Dobrogea Nouă, august 1956 (Anul 9, nr. 2498-2522)

1956-08-01 / nr. 2498

1 Căldurist fruntaș pe navă Acum cîțiva ani, într-un atelier de mecanică din oră­șelul Zalău, așe­zat la poalele Me­­seșului, lucra și tînărul lăcătuș meu , ConiC Bolla A^­IIJhML.­xandru­ E‘era ,cu­ ■MSSlmi­noscut de toți ■""* JBz&U muncitorii din a­telier și se bucura de dragostea cu care aceștia îl în­conjurau. Sándor — cum îi spuneau ei lui Alexan­dru — era ascultător, hotărît și plin de via­ță. Nu se dădea în lături niciodată din fața greutăților, fiindcă era învățat cu mun­ca, cu meseria care și-a ales-o încă din anii uceniciei. Timpul a trecut repede. Lăcătușul Bolla, împreună cu alți tineri de seama lui, a ple­cat să-și facă datoria față de patrie — ser­viciul militar. ...„Mare mi-a fost bucuria cînd am îm­brăcat frumoasa uniformă de marinar — mi-a spus cartnicul Bolla. Bucuria mai mare am simțit-o atunci cînd am aflat că sunt repartizat pe una din navele fluviale. De­venit căldărist, la început nu prea mi-am dat seama de însemnătatea acestei specia­lități, dar cu fiecare zi ce trecea, am înce­put să cunosc tot mai multe și să-mi dau seama că noua mea meserie ocupă un loc însemnat la bordul navei. Căldările sunt a­­cele care dau forța necesară navei pentru a putea luneca pe întinsul apelor. Mă simțeam mîndru de această speciali­tate și am căutat să o însușesc în cele mai bune condițiuni. In orele de specialitate, la lecțiile politice și în întreaga activitate des­fășurată de echipajul navei, vedeam , pe fie­care matroz cum se străduiește să-și însu­șească cele predate. N-am vrut să rămîn în urma lor. Doream din toată inima ca cei din jurul meu să mă privească cu drag, ca pe un tovarăș bun, așa cum mă priveau tovarășii din colectivul unde am lucrat îna­inte de a veni în armată“. Intre matrozii de pe această navă s-a în­chegat o adevărată prietenie ostășească. Se ajutau între ei pentru rezolvarea tuturor problemelor și sînt fericiți că nava lor se numără printre navele fruntașe. Pe cartnicul Bolla îl frămînta de­ multă vreme un gînd. La început nu îndrăznea să-i spună nimănui, dar într-o zi s-a ho­­tarit și cu inima deschisă s-a adresat secre­tarului organizației U.T.M.: „Aș vrea să devin și eu membru al organizației U.T.M., tov. secretar“. — Foarte bine i-a răspuns plin de dra­goste secretarul organizației. Sunt bucuros de hotărîrea pe care ai luat-o de a veni în rîndurile organizației noastre. In adunarea generală, utemiștii de pe navă au apreciat just munca și activitatea cartnicului Bolla și l-au primit în rîndul organizației U.T.M. Din acea zi, cartnicul Bolla a muncit mai mult, dovedind în toate ocaziile că merită încrederea pe care ute­­­miștii i-au acordat-o atunci cînd l-au pri­mit în organizația U.T.M. Astăzi, matrozii și cartnicii de pe nava unde-și desfășoară activitatea cartnicul Bolla Alexandru, se mîndresc cu un asemenea utemist. Comandantul navei a apreciat munca și comportarea cartnicului Bolla și l-a recom­pensat de mai multe ori: mulțumiri în fața frontului, recompense bănești, permisii etc. Toate acestea l-au făcut să muncească cu și mai multă hotărîre și nu peste multă vreme el a fost recompensat din nou înmînîndu-i-se semnul onorific „Marinar de frunte“. In a­­cele momente pline de fericire, cartnicul Bolla a spus: „Voi munci cu aceeaș dra­goste și de acum înainte fiindcă îmi iubesc nava, echipajul ei și specialitatea mea de căldărist“. Cpt. Lt. LUCA LEONTIN DÖBROGEÄ NOUA Nr. 2Î& Papa e un bătrînel scund, destul de simpatic, care se agită ca un trepăduș în tot timpul exercitării