Dobrogea Nouă, noiembrie 1970 (Anul 23, nr. 6907-6931)

1970-11-21 / nr. 6924

> DOBROGEA NOUĂ nr. 6924 Pag. a 3-a „Marea este totul. E un deșert nemărginit în care omul nu este niciodată singur, căci viața freamătă în jurul lui. Marea este miș­care și dragoste, este infinitul viu, este re­zervorul uriaș al naturii... Prin mare a în­ceput — dacă putem spune așa — globul pă­­mîntesc și, cine știe, dacă nu va sfîrși tot prin ea“ («JULES VEM: „20.000 de leghe sub mări“). In ultimii ani o nouă și foarte amplă știință - OCEANQLOOIA - se dezvoltă vertiginos. Une­le din problemele care-i frăminta pe cercetătorii științifici fac obiectul acestei pagini. In circuitul internațional AL ȘTIINȚEI mm MARI §1 M. 60MCIU, cercetător științific Tradiției­­ înaintașilor i se adaugă noi valențe .Cu o legitimă mindrie putem­­ spune că tradiția cercetării ocea­­nologice românești începe încă din perioada de pionierat a acestei științe nelimitate a mării. De a­­tunci și pînă în prezent, cercetă­tori pasionați și entuziaști, porniți din mijlocul poporului român, și-au dedicat viața și și-au închi­nat cunoștințele și munca studiu­lui pentru dezlegarea tainelor con­tinentului albastru. La 10 august 1897, tinărul natu­ralist român EMIL RACOVIȚĂ pornește cu „Belgica“ spre Antar­ctica. Oceanologia încă nu se sta­tornicise deplin ca știință, dar Emil Racoviță, în timpul expedi­ției, face cercetări deosebit de in­teresante asupra florei și faunei marine, adunind un bogat mate­rial. De altfel, studiile sale asupra balenelor rămîn pînă astăzi de o valoare incontestabilă. Mai tirziu, dr. GR. ANTIPA și prof. ION BORCEA pun bazele cercetării a­­dineurilor la noi în țară, îmtrep­­u­ndu-și, în primul rînd, atenția către Marea Neagră. Acești mari maeștri, pionieri ai cercetării ocea­­nologice românești, în condiții deo­sebit de grele, organizează expe­diții, colectează material, fondează stațiuni de cercetări marine și — poate ce este mai important — formează o pleiadă întreagă de iluștri cercetători ai mării. Perioada de după cel de-al doi­lea război mondial a marcat avîn­­tul cercetării oceanologice româ­nești. In efortul general mondial pentru cunoașterea continentului albastru, școala oceanologică ro­mânească se impune cu respect și prestigiu. Peste 1.000 publicate de cercetătorii de lucrări români pun în circulație mondială un bo­gat material informațional asupra Mării Negre și a altor sectoare marine. S-a cercetat amănunțit sectorul românesc al Mării Negre, s-au descris numeroase specii noi pentru știință, s-au stabilit valo­rile cantitative ale distribuției și dinamicii multor organisme, s-au determinat mecanismele desfășu­rării unor procese fizice sau bio­logice din mări. Datorită recunoașterii largi in­ternaționale de care se bucură astăzi oceanologia românească, mulți cercetători români sunt invi­tați să participe la diverse expe­diții. Prof. EUGEN PORA străba­te, timp de 5 luni, întinderile al­bastre ale Oceanului Indian cu na­va sovietică „Viteaz“, făcînd pri­mele observații asupra fiziologiei unor organisme abisale. La coas­tele peruviene nava americană de cercetări oceanologice „Anton Bruun“ cercetează marea depre­siune abisală Peru-Chile, iar prof. MIHAI BĂCESCU, aflat la bord împreună cu alți eminenți oceano­­logi din S.U.A., R.F.G., Japonia etc., este primul care-i semnalea­ză prezența și pune mina pe o „fosilă vie“ din întunecatele adân­­curi, viețuitoare care mai tirziu, un laborator, avea să fie determi­nată ca o specie nouă pentru știință — „Neopilina băcescui". Personal, am participat la cerce­tări, cu nava expediționară „East­ward“, în fantastica Mare a Sar­­gasselor, descrisă cu