27 / nr. 5098

FORME NODI ECONOMICE stiu treb de mare perspicacita­te pentru a recunoaște că po­poarele în des­vol­tarea­ lor sunt în căutare de forme no­i econo­mice. Cauza primordială a acestei tendințe este sforțarea continuă pe care muncitorimea o face pentru a-și asigura o parte cât mai mare din produsul muncei, în dauna capitalului financiar. Ar fi greșit să se creadă că a­­ceastă aspirațiune a muncitori­­mei e exclusiv rezultatul răs­pândirea propagandei socialiste. S'ar putea mai curând afirma contrariul. Așa se explică faptul că mișcarea muncitorească con­dusă de socialiști, îi debordează cele de mai adesea ori pe con­ducători. Numai puțini dintre lucrători cari dau mișcărea efi­cacitate, sunt socialiști con­știenți. Socialismul este pentru dânșii nu un ideal de atins, ci un instrument care-l ajută la­ o ameliorare imediată a soartei lor. Oricine poate să-și dea sea­mă ca împrejurările actuale îm­ping pe nimicitori să ceară spo­riri de salarii, să reclame adică o m­ai mare parte din produsul muncei lor. Viața se scumpește mereu și contrastul între bogă­ții amețitoare și lipsa revoltă­toare accentuându-se mereu, devină atât de izbitor, încât nici nu se poate prevedea sfâr­șitul mișcărilor muncitorești, cu scopul de a obți­te urcări de câștig.­­ Și totuși împotriva acestei mișcări există o limită naturală, E suma totală a producției în­săși. Vine un moment când sa­lariul consumă o atât de mare parte din totalul produsului in­dustrial, încât nu mai rămâne disponibil nici atâta cât este necesar pentru procurarea ma­­trriei prime, în care se plătesc doar de asemenea într’o propor­ția mereu crescândă, muzica. Nu mai vorbim de plata ne­­cesară și indispensabilă a con­ducătorilor teeh­nici ai între­prinderilor, cu atât mai puțin de rentabilitatea capitalului în­vestit. Muncitorimea însă nu vrea să știe de toate acestea. Ea îm­pinge mereu înainte, mereu re­clamă sporirea salariului. Abia ,ț­e acordă un rând de revendi­cări, că și ridică alt rând. Iar spectrul grevei, adică al com­plectei încetări a producțiunei, în momentul când cea mai mare încordare a ei abia poate aco­peri nevoile omenirei obosite și mizere, flămânde și goi, stă me­reu la orizont, ca o amenințare ucigătoare. In asemenea condițiuni e na­tural că se simte nevoia de a se căuta forme economice noui. Muncitorimea socialistă con­știentă vede leacul în sociali­zare, dar nu în socializarea ne­socotită, pe vrute și nevrute, fără a ține seama de ce se poa­te și de ce nu. Dar massa care a fost adusă în mișcarea socialis­tă, de foarte explicabila ei do­rință de a realiza imediate a­­meliorări ale situa­ți­unei sale, vede în socializare un un pana­ceus., o datorie care se poate a­­plica cu ghictura pacientului slăbit ce este societatea de as­tăzi, vede în socializare posibi­litatea de a goni pe patroni și conducătorii industriali, de a deveni stăpâna minelor, uzine­lor și fabricelor fără a se gândi la rolul încă multă vreme nece­sar și inevitabil al celor mai mulți dintre cei pe cari vor să-i înlăture. Față de acești extremiști se ridică însă partizanii soluțiu­ni­­lor intermediare, se ridica acel­­­­b­it la âBCL întrevăd linia de evoluție a e­­conomiei noastre și caută să pregătească prin forme econo­mice tranzitorii, formele econo­mice definitive cari, azi cine o mai neagă, se găsesc analoage cu idealurile finale ale socialis­mului sau pe aproape de ele. Partizanii și autorii acestor forme economice intermediare, pornesc de la ideia că împotriva aspirațiiunilor nelimitate ale muncitorimei, izvorâte din dez­interesarea ei