Dreptatea, aprilie 1933 (Anul 7, nr. 1656-1679)
1933-04-01 / nr. 1656
împotriva doletismolei In ultimul timp opinia publică a asistat la câteva degradante manifestaţiuni politice. In vreme ce în alte parti oamenii politici, partidele, categoriile şi clasele sociale, poporul însuşi — totul dintr’o ţară se încăpăţânează în opera de înverşunată apărare a monedei ... la noi se găsesc mari şi mici bărbaţi de stat, care urmăresc cu febrilitate compromiterea banului românesc. Trecând pe dinaintea naivilor amăgirea inflaţionismului , ei lasă a se înţelege că toate urmările catastrofale ale crizei se pot remedia printr’o simplă operaţie de tipografie în subsolurile Băncii Naţionale Cu mare trudă, s a alcătuit un cuget echilibrat. Văicăreala ajunge la apogeu ! — Vine prăpădul ! Un an de zile ţara a trăit sub mirajul falimentului, fluturat pe dinaintea noastră şi a străinătăţii de d. Argetoianu. Statul nostru — sub conducerea «technicienilor» — şi-a încrucişat braţele. — Tot se apropie falimentul — spunea d. Argetoianu în gura mare.. Străinii — în faţa acestei concepţii de guvernământ — nu ne-au mai dat nici un concurs. Era şi foarte normal! Poţi ajuta pe un om dornic de muncă, capabil, energic — care se sileşte cu forţe supraomeneşti să fructifice un capital. Dar pe un naufragiat, care nici nu vrea să dea din mâini — ca să prindă cel puţin o epavă salvatoarei Au fost lăsate lucrurile să meargă în voe- Bugetul rămăsese pe hârtie acelaşi. Numai vistiernicul nu făcea faţă îndatoririlor sale. Anarchia începuse să pună stăpânire pe noi. Noul guvern a pornit cu încredere la organizarea ţării. Prima operaţiune a fost, bineînţeles, facerea bugetului. Defetiştii, cei ce se văicăresc, cei ce recomandă politica braţelor încrucişate — împrăştie neîncredere în toţi şi’n toate ... De ce ! Cât timp avem un popor muncitor şi o ţară plină de posibilităţi materiale, — nu-i nici o primejdie Totuşi rendementul unei ţări este unul, când toate forţele se concentrează cu încredere la opera de producţie — şi cu totul altul, dacă descurajarea se strecoară în spirite. Ce interes au o parte dintre concetăţenii noştri, — întrucât buna stare a unei ţări se răsfrânge asupra tuturor fiilor ei, — să diminueze elanul pentru munca obştească ! Aceştia-s corbii care aşteaptă măcelul pentru ospăţul de pe urmă — indiferent de învingător şi de învins. Dar dacă politiciani de rând pot practica defetismul în interes de partid, — cum se pot lăsa antrenaţi de văicăreala politică bravi cetăţeni ai acestei ţări, muncitori şi cinstiţi în Cameră a răsunat deunăzi un apel la muncă —plină de încredereEste cel mai util demers care se cerea. El coincide cu începerea muncii în această ţară de plugari. Ţăranii nu sau descurajat niciodată. N’au pus de-oparte sapa şi hârleţul. Indiferent de preţuri, de pierderea debuşeurilor, etc., — ţărănimea a arat, a semănat şi a cules. A adunat bunuri — modeste, dar bunuri care au susţinut statul nostru şi’n epoca de criză, ca şi n vremurile îmbelşugate. Din pricina prăbuşirii catastrofale a preţurilor, — ţăranul s’a înverşunat la lucru- A muncit de două ori mai mult decât înainte- Şi-a dublat producţia — pe care a luat însă o sumă mai mică decât pe producţia-i anterioară. Dar gospodăria ţărănească a fost salvată, ca şi gospodăria statului român. Trebue să urmăm pilda ţăranului nostruPe lângă criza care bântue, ţăranii au avut să se lupte şi cu stichiile deslănţuite. Inundaţiile au şters semănăturile de pe mii de ogoare, au luat casele şi vitele. Şi totuşi sinistraţii nu au pierdut speranţa. Au prins în cangea uşorii uşilor luaţi de ape, i-au fixat pe