Dreptatea, noiembrie 1937 (Anul 11, nr. 2987-3999)

1937-11-02 / nr. 2987

ANUL XI NO: 2981. 4 pagini Director: Kuffii D.halea Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9.— Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Răfuiala fie lângă soclu Manifestaţia de la Iaşi din jurul statuei lui I. G. Duca, a fost un nou prilej pentru a evidenţia deosebirea de ideologii şi de mentalităţi din partidul liberal. Au fost şi absenţe care au semnificaţia lor, şi prezenţe elocvente, şi, mai ales declaraţiuni care, deşi generale şi impersonale, atingeau puncte nevralgice din partid. Faimoasa disciplină liberală nu se mai poate realiza nici la parastasele înaintaşilor şi nici la umbra soclurilor liberale. Interese materiale şi nevoia de a menţine instrumentul politic care să le susţie, mai adună, laolaltă oameni cu totul deosebiţi, cu idei opuse şi cu asasine antipatii reciproce. Se ştie, de pildă că guvernul d-lui Tătărăscu n’a fost ortodox în materie de cinste. N’avem decât să enunţăm cazul legendar şi caracteristic dela Botoşani, unde prefectul care a denunţat pe drept pe primarul deraudator a fost exclus din partid. D. Dinu Brătianu, susţinut puternic de memoria lui I. G. Duca, a vroit să piardă peaiza şi să dea un bobârnac d-lui Tătărăscu. De aceea a început discursul cu «sinceritatea declaraţiilor şi sinceritatea moralităţii şi cinstei în politica ţării». Atacul la aranjarea situaţiilor materiale din partid şi aluzia la palatele d-lui Tătărăscu au mers, în discursul d-lui Dinu Brătianu şi mai departe, atunci când a reamintit ca să audă cei din partid care au urechi de auzit «că Duca poate servi deexemplu nu numai prin viaţa lui modestă şi lipsa complectă de a se preocupa de situaţia lui materială, dar ca un conducător care, lângă dânsul nu putea suferi o atmosferă viciată prin oameni de afaceri sau prin partizani interesaţi». Trebue notat că de faţă nu era d. Vaier Pop, dar că d. Dinu Brătianu ştia precis că acest domn va citi această parte a discursului... şi at vroit să-i facă o plăcere. Iar ca încheiere asupra acestui capitol plin de semnificaţie, d. Dinu Brătianu a ţinut să adauge desideratul ca atmosfera morală pe care Duca a menţinut-o în partid, să se menţîe mai departe. «Trebue s’o menţinem...» a spus amărât şi printre ochelari şi subînţelesuri, d. Dinu Brătianu... «Trebue»... Defunctul Duca continuă să protesteze măcar indirect în contra unor tendinţe din partidul liberal, pe care le-au promovat puii de cuc aciuiaţi în cuibul liberat, şi care au pângărit cuibul Dar aceasta n'a fost singura morală de dincolo de mormânt. Morală Duca a mai citit la Iaşi, tot pentru d-nii Vaier Pop şi Vania Inculeţ, şi d. Victor Iamandi. Atunci când d. lamandi reaminteşte că Ion G. Duca avea cultul libertăţii pe care o considera, cu drept cuvînt, «singura forţă de conservative şi de îmbogăţire a civilizaţiei umane», a rechemat şi d-sa din mormânt vorbe de morală şi de reproş la adresa partidului liberal care a guvernat 4 ani cu stare de asediu şi cenzură. Şi a dezgropat credinţa de repudiere a d-lui Vaier Pop a cărui activitate în guvern şi în sânul partidului liberal nu are nimic de-a face cu cultul libertăţii, şi, mai puţin încă şi cu «îmbogăţirea civilizaţiei umane». Şi, pentru ca nici un echivoc să nu fie posibil, şi să se ştie clar în ce partea aruncat nu piatra ci bolitul, d.lamandi a adăogat: «El n’a încetat o singură clipă de a crede cu tărie, că statul naţional, departe de a-şi găsi echilibrul şi condiţiunile normale ale funcţionărei sale în concepţiuni totalitariste şi exclusiviste, trebue să rămâe neîncetat în cadrul luminos al ideei de drept»... Ce-o