Drum Nou, noiembrie 1968 (Anul 25, nr. 7412-7437)

1968-11-21 / nr. 7429

M ANUL XXV Nr 7429 Joi, 21 noiembrie 1968 Proletari din toate tarile, uniţi-va­­rum nou ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN BRAŞOV Al B C R ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEJEAN PROVIZORIU 4 pagini 30 bani DE CE IM DAREA IN FUNCŢIUNE A NOILOR OBIECTIVE ECONOMICE ? Conducerea de partid şi de stat a pus în faţa organizaţiilor de par­tid din întreprinderile de con­strucţii, a conducerilor acestor uni­tăţi, a beneficiarilor şi furnizorilor de materiale şi utilaje ca sarcină de cea mai mare importanţă pune­rea în funcţiune la termen a noi­lor obiective industriale. Ca urmare a eforturilor depuse în perioada care a trecut din acest an, în judeţul nostru au fost date în funcţiune importante obiective şi capacităţi de producţie ca : fier­­bătorul de celuloză cu o capaci­tate de 1000 tone pe an de la Fa­brica de celuloză şi hîrtie din Zarneşti, secţia de îngheţată cu capacitatea de 2.000 kg. pe zi şi­ congelatorul de unt, de la Indus­tria laptelui Braşov, dezvoltarea cu 400 tone pe an a filaturii „Octom­brie roşu" Ghimbav, staţia de 110 k. V. din Bartolomeu-Braşov, graj­duri pentru 214 vaci şi 100 tine­ret taurin la I.A.S. Codlea şi altele. De asemenea, din planul anual de 1530 apartamente au fost date în folosinţă 1176, s-au realizat în termen construcţiile de şcoli etc. Rezultatele obţinute până în pre­zent nu sunt însă la nivelul cerin­ţelor şi posibilităţilor existente. Dintr-un număr de 40 obiective, prevăzute a fi puse în func­ţiune în acest an, au fost rea­lizate numai 13, rămînînd ca într-o lună şi jumătate, cit mai este pînă la sfirşitul anului, să se termine şi sa se pună în funcţiune restul de 27. Pe lingă acestea, din noile capacităţi scadente la sfîrşitul­ tri­mestrului III, au rămas în restanţă: patinoarul din Poiana Braşov, Sta­ţia de condiţionat seminţe de sfe­cla de zahăr din Ghimbav (con­structor Trustul nr. 5, director ing. Leon Leibovici) şi depozitul de mobilă Bartolomeu (constructor I. S.C.M. Braşov, director, ing. Valeriu Ionescu). Cauza principală a întîrzieri- lor faţă de termenele stabilite se datoreşte faptului că organizaţiile de construcţii nu au asigurat din timp necesarul de materiale şi for­ţă de muncă, prelungind nejustifi­cat durata de execuţie. în acelaşi timp, nici beneficiarii de investiţii nu au asigurat în termen unele proiecte şi utilaje şi pe parcursul execuţiei au cerut o serie de mo­dificări, unele chiar de mare an­vergură, care au condus la pre­lungirea execuţiei. De această si­tuaţie nesatisfăcătoare se fac răs­punzătoare şi organizaţiile de par­tid din respectivele unităţi care nu au urmărit în mod permanent măsurile stabilite pentru impulsio­narea ritmului lucrărilor, nu au tras la răspundere pe cei vinovaţi de neasig­urarea din vreme a tu­­­­turor condiţiilor tehnico-materiale necesare. Se pune însă în mod firesc în­trebarea : care este perspectiva punerii in funcţiune a noilor o­­biective ce au mai rămas în acest an ? Dintr-o analiză efectuată recent de comisia economică a comitetu­lui judeţean de partid şi băncile finanţatoare, s-a desprins conclu­zia că prin­ măsurile care s-au luat de constructori şi beneficiari, o­­biective importante, cum sunt dez­voltările de la „Tractorul", Uzina de autocamioane, „Hidromecanica" reutilarea şi dezvoltarea capa­cităţii de producţie la fabrica „Re­publica" Dîrste, Fabrica de trico­taje, „Dezrobirea" şi altele, au