coastă — şi în jurul lor au înjghebat o altă locuinţă. Să luăm exemple de la dânşii! Noi doar am trecut prin clipe şi mai grele. Vom izbândi şi astăzi — cu o condiţie numai: să muncim şi să avem încredere în munca noastră. Altfel totul este condamnat. Istoria doar ne arată că — dacă au pierit — au pierit numai popoarele trândave, fără credinţă, fără elanul vieţii... acelea care şiau încrucişat braţele ei au plecat capul in fata inamicului. #393 Unul din „cei patru“ D. N. TITULESCU Intr’ufl articol «Acești patru au omorât campania revizionistă» un ziar englez arată personalitatea ministrului nostru de Externe, care s a opus planului Mussolini. fapte diverse Asasinul ••• S’a produs iar... Am înţeles că e vorba de d-rid Lupu, omul celor doi poli — şi al treburilor fratelui său Costache. Şedinţele Camerei decurg în cea mai bună ordine până la ora «comunicărilor», — această originalitate regulamentară, care îngădue turbulenţe atâtor gângavi. Atunci apare d-rul Lupu. Ca să intercaleze în chestii politice serioase întâmplările sale personale. Astfel a reluat «chestia Skoda», ca să anunțe, că i s’a făgăduit în scris o pereche de palme, pentru o ofensă care n’avea absolut nici un fel de legătură cu chestia de mai sus. Deci uzase de o minciună grosolană ca să se vaite, că are perspectiva încasărei unor palme, fiindcă a insultat pe cineva... Fatal incidentul a degenerat... Seu acelaș prilej a apărut în incintă și spectrul lui Fanu Stănescu, de care s’a spus că d-rul Lupu l-a împins la sinucidere. S’a promis elucidarea acestui caz. Aşteptăm. Mai ales, că s’a ajuns a se stabili, că nu numai pe Fanu Stănescu l-a împins la sinucidere flecăreala fetidă a d-rului Lupţi. -----=-*=---- CHESTIA ZILEI „Cântecul lebedei“ E tot ce au găsit de răspuns — prin ziare — d-nii I. G. Duca şi Octavian Goga, la admirabilul discurs programatic şi realizator vestituie d. Virgil Madgeanu, ministru de finanţe, la desbaterea generală a bugetului: «cântecul lebedei!». In această comparaţie, mai mult măgulitoare pentru ministrul de finanţe, se reflectează toată mentalitatea unui anumit politicianism românesc. «Cântecul lebedei ». Fie cât de frumos, cât de înălţător, cât de impresionant ori de profund. Ce importanţă are ? Dacă lebăda are să moară ? A putut ministrul de finanţe să rostească un discurs epocal. Ei şi! E «cântecul lebedei». Căci are să cază dela putere ! Căci iată unica, tenacea, obsedanta, chinuitoarea preocupare a unei opoziţii, — partide în configuraţie politică, şleahte în configuraţie morală: puterea ! Chit să n’aibă ce face cu ea. Or să o prăpădească In mâini nevolnice, cum a fost în timpul guvernărei liberalo-tehniciene. Iată un ministru de finanţe cu care, s’ar onora orice ţară. O muncă titanică îşi găseşte expresiunea într’un discurs de o amploarea excepţională cu idei, orientări, doctrină şi fapte... A căror îndeplinire ar însemna însăşi mântuirea ţării din greaua stare economică şi financiară de azi... Ce are a face! Cântecul lebedei! Atâta găsesc să replice şefii de partide, oameni cu pretenţia de-a li se zice «de Stat» — şi de a conduce Statul! Nu degeaba evanghelistul a lansat povaţa «Margaritas ante porcos». Ce interes să provoace sbuciumul permanent pentru îndreptarea suferinţei colective, într’o şleahtă de politician! care nu cugetă, decât că li s’a lipit pielea de oase de atâta opoziţie. Să plece guvernul! Singurul refren al corului barbar din balta cu broaşte. Cum ar putea să se intereseze de alte sintee «maeştri cântăreţi» ai politicei venale? Redacţia şi Administraţia, Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9 — Telafan BalacţU 