Dobrogea Nouă, septembrie 1959 (Anul 12, nr. 3446-3471)

1959-09-01 / nr. 3446

Pag. a 2-a Cuvântul tovarășului Vîlcu Vasile, prim-secretar al Comitetului regional de partid (Urmare din pag. la) care, pentru a asigura un de, ari producții mari și constante la hectar, ne angajăm ca în următorii ani să irigăm o suprafață de aproape 200.000 ha, care alături de suprafața irigată în prezent să depășească 211.000 ha. Ținînd seama de condițiile pedoclimatice din regiunea noastră, de faptul că grîul și porumbul rămîn culturi de bază, ne angajăm ca în următorii ani să obținem o producție medie de 1.800 kg grîu la hectar și 3.000 kg porumb la hectar. Prin creșterea producției globale de cereale, prin creșterea șeptelului de animale și a producției lor, să contribuim la fondul central al statului cu mai mult grîu, porumb, carne, lapte, lînă etc. La grîu, vom da cu 56 la sută mai mult în 1965 față de 1958. In următorii ani, vom planta 30,000 ha viță de vie altoită, din care 1.000 ha în G.A.S.-uri și restul în gospodării colective. Paralel cu dezvoltarea producției vegetale, ne angajăm să sporim simțitor șeptelul de animale, care va crește la bovine cu 233 la sută, la vaci cu 39 la sută, la porcine cu 200 la sută, la păsări cu 187 la sută, față de 1959. O dată cu creșterea șeptelului, vom determina și o accentuată creștere a producției lor. Pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării șeptelului, se vor face în gospodării colective construcții în valoare de peste 340 milioane lei. In general, prin măsurile ce se vor lua, fondul de bază al gospodăriilor colective va crește corespunzător, astfel ca agricultura noastră socialistă să poată asigura industriei materia primă necesară, să poată asigura creșterea bunăstării oamenilor muncii de la orașe și sate. Tovarăși. Simbolul înaltei prețuiri, ©rdistul „Steaua Republicii Populare Romîne“ clasa I-a, va fi pentru noi un continuu imbold pentru a îndeplini și depăși angajamentele pe care ni le-am luat aicii spre binele celor ce muncesc, pentru construirea socialismului în patria noastră scumpă — Republica Populară Romînă. TRAIASCA PARTIDUL MUNCITORESC ROMÂN — ORGANIZATORUL ȘI INSUFLEȚITORUL TUTUROR VICTORIILOR NOASTRE traiasca comitetul central AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMÂN, IN FRUNTE CU IUBITUL ȘI ÎNCERCATUL NOSTRU CONDUCĂTOR, TOVARĂȘUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ ! Cuvîntul tov. Nicolae Gaidagiu, președintele gospodăriei colective „Secerătorul" din Topalu, raionul Hîrșova Meirgînd pe calea arătată de partid, colectiviștii din Topalu trăiesc acui o viață nouă și îmbelșugată. Gospodăria noastră are în prezent 10.000 de oi, 200 de vaci, 800 de porci, vii și livezi, care ne aduc venituri din ce în ce mai băgate. Numai în acest an, am realizat prin vinderea către stat pe bază de contract a produselor agricole vegetale și animale 4.800.000 lei. Straduindu-ne să înfăptuim realizări cit mai mărețe, astfel ca regiunea noastră să fie mereu exemplu pentru celelalte regiuni ale țârii, în anul 1960, noi vom valorifica 2 vagoane de lună, 20 vagoane de lapte, 8 vagoane de pește, 8 vagoane de carne, 60 vagoane de cereale, pentru a obține în total un venit bănesc de cel puțin 10.000.000 lei. Cuvîntul tov. Macarie Dumitru, directorul S. M. T.-ului Dorobanțu, raionul Medgidia Un rol de adevărat entuziasm și hotărîre de a obține noi și însemnate succese în munca lor, sînt sentimentele care i-anu cuprins pe toți mecanizatorii din S.M.T. Dorobanțu la aflarea veștii că regiunii Constanța s-a conferit Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne" clasa I-a. De atunci, după exemplul comuniștilor, ei se străduiesc să obțină noi și însemnate succese în muncă. Noi am hotărît să realizăm în acest an 1.100.000 lei economii și să reducem prețul de cost planificat cu 27 lei, conștienți că prin aceasta vom fi la înălțimea înaltei prețuiri ce se face astăzi regiunii prin înalta distincție acordată ! Pregătirea deschiderii noului an școlar în raionul Fetești De curînd, Comitetul raional de partid