asigurate toate condiţiile de reali­zare şi se vor pune în funcţiune pînă la sfîrşitul anului. Sînt însă şi obiective cu ter­men de punere în funcţiune în tri­mestrul IV a.c., al căror stadiu de execuţie prezintă restanţe mari faţă de grafice. Aşa se prezintă, de pildă, si­tuaţia la complexul avicol de la Măgurele, unde planul prevede punerea în funcţiune a unei ca­pacităţi de 96.000 locuri în trimes­trul IV 1968. Cu toate acestea, în prezent la acest obiectiv, din cele 6 hale, una nu are zidăria execu­tată, iar la celelalte cinci lu­crările de instalaţii sunt şi ele mult rămase în urmă. Este în­grijorătoare situaţia de la cen­trala termică, care încă nu este închisă, deşi ar trebui deja să funcţioneze. Această situaţie se datoreşte în primul rînd beneficia­rului (Trustul teritorial I.A.S. Bra­şov, director, inginer Traian Cor­­duban) care a asigurat cu o mare întîrziere proiectele şi mai ales amplasamentul, lucrările puţind fi începute abia în trimestrul II. Serioase deficienţe au manifes­tat privind urmărirea dării în func­ţiune la termen a noilor obiecti­ve Trustul nr. 5 construcţii şi în­ IOAN GIRAS, activist la comisia economică a Comitetului judeţean Braşov al P.C.R. (Continuare în pag. a 3-a) Noua staţie interjudeţeană de recoltare şi conservare a sângelui din Braşov. Foto: GH. BANUŢA în pagina a 4-a • STARE DE URGEN­­­TE (N­ SIERRA LEDRE • Declaraţia parti-­­ cipanţilor la în-­­ trunirea de la Budapesta în le­gătură cu repre-­­ siunile anticomu- « niste din Indone- » zia • Amplă mişca-­­ re grevistă în ‚ Italia • Adunări pentru desemnarea de reprezentanţi in Consiliul judeţean al Frontului Unităţii Socialiste La Braşov continuă să aibă loc adunări ale organizaţiilor de masă, obşteşti şi profesionale pentru desemnarea de reprezentanţi în Consi­liul judeţean al Fron­tului Unităţii Socialiste. Asemenea adunări au avut IOC în zilele de marţi şi miercuri în ca­drul Uniunii judeţene a cooperativelor meşteşu­găreşti, Consiliului ju­deţean al oamenilor muncii de naţionalitate maghiară, organizaţiei judeţene a Asociaţiei juriştilor, filialelor Uni­unii scriitorilor şi Uniu­nii ziariştilor, societă­ţilor de ştiinţe medica­le, istorice, filologice, fizice şi chimice etc. luînd cuvintul cu a­­cest prilej, conducăto­rii organizaţiilor amin­tite au subliniat sem­nificaţia măsurilor a­­doptate de recenta ple­nară a C.C. al P.C.R., exprimîndu-şi convin­gerea că prin constitui­rea Frontului Unităţii Socialiste se întăreşte unitatea de monolit a poporului în jurul parti­dului, se împlineşte un act de o deosebită im­portanţă în vastul pro­ces de dezvoltare a de­mocraţiei socialiste în ţara noastră. Participanţii la adu­nări au desemnat repre­zentanţii lor în Consi­liul judeţean al Frontu­lui Unităţii Socialiste. I BIBLIOTÉC I SIB iTka 3 r r. In pagina a 2-a TERMINÎND CIT MAI URGENT STRÎNSUL RECOLTEI DIN ACEST AN, SĂ NU UITĂM PREGĂTIRILE PENTRU CEA DIN 1969 Ne găsim în ultima decadă a lu­nii noiembrie. Normal era ca la ora actuală întreaga recoltă să se afle în hambare, iar lucrătorii o­­goarelor să se­­ocupe exclusiv de asigurarea unei baze temeinice a recoltei din anul viitor. Realitatea­­este însă alta, în judeţ mai sînt şi în prezent suprafeţe apreciabile de pe care încă nu s-a strîns re­colta de porumb, sfeclă de zahăr, cicoare şi altele. PÎNĂ MIERCURI DIMINEAŢA, DIN CELE 4.792 HA. CULTIVATE CU SFECLĂ DE ZA­HĂR S-A STRÎNS RECOLTA DE PE 4.030 HECTARE, IAR LA PORUMB, DIN CELE APROA­PE 6.000 HECTARE S-AU RECOL­TAT