217104 Adiţia 22025 Şi după moarte generala Isica Popescu a trebuit sa aibă parte de lătratul javrelor... „mai mult ardeleni, decât români“ 7 — ———— D. Dina Drâtianu insulta Ardealul la Ciuj; d. Lepodan «scana $i tace Larma făcută fără convingere, dar cu destulă imprudenţă, de către liberalii d-lui Duca, cu prilejul ultimelor evenimente are o explicaţie logică: liberalii vor să distrugă privirile opiniei publice de la cele ce se întâmplă actualmente în partidul liberal Astfel, se ştie, că la întrunirea liberală din Cluj, la care d. Dinu Brătianu a ţinut să vorbească alaturi de d. Victor Slăvescu, d-sa a avut nefericita inspiraţie să spună că «ardelenii sunt mai mult ardeleni decât români». PPntru moment, această afirmaţie a d-lui Dinu Brătianu a trecut neobservată şi în adunarea — atât de restrânsă — nimeni nu i-a opus un răspuns prompt. In seara aceleiaşi zile însă, când conţinutul discursului d-lui Brătianu a fost publicat de ziare, iberalîi uni Cluţ, uiruhte Cu d. Gáncsén, s’au sesizat de ofensa pe care vice preşedintele partidului liberal a adus’o populatiei ardelene şi cele mai în jurul acestei declaraţiuni Supărarea ardelenilor diffciştî s’a răsfrânt mai ales asupra d-lui Lapedatu, care, fiind de faţă, nu s’a crezut dator să rectifice cât pe de departe această afirmaţie considerată, pe drept cuvânt, de ardeleni, drept o insolenţă. Unul din fruntaşii dacişti locali a spus în legătură cu aceasta: «Dela «Ardealul fără ardeleni» până la «mai mult ardeleni decât Români» nu este mare deosebire. Este în tradiţia Brătienilor, se vede, insultarea ardelenilor. Dar ca d. Lapedatu să îngăduie, ca ardelean, o atare ofensă, aceasta nu este de iertat». Nemulţumirea împotriva d-lui Lapedatu — existentă şi mai înainte— s’a mărit şi mai mult azi şi nu este exclus să asistăm, la o viguroasă campanie împotriva d-sale, dusă chiar de liberalii ardeleni, puţini câţi mai sunt în partid. Dar în afară de scandalul din Cluj, în rândurile liberalilor din întreaga ţară se manifestă o vie nemulţumire în legătură cu adunările profesionale ale partidului La aceste adunări — se plâng liberalii din mai toate organizaţiile— se pun probleme, se arată soluţii şi se pun concluzii de către clica partidului, iar nu de către cei chemaţi să-şi spună cuvântul lor, de cei cari poate cunosc interesele masei. Nu este, aşadar, o consultare a diferitelor clase sociale producătoare, ci a beneficiarilor acestor clase cari nu au nimic comun cu interesele muliţimei. Din această cauză, in toate organizaţiile liberale din provincie există o mare fierbere şi o mare nemulţumire. In această situaţie, cunoscută de altfel centrului, nu este de mirare că liberalii caută o diversiune care să întoarcă ochii «prostimei» de la adevărata stare de lucruri din partidul liberal. Skoda şi politicianismul ...... — mafeggawB------------- Dintr’o simplă afacere penală de spionaj, politicianismul atroce opoziţionist a reuşit să arunce cu valuri de noroiu în armată, să difuzeze suspiciuni, să ne arate Europei ca pe o cloacă turcească-Aceşti domni vorbesc, fireşte, în numele naţiei ultragiate. Dar au uitat versetul biblic, că în marile întortocheieri şi dureri trebuie să fii cu mintea mai înţeleaptă decât a şarpelui şi cu inima mai curată decât a porumbielului. Mintea şi limba lor au avut într adevăr trifurări de viperă şi muşcaturi de cobra, dar inima le-a fost peşteră de tâlhari. Nici dr. N. Lupu — matador en titre al afacerii, — nici d. Octavian Goga (Martie poate lipsi din postul mare ?), nici d. Grigore Iunian (călăuzit de marile ranchiune ale liliputanei sale făpturi) n’au procedat cu