Drum Nou, august 1970 (Anul 27, nr. 7952-7976)

1970-08-04 / nr. 7954

I Pag. 2 DRUM NOU invătămîntul de partid (Urmare din pagina 1) 1970, ne-a demonstrat că deşi sistemul cursurilor a prezentat avantajul unor expuneri la un nivel calitativ superior, pe parcurs au apărut şi unele fenomene negative. Ponderea avînd-o lecţiile, a scăzut interesul cursanţilor pentru studiul individual. Un alt neajuns îl prezintă şi faptul că aceste cursuri avînd membri din întreaga întreprindere sau din cîteva secţii (în cazul marilor uzine), frecvenţa cursanţilor, controlul şi îndrumarea din partea organizaţiilor de bază lasă de dorit. Iată ce ne determină să indicăm organizaţiilor de partid ca, în noul an de învăţămînt, acolo unde se pot asigura propagandişti bine pregătiţi, ponderea să o aibă cercurile organizate pe lingă organizaţiile de bază, iar acolo unde se menţin cursurile, cel puţin jumătate din activităţi să se desfăşoare sub formă de convorbiri, ceea ce va stimula studierea individuală şi aprofundarea bibliografiei. Asigurînd preponderenţa cercurilor ca formă de organizare a învăţămintului, în marile întreprinderi cum sunt „Tractorul", Uzina de autocamioane, „Rulmentul", Uzina de reparaţii material rulant etc., vor continua să funcţioneze şcoli de partid uzinale cu secţii de economie şi construcţie de partid. — îmbunătăţirile în ceea ce priveşte organizarea învăţămintului de partid vizează şi studiul cadrelor de conducere ? — Fără îndoială, sau mai binezis în primul rînd, deoarece problematica complexă cu care sunt confruntate la ora actuală cadrele din toate domeniile şi mai cu seamă din economie, impune continua perfecţionare a pregătirii lor în ceea ce priveşte problematica conducerii activităţii economice şi sociale. Tot pornind de la experienţa dobîndită, mai ales de către organizaţiile de partid de la „Tractorul", Uzina de autocamioane, „Metrom" ş.a., am ajuns la concluzia că pentru studiul cadrelor de conducere din economie, cadrul optim sunt cercurile organizate pe întreprinderi, deoarece reunind cursanţi cu preocupări comune din acelaşi loc de muncă, favorizează legarea mai strînsă a studiului de problemele economice specifice ale unităţilor respective. De aceea, în noul an de învăţămînt vom extinde aceste cercuri în toate centralele industriale, combinate, grupuri de întreprinderi şi uzine, ele cuprinzînd membrii comitetului de direcţie, şefii de servicii şi de secţii. — Dar în întreprinderile unde numărul cadrelor de conducere este relativ mic ? — Pentru acestea vor fi organizate, pe lîngă comitetul municipal, cursuri cu durata de 1—2 ani. Ceea ce vreau să subliniez este că şi în acest caz, pentru asigurarea eficienţei studiului, cursanţii vor fi grupaţi pe ramuri: construcţia de maşini, industria textilă, alimentară, construcţii şi materiale de construcţie. O problemă a cărei soluţionare stă în atenţia noastră este studiul inginerilor şi economiştilor, numărul acestora fiind în municipiul nostru foarte mare, iar formele de învăţămînt existente în întreprinderi nu mai satisfac cerinţele actuale. De aceea, pentru aceste cadre, ca şi pentru maiştri şi tehnicieni, vom organiza experimental, în marile uzine, cercuri cu tematici adecvate orizontului lor de preocupări. Din cele relatate, am înţeles că în cadrul îmbunătăţirilor de ordin organizatoric menite să determine în viitorul an şcolar o eficienţă sporită a învăţămintului de partid, aţi avut în vedere, în principal, diferenţierea cercurilor în funcţie de profesia şi preocupările cursanţilor. Se va reflecta această diferenţiere şi pe planul tematicilor ?