Dreptatea, aprilie 1933 (Anul 7, nr. 1656-1679)

1933-04-01 / nr. 1656

împotriva doletismolei In ultimul timp opinia publică a asistat la câteva degradante mani­­festaţiuni politice. In vreme ce în alte parti oamenii politici, partidele, categoriile şi cla­sele sociale, poporul însuşi — totul dintr’o ţară se încăpăţânează în o­­pera de înverşunată apărare a mo­nedei ... la noi se găsesc mari şi mici bărbaţi de stat, care urmăresc cu febrilitate compromiterea banu­lui românesc. Trecând pe dinaintea naivilor a­­măgirea inflaţionismului , ei lasă a se înţelege că toate urmările ca­tastrofale ale crizei se pot remedia printr’o simplă operaţie de tipogra­fie în subsolurile Băncii Naţionale­ Cu mare trudă, s a alcătuit un cu­get echilibrat. Văicăreala ajunge la apogeu ! — Vine prăpădul ! Un an de zile ţara a trăit sub mi­rajul falimentului, fluturat pe di­naintea noastră şi a străinătăţii de d. Argetoianu. Statul nostru — sub conducerea «technicienilor» — şi-a încrucişat braţele. — Tot se apropie falimentul­ — spunea d. Argetoianu în gura mare­.. Străinii — în faţa acestei concep­ţii de guvernământ — nu ne-au mai dat nici un concurs. Era şi foarte normal! Poţi ajuta pe un om dor­nic de muncă, capabil, energic — care se sileşte cu forţe supraome­neşti să fructifice un capital. Dar pe un naufragiat, care nici nu vrea să dea din mâini — ca să prindă cel puţin o epavă salvatoarei Au fost lăsate lucrurile să mear­gă în voe- Bugetul rămăsese pe hârtie acelaşi. Numai vistiernicul nu făcea faţă îndatoririlor sale. A­­narchia începuse să pună stăpâni­re pe noi. Noul guvern a pornit cu încrede­re la organizarea ţării. Prima ope­raţiune a fost, bine­înţeles, facerea bugetului. Defetiştii, cei ce se văicăresc, cei ce recomandă politica braţelor în­crucişate — împrăştie neîncredere în toţi şi’n toate ... De ce ! Cât timp avem un popor munci­tor şi o ţară plină de posibilităţi materiale, — nu-i nici o primejdie­ Totuşi rendementul unei ţări este unul, când toate forţele se concen­trează cu încredere la opera de pro­ducţie — şi cu totul altul, dacă des­curajarea se strecoară în spirite. Ce interes au o parte dintre con­cetăţenii noştri, — întrucât buna stare a unei ţări se răsfrânge asu­pra tuturor fiilor ei, — să diminue­ze elanul pentru munca obştească ! Aceştia-s corbii care aşteaptă mă­celul pentru ospăţul de pe urmă — indiferent de învingător şi de în­­­vins. Dar dacă politiciani de rând pot practica defetismul în interes de partid, — cum se pot lăsa antrenaţi de văicăreala politică bravi cetă­ţeni ai acestei ţări, muncitori şi cinstiţi î­­n Cameră a răsunat deunăzi un apel la muncă —plină de încredere­­Este cel mai util demers care se cerea. El coincide cu începerea muncii în această ţară de plugari. Ţăranii nu sau descurajat niciodată. N’au pus de-oparte sapa şi hârleţul. In­diferent de preţuri, de pierderea de­­buşeurilor, etc., — ţărănimea a a­­rat, a semănat şi a cules. A adunat bunuri — modeste, dar bunuri care au susţinut statul nostru şi’n epo­ca de criză, ca şi n vremurile îm­belşugate. Din pricina prăbuşirii catastrofa­le a preţurilor, — ţăranul s’a în­verşunat la lucru- A muncit de două ori mai mult decât înainte- Şi-a dublat producţia — pe care a luat însă o sumă mai mică decât pe producţia-i anterioară. Dar gos­podăria ţărănească a fost salvată, ca şi gospodăria statului român. Trebue să urmăm pilda ţăranului nostru­Pe lângă criza care bântue, ţăra­nii au avut să se lupte şi cu stic­­hiile deslănţuite. Inundaţiile au şters semănăturile de pe mii de o­­goare, au luat casele şi vitele. Şi totuşi sinistraţii nu au pierdut spe­ranţa. Au prins în cangea uşorii uşilor luaţi de ape, i-au