dificilei sale meserii de ospătar. Tonul bo­nom — de o superioritate a­­fectuoasă cînd are de a face cu clienți „mai așa“ și care ajun­ge repede la invective guturale cînd ai nenorocul să nu-i fii pe plac — tîmplete cărunte, în contrast cu agilitatea mîinilor și ochilor ce-și schimbă necon­tenit poziția i-au adus poate ospătarului Alexe de la Cazino porecla de mai sus. Papa a îmbătrînit în meseria aceasta, i-a pătruns toate chi­chițele și nimeni altul ca el nu cunoaște mai bine „omul“. Un singur gest, o privire fugară a „omului" prins în obiectiv îi sunt suficiente lui Papă să-l categorisească : un „tip sus pus“, un om distins cu por­tofelul bine garnisit sau un „individ... hm!" (urmează o strîmbătură foarte elocventă). Pentru fiecare din ei, Papa găsește gesturile și mimica po­trivită și fiecare este instalat și servit „la locul său". „Dacă mai adaugi la acestea toată mulțimea de prieteni și „obli­gații personale“ ale lui Popa, nu se poate să nu conchizi că meseria lui e într-adevăr difi­cilă și că oftaturile lui­­ e drept, destul de demonstrative) sunt îndreptățite. Iată că în restaurantul arhi­plin au intrat doi tineri. Deși corect îmbrăcați, nici unul din ei nu poartă costum de gabar­­dină cu vestă și papion. (A­­mănuntul acesta va fi foarte important pentru Pâpa). Cu mare greutate cei doi „ocnesc“ o masă mai puțin aglomerată La întrebarea lor, 1i se răspun­de amabil de către cei care ocupă masa că în curînd a­­ceasta va fi liberă. Popa care a sezisat situația și care are „obligații personale“­ deosebite, e de altă părere. Masa va fi re­zervată pentru madam Proto­­popescu cu familia, care ocupă o masă așezată mai dosnic de­parte de orchestră și de care, na­tural, nu-i mulțumită! Cum­­ ar putea fi cu gesturi e­­nergice și cu limbaj „adecvat“, Papa îi pune la punct pe in­trușii care nu se pricepuseră să-i capete „bunăvoința". „Ce, poate cred că el servește pe ori­cine ? Să-și vadă de treabă... să se ducă unde-i de nasul lor. El servește pe cine i place...“ Și alte amahTități la fel de colorate, toate stnse pe varia­­țiuni de ton cut mai încîntă­­toare... „Poftiți madam Pro­­topopescu, sărut mina. Imediat aduc bateria și celelalte“... și Popa, mîndru că i-a pus la punct pe tineri, își face pomană cu ei și-i plasează în locul lui madam Protopopescu, mai la dos căci doar masa centrală nu era de nasul lor... Probabil însă că Popa Alexe a considerat că cei doi tineri nu au fost puși complet la cu­rent cu eticheta „marilor restau­rante“ pentru că s-a hotărît să-i învețe ritualul pînă la capăt. Așa că, după mai bine de două ore de așteptat, tinerilor li s-au servit cotletele, pînă la urmă transformate în frigărui și vinul... cald, ca nu cumva să li se inflameze amigdalele. Noroc că frigăruile erau reci ca ghiața, așa că toate s-au aranjat cu bine! De fiecare dată, Popa își însoțea amabilitățile cu este un nu mai puțin politicos „O, săracii băieți. Iar i-am uitat. Așteaptă de atîta amar de vre­me, of, Of etc., etc.“. Intre timp lui Popa îi era dat să treacă prin alte și alte pe­ripeții. Iată-1, de exemplu, la masa din stînga. A fost solici­tat să facă socoteala... Șnițel, vin, salată, prăjituri etc, total 72 lei. Papa mai verifică o dată nota și o întinde consumatoru­lui. Acesta — „da, ce om!“ — zîmbește și i-o înapoiază: „Mai verifică încă o dată, te rog“. Povestea se repetă de cîteva ori. Papa e exasperat: „Tovarășe, sînt contabil ex­pert, inspector de bancă și ca­sier, preceptor ! Mai învață să socotești...