— Nu e vorba numai de diferenţiere. Avem în vedere şi o îmbunătăţire structurală a problematicii de studiu, mai cu seamă în invăţămîntul cu profil economic, care să vizeze aspectele calitative noi. Biroul comitetului municipal şi la rândul lor organizaţiile de partid se ocupă în prezent de elaborarea unor tematici care să reflecte cerinţele actuale şi să asigure o ţinută ştiinţifică studiului. Tindem să eliminăm tendinţele de formalism şi superficialitate manifestate în multe cercuri şi cursuri, unde „studiul" politicii economice a partidului s-a rezumat adesea la reproducerea ad-litteram a unor fragmente din documente, fără a pătrunde în esenţa acestora, iar „legătura cu practica" a fost realizată prin înşiruirea de cifre şi date de la locul de muncă respectiv. — Dacă aţi vrea să concretizaţi preocupările în ceea ce priveşte conţinutul tematicilor. — Nu putem vorbi încă prea multe despre tematici, deoarece ele vor fi definitivate spre sfîrșitul acestei luni, dar cîteva idei s-au conturat de-acum cu prilejul unei „mese rotunde" organizate de comitetul municipal. M-aş referi, de pildă, la tematica cercurilor cu profil economic pentru cadrele de conducere. Locul unor probleme arhicunoscute şi repetate de nu ştiu cite ori, îl vor ocupa cele cerute de dinamismul şi complexitatea activităţii economice din întreprinderile municipiului. Mă refer îndeosebi la teme care să abordeze problematica noului sistem de organizare şi conducere a industriei. La fel, tematica cercurilor pentru cadrele tehnico-inginereşti şi economişti, ca şi cea pentru maiştri, va cuprinde îndeosebi probleme ale organizării ştiinţifice a producţiei şi muncii, legislaţiei economice şi psihologia muncii. — Observ că aveţi în vedere mai mult învăţămîntul cu profil economic... — Este şi firesc, dacă ţinem seama de ponderea pe care o ocupă industria în viaţa Braşovului. Dar aceasta nu înseamnă că neglijăm celelalte sectoare ale activităţii sociale, celelalte forme ale învăţămintului de partid. Şi în viitorul an şcolar vor fi organizate cercuri pentru studierea Statutului P.C.R., mai ales de către noii membri de partid sau cei care se pregătesc să intre în partid, punîndu-se accentul pe însuşirea aprofundată şi principială a drepturilor şi îndatoririlor. De asemenea, se va continua studierea problemelor de educaţie moralcetăţenească, în primul rînd în comerţ şi instituţiile care au un contact permanent cu publicul. O deosebită atenţie acordăm organizării studiului ideologic al diferitelor categorii de intelectuali, în noul an de învăţămînt, va funcţiona un număr mai mare de cercuri de filozofie, socialism-ştiinţific, economie politică, estetică etc. Desigur, preocupările noastre privind îmbunătăţirea şi perfecţionarea organizatorică şi de conţinut a învăţămintului de partid nu se vor opri la cele relatate. Urmează cîteva săptămîni de intensă activitate, în care vom acorda un sprijin substanţial organizaţiilor de partid, pentru a asigura toate condiţiile ridicării învăţămîntului de partid la nivelul sarcinilor şi cerinţelor actuale. Un nou complex de magazine comerciale îmbogăţeşte peisajul staţiunii Predeal. Aspecte de la Expoziţia de scluptură în aer liber Ilias Lafazanis. . Unii piatra Un eveniment încă neobişnuit pentru Braşov. Printre copacii tihnitului parc al plimbărilor noastre zilnice, ne întîmpină un popor de făpturi de piatră, statuile sculptorului Ilias Lafazanis. Ele par să se fi ivit peste noapte, din sinul acestor locuri, chemate la o sărbătoreasca întîlnire. Mă sfiesc să privesc cu ochi critic aceste plăsmuiri aduse în contemporaneitate din străfunduri de milenii, atît de vii şi autentice îmi par. Frumoase sau urîte, sau şi una şi alta, sînt adevărate, elementare şi nobile. Demiurgul