atîta farmec de Cristofor Columb. Pasionați cercetători români au fost invitați în ultimii ani să cer­ceteze fabuloasa viață marină, fie pe coastele dogoritoare ale Mării Roșii (G.l. Müller și A. Petrán), fie pe țărmurile mirifice ale Cubei sau în apele de cleștar ale Mării Caraibilor (M.T. Gomoiu), fie in zonele cenușii ale Mării Nordului (M.T. Gomoiu, G.l. Müller), fie în altele atâtea și atîtea locuri. Rezultatele cercetării marine ob­ținute de oceanologii români sunt bine apreciate în cadrul diverselor congrese de specialitate. Mai mult, în țara noastră au fost organizate chiar unele reuniuni științifice oceanologice, cum ar fi simpozio­nul „Biologia Mării Negre“ (1960) sau al XX-lea Congres al Comisiei internaționale pentru explorarea științifică a Mării Mediterane. Astăzi, în conducerea unor orga­nisme internaționale ce se ocupă de cooperarea în cercetarea mari­nă se află numeroși oceanologi români (prof. M. Băcescu , C.I.E.S.M.M., prof. Eugen Fora — M.A.M.B.O., dr. H. Skolka C.I.E.S.M.M.)“. — I . Multe țări extrag din subsolul marin, în afară de petrol și gaze, cărbune, minereu de fier, calcar, diamante, titan și aur . Iată cîteva din­tre ele : Argentina și Australia — cărbune ; Chile — 180.000 tone cărbune anual; Finlanda — 300.000 tone minereu de fier ; S.U.A. — titan (Flo­rida) și aur (Alaska) ; Indonezia — cositor; Japonia — 1,3 milioane tone cărbune anual și 40 mii tone minereu de fier ; Africa de Sud — diamante; Iugo­slavia — 200.000 tone nisip, 80.000 tone sare. Una din marile bogății ale subsolului marin o constituie petrolul, în prezent producția de ți­ței obținută din mare este în continuă crește­re în S.U.A., U.R.S.S., Mexic, Venezuela, Peru, Chile, Brazilia, Nigeria, Angola, Italia, R.A.U., Libia, Iran, Arabia Saudită, Japonia, Australia. Se estimea­ză că 40 la sută din producția petroliferă a S.U.A. provine din această sursă, iar U.R.S.S. va atinge în 1980 — prin extracția de petrol din regiunea Tymen, o producție dublă decit cea produsă în 1968. Japo­nia extrage din platforma sa continentală 13 mili­oane tone anual. In următorii 10 ani, peste 30 la sută din producția mondială de petrol va fi extrasă din foraje submarine și această cifră este o prezumpție minimă... G. MÜLLER, cercetător științific. Aclimatizarea in Marea Neagră a speciilor din alte mări și atena ale lumii . „De la bun început trebuie să precizăm că Marea Neagră, în com­parație cu alte mări, are o faună săracă. Această sărăcie se referă în­să numai la numărul speciilor, căci numărul de indivizi și, ca atare, biomasa lor — mai ales dacă vor­bim de nevertebratele dentale — este superioară valorilor de biomasă cunoscute în mările temperate. La nivelul zooplanctonului și în ceea ce privește peștii, putem vorbi de o sărăcie relativă a biomasei concor­dantă, întrucîtva, cu numărul redus de specii din Marea Neagră. Avem astăzi evidența a 1.465 de specii de nevertebrate metazoare (animale pluricelulare) din fauna de fund a Mării Negre, o cifră extrem de redusă față de totalitatea de 5.672 specii care se cunosc în Mediterana. Defalcînd pe grupele cele mai im­portante in economia mării, și în economia umană, decalajul iese și mai clar în evidență. Astfel, rapor­tul de specii Mediterana/Marea Neagră la viermii anelizi este de 608/196, la scoici 358/74, la crustace­­ele superioare 328/36, la echinoder­­me 119/11, la tunicate 200­8 etc. La pești, raportul este de 549/170, peștii cu interes economic cifrîndu-se la circa 110 specii în Mediterana față de numai 28 de specii în Marea Neagră. Cauzele acestei situații sunt de natură istorică, deoarece istoria evoluției bazinului Mării Negre sub aspect