Dreptatea, decembrie 1937 (Anul 11, nr. 3012-3035)
1937-12-01 / nr. 3012
ANUL XL NO. 301% 4 pagini Director: mun D. HALEA Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. G. Clemenceau, 9,— Telefon: Redacţia 3.03.42, Adiţia 5.13.91 Intrarea în arenă a d-lui Titulescu ------ Sosirea din străinătate a d-lui Nicolae Titulescu şi reintrarea triumfală în arena politică internă este de natură a tulbura socotelile destul de încâlcite ale guvernanţilor. D. Nicolae Titulescu îşi face o intrare triumfală, acoperit de flori şi de simpatia aproape generalizată a opiniei publice cinstite, care simte nedreptatea făcută marelui bărbat de Stat. După reintrarea în acţiunea politică a solidarului de la Bădăcin reintrarea în arenă a solitarului Titulescu provoacă situaţii noui, clarificări oportune şi o punere la punct a şoaptelor veninoase. Prima declaraţie a d-lui N. Titulescu a provocat alarma în rândurile guvernului personal şi uzurpator. Marele european a spus-o neted; ştie să se bată ca la Geneva, dar n'a uitat şi — de va fi nevoie! — va începe ca pe Maidanul Dulapului. In arsenalul său de luptă posedă violina oratoriei clasice. A învins pe Appony în turnois-uri internationale. A concurat alături de Briand şi Stressemann. A smuls succese şi o glorie care s’a răsfrânt şi asupra patriei. Reîntors lângă brazda natală, d. Nicolae Titulescu găseşte farsa nedemnitătii nationale prezidată de Gută (Minciună) Tătărăscu. Compatriotul său oltean, galben de invidie, a răspândit cele mai infame calomnii la adresa marelui european. înconjurat de piticii inculet, franasovici, vaier pop, iorga, vaida v. v. tillea a aruncat Pâcla insinuărilor din fiolele cu gazele asfixiante ale nedemnităţii naţionale D. N. Titulescu a reamintit gorjanului Tătărăscu un adevăr: că s’a născut pe la Craiova, că a avut printre clienţi falsificatori de monedă. Şi că le cunoaşte trucurile... în politieăi şi în procese, că are ac oltenesc pentru pezevenghii din munţii Gorjului, că la politica Maidanului Dulapului va opune politica maidanului de pe Madona Dudu. In limbajul verde al d-lui N. Titulescu se întrevede natura de luptător veritabil a fostului ministru de externe. Adversarii săi au fost nişte naivi. România nu este o ţară de proşti, nici patria n’a ajuns o ţară la mezat. Să nu râdem cu hohote? Cum şi-a putut cineva imagina o clipă că Gură Minciună, omul fără prestigiu personal, caracterul de iacheu, va putea sta faţă în faţă cu Iuliu Maniu, printre Unirii şi cardinal incoruptibil drapat cu mantia de purpură a idealurilor româneşti. Nu mai avem simţul proporţiilor? Evident, posturile de comandă ale Statului sunt uzurpate de impostori. Am asistat la un târg al conştiinţelor. După refuzul demn, de o frumoasă elocinţă al d-lui Ion Mihalache, au urmat gesturile de o rară elegantă ale d-lor George Brătianu şi Grigore Iunian, care au declinat dezonoarea unui gir pentru un guvern falit Numai două personalităţi n'au putut rezista: d-nii Iorga şi Vaida. Au ajuns în paţine zile sărmane epave ale vieţii publice. In lupta de epopeie naţională în-cepută contra unui guvern de aventură se alătură numele de legendă al d-lui N. Titulescu. Au sunat trâmbiţele: ziua luptei decisive va fi la 20 Decembrie. Dar cine va gira afacerile curente ale Statului până la această dată fatidică? Unul din trâmbiţaşii Ierichonului se numeşte N. Titulescu. Nu vedeţi cum se prăvălesc zidurile de carton ale cetăţi venale şi corupte? I. Personalitatea marelui mort sepoate preamări din mai multe puncte de vedere. Se poate vorbi despre Ma£saryk bărbatul de stat, despre filosoful Masaryk, dar mai ales se poate vorbi despre Masaryk omul. Elementul uman este decisiv în viaţa