lor, sculptorul Ilias Lafazanis, este un vizionar, dalta sa ciopleşte în miezul unui ev pe care îl recunoaştem al pămînturilor noastre şi scoate la iveală tipuri de străveche mitologie iliro-tracă. In compoziţia ,,Generaţie , în vîrful coloanei stă matricea informă, începutul generaţiilor din care au purces figurile de mai jos, bărbat şi femeie, cu trasarii modelate de îndelungul rodaj al gîndului în acţiune, reprezentînd de acum o civilizaţie, cu semnele caracteristice strămoşilor aşezaţi între Mediterană şi Carpaţi. Dar Lafazanis nu evocă numai o lume pierdută în negura vremilor, ci personajele sale, oricît de ancestrale, sînt o alternativă, o replică la lumea de azi. Artistul foloseşte un limbaj, o figuraţie arhaică, prin care se referă mai şocant, cu mai multă forţa de sugestie, la actualitate. Să privim numai sculptura intitulată atît de contemporan „Studentă", sau sculpturile „Revedere", „Frămîntare", „Ada", „Maternitate", admirabila sculptură „Fata cu părul lung", „Portret" I şi II şi înţelegem că sculptorul face din aceste apariţii primitive entităţi ale virtuţilor, slăbiciunilor şi preocupărilor etern umane. Fabulaţia lui Lafazanis, păpuşile sale rudimentare, de o uimitoare vitalitate şi graţie primitivă, au distincţia originii lor înalte, descind din legendele străbune. Mai acum doi ani, mă refeream la sculptorul Lafazanis ca la un foarte promiţător început. Astăzi, Ilias Lafazanis ne dovedeşte că a trecut pragul promisiunilor şi ne prezintă opere care îi definesc viguros evoluţia. Dinu VASIU Nr. 7954 DIN VIATA CULTURALA NOTE DE LECTOR Întoarcerea argonauţilor de NICOLAE TĂUTU Al doilea volum ■ al scriitorului Nicolae Tăutu, apărut în colecţia „Cînd zîmbesc scriitorii şi artiştii" (Editura „Eminescu" 70), confirmă încă o dată talentul său de umorist, de fin observator satiric şi, mai ales, de farseur. Bănuind încercarea criticului de a-l încadra în anumite coordonate, de a-i descoperi asemănări , şi filiaţii, scriitorul ne dă singur răspunsul încă de pe prima pagină a cărţii: — „Cum ai scris ultima carte ? — De la stingă la dreapta. Dimineaţa cu mina stingă, dupăamiaza cu mina dreaptă. E o sinteză. Francisca, în absenţa stăpînilor, în Vestibulul cu Intrusul şi cu Străinul a purces la Facerea lumii. Influenţe? Da. De la Gheorghe Talaz şi Şerban Nedelcu. De la primul am luat punctele, de la al doilea virgulele... M-au mai ajutat Faulkner, Camus, Hamsun, Kafka şi Dumitru Mircea care m-a publicat...". In ceea ce priveşte „originalitatea" sa ne dă un răspuns tot atît de complet şi sigur. — „Are ceva original ? — Hotărît. Are fotografia. Am întâlnit scriitoare şi scriitori de peste şase decenii care şi-au publicat fotografiile din tinereţe. Eu o public pe aceea de şase luni. E un record, nu ? Sub fotografie voi scrie „va urma"... Şi vezi că nu m-am înşelat, am urmat...". Şi, deşi fotografia ce trebuia să confere tonul singular al Cărţii n-a apărut, spre dezamăgirea cercetătorilor istoriei literare, cartea își areoriginalitatea sa prin umorul de o factură deosebită. Moldovean bonom şi jovial, după cum singur se caracterizează, autorul extrage cotidianului vina veselă ridicând gluma la nivel de operă artistică. Ocolind umorul negru, grotesc sau absurd, mult căutat de autorii contemporani, umoristica sa nu rămîne la nivelul primar al stîrnirii zîmbetului fulgurant al momentului lecturii. Cu aerul ei jucăuș, gluma autorului nostru creează chipuri, surprinde o lume cu ticuri, gingășii, defecte. Este o dezvăluire nebrutală. Masca, dată de o parte, o dată cu răpirea „jucăriilor" este înlocuităcu un văl subţire care în loc să acopere te invită să pătrunzi dincolo de el. Momentele