geologic și hidrografic, situ­ează Marea Neagră pe un loc aparte in raport cu celelalte mări ale lu­mii : salinitatea ei este redusă, doar jumătate din salinitatea obișnuită a oceanului mondial. Totodată, sub as­pect termic, Marea Neagră se asea­mănă mai degrabă cu mările nor­dice. Trebuie să amintim aici că, în contrast cu condițiile fizico-chimice, condițiile de hrană din Marea Nea­gră sunt mult mai favorabile. Can­titățile de hrană organică disponi­bile sunt de cîteva ori mai mari, mai ales în partea vestică și nord-vesti­­că a Mării Negre, decit în alte mări. Acest lucru este datorat acțiunii fertilizante a apelor fluviale care se varsă in partea vestică și nord-ves­­tică a mării noastre, asigurînd con­diții ideale de dezvoltare fitoplanc­­tonului, veriga sintetizantă cea mai importantă în economia mării, în balanța productivității ei biologice. rîndul lor, filtratorii bentali, în pri­mul rînd moluștele bivalve (scoici­le), deși prezente in cantități mari, prezintă densități și biomase ne­concordante cu disponibilitățile de hrană existente. Pe de altă parte, printre ele există o singură specie direct valorificabilă în economia u­­mană — midia. Comunitățile dentale de viermi, moluște, crustacei și alte animale, reprezintă pe alocuri biomase ce trec de 3 kilograme de viață animală pe un metru pătrat de fund, media ei generală pentru întreaga platfor­mă continentală românească (fundu­rile sedimentare) fiind de 378 g pe un metru pătrat. Această enormă bogăție potențială de bază trofică animală nu este valorificată decit intr-o măsură infimă. Populațiile de calcan și cambulă oferă cantități reduse în volumul pescuitului, stu­rionii au devenit prea rari pentru a reprezenta un factor de consum cu­ de cit important, iar specia de bacaliar care trăiește la noi nu se bucură de o atenție deosebită din partea industriei pescărești. Aceste cîteva exemplificări sînt suficiente, cred, să scoată în evi­dență chestiunea esențială , și anu­me contrastul dintre baza trofică ve­getală și animală extrem de abun­dentă — prima în plancton, cea de a doua în bentos — și penuria con­sumatorilor lor la treptele superi­oare ale interrelațiilor trofice, a­­dică tocmai la nivelul acelor ani­male care ar putea ridica producția utilă a Mării Negre, ca unele mo­luște bivalve, crustaceii superiori și peștii. In mod logic decurge de aici necesitatea de a îmbunătăți acest bilanț productiv deficitar al Mării Negre, singura cale practicabilă în acest sens fiind aclimatizarea. Ceea ce există în Mediterana de astăzi și suportă condițiile Mării Negre s-a aclimatizat în această mare pe cale naturală. Ceea ce ne trebuie sunt zooplanctonatele, filtratorii dentali utili și peștii valorificabili în eco­nomia umană, din acele regiuni ma­rine temperate și subboreale unde condițiile sunt comparabile cu cele din Marea Neagră“. Dr. inginer ILEANA CAUTIS Calculatoarele electronice in ajutorul pescarilor .In afară de pescuit, astăzi se în­trevede posibilitatea de exploatare industrială și cultivare a algelor, precum și creșterea unor organis­me marine, atât vertebrate, cât și nevertebrate. Chiar și în stadiul in­cipient actual se poate constata că sunt state care produc cantități con­siderabile de alge. Producția glo­bală mondială se ridică anual la aproape opt sute de mii de tone. Principalele produse care se extrag din alge sunt substanțele gelifiante, ele folosindu-se ca adaus la fabri­carea jeleurilor, compoturilor, ge­murilor, înghețatei, bomboanelor, la prepararea altor produse culinare. Agaroidul și alginații — alte deri-Peste 180.000 specii de plante și animale se adăpostesc în oceane. Multe au fost