Preşedintelui-Liberator, atât de bo-ipată în acţiuni. Tot ce pândeşte şi săvârşeşte acest filosof al acţiunii şi înţelept de fiecare zi, se petrece exclusiv în nota sentimentelor umane. Totuşi duioşia naturii sale nu este de factură sentimentală. Masaryk e juri raţionalist cu vădit accent pragmatic, căruia îi repugnă tocmai emfazele patetice. Din orice aspect l-am privi, ca gânditor, politician sau pur de VICTOR IANCU şi simplu ca om, îl găsim mereu acelaş. El însuşi se declară un filosof fără sistem; metafizica speculativă nu-l interesează; nu e un pasionat al ideilor abstracte, socoate însă filozofia drept condiţie a activităţii politice. Chiar mai mult, filosofia pentru el nu e numai o premiză a culturii, ci o condiţie umană şi astfel nu poate concepe diriguirea popoarelor fără o serioasă documentare filosofică. Ea nu reprezintă însă ultimul scop al năzuinţelor sale, care sunt puse pe de a-ntregul în serviciul societăţii, al omenirii. In acest fel filosofia sa este de esenţă morală, urmărind sporirea idealurilor umanităţii şi perpetua ameliorare a vieţii omeneşti. Moralismul acesta salutar alcătueşte axa centrală a personalităţii lui Masaryk, de la el izvorăsc toate aspectele Vieţii lui. Aşadar, în fondul preocupărilor sale atât de variate rezidă o credinţă fundamentală pe care o împărtăşeşte fără fanatism, însă cu o convingere aproape religioasă — iubirea aproapelui, credinţa sa în valoarea umană. Această convingere l-a purtat pe drumurile naţionalismului, ea l-a făcut să se dedice politicii, întrerupându-şi adesea cercetările ştiinţifice şi să devină la vârsta de 64 ani un revoluţionar care-şi părăseşte familia pentru libertatea naţiunii sale, şi cutreeră lumea întreagă, convingând factorii influenţi ai marilor puteri aliate, de necesitatea detronării dinastiei habsburgice — în care el a văzut întruchiparea opresiunii popoarelor şi cauza principală a multor acte imorale în istorie — şi întemeiând statul nou cehoslovac, pe care-l conduce şi-l protegueşte până la moarte; aceeaş convingere l-a făcut însă şi un adept sincer şi profund al democraţiei, un adversar al prejudecăţilor de tot soiul şi al exagerărilor şovine. Cariera lui politică nu se desfăşoară fără dureroase incidente, încă în plină tinereţe ajunge în conflict cu propriul său neam. In timpul acesta, Cehii, pentru a dovedi dreptatea cauzei lor naţionale produc nişte acte care aevea reprezintă adevărate falsuri. Deşi profund legat de poporul ceh în aspiraţiunile sale de libertate, Masaryki este indignat de acest procedeu al unor rătăciţi, atât de nedemn pentru un popor conştient ce luptă pentru independenţa sa, şi nu se sfieşte să denunţe opiniei publice imoralitatea actului, pentru a salva onoarea naţiunii sale. Fireşte, în frământarea acestor patimi, Masaryk n’a fost înţeles de exponenţii naţionalismului boem şi este declarat de ei trădător de neam. Faptul îl lezează adânc, îl mâhneşte, totuş nu e de natură să-l schimbe. Peste câţiva ani un alt eveniment îl separă din nou de sentimentele de moment ale majorităţii poporului ceh. Intr’o localitate din Moravia este găsită o fată cu gâtul tăiat. Bănuiala crimei cade asupra unui Evreu, iar fapta este socotită drept omor ritual. Masaryk se ocupase mai de mult de chestiunile acestea și este pe acest temeiu somat de un fost elev al său să ia apărarea Evreului. La început ezită, nu pentru că n’ar fi convins pe deplin de nevinovăţia acuzatului, ci deoarece îşi dă seama că fiecare om trebuie să-şi limiteze acţiunile pentru a nu se împovăra din cale afară şi a suferi un eşec din acest motiv. După ce se convinge însă, că toată acţiunea este condusă de unele cercuri antisemite de la