Drum Nou, noiembrie 1970 (Anul 27, nr. 8030-8054)

1970-11-21 / nr. 8047

Pag. 2 „Ce am realizat e frumos. Mai important este însă să vedem ce n-am făcut, ce avem de făcut“ Cu cîteva ore înainte d­e confe­rinţa pentru dare de seamă şi a­­legeri a organizaţiei de partid de la Combinatul chimic Făgăraş, am vizionat un film documentar realizat cu măiestrie de profesio­nişti, de către cineaştii din com­binat. Pe ecran s-au succedat ima­ginile spectaculoasei dezvoltări pe orizontală şi verticală a cetă­ţii chimiei făgărăşene în anii so­cialismului. Fiecare cadru trans­mitea cu deosebită putere de con­vingere mesajul muncii pline de dăruire şi pasiune a colectivului de aici, însufleţit şi mobilizat de puternicul detaşament al celor 1 650 de comunişti. Imaginile acestui viu panora­mic ne-au fost ulterior comple­tate de altele înfăţişate în da­rea de seamă prezentată con-* ferinţei de comitetul de par­tid. Pe 10 luni din acest an, planul producţiei globale a fost realizat în proporţie de 104,9 la sută, productivitatea muncii — 103,5 la sută, beneficiile — 104,2 la sută. în primele zile ale lunii septembrie, colectivul combinatu­lui şi-a îndeplinit sarcinile cinci­nalului care expiră, cincinal în care au fost obţinute suplimentar o producţie marfă de aproape 280 milioane lei şi beneficii de 108 milioane lei, a fost asimilată şi introdusă în fabricaţie, în cea mai mare parte ca rezultat al cer­cetării ştiinţifice proprii, o gamă largă de noi produse de cea mai mare importanţă pentru econo­mia naţională. Subliniind că rezultatele obţi­nute sunt rodul unei ample acti­vităţi politice şi organizatorice desfăşurate de organizaţia de par­tid pentru antrenarea tuturor co­muniştilor şi prin ei întregul­ co­lectiv de muncă la îndeplinirea sarcinilor de plan şi a angajamen­telor asumate în întrecere, darea de seamă conchidea : „Ce am rea­lizat e frumos, dar mai important e să vedem ce nu am făcut,­ ce a­­vem c­e făcut“. Şi pe mai bine de 2/3 din darea de seamă, cu exi­genţă comunistă şi principialitate partinică, au fost analizate în pro­funzime prin prisma muncii de partid cauzele unor neajunsuri, mai ales în ceea ce priveşte de­păşirea în acest an la unele pro­duse a cheltuielilor planificate la 1 000 lei producţie marfă, deşi pe ansamblul producţiei acestea au fost reduse cu 11,4 lei, nereali­­zarea planului la export şi a ce­lui de investiţii, nerespectarea în unele compartimente a disciplinei tehnologice şi a muncii, îmbună­tăţirea calităţii produselor. Prac­tic, nu a existat organizaţie de bază, secţie şi serviciu — nef­iind, bineînţeles, omise comitetul de partid şi comitetul de direcţie — care să nu fi fost trecute prin filtrul criticii şi autocriticii, fără a se ţine seamă de funcţii. Dim­potrivă, în primul rînd au fost vizate cadrele de conducere. în acelaşi timp, aşa cum aprecia pe bună dreptate, în cuvîntul său, unul din delegaţii la conferinţă, „darea de seamă a înfăţişat cu limpezime perspectiva sarcinilor noastre în viitorul cincinal". Dacă nu am fi cunoscut că or­ganizaţia de partid din combinat, colectivul de muncă de aici a în­registrat mult mai multe reali­zări în toate domeniile de activi­tate decît cele consemnate în da­rea de seamă, că stilul de muncă al comitetului de partid se remar­că prin competenţă, iniţiativă şi dinamism, am fi rămas cu impre­sia că la Combinatul chimic din Făgăraş dăinuie serioase neajun­suri. Poate că pentru unii acest mod de a privis activitatea ar putea fi taxat ca falsă modestie, ca ten­dinţă de „a-ţi turna ţărînă în cap" sau critică de dragul criticii. Profund