fixat pe coastă — şi în jurul lor au înjghe­bat o altă locuinţă. Să luăm exemple de l­a dânşii! Noi doar am trecut prin clipe şi mai grele. Vom izbândi şi astăzi — cu o condiţie numai: să muncim şi să avem încredere în munca noa­stră. Altfel totul este condamnat. Istoria doar ne arată că — dacă au pierit — au pierit numai po­poarele trândave, fără credinţă, fără elanul vieţii... acelea care şi­­au încrucişat braţele ei au plecat capul in fata inamicului. #393 Unul din „cei patru“ D. N. TITULESCU Intr’ufl articol «Acești patru au o­­morât campania revizionistă» un ziar englez arată personalitatea mi­nistrului nostru de Externe, care s a opus planului Mussolini. fapte diverse Asasinul ••• S’a produs iar... Am înţeles că e vorba de d-rid Lupu, omul celor doi poli — şi al treburilor fratelui său Costache. Şedinţele Camerei decurg în cea mai bună ordine până la ora «co­municărilor­», — această originali­tate regulamentară, care îngădue turbulenţe atâtor gângavi. Atunci apare d-rul Lupu. Ca să intercaleze în chestii politice serioa­se întâmplările sale personale. Astfel a reluat «chestia Skoda», ca să anunțe, că i s’a făgăduit în scris o pereche de palme, pentru o ofensă care n’avea absolut nici un fel de legătură cu chestia de mai sus. Deci uzase de o minciună groso­lană ca să se vaite, că are perspec­tiva încasărei unor palme, fiind­că a insultat pe cineva... Fatal incidentul a degenerat... S­­eu acelaș prilej a apărut în incintă și spectrul lui Fanu Stănescu, de ca­re s’a spus că d-rul Lupu l-a împins la sinucidere. S’a promis elucidarea acestui caz. Aşteptăm. Mai ales, că s’a ajuns a se stabili, că nu nu­mai pe Fanu Stănescu l-a împins la sinucidere flecăreala fetidă a d-ru­­lui Lupţi. -----=-*=----­ CHESTIA ZILEI „Cântecul lebedei“ E tot ce au găsit de răs­puns — prin ziare — d-nii I. G. Duca şi Octavian Goga, la admirabilul discurs pro­gramatic şi realizator vestit­uie d. Virgil Madgeanu, ministru de finanţe, la desbaterea generală a bu­getului: «cântecul lebedei!». In această comparaţie, mai mult mă­gulitoare pentru ministrul de finanţe, se reflectează toată mentalitatea unui anumit politicianism românesc. «Cântecul lebedei ». Fie cât de fru­mos, cât de înălţător, cât de impre­sionant ori de profund. Ce importanţă are ? Dacă lebăda are să moară ? A putut ministrul de finanţe să rosteas­că un discurs epocal. Ei şi! E «cânte­cul lebedei». Căci are să cază dela putere ! Căci iată unica, tenacea, obsedanta, chinuitoarea preocupare a unei opo­ziţii, — partide în configuraţie politi­că, şleahte în configuraţie morală: pu­terea ! Chit să n’aibă ce face cu ea. Or să o prăpădească In mâini nevolni­ce, cum a fost în timpul guvernărei liberalo-tehniciene. Iată un ministru de finanţe cu care, s’ar onora orice ţară. O muncă tita­nică îşi găseşte expresiunea într’un discurs de o amploarea excepţională cu idei, orientări, doctrină şi fapte... A căror îndeplinire ar însemna în­­să­şi mântuirea ţării din greaua stare economică şi financiară de azi... Ce are a face! Cântecul lebedei! Atâta găsesc să replice şefii de par­tide, oameni cu pretenţia de-a li se zice «de Stat» — şi de a conduce Sta­tul! Nu de­geaba evanghelistul a lansat povaţa «Margaritas ante porcos». Ce interes să provoace sbuciumul permanent pentru îndreptarea sufe­rinţei colective, într’o şleahtă de poli­tician! care nu cugetă, decât că li s’a lipit pielea de oase de atâta opoziţie. Să plece guvernul! Singurul refren al corului barbar din balta cu broaşte. Cum ar putea să se intereseze de alt­e sintee «maeştri cântăreţi» ai poli­ticei venale? Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telafan BalacţU 217104 Adiţia 220­25 Şi după moarte gene­rala I­sica Popescu a trebuit sa aibă parte de lătratul javrelor... „mai mult ardeleni, decât români“ 7 — ———— D. Dina Drâtianu insulta Ardealul la Ciuj; d. Le­podan «scana $i tace Larma făcută fără convingere, dar cu destulă imprudenţă, de către liberalii d-lui Duca, cu prilejul ul­timelor evenimente are o explicaţie logică: liberalii vor să distrugă privirile opiniei publice de la cele ce se întâmplă actualmente în par­tidul liberal­ Astfel, se ştie, că la întrunirea li­berală din Cluj, la care d. Dinu Bră­­tianu a ţinut să vorbească alaturi de d. Victor Slăvescu, d-sa a avut nefericita inspiraţie să spună că «ardelenii sunt mai mult ardeleni de­cât români». PPntru moment, această afirmaţie a d-lui Dinu Brătianu a trecut ne­observată şi în adunarea — atât de restrânsă — nimeni nu i-a opus un răspuns prompt. In seara aceleiaşi zile însă, când conţinutul discursului d-lui Brătia­­nu a fost publicat de ziare, iberalîi uni Clu­ţ, ui­­ruhte Cu­ d. Gáncsén, s’au sesizat de ofensa pe care vice preşedintele partidului liberal a a­­dus’o populatiei ardelene şi cele mai în jurul acestei declaraţiuni Supărarea ardelenilor diffciştî s’a răsfrânt mai a­­les asupra d-lui Lapedatu, care, fiind de faţă, nu s’a crezut dator să rectifice cât pe de departe această afirmaţie considerată, pe drept cuvânt, de ardeleni, drept o insolenţă. Unul din fruntaşii dacişti locali a spus în legătură cu aceasta: «Dela «Ardealul fără ardeleni» până la «mai mult ardeleni de­cât Români» nu este mare deosebire. Este în tra­diţia Brătienilor, se vede, insultarea ardelenilor. Dar ca d. Lapedatu să îngăduie, ca ardelean, o atare ofen­să, aceasta nu este de iertat». Nemulţumirea împotriva d-lui La­­pedatu — existentă şi mai înainte— s’a mărit şi mai mult azi şi nu este exclus să asistăm, la o viguroasă campanie împotriva d-sale, dusă chiar de liberalii ardeleni, puţini câţi mai sunt în partid. Dar în afară de scandalul d­in Cluj, în rândurile liberalilor din întreaga ţară se manifestă o vie nemulţumire în legătură cu adună­rile profesionale ale partidului­ La aceste adunări — se plâng li­beralii din mai toate organizaţiile— se pun probleme, se arată soluţii şi se pun concluzii de către clica par­tidului, iar nu de către cei chemaţi să-şi spună cuvântul lor, de cei cari poate cunosc interesele masei. Nu este, aşa­dar, o consultare a diferitelor clase sociale producătoa­re, ci a beneficiarilor acestor clase cari nu au nimic comun cu intere­sele muliţimei. Din această cauză, in toate orga­nizaţiile liberale din provincie exis­tă o mare fierbere şi o mare nemul­ţumire. In această situaţie, cunoscută de altfel centrului, nu este de mirare că liberalii caută o diversiune care să întoarcă ochii «prostimei» de la adevărata stare de lucruri din par­tidul liberal. Skoda şi politicianismul ...... — mafeggawB-------------­ Dintr’o simplă afacere penală de spionaj, politicianismul atroce opo­­ziţionist a reuşit să arunce cu va­luri de noroiu în armată, să difu­zeze suspiciuni, să ne ar­ate Europei ca pe o cloacă turcească-Aceşti domni vorbesc, fireşte, în numele naţiei ultragiate. Dar au uitat versetul biblic, că în marile întortocheieri şi dureri trebuie să fii cu mintea mai înţeleaptă decât a şarpelui şi cu inima mai curată decât a porumbielului. Mintea şi limba lor au avut într adevăr trifur­­ări de viperă şi muşcaturi de co­­bra, dar inima le-a fost peşteră de tâlhari. Nici d­­r. N. Lupu — matador en titre al afacerii, — nici d. Octa­vian Goga (Martie poate lipsi din postul mare ?), nici d. Grigore Iu­­nian (călăuzit de marile ranchiune ale liliputanei sale făpturi) n’au pro­­cedat cu circumspecţia absolut