Berlin, pentru a produce diversiune în rândurile Cehilor cu scopul de a zădărnici progresele propagandei antiaustriace, ia în mână firul de apărare a acuzatului, isbutind (Continuare în pagina II.a) mitrarote Simbriaşii guvernului Pe ziua de eri, imunda fiţuică a lăptarului excroc, dă un masiv atac la adresa generalilor nou înscrişi, în partidul naţional-ţărănesc. Fireşte, asemenea acte, venind de la cine vin, nu merită a fi luate în consideraţie. Numai alăturând numele d-lor general Sichitiu şi Moruzi, figuri strălucite ale colectivităţii româneşti, de acela al lui... Ilie Biberon, se comite o mare greşală. Dacă totuşi relevăm atacul ce se porneşte din tabăra hoţilor de cauciucuri, împotriva a doi generali iluştri este pentru că el se duce în numele unui partid politic, care pretindea nu mai departe decât acum două zile, că este în stare să-şi strunească partizanii şi să asigure o campanie electorală civilizată, fără «pacte de neagresiune» şi pe urmă, pentru că atacurile sint de o violenţă fără seamăn, trecând dincolo de limitele obişnuite ale calomniei, pe care de altfel, ziarul în cauză, o comite la fiecare rând scris. D. Franasovici ne îmbie cu circulările sale frumos ticluite, în timp ce chiar în Capitală, subt ochii săi, un excroc calificat, un hoţ de lapte şi cauciucuri îşi poate permite insolenţe ca aceia la adresa d-lui Sichitiu, apărută în «Porunca Vremii» de em. Mercenarii gogo-cuzişti au fost trecuţi în buget şi pe exerciţiul viitori Ilie Simbrie candidează pentru un post de diurnist la O. P. Voiajor. Nici actualul moment politic nu a fost lipsit de pitorescul voiajurilor de «adaptare», ale unor prea cunoscute persoane nomade. D. Valjean a revenit în partidul liberal. După cum se vede nicio criză fără Valjean. Capacitatea turistică a d-sale este îndeajuns de cunoscută, ca să mai fie nevoe să insistăm noi asupra ei. D. Valjean a bătut un record în ocolul partidelor egal cu al lui Phileas Fogg, în ocolul pământului. D. Valjean eşise din partidul liberal din cauză că exista acolo un titular pentru ministerul de justiţie, care-i bara drumul. Prepusul era d. Istrate Mirescu. Logica cerea deci, ca la revenirea d-lui Valjean să nu mai existe Micescu. Ceea ce s’a şi întâmplat, d. Micescu trecând la gogo-cuzişti. Voiajurile politice continuă. Migraţiunile nu vor conteni decât In 9 Decembrie, ultima zi pentru depunerea candidaturilor. (Rin MainnMM) După o guvernare de patru ani, d. George Tătărăscu a ţinut să prezideze şi o «criză». Şi a prezidat-o. Aşa făcea şi Ion I. C. Brătianu. Glorioasa amintire întunecă visurile urmaşului. Ori s’a întâmplat că acest «coup d’essai» a fost un adevărat «coup de maitre». Criza d-lui Tătărăscu trebuia să doboare la pământ pe adversarul principal, partidul naţional-ţăranesc. Socoteala era simplă, sau d. Ion Mihalache avea să primească colaborarea cu d. Vaida Voevod, şi atunci vai de biata guvernare bicefală — sau d. Mihalache refuza colaborarea, şi atunci vai de bietul partid prăbuşit din culmea aşteptărilor... Ei bine, criza d-lui Tătărăscu, criza pregătită de d-sa şi cu atâtă grijă şi prezidată cu atâta maestrie, criza cea fără demisie, criza cea drăguţă şi intimă aranjată şi jucată între prieteni — va rămâne pe veci memorabilă pentru că a avut un rezultat direct contrar celui urmărit: ea trebuia să ridice in slavă partidul liberal şi să coboare în țărînă pe cel național-ţărănesc — ori se întâmplă că din faimoasa criză partidul de la guvern iese descalificat, iar cel dintâi partid din opoziţie iese cu un formidabil spor de autoritate şi de prestigiu. Este fără exemplu ca un partid politic, supus tratamentului umilitor care fusese pregătit partidului