de ruajul întregei întreprinderi sau din necunoaș­terea lui, nu există leac mai bun decât ca ea să fie chemata a împărtăși răspunderea condu­cerea întreprinderilor în cari lu­crează. De aci ideia care prinde tot mai mult rădăcini și ia cer­curile industriașilor și oameni­lor de stat de a accepta ideia Consiliilor muncitorești pe fa­brici, Consilii cari să nu aibă a se ocupa, numai de cestiunile cari privesc munca și remune­rarea­ eî, oi să fie chemată a par­ticipa­ la toate problemele con­du­cerei, precum și la procura­rea­ fondurilor, a materiilor pri­me, a mașinelor, la­ perfecționa­rea acestora, expedierea și des­facerea produselor. Cu un cu­vânt ideia dominantă azi și care se aplică cu succes în di­ferite țări, ideie care a fost ac­ceptată și pentru rezolvarea ul­timei crize muncitorești din I­­talia, este, să se acorde munci­­torimei drepturi largi dar chiiar prin aceasta să i se puie pe u­­meri o răspundere, sa i se a­­corde o parte considerabilă din produsul muncei, dar să fie și în situațiune de a lua cunoș­tință ele mecanismul intim al u­­nei întreprinderi și de marile dificultăți ce are de întâmpinat și învins, în mersul ei. Voi căuta­ într’un viitor arti­col să precizez con­turele și re­zultatele unuia dintre nouile forme economice cari au luat ființă până acum, cestiunea fiind de un interes practic eco­nomist. S. Brănișteanu —niirrnivni­i ii------1 i ~....- - - - Londra-Paris fiica d-lui Asquith și soția prințului Bibescu, prim-secretar la­ legația Ro­mâniei din Londra, a sburat cu ae­roplanul de la Londra la Paris, pen­tru a-și vizita fratele. Fotografia o a­­rată pe principesa stând la fereastra aeroplanului. PRINCIPESA BIBESCU ,­ursu! Scaral­alii la Paris Lyon, 25. — Londra 51,86; New­ York 14,84; Belgia 105; Italia, 61,50; România ,27,75; Elveția 240ß0. -­ri!"‘i­mm Mpi^­t. Razboi civil Tulburările sângeroase din Ardeal unde satele românești se războesc cu cele săsești arată odată pentru tot­­[ de auria mai mult starea de anarhie spre care cercurile diriguitoare îm­ping, prin indolența lor, locuitorii­­ din Ardeal, cărora ar trebui să li se­­ propovăduiască unirea sufletească. „ Greșala de căpetenie o fac autori­­­­tățile noastre cari, pentru motive ce­­ nu pot fi concepute de o minte lim­pede lasă credința în populația ro­­­mânească că țara s'ar afla încă în stare de război Ura și zitaniile, nutrite de cercu­­i­rile diriguitoare au aruncat astfel­­ dușmănos­­ populația românească din comuna Micăsasa, împotriva sașilor­­ din comuna Șeica Mică.­­ Din relatările corespondenților, la ■ fata locului, a fost un război, adevă­rat, cu morți și răniți de ambele ta­bere.­­ Autoritățile au intervenit, firește, ■ după ce isprava sângeroasă s'a ter­minat, venind, întocmai ca și cara­binierii lui Offenbach, cu cinci minu­­­te mai târziu. Dușmănia dintre populația romă­­­ neased și cea săsească este destul de încordată și ea cuprinde sate întregi­­ din Ardeal, prezentând pericolul de­­ a se propaga, oriunde elementele mi­­­­norităților ar trece încă de dușmani , în ochii românilor ardeleni, cărora cercurile diriguitoare le înființează, i­­dea că România este încă pe picior de război Sângele curs la Șeica Mică și Mi­­călase nu trebue să încolțească și­­ să­ dea și de azi înainte rodul urei în­­ Ardeal. Se impun măsuri grabnice pentru ca un noul atac armat să n­u mai aibe loc; aceasta cu atât mai mult cu cât cei chemați să atenție ordinea n'au respectat până acum ordonanțele comandamentelor trupelor din Ar­­deal V. Se. Examenele de maiori De chestiunea examenelor de maior ne-am mai