Dobrogea Nouă, aprilie 1973 (Anul 26, nr. 7655-7679)
1973-04-01 / nr. 7655
PROLETARI DE TOATE ȚĂRILE, UNIȚIVA 1 ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CONSTANȚA AL P.C.R.1 AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVI, nr. 7655 Duminică,1 aprilie 1973 4 pagini, 30 bani Azi, în pagina a IV-a Am încheiat cu succes trimestrul I. Să-l începem pe cel de-al ll-lea cu ritmuri si 1 ■v mai inalte de muncă! to li w iiunu miiiiH Niue milii minum ii mmm Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Sărbătorim astăzi împlinirea a S0pe ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România — care a constituit un moment de cea mai mare însemnătate pentru dezvoltarea mișcării revoluționare din țara noastră, pentru evoluția națiunii noastre, pentru afirmarea independentă a României. Aniversarea acestui eveniment memorabil este sui prilej de evocare a bogatei istorii a mișcării noastre muncito Dragi tovarăși. Istoria mișcării muncitorești din România este strîns legată de dezvoltarea generală economico-socială a societății noastre, de progresul forțelor de producție și de schimbările petrecute in relațiile de producție ale țării. Se cunoaște că, în comparație cu alte țări din centrul și apusul Europei, dezvoltarea economică a țărilor române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menținut o perioadă mai îndelungată la noi, impiedicind lărgirea pieței interne, apariția relațiilor de producție Totodată, o influență profund capitaliste, negativă asupra evoluției economico-sociale a țării a avut-o dominația străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte poporul român și care a secătuit avuția națională, a produs grele suferințe maselor largi muncitoare, a împiedicat dezvoltarea forțelor de producție, mersul înainte pe calea progresului social și economic. Abia către sfîrșitul secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea încep să apară, odată cu dezvoltarea activității manufacturiere și a industriei, relații de producție de tip capitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea determinînd și, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mișcări sociale, cum au fost revoluția din 1821, revoluția burghezo-democratică de la 1848—1849, unirea Principatelor Române in 1859, proclamarea independenței de stat a României in 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică și industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltării economiei Țărilor Românești în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrunderea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale industriei naționale. Penetrația capitalului străin — îndeosebi german, francez, belgian, englez — este facilitată de împrumuturile înrobitoare pe care le contractează România în străinătate, de creșterea datoriei statului față de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor naturale ale țării trusturilor imperialiste. La sfîrșitul ultimului deceniu al secolului trecut, din cele aproape 625 de întreprinderi ale marii industrii care își desfășurau activitatea in Muntenia și Moldova, mai mult de jumătate erau exploatate de capitaliștii străini. O situație asemănătoare exista și în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcțiilor de mașini, chimică, textilă, de celuloză și hîrtie, capitalul autohton investit în societățile industriale pe acțiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetrației capitalului străin, ale exploatării bogățiilor țării de către trusturile occidentale au fost amplificate de faptul că în acea perioadă, până la cucerirea independenței de stat în 1877, Țările Românești plăteau încă bir — în bani și în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forțelor de producție, in relațiile de producție — și care demonstrează că la sfîrșitul secolului al XIX-lea România se afla in prima fază a ieșit a tradițiilor revoluționare, democratice ale poporului român, ale forțelor progresiste, patriotice, ale comuniștilor — de care sînt legate indisolubil toate marile transformări petrecute in societatea românească modernă, toate victoriile obținute pe calea revoluției proletare și a edificării cu succes a noii orinduiri sociale — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite), îngăduiți-mi să adresez, cu acest prilej," clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregului popor, precum și vechilor militanți comuniști, dezvoltării capitaliste — se produc modificări importante în structura de clasă, in raportul de forțe sociale și politice ale societății românești. Moșierimea, continuă să aibă o poziție economică care politică puternică, era clasa cea mai reși acționară care se împotrivea oricăror reforme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societății era țărănimea, crincea exploatată de moșieri și arendași, profund