naţional-ţărănesc, şi respins de la putere cu o iscusită invitaţie batjocoritoare — să se regăsească a doua zi nu micşorat şi demoralizat, ci renăscut şi reînvigorit. Fără poză, fără ifos, fără bravade de prisos dar şi fără şovăială, învăţătorul ţăran din fruntea partidului a ştiut să ţină ochii sus sub ocară. El s a putut compara cu durere înaintaşului său Ion Roată. Sunt însă mângâeri domneşti pe care le poate da şi poporul — acel atâta de dispreţuit popor suveran. In joc, astăzi, este tocmai soarta lui. Şi prin gestul său, deopotrivă cuviincios şi demn, Ion Mihalache, cel care nu s’a plecat stă acuma modest, în rânduri, pildă strălucitoare de eroism cetăţenesc. Iar d. Tătărăscu, acest trist şi minuscul machiavel care oferea altora în deriziune colaborarea vaidistă, a rămas cu ruşinosul cadou, resemnându-se să prezideze încă odată ceia ce subsistă din trufia liberală. Putem închina cu toată inima pentru d. Tătărăscu şi pentru criza sa!... EUGEN CRĂCIUN D. Vaida „explică” înţelegerea cu libăruşii Partidul „valachist" s'a acoperit iii mi....................mwnuiiwmmii niiiammn ........ii...mu.......ii ii..........■■mu .........■...muu........ de bălării - programul său e o ,,apă stătută“ - spune d. Al. Vaida După multe ezitări şi mai ales după multe târgueli pentru mandate, d. Vaida s’a hotărât să-şi explice penibilul gest, care l’a dus în braţele liberale. Răstignit între Peter Mihály şi Ivan Anghelof (nu Costică dela Banca Urbană) cel pentru care doctorul Topa n’a vrut să candizeze la Durostor, d. Alexandru Vaida a vrut totuşi să se închipuie vechiul «leu», cu autoritatea întreagă, neştirbită, căruia îi este permis să vorbească oricum-Umilitul şi miluitul d-lui Preolo Tătărăscu a rostit cuvinte fără tonul ferm şi autoritar de până acum. «Se vor întreba mulţi — a spus d. Vaida — dece n’am făcut cartel, ori înţelegere cu partidul nationalţărănesc şi dece am făcut-o cu partidul liberal?» Nu se întreabă nimeni. De când oamenii d-lui Vaida, au început să zburde în partid, de când d. Vaida a fost împins de d. Tillea la nenorocita dizidentă, s’a ştiut precis că «leul» a devenit prizonierul liberalilor. Ca anexă a lor s’a mişcat timp de trei ani, ca anexă a lor a candidat în alegerile judeţene de astă vară, indicând locurile unde să se efectueze aceste alegeri pentru a putea recolta «succese» şi tot ca anexă liberală, complectează şi astăzi, listele guvernului* D. Vaida vrea să explice ceea ce nu se poate explica: prezența sa pe listele liberale. «Propaganda noastră o vom face cu programul nostru, iar după constituirea parlamentului vom stărui din toate puterile etc.» Va să zică d. Vaida, face propagandă pentru program pe care vrea să-l înfăptuiască cu 50 deputaţi din 387. D-sa îşi pune numele, se sbate, se agită ea sa scoată doar 50 deputaţi cu cari «să înfăptuiască programul», lăsând guvernului un număr triplu ca să nu poată înfăptui programul. «Dar — zice şeful «Frontului Românesc» — dacă eram singuri capriciul urnei ne-ar fi dat poate parlamentari fără experienţă şi fără darul misionarismului valachist.» Capriciul urnei ar fi dat zero mandate d-in Vaida Cât despre experienţa parlamentară a valahiştii săi, este suficient să amintim că în cazul extrem de fericit pentru d. Vaida când ar fi obţinut 2%, i-ar fi intrat în Cameră şefii de organizaţii, capi de listă, adică exact acei cari candidează astăzi pe listele liberale. In caz de candidatură pe cont propriu, aceştia erau «parlamentari fără experienţă şi fără darul misionarismului va la lst»; în caz de cartel cu liberalii, devin toţi, automat, parlamentari cu experienţă şi cu darul misionarismului va la. list D. Vaida, pretinde că a obţinut pentru toţi