identifi­cate și botezate doar de cîțiva ani, deși repre­zintă tipuri de faună sau floră foarte veche, întreaga cantitate de substanță vie dată de miliar­dele de exemplare ce compun aceste specii se ridică la peste 70 miliarde tone, din care 18 miliarde tone sunt date de pești. Și omul pescuiește astăzi doar 0,05 miliarde tone ! „Cantitatea­­ de proteină animală necesară în prezent populației lu­mii s-ar putea obține prin crește­rea cu 30 la sută a cantității de pește pescuit, adică, de la 41 mi­lioane tone — producția actuală de pește a lumii — la 53 milioane tone pe ani. Complexitatea vieții in mări este de-a dreptul uimi­toare, fascinantă, iar lămurirea raporturilor dintre organisme ca și a acestora cu factorii mediali este indispensabilă pentru exploatarea rațională și controlul asupra pro­ducției. Pentru a răspunde la în­trebarea cu­ trebuie pescuit fără ca rezervele să se epuizeze, este nevoie de înțelegerea proceselor care fac ca unele părți ale ocea­nului mondial să reprezinte ade­vărate „pășuni“ fertile, iar altele „deșerturi“ sterile. Cunoașterea stării rezervelor principalelor specii de pești cu va­loare economică, ca și prevederea eventualelor modificări ale acestor rezerve, reprezintă una din preo­cupările de bază ale cercetării, in scopul stabilirii perspectivelor de dezvoltare a pescuitului marin și a organizării raționale a acestuia Determinarea volumului rezerve­lor ca și prognozarea producției posibile de pești este una din cele mai complicate probleme ale ihtio­­logiei aplicate. Precizia prognoze­lor depinde de stadiul de cunoaș­tere a biologiei speciilor de pești și de stabilirea legităților care de­termină dinamica numerică a a­­cestora. Pentru Marea Neagră s-a putut stabili pînă acum că realizările în pescuitul anual depind, în primul rînd, de starea rezervelor speciilor cu cea mai mare pondere, de ca­racterul migrațiilor acestora și de valoarea noilor generații care com­pletează stocurile anuale existente; nivelul tehnicii pescuitului ca și in­tensitatea exploatării vin să se a­­dauge acestor cauze. Variația anua­lă a rezervelor de pești in Marea Neagră este considerabilă și se re­flectă in cantitățile anuale pescuite. Cele mai mari variații se observă la peștii pelagici: hamsie, șprot, stavrid, pâlămidă, scrumbie albas­tră, care, in fond, hotărăsc rezulta­tele producției totale din Marea Neagră, cifrată la 50.990—159.000 tone anuali în prezent, pentru în­tocmirea prognozelor producției po­sibile pentru peștii cu valoare eco­nomică, se folosește un volum mare de forțe și timp, de aceea, pentru a simplifica la maximum și a me­­caniza procesele de întocmire prognozelor, ca și pentru a stabili­­ regimul de exploatare a rezervelor de pești, se încearcă folosirea ma­șinilor electronice de calculat. De aceea, se impune, pe lingă adînci­­rea cercetărilor privind viața pești­lor și permanentizarea acestora, stu­diul în comun al mărilor și ocea­nelor și o colaborare strinsă intre­­biologi și matematicieni în scopul obținerii unei prognoze cit mai precise și a stabilirii regimului optimal de exploatare a rezervelor de pești. Avantajele economice ale cercetărilor pot fi puse în eviden­ță prin menținerea populațiilor de pești exploatabili, la nivele care să dea an de an randamentul cel mai economic“. Or, tocmai această verigă de bază, hrana vegetală disponibilă in can­tități enorme nu este valorificată pe măsura posibilităților, din lipsa unor organisme filtratoare care s-o transforme într-o bază trofică ani­mală mai valoroasă și mai apropi­ată calitativ cerințelor de consum uman. Răcușorii filtratori din zo­­oplancton sunt puțini la număr, bio­­masa lor