greşit­ . Conştiente de realizările obţinute, comitetul de partid, organizaţia în întregul ei, s-au călăuzit după principiul să­nătos, caracteristic conducerii par­tidului nostru, potrivit căruia exi­genţa comunistă, progresul, nu fac casă bună cu automulţumirea. Că bine a făcut comitetul de partid procedînd în acest mod, a rezultat din felul cum au decurs dezbaterile. Acelaşi caracter de lucru, lipsit de, festivism, acelaşi spirit critic şi autocritic, aceeaşi exigenţă comunistă au dominat toate luările de cuvînt. Nimeni nu a căutat să aducă tot felul de „justificări" criticilor aduse în da­rea de seamă (nici nu ar fi fost posibil, deoarece au fost făcute cu toată răspunderea, principial, în deplină cunoştinţă de cauză). Adunări şi conferinţe pentru dare de seamă şi alegeri în organi­zaţiile de partid fiecare vorbitor privindu-şi auto­critic activitatea, străduindu-se să-şi aducă contribuţia la îmbu­nătăţirea muncii de viitor a orga­nizaţiei de partid, ceea ce s-a reflectat de altfel în cele peste 40 de propuneri valoroase cu care a fost completat proiectul planului de măsuri. Relevînd faptul că studiile şi analizele întreprinse de comitetul de partid cu ajutorul comisiei economice au oferit posibilitatea adoptării de măsuri eficiente pen­tru soluţionarea unor probleme vitale ale activităţii, economice a combinatului, mai mulţi delegaţi, printre care Dan Foghel, Aurel Suciu, Tiberiu Vlad, Vasile Pă­­culea şi alţii, au criticat faptul că, comitetul de partid şi organiza­ţiile de bază nu au urmărit de fiecare dată finalizarea hotărîri­­lor, ceea ce a făcut ca unele ne­ajunsuri să dăinuie. Aceasta şi pentru faptul că cei chemaţi să le ducă la îndeplinire nu au fost traşi la răspundere. „Dacă mai a­­vem încă­­ neajunsuri, mai ales manifestări de nerespectare a dis­ciplinei în muncă şi tehnologice, a regulilor de protecţia muncii, spunea în cuvîntul său Teodor Şuteu, directorul general al com­binatului, aceasta se datoreşte faptului că uneori noi, comuniş­tii, nu luăm atitudine combativă faţă de lipsuri, le trecem cu ve­derea, le tolerăm, deşi de cele mai multe ori este vorba de nerespec­tarea unor legi. Rău este însă că neglijenţa, slaba răspundere faţă de îndeplinirea unor obligaţii de serviciu sau hotărîri ale organi­zaţiei de partid, şi-au făcut loc şi la unele cadre cu munci de răs­pundere în combinat. Oare dacă ai o funcţie de conducere, hotă­­rîrile organizaţiei de partid nu sînt obligatorii şi pentru tine în calitate de comunist ? Nu mai puţin adevărat este însă că şi co­mitetul de partid, organizaţiile de bază nu au tras la răspundere pe aceşti tovarăşi“. Punînd pe primul plan dezbate­rea activităţii economice, sarci­nile ce revin pe viitor organiza­ţiei de partid, conferinţa a acor­dat o atenţie deosebită muncii de educare comunistă, perfecţionării relaţiilor interumane, domeniu în care comitetul de partid şi orga­nizaţiile de bază au dobîndit o bună experienţă care se cere însă dezvoltată, finalizată. în­­acest context, mai mulţi delegaţi, prin­tre care Iosif Vlad, Ioan Toan­­chină, Eugen Lukacs, au subliniat necesitatea intensificării muncii politico-educative şi propagandis­tice, mai ales în rîndurile tinere­tului, pentru combaterea manifes­tărilor de indisciplină şi formarea a cu­ mai mulţi tineri muncitori pentru a întruni calităţile ce se cer pentru a fi primiţi în partid. De asemenea, avînd în vedere ro­lul important pe care-l au maiş­trii, nu numai în calitate de or­ganizatori şi conducători ai locu­lui de muncă, ci şi ca educatori, s-a insistat pe perfecţionarea conţinutului „Zilei maistrului",o iniţiativă valoroasă a comitetu­lui de partid din combinat. Cu deosebită exigenţă a fost exa­minată şi activitatea unor mem­bri de partid care cred că achitîn­­du-se de obligaţiile profesionale şi-au îndeplinit îndatoririle sta­tutare, avînd o slabă prezenţă în activitatea obştească. „Pe bună dreptate am fost criticaţi în darea de seamă pentru neajunsurile din organizaţia noastră de bază, spu­nea în cuvîntul său delegatul Ion Tănăsescu. Dar să spunem lucru­rilor pe nume, pentru că aşa sun­tem­ învăţaţi noi, comuniştii. In­fluenţa şi capacitatea de mobili­zare a organizaţiei de bază depin­de de felul cum fiecare membru al ei ia parte la activitatea de partid. Sînt însă unii foarte activi pînă ce se remarcă şi reuşesc să promoveze în funcţii de răspun­dere, pe linia profesională. O da­tă scopul atins, consideră că sînt membri de partid onorifici şi că munca de partid trebuie să o du­că numai cîţiva. Cu aceşti tova­răşi va trebui să muncim mai mult, să-i facem să înţeleagă că în partid nu intri pentru funcţii, ci pentru a-ţi dărui întreaga ca­pacitate traducerii în viaţă a po­liticii sale". Luînd cuvîntul în încheierea dezbaterilor, tovarăşul Ioan Ba­­boia, secretar­ al comitetului ju­deţean de partid, a apreciat fap­tul că nelăsîndu-se îmbătaţi de automulţumire în urma succese­lor incontestabile obţinute, comu­niştii din combinat au dat dova­dă de maturitate politică, de un pronunţat spirit critic şi autocri­tic, ceea ce garantează că sarci­nile mari şi complexe ce le revin din viitorul cincinal şi în primul rînd pe anul 1971, vor fi duse la îndeplinire exemplar. Subliniind necesitatea intensificării preocu­părilor pentru creşterea producti­vităţii muncii, reducerea consu­murilor specifice, ridicarea cali­ficării tuturor salariaţilor şi pre­gătirea cadrelor necesare noilor capacităţi de producţie ce se vor construi, realizării planului de ex­port prin mai buna prospectare a pieţei internaţionale şi populari­zarea produselor combinatului, vorbitorul s-a oprit asupra sarci­nilor ce revin comitetului de par­tid în ceea ce priveşte îmbunătă­ţirea muncii de educaţie comunis­tă a membrilor de partid, perfec­ţionarea în continuare a stilului şi metodelor sale de muncă L. SURARU Z. FORT Cupa „Vornicul“ Duminică, 22 noiem­brie, la Bran se desfă­şoară etapa finală­­ a cupei „Voinicul", pen­tatlon sportiv-turistic pionieresc cu un pro­nunţat caracter aplica­Organizată de Consi­liul judeţean al organi­zaţiei pionierilor, în co­laborare cu Inspectora­tul şcolar şi C.J.E.F.S., competiţia impune ca probe obligatorii un e­­xerciţiu de gimnastică, tragere la ţintă cu ar­cul, cursă cu obstacole, o probă tehnică şi un joc pionieresc şi re­uneşte participarea a 36 de echipe şcolare din judeţ, cîştigătoare ale etapelor pe centre de comună. Amploarea şi tradiţia acestei întreceri în judeţul­­nostru fac ca alături de organiza­tori să fie prezenţi şefii comisiilor sport-turism din întreaga ţară, în ve­derea realizării unui schimb de experienţă. tiv. DRUM NOU DIN VIATA CULTURALA Bucuroşi de oaspeţi? Puneţi-vă în situaţia ingrată ca, în timp ce odăile le aveţi nemă­turate, lucrurile vraişte, sobele reci, geamurile sparte, cineva vă bate la uşă şi vă întreabă, după tipic : „bucuroşi de oaspeţi ?" Sînt convins că în clipa aceea, aţi pre­fera ca pămîntul să se crape, ca să puteţi intra în spărtură­ de jenă. Nimănui, oricît de slab gospo­dar ar fi, nu-i vine la îndemînă să primească într-o astfel de ca­să musafiri, din simplul motiv că noul venit, deşi se face că nu observă ţinuta dezordonată de dinăuntru, în gînd te va judeca, şi la momentul oportun îţi va face imputaţii. V-aţi pus asemenea întrebări, bunăoară dv., stimaţi directori de cămine culturale ? Ce răspuns v-aţi da (acum cînd lăcaşul de cultură e suprasolicitat) la între­barea banală, „bucuroşi de oas­peţi ?" Am certitudinea că Nagy Károly, directorul de la Hoghiz, Nicolae Popa de la Comăna — ca să a­­mintesc doar doi vrednici acti­vişti culturali de la sate — nu vor avea motive să roşească, ros­tind : „Bucuroşi!