NUMAI 2.851 HECTARE. Tot la data amintită, deşi e de necre­zut, în unele cooperative agricole ca Viştea, Berivoi, Ucea de Jos şi altele, se mai găseau cartofi în pămînt. CÎT PRIVEŞTE TRANS­PORTUL SFECLEI DE ZAHĂR, RE­COLTATĂ ŞI RĂMASĂ PE CÎMP, SITUAŢIA ESTE DE-A DREPTUL ÎNGRIJORĂTOARE. LA 19 NO­IEMBRIE SE MAI GĂSEAU NE­TRANSPORTATE PESTE 3.300 VA­GOANE ! Mijloacele auto utilizate la întreaga lor capacitate Ţinînd seama că timpul este înaintat şi vremea se poate înrău­tăţi de la o zi la alta, trebuie lua­te cele mai eficiente măsuri în toate unităţile rămase în urmă pentru ca în cîteva zile, întreaga recoltă să ajungă la locul de de­pozitare, aşa cum bine s-a proce­dat la cooperativele agricole din Felmer, Recea, Dăişoara, Grizbav şi altele, unde întreaga recoltă a fost strînsă şi transportată de pe cîmp. Chiar şi în cadrul coopera­tivelor rămase in urmă sînt bri­găzi şi echipe care au terminat recoltatul. Pentru grăbirea strîn­­gerii recoltei, întrajutorarea în­tre echipe, brigăzi şi chiar între unităţi constituie un fac­tor de prima importanţă. ..la noi, se mai găsesc în cîmp risc transportate peste 120 vagoane de sfeclă de zahăr şi cicoare — ne spunea tov. Bartelmi Martin, pre­şedintele C.A.P. Măeruş. Cu mij­loacele de care dispunem, nici pînă la sfîrşitul anului nu putem termina transportul acestor pro­duse. Am solicitat 6 autocamioane de la Direcţia regională de trans­porturi auto şi încă nu le-am pri­mit". Asemenea sesizări am pri­mit şi de la alte cooperative a­­gricole. Luînd legătură cu tov. Vlădescu Dragoş, inginerul şef al D.R.T.A., am aflat că întreprinderea respec­tivă a sprijinit cooperativele agri­­cole cu un număr mare de auto­camioane la transportul recoltei şi le sprijină ori de cite ori e ne­voie. însă, unii preşedinţi cînd solicită autocamioane „uită" să trimită şi comenzile necesare, fapt care creează o serie de greutăţi, de asemenea, interlocutorul ne-a mai sesizat că multe din autocami­oanele repartizate unităţilor agri­cole fac un număr mic de trans­porturi pentru că nu peste tot sunt organizate echipe de încărcare şi descărcare, iar altele stau ore în­tregi imobilizate în terenuri ume­de. Pentru folosirea zilnică la în­treaga capacitate a tuturor auto­camioanelor, e necesară organiza­rea de echipe pentru încărcare şi descărcare, iar de pe terenurile umede recolta să fie scoasă cu căruţele pînă la drumuri accesibi­le mijloacelor auto. O lucrare la care trebuie să răspundă toţi cooperatorii După cum s-a arătat, la început, miercuri dimineaţa se m­ai găseau nerecoltate peste 700 hectare ster­i. BRAGHEŞ (Continuare în pag. a 3-a) I 3 noiembrie 1967, ora 0,30 O fetiţă de 13 ani face o criză nervoasă şi se prăbuşeşte la podea. E transportată de urgenţă la Spitalul de copii. Diagnostic ? Astenie nervoasă. I 6 august 1968, ora 19,30. Aceeaşi fetiţă părăseşte casa părintească, doarme la o familie al cărei nume i-a rămas ne­cunoscut, iar a doua zi insistă la biroul de tutelă al Consi­liului municipal Braşov să fie trimisă la Casa de copii. Calvarul Evei Részeg Nemaiaşteptîndu-şi concubinul, pe Demeny N., cu care o avea pe Eva, pe atunci în virstă de doi ani, Elisabeta Részeg se căsăto­reşte în 1955 cu Kosma Valentin. Anii trec, Elisabeta mai dă naş­tere unui băiat, şi apoi unei fe­tiţe. între timp, Demeny Nicolae, întors de la armată, reuşeşte să reia legăturile cu Elisabeta şi de aici înainte drama Evei, fetiţa lor legitimă, se ţese încet şi sigur. Eva îşi aminteşte acum, ca de un vis