“ Și, plin de nerv, îi demonstrează celui în cau­ză priceperea sa. Oroare! Clientul a avut dreptate. O mică greșeală de calcul, cîte­­va zeci de lei în plus ! Clien­tul îl privește dojenitor. Papă îi răspunde dîrz: „Era zero în loc de nouă, dar dacă a­­daugi ,și data, suma L se întoc­mai !“. Scurt, fără comentarii ! Și, încălzit peste măsură. Până se duce să tragă un sprit din vinul rămas de la o altă masă. Ba mai mult, hotărît să se îm­pace cu cei doi tineri care-l a­­mărîseră atît de mult pînă a­­tunci se îndrept­a V masa lor cu trei pahare în mînă: „Să bem, băieți, pentru împăcăciu­­ne. Of, grea meserie“. ...Avea omul și el motivele lui să se plîngă. In orice caz, noi sîntem întrutotul de acord cu el. Să ai parte de atîția oameni im­posibili numai în cîteva ore, parcă-i puțin lucru ? Și mă­car dacă te-ai alege cu ceva de la ei. Nimic ! Speranța tot la „cei subțiri“ rămîne. Oricum, Papă a fost prins în puține ceasuri de multe ori „în ofsaid“ Mai romînește spus, prins afară din joc sau cu mila în sacul vecinului. Bietul Papa, ce s-ar întîm­­pla dacă odată și odată ar fi eliminat de-a binelea din joc. Ar rămîne și fără milă, și fără sac !... M. MACARIE Papă... „în ofsaid* Pe urmele materialelor publicate „Cum se preocupă colectivul fabricii „9 Mai“ de desfășurarea ritmică a procesului de producție“ Cu titlul de mai sus a apărut in ziarul nostru nr. 2472 un articol în­ care, din ana­liza făcută asupra desfășurării procesului de producție la fabrica „9 Mai“, se scoteau la iveală unele lipsuri în această privință. Răspunzînd redacției, conducerea fabricii și comitetul de întreprindere ne face cunos­cut că cele arătate în articol sînt juste și pentru a intra pe linia normală s-a analizat de către colectivul lărgit al întreprinderii fiecare problemă în parte și s au luat o serie de măsuri. 1) S-a defalcat planul de producție pe mașină, om și echipă și se aduce materia primă din timp. 2) S-au analizat cifrele de plan în cadrul adunărilor de grupă sindicală și s au ana­lizat toate deficiențele. 3) Pentru reducerea prețului de cost s-a trecut la determinarea mai justă a consu­murilor specifice pe fiecare reper în parte. 4) S-a redus rebutul admisibil, la presat la cald, la filat, folat și crestat șuruburi de fier pentru prins în lemn. 5) Cu privire la mărirea productivității muncii, s-a dus muncă de lămurire de către comitetul de întreprindere și organizația de bază pentru eliminarea lipsurilor nemo­tivate, imprimind totodată disciplina la lo­cul de muncă. 6) Pentru a se reduce cheltuielile de gos­podărie s-a introdus un control din partea contabilității și s-a montat un număr de 10 condensatori stație) care a îmbunătățit factorul de putere (0,56 la 0,81). In încheiere ni se arată că îndrumările date prin articol au fost de un real folos și în urma măsurilor luate se va căuta să se îmbunătățească munca continuu în toate sectoarele de activitate. Cu puține zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la moartea marelui com­pozitor german Schu­mann. In amintirea mare­lui compozitor, să a­runcăm o scurtă privire asupra vieții, ac­tivității și operei sale. Născut în plină epocă romantică a do­vedit încă de timpuriu a fi înzestrat cu o deosebită sensibilitate pentru literatură și muzică.. Fiul unui librar și editor, a crescut într-un mediu care l-a ajutat să devină un om de mare cultură. Mama sa, cu un ori­zont mai limitat, s-a opus cu îndîrjire ca fiul său să se dedice carierei muzicale. El a șovăit multă vreme între cele două do­menii de activitate, însă în cele din urmă se dedică celei muzicale. Aceasta însă nu l-a împiedicat să studieze și dreptul,­la ca­re renunță