vesele dau incursiunii o factură specifică. Nimeni nu se poate supăra. Rîsul este cuceritorul, în ultimă instanță, spiritul de glumă — învingătorul absolut, întâmplările hazlii, de diverse grade, constituie punctul de plecare. Fără asta să analizăm cit de pipărare sunt farsele efectuate de autorul însuşi sau de alte personaje, fără a aprecia bunul sau... discutabilul lor gust, vom încerca o mică incursiune în modalităţile de creare a farsei pe plan literar. Excluzând de la bun început capitolul „Din culisele noastre", care ni se pare de o slabă realizare artistică, remarcăm în celelalte schiţe o fină surprindere a momentelor hilare sau, mai explicit, a laturilor comicelizibile, cuvântul neimplicînd un sens negativ, a diverselor întâmplări sau personaje. Voit sau nu autorul dă naştere unor portrete vii. Scriitori şi artişti, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, ni se relevă în ipostaze neaşteptate. Fără a le ataca personalitatea, autorul proiectează asupra lor un jet puternic de lumină reliefînd laturi necunoscute care, dacă nu contribuie la monumentalizarea lor, nu-i apropie prin adîncirea trăsăturilor umane. Vraca, Cazaban, Calboreanu, Geo Marian, Ramadan, Eusebiu Camilar, Ion lancovescu, poeţi obscuri, sărmanul actoraş Pricop, autorul însuşi, prind viaţă. Tocmai această portretizare constituie una din principalele calităţi ale cărţii. Anecdotica chiar reuşită, atunci cînd se rezumă numai la a stârni râsul — obiectiv principal într-o carte cu caracter umoristic — nu este suficientă şi nu dă cărţii decât o valoare de moment. Dublată însă de idei ce-i conferă substanţă de personaje, de insinuări, străbătută de infiltraţiile parodiei, anecdotica se ridică de la un nivel obişnuit de tip articol distractiv al magazinului duminical la nivel de operă literară. Cea mai ilustrativă şi mai rezistentă în acest sens la analiză este schiţa „întoarcerea argonauţilor". Urmărind de pe o poziţie favorizantă doar gluma şi trăsătura umoristică a caracterelor şi situaţiilor, autorul nu face altceva decât îmbrăcând totul în veşmânt umoristic, stârnind rîsul, să descrie o situaţie care, altfel privită, nu are numai momente vesele. Limbajul simplu, apropiat, cu implicaţii ironice, aluzii şi calambururi ne fac cartea şi mai plăcută, sporind prin comicul de limbaj, comicul general realizat prin cel de situaţie, în primul rînd, şi cel de caracter. Dialogul viu implică schiţei caracter de scenetă, mărind, sentimentul de autenticitate şi participare, făcând din carte o lectură plăcută şi relaxantă. Adelina PISLARU (Urmare din pag. I) în foarte multe alte unităţi, „războiul" cu "rozătorii bipezi ai avutului obştesc este lăsat exclusiv pe seama postului de miliţie. De parcă miliţienii şi nu preşedintele, consiliul de conducere al C.A.P., brigadierii, paznicii, marea masă a membrilor cooperatori ar fi primii interesaţi ca bogăţia obştei să nu fie cu nimic ştirbită. Direct sau indirect, mai pe ocolite sau răspicat, ni s-a spus că ,,Asta-i treaba miliţiei. Noi suntem toţi oameni din sat, rude, prieteni,vecini, nu putem să ne punem rău unii cu alţii". Sau, altfel spus, de ce să ne legăm la cap, dacă nu ne doare (vai! cum să nu vă doară?!), mai bine ne legăm la ochi. Adică filozofia lui „n-aude, nu vede"!. Această atitudine pasivă, de struț, este nu numai foarte strîmbă, vizibil șubredă, dar, mai ales, extrem de vicioasă, de păgubitoare. Atît pe plan material, cit şi pe plan etic ea aduce foarte mari prejudicii obştei rurale. Să concretizăm puţin. Toate cele 13 furturi din avutul obştesc, amintite mai înainte, au fost săvîrşite exclusiv de membri cooperatori de la brigăzile din Feldioara. Sustragerile