urît, de serile cînd Kosma V­a­lentin fiind la serviciu, un indi­vid sărea grilajul balconului lor, apariţie care o înspăimînta. „De cum îl zăream, fugeam la colţul cu păpuşi să le apăr. Mi se părea că vine să mi le fure. Dar mama încerca să mă liniştească, spunînd că acesta e tatăl meu. N-o credeam, sau, mai bine-zis, nu mai înţelegeam ni­mic". în 1961, Elisabeta îşi părăseşte familia lăsînd în urma ei un băr­bat cu trei copii: Eva, Ludovic (3 ani) şi Lenke, aceasta în virstă de mimai 10 luni. „A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea, măr­turiseşte Kosma. Timp de o lună de zile veneam de la serviciu, spălam hăinuţele copiilor, îi hrăneam, călcam hăinuţele, găteam, îi cul­cam şi iar o luam de la început". Dar după sentinţa tribunalului Eva a trebuit să-şi urmeze mama în noul ei cămin, să-l vadă zilnic pe omul acela care o înfricoşa şi care nu a făcut nimic pentru a şi-o apropia. Nici măcar n-a tre­cut-o pe numele lui. Noroc că Eva nu mai avea păpuşi... Prima, şi, de fapt, ultima ei copilărie, se sfîrşise. Foarte adesea, somnul ei nevinovat era tulburat de tatăl său care venea beat. „Une­ori, spune Eva, se întorceau a­­mîndoi beţi, făceau gălăgie, mă certau". Adevărata ei dramă s-a declan­şat însă cînd i s-a născut cel de-al treilea frăţior. Terminase patru clase şi părinţii ei conside­rau că pentru ea e suficient. „Pînă cînd să-ţi tot cumpărăm haine­ şi mîncare, iar tu să nu faci nimic ? Să stai acasă şi să în­grijeşti cîe copil" — îi spuneau aceştia. S-a înscris totuşi în­­clasa a V-a la aceeaşi şcoală generală nr. 8 din Braşov. Frecventa două zile, o săp­­tămînă — două, nu. Aşa se face că eleva care terminase clasa a ÎV-a cu medie bună, răraîne repe­tentă. în al doilea an, 1967—1968, Eva lipseşte cu lunile şi din nou rămîne repetentă. De notat că 15 vizite, făcute cînd de diriginta clasei, cînd de directoarea ad­junctă, Sedai Margareta, cînd de amândouă însoţite de trei membri ai comitetului de părinţi, au ră­mas fără rezultat, Demeny Eli­sabeta se pricepea de minune sa iasă basma curată, aruncînd vina pe Eva. „Nu mai vrea să meargă la şcoală. Suferă cu nervii. E bol­navă". Eva dezminte : „Dînsa mă obliga să spun că mă doare capul şi că nu mai pot învăţa..." De altfel, directoarea Sedai îşi a­minteşte că, într-una din seri, după o astfel de discuţie în fa­milia Demeny, fetiţa a fugit după dînsa afară şi i-a spus : „Nu-i adevărat. Vreau să vin la şcoală, dar ei nu-mi dau voie. Ajutaţi-mă! Nu mă lăsaţi !“ Dar cine ar fi pu­tut înmuia inima unor părinţi atît de drastici în hotărîrea lor de a-şi obliga fiica să­ le , plătească lu­m­ea amară şi hainele cu care o îmbrăcau , în tot acest timp, întoarceri noc­turne în stare de ebrietate, cer­turi, bătăi. „Intr-o seară, mărtu­riseşte Eva, tata a venit acasă beat, însoţit de un tînăr de vreo 19 ani. La plecare, pe la ora 23, mi s-a spus să-l conduc. De cum am ieşit afară, m-a prins în braţe... Am ţipat, am reuşit să scap. Am fost certată, bătută, iar mam­a mi-a spus cuvinte jignitoare". Nemaiputînd suporta această at­mosferă de coşmar, Eva a luat la 14 ani hotărîrea gravă dar ne­cesară de a-şi părăsi, părinţii, pen­tru a putea să înveţe mai de­­par­te, pentru a putea să devină o­u. Faţă de această situaţie, tre­zeşte nedumerire apelul biroului de tutelă către plutonierul major de miliţie Albert Emeric, pentru a determina într-un fel întoarce­rea Evei în familie, cu atît mai mult cu cît tutela cunoştea în bună măsură caracterul Elisabetei Demeny