datorită intervenției pe lângă mama sa a profesorului Wick — a cărui fiică urma să-i devină soție. Astfel, se de­dică carierei muzicale și începe un studiu asiduu ca pianist, pentru formarea unei teh­nici corespunzătoare concepției sale com­ponistice. Nu după mult timp însă, suferă o anchiloză la deget care îl va împiedica pentru totdeauna să-și realizeze idealul ca pianist El nu este un înfrînt în avîntul său de artist ci dimpotrivă, își pune tot elanul său de creator în activitatea componistică și cea gazetărească. El fondează „Noua revistă muzicală“, în care se duce o luptă îndîrjită împotriva artei retrogradate, pro­­movînd prin articolele sale pe înaintașii muzicii: Bethoven, Schubert și pe contem­poranii săi Berlioz, Chopin, Mendelssohn și tot aici va deschide el drumul de muzician și interpret lui Johan Brahms Prin activi­tatea sa gazetărească, el deschide perspec­tive noi muzicii, tratînd teme cu totul neo­bișnuite pînă atunci și anume : „Lupta pen­tru arta națională", „Conținutul creației ar­tistice“, „Lupta împotriva criticii formaliste“. El aduce astfel un suflu nou în critica mu­zicală, ținînd trează mereu în conștiința oa­menilor ideea că arta are un rol social. Robert Schumann are și o activitate didac­tică ca profesor la conservatorul din Leip­zig, întemeiat de Mendelsson Bartholdy. Mai tîrziu îl întîlnim la Düsseldorf, ca di­rijor. Cea mai importantă activitate a lui Schumann însă, este aceea de compozitor. Fiind pianist este și firesc ca cele mai multe compoziții să se fi lăsat în domeniul muzicii pentru pian. Chiar în compozițiile sale vocale, sau în muzica de cameră, el dă părții pianistice o importanță deosebită. Un gen nou, nemaiintîlnit pînă la el, este ciclul de miniaturi pentru pian. Sînt piese mici înrudite între ele, prin tematică și rit­mică care alcătuiesc un ciclu unitar. Printre ciclurile scrise de el sunt: „Papillons“ (flu­turii), „Carnaval“, „Kreisleriana“, „Scene de copii“, „Scene din pădure“, „Dansurile par­tizanilor lui David“ etc. Lirica vocală a dat-o la iveală în anii maturității sale creatoare, folosind textele lui Heine, Goethe, Rückert, Eichendorff. Liedurile sale ne duc în mijlocul vieții, în mijlocul vieții poporului, în mijlocul vieții copiilor și ceea ce nu este deloc curios pen­tru epoca romantică, oglindește problemele dragostei personale pentru Clara Wick, care în cele din urmă îi deveni soție. Calea deschisă de Schubert — părintele liedului — este continuată de Schumann atît în ceea ce privește caracterul personal, cît și ca genuri: ciclurile de lieduri. Ceea ce însă este deosebit de Schubert, este a­­ceea că pianul capătă o importanță deose­bită, scoțîndu-se în relief părțile pianistice, prin tratarea componistică a liedurilor. Dar Schuman are și o activitate compo­nistică simfonică. Are în total 4 simfonii și toate au un vădit caracter programatic. Simfonia I-a în Si bemol major, scrisă în 1841, a fost inspirată de un vers dintr-un poem de Börger : „Pe văi înflorește primă­vara“. El a avut intenția să intituleze fie­care parte din prima sa simfonie, astfel: partea I-a, începutul primăverii, partea a I­I-a, Seara, partea a 111 - a, Tovarăși veseli de joc și partea a IV-a, Miezul primăverii. —In simfonia a 11-a în­ Do major, compusa ....... »-------------------­în anul 1846, Schu­mann este mai pro­fund, tratează proble­mele mai în adîncime decît în prima. Este străbătută de o idee­ și eroică, de frămîntări - adîncimi psiholo­gice. Simfonia a 111-a în Mi bemol major, nu­mită și „Simfonia renană“ a fost scrisă în urma unei vizite făcută