circumspecţia absolut necesară a veritabilului om de stat. Oricine are impresia corbilor, care au năvălit asupra hoitului Dar e vorba numai de un hoit în afacerea Skoda, pe lângă trupurile otrăvite de virusul conrupţiei ale câtorva ce vor fi desigur demascaţi de justiţie, zace alături în grav pericol trupul prestigiului masacrat al patriei. Se pun în discuţii instituţii fundamentale ale Statului. Dacă doi trei ofiţeri n’au putut rezista tentaţiei aurului întins pe tava concupiscenţei oferită de banditul Seletzki este un motiv, ca să se arunce lăturile calomniei şi insinuării peste plutoanele de ofiţeri oneşti (cu viaţa modestă «cu cazarmă şi familie) ai apărării naţionale ? Aşa a conceput politicianismul opoziţionist lupta în afacerea Skoda. A acuzat în bloc ofiţerimea şi oamenii politici adversari. Din polemica dusă cu un concentrat, venin de către politicianism în afacerea Skoda a rezultat exclusiv înjosirea armatei şi un impas pentru prestigiul ţării în străinătate-Nu vorbim de relaţiile cu Cehoslovacia. Ele nu pot fi tulburate de o neîndemânare a secţiei administrative a uzinelor Skoda în alegerea reprezentanţilor săi- Ne gândim la duşmanii noştri, care au găsit o leonină pradă de defăimare- D. Al- Vaida-Voevod a citat texte ungureşti simptomatice- D. Octavian Goga poate rânji ca o hienă.. Guvernul a promis şi a luat toate măsurile pentru luminarea dedesubturilor acestei scandaloase afaceri de conrupţie şi, probabil, spionaj. Cercetările voluminosului dosar sunt în curs şi niciun guvern cu răspundere nu poate altceva decât să demaşte opiniei publice pe vinovaţii, care îşi vor încasa o copioasă pedeapsă. Dar oioziţia politicianizată până în măduva oaselor s’a încărcat cu o teribilă vină faţă de această ţară. Generalizările sunt obişnuite. Cu ce sunt vinovaţi cele 18 milioane cetăţenii pentru a fi arătaţi în străinătate ca un bloc, care tolerează conrupţia, masse ticăloase pe cari orice fenician le poate cumpăra ? V. L. Duca, preşedintele partidului liberal, a ţinut la fundaţia «Dalles» o conferinţă intitulată «Franţa şi problema securităţii». Un subiect uşor pe care orice elev este în stare să-l debiteze după ce a citit trei articole din «Le Temps». Faptul a surprins prin urmare. D. Duca putea găsi o fericită ocazie pentru a vorbi despre România şi problema securităţii de o pildă, mai ales, că chestiunea revizuirii tratatelor este la ordinea zilei.Aceasta ar fi însemnat eventual şi o lămurire şi un protest, în aceiaş vreme. Dar d-sa a căutat un divertisment, o evadare din cleştele răspunderilor politice, şi s'a prezintat la «Dalles» «en bon européert», cuvântând lucruri interesante desigur, dar nu atât de actuale pentru realităţile specific româneşti. D-lui Duca nu i se poate face însă reproş- D-sa prezidează un partid mort ca ideologie, ca sistem, ca metode şi ca gândire. Un partid care n’a putut lua atitudine netă faţă de nici-o problemă fundamentală la ordinea zilei, nici în Parlament şi nici în presă. Fiindcă n’are program Abia acum şi-l fabrică în «consfătuirile, profesionale». Este prin urmare uşor de înţeles, de ce d. Duca preferă să vorbească despre orice, afară de., politică. Şeful liberalilor ducişti se găseşte în situaţia d-lui N. Iorga, celebrul profesor, poet, dramaturg şi om politic, care când se discuta problema conversiunei datoriilor agricole, ţinea conferinţă despre fotografiile Sfântului Sisoe, găsite într’o arhivă. Aceiaşi atitudine o au şi «leaderii» parlamentari, dd. Guţă Tătădescu şi R. Franasovici, eroul dramei ce poartă titlul de «Paşapoarte». Nu vei găsi nici o idee în discursurile lor■ Clişee