ocupat. Revenim iată cu dispoziția că aceste examene, la cari vor participa căpitani activi și de rezervă cu vechime de pa­tru ani, ce vor avea loc în luna Octom­­brie a. c. Examenul acesta vizează in special pe căpitanii avansați din seria a d­­us la 1 Aprilie 1917 și rămași cu un sin­gur grad, în tot cursul caii panici. Căpitanii din această categorie au servit de opt ori mai mul ca termen în acest grad, decât acei ce-au obținut avansarea în prima serie, la 1 Noem­­brie 1916. Aceștia au avut favoarea ca după cinci luni de căpitănie să obție gradul de maior. Cine poate opinia asupra aptitudini­lor unui ofițer, mai mult de­cât supe­riorii săi ? Comisia examinatoare nu-și va putea face o opiniune mai reală decât șeful corpului sau al serviciului, unde ofițe­rul și-a făcut datoria în tot timpul cam­paniei. Acest examen, pe nedrept impus, nu are nici scuza unui principiu aplicat în generalitatea cazurilor. Ori­cine cunoaște destui ofițeri su­periori și chiar generați, cari nu au fost supuși unui examen și totuși ei sunt tot atât de capabili și de rutinați ca și ceilalți ofițeri superiori corespunzând cu mult zel situațiunei de astăzi. Credința noastră este că examenul de maior nu-șî are locul cu atât mai mult cu cât căpitanii din seria a doua au depus examenul cel mai strălucit făcând campania care a dat tărei Ro­mânia Mare. DACIAN reluarea raporturilor diplomatice Româno-Maghiare Dece Col­onelul Stârcea [i nu Dr. Teodor «hași? - Președintele comisie» de ■.Schidări Române. C»l I. I. Lepădat pleacă Iatăi la Praga și Belgrad Aflăm că­­ colonel Stârcea, noul mi­nistru plenipotențiar al României la Budapesta, pleacă sigur peste zece zi­le la Budapesta, între 1 și 5 Octom­brie, iar comisia de lichidare la 15 Oc­tombrie. D- I. I. Lepădatu, președintele com­i­siunei române de lichidare la Buda­pesta, a depus Vineri dimineața jură­mântul la ministerul de externe. In a­­ceiași zi a părăsit Capitala, plecând la Praga, spre a lua informațiuni și a se pune în contact cu cercurile oficiale de acolo, asupra problemelor comune de r­ezolvit pe temeiul tratatului de pace cu Ungaria. Dela Praga d. Lepădatu va pleca în acel­aș scop la Belgrad, de unde se va întoarce la Budapesta. La 15 octombrie comica de lichida­re se va întâlni în capitala Ungariei cu președintele ei, d. Lepădat« * Asupra unei chestiuni, opinia publică, o nedumerită, și anume: Cu câteva luni înainte se tot vorbea în presă, că d. dr. Theodor Mihali va fi reprezen­tantul României la Budapesta. De a­­ceea, mulți au fost surprinși, citind a­­poi în ziare, că nu d. dr. Mihail,­­ d. colonel Stârcea va fi de fapt acela ca­re va pleca la Budapesta. S’a presupus atunci de către unii, că d. dr. Mihali trebue să fie supărat de această întorsătură. Chiar un ziar din București înregistrase zvonul după zia­rul „Patria“ din Cluj, că d. dr. Theo­dor Mihali și-a dat demisia din postul de președinte al comisiei de lichidare și uni­ficare din Cluj, fiindcă s’ar sim­ți adânc jicnit că postul de ministru plenipotențiar la Budapesta", ce î­­ s’a promis" a fost dat altuia. Informându­­ne la loc competent, pot relata urmă­toarele în Această chestiune: D-lui dr. Theodor Mihali, nu numai că­­ „s’a promis“ această demnitate, ci în .Monitorul Oficial 1" din 25 iunie 1920 a apărut decretul de numire a­ d-sale, în forma următoare: MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE FERDINAND I, Prin grația lui Dumnezeu și vo­ința națională, Rege al României, La toți de față și viitori, sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul afa­cerilor străine sub No. 9.152. Văzând și jurnalul Consiliului Nostru de No.