de compozitor în orașul Colonia, cu ocazia unor serbări popu­lare. In această simfonie, apar clar dansu­rile și cîntecele germane. Andantele, măreț, pare a evoca măreția solemnității orașului Simfonia a IV-a în Re minor a fost scrisă imediat după terminarea simfoniei I-a, în 1841, însă a fost refăcută de compozitor și finisată de-abia în anul 1851. Forma ei este mai liberă, motiv pentru care el a in­tenționat s-o intituleze „Fantezie simfonică“. Această simfonie, are un caracter ciclic, adică o interpătrundere a liniilor melodice, ca un fir conducător unitar, începînd cu prima parte pînă la ultima. Concomitent cu simfonia I-a, adică în 1841, el scrie un concert pentru pian și dă publicității partea I-a sub numele de „Fan­tezie pentru pian și orchestră“.. Patru ani mai tîrziu, la insistențele soției­ sale, Clara Wick — pianistă — care dorea să "“­ă un concert al soțului său, compozitorul scrie și celelalte două părți ale concertului, astfel de­finiti­vîndu-l. Schumann a mai scris pentru pian și or­chestră, încă două lucrări: prima intitulată „Piesă de concert“, iar a doua „Introducere și Allegro“. Acestea însă sunt mai puțin importante decît concertul în La minor care i-a adus faima în toată lumea. In domeniul muzicii de cameră, Schumann are ca înaintași pe Beethoven, Schubert, ca­re au constituit pentru ei cei mai mari în­vățători. Ne-au rămas de la Schumann do­uă sonate pentru vioară și pian, trei triouri, trei cvartete, un cvintet pentru coarde și pian, cel mai cunoscut în domeniul muzicii de cameră. Și în muzica de cameră Schu­mann dă preponderență părții pianistice, dovedind și în acest domeniu, cît de necesar îi e­a acest instrument. In anul 1830, ei încearcă să scrie o operă, dar nu reușește decît în anul 1847 și folo­sește o legendă cavalerească germană din evul mediu numită „Genovevea“. S-a repre­zentat în 1850 pe diverse scene din Germa­nia, dar n-a avut succes din cauza carac­terelor individuale ale personajelor prea puțin conturate. El ținu seamă de conflic­tul dramatic specific teatrului și operei. Schumann, împreună cu Chopin, atinge cele mai adtinci profunzimi de sentiment în această epocă mergînd pe linia intimismului. EL­ MATEESCU 100 de ani de la moartea compozitorului german Robert Schumann n Contele de Movie Cristo­s SERIA a II-a Răzbunarea „Toată averea o voi folosi ca să pedep­sesc pe cei trei oameni care mi-au luat: unul logodnica, altul comanda vasului și al treilea libertatea“ — iată țelul vieții lui Ed­mond Dantes, evadat din castelul d’lf după 18 ani de cumplită suferință, devenit conte de Monte Cristo. De aici se dezlănțuie și conflictul seriei a doua a filmului „Contel­e de Monte Cristo“ (Răzbunarea). Monte Cristo va aduce fiecăruia răspalata fapte­lor lui josnice: răzbunarea sa este sim­bolul dreptății, triumful ei asupra minciunii, necinstei, a nedreptății, triumful binelui în omenire. Cu gîndul acesta el va ajunge la Paris și va intra în înalta societate fran­ceză de la începutul veacului trecut, unde va întîlni și pe Fernand, acum general de Morcert și pe Villefort, procuror regal. Moartea lui Edmond Dantes le-a asigurat mărirea și averea. Dar iată că Edmond Dan­tes printr-o ciudată întîmplare apare în lu­mea lor dezvăluindu-le mîrșăvia și fărăde­legile. Generalul de Morcerf va fi destituit, Villefort dezonorat și pus sub anchetă, iar Caderousse ucis de mîna lui Bruno, hoț de meserie, în realitate fiul nelegitim al lui Villefort. Mulțimea de fapte, întîmplări ciudate și emenționante relevă puternicul realism și profundul umanism al operei lui Al. Du­mas