încă din 1961, cînd a fă­cut demersurile pentru trimiterea la Casa de copii a băieţelului şi fetiţei lui Kosma. Şi, trebuie să spunem că dacă nu s-ar fi găsit oameni de inimă, ca cei din fa­milia Várady şi mai ales Kovács (str. Carpaţilor nr. 2), care au adăpostit-o pe Eva în ciuda insis­tenţelor miliţianului, intervenţiile lipsite de tact şi înţelegere ale a­­cestuia ar fi putut avea urmări tragice ... Lacrimile false ale unei mame Dacă eşti mai naiv, pleci de la familia Demeny cu convinge­rea că trebuie să faci totul spre a o readuce pe Eva acasă, pentru a stăvili lacrimile mamei, regre­tele tatălui. Avînd însă puţin dis­­cernămînt, vei observa că, din­colo de batista care se interpune între tine şi adevăr, plecarea Evei nu le-a trezit nici măcar acum sentimentele de adevăraţi părinţi. Şi unul şi celălalt o condamnă, îi aduc învinuiri. I-am întrebat care ,e poziţia lor faţă de recenta acţiune înaintată I. COMAN (Continuare în pag. a 3-a) ANCHETĂ SOCIALA Hoţii de copilărie SEMICENTENARUL UNIRII TRANSILVANEI CU ROMÂNIA Presa braşoveană— tribună de luptă pentru făurirea statului român unitar în programul „Gazetei de Tran­silvania" şi al suplimentului său literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură", unitatea culturală a românilor trebuia să preceadă fău­rirea statului român unitar. Aceas­tă idee se află în centrul aten­ţiei primului redactor şi fondator al foilor braşovene. Preocuparea pentru acest obiectiv se manifestă prin tratarea în paginile publica­ţiilor braşovene a evenimentelor din Moldova şi Ţara Românească, prin dezbaterea unor probleme ca­re interesau toate provinciile ro­mâneşti ca: formarea şi dezvoltarea limbii literare, crearea unei lite­raturi naţionale, publicarea unor articole de istorie. George Bariţiu se bucură de contribuţia publiciş­tilor din toate provinciile româ­neşti care se ocupă şi cu difuza­rea foilor sale (T. Cipariu la Blaj, I. Axente Sever la Alba Iulia, A­­tanase Sándor la Arad, August T. Laurian la Iaşi, A. Pumnul la Cer­năuţi), încă din primul an de apariţie a publicaţiilor braşovene, acestea se bucură de prezenţa abonaţilor în toate provinciile : 143 în Tran­silvania, 95 în Banat, 54 în Mun­tenia, 78 în Moldova. Pe bună dreptate, constata Mi­hail Kogălniceanu în 1855 într-un articol publicat în „România lite­rară" (pag. 173—175): „Pînă în 1849 Gazeta de Transilvania a fost apărătorul cel mai înfocat al prin­cipatelor, stimulatorul neobosit al naţionalităţilor, potrivnicul neîm­păcat al înrâuririlor din afară şi al abuzurilor dinlăuntru, care te împiedica propăşirea. La Gazeta de Transilvania alergau toţi publiciştii români". De-a lungul unei îndelungate e­­poci istorice, presa românească de la Braşov, militînd pentru cele mai arzătoare năzuinţe de unitate na­ţională şi progres social, pentru înfrăţirea dintre naţionalităţile Transilvaniei, s-a bucurat de spri­jinul unor scriitori şi ziarişti ma­ghiari şi germani de la publicaţiile cu care a avut în numeroase rân­duri strînse relaţii de colaborare. în „Gazeta de Transilvania" nr. 30 din 29/17 aprilie 1871, Iacob Mureşianu scria în articolul „Fes­tinul de înfrăţire a maghiarilor şi românilor braşoveni": „Trecutul ne-a arătat că dezbinările între ro­mânii, maghiarii şi saşii din Tran­silvania, nu numai că n-au produs nimic folositor pentru aceste na­ţiuni şi pentru ţară, ci din contră, ele au adus cele mai mari şi mai grele necazuri, atît asupra capului fiecărei din aceste naţiuni cît şi asupra