interesată în lichidarea proprietății feudale, în realizarea reformei agrare și a altor schimbări cu caracter democratic, care reprezenta o puternică forță progresistă a țării. Paralel cu dezvoltarea industriei creștea tot mai mult rolul social și politic al burgheziei, care acționa pentru desfășurarea largă a activităților economice, comerciale și, implicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerințelor obiective ale dezvoltării societății noastre. Specificul desfășurării revoluției burghezo-democratice făcea totodată ca burghezia — ale cărei interese de clasă o determinau să intensifice exploatarea maselor — să pactizeze in bună măsură pe plan politic cu moșierimea. Societatea românească cuprindea, de asemenea, categorii de mijloc — mici meseriași și negustori, — precum și pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a țării. Unul din procesele sociale cele mai importante care marchează evoluția societății românești în această perioadă este dezvoltarea și intrarea fermă in arena vieții politice a tinerei clase a proletariatului industrial — forța cea mai înaintată a țării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai revoluționare ale maselor populare, exponentul aspirațiilor vitale ale popor muncitor spre dezvoltarea întregului patriei pe calea progresului, spre făurirea unității naționale, cucerirea independenței de stat, spre o viață liberă și demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploatarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliștii autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acționau pentru transformarea României intr-o sursă de materii prime, de forță de muncă ieftină și de piață de desfacere a produselor lor, accentuează contradicțiile de clasă din sinul societății românești de atunci, impulsionează mișcarea muncitorească. In contextul dezvoltării generale economicosociale a țării, al schimbărilor care au loc în raportul de forțe politice, lupta proletariatului are drept scop principal eliberarea sa și a maselor muncitoare de exploatare și asuprire, căpătând, totodată, și un caracter național, patriotic, prin aceea că țintea la apărarea independenței și suveranității țării, la salvgardarea dreptului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acțiuni revoluționare organizate de proletariat în ultimele două decenii ale secolului trecut : greve și demonstrații care aveau drept scop cucerirea unor drepturi economice, satisfacerea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Importante campanii politice au fost inițiate de clasa muncitoare, de militanții socialiști pentru obținerea dreptului de vot universal și a altor libertăți democratice socialiști, revoluționari și democrați cele mai calde felicitări, precum și urarea de a ține mereu sus steagul socialismului și comunismului în România. (Aplauze puternice, prelungite). Aniversind in mod sărbătoresc înființarea partidului politic de luptă al clasei muncitoare din România, aducem un fierbinte omagiu tuturor acelora care, neprecupețind nimic, nici chiar viața, s-au ridicat împotriva exploatării și asupririi, pentru libertate și dreptate socială, pentru progresul națiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socialiste, independente și înfloritoare, indispensabile desfășurării luptei de clasă împotriva burgheziei și moșierimii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic in țărănime — clasa care a dus secole de-a rindul lupta pentru păstrarea ființei noastre naționale, pentru neatârnarea țării — și care, în noile condiții, se afirmă viguros, alături de muncitorime, ca o importantă forță revoluționară. Sunt ilustrative în acest sens marile răscoale țărănești de la 1888, care au provocat panică in rîndurile stăpinitorilor vremii, și intervenția singeroasă a forțelor represive. Aceste răscoale au constituit, totodată, o pildă vie de colaborare strinsă și fraternitate între țărănime și mișcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaților, a victimelor opresiunii burghezo-moșierești. In această perioadă, in Țările Românești se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresiști animați de ideile înaintate ale timpului și care își consacră cu abnegație energia slujirii poporului, dezvoltării culturii intereselor înfăptuirii idealurilor de progres militante, social, libertate și neatârnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi și libertăți democratice pentru masele muncitoare. O caracteristică esențială a mișcării muncitorești din țara noastră o constituie faptul că, incă din stadiul de început al existenței lui, proletariatul și-a pus problema organizării ca clasă, ințelegind că aceasta este o condiție hotărîtoare pentru desfășurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea țelurilor sale revoluționare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar in prima jumătate a veacului trecut au apărut și s-au dezvoltat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociațiile profesionale de întrajutorare — organizații ce-și propuneau la început revendicări cu caracter economic și care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizații se consolidează și se înmulțesc, jucind un rol tot mai important in lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important in dezvoltarea procesului de organizare a proletariatului este înființarea, în 1872, deci cu mai bine de 101 de ani in urmă, a Asociației generale a tuturor lucrătorilor din România care-și propunea, pentru prima dată în istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga țară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară națională a proletariatului român. Odată cu dezvoltarea și intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut și au început să se propage tot mai larg în țara noastră ideile socialiste. De altfel, incă socialismul utopic pătrunsese in Țările Române, ciștigînd adepți în rindul unor intelectuali preocupați de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societății, și care s-a concretizat in forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din inițiativa lui Teodor Diamant. Revoluția burghezo-democratică de la 1848. contactele stabilite cu mișcarea revoluționară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoașterea programului Internaționalei întemeiate de Marx și Engels care a avut o puternică influență asupra dezvoltării luptei revoluționare din România. In 1869, la Timișoara, ia ființă o secție a Internaționalei muncitorești, care înscrie intre preocupările sale de bază răspindirea ideilor marxiste. Cercurile socialiste constituite apoi la București, Iași și în alte orașe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfășurat o largă activitate propagandistică, editînd o seamă de publicații ca : „Socialismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoare“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ și altele, prin intermediul cărora socialismul științific este larg răspindit în rindul proletariatului, al maselor muncitoare, precum și al unor cercuri de intelectuali progresiști. Ideile de bază ale întemeietorilor socialismului științific, Marx și Engels, au pătruns in România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință“, „Originea familiei, a proprietății private și a statului“, „Manifestul Comunist“, „Capitalul" și altele, la puțin timp după apariția lor. In felul acesta, militanții socialiști, partea înaintată a proletariatului român, au putut veni în contact direct cu gândirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului științific." In cadrul procesului de unire a mișcării muncitorești cu socialismul științific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului politic al clasei muncitoare, încă din anii 1885—1886, in presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc“, a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evoluția politică spre realizarea acestui țel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Gherea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor socialiștii români ?“, în care era susținută și argumentată temeinic necesitatea organizării partidului politic al proletariatului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lupta revoluționară pentru cucerirea puterii in stat și instaurarea dictaturii proletariatului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea — ajungind la putere, după revoluția socială proletară, va întrebuința dictatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a organiza formele de viață ale societății socialiste“. După cum se vede, socialiștii români și-au pus încă de la început în mod just drept cerință obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste problema instaurării puterii clasei muncitoare, a exercitării dictaturii proletariatului ca formă de dominație împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forțelor ostile societății eliberate de exploatare ca o condiție a făuririi socialismului. (Aplauze puternice, prelungite). Această concepție privitoare la modul de realizare a transformării revoluționare a societății și-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte revoluționare a proletariatului din România și a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvint primul program al mișcării revoluționare, marxiste din țara tră. Luînd cunoștință de conținutul noastău, Friedrich Engels scria socialiștilor români : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în programul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna intr-un mănunchi de luptători mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deosebită studierii istoriei