după care a fost turnat filmul. Dato­rită regiei lui Robert Vernay, filmul redă cu mult realism moravurile societății fran­ceze de la începutul secolului al XIX-lea, specificul romantic al epocii, conturînd ca­ractere specifice acestei lumi și oglindind fidel condițiile sociale ale epocii. I­art­ă -mă Valoroasa creație a regizorului italian Mario Costa, filmul „Iartă-mă“ a reușit să surprindă unul din momentele critice din viața modestă a unui cămin de curînd în­temeiat. Nu pentru prima oară obiectivul aparatului de filmat este îndreptat cu suc­ces de către cineaștii progresiști italieni a­­supra unui moment din viața poporului lor, a cărui existență poartă amprenta realită­ților sumbre din Italia de azi. Dorind să-și păstreze fericirea căminului mult dorit, Anna va ascunde soțului ei Marco Gerace faptul că Nicola, unicul ei frate, este implicat în asasinarea lui Carlo. Să spună adevărul cu privire la temerile ei asupra vinovăției lui Nicola in asasina­rea fratelui soțului ei și în acest caz să re­nunțe la fericire, sau să tacă și să rămînă alături de ființa pe care o iubește fără re­țineri ? Aceasta este dilema pe care Anna n-o va putea rezolva, mai bine de 6 ani, timp în care fratele ei va fi fugit din Ge­nova. Dar iată că reîntoarcerea neaștepta­tă a lui Nicola, care va corespunde și cu revenirea în localitate a Verei — femeie cu o fire libertină, pasionată și egoistă, va da naștere la o serie de întîmplări care, folo­site cu sadism de Vera, va pune în pericol căminul atît de drag Annei. Realismul cu care imaginile peliculei su­gerează stările sufletești ale personajelor ce intră în conflict dovedesc din partea re­gizorului o atentă observare a vieții coti­diene și o receptivitate deosebită față de amănuntul caracteristic. Scena în care Anna, mama condamnată de propriu­l băr­bat să nu-și mai vadă cei doi copii, reu­șește totuși să se strecoare și cu ajutorul copiilor să pătrundă la ei, este, am putea spune, punctul cel mai realizat al filmului. In final, cînd Marco convins de nevinovă­ția Annei aleargă nebunește pentru a pre­­întîmpina desnodămîntul fatal, intenția șar­jării, a provocării prin orice mijloc a sen­zaționalului este vizibilă. Totuși, intervenția oportună a eroului preferat face ca viața Annei și a copiilor să fie salvată. Strălucita interpretare a lui Raf Val­lone și a Antonellei Lualdi fac din această operă profund umanistă o realizare remarcabilă a cinematografiei progresiste. Mesajul filmului este acela al dreptului la viață, dragoste și libertate, drept pentru care poporul italian luptă cu pasiune. „Ghitarele dragostei“ După ce vizionezi un film ca „Iartă-mă“, optimismul dureros pe care ți-l insuflă îl poți reabilita cu voioșia și muzicalitatea a­­bundentă din „Ghitarele dragostei“. „Vico Torriani cîntă pentru dvs.“ , așa începe prezentarea comediei muzicale și toată sala dă atenție primelor acorduri ale cîntărețului. Tînărul Roberto Trenti, lipsit de posibi­litatea de a ajunge un nume în rîndul celor cu voce melodioasă, își petrece necazurile vieții fredonînd melodii create de el pe su­biecte legate de prima decepție în dragoste Intîmplarea — de altfel motivul principal pentru dezvoltarea acțiunii comice — face ca el să se atașeze de­ un cuartet de bar, dar nu­ ca solist ci... șofer. Fiind căutat de trupa muzicală a lui Annunzio Mantovani, el își pierduse speranța de a încheia cu ei vreun contract, mai ales că avusese anu­mite neînțelegeri cu primarul satului vecin care-i luase logodnica. Secvențele ce se preced în mod dinamic ne prezintă episoade și din