ne­cesară a veritabilului om de stat. Oricine are impresia corbilor, care au năvălit asupra hoitului­ Dar e vorba numai de un hoit î­­n afacerea Skoda, pe lângă tru­purile otrăvite de virusul conrup­­ţiei ale câtorva ce vor fi desigur de­mascaţi de justiţie, zace alături în grav pericol trupul prestigiului ma­sacrat al patriei. Se pun în discuţii instituţii fun­damentale ale Statului. Dacă doi trei ofiţeri n’au putut rezista ten­taţiei aurului întins pe tava con­cupiscenţei oferită de banditul Se­­letzki este un motiv, ca să se arun­ce lăturile calomniei şi insinuării peste plutoanele de ofiţeri oneşti (cu viaţa modestă «cu cazarmă şi fami­lie) ai apărării naţionale ? Aşa a conceput politicianismul o­­poziţionist lupta în afacerea Skoda. A acuzat în bloc ofiţerimea şi oa­menii politici adversari. Din polemica dusă cu un concen­trat, venin de către politicianism în afacerea Skoda a rezultat exclusiv înjosirea armatei şi un impas pen­tru prestigiul ţării în străinătate-Nu vorbim de relaţiile cu Cehoslo­vacia. Ele nu pot fi tulburate de o neîndemânare a secţiei administra­tive a uzinelor Skoda în alegerea reprezentanţilor săi- Ne gândim la duşmanii noştri, care au găsit o leo­­nină pradă de defăimare- D. Al- Vaida-Voevod a citat texte ungu­reşti simptomatice- D. Octavian Goga poate rânji ca o hienă­.. Guvernul a promis şi a luat toate măsurile pentru luminarea dede­subturilor acestei scandaloase afa­ceri de conrupţie şi, probabil, spio­naj. Cercetările voluminosului do­sar sunt în curs şi niciun guvern cu răspundere nu poate altceva de­cât să demaşte opiniei publice pe vinovaţii, care îşi vor încasa o co­pioasă pedeapsă. Dar o­ioziţia politicianizată până în măduva oaselor s’a încărcat cu o teribilă vină faţă de această ţară. Generalizările sunt obişnuite. Cu ce sunt vinovaţi cele 18 milioane cetăţenii pentru a fi arătaţi în străi­­nătate ca un bloc, care tolerează conrupţia, masse ticăloase pe cari orice fenician le poate cumpăra ? V. L­­. Duca, preşedintele parti­dului liberal, a ţinut la fundaţia «Dalles» o conferinţă intitulată «­Franţa şi problema securităţii». Un subiect uşor pe care orice elev este în stare să-l debiteze după ce a citit trei articole din «Le Temps». Faptul a surprins prin urmare. D. Duca putea găsi o fericită ocazie pentru a vorbi despre România şi problema securităţii de o pildă, mai ales, că chestiunea revizuirii trata­telor este la ordinea zilei.Aceasta ar fi însemnat eventual şi o lămurire şi un protest, în ace­­iaş vreme. Dar d-sa a căutat un divertis­ment, o evadare din cleştele răspun­derilor politice, şi s'a prezintat la «Dalles» «en bon européert», cuvân­tând lucruri interesante desigur, dar nu atât de actuale pentru reali­tăţile specific româneşti. D-lui Duca nu i se poate face însă reproş- D-sa prezidează un partid mort ca ideologie, ca sistem, ca metode şi ca gândire. Un partid care n’a putut lua atitudine netă faţă de nici-o problemă fundamen­tală la ordinea zilei, nici în Parla­ment şi nici în presă. Fiindcă n’are program­ Abia acum şi-l fabrică în «consfătuirile, profesionale». Este prin urmare uşor de înţeles, de ce d. Duca preferă să vorbească despre orice, afară de­., politică. Şe­ful liberalilor ducişti se găseşte în situaţia d-lui N. Iorga, celebrul pro­fesor, poet, dramaturg şi om poli­tic, care când se discuta problema conversiunei datoriilor agricole, ţi­nea conferinţă despre fotografiile Sfântului Sisoe, găsite într’o ar­hivă. Aceiaşi atitudine o au şi «leade­­rii» parlamentari, dd. Guţă Tătă­­descu şi R. Franasovici, eroul dra­mei ce poartă titlul de­­ «Paşapoar­te». Nu vei găsi nici o idee în dis­cursurile lor■ Clişee eftine, banali­tăţi, locuri