de anul trecut aparţin, în procent de 99 la sută, tot unor persoane din centrul de comună - S-au strîns toţi cei cu mina mai lungă la centru?! La brigada din atul aparţinător Rotbav, există nici unul mă- l-am întrebat pe Fi- Vlădoiu. Sînteţi sică acolo nu se susuin bob măcar? ... A dat din cap semnificativ, cu înţeles: La Rotbav nu avem post de minţie... Cine să-i pună la respect pe rozătorii avutului obştesc? Cine să-i pună la punct?! Preluînd şi adîncind „politica struţului", împărtăşită oarecum şi de unii oameni din consiliul de conducere, de brigadierii de ,la centru, confraţii lor din Rotbav Ion Burete, brigadier de cîmp, Gh. Căţeanu, şeful fermei zootehnice, paznic Gh. Noaghi, Gh. Croială şi alţii, „întorc spatele" către cei care împuţinează avutul obştesc, ncurajînd astfel indirect hoţia. Iată un subiect de serioasă meditaţie şi temă de discuţie pentru comitetele de partid şi comitetele executive aleconsiliilor populare comunale. Dar să revenim la activitatea în sine a comisiei de judecată de la C.A.P. Feldioara. Apreciem operativitatea cu care soluţionează cauzele („Uneori judecăm un furt chiar în săptămîna cînd a fost săvîrşît; oricum, niciodată nu trec mai mult de 10-12 zile"), eforturile depuse de membrii comisiei şi, în special de preşedintele ei, Filip Vlădoiu, care încearcă, reuşind de cele mai multe ori, să treacă dincolo de cadrul „rigid", transformed şedinţele în adevărate procese de conştiinţă intentate inculpaţilor. Altceva ne-a dezamăgit însă. Sancţiunile au fost aplicate fără discernămînt, nediferenţiat, fiecare dintre cei treisprezece inculpaţi primind doar minimum de amendă, adică 50 de lei. — Ne-am gîndit că toţi sînt la prima abatere; şi nici n-au sustras cine ştie ce..., încerca să se justifice preşedintele. — Curios „argument"! Păi dacă nu s-ar afla la prima abatere, cauzele acestea ar fi de competenţa justiţiei, fiind infracţiuni limpezi... — Aşa este. Totuşi... Acesta e un fel de judeciată sentimentală, în contradicţie cu spiritul legii şi interesele obştei. Efectul ei preventiv este minim. Speculînd slăbiciunea comisiei, oricare membru cooperator certat cu etica socialistă nu se va da înlături de la furt, fiind sigur că nu va risca să piardă mai mult decit insignifianta sumă de 50 lei. — Dar nu pe efectul educativ al acestei amenzi (simbolice — n. n.) mizăm noi, ci pe popularizarea cazurilor, pe rolul de bisturiu al opiniei satului. — Şi cum faceţi această popularizare ? — Vestea că unul sau altul a fost judecat pentru furt circulă prin viu grai cu iuţeala vîntului... — E adevărat, dar veş■ tile transmise prin viu grai pot fi şi eronate, pot fi „dezminţite" de făptaş etc. Ar fi mai indicat să folosiţi în acest scop staţia de radioamplificare, panoul din curtea sediului cooperativei; să faceţi chiar un panou în parcul din centrul comunei, unde să afişaţi numele hoţilor, caricatura sau chiar portretul, epigrame ş.a. împotriva hoţiei trebuie dusă o cam- panie susţinută pe toate fronturile şi cu toate armele. Cereţi sprijinul conducerii C.A.P. (aceasta ar trebui, de altfel, să vă impulsioneze), al consiliului popular, al comitetului de partid comunal. — Aveţi dreptate. Se poate face foarte mult în acest sens ... — Apoi, ce părere aveţi despre posibilitatea de a judeca cite un caz la faţă locului, în mijlocul colegilor de muncă ai făptaşului ? Deci, un fel de judecată publică, similară cu procesele publice ale tribunalului. Să stea „domnul hoţ" în mijlocul oamenilor, cu sacul plin cu ceea ce a furat alături , să-l privească toți în ochi, să-i crape obrazul de rușine! ... — Ar fi cred, extrem de educativ .. . Dar nu ne-am gîndit pînă acum la așa