intrigile ce se petrec în sînul trupei lui Mantovani, căruia îi lipsea un solist. Fred Jaques, directorul trupei, angajează fără știrea ei pe Ilona Mirko, care în urma unor certuri, renunță la contract și pleacă în căutarea lui Roberto Trenti. Urmează o serie de peripeții pline de haz, înbinate cu o muzică distractivă, pînă cînd ajunge să fie angajat cu toată nemulțumirea celor patru cîntăreți care-l luaseră ca șofer. Subiectul filmului este sus­ținut de peisaje atrăgătoare care se îmbină armonios cu acțiunea, și muzica — com­pusă de Dilly Mattes — menține o veselie permanentă celor ce vizionează filmul. Se remarcă și jocul actriței Elma Karlowa, în rolul solistei Ilona Mirko care merge pe linia interpretării sincere fie în scenele „în doi“ sau în cele în care cîntă. Cîteva cuvinte despre regia lui Willy Zeyn: o regie cu gust. Imprimă oricărei secvențe nota veselă, care în ansamblu face ca această comedie să te fie mereu intr-o stare hilariantă. Sfîrșitul — natural că tre­buie să se termine cu bine — mulțumește cerințele noastre ce se ivesc pe parcurs în ceea ce privește ascensiunea tînărului ta­lentat pe calea plină de greutăți inerente într-un stat capitalist. „Ghitarele dragos­tei“, îl face și mai popular în rîndurile spectatorilor noștri pe Vico Torriani.­ ­ FILMELE SAPTAM­I Nil O scenă din film CRONICA SPORTIVA­­ Concursul hipic republican „Cupa Dinamo“ întrecerile de călărie din cadrul concursului republican au continuat sîmbătă cu probele de dresaj catego­ria „ I” și „B”. Locul I la proba de dresaj categoria ,,I” a revenit lui Bu­­dișan Ion (Dinamo București) pe Firi­cel­cul41,6 p. In proba de dresaj ca­­tegoria „B” primul loc a fost ocupat tot de un dinamovist, Theodorescu Gheorghe, care pe calul Palatin a to­talizat 153 p In ordine s-au clasat Ion Oprea (C­CA) pe Sulina cu 130 p. și Marcoci Nicolae pe calul Kobeilan cu 126 p. Un număr de 40 concurenți au luat parte la proba de obstacole categoria semimijlocie barema „A" la cronome­tru. Confirmînd progresul continuu în care se află, I Molnár a reușit să cu­cerească prim­ul loc pe calul Părlog fără nici o penalizare cu timpul de 1’03”5. Tot cu 6 puncte penalizare au terminat și Gh. Antohi pe calul Rubin și loja Ton (Dinamo Ploești) pe calul Grănicer dar cu un timp mai mare (1’06”7 și respectiv 1’08”5), ceea ce le-a dat dreptul la locurile II și III. Parcursul de duble care a avut loc sîmbătă după amiază a întrunit la start un număr și mai mare de concu­renți (60) care au luptat cu multă dîr­­zenie pentru primul loc. Disputat în 2 manșe, proba de duble a prilejuit o adevărată demonstrație de călărie mult apreciată de publicul spectator. Evoluția pe parcurs a călă­rețului V. Pinciu (Victoria București) pe calul Odobești, unul din cîștigătorii celor mai u­ite probe cu pînă acum, a fost urmărită cu atenție de specta­tori, care îi doreau o nouă victorie a­­cestui talentat călăreț. Și speranțele nu le-au fost înșelate: călărețul V. Pinciu a reușit și de această dată să termine parcursul cu Op. p. cu timpul l’Ol”6, rezultat care i-a adus pe merit primul loc în clasa­mentul probei. Locul II a revenit lui Virgil Bărbuceanu tot cu 0 p. p (C.CA.) pe calul Brebenei cu timpul de 1’05”8, iar locul III lui Velicu D. (C.C.A.) pe calul Fildeș cu 0 p. p. cu timpul 1’08”5. In ultima zi de concurs, duminică, s-au desfășurat probele de dresaj ca­tegoria ,,A” și dresaj categoria „C” (probă olimpică). In proba de dresaj categoria „A”, deoarece nici un concurent nu a reu­șit să obțină punctajul corespunzător locului I, Gh. Langa (C.C.A.) pe calul Cabala