eftine, banalităţi, locuri comune, dar spuse toate cu o gravitate cari deadreptul te jenează. Pentru că îţi este ruşine să vezi foşti şi — admiţând prin absurd — poate viitori miniştri, atât de lipsiţi de pregătire, cari nu sunt în stare să ţină un discurs care să lămurească o problemă sau o situaţie. E adevărat, că începând cu d- Duca, toţi sunt nişte «elevi» cari au rămas repetenţi, îndată ce le-au dispărut sufleurii. Toate manifestaţiile lor, cari sunt simple acte de prezenţă, poartă o ştampilă veche, din alte vremuri, când dacă Paşii de la Florica dădea ordinul, să plecaţi, slugile îşi făceau bagajele. Astăzi «elevii» au devenit ridicoli, începând cu «elevul» Duca şi terminând cu onoratul Guţă, care a ridicat trei sferturi de milion lei, ca comision de împrumut de la o Bancă din Ploeşti, cum a declarat d. Ionescu-Botoşani la Cameră. D- Duca a vorbit la fundaţia «Dalles» despre «Franţa şi problema securităţii». Sărmanul d- Duca! mmmmmm D. DUCA ŞI REALITĂŢILE ROMÂNEŞTI Originea lui A. D. Xenopol II Faptele excepţionale în urma înlănţuirii cărora a ajuns în România Dimitrie Xenopol, tatăl istoricului Alexandru D- Xenopol au favorizat înfiriparea unei atmosfere de mister în jurul originii familiei, atmosferă în care, la un moment, dat s’au creat falsele legende ale originii greceşti şi mai cu seamă evreieşti. Crearea acestor legende, cu vizibile intenţiuni maloneste, se leagă de un anumit moment istoric şi politic. Intro vreme, fraţii Xenopol deveniră adversarii politiei ai junimiştilor. Este mai mult ca sigur că dacă fraţii Xenopol nu s’ar fi manifestat politiceşte, sau n’ar fi devenit la un moment dat adversarii junimiştilor conservatori, originea, naţionalitatea şi confesiunea lor ar fi rămas un faxat cu totul secundar, neridicat în discuţie de către contemporani. Cum s au putut coborî până la asemenea fapte meschine oamenii din vremea aceia — căci este o meschinărie a face din naţionalitatea cuiva o armă de luptă împotriva lui, — nu o putem înţelege decât ţinând seamă de conjunctura socială şi politică specială a timpului. A fi fost în acel moment (pe la 1878) duşman al conservatorilor junimişti, era o culpă impardonabilă. Liberalii de pildă aveau aceiaşi consideraţie şi tratament în faţa conservatorilor de cari se bucură azi socialiştii înaintea libera- \ Iilor. Era apoi prin anii 1878—1880 la ordinea zilei şi în preocuparea generală, problema evreiască şi modificarea constituţiei (faimosul articol 7). Fraţii Xenopol au fost prezentaţi opiniei publice de către duşmanii lor (şi combativitatea cu care era înzestrată firea lui Nicu Xenopol reuşise a crea o mulţime de duşmani) ca fiind de origine evreiască- Li se spunea curent «români de rit izraelit». In violenţa polemică purtată între poetul Eminescu (pe aceia vreme redactor politic la organul oficios al conservatorilor, «Timpul») şi Nicu Filipescu, s’a utilizat epitetul peiorativ de «jidan». Dată fiind ura tenace cu care erau priviţi evreii în acele frământate vremuri, înţelegem efectul acestui injurios cuvânt. Eroarea aceasta în privinţa originii lui Xenopol nu se transmite numai verbal contemporanilor, ci se încetăţeneşte şi în istoriografia noastră, conservându-se până as tăzi. Aşa a rămas în «Amintirile din Junimea» a lui Iacob C. Negruzzi, pentru care fraţii Xenopol sunt «.fii ai unui evreu botezat, care era director al preiitenciarului din Iaşi şi care se însurase cu o româncă». Alt pasagiu din cartea aceluiaş autor, dovedeşte cât de superficială era dovada în baza căreia se atribuia lui Xenopol originea evreiască. «Bătrânul Xenopol nu era de felul său din capitala Moldovei, dar