Fetești a analizat în plenară de comitat moduri în care s-au făcut pregătirile în vederea deschiderii anului școlar 1959-1960. Din materialul prezentat de secția de învățămînt și cultură a Sfatului popular raional, a reieșit că s-au obținut o serie de rezultate satisfăcătoare. Cadrele didactice din raionul Fetești, îndrumate și ajutate permanent de organizațiiile de partid, au reușit să cuprindă peste 90 la sută din absolvenții classei a IV-a, în clasa a V-a, evidențiindu-se în mod deosebit școlile din comunele Stelnica, Jegălia, Ștefan cel Mare, Sudiți și altele. Datorită muncii duse de comitetul executiv al Sfatului popular raional, sub îndrumarea permanentă a Comitetului raional de partid, s-au asigurat condițiile necesare ca în anul școlar 1959-1960, în raionul Fetești, să funcționeze 65 de unități școlare, dintre care 34 de școli de 4 ani, 29 de școli, de 7 anii, o școală medie și casa pionierilor în orașul Fetești. Spre deosebire de ai mult trecut, în acest an școlar, s-au mali înființat încă 4 unități școlare noi de 7 ani. In vederea cuprinderii în clasa a V-a a tuturor absolvenților clasei a IV-a„ în cursul lunii alutgust a.c., au fost chemați la reședința raionului toți directorii de școli din raion și au fost instruiți cu sarcinile ce le reviim pentru deschiderea în bune condiții a noului an școlar și în mod deosebit cu problema generalizării învățământului de 7 ani, reușindu-se, în urnma muncii desfășurate de aceștia, ca încă din vara acestui an toți absolvenții clasei a IV-a să fie înscriși in clasa a V-a. In anul școlar 1959-1960, în școlile din raionul nostru, vor învăța 14.193 de elevii, deci cu aproape 2.000 mai mulți decât în amiuul școlar trecut. Din cei peste 14.000 de elevi, peste 10.200 vor urma cursurile claselor I-IV, iarr restul vor urma clasele V-VII, în afară de circa 450 de elevi care vor urma clasele Vlcl-XI, curs de zi și serali. Cei peste 10.200 de elevi la clasele I-IV vor funcționa în 362 săli de clasă, pentru care sunt afectate 324 posturi de învățători, ceea ce înseamnă o creștere față de anul trecut cu 10 clase, iarr la clasele V-VII vor funcționa 123 de clase, față de 101 care au funcționat anul trecut. Ca urmare a grijii ce o poartă școlii partidul și guvernul, cu fonduri alocate din bugetul statului, se va da în folosință pentru noul an școlar o construcție de școală medie în Fetești gară, construcție ce va acoperi tot necesarul de spațiu pentru școala medie, iar actualul local va satisface nevoile pentru internat. In marea lor majoritate, școlile din raionul nostru au localuri propriu și satisfac în bună măsură cerințele noului an școlar. Tot în scopul pregătirii deschiderii noului an școlar, majoritatea școlilor au fost amenajate și reparate în timpul vacanței de Vară, lucrările de curățenie începînd imediat după închiderea școlilor, așa cum s-a făcut la Surfiți, Ștefan cel Mare și în alte părți. Simt sfaturi populare, ca cele din Maltezi, Pietroru, Perișoru și altele, care până la 1 august aprovizionaseră școlile cu lemne. Nu același lucru l-au făcut sfaturile populare din Șocariciu, Gura Ialomiței și orașul Fetești care nici pînă la ora actuală nu au aprovizionat școlile cu lemne. In legătură cu mobilierul, putem arăta că, în acest an, spre deosebire de anul trecut, școlile din raionul nostru au fost dotate cu 500 de bănci noi, 40 table de scris și peste 60 de sobe, în afara, materialului didactic repartizat școlilor după nevoi. Tot din materialul prezentat, a reieșit că au fost obținute rezultate și în ceea ce privește recrutarea și selecționarea cursanților pentru învățămîntul seral și fără frecvență, 117 tovarăși fiind gata pregătiți, din care 33 vor urma învățămintul seral, iar 84 la fără frecvență. Din discuțiile purtate de membrii Comitetului raionali de partid, a reieșit că, într-adevăr, învățămintul școlar pe aniil 1959-1960 a fost mai bine organizat, exiistînd o preocupare mai temeinică din partea cadrelor didactice. Tov. Mázlii Ortanzo, membră în Comitetul raional de partid, a arătat că s-a stat de vorbă la înscrierea elevilor cu părinții, cit și cu ei personal, în satul Ceghihi din comuna Bordusaii, toți elevii care au urmat cursurile clasei a IV-a înscriindu-se în clasa a V-a. Tov. Inimia Virgil, organizator de partid la S.M.T. Hagieni, membru în Comitetul raional de partid, a arătat că S.M.T.