cei foşti miniştri ai săi, capete de listă. Aceasta ca să mai remonteze «partidul» şi să-i facă mai uşoară şi mai suportabilă, capitularea. In realitate, numai 6 «foşti miniştri» sunt capi de listă. D. Sever Dan este al doilea, d. C. Angelescu al treilea, d. Iuliu Moldovan al patrulea, d-nii Perieteanu şi Aurel Vlad încă nu figurează pe liste. Sau înghesuit pe primele locuri, compromişii Tillea şi Miro, cari au mai târât după ei şi pe favoriţi. Târguiala continuă. Cele 50 de locuri oferite de d. Guţă, au ajuns la d. Vaida 65, în timp ce d. Dinu Brătianu vrea să le reducă la 35. Şeful «Frontului Românesc» este însă încântat că a găsit puncte comune cu liberalii! * «Un alt fapt hotărâtor care m’a îndemnat la încheerea cartelului electoral este următoarea declaraţie din manifestul către tară al guvernului etc» In graba sa de a se justifica, d. Vaida a uitat un amănunt. Manifestul către tatră, a apărut după o săptămână dela încheerea cartelului. Totuși acest manifest apărut după, a fost hotărâtor pentru încheerea cartelului, efectuată înainte. Logica perfectă a d-lui Vaida, veşnic tânăr.Nu vrem deloc să fi continuare în pag. II-al %-Hanuri i uvembria 2 lei Taxele de francare plătite în numerar conf. aprobării Liretjiuiu Generale P. T. T. No. .tt. INTERN După patru ani In şedinţa istorică a comitetului executiv al partidului naţional-ţărănesc, d. dr. Nicolae Lupu a definit în câteva cuvinte situaţia creată în cei patru ani de nefastă guvernare liberală. Fiul preotului din Arsura a spus cu această ocazie : «Trăim sub cenzură şi stare de asediu de patru ani. Am suferit toate umilinţele. Nu mai vorbesc de lipsa de control în bugetul statului, de industriile care intră pe mâna cine ştie cui. Dar am ajuns să fim îndobitociţi. Am ajuns ca oameni de 60 de ani să facă «epuraşul şi broasca». Aceasta este situaţia. Cu stare de asediu şi cenzură, s’a urmărit îndobitocirea poporului nostru însetat de libertate şi dreptate. In aceşti patru ani, ţara a suferit toate umilinţele. Obrajii i-au sângerat de loviturile primite. Agenţii executori ai trusturilor şi cartelurilor, exponenţii speculatorilor şi ai tuturor spoliatorilor, complicii defraudatorilor şi ai puşcăriaşilor n’au putut şi nu pot să guverneze fără cenzură şi stare de asediu. Bugetul statului este sursa de inspiraţie a liberalilor. Umflat cu impozite şi taxe de tot felul, bugetul statului a ajuns la discreţia tuturor agenţilor electorali ai acestui guvern de scandal. La industrie şi comerţ, d. Vaier Pop a «acuvat» spre mulţumirea proprie şi spre satisfacerea celor trei afacerişti notorii: Lobonţiu, Tecău şi Laurenţiu Oanea. În 15 luni de conducere a acestui departament, d. Pop Vaier a împărţit cu largheţă de nabab autorizaţii de compensaţii, permise de import-export, avantagii de tot felul industriilor improvizate, subsidii tuturor complicilor şi agenţilor săi, plătite din fondul contingentării. Spectacolele fastuoase se ţin lanţ. Serbările şi aniversările nu se mai sfârşesc. Conducătorii ţării benchetuesc, petrec şi ţin discursuri. Unii, cu toată vârsta lor înaintată, nu ezită să facă şi «epuraşul şi broasca». Acesta este regimul pe care ţara nu-l acceptă. Acesta este regimul pe care ţara îl va respinge cu indignare la 20 Decembrie. P. T. EXTERN Convorbirile de la Londra Întâlnirea de la Londra, a reprezentanţilor Angliei şi Franţei, se desfăşoară într-o perfectă înţelegere şi o deplină solidaritate asupra chestiunilor, discutate. Cele două mari puteri îşi propun rezolvarea problemelor de care depinde pacea, invitând la colaborare şi pe acele state care au părăsit, după cât se pare, atât izolarea, cât şi spiritul provocator. După călătoria lordului