nici din Grecia nu venise, şi numele cu terminaţia în opule (Xenopulo) îl alesese numai pentru a face să se creadă că orginea sa era grecească, iar nu jidovească. Insă, oricine vorbise odată cu dânsul, nu putea avea nici o îndoială despre neamul din care se trăgea, şi tipul şi vorba sa îi dovedeau originea mai limpede decât orice valoare. Câţi români din capitala Moldovei, trăind ani de-a rândul în vecinătate cu populaţia evre-j iască, nu-şi corup limba ! Mai a-i Ies pentru englezi, asimilarea cu tipul evreiesc se face foarte uşor. Reiese destul de clar că în portretul pe care Negruzzi i-l face lui Xenopol, încape foarte multă patimă personală. D. I. E. Torouţia mai citează ca dovadă a acestei patimi dusă până la ură, şi comentarea tendenţioasă şi maliţioasă pe care Negruzzi o dă unei boale sexuale de care suferise Xenopol, şi în urma căreia intelectul i s’ar fi eclipsat, devenind şi rău camarad şi invidios şi avid după câştiguri materiale. Că este inexact, rezultă din faptul că istoricul Xenopol, abia după ce se vindecase de suferinţele fizice, scrie opera sa impozantă în 14 volume : «Istoria Românilor». Intre Iacob C, Negruzzi şi Xenopol s'a interpus însă resentimentul de partid, care desfigurează complet simţul de obiectivitate al autorului «Amintirilor». D. Maniu In Capitala Preşedintele partidului naţionalţărănesc a sosit aseară în Capitală, venind de la Cluj. STRIGOIUL TURTUCAIA Un glas din alte lumi a răsunat deunăzi, lugubru, cavernos, în coloanele unui ziar, căruia nu-i repugnă nici colaborarea strigoilor, atunci când pot aduce o contribuţie de insultă şi calomnie. E vorba de scrisoarea generalului Iliescu-Turtucaia, publicată deunăzi în — fireşte — «Universul». Fostul subşef al Marelui Stat Major al Armatei, omul de încredere al guvernului liberal, care în 1914—1916, s’a ofuscat de aluziile făcute de către Virgil Madgearu la panamalele militare din trecut, se repede să amintească explicaţiile, date odinioară asupra nefastei d-sale activităţi din ajunul războiului. In loc să beneficieze de uitarea, ce acopere astăzi, în Ioe să mulţumească zilnic lui Dumnezeu şi lui Ion Brătianu că n’a fost tras la răspundere şi pus la potou pentru chipul criminal în care ne-a trimis feciorii, neîn urmaţi neîmbrăcaţi, nehrăniţi, în gura tunurilor inamice. — Iliescu-Turtucaia, de tragică poreclă, mai cutează, să se ridice ca strigoiul din mormântul ertării dispreţuitoare, în care a fost cufundat, şi să se dedea la exerciţii polemice.V Nu-i vom face cinstea unui răspuns. N’o merită. Vom aminti doar, pentru ca opinia publică să se edifice încă odată asupra «naţionalismului» «Universului», in care asemenea oameni găsesc adăpost şi sprijin, că, după grozăvelire d-lui Duca, de acum două-trei săptămâni, a venit la tribuna Camerei d. Anibal Teodorescu şi, în discuţia generală a bugetului, a arătat, autorizat de către d. mareşal Averescu — al cărui cuvânt in materie, de cam trage în cumpănă cu acela al lui Iliescu-Turtucaia — în ce hal neînchipuit de nepregătire, de dezordine şi lipsuri în aprovizionarea cu arme, muniţii, echipament am pornit noi, în 1916, la război. Datele şi cifrele, produse cu acest prilej, sunt tot atâţia bolovani în tigva de pepenoaică a strigoiului de la Turtucaia. Şi aceasta nu este încă totul. Să nu credeţi că după război, după ce a putut număra sutele de vieţi omeneşti, jertfite incapacităţii şi incumei fostului subşef al Statului Major, Iliescu- Turtucaia s-a liniştit, sdrobit de povara mustrărilor de conştiinţă. Nu! Dimpotrivă chiar. A continuat să-şi desfăşure activitatea-i dezastruoasă, în orice moment, pentru ţară. Fiindcă, ştiţi unde-l găsim? In fruntea societăţii Ferrochimica, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Credem de prisos să mai arătăm ce a fost Ferochiraica. Şi, iată-l azi, strigoiu eşti la lumina zilei, polemizând prin «Universul». Ce ruşine! tmmmm , .i1 w «'.ammmmmnmsmmmmmmssBm DELA IMAZAMUL micii idiocticai E PE MINARET?»