-ul a sprijinit permanent școala din comuna Vasile Răcnită, pe care o patronează, iar elevii au fost invitați în cadrul atelierului din S.M.T., unde ii s-a explicat despre frumoasa, meserie de strungar, fierar etc. In cuvîntul său, tov. Minzu Gheorghe, secretar al Comitetului raional de partid, a arătat că în afară de realizările obținute, mai sunt încă lipsuri in sensul că nu toți învățătorii folosesc în lecțiile pe care le predau metode noi în educarea elevilor. De asemenea, unii învățători folosesc metode învechite în educarea elevilor. Nu toate sfaturile populare comunale se îngrijesc de crearea de condiții noilor cadre didactice cind vin în comună, cu cazare, aprovizionare cu aliimente etc. Nu peste tot se fac cu regula,rite,te consfătuim cu părinții de către cadrele didactice, nu s-a dat atenția cuvenită educării patriotice a elevilor în sensul orientării lor spre munca productivă, fapt ce a făcut ca puțini absolvenți ai școlilor elementare sa meargă la școlile profesionale și de meserii agricole. Aceeași situație se prezintă și cu absolvenții școlilor medii, care se îndreptau mai mult spre facultățile de medicină, științe juridice, ocolind institutele de agronomie etc. Plenara Comitetului raional de partid a hotărit luarea unor măsuri care să ducă la pregătirea și desfășurarea în condiții și mai bune a anului școlar 1959-1960. Astfel, se vor crea toate condițiile de către conducerile întreprinderilor și instituțiilor acelor tineri care s-au înscris la cursurile serale și fără frecvență. Se vor studia și analiza posibilitățile ce le au întrejuríinctariie noastre de a patrona școlile din apropiere, sprijinindu-le prim crearea și utilarea de ateliere și loturi școlare. Totodată, se va da o atenție mai mare de către organizațiile de partid pregătirii și primirii celor maii bune cadice didactice în rîndul candidaților de partid. BANCIU CONSTANTIN, activist al Comitetului raional de partid Fetești ^ File din „Cartea de onoare a navei In fiecare an, din cele mai îndepărtate colțuri ale patriei, vin in flotă mii de tineri. Ei lasă un anumit timp strungul, tractorul, presa hidraulică și creionul, pentru a învăța să minuiască cu precizie tehnica modernă din dotarea Forțelor Maritime Militare ale R. P Române, îndrumați de organizațiile de partid și U.T.M., marinarii desfășoară o muncă entuziastă pentru cunoașterea complicatelor mecanisme de la postul de luptă, pentru cucerirea titlului de militar de frunte și pentru însușirea celei de-a doua specialități. Din rîndul lor, se ridică oameni minunați, care săvîrșesc adevărate fapte de eroism, gata să-și sacrifice dacă ar fi nevoie și viața, pentru salvarea navei și a tovarășilor lor. Despre aceste fapte marinărești ne vorbesc „cărțile de onoare" ale navelor, minunate documente, care, împreună cu jurnalele de bord, vor reaminti peste ani de zile, crîmpeie din lupta tinerească a celor mai buni marinari, pentru ridicarea și perfecționarea măiestriei lor marinărești... ★ „Astăzi, lunii august 1958, comandantul navei noastre a hotărît să însemne în „Cartea de onoare" a navei, pentru merite deosebite în pregătirea de luptă și politică, pe sergentul de marină Popescu Nicolae. Preocupat să-și cunoască specialitatea, comunistul Popescu Nicolae a reușit, printr-o perseverență, să devină un muncă foarte bun girobusolist. In timpul marșurilor, a dat dovadă de înalte calități morale. El a asigurat, în condiții grele, burtă funcționare a girobuSdei,tatea ca nava să-și creînd posibiliîndeplinească la timp misiunile ordonate. Bun tovarăș, sergentul de marină Popescu Nicolae a împărtășit cu dragoste subordonaților din cunoștințele și experiența sa, fapt 7, care a făcut ca la predarea mi*siunilor și la examen, postul său de luptă să obțină rezultate foarte bune și să