ţării". Rolul militant al ziarului braşo­vean pentru cauza unităţii se vădeşte în mod deosebit şi în sprijinul pe care acesta îl a­­cordă unor evenimente de maximă importanţă istorică din viaţa po­porului român. Sunt binecunoscu­te relaţiile strînse de­ colaborare Prof. ŞTEFAN PETRARU (Continuare în pag­ a 3-a) FOILETON „Vacile noastre privesc moartea cu optimism1 rr Alaltăieri am avut fericirea de a trece pe lingă tov. Bîrsan, preşedintele C.A.P. din Ucea de Jos, tocmai în clipa cînd omul purta cu cineva o conversaţie aprinsă pe tema morţii prin imfaniţie a dobitoacelor. — Ce-ţi fac viţeii şi oile, to­varăşe Bîrsan ? — Ce să facă ? Privesc moar­tea cu mult optimism. — Cum ai reuşit să le faci nepăsătoare în faţa morţii ? — îngrijitorii şi ciobanii noş­tri sînt oameni cu vaste cu­noştinţe în materie. Ei educă la animale spiritul de resemna­re în faţa morţii. Cînd au mu­rit de inaniţie cei 19 viţei, a fost de faţă toată ciurda de taurine. Departe de a te deprima, scena morţii le-a ridicat moralul, lu­cru confirmat şi de mugetele lor, care aveau un timbru liric, nu dramatic. Discuţiile despre moarte m-au înfiorat întotdeauna. De aceea, am plecat la cooperativa de producţie din Lisa, unde pre­şedintele Paler are bunul obi­cei de a povesti numai lucruri vesele. — Ce-ţi fac viţeii şi vacile, tovarăşe Paler ? — Bine, mulţumesc. Privesc moartea cu optimism. Aşa le-am deprins noi, să-şi dea su­fletul fără urmă de împotrivi­re. Au murit 22 viţei tocmai în ziua cînd ii învăţasem să tră­iască numai cu apă, paie şi... bătaie. — De la Ucea de Jos aţi pre­luat metoda morţii prin ina­niţie ? — Nu de la Ucea, ci de la Hîrseni. Am dat o fugă la Hîrseni, şi la grajduri m-am întîlnit cu­­preşedintele cooperativei, tov. .Judele. — Ce-ţi fac porcii, tovarăşe preşedinte ? — Bine, mulţumesc. Mor pe ruptelea. 93 de purcei şi-au dat sufletul în numai nouă luni. Care au rămas în viaţă însă, privesc moartea cu optimism. — Dar viţeii ? — Au decedat 20. Restul privesc moartea cu optimism... Ca să-mi scot din minte a­­ceste întîmplări tulburătoare, am trecut Oltul şi m-am dus direct la tov. Binder, preşedin­tele cooperativei agricole din Şoarş. De la dumnealui aud în­totdeauna numai lucruri încu­rajatoare, care-mi redau buna dispoziţie. — Ce se-aude pe la oi ? — Zvon de moarte. Mi-au mu­rit în 9 luni 231 capete. Dacă mieii ar fi fost purcei, scoteam săpun „Cheia" din ei. Dar aşa, i-am înhumat... în tot cazul, cele vii au moralul ridicat şi privesc moartea cu optimism. în trecere către Rupea, m-am petrecut cu o turmă de oi. Ba­ciul stătea de vorbă cu tov. Boieriu, preşedintele cooperati­vei agricole din Lovnic şi cu medicul veterinar Săbăduş. — Ce diagnostic le-ai pus, tovarăşe Săbăduş, celor 204 oi decedate în acest an ? — Strongiloză. — Şi ce măsuri aţi luat în faţa primejdiei ? — După ce au murit, am ho­­tărît ca preşedintele să nu le mai înviem. Oile vii s-ar spe­ria şi n-ar mai privi moartea cu optimism.. Aşadar, la Ucea de Jos, Lisa, Hîrseni, Şoarş şi Lovnic, ani­malele proprietate obştească privesc moartea cu optimism. Asta înseamnă că cei din con­ducerea acestor unităţi nu pri­vesc zootehnia cu răspundere. Cît despre noi, privim cu foarte mult pesimism atît pozi­ţia îngăduitoare­ a U.J.C.A.P., faţă de aceste grave anomalii, cît şi atitudinea iresponsabilă a unor conducători de la coo­perativele amintite. Poate că imputarea acestor pagube ce­lor vinovaţi ar fi salutata de cooperatori intr-adevăr cu op­timism . .. A. VA­ID­A I

Next