ceva. Deşi faptul că la şedinţele noastre nu ne-am prea bucurat de asistentă ne-a cam dat de gîndit. Dacă nu vin oamenii să vadă cum îi judecăm pe hoţi, o să mergem noi în mijlocul lor. — Deci, dv. consideraţi că tolul campaniei nu e un motiv de amînare a şedinţelor de judecată, aşa cum consideră multe comisii din alte cooperative din judeţ. — Nici pomeneală. Campania de recoltare trebuie susţinută neapărat şi printr-o campanie foarte serioasă împotriva celor care fură din avutul obştesc. Amînînd şedinţele „pină trece campania", facem o mare eroare, care costă foarte scump. înainte de a încheia aceste însemnări, ținem să mai facem unele precizări necesare. Ne-am oprit în analiza noastră la o comisie de judecată apreciată ca avînd o activitate satisfăcătoare, bună chiar. Am sesizat, totuși, după cum ați văzut, destule carențe, care sînt tot atîtea obstacole pe drumul atingerii eficienţei educative maxime de către acest organism justiţiar adine democratic, adine uman — comisia de judecată. Am dori ca toate observaţiile, criticile, sugestiile prilejuite de situaţia aflată la Feldioara să fie luate în considerare de toate comisiile de judecată care fiinţează în fiecare C.A.P. din judeţ, mai ales că multe dintre acestea continuă să aibă o activitate înecată de formalism, sau nici măcar atîta. Dacă acum, în plină campanie de recoltare nu acţionăm prompt împotriva ciupitorilor din avutul nostru, lăsîndu-i pentru la toamnă „cînd se numără bobocii", vom aduce mari deservicii cooperativei agricole, obştei săteşti, în general, nu ar?, lipsuri trage Comisia de judecată CRONICA FILMULUI Aşteaptă pînă se întunecă ! Avertizam cititorii, fâcînd aluzie la acest film, câ este de asemenea o melodramă. Nu voi încerca să fac o paralelă amănunţită între ..Dreptul de r a te naşte", faţa de care exprimam rezerve de principii, şi această producrţie faţă de care rezervele, cele * care sunt de exprimat, ţin de - o altă zonă. Se exploata acolo, pe * linia unui şablon, a unui model în- I vechit, o situaţie care departe de a denunţa prejudecăţile unei ordini de drept şi sociale anacronice, voia să ne convingă de faptul că exigenţele ei J ar fi valabile şi astăzi. Răspund indi- I rect unui cititor alarmat de intransigen- ţa noastră, spunîndu-i că înţelegem 7 astăzi în alt fel, pe faza altor motive şi convingeri ..dreptul de a te naşte*. / înţelegem, de asemenea, altfel şi pro- blematica filmului ,,Aşteaptă pînă se „ întunecă", solidaritatea noastră cu Sursy — femeia oarbă ce rezistă eroici presiunii unor oameni moralmente des-i compuși — întemeindu-se nu pe simpla compasiune (sau numai pe aceasta) ci , pe înțelegerea mai amplă a simbolisticii filmului, lată, pe de o parte, cel , care nu vede cu ochii, dar are intuiţia sensibilă a pericolului,’ vede mai adînc semnificaţia fiecărui gest, a u- I nei schimbări de voce, a unei manevre banditeşti, şi, pe de alta, oamenii forţei dezlănţuite, neverosimili în cruzimea lor conjugată cu finale şi ineficiente mustrări (mă refer la personajul Mike Talman). Nu vreau, intenţionat nu vreau să mă opresc la pretextul cel mai uşor de exploatat - acela al realităţii traficului de stupefiante. El este, repet, doar un pretext. Nimeni nu se referă explicit la aceasta, nu o justifică şi nu o acuză. Dar vedem că cei care se ocupă cu acest trafic sînt asasinaţi, asasinează, se dezlănţuie violent, crud. Morala e deci implicită. Vrem, cum vrem la orice melodramă ca frumoasa femeie oarbă să scape cu viaţă. Nu ne mai interesează amănuntul neverosimilităţii — după cum Gloria poate alarma pe Sam, ea ar fi putut alarma poliţia oraşului —, lupta e simbolică, gradarea ei făcută cu o mare