fi spus d. Vaier Pop când a citit acest pasagiu! Ce-a făcut oarefuzistul din el? Asasinarea unui om care a servit o ideie nu e o soluţie. Viii, moştenitori veseli, mai au de suferit neplăceri. Şi încă, la picioarele statuei lui Duca nu s’a pomenit nimic de ticăloasa pactizare a guvernului liberal de după asasinat, cu echipa care a pus la cale asasinatul. Drept este însă că autorii morali ai acestei cârdăşii sinistre, Valer Pop, Vania Inculeţ şi alţii, s’au simţit atât de vinovaţi şi de monstruoşi in conştiinţa lor încât n’au avut încredere nici măcar în insensibililitatea bronzului, și s-au temut să fie la Iași ca să nu-i lovească mâna întinsă a lui I. G. Duca. m Laşitatea dela lati Opinia publică este impresionată profund de faptul că la Iaşi, cu ocazia desvelirei statuei lui I. G. Duca, nici unul dintre oratori n’a avut curajul să arate împrejurările cu totul tragice şi revoltătoare în care a fost asasinat I. G. Duca, şi nimeni n’a înfierat pe asasini. Discursurile n’au vibrat de indignare şi revoltă. Un prim ministru a fost ucis cu un glonte în cap, apucat de guler ca un rău-fădăor oarecare. Faptul nu e izolat. El face parte din metoda teroristă a unei grupări politice care există şi azi, schimbăndu-şi numai numele. Metoda subsistă şi ea. — Care-i atitudinea partidului liberal? — Tăcerea. Partidul liberal, în corpore, la statuia victimei, nu-şi găseşte nici un resort moral pentru a înfiera cum se cuvine şi crima şi metoda şi asasinii, — autori morali şi executanţi. Istoria politică a acestei ţări nu a cunoscut încă o asemenea laşitate. Partidul liberal s’a desolidarizat de fostul lui şef. Dacă I. G. Duca ar mai putea să judece, ar suferi mai mult de laşitatea dela Iaşi decât de asasinatul de pe peronul gărei Sinaia. A asasina un om viu e oribil. A părăsi un mort este odios. Temerile d-lui Vaier Pe d intr’un discurs rostit la Oradea Mare, d. Vaier Pop și-a exprimat temerea că din cauza «programului» său «nationalist» va fi socotit opresor sau călău să n'aibă nici-o teamă d. Vaier Pop. Nu-l socotește nimeni nici opresor, nici călău, ci pur simplu afacerist. Expoziţia universală de la Paris Pictura şi sculptura la pavilionul României Expoziţia universală dela Paris nu şi Jean Steriadis au străduit a fost prilej fericit pentru ca pie I să ne dea în ultimul etaj al pavitura şi sculptura românească să se manifeste peste hotare. In pavilionul României de la Paris, artele plastice sunt la înălţime. Ne-o spune însuşi d. Jean Alazard, profesor şi critic consacrat, care a publicat un foarte judicios articol în revista pariziană «Beaux-Arts». Dăm mai jos câteva extrase din articolul d-lui Jean Alazard. «Nu se putea concepe pavilionul unei ţări cu o cultură atât de rafinată ca România fără o expoziţie artistică. Pictura şi sculptura românească ocupă, în epoca noastră, un loc prea important pentru ca să se piardă acest prilej de a ne fi înfăţişate în tendinţele lor fundamentale, d-nii Al. Busuiocealionului României, o ideie coherentă de ceiace ele reprezintă. Galeria este luminoasă şi bine aranjată, alegerea pânzelor a fost făcută cu o grijă scrupuloasă şi nici nu se poate spune cât reuşeşte să se impună o expoziţie prin calitatea operilor sale mult mai mult decât prin cantitatea lor. Organizatorii ne-ar fi putut arăta ceva în felul unui «Salon» copios şi deci plictisitor. Marea manifestaţie cu care se mândreşte în prezent Parisul ne oferă multe exemple de astfel de grupări de opere de artă care nu ne încântă nici inima nici mintea. România a ţinut, dimpotrivă, să ne aducă ceia ce are mai bun şi să ni-l arate, în chip simplu, în cadrul cel mai sobru, luminat