comune, dar spuse toate cu o gravitate cari deadreptul te je­nează. Pentru că îţi este ruşine să vezi foşti şi — admiţând prin ab­surd — poate viitori miniştri, atât de lipsiţi de pregătire, cari nu sunt în stare să ţină un discurs care să lămurească o problemă sau o situa­ţie. E ad­evărat, că începând cu d- Duca, toţi sunt nişte «elevi» cari au rămas repetenţi, îndată ce le-au dispărut sufleurii. Toate manifes­taţiile lor, cari sunt simple acte de prezenţă, poartă o ştampilă veche, din alte vremuri, când dacă Paşii de la Florica dădea ordinul, să ple­caţi, slugile îşi făceau bagajele. Astăzi «elevii» au devenit ridi­coli, începând cu «elevul» Duca şi terminând cu onoratul Guţă, care a ridicat trei sferturi de milion lei, ca comision de împrumut de la o Bancă din Ploeşti, cum a declarat d. Ionescu-Botoşani la Cameră. D- Duca a vorbit la fundaţia «Dalles» despre «Franţa şi proble­ma securităţii». Sărmanul d- Duca! mmm­mmm D. DUCA ŞI REALITĂŢILE ROMÂNEŞTI Originea lui A. D. Xenopol II Faptele excepţionale în urma în­lănţuirii cărora a ajuns în Româ­nia Dimitrie Xenopol, tatăl istori­cului Alexandru D- Xenopol au fa­vorizat înfiriparea unei atmosfere de mister în jurul originii fami­liei, atmosferă în care, la un mo­ment, dat s’au creat falsele legende ale originii greceşti şi mai cu sea­mă evreieşti. Crearea acestor legende, cu vizi­bile intenţiuni maloneste, se leagă de un anumit moment istoric şi po­litic. Intro vreme, fraţii Xenopol de­veniră adversarii politiei ai juni­miştilor. Este mai mult ca sigur că dacă fraţii Xenopol nu s’ar fi ma­nifestat politiceşte, sau n’ar fi de­venit la un moment dat adversarii junimiştilor conservatori, originea, naţionalitatea şi confesiunea lor ar fi rămas un faxat cu totul secundar, neridicat în discuţie de către con­temporani. Cum s au putut coborî până la asemenea fapte meschine oamenii din vremea aceia — căci este o meschinărie a face din na­ţionalitatea cuiva o armă de luptă împotriva lui, — nu o putem înţele­ge decât ţinând seamă de conjunc­tura socială şi politică specială a timpului. A fi fost în acel moment (pe la 1878) duşman al conservato­rilor junimişti, era o culpă impar­­donabilă. Liberalii de pildă aveau aceiaşi consideraţie şi tratament în faţa conservatorilor de cari se bu­cură azi socialiştii înaintea libera- \ Iilor. Era apoi prin anii 1878—1880 la ordinea zilei şi în preocuparea generală, problema evreiască şi modificarea constituţiei (faimosul articol 7). Fraţii Xenopol au fost prezentaţi opiniei publice de către duşmanii lor (şi combativitatea cu care era înzestrată firea lui Nicu Xenopol reuşise a crea o mulţime de duşmani) ca fiind de origine e­­vreiască- Li se spunea curent «ro­mâni de rit izraelit». In violenţa polemică purtată între poetul Emi­­nescu (pe aceia vreme redactor po­litic la organul oficios al conserva­torilor, «Timpul») şi Nicu Filipescu, s’a utilizat epitetul peiorativ de «jidan». Dată fiind ura tenace cu care erau priviţi evreii în acele frământate vremuri, înţelegem e­­fectul acestui injurios cuvânt. Eroarea aceasta în privinţa ori­ginii lui Xenopol nu se transmite numai verbal contemporanilor, ci se încetăţeneşte şi în istoriografia noastră, conservându-se până as­ tăzi. Aşa a rămas în «Amintirile din Junimea» a lui Iacob C. Ne­­gruzzi, pentru care fraţii Xenopol sunt «­.