României, dezvoltării ei economico-sociale, evoluției mișcării muncitorești revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respectivă. Clasicii marxismului au privit întotdeauna cu simpatie lupta eroică desfășurată de poporul român pentru eliberarea națională și socială, pentru unirea într-un singur stat național, pentru scuturarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploare și mișcarea muncitorească din Transilvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluționar a proletariatului din această provincie este făurirea in 189! a organizațiilor Partidului Social-Democrat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiștii români de pe ambele versante ale Carpatilor, se creează legături tot mai strinse intre proletariatul din Muntenia, Moldova și Transilvania. Mișcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent in toate provinciile românești își propune ca unul din țelurile importante ale programului ei revoluționar realizarea unității naționale a poporului nostru. Socialiștii scriau în revista cu un nume deosebit de semnificativ — „Dacia viitoare“ : „Nu vom avea o zi, un ceas de odihnă pe cât timp un frate de-al nostru va gemeni lanțurile sclaviei și vom lupta necurmat, așteptind cu nerăbdare și credință în viitor fericita zi cind, minum mină, vom putea striga liberi și împreună : „Trăiască România“. (Aplauze puternice). Primii pași importanți în direcția organizării politice a proletariatului au fost înființarea in 1887 la București, Iași și în alte orașe din țară a cercurilor muncitorești, transformată apoi în cluburi muncitorești, cu un număr însemnat de membri. Acestea și-au propus ca principal obiectiv pregătirea Congresului socialist ce avea să statueze înființarea partidului politic muncitoresc. Evoluția economică, social-politică și ideologică a societății românești oferea condițiile creării acestui partid. Așa cum arăta socialistul Constantin Miile mic-unj articol intitulat „Congresul nostru“, „Mișcarea socialistă din România devenise, după diferite tribuiri, pur marxistă, atit din punctul de vedere al teoriei, cit și din punctul de vedere al practicii“. Lucrările Congresului, care au avut loc la București, în zilele de 31 martie — 3 aprilie 1893, salutate cu entuziasm și urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga țară, au statuat înființarea partidului politic marxist al clasei muncitoare — Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România (Aplauze puternice) Acest eveniment a intrat în istoria noastră ca moment de excepțională însemnătate pentru destinele luptei revoluționare a proletariatului și a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea organizării politice a clasei muncitoare pe scară națională. (Vii și puternice aplauze). Partidul clasei muncitoare din România înființat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului științific, a teoriei de clasă a lui Marx și Engels, și-a asumat din prima clipă misiunea istorică de a conduce lupta revoluționară pentru cucerirea puterii politice de către proletariat și celelalte mase muncitoare de la orașe și sate, pentru transformarea socialistă a societății românești. Anul 1893 este anul nașterii detașamentului revoluționar, de avangardă, al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune cu deplin temei că adevăratele începuturi ale Partidului Comunist Român — care continuă cele mai înalte tradiții de luptă ale poporului și își are rădăcinile împlintate adtinc in mișcarea muncitorească, socialistă, din a doua jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activității partidului muncitoresc călăuzit de teoria revoluționară marxistă, creat cu 8 decenii in urmă. (Aplauze puternice, prelungite). . Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfășurarea procesului revoluționar din țara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat major marxist al proletariatului, el s-a situat în fruntea maselor populare în bătăliile împotriva exploatării și asupririi, pentru o viață mai bună, pentru libertate socială și națională. Nașterea partidului revoluționar al clasei muncitoare, ca și întreaga sa dezvoltare ulterioară au fost rezultatul evoluției economico-sociale și politice a țării noastre, expresia cerințelor mersului înainte al societății românești pe calea progresului social. Partidul s-a format din rîndurile proletariatului și s-a ridicat la luptă pentru eliberarea clasei sale, a maselor muncitoare, exprimînd în modul cel mai fidel interesele și aspirațiile cele mai înaintate ale națiunii noastre. El s-a dezvoltat o dată cu cristalizarea și maturizarea conștiinței de clasă a proletariatului, cu transformarea muncitorimii dintr-o clasă in sine intr-o clasă pentru sine — cum spunea Marx. Istoria de 80 de ani a partidului politic al muncitorimii românești demonstrează, o dată în