fie declarat post de luptă de frunte..." "or „... La venirea pe navă, caporalul de marină Oană Ioan a fost repartizat ca servant la tun. încă de la început, mulțimea de mecanisme l-a atras într-un mod cu totul deosebit. Dragostea de Specialitate a făcut ca intr-un timp scurt, caporalul de marină Oană Ion să cunoască tunul și îndatoririle ce-i revin prin rol la postul de luptă. Primele trageri au adus și afirmarea atemistului Oană Ion. Tunul mînuit de el și-a trimis proiectilele in țintă. De atunci, de fiecare dată, în dreptul postului de luptă comandat de el stă scris pe fișa de tragere calificativul „foarte bine ■”. „... drumul ridicării măiestriei marinărești nu s-a oprit numai aici. După ce împreună cu subordonatul său a reușit să reducă baremul la schimbarea comenzii la timona de rezervă cu 50 la sută, sergentul de marinărescu Constantin a trecut la Nico- Învățarea unor noi specialități. Și astfel, după zile și nopți de studiu și practică, el a reușit să învețe specialitatea de semnalizator, radiotelegrafist, barman și scafandru..." I. NEGRUȚ DOBROGEA NOUĂ Nr. 3446 Brigada artistică de agitație a Casei orășenești de cultură Cernavoda nu mai poate fi considerată tînără, pentru că a ajuns, în ceea ce privește activitatea, la maturitate, îndrumată permanent de către Comitetul orășenesc de partid, avînd ca obiectiv principal popularizarea rezultatelor bune obținute de către colectiviști, membrii de partid și oamenii cinstiți, devotați partidului și regimului democrat-popular, brigada ,nu s-a mărginit niciodată la un material șablon sau la acțiuni care să fie axate pe ceea ce n-ar fi slujit la îndreptarea anumitor lipsuri sezisate de organele competente ale gospodăriei colective sau satului unde brigada își desfășura programul. A avut de întîmpinat și greutăți, mai mari sau mai mici, peste care a trecut însă fermă, pentru că știut este că, cu atît mai bun ți se pare rezultatul și cu atît mai mulțumite sirhii de împlinirea îndatoririlor, cînd știi că ai putut înlătura unele neajunsuri și piedici. Forma prin care se asigură repertoriul brigăzii a fost recomandată de către Comitetul orășenesc și este una singură, aceea care este utilă fiecărei campanii agricole sau acțiuni obștești de mase. Popularizarea concretă, cu arătarea faptelor realizate de fruntașii colectivelor, ai șantierelor și fabricilor, precum și arătarea soluțiilor de înlăturare a deficiențelor unor sectoare de muncă, de îndreptare a celor ce se delasă în muncă, a stat în centrul preocupărilor brigăzii. Materialul (căruia trebuie să i se dea o formă artistică plăcută) este cules de la sursă și verificat de secretarul organizației de bază și instructorul raional de partid. Comitetul orășenesc de partid nu s-a mărginit numai să recomande repertoriul, dar, prin reprezentanții săi, a participat de nenumărate ori la repetițiile de pregătire a programelor ce trebuiau prezentate și chiar la spectacole, atunci cînd acestea au avut loc In Cernavoda-Brigada artistică de agitație a Casei orășenești de cultură din Cernavoda, in anii 1958 și 1959, a prezentat în cuprinsul rabibuniluii Medgidia 54 de spectacole cu 23 de texte de brigadă, create de membrii Cenaclului literar „Tudor Arghezi“ ce funcționează pe lingă casa de cultură titiu numai atît, dar, pe lingă alte îndeletniciri pozitive, membrii acestei brigăzi, în mare majoritate utemiști, și-au făcut un obicei din analizarea la prima ședință de lucru a ultimului spectacol prezentat. La aceste analize, participă de multe ori un membru al Comitetului orășenesc de partid, care imprimă prin prezența sa un caracter de mare importanță analizei activității culturale. Nu o dată interpreții brigăzii au spus, după astfel de dialize : „Dacă de activitatea noastră se ocupă Comitetul orășenesc de partid, înseamnă că toate acțiunile întreprinse de brigadă sunt de mare importanță“. Efectul s-a văzut imediat : o mai mare dragoste în activitatea brigăzii, soldată cu ieșiri săptăminale (de fiecare dată cu program nou), aceasta mai ales în campania tnsămințărilor și a recoltării. Nici