­dki 2«­­ Aprilie Iflflki 1 Am decretat și decretăm: Art. I. Se numește la Budapesta o misiune română de lichidare, însărci­nată cu ocrotirea intereselor Statului și supușilor români în Ungaria. Art. II. D. dr. Teodor Mihail fost vi­­ce-președimte al Senatului, este numit șef al zisei misiuuni, cu gradul de mi­nistru plenipotențiar. Art. III. Ministrul Nostru Secretar de Stat la departamentul afacerilor străine este însărcinat cu executarea acestui decret Dat în București, la 1 Mai 1920. FERDINAND Ministrul afacerilor străine Duilia Zamfirescu Că pe urmă î s-a încredințat d-lui colonel Stârcea, acest înalt oficiu, cau­za e următoarea: Ministrul de externe d. Tache Iones­cu, a comunicat d-lui Theodor Mihali, mai de­mult, că șeful guvernului ungar a rugat în mod foarte amabil, ca pri­mul reprezentant al României Mari la Budapesta, să nu fie de astă dată un român din Ardeal, ci din regat, și cum d. Tache Ionescu a voit să fie preve­nitor, să arate bunele intențiuni ale României în reluarea raporturilor di­plomatice, a admis ca să fie trimes un diplomat din re­gat și s’a oprit la d. colonel Stârcea. D. M’bali, punând mai presus intere­sele tarei, a dat să înțeleagă celor în drept, că nu urmărește titluri și mări­re, că rămâne mai departe la postul lui de președinte al comisiei de unifi­care din Cluj, închinându-și puterile problemelor mari ce sunt de rezolvat încă în Ardeal. # * Cât privește d. colonel Stârcea, s’a vorbit despre dânsul, ce-i drept, prea puțin în presă, «; mulți cred că e un „homo novu­s“ în diplomație. Adevărul este însă acesta, că d. co­lonel Stârcea înainte de războiu, și în perioada neu­tralitătei, a fost atașa­tul militar al României la Viena, și a a­dus servicii reale rare­ în momentele cele mai grave. Un bărbat de stat, vorbindu-mi de d.­­ colonel Stârcea, mi-a spus:­­ — Ne putem bucura și mândri cu­i dânsul, căci va" face" figură frumoasă i­­a Budapesta. Diplomat pointer­at, cu 1 műlt tact și înțelegere de oameni și tu­­t orari.—el va ști să ia atitudinea cea mai potrivită chiar în situațiile cele­­ mai dificile. i „ ajad­MAJsaa. ni Kraanm . Fim clrsul Biiese Milt ai rnmelor impresia decizia­nei guvernului.—Consideren­tele care au determinat cursurile fixate.— Suma aproximativă a rublelor declarate a ziarului consiliul de miniștri In șe­dința sa de ori dinineață în urma re­feratului ministerului de finanțe sem­nat de d. I. Angelescu ,subsecretar de stat la acest minister a fixat cur­sul de schimb al rublelor la 1 leu pentru rublele Romanoff și 0.30 de bani pentru rublele Lvow. Deși în timpul din urmă se răspândise svo­­nuri care indicau cursul de un leu pentru Romanoff și un curs sub 0.50 bani pentru Lvow, totuși credința predominantă er­a că guvernul se va conduce de aceleași principii la schimbul rublelor ca și la al coroane­lor și nu va putea săvârși o inechita­te față de basarabeni cărora la un moment dat li s-au impus cursul de un leu pentru ambele ruble. Credința aceasta a fost înșelată prin deriziunea guvernului și vestea fi­atrei cursului a căut ca un trăz­­net asupra acelora care nici măcar nu bănuiau posibilitatea unui curs atât scăzut. In cercurile financiare și în loca­lurile cunoscute din Capitală unde se adună de obicei oamenii de afaceri vestea a produs o panică rară, ce se poate vedea cu prilejul marilor crab­uri. Pe figurile multora, încremenite în­tr-o imobilitate rigidă, citeai despe­­rarea. Panica a fost provocată de faptul că Bursa și instituțiile financiare e­­reau Închise, altfel