■■■— ■ In legătură cu tratativele ce se duc la Bucureşti pentru desăvârşirea zonei libere cehoslovace în portul Galaţi, organul partidului d-l ui Ed. Beneş, ziarul «Ceske Slovo» din Fraga publică un articol prim întitulat «Mica înţelegere se reazămă pe Dunăre, « Bratislava - Belgrad- Galaţi». Ziarul, amintind importanţa Dunării, care este artera de circulaţie comună a transporturilor Micii înţelegeri, se ocupă de faptul că Cehoslovacia a fost foarte nefavorabil situată geograficeşte de împrejurările istorice, fiind departe de i eşire la mare- Ca şi Elveţia, Cehoslovacia trebue să-şi caute diferite porturi, prin cari să poată exporta. Până acum a avut Hamburgul pentru ţările nordice şi Triestul şi Susak pentru cele sudice-Acum, pentru comerţul său cu Orientul apropiat şi îndepărtat va avea şi portul Galaţi. Nouile baze de colaborare economică ale Micii înţelegeri vor influenţa mult asupra viitorului, deşi Bratislava şi Galaţi sunt de multă vreme punctele de plecare şi de oprire ale coridorului natural ce constitue Dunărea, pentru constelaţia centro-europeană Cehoslovacia, Iugoslavia şi România sunt, în general statele cel mai mult interesate la Dunăre, deoarece ţărmurile lor sunt atinse pe cea mai mare întindere de fluviu. Este natural că viitoarea comisie economică a Micii înţelegeri se va ocupa în secţia transporturilor, cu punerea la punct a acestei probleme. După o statistică austriacă reiese că cea mai bogată flotă de Dunăre revine Iugoslaviei, după aceia vine România, Cehoslovacia având cea mai mică flotă. In ce priveşte instalaţiile moderne ale vaselor, superioritatea revine acestei ţări din urma, României îi revine meritul de a avea societăţile de transport cele mai bine organizate, din punct de vedere comercial. Pentru a nu mai fi tributare societăţilor de transport vieneze sau germane, statele Micii înţelegeri ar trebui să colaboreze cu propriile lor mijloace■ Această colaborare ar fi utilă şi Iugoslaviei, care ar putea valorifica navigaţia pe râul Sava, păstrat până acum numai navigaţiei naţionale. Printr-o convenţie asigurătoare, vasele Micii Înţelegeri ar putea pătrunde pe acest râu, aducând reale înlesniri problemei transporturilor. Având o zonă liberă în portul Galaţi, Cehoslovacia va avea un punct de reazăm pentru întreg Orientul. După ce se ocupă de necesitatea alegerii cu multă atenţie a locului destinat zonei libere, «Ceské Slovo» trece la constatarea că un lucru e sigur în întreaga problemă: cele două porturi Bratislava şi Galaţi vor beneficia mult de pe urma creării zonei libere. Făcând bilanţul ultimelor evenimente, «Ceské Slovo» încheie: La 16 Februarie se semna la Geneva acordul Micii înţelegeri; patrusprezece zile mai târziu România îşi dădea consimţământul său pentru crearea zonei libere propusă de Cehoslovacia; o săptămână după aceia se încheiau la Belgrad acordurile economice, între care și cel de tranzit între România şi Iugoslavia. Să sperăm că aceste răndunele prevestitoare de primăvară economică vor deschide calea unei înviorări în legăturile economice ale Mieii înţelegeri, deşi ele înşile sunt destul de elocvente pentru aceia cari se îndoiau până acum de seriozitatea tendinţelor alianţei dintre Cehoslovacia, Iugoslavia şi România (Continuarea în pagina 2 a)