latura educativ-patriotică a tineretului n-a fost neglijată de brigadă. Se pot menționa ca foarte instructive și utile în acest sens textul de brigadă creat de cenaclul casei de cultură, cu titlul „Clădiri pentru popor“ precum și textul „Așa l-am cunoscut pe August 23“, dedicat eliberării patriei noastre de sub jugul fascist. Atît la Rasova, cit și la Cochirlani, Dunărea și Ivrinezu, localități în care brigada a avut repetate ieșiri, programele prezentate au dat roadele scontate, mulți dintre cei care au fost evidențiați au dat rezultate și mai bune, iar cei criticați și îndrumați cu o lună mai înainte, la a doua ieșire a brigăzii, n-au mai fost găsiți în rîndul celor codoși. Dar, Comitetul orășenesc de partid nu s-a îngrijit numai de repertoriul brigăzii artistice de agitație, ci în mod deosebit de faptul că fiecare membru al brigăzii să albă o comportare morală și sănătoasă. In urma verificării pe care a făcut-o din acest punct de vedere, au fost îndepărtați din colectivul brigăzii, interpretele Bănică Marcela și Stanescu Paulai dn prezent, brigada are o compoziție sănătoasă. Toți membrii ei care n-au trecut de etatea de 26 de ani, sînt utemiști și o mare parte din di fruntași în producție. Tînărul Cicicenco Mihai, frizer, este propagandist și fruntaș în producției interpreții Vohghele Eco terma, Petre Nicolae, Dragomirescu Viorica și Orășeanu Elana sunt utemiști și fruntași în producție, fapt care contribuie in largă măsură la realizarea unor spectacole de bună calitate. Considerăm, ținînd cont de cele arătate, că, sub îndrumarea Comitetului orășenesc de partid, brigada artistică de agitație a Casei orășenești de cultură din Cernavoda a muncit cu conștiinciozitate și s-a achitat mulțumitor de sarcinile ce i-au revenit. COICEA CORNEL, secretar al Comitetului Orășenesc de partid Cernavoda Comuniștii, animatorii muncii culturale Cum se ocupă Comitetul orășenesc de partid de activitatea brigăzii artistice de agitație a Casei de cultură Cernavoda Acum cîteva zile, în fața porcului din orașul Techirghiol se adunaseră zeci de oameni. Ei erau strînși în jurul unui panou enorm, care apăruse în dimineața aceea, intitulat „Techirghiol sub soarele celor 15 ani de democrație populară“. Cită deosebire între trecutul negru și prezentul luminos al acestei stațiuni, ignorată în trecut ca „stațiune a nămolului“, unde, după părerea marilor proprietari de vile Foti și Simionescu, nu era nevoie de confort, nici de curățenie, că doar aici - după spusele ie - nu veneau oamenii să se distreze, ci să se vindece. Oamenii privesc îndfelunig, minunîndu-se de desenele sugestive și cifrele comparative. „Cit de mult a crescut orașul“ îi auzi exclamînd. Și intr-adevăr așa este. Privind la capitolul „Realizări gospodărești ale orașului", vei putea afla că dacă în 1944 în cartierul agricol locuiau 300 de familii în n fața unui panou 240 de case mizere, învelite cu paie, existind doar 4 aparate de radio, în anii democrației populare s-au construit 215 case noi și moderné iml tind de minune vitale. Sínt astăzi în Techirghiol peste 495 de aparate de radio. Despre parcuri, șosele trotuare, apă sau lumină, nici pomeneală înainte. Astăzi, după cei 15 ani luminați de soarele democrației populare sunt in Techirghiol 16 hectare de spații verzi și parcuri, 53 km de șosea pietruită și asfaltată pînă în cele mai îndepărtate colțuri, 60 km de trotuar, 14 km de rețea electrică. Orașul este canalizat. El are 1 km de faleză amenajată cu flori, scări, băni, garduri vii. S-au plantat 400 de pomi. Aruncîndu-ți privirea la capitolul „Agricultură", vei putea vedea că în 1944, 50 la sută ,311 țărani stăpîneau doar 900 ha de teren arabil, iar cei 40 de chiaburi stăpîneau 1.140 de hectare. Astăzi, gospodăria agricolă colectivă „Partizanul Roșu“ are 380 de familii cu 2.040 de hectare teren, are sectoare zootehnic, viticol, pomicol, avicol, legumicol etc. in domeniul învățămintului, în 1944 au fost 4 învățători la 150 de elevi, cu o singură școală veche avînd 4 săli de clasă. Astăzi însă, cifra este grandioasă : 4 școli cu 25 