de cea mai plăcută şi cea mai bună dintre lumini. Ceea ce te iubeşte în primul rând într-un ansamblu de calitatea aceasta, este persistenţa, continuitatea unei tradiţii ce se reazemă pe o civilizaţie veche şi strălucită. Pictorii şi sculptorii României de azi se leagă vădit de un trecut viu încă şi căruia lumea îi înţelege mărirea şi frumuseţea. Din trinitatea Grigorescu-Andreescu-Luchian, la care trebue să revenim când studiem arta românească din vremea noastră, Luchian este fără îndoială, cu Andreescu, cel mai aproape de noi; nici unul nici altul nu au îmbătrânit. Grigorescu nu avea poate aceiaşi spontanietate, aceiaşi libertate in expresie, şi deaceia se întâmplă ca unele din operele sale nu ne mai mişcă. Această observaţie însă, nupoate micşora întru nimic rolul capital în istoria picturei româneşti unde figurează ca un rel de patriarh. Cum a murit în 1907 (la optzeci de ani) mulţi dintre artiştii contemporani l-au cunoscut şi l-au admirat. Exemplul şi învăţăturile sale, hotărât, i-au influenţat . La pictorii de azi, sursele de inspiraţii sunt foarte variate. Având totuşi puncte comune, un Petraşcu, un Pallady, un Iser, un Steriadi se deosebesc între ei prin felul lor de a vedea. . Dintre toate aceste talente, unul din cele mai curioase este poate acel al lui Petraşcu. Educaţia sa a fost esenţial românească şi el este unul din acei cari au profitat, din plin de învăţăturile lui Grigorescu. Pallady este în aceiaşi măsură cetăţean al Parisului ca şi al Bucureştilor, şi e lesne considerat ca făcând parte din «Şcoala de la Paris». Ca şi Henri Matisse şi Albert Marquet, şi în acelaş timp cu ei, el a lucrat în acel atelier al lui Gustave Moreau unde, după cum se ştie, el a elaborat în parte pictura contimporană. Arta lui, ca şi aceea a camarazilor săi, este alcătuită din studii sintetice având o latură hotărît voluntară. Dar gustul lui înăscut îl îndepărtează de concepţiile abstracte. Dacă unele din compoziţiile lui amintesc uneori pe Henri Matisse, aceasta se datoreşte faptului că nu sunt atât de multe maniere de a trata aceleaşi subiecte Iser e un colorist savuros şi abundent. Subtilităţii lui Pallady se opun aceste tonuri fericit împerechiate care dau corpurilor lumină densitate. Formaţiunea lui Iser a fost destul de specială, el a fost mai întâi atras de expresionism, dar s-a depărtat repede de el şi este astăzi pictor în mod exclusiv. A lucrat mult în Dobrogea, mai ales dealungul acelei coaste a Balcicului, unde atâţi artişti români vin să viseze, formând astfel o şcoală a Balcicului de care se va vorbi desigur cândva aşa cum se vorbeşte astăzi de şcoala de la Pont-Aven sau chiar de aceea de la Fontainbleau. Iser a găsit în Dobrogea tipuri curioase și pitorești PIB care le-a studiat ca orientalist distins. Apoi l-au (Continuare în pag. 11-a) Podul de la Topoloveni peste Cârcinov a cărui albie a fost corectată de săteni Problema organizării sanitare rurale &— 11 I «fe» ———*— Fără o viaţa mai bună, ţărănimea va rămâne mai departe pradă bolilor. In vreme ce natalitatea scade, mortalitatea continuă să creasca Lipsa de asistenţă medicală, lipsa de alimente La conferinţa medicilor naţionalţărănişti, care a avut loc la Braşov, problema organizării sanitare rurale s-a bucurat de o atenţie deosebită. In această materie, a fost de un real folos şi broşura d-lui dr. Pompiliu Nistor medicul primar al judeţului Braşov, care este în acelaş timp autorul lucrării asupra calificării medicilor sanitari. D. dr. Nistor socoteşte că criteriul de bună organizare şi funcţionare a sănătăţii publice într’un stat nu poate fi decât scăderea şi menţinerea la un nivel