a realizat 148 p. Pe locul III s-a clasat Ion Molnár (C.C.A.) cu ca­lul Laghia 144,3 p. Locul IV a fost ocupat tot de un călăreț din echipa militară, I. Budișan, cu calul Argint 144,3 p.. In proba de dresaj categoria ,,C” dinamovistul bucureștean Theodorescu Gheorghe, care ne-a reprezentat țara In recenta olimpiadă de la Stockholm reușind rezultate de valoare, a ocupat locul I în clasamentul probei. După amiază întrecerile au confi­rmat cu proba de ștafetă pe echipe în care victoria a revenit echipei C.C.A. formată din Oprea, Bărbuceanu, Mol­­nar care au încălecat caii în ordine Tosca, Brebenei, Părlog realizînd tim­pul de 3’16”7. Echipa formată din Stu­­paru, Vlad și Joja (Dinamo Ploești) realizînd timpul de 3’36”0 a ocupat lo­cul II. Trebuie să remarcăm că acești călăreți au fost mult­ apreciați de pu­blicul spectator pentru curajul și dîr­­zenia cu care au luptat în fiecare pro­bă. Pe locul III s-a clasat echipa Vic­toria Călărași cu timpul de 3’57”6. Clasamentul probei de obstacole ju­niori și fete arată astfel : Locul I Doina Dumitrașcu (Dinamo București) — Albița 24”2 — 6 p.p.; locul II Cristian Țopescu (Dinamo București) — Sucitu — 24”3 — 6 p.p.; locul III Lisai Marietta (Recolta Si­biu) — Idila — 25*8 — 6 p.p. Așteptată cu mult interes proba de obstacole categoria grea la care parti­cipă cai și călăreți cu o pregătire a­­vansată, cai care fac parte din lotul republican, parcursul avînd 150 obsta­cole (un obstacol fiind înalt de 1,60 m. și lat de 4 m.) a prilejuit o adevărată dispută în care a ieșit învingător Du­mitru Velicu (C.C A.) — Fildeș — rea­lizînd 1’14”5 cu 0 p.p. Incălecînd pe caii Odobești și Troi­ca, maestrul­­ sportului Mihai Timu a terminat parcursul tot cu 0 p.p. în timpul de 1’22”5 și 1 ’26” ocupînd ast­fel locurile II și II, Cupa Dinamo fiind o cupă. „chalan­­ge“ a fost cîștigată definitiv de călă­reții de la Casa Centrală a Armatei prin punctajul realizat de Virgil Băr­buceanu în acest concurs, 185 p. și de Mihai Timu care a cîștigat cupa în a­­nul 1954 și 1955. Pe locul II s-a clasat ioja Ioan (Dinamo Ploești) 144 p. și Vasile Pinciu (Victoria București) 88 p. pe locul III. După această probă a avut loc fes­tivitatea de închidere a concursului la care au fost premiați cu numeroase obiecte de valoare primii clasați în fie­care probă. G. CHARLES Suschese își cinstea marii sărbători „Se apropie marea noastră sărbătoare. Cea de-a 12-a aniversare a eliberării pa­triei trebuie să ne fie prilej de noi succese în muncă“ — așa gîndesc harnicii ceferiști de la Atelierele Palas în aceste zile de iulie cînd eforturile lor sînt îndreptate tot mai mult spre îndeplinirea integrală a planului de producție. In hala care adăpostește secțiile secto­rului mecanic acest suflu nou al întrecerii a răzbătut parcă cu și mai multă tărie de­cît oriunde în alt loc de muncă ; într-ade­văr, muncitorii de aici au obținut cele mai frumoase succese din atelier. Secția de fie­rărie condusă de maistrul Porcuțeanu Tu­dor și-a depășit încă de acum cîteva zile planul lunar de producție, partidele condu­se de fierarii Voicilă Stan și Neagu Tudor lucrînd pînă în prezent cu­­ 70 la sută mai multe baloane de suspensie, eclize, arcuri etc., decît prevedeau sarcinile luniare. Rea­lizări la fel de însemnate au obținut în a­­ceastă perioadă și strungarii Cîrmiș Vasile și Teieanu Ion, sudorii Tudoroiu Nicolae și Ceaușu Ion (care au înregistrat depășiri re­gulate de 80 de procente peste plan) și mun­citorii Voinescu Florea și Diaconu Nicolae care s-au dovedit a fi cei mai buni rotari din secție. »

Next