săli de clasă, o școală medie care se construiește acum: 17 cadre didactice, 2 laboratoare, 450 de elevi. Dacă in 1944 nu a existat aici nici o unitate culturală, astăzi este un cămin cultural, cinematograf, grădină de vară pentru spectacole de teatru, 4 cluburi, 6 biblioteci cu 28.800 volume de cărți diferite. La capitolul „sănătate“ vezi , în 1944, un sabrer, o moașă și o sară. Acum, complex sau hotar cu 21 de medici, 80 de surori medicale Și pe dintre, 200 de paturi, peste 10.000 de adulți și peste 3.000 de copii tra*tați numai anul acesta. La rețeaua comercială se oglindește faptul că în 1944 existau in Techirchioi 6 cinci ulmi, 2 taverne, 3 băcănii. Astăzi, 25 de magazine diferite. La capitolul „Odihna oamenilor muncii“, se arată că în 1244 existau 18 proprietari de vita rudimentare, tratamente fără asistenți medicală calificată. Costul unei băi pe zi cu cazare costa mai mult de 100 tai în banii de astăzi. Astăzi, cele 78 de vita satisfac cerințele crescînde, în afara sanatăriilor și stațiunilor, cu peste 5.000 de paturi. Anul acesta, se vor odihni și trata in stațiune peste 25.000 de oameni. Acest panou oglindește’ Imaginea fidelă a orașului de ieri și azi, lor ce ce privesc nu-și vor șterge niciodată din amintire aceste imagini atît de intui necate odată, atât de strălucitoare astăzi. MOCANU CONSTANTIN, director al căminului cultural din Techirghiol TIBETUL SCUTURA LANȚURILE IOBAGIEI De la Sining la Lhassa ruta noastră aeriană trece peste munții Thankulan, care se numără printre cei mai înalți din lume. Vîrfurile lor depășesc 6.000 m. Chinezii îi numesc „barierele cerului“. Zeci de avioane americane și clancaitiste au încercat să-i treacă. Păstorii Tibetului găsesc și azi prin văile Thankulanului cadavre și fuselaje de avion zdrobite de stîncile munților. Cauza acestor catastrofe a fost descoperită de curînd: pe hărțile vechi înălțimile „barierelor cerului“ erau greșit înregistrate. Azi, datorită aviatorilor și meteorologilor chinezi care și-au pus viața în primejdie pentru a studia condițiile de zbor peste Thankulan prin Lining. Lhassa a devenit principala și cea mai sigură rută aeriană spre Tibet. Văzuți prin fereastra avionului, Thankulanii apar măreți și înfricoșători ; pereții lor de piatră se înalță spre cer dîndu-ți impresia că n-au nici început și nici sfîrșit; abisurile lor fără fund sînt veșnic întunecoase; sus pe creștet, peste stîncile aride, domnesc zăpezile veșnice. Aterizăm pe aeroportul din apropiere de Lhassa de unde ne continuăm călătoria cu automobilul. La înălțimea de aproape cinci mii de metri unde ne aflăm, atmosfera rarefiată se face simțită. Urechile vîjîie, respirația devine greoaie, inima palpită în căutarea oxigenului. Uneori privirile ni se împăientenesc, ceea ce nu ne împiedică să sorbim cu nesaț priveliștile platoului tibetan de un pitoresc fără egal. Drumul șerpuiește prin văi, de-a lungul unui rîu înspumat și furios. Trecem pe lîngă lanuri de grîu orz care unduie neîncetat în bătaia și unor curenți de aer capricioși. De parte și de alta, la poalele munților, se întind mari pășuni pe care pasc vaci. Munții înverziți pînă aproape de creștet poartă adeseori căciuli de zăpadă ; deasupra lor, pe un cer de un albastru închis, ca safirul, plutesc in zbor planat vulturi. Din loc în loc, illHilIIIUHUHUIIIIHIIUnilIHIHHiim». Scrisoare de pe „acoperișul lumii" 'MümiüHiiimiiiiimiiimiHiiiiiHiuiHi întîlnim case durate din piatră și înconjurate cu ziduri de bolovani. Ne oprim undeva la marginea drumului, lîngă un grup de păstori ca să-i salutăm. Ne răspund într-un Chip care pare ciudat. El este însă cel mai prietenos și mai respectuos salut cu putință în Tibet. Oamenii își agită în fața nasului degetul mare de la mîna dreaptă, ceea ce înseamnă „Bine ați venit“ sau își întind mîinile înainte cu palmele răsfrînte în afară, arătîndu-ne totodată limba, ceea ce înseamnă : „Privește călătoriile, în mîinile mele nu se află nici cuțit, nici pușcă. Sufletul mi-e curat ca și limba. Te primesc cu brațele deschise“. Lhassa fără mistere Lhassa apare după un