Dimineaţa, aprilie 1924 (Anul 21, nr. 6249-6275)

1924-04-27 / nr. 6275

BUCUREȘTI, Sărindar 9-11 și pagini Fundal în 1904 de Const­­IN­E învierea! Toate sărbătorile creștinis­mului, au un caracter de înal­tă umanitate. Chiar și săr­bătoarea aceasta a Paștelor, care se leagă de patimele, de zilele triste ale martiriului lui Crist, nu este sărbătoarea do­liului, a tristeței, ci culminea­ză în sărbătoarea veseliei, a renașterei, în sărbătoarea în­­vierei. Crist a fost un mare propo­văduitor al democrației și al umanităței. Creștinismul fost și este în continuu o mare a revoluție. O revoluție a sufle­­lor, dar tocmai de aceea cu atât mai adâncă- Creștinismul așa cum ne lucește și ne lumi­nează din Evanghelie, este re­­ligiunea democrației celei mai curate, a umanităței cele mai înalte. Moartea pe cruce este răscumpărarea tuturor păca­telor, ale păcatelor tuturor, învierea este chemarea la via­ță a celor mulți și nenorociți, este proclamarea egalităței o­­mului înaintea lui Dumnezeu și a legei, este proclamarea fe­ricirei și a biruinței celor cari au suferit și au fost prigoniți, cari suferă și sunt prigoniți pentru dreptate. re. In ziua aceasta de sărbătoa­frecare este dator să se gândească, să cugete, asupra acestor adevăruri eterne, cari formează esența creștinismu­lui, adevăruri cari nu depind numai decât de dogme și de forme, adevăruri cari privesc omenirea întreagă și tind să a­­sigure fericirea omenirei în­tregi. După atâtea secole din clipa din care­ Evanghelia fixează în­vierea, adică triumful învăță­turilor lui Crist, prin pilda lui de fapt, — cine e pune în conștiința sa, că aceste în­vățături au biruit ? Nu e vor­ba de gura care repetă meca­nic rugăciunile și textele evan­gheliei, nu e vorba de litera le­gei, ci de spiritul ei. Acest spi­rit larg de umanitate, cine poate spune că a biruit? Cine poate spune că s’a îmbibat de dânsul ? Cine poate spune că într’adevăr iartă pe dușmanul său și iubește pe aproapele său ? Cine că e gata să sufere pentru dreptate? Ura care arde și distruge se întinde și otrăvește sufletele, două­zeci de secole după ce Crist a dăruit omenirei, viața nobilelor sale învățături. Și această ură, care face mai mult rău celui care o practică decât celor împotriva cărora e practicată, această ură, care este negațiunea creștinismu­lui, se împodobește cu nume­le lui Crist, pretinde a lucra în numele blândului învăță­tor, care a mărturisit cu sân­gele său, pentru învățătura sa, deschizând acel lung șir de martiri pentru idealurile uma­nitare, care nici până astăzi nu e încheiat! — Cristos a înviat! — Adevărat că a înviat! Acesta-i salutul pe care și-l împărtășește astăzi toată creș­tinătatea- Câți sunt aceia cari e repetând mecanic acest mân­dru salut, acest strigăt revolu­ționar, căci este un strigăt re­­voluționar, își dau seamă de adânca lui semnificație, de o­­bligațiunea pe care o implică, dacă-i vorba să fie înțeles în spiritul în care Evangheliile îl recomandă și îl cer ? Cine vroiește să’și împrospă­teze acest spirit, deschidă E­­vanghelia lui Matei, la capito­lele cari descriu predica de pe munte. Și adune’și toată evla­via, pentru ca să devie unul din acei modești țărani, păs­tori și pescari ai Iudeei, cari a­­leargă să asculte cuvântul Domnului, înainte ca el să se fi revelat ca altăceva, decât ca un sfătuitor și îndemnător al mulțimei. Și glasul blând al lui Crist îi va răsuna la ure­che și ’i va pătrunde in suflet, și nu va mai fi loc într’ânsul pentru uri și invidii, pentru gânduri aricioase și simți­­minte brutale. Și când toți vor face astfel, va veni ziua cea mare în care Evanghelia biruind în spiritul ei, va aprinde în toți setea de dreptate și va aduce pacea și dragostea între oa­meni, înviindu-i cu