plus, că numai atunci cînd detașamentul revoluționar al proletariatului pornește în activitatea sa de la realitățile concrete, social-istorice, ale poporului in mijlocul căruia activează și ține seama de cerințele, interesele și aspirațiile acestuia, poate juca un rol esențial în lupta împotriva exploatării și asupririi, își poate îndeplini cu succes misiunea istorică in înfăptuirea revoluției proletare, transformarea revoluționară a societății pe calea socialismului și comunismul)», (Aplauze, puternice). Istoria, viața, factele demonstrează că formarea partidului muncitorilor a fost rezultatul evoluției nostru, al dezvoltării dorice a poporului artelor și relațiilor de producție și al ascuțirii contradicțiilor de clasă din Rommânia acelei perioade, rezultatul corniilor obiective create în viața societății noastre. In programul său, Partsul Social_Democrat al Muncitorilor 0„ România înscria țelul final al luptei .rasei muncitoare — „desființarea relații^ pro ducție capitaliste“, „întemeieri societății socialiste“ — și, totodată, S .y.j|ea o serie de revendicări imediate, (de pildă: garantarea dreptului de sefinire și organizare, votul universal, invățămîntul gratuit și altele. Subliniifi r0]ui istoric al clasei muncitoare, prigramul definea drept sarcină centrală a partidului „de a organiza proletariatul, a organiza poporul muncitor“ în lupa revoluționară. Trebuie spus că, atit în e[arborarea programului, cit și în activiatea de traducere în viață a prevederilor ., socialiștii români au ținut seama, de to_alitațiie concrete ale societății noastre din acea epocă, de cerințele specifice ale dezvoltării istorice a României. Anton Bacalbașa arăta in ziarul socialist „Munca“, că la elaborarea sarcinilor și obiectivelor programului partidului „socialiștii români au avut în vedere condițiile speciale ale țării în care trăiesc“, iar Dobrogeanu-Gherea afirma : „Școlari ai socialismului, membri ai marii familii socialiste europene, noi știm că felul activității noastre atîrnă de condițiile reale ale țării noastre și mai ales de cele economico-sociale. Așadar, să analizăm condițiile de trai ale țării noastre cum urmează din pozițiunea poporului muncitor, din relațiile de clasă, din cultura noastră, din temeliile economice“. De altfel, socialiștii români afirmaseră această poziție încă in 1891, în raportul prezentat la Congresul Internaționalei a II-a de la Bruxelles. In raport se spunea : „Din punct de vedere al tacticii, socialismul român trebuie să aibă armele sale proprii, condițiile economice și cîmpul economic pe care va trebui să lucreze fiindu-i proprii“. Sau menționînd că țelul tuturor socialiștilor este „stabilirea unei societăți solidare și armonioase, a unei societăți în care toate uneltele de muncă vor fi socializate“, raportul sublinia că în ce privește „mijloacele prin care s-ar ajunge la acest scop, fiecare va întrebuința pe acelea cerute de condițiile specifice ale țării sale“. Ancorat în realitățile social-politice ale țării, partidul muncitorilor din România și-a spus cuvîntul față de toate marile probleme care frămîntau societatea românească din acea vreme, luind poziție și preconizînd soluții in conformitate cu interesele de clasă, cu aspirațiile revoluționare ale proletariatului. Astfel, socialiștii români abordează în mod aprofundat problema agrar-țărănească, de o deosebită acuitate pentru societatea acelei vremi, militînd pentru înfăptuirea reformei agrare, pentru lichidarea formelor de exploatare feudale la sate, pentru împămîntenirea țăranilor și organizarea pe baze noi a muncii acestora, pentru introducerea unor mijloace de lucru avansate în agricultură. In același timp, pornind de la analiza științifică a stării de înapoiere economică a țării, de la rămînerea în urmă a forțelor de producție, socialiștii subliniau importanța deosebită a dezvoltării intense a unei industrii naționale noi, ca o condiție atit pentru progresul general al societății, cit și pentru creșterea rîndurilor proletariatului, pentru amplificarea luptei revoluționare a acestuia, pentru crearea premiselor în vederea trecerii, în perspectivă, la edificarea societății socialiste. Acestea erau probleme esențiale pentru existența clasei muncitoare și a țărănimii — cele două forțe sociale de bază, cărora le revenea sarcina ca, în strânsă alianță, să acționeze pentru transformarea revoluționară a societății. Socialiștii români acordau, de asemenea, o atenție deosebită asigurării condițiilor pentru dezvoltarea instrucției publice, pentru ridicarea nivelului de cultură și civilizație al maselor populare, pentru formarea unei intelectualități provenite din popor și legată de acesta — parte componentă a luptei generale pen(Continuare în pag. a 11-a) începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluționar al proletariatului cu opt decenii în urmă v.4