șir de munți pe un platou scăldat în soare. Din depărtare vedem doar Potala, faimosul palat al lui Dalai Lama ; orașul e ascuns în verdeață. Călătorii prin Tibet au descris Lhassa ca pe un oraș misterios. N-am găsit nimic misterios în Lhassa. Singurul puțin descoperit lumii piqă în „mister“, lent, era aici teroarea sîngeroasă presi •exploatarea barbară prin care nobilii plamaiști bogați și înalții funcționari ai Krashei (fostul guvern local) își mențineau puterea asupra poporului. Capitală Tibetului este un mic oraș cu case de piatră ; unele, cu un etaj. Aparțin nobililor, altele și cele mai multe sunt scunde, întunecoase și reci. Aici își duc viața meșteșugariisau slugi ale nobililor, eliberate de curînd din șerbie sau sclavie. Străzile sînt înguste și trasate fără splan. O mulțime de negustori te îmbie în prăvăliile lor înguste și afumate ca să-ți ofere lame de ras, țigări și bomboane, ciorapi de nailon, parfumuri și creme din India, Anglia, America. Uneori prăvăliile sînt instalate de-a dreptul în stradă, pe pămînt. De-a lungul străzilor forfotesc grupuri de oameni îmbrăcați în duba (haine obișnuite tibetane aidoma unor robe țesute din pînză de sac). Unii trecători învîrt în mîini așa-zisa mare cale, „moară de rugăciuni“, o cutie cilindrică de metal prevăzută cu un suport și pe care sînt înscrise texte din Suthra, cartea sfîntă a budismului. In timp ce învîrte această marecale, omul vorbește cu un amic, se tîrguiește cu un negustor sau se gîndește aiurear— marecale se însărcinează să transmită pentru el în eter, către Buda, rugăciunile și bunele lui intenții. grămadă de cîini se hîrjonesc, se încaieră umplînd văzduhul cu urlete sau dorm nestingheriți în mijlocul străzii, ca într-o împărăție canină. In mijlocul orașului se găsește templul Djo Kan, la porțile căruia credincioșii lamaiști vin să se prosterneze, cu respect și teamă. La Potala Am suit într-una din zile treptele Potalei. Palatul lui Dalai Lama este cea mai impunătoare și mai remarcabilă operă de artă a Tibetului și una din cele mai remarcabile din lume. Construit pe „colina sfîntă“ palatul are peste 140 m. lungime și 16 metaje. Acoperișurile sale sînt auriteși strălucesc în soare de-ți iau ochii. Zidurile înclinate îți dau impresia că imensul edificiu se ridică spre cer. .Coridoare întunecoase, dispuse într-un labirint nesfîrșit, te conduc prin temple și săli de rugăciune încremenite într-o liniște sobră. Statuile lui Buda acoperă fundalurile templelor, iar la picioarele lor ard mirodenii și potire cu unt. Potala este împărțită în trei părți: la mijloc așa-numitul „palat roșu", de o parte și de alta „palatele albe". In imediata apropiere a apartamentelor lui Dalai Lama se află așazisul „templu de est“, unul din cele mai cunoscute din Tibet. Aici a fost sediul comandamentului recentei rebeliuni a nobililor și lamashilor feudali — ultima lor Tibetului cu încleștarea despoțipropriul lor popor. A fost o rebeliune pregătită în curs, cu ajutor de peste hotare, așta avea drept scop separarea Tibetului de marea sa patrie, China, și vinderea lui imperialismlui mondial sub oblăduirea căruia nobilii și lamashii bogați ar fi putut exploata nestingheriți. Amestecul nerușinat al cercurilor reacționare mondiale în treburile interne ale Chinei nu poate fi ascuns nici de discursurile politicienilor burghezi din străinătate, nici de ziarele din Londra sau New York, sunt prezente aici în Potala. Urmele Profitînd de absența lui Dalai Lama care se afla la reședința de vară, rebelii au introdus în palat soldați tani și lamashi bogați, care au libepărăsit cititul sfintei suthra ca să pună mîna pe arme împotriva poporului tibetan. Armament parașutat de avioane dankai șisto-americane a depozitat în tainițele din Potala, fost pe sub statuile lui Buda. După zdrobirea rebeliunii templul de est a rămas intact, așa cum l-au folosit rebelii. Fugarii au lăsat aici saltele și perne, cutii de conserve americane, haine și cutii cu muniții. Descoperim pe cutiile de muniții inscripția „1303 inches bundle packed“ (1303 inchh împachetate în