impresia ar fi fost și mai dezastruoasă și cu mai multe repercusiuni asupra târgului, cu toate că aceste repercusiuni sunt de așșeptat încă. După trecerea primelor emoții un ga­nn consolator a pnns să potoleas­că ,spiritele agitate și toți cei loviți de Hotărârea guvernului au rămas în credință că această hotărâre nu po­ate să rămână definitivă și bă mai curând sau mai ” , guvernul va fi silit, să revină­­ as­upra ei; iar da­că nu se va reveni, ei nu se vor pre­zenta la schimb și vor aștepta vre­muri când valoarea rublei prin refa­cerea Rusiei, va căpăta cursul nor­mal. Ministrul de finanțe în referatul său către consiliul de miniștrii a ce­rut fixarea cursurilor de un leu pen­tru rubla Romanoff și 050 de bani pentru Lvov, în considerație că nu­mai cea dintâi a avut cursul obliga­tor de un leu pe când rubla Lvov a fost o monedă de speculă pentru­ care statul face chiar un act de gene­rozitate dacă o schimbă cu 0.30 de bani în ce privetșe totalul rublelor de­­clerate, ministerul referă că după ra­poartele primite până acum suma se ridică la un miliard două sute de mi­lioane, sumă care în nici un caz nu va fi depășită cu mult la calcularea tuturor sumelor declarate. Din «unu» de 1.200.000 trei părți ar fi ruble Lvov și numai o singură parte Ro­manoff, un indiciu mai mult _ zice referatul ministerului de finan­țe — că rublele Lvov au fost intro­duse prin contrabandă și că nu me­rită schimbul lor pe un curs mai ridicat. Argumentul nu e tocmai te­meinic, dat fiind că publicul n'a pre­zentat la schimbare rublele Roma­noff. Rep. Anchetele ori de efite ori se întâmplă ur .Incident“ — și se întâmplă cum Iese guvernul întâmpină toate­­t­rebările, toate atacurile, cu aceeași eplică . — S’a instituit o anchetă, ale cărei exultate se vor comunica­ Peste câteva zile, se institue o co­­misie. Nimic mai simplu, intr’o țară si care sunt atâți oameni de pac, ozi acceptă oricând un mandat, ce nu se va executa niciodată. Timpul trece. Lumea uită. Prima urle a fost calmată. Și­atut. Corni­­la nu lucrează. Rezultatul anchetei nu se află. Și sancțiunile nu se a­­plică. Acesta e procedeul, care se repetă rerzistent de atâta timp. Sunt inu­­ile protestările presei. Din mulțimea de cazuri, pe cari o avem la Îndemână, vom cita nu­­mai două. .. Cititorul își amintește încă de in­­identul între muncitori și armată. 3 Arsenal. S’a instituit eterna ec­­lisie, care n’a comunicat până, a­­­m nici un rezultat. Evident, s’a mușamalizat faptul, ca de obicei. Al doilea e cazul recent de la Vă­­ărești. O insurecțiune, care se re­­i­mă cu arma. S’a tras pe la spate i pușcăriași. Și acum, se lucrează I mușam­alizarea faptului, tot prin­­:’o­ anchetă. Oricât de comodă ar fi metoda, u se poate perpetua în’tr’o­­ară în are sa vorbește atât de des de or­­ine și legalitate”, Delegația Minți sa la Astăzi încep la Sofia desba­­terile congresului sindical din Bulgaria. Din România au plecat eri dim. Mihail Balineanu — Bucu­rești și Novac — Banat ca rep­rezentanți ai organizațiilor mun­citorești de la noi. Delegația română a eșit din țară prin Giurgiu. Ur­ard și vecinii ei — declarația contelui TELEKI — Buda­­pesta. — In com­isiunea afacerilor străine din Adunarea națională, primul ministru un­gar con­tele Teleki a făcut un expozeu în cursul căruia a de­clarat : Trebue să facem o po­litică externă bazată pe reali­tate, nu trebue să mai urmărim himere. Reluarea relațiilor eco­nomice cu România, Cehoslo­vacia și Jugoslavia este pe cea mai bună cale. Contele Teleki a adăugat că Franța favorizează relațiile dintre Ungaria și ,«»

Next