adevărat la o viață nouă. Dimineața t tu* 99» w *>• E prea multă încruntare în lume. Toți ochii cată cu furie. Toate gurile vor să muște.... E un potop de tris­tețe care cade nesfârșit asupra Pla­netei.... Oamenii se grupează, se asociază, se confederează pe temeiurile urilor comune. Nu se întovărășesc două acțiuni fiindcă se simt iubindu-se, ci fiindcă se văd lipite prin aceiași ură. E o întrecere teribilă de mânie, de capacitate vrăjmășească, de pri­gonire reciprocă. Și lumea e tristă. Oaemnii respiră tristețea, o sorb de pretutindeni. Ai impresia că lumea va pieri în cu­rând printr’o auto-intoxicație de a­­mărăciune. De-ar fi să se ia inițiativa unei acțiuni de primenire morală a ome­nirii, cred că cel mai oportun din­tre crezurile ce i s’ar propune, ar fi semănarea veseliei... O cură de op­timism se impune azi sufletului! Ar fi de creat, poate, o religie nouă, dacă vreți numai o sectă reli­gioasă, care să-și ia ca deviză extir­parea tristeții din Umanitate. ... Să aducem mai mult surâs în lume, în viață ! Să reîn­tinerim pă­mântul cu o mental care de voioșie și încredere. iată un program scurt dar binefăcător pentru constituirea unei legi. — dacă vreți, al unei noul Internaționale. An­ fi Internaționala cultivării surâsului, — sau pentru a fi în nota Sofiei . I. C. S. intre altele, I. C S.e ar avea inda­­torirea să refacă, Al­­'Anüre­ascä, să resființea=­nă cu copilărie, nouă, frumoasele Paște..., Să refacă Paș­­tele noastre da altădată ! Căci, le-am pierdut în tristețea universală. Să reinvieze Paștele, prin noi. Și așa, să devină sărbătoarea reînvierii în­vierii.... SEM.. THEOROHESGU Defilările La ultima defilare, în uniformă de comandantă a regimentului 9 ro­șiori. ^ PRINCIPESA ELENA Z­iaristul viitorului ... TȘmi­­ ■. Intri un discurs pronunțat cu o­cazia aniversarei* ,,Uniunei ziariști­lor Englezi", d. Menkin, președinte­le uniunei ziariștilor, a arătat că viitorul apropiat va aduce probabil un nou tip de ziarist, pe „radio­­ziaristul“. In locul blocului de no­tițe, și al condeiului ziaristul viito­rului va fi echipat cu un microfon și în felul acesta se va crea o teh­nică absolut nouă a reportajului. La sfârșitul discursului său, Men­­kin a spus că înglobarea crescândă în trusturi a ziarelor engleze din ultimul timp, nu poate să nu deș­tepte serioase preocupări. --------------■a8g^.»-aaar, - ---------- NOAPTEA INVIERI 0 ledialne isoieza în iflidil ni-il Cu prilejul vizitei suveranilor la Londra Ziarul ,,Yorkshire Post“ publi­că un articol asupra „Problemei române“ în care spune: „Atitudi­nea amenințătoare a lui Trotzki față de România, pe lângă, că ar trage din nou atenția asupra unei personalități a cărei influență se pr­elinti ca de curând a fi în declin in Rusia, luminează și complica­țiile politice cuprinse în chestiu­nile Orientului apropiat. Credem indicat de a aminti aici că Marea Britanie a fost aceea care a luat inițiativa, lă Consiliul suprem, de a propune și de a ratifica o decizie prin care se recunoaște suveranitatea României asupra Basarabiei. Tratatul dintre România siau­ care conține acesta decizie a fost ratificat de Marea Britanie și de Franța, însă nu și de Italia sau Japonia. Așteptările cum că ratificarea italiană va urma a­­sopierei italo-romăne nu s’a rea­lizat și, în realitate, atmosfera în­tre cele două țări este mult mai rece în ultimul timp. O MEDIAȚIUNE A ANGLIEI S’a crezut că vizita apropiată a suveranilor români la Londra va da prilej ca să se cerceteze întrucât negocierile dintre Marea Britanie și Moscova ar putea furniza o bază pentru o încercare britanică de a obține o soluție a chestiei Basara­biei între Moscova și București. Aceasta pare a fi în­ general o procedare mai probabilă, — presu­punând că e