sărăcăcioasă și, adesea, cu mari variații cantitative sezoniere și anuale, determină o bază trofică nesigură pentru peștii mîncători de zooplancton. Cel mai important peș­te de acest fel în Marea Neagră este hamsia, constituind la rîndul ei hrană de bază pentru alți pești valoroși ca scrumbia albastră, pă­­lămida, lufarul sau stavridele, hra­nă complimentară pentru scrumbia de Dunăre și unii sturioni. Ea par­ticipă, totodată, și în pescuitul in­dustrial în cantități apreciabile. Or, tocmai această specie, datorită in­stabilității bazei trofice de care de­pinde, prezintă de la an la an fluc­tuații de biomasă care acționează negativ și asupra echilibrului biolo­gic al populațiilor altor specii va­loroase, ca să nu mai vorbim de producția neritmică care se înregis­trează în economia pescuitului. La­vate din alge — și-au găsit o lar­gă întrebuințare la fabricarea unor produse cosmetice și farmaceutice, în industria textilă, a hîrtiei și pie­lăriei, in alte domenii industriale. Făina furajeră — ca subprodus la prelucrarea algelor — se folosește in hrana animalelor și păsărilor, re­prezentând o importantă sursă pen­tru îmbunătățirea balanței furajere. Pînă în prezent, valorificarea a­­cestor importante resurse (alge și midii) s-a rezumat doar la colec­tarea cantităților aruncate la țărm în timpul furtunilor și prelucrarea lor la Fabrica de făinuri furajere de la Agigea. In vederea cunoaște­rii potențialului calitativ al algelor și midiilor existente pe platforma continentală românească au fost i­­nițiate, în ultimii ani, studii și cer­cetări preliminare. S-a realizat ast­fel cartarea geografică și cantitati­vă (pe metru pătrat) a rezervelor de alge existente in această zonă, iar în prezent se cercetează ritmul natural de refacere a culturilor în urma exploatării lor industriale pentru stabilirea metodelor și mij­loacelor optime și eficiente de ex­ploatare industrială. Simultan, se studiază, deocamdată într-o fază de laborator, „actua-cultura“ algelor — cultivarea lor, pe cit posibil, diri­jată și intensivă. O altă direcție, pe care se axea­ză cercetările oceanologilor români, este prospectarea geologică a plat­formei continentale românești care reprezintă aproape a 10-a parte a teritoriului patriei noastre. De alt­fel, această preocupare se găsește în consens cu importanța ce se a­­corda pe plan mondial problemei folosirii în scopul umanității a i­­menselor resurse ce se găsesc în solul și subsolul platformelor continentale. Ea a fost puter­nic relevată la ultima sesiu­ne a „Comitetului O. N. U. pen­tru folosirea în scopuri pașnice a teritoriilor­ submarine“", la care am avut cinstea de a participa ca repre­zentat al României“. (N.R. O știre de­­„Ultimă oră“, difuzată de agen­țiile de presă anunță că : „în ședin­ța de marți, 17 noiembrie a.c., a Comitetului nr. 1 al Adunării Ge­nerale a O.N.U. a fost adoptat pro­iectul de tratat al U.R.S.S. și S.U.A. care interzice plasarea de arme nu­cleare și de alte arme de distruge­re în masă­­ pe fundul mărilor și al oceanelor, precum­­ și în subsolul lor“). Anchetă realizată de C.­ISMÄILEANU Inginer VIRGIL IORDANESCU Algele — o „materie primă“ alimentară și industrială­­ a viitorului ■ Un singur litru de apă de mare (prin extrage­rea deuteriului pe care-l conține) poate pro­duce o energie termonucleară echivalentă cu energia chimică degajată de arderea a 309 kg de benzină­­ în ceea ce privește latentele energii iz­­vorîte din diferențele de temperatură ale diferitelor straturi, iată un exemplu : uzina mare motrice de la Rance (Franța) reprezintă pentru rețeaua energetică franceză un substanțial aport de o jumătate miliard KWh/an. XL

Next