cât mai coborât a mortalităţii şi a morbidităţii în general Dar asupra morbidităţii, nu se pot avea la noi date precise, pentru că nu se poate face încă discriminare între sănătate şi boală din cauza defectuozităţii organizării noastre sanitare. Factorii conducători ai ţării au trăit cu credinţa că poporul nostru este cel mai voinic, cel mai sănătos şi cel mai spornic şi că, prin urmare, nu trebue să ne facem grije pentru viitorul său. In ultimii doi ani, se pare că şi aceştia s’au convins că altfel trebue privită problema. Căci este o problemă care necesită o grabnică soluţionare, care cere o politică de înfăptuiri imediate după un plan de ansamblu, în prealabil întocmit. Natalitatea scade mereu , dr. Nistor afirmă că natalitatea mare, pe care se bazau optimiştii, scade în mod regulat, inexorabil. Şi mai ales în regiunile cele mai valoroase din punct de vedere al calităţilor biologice ale naţiunii româneşti. Că mortalitatea în general şi al copiilor în special, nu vrea să ţie pas cu scăderea nataităţii şi că este cea mai mare din Europa. Că excedentul scade treptat, ajungând sub nivelul altor state din vecinătatea noastră, şi că, dacă mai urmează acest rritm, viitorul nostru naţional, nu lupta pentru afirmare şi existenţă naţională, poate fi periclitat. Opinia publică a aflat din datele publicate că «ţăranul român, cu şapte vieţi în pieptul de aramă, în veci nu piere», piere în realitate mai repede, în număr mai mare decât ţăranii altor neamuri conlocuitoare; că în şcoale şi la armată, făcându-se fişele sanitare individuale, puţini copii şi tineri se pot afla despre cari să se poată susţine că sunt sănătoşi şi normal desvoltaţi, în adevăratul înţeles al cuvântului Dar cu aceiaşi surpriză s’a aflat că nici la oraşe situaţia nu e mai bună, în majoritatea oraşelor şi chiar în unele municipii, unde se moare aproape tot atât de mult şi de timpuriu ca la sate, ceia ce denotă că aceste oraşe sunt departe de a merita numele de oraş prin realizările lor sanitare şi edilitare.Datorită alarmării generale, care a cuprins în ultimul timp cercurile politice şi ştiinţifice, cât şi lumea medicală, de sus până jos, s’a dat ceva mai multă atenţie chestiunilor de sănătate şi mişcării demografice a populaţiei. Din aceste preocupări s’a născut legea sanitară din 1930, cu numeroasele legi şi modificări ulterioare Legea sanitară din 1930 va rămâne legea de bază a oricărei Legislaţii viitoare sanitare, orice punct de vedere şi orice preocupări ar avea legiuitorii şi conducătorii ministerului sănătăţii, pentru că ea conţine principiile fundamentale şi permanente ale oricărei organizaţii sanitare pentru că ea cores portalitatea in creştere D. dr. P. Nistor precizează in lucrarea sa că sănătatea nu se păstrează şi ameliorează numai prin medici şi medicamente, spitale şi alte instituţii medicale. Acestea pot reface, uneori numai cârpi sănătatea, pot împiedeca moartea indivizilor, dar nu pot influenţa sănătatea masselor şi nu au influenţă determinantă asupra mortalităţii generale- mai ales după cum s’a practicat medicina până mai dăunăzi, ca medicină aproape numai curativă.Din buletinele institutului demografic reiese că din morţii dela sate deabia 20—30 la sută au avut tratament medical in boala de care au murit, iar din copii sub un an deabia 10—13 la sută, la oraşe, aceste cifre ridicându-se dela 60 la sută în sus. Dar chiar şi aceste procente trebue să le primim cu mult scepticism, căci ştim că de multe ori acest pretins tratament a constat din o singură consultaţie a medicului, — dacă fiu a fost a agentului sanitar sau a altui doctor sătesc, — poate la săptămâni ori luni