“. Instituţiile de care răspund cei doi directori, cit şi cele din satele­ aparţinătoare, întrunesc mai toate condiţiile ce­rute de o practică culturală la ni­velul exigenţelor. Nu vreau să spun că ţinuta şi dotarea aces­tora au atins idealul dar că tot ce a fost necesar pentru punerea în valoare a aşezămintelor respecti­ve s-a înfăptuit. Şi asta e o do­vadă că cei ce poartă răspunde­rea faţă de destinul lăcaşurilor de cultură din aceste localităţi sînt oameni cu probitate profe­sională, gospodari care se respec­tă înainte de toate, pe ei înşişi. Ciocănind însă la uşa căminu­lui cultural din Ungra (construit în anii din urmă) şi întrebînd : „Bucuroşi de oaspeţi?", directorul căminului sau primarul, etalînd nişte pete de roşeaţă în obraji, se vor bîlbîi, după cum urmează : „Da, şi nu prea, căci să vedeţi, lă­caşul e destul de slab îngri­jit, prezintă degradări, e murdar. Poftiţi însă înăuntru, că-i mare, spaţios, numai că-i frig ca-n peş­teră..." Şi musafirul care trece pragul căminului cultural de aici îşi reaminteşte că a mai văzut ase­menea „monumente" ale neglijen­ţei la căminele din Lisa, Ticuşul Vechi, Copăcel Rucăr. Directorii din aceste aşezări, secondaţi de primari, cîntă acelaşi refren ca la Ungra, bineînţeles cu modulaţii distincte : „Poftiţi, dar iertaţi de cum­plita dezordine“... (Lisa) ; „Scuzaţi-ne, dar arată cam ne­glijent"­(Ticusul Vechi); „Intraţi, vă rog, dar deschideţi umbrela, căci plouă prin tavan“ (Copăcel)­­­ „Păşiţi, vă rog, cu băgare de seamă, să nu vă cadă vreo grindă în cap !" (Rucăr). Cititorul care urmăreşte cu a­­tenţie temele abordate de ziarul nostru îşi reaminteşte că însem­nări similare au apărut, aproape cu regularitate, în fiecare toam­nă şi iarnă. Mulţi dintre ei sunt tentaţi a ne acuza pentru că ne repetăm. Dar nu redactorul e principalul vinovat că­reia o temă oarecare, de două sau nouă ori, ci acei factori care nu vor, sau nu pot să recepţioneze critica, în­­tr-un singur exemplar. Cei de la Lisa, Rucăr, Copăcei s-au obiş­nuit ca să intre şi să iasă din iar­nă, mereu în focurile criticii, aşa că nici nu-şi mai­ pun problema ■ c-ar putea fi şi altfel. Un singur amănunt ne intrigă — justificările de tot soiul cu ca­re sîntem întîmpinaţi de fiecare dată aici. Cînd e să discuţi despre baza materială a unităţilor cul­turale din satele aparţinînd co­munelor Lisa, Şinca, Hălchiu primarii îţi fac capul buhai cu atîtea „condiţii obiective". Dacă ar fi după noi, am detaşa pe a­­ceşti plîngăreţi la Hogh­iz, Gincu şi Comăna, ca să înveţe de la co­legii lor cum să se văicărească mai puţin şi să facă treabă mai temeinică, fără fonduri „de sus", ci din resurse locale. Poate că ar fi şi asta o cale prin care să ajungem la situaţia ca, rostind la oricare uşă de cămin : „Bucuroşi de oaspeţi?" — să ţi se răspundă : „Încîntaţi, poftim !" A. VAIDA Şantier de creaţie CU VHTIA CORBUL DESPRE... ŞI Debutul literar la şaptesprezece ani cu romanul , ,Babei Palace”, romanul frescă „Sclavii pâmîntului", care releva reale vir­tuţi scriitoriceşti, traducerea a peste două­zeci de romane, dintre care spicuim titluri ca „