benzi) aparținînd stocurilor armatei engleze. O pereche de cisme aruncate într-un colț poartă marca „A Leen Kalimpong“, orașul din apropierea graniței tibetane unde s-a pregătit rebeliunea. In templul Djo Kan, am vizitat expoziția Coshmar a uneltelor de tortură folosite de nobilii din Lhassa pentru pedepsirea șerbilor și sclavilor. In prezent ele sunt interzise în întreg Tibetul. In expoziție predomină cătușele grele de fier, instrumenta de scos ochii, cuțite de diverse mărimi cu lamele înflorate în arabescuri și cu ajutorul cărora se tăiau mîini, picioare sau organe sexuale. O zi de neuitat Pe una din străzile Shassd, în* unitate de măsură engleză egală cu 2,54 cm.tr-o casă înaltă de piatră in care se izbește risipa de spațiu, de mobile scumpe și covoare a locuit, pînă la zdrobirea rebeliunii, nobilul Pa Lo Pa, ofițer și funcționar al Kashei. Nobilul stăpîn a șters-o englezește în India, după ce s-a războit zadarnic cu meșteșugarii și armata populară. Locuința i-a fost confiscată. In fosta sală de primire, unde pînă de curînd se făceau chefuri cu brandy și wisky, și-a instalat sediul unul din comitetele de luptă din Lhassa împotriva „celor trei“. Așa se numește mișcarea ce se extinde azi în întreg Tibetul, iar „cele trei“ sunt preîntîmpinarea oricăror intenții de rebeliune din partea nobililor, înlăturarea exploatării de către nobili și lamashhii bogați poporului tibetan, precum și a privilegiilor mînăstirești. Președintele comitetului este Pu Pu, un cismar eliberat de curînd din șerbia nobilului Pu Lo Pa. Pu Pil ne relatează sumbra existență a meșteșugarilor sub dominația nobililor și lamashilor bogați și a Kashei: zile de corvoadă pentru stăpîn, zile de corvoadă pentru stăpînul la rîndul lui, nobil, corvoadă breslei, pentru Kasha. Din 30 de zile pe lună Pu Pu lucra 15 pentru stăpîn. Apoi veneau impozitele — pentru stăpîn, pentru Kasha, pentru mînăstiri, ăsta în afară de alte impozite ocazionale. Dacă murea un nobil, Pu Pu era obligat să suporte o parte din cheltuielile de înmormîntare. In timpul sărbătorilor religioase care se țin de regulă în Tibet în cursul lunii ianuarie impozitele curgeau cu nemiluita, de astădată numai în folosul mînăstirilor , pentru un cîine ce-l ținea pe casă Puiu plătea o jumătate lîngă d; uncie de argint, pentru clopoțeii de la gîtul cîinelui, altă jumătate unde plătea pentru floarea de la fereastră, pentru cosițele nevestei, pentru un cîntec, pentru lampa ce o aprindea seara în casă, pentru noroiul de pe stradă etc., etc. Puiu nu mai știe capătul impozitelor. Ne invită la el acasă să ne arate registrul în care-și ținea soesteala datoriilor. în mica sa locuință, omul a strîns, după o viață de muncă, un pal fund tibetan, o măsuță, cîteva boarfe Scule de cismar și atît. De curînd toașite datoriile șerbilor din Tibet au fost șterse printr-o decizie a comitetului de pregătire a Regiunii autonome tibetane. A fost pentru Pu Pu o zi de neuitat, o fereastră larg spre viitor. Pentru că Pu Pu deschisă avea 1.001 pini datorie la foștii stăpîni pe care ar fi lăsat-o moștenire fiilor viitoare. După ștergerea generaliilor meșteșugarii au aruncat la dator gunoi registrele de impozite și datorii. Puiu le păstrează ca amintire. Produsul muncii lui nu mai intră acum în buzunarul stăpînului ; el își vinde liber marfa pe piață, iar cîștigul său s-a înzecit. „La început credeam să visez — spune Puiu ; acum m-am obișnuit și nici o putere pe lume nu m-ar mai întoarce la Stăpîn. De acum drumul meu e numai înainte. Știu ce este socialismul și cred din toată inima în el“. Este același sentiment împărtășit de șerbii și sclavii din Tibet, care azi se smulg din robia seculară. Pentru că întreg Tibetul este în plină transformare, Nobilii rebeli sînt judecați în adunări obștești de poporul pe care l-au asuprit. Pămîntul lor și al lamashilor rebeli e confiscată recolta va fi a celor ce muncesc. In întreg Tibetul se aud azi vocile șerbilor și sclavilor care acuză exploatarea. Peste tot pătrunde o viață nouă. Tibetul renaște. AMBROZIE MUNTEANU (Din ziarul „Scinteia" nr. 4.615)