iscusinţă. Tensiunea e dusă deseori la limită, loviturile de teatru se succed nici prea des, nici prea rar, exact cît să ne ţină cu respiraţia întretăiată. Şi apoi joacă aici Audrey Hepburn, pe a cărei faţă citeşti atîtea, ale cărei gesturi se succed în armonia unui rol bine făcut. Sînt şi lucruri ieftine, destule, sînt şi prea des folosite imagini de groază şi — poate asta mă supără mai ales — exploatarea faptului că femeia e oarbă merge pînă la a solicita nu solidaritatea, ci mila noastră. Dincolo de aceste lucruri, Terence Young e un regizor de astăzi, şi chiar cînd face melodrame poliţiste nu uită unde şi în ce împrejurări trăieşte. Mihai NADIN : 1 * \ ______ CU BELMONDO LA BRAŞOV (Urmare din pagina 1) Prima zi de filmare a fost ieri. Un convoi de peste 20 de maşini încărcate cu cabriolete cu cai, cu nisip, cu talaj, cu aparatură şi mulţi, mulţi oameni îmbrăcaţi cum nu se poate mai divers, au aşteptat mai întâi să facă cunoştinţă cu bariera de la marginea oraşului de pe drumul Zizinului. Dincolo de comună, printre dealuri, pe drumul ce se pierde departe, şirul de maşini se opreşte şi se trage primul cadru, care în film, va figura printre ultimele : în al doilea an al revoluţiei franceze, Nicolas întâlneşte un grup de voluntari porniţi să apere cauza revoluţiei fiecare cu ce are: un băţ, o puşcă sau numai cu inima. Toţi în egală măsură de obosiţi, sunt ajutaţi de întîmplare, găsind o cabrioletă oprită la marginea drumului. Grupul de voluntari francezi (din care face parte şi un interpret român, George Mihăiţă, pe care l-am văzut în „Reconstituirea", „Castelul condamnaţilor") se urcă în această cabrioletă (condusă de „voluntarul" Doru Dumitrescu) şi pornesc în goană ca să scurteze drumul. în trăsură, în film îl vom vedea şi pe Belmondo, dar din spate. Din faţă l-am văzut cînd se îndrepta spre trăsură pentru ca în cadrul următor să fie dublat de un cascador român, a cărui asemănare cu Belmondo este deosebit de apropiată, de unde simpatia actorului francez pentru dublura sa. Tolăniţi pe iarbă, un „burghez şi o burgheză", proprietarii cabrioletei, zăresc spre marea lor surprindere, că vehiculul şi-a schimbat stăpînul. Se ridică, îi fuge, dar... fugarii sînt prea departe. Rappeneau îi atrage atenţia maistrului ţesător de la Fabrica de stofe din Braşov, Marin Rudih, să nu exagereze, acesta îl ascultă, apoi se aşează din nou pe iarbă, lingă „perechea sa burgheză" Maria Rupca, de fapt învăţătoare la Feldioara. în aşteptarea cadrului următor, Belmondo s-a dezbrăcat să facă plajă, morfoleşte gumă de mestecat sau mănîncă pepeni, se plimbă încolo şi încoace, în vreme ce cîţiva localnici se întorc de la culesul zmeurii, întrebînd pe unul și pe altul de numele actorului, cel pe care cu greu și l-ar fi putut închipui atît de aproape. Soarele începe să coboare, în film Nicolas alerga mult cu calul, care, obosit, va cădea. Aceste cadre se vor filma în zile-1- ___| X+ /-v/0O Deocamdată sub privirile altor 30 de voluntari francezi (figuranţi din Braşov), calului i se face o injecţie, începe să caşte, să bată din picior. Specialistul francez Francois Nadal îl încalecă, strînge hăţul într-o parte, făcîndu-1 să cada leneş pe nisip. Ii mîngîie, îi vorbeşte, în vreme ce se apropie şi Belmondo care se culcă lingă el. Specialistul pleacă, se apropie voluntarii ca să-l ajute pe Belmondo pentru a-şi pune din nou calul pe picioare. Reuşesc o dată, se mai filmează încă o dată, pînă se declară cu toţii mulţumiţi. Au trecut 12 ore de cînd se lucrează. Mîinile cu care s-a presărat praf pe nisipul drumului se strâng mulțumite, calul doarme liniştit, în vreme ce Bel,mondo își ia rămas bun de la el pentru a doua zi.