realizabilă — decât al­ternativa propusă la Paris a unei a­­lianțe defensive franco-române, ca­re, în împrejurările de față și în ve­derea respingerei furioase de către Cicerin a apelului d-lui Poincaré în favoarea prizonierilor din Kiev, ar fi considerată numai ca îndreptată contra Rusiei. Din punctul de vedere francez, a­­dăugarea României la sistemul de alianțe, construit de Franța dealun­­gul „liniei lituaniene“, poate fi con­siderată ca dezirabilă, deși ajutorul militar francez n’ar putea fi decât de natură consultativă sau, even­tual în formă de material de război. Nu este lipsit de semnificație că proiectul unei alianțe defensive cu România a întâmpinat critici in Franță pe motivul că ar constitui un rizic prea mare, câtă vreme che­stia Basarabiei nu este încă regu­lată. UN RĂZBOI IMPROBABIL Includerea­­ României intră o convenție militară care cuprinde Iugoslavia, Polonia și Cehoslova­cia, izolând astfel Germania pe de o parte și Rusia pe de altă parte, este fără îndoială o concepție ex­celentă in ochii Franței—ea însăși fiind partenerul mai m­are în aceas­tă combinație —, deși eficacitatea ei nu este pretutindeni privită cu multă încredere. Sistemul este o continuare a vechei concepții a ..cordonului sanitar“, inventată din 1918-1019 ca o stavilă contra înfiltrărei bolșevice în Europa centrală și occidentală. Cercurile bine­­ informate­­ nu țin prea în serios amenințarea unui războiu între Rusia și Româ­nia. Convingerea de aproape u­­nanimă că, cel puțin deocamdată, fruntașii bolșevici sunt tot mai dornici de a restabili relațiile co­merciale cu Europa — deși nu s’ar crede, indecând după atitu­­ dinea d-lui Rctkowski. Un războiu ar nimici acest scop al rușilor, iar,în ce privește pe aliați, el n’ar servi decât să uneas­­că facțiunile desbinate bolșevice întru apărarea țării lor. ------------ ■ D. MACDONALD il SG si Mii ÎN CAMERA COMUNELOR Un fapt cu­ totul neobicinuit în Anaglia, s’a întâmplat deunăzi, , în Camera Comunelor. Doi deputați și anume, fostul prim lord al ami­­ralității,, Amery • și deputatul la­burist Buchanan s-au luat la bă­­tae. Deputatul laburist a adresat lordului conservator­­ epitetul nu prea parlamentar de „porc de câi­ne“ și lordul a ripostat cu un pumn în obrazul deputatului socialist. A­­ceasta sa petrecut în absența­­„spea­­kerului“., ședința fiind­ întreruptă. Intervenția celorlalți deputați pus capăt acestei încăerări conser­­­­vatoare­ socialistă. In ședința următoare, speakerul a avertizat deputații că parlamen­tul nu poate fi întrebuințat ca te­ren de box. El s-a plâns de tendin­ța crescândă a deputaților de a se înjura reciproc și a declarat că nu va tolera acest obicei urât. Oricine va profera, pe viitor, cuvinte nepar­lamentare, va fi, suspendat, și nu pentru o singură zi. In urma acestui, avertisment , al .,speakerului“, deputații cu pricina și-au cerut reciproc scuze și s’au îmbrățișat în aplauzele ’și oralele întregei camere. Totuși, pugilatul neobicinuit a deșteptat spiritul sportiv englez,­­ Ziarele au publicat interviewuri­­ cu cei doi pugiliști parlamentari,­­ i-au comparat din punct de vedere al fizicului, făcând pronosticuri a­­supra șanselor fiecăruia de­ a în­vinge, dacă n’ar fi fost împiedicați să continue „matchul“. i en­sii la inima Oră ii in­sifi exterarE © Ms 46. 