înaintea morţii, de cele mai multe ori neurmată de executarea tratamentului prescris şi fără preocuparea medicamentului dat, iar alte ori, mai ales când verificarea nu se face de medici, acest pretins tratament este anunţat de fiica unei responsabilităţi pentru moartea membrului familiei, în special a copiilor. Aceste cifre dovedesc, că massele numai în mică măsură au beneficiat de asistenţă medicală, deci aceasta n’a putut influenţa mortalitatea De altă ! Continuare in pag. II-a) punde cunoştinţelor ştiinţifice finţelor de azişi ce- Hull 2 Hoombrie 1937 2 6 1 1 Taxele de trancare plătite In nu*merar conf. aprobării Direcjiii Generale P. T. T. No. n.ti*. RUISTIH MIERU Măştile au căzut! Spectacolul pe care-l oferă actualmente politica este surprinzător de interesant. Desilusia unui sfârşit de carnaval, după ce au căzut măştile, stăpâneşte atmosfera şi irită pe iluzionişti. Incheerea unei guvernări silnice, acoperită cu hlamida fastuoasă, a «realizărilor» de club, a transformat pofta de putere a mărunţilor noştri aventurieri politici, într o disperată goană după formele de succesiune. Câte combinaţii nu s’au încercat în ultimele săptămâni! Câte «blocuri», câte «coaliţii» n’au ameninţat cu vehemenţă «cutremurul molecular al naţiei». Dar, toate au fost inutile. Naţia, nu s’a cutremurat, nu a luat în serios nici una din tumbele de carnaval ale eroilor noştri de operetă. Stăpânită de calmul înţelept al celor patrusprezece milioane de ţărani naţia aceasta aşteaptă cu încredere împlinirea destinelor ei. In schimb, aventurierii răspânditori de ură și discordie, oameni fără scrupule, n’au desarmat. După epuizarea gamei de lichelism politic, împins până la totala înceopere a spinărilor, iată-i pe acești cavaleri ai aventurii, gata să lovească. Să lovească acolo unde au cerut până mai eri mila şi favoarea. lată-l pe castelanul de la Ciucea, care scrişnind la uşile ce nu i se mai deschid, ameninţă cu pârjol, ţara ce-i refuză domnia, lată-l şi pe d. Vaida, prea supusul şerp de eri, care-şi pune azi arendaşul pe nume D. R. Ioaniţescu, să declare: «El «Regele consolidator» nu va admite ca viitoarele guverne să fie eşite din sânul oficinelor de otrăvire a spiritului naţional. «Numai partidele naţionaliste sunt sincere şi pline de iubire fanatică pentru ţară şi tron. Şi de va fi nevoe, VOM DESCINDE IN STRADA». Mascarada s’a sfârşit. Măştile au căzut. Şantajul aventurierilor a intrat în funcţiune... T. M. Respectul angajamentelor internaţionale In declaraţiile pe care le-a făcut săptămâna trecută, la Lille, ministrul de externe al Franţei a rostit îndreptăţitul răspuns ce trebuia dat revizioniştilor, cari şi astăzi au în frunte tot pe conducătorul Italiei fasciste. Respectul angajamentelor luate înseamnă respectul tratatelor care consfinţesc actualele aşezăminte ale Europei, şi pe care 1r. Mussolini le-ar dori preschimbate. Vainţa de pace se confundă însă și cu apărarea statutului de astăzi al continentului nostru. Al doilea răspuns la atacurile revizioniste ale d-lui Mussolini vine acum din partea Angliei. D. Eden, ministrul afacerilor străine al Marei Britanii, a arătat ingratitudinea conducătorului Italiei fasciste. Se ştie că după marele război, prin tratatele de pace, Italia a primit concesiuni teritoriale în Africa, şi tocmai de la acele ţări care-i fuseseră aliate. Astăzi, acest stat cere colonii pentru Germania (şi pentru sine însuşi, desigur). «Nu vreau să adaug nimic la clipa de faţă, — a spus d. Eden, — asupra acestor revendicări, dar trebue să spun răspicat că nu admitem ca un guvern oarecare să aibă dreptul să ne ceară vreo contribuţie, câtă vreme nu sunt