Halifax în Germania, o clarificare s’a produs în relaţiile internaţionale. Deşi până acum nu s’au făcut declaraţii oficiale definitive asupra conversaţiilor de la Londra, se poate totuşi pricepe aspectul lor, precum şi concluziile la care se va ajunge. Aşa cum arătam şi altădată, preocupările acestei conferinţe sunt următoarele: 1) Politica marilor puteri în Europa Centrală; 2) Chestiunea coloniilor; 5) Situaţia în Extremul Orient; 4) Lichidarea conflictului spaniol. Deocamdată, Marea Britanie nu este dispusă să facă o concesiune teritorială în Africa. Căile aeriene, ce fac legătura cu posesiunile din India, trec tocmai prin acest continent. Traficul aerian nu poate fi schimbat de o repartiţie nouă a mandatelor coloniale. Totuşi, s’a precizat că s’ar ajunge pană la urmă la stabilirea unui regim vamal folositor Germaniei in raporturile sale economice. Celelalte negocieri,privitoare la politica în Europa Centrală, la situaţia in Extremul Orient şi în Spania, vor fi tratate în şedinţa viitoare de la Londra. Este însă îmbucurător faptul că discuţiile sunt purtate sub bune auspicii. După primele lucrări ale conferinţei, d. Chautemps, preşedintele consiliului de miniştri al Franţei, a declarat intre altele acestea: «Suntem tot mai convinşi că această solidaritate este un element esenţial pentru pacea lumii şi pentru securitatea noastră. Conferinţa care se va termina mâine va dovedi perfecta armonie şi concordanţa vederilor noastre». Sub rega bunului plac Mai avem Constituţie? Ce se mai aplică din toate prevederile ei, altceva decât ceia ce poate îi supus unei falsificări faţă de tare nimeni nu se mai ruşinează?! Avem Constituţie care spune că toate puterile in Stat emană dela naţiune. Cine se mai gândeşte la naţiune? .Niaţiunea s-a pronunţat, constant şi impresionant, în toate alegerile parţiale, judeţene şi comunale, pentru partidul naţionalărănesc. Nu. Avem un guvern personal, care nu are nici o legătură cu naţiunea. Ţara are un guvern fără nici o legătură cu ea. Ţara are un guvern care nu are nici măcar aprobarea partidului liberal. Cine răspunde de greşelile unui asemenea guvern? Avem o Constituţie care garantează libertatea de gândire şi de exprimare prin scris şi prin vorbă. Cine mai are dreptul să scrie ceea ce crede el că este bine pentru ţară? Trăim subt stare de asediu şi cenzură în mod perpetuu, nu pentru că în ţară ar fi o stare de spirit excepţională de agitaţie, ci pentru a apăra anumite persoane care se amestecă fără răspundere în conducerea ţării şi pentru a se acoperi afaceri făcute în numele «apărării naţionale». Avem o Constituţie care declară că puterea legislativă stă în mânele corpurilor legiuitoare. Cameră şi Senat. Avem o Constituţie care prevede independenţa puterilor în Stat şi după care, puterea executivă nu poate face legi. Cine se mai gândeşte la acest principiu substanţial pentru un regim constituţional? Puterea executivă, fiecare ministru, face decrete-legi cu ce-i trece prin cap şi modifică faţa ţării, după chipul şi asemănarea lui, fără nici un control, fără nici o garanţie, fără nici o răspundere. Avem o Constituţie după care legile se votează de parlament şi, în fapt trăim subt regimul decretelor-legi, care înseamnă regimul bunului plac. Legea se votează, după Constituţie, de către reprezentanţii naţiunei. Legea trebue să fie un produs al voinţei naţionale şi e acceptată prin izvorul ei în voinţa naţională. Cine face azi lege? Orice slugă de la orice minister. Oricine vrea, sunt un motiv mai mult sau mai puţin patriotic, înfiinţează dări noi, fără ca să întrebe naţiunea. Ce-i pasă de naţiune? Cei pasă de Constituţie? (Continuarea în pagina :) fotaţi CERCUL .