6275 Duminică 21 Aprilie 1024 2 iei exemplarul 4 J­ei în străâsiâtet © Clientela ministerelor Însemnările uși trecător Ministerele au clienți mai nume­roși decât pot avea cele mai popu­lare și bine asortate magazine co­merciale. Explicația e foarte ușoară. Pe când la oricare prăvălie clientul trebue să plătească, la ministere el încasează numai. Direct sau indi­rect, încasează. O dispoziție ministerială, o inter­pretare favorabilă de lege sau­ de regulament, o aprobare a unei ce­reri, sau o anulare a altei hotărîri, toate sunt motive de câștig. Dar clienții ministerelor diferă între ei, după atribuțiile ce le are fiecare autoritate. Vorbim de gene­ralitate, nu de excepții. Căci rar se duce un militar la ministerul lucră­rilor publice, un inginer la ministe­rul de război, un profesor la indus­trie și un negustor la instrucțiunea publică. Ținând seama de generalitatea cazurilor, poți judeca stările mate­riale ale categoriilor sociale, după clientela ce o are fiecare minister. Pe scările și sălile întunecoase ale ministerului de justiție întâl­nești mai ales două categorii de so­licitatori : avocați și magistrați, că­rora li se adaugă a treia categorie : parlamentarii. Cei dintâi și ce­i din urmă sunt mai totdeauna bine nutriți și bine îmbrăcați, pe când magistrații, caii împart altora dreptatea, sunt de o­­bicei firavi și învestmântați în haine tocite și cu lustru pe la coata* * 1 In încăperile ministerului instruc­țiunii publice, pe scări și coridoare, se perindă, pare că o nesfârșită mul­țime formată în majoritate de mem­bri ai corpului didactic, de ambele sexe. Femeile, dându-și toată osteneala să-și­­ ascundă lipsa de eleganță ’n îmbrăcăminte, bărbații, cu figurile mohorîte sau resemnate, dar mai toți cu hainele decolorate, boțite,­­neon și cârpite.­­,•‘■Citești, dlar­ în ncist revetă, la­ alții desgust de entusiasm. Ii aduc la ministere nevoile și cearcă o ușurare, pe care o caută într’o mutare, într’o suplinire, sau în vre-un concediu extraregula­­m­entar. ** Dar la ministerele de industrie, comunicații și finanțe, marea ma­joritate a clientelei o formează oa­menii de afaceri, ingineri, industri­ași, comercianți și însoțitorii lor, cari vin să intervină pentru obți­neri de concesii, scutiri de contra­bande, modificări de taxe, smulgeri de învoiri de export. Sunt binecuvântații vremilor noa­stre. Grăsimea trupurilor și îmbu­­jorarea fețelor, noutatea hainelor și tăetura în curentul modei, — toate aceste semne exterioare îți mărtu­risesc că această clientelă e benefi­ciara unei epoci, în care atâția su­făr și se istovesc de lipsuri și scumpete. Iar dacă treci la ramura cea­­ mai principală și de actualitate a mi­nisterului agriculturei, la direcția împroprietărirei, întâlnești împestri­­țarea cea mai expresivă. Printre ce­tele de țărani și rândurile de preoți și învățători, mai toți de-abia îm­brăcați, vezi agitându-se avocați cari nu pledează și deputați, cari, la rostul lor, doar aplaudă și întrerup. Funcționarii trec grăbiți și dis­trați dintr-un birou în altul, iar când sunt opriți în goana lor, răs­pund aspru țăranilor și zâmbesc ni­mical însoțitorilor acestora. De când Călineasca și-a găsit re­fugiul la Văcărești, rolul de inter­mediar a devenit exclusiv masculin. Numai la ministerul de război, fa­­țada ascunde interiorul. Rari sunt ofițerii cari se prezintă cu uniforma mai învechită, cu ținuta mai puțin proprie unei audiențe la șefii admi­­nistrativi ai armatei. In genere solicitatorii pun în vază uniformele obligatorii de ceremo­nie, astfel că lipsurile existente se ascund în dosul îmbrăcămintei de paradă. Felul lor de prezentare nu distonează cu al furnizorilor civili, cari aprovizionând armata, au de unde să se aprovizioneze și ei în­deajuns, și astfel să apară la audiențele solicitate ca adevărați magnați. Dacă printre aceștia sunt și mem­bri de-ai Parlamentului, ei au mo­tiv să susțină, când legiferează, că ofițerimea strălucește în fireturi și țara­ are păzitori bine -ngrijiți. Mai încurcat în socoteli­e ministrul de război, care, cunoscând starea reală a ofițerimei, e nevoit, să ceară me­reu sporirea soldelor lor. , * ’DUHUL • utu .a unii die shS

Next