dovezi că acest guvern este gata să dea la rândul său şi el o contribuţie». Ca şi in discursul reprezentantului Franţei, d. Eden a vestit că şi Anglia îşi va respecta cu pietate toate angajamentele internaţionale. Toate acţiunile viitoare, ca şi cele prezente, nu vor fi «contrarii literii sau spiritului pactului Societăţii Naţiunilor şi pactului Kellog». Iar acţiunea revizionistă, fie în ceea ce priveşte continentul nostru, fie in privinţa coloniilor, se va isbi de aceste bloc unitar alcătuit de Franţa şi Anglia. România, ale cărei interese primordiale sunt legate de sfinţenia tratatelor, nu poate decât să aplaude declaraţiile similare ale celor doi bărbaţi de stat, declaraţii care sunt o chezăşie pentru integritatea noastră teritorială, şi pentru menţinerea păcii generale. C. N. N. I.NEN (Continuare fn pagina 2) Raiul d-lui Tătărăscu D. Gheorghe Tătărăscu a depus bilanţul celor patru ani de guvernare liberală. Premierul se socoteşte un om fericit. Un om norocos? Fireşte mai mult norocos, decât un fericit. Să fi găsit cămaşa tolstoiană a cerşetorului? Poate, că da. D. Tătărăscu ne-a descris aseară la Radio cu frumoasa sa voce baritonală raiul care s’a mutat din ceruri în scumpa noastră Românie. Ascultându-l parcă la noi curge, pe plaiuri de mătase, cum ar spune d. Goga, numai lapte şi miere. Munţi de pilaf s’au strâns în Carpaţi. Prepeliţe şi potârnichi cad, fripte, la prânz şi seara, în farfuriile de Sevres ale cetăţeanului. Fiecare Român posedă la Banca Românească un cont cât al d-lui Dorel Dumitrescu, iar cantalupii d-lui Tony Iliescu sunt serviţi direct, tăiaţi, pe masa oricărui Vasilescu. Ca metodă terapeutică a atâtor rele, admirăm pe d. Tătărăscu. Metoda i se aseamănă cu a lui Coué. A făcut o singură greşală. Trebuia s’o înceapă mai devreme pentru că metoda Coué să-şi dea roadele. Dimineaţa, la prânz şi seara, în loc de gimnastică şi muzică la Radio, «spicheriţa» trebuia să ne spună: — Din zi în zi, îmi merge mai bine! Fiecare cetăţean ar fi trebuit să fie obligat să repete incantaţia. In acest fel, poate că metoda ar fi avut strălucitele rezul tate de care vorbea aseară d. Tătărăscu la Radio. Din nefericire, primul ministru n’a știut să promoveze metoda dela început. S’a trezit prea târziu. Raiul nu-l vedem, nu-l simţim, nu-l bănuim. Să refacem noi bilanţul? Ar fi prea oţios şi facil. Se impun, totuş, câteva corecturi. In ordinea internă, d. Gh. Tătărăscu a guvernat în mod permanent cu cenzură şi stare de asediu. Cum spunea Cavour? Ca să guvernezi pe vârfuri de baionetă, nu-i nevoie să recurgem la oameni de Stat. Cavour se referea la regnul animal, la specia înrudită cu blândul şi folositorul animal din care Caligula şi-a făcut chiar senatori. D. Tătărăscu, iniţiat în spirit de Ohrana de către d. Ion Inculeţ, a guvernat cu cenzură și stare de asediu. Le-a introdus într’un moment de învălmășag generalizat în rândurile partidului său. Era după asasinatul dela Sinaia. D. Tătărăscu a trecut printr’o «baltă de sânge», după expresia proprie, pentru a ajunge la palatul Cantacuzino. Care au fost măsurile luate? A dat mână liberă nefastului domn Inculeţ, a luat atribuţiile d-lui Victor Iamandi (trecut pe o linie moartă la ministerul Cultelor) şi a început — personal — să practice metoda Coué. Ta mers bine. Cine a jucat pe această carte — a mers la sigur. Lista de Bejani, Ghiaţă, Vaier Popejusdem farinae s’au săltat la situaţii nesperate. A fost un paradis al ariviştilor. Dar ţara? D. Tătărăscu face o confuzie între pătura bancar-plutocratică şi straturile profunde ale populaţiei. Ne găsim în faţa unui budget secătuit şi în faţa unor profunde nemulţumiri.