­fii ai unui evreu botezat, care era director al preiitenciaru­­lui din Iaşi şi care se însurase cu o româncă». Alt pasagiu din cartea aceluiaş autor, dovedeşte cât de su­perficială era dovada în baza că­reia se atribuia lui Xenopol origi­nea evreiască. «Bătrânul Xenopol nu era de felul său din capitala Moldovei, dar nici din Grecia nu venise, şi numele cu terminaţia în opule (Xenopulo) îl alesese numai pentru a face să se creadă că orgi­­nea sa era grecească, iar nu jido­vească. Insă, oricine vorbise odată cu dânsul, nu putea avea nici o în­doială despre neamul din care se trăgea, şi tipul şi vorba sa îi dove­deau originea mai limpede decât orice valoare. Câţi români din capi­tala Moldovei, trăind ani de-a rân­­dul în vecinătate cu populaţia evre-j iască, nu-şi corup limba­­ ! Mai a-i Ies pentru englezi, asimilarea cu tipul evreiesc se face foarte uşor. Reiese destul de clar că în portre­tul pe care Negruzzi i-l face lui Xenopol, încape foarte multă pati­mă personală. D. I. E. Torouţia mai citează ca dovadă a acestei pa­timi dusă până la ură, şi comenta­rea tendenţioasă şi maliţioasă pe care Negruzzi o dă unei boale se­xuale de care suferise Xenopol, şi în urma căreia intelectul i s’ar fi eclipsat, devenind şi rău camarad şi invidios şi avid după câştiguri materiale. Că este inexact, rezultă din faptul că istoricul Xenopol, abia după ce se vindecase de sufe­rinţele fizice, scrie opera sa impo­zantă în 14 volume : «Istoria Româ­nilor». Intre Iacob C, Negruzzi şi Xenopol s'a interpus însă resenti­mentul de partid, care desfigurează complet simţul de obiectivitate al autorului «Amintirilor». D. Maniu In Capitala Preşedintele partidului naţional­­ţărănesc a sosit aseară în Capitală, venind de la Cluj. STRIGOIUL TURTUCAIA Un glas din alte lumi a răsunat deunăzi, lugubru, cavernos, în coloa­nele unui ziar, căruia nu-i repugnă nici colaborarea strigoilor, atunci când pot aduce o contribuţie de insultă şi calomnie. E vorba de scrisoarea generalului Iliescu-Turtucaia, publicată deunăzi în — fireşte — «Universul». Fostul subşef al Marelui Stat Major al Armatei, omul de încredere al gu­vernului liberal, care în 1914—1916, s’a ofuscat de aluziile făcute de către­­ Virgil Madgearu la panamalele mi­litare din trecut, se repede să amin­tească explicaţiile, date odinioară a­­supra nefastei d-sale activităţi din a­­junul războiului. In loc să beneficieze de uitarea, ce­­ acopere astăzi, în Ioe să mulţumească zilnic lui Dumnezeu şi lui Ion Brătia­nu că n’a fost tras la răspundere şi pus la potou pentru chipul criminal în care ne-a trimis feciorii, neîn urmaţi neîmbrăcaţi, nehrăniţi, în gura tunuri­lor inamice. — Iliescu-Turtucaia, de tragică poreclă, mai cutează, să se ri­dice ca strigoiul din mormântul ertă­­rii dispreţuitoare, în care a fost cu­fundat, şi să se dedea la exerciţii po­lemice.­­V Nu-i vom face cinstea unui răs­puns. N’o merită. Vom aminti doar, pentru ca opinia publică să se edifice încă odată asupra «naţionalismului» «Universului», in ca­re asemenea oameni găsesc adăpost şi sprijin, că, după grozăvelire d-lui Duca, de acum două-trei săptămâni, a venit la tribuna Camerei d. Anibal Teodorescu şi, în discuţia generală a bugetului, a arătat, autorizat de că­­tre d. mareşal Averescu — al cărui cu­vânt in­ materie, de­ cam trage în cumpănă cu acela al lui Iliescu-Turtu­­caia — în ce hal neînchipuit de ne­­pregătire, de dezordine şi lipsuri în aprovizionarea cu arme, muniţii, echi­pament am pornit noi, în 1916, la răz­boi. Datele şi cifrele, produse cu acest prilej, sunt tot atâţia bolovani în tigva de pepenoaică a strigoiului de la Turtucaia. Şi aceasta nu este încă totul. Să nu credeţi că după război, după ce a pu­tut număra sutele de vieţi omeneşti, jertfite incapacităţii şi incum­ei fostu­lui subşef al Statului Major, Iliescu- Turtucaia s-a liniştit, sdrobit de pova­ra mustrărilor de conştiinţă. Nu! Dim­potrivă chiar. A continuat să-şi desfă­­şure activitatea-i dezastruoasă, în ori­ce moment, pentru ţară. Fiindcă, ştiţi unde-l găsim? In fruntea societăţii Ferrochimica, în calitate de preşedin­te al Consiliului de Administraţie. Credem de prisos să mai arătăm ce a fost Ferochiraica. Şi, iată-l azi, strigoiu eşti la lumina zilei, polemizând prin «Universul». Ce ruşine! tmmmm , .i1 w «'.ammmmmnmsmmmmmmssBm DELA I­MAZAMUL micii idiocticai E PE MINARE­T?»■■■— ■ In legătură cu tratativele ce se duc la Bucureşti pentru desăvârşi­rea zonei libere cehoslovace în por­tul Galaţi, organul partidului d-l ui Ed. Bene­ş, ziarul «Ceske Slovo» din Fraga publică un articol prim în­titulat «Mica înţelegere se reazămă pe Dunăre, « Bratislava - Belgrad- Galaţi». Ziarul, amintind importanţa Du­nării, care este artera de circulaţie comună a transporturilor Micii în­ţelegeri, se ocupă de faptul că Ce­hoslovacia a fost foarte nefavorabil situată geograficeşte de împrejură­rile istorice, fiind departe de i eşi­­re la mare- Ca şi Elveţia, Cehoslo­vacia trebue să-şi caute diferite porturi, prin cari să poată expor­ta. Până acum a avut Hamburgul pentru ţările nordice şi Triestul şi Susak pentru cele sudice-Acum, pentru comerţul său cu O­­rientul apropiat şi îndepărtat va avea şi portul Galaţi. Nouile baze de colaborare economică ale Micii înţelegeri vor influenţa mult asu­pra viitorului, deşi Bratislava şi Ga­laţi sunt de multă vreme punctele de plecare şi de oprire ale coridoru­lui natural ce constitue Dunărea, pentru constelaţia centro-europeană Cehoslovacia, Iugoslavia şi Ro­mânia sunt, în general statele cel mai mult interesate la Dunăre, de­oarece ţărmurile lor sunt atinse pe cea mai mare întindere de fluviu. Este natural că viitoarea comisie economică a Micii înţelegeri se va ocupa în secţia transporturilor, cu punerea la punct a acestei proble­me. După o statistică austriacă re­iese că cea mai bogată flotă de Du­năre revine Iugoslaviei, după ace­ia vine România, Cehoslovacia a­­vând cea mai mică flotă. In ce pri­veşte instalaţiile moderne ale vase­lor, superioritatea revine acestei ţări din urma, României îi revine meritul de a avea societăţile de transport cele mai bine organiza­te, din punct de vedere comercial. Pentru a nu mai fi tributare so­cietăţilor de transport vieneze sau germane, statele Micii înţelegeri ar trebui să colaboreze cu proprii­le lor mijloace■ Această colaborare ar fi utilă şi Iugoslaviei, care ar putea valorifica navigaţia pe râul Sava, păstrat până acum numai navigaţiei naţionale. Printr-o con­venţie asigurătoare, vasele Micii Înţelegeri ar putea pătrunde pe a­­cest râu, aducând reale înlesniri problemei transporturilor. Având o zonă liberă în portul Ga­laţi, Cehoslovacia va avea un punct de reazăm pentru întreg Orientul. După ce se ocupă de necesitatea alegerii cu multă atenţie a locului destinat zonei libere, «Ceské Slovo» trece la constatarea că un lucru e sigur în întreaga problemă: cele două porturi Bratislava şi Galaţi vor beneficia mult de pe urma cre­ării zonei libere. Făcând bilanţul ultimelor eveni­mente, «Ceské Slovo» încheie: La 16 Februarie se semna la Geneva acor­dul Micii înţelegeri; patrusprezece zile mai târziu România îşi dădea consimţământul său pentru crearea zonei libere propusă de Cehoslova­cia; o săptămână după aceia se în­­cheiau la Belgrad acordurile eco­­nomice, între care și cel de tranzit între România şi Iugoslavia. Să sperăm că aceste răndunele preve­­stitoare de primăvară economică vor deschide calea unei înviorări în legăturile economice ale Mieii înţelegeri, deşi ele înşile sunt des­tul de elocvente pentru aceia cari se îndoiau până acum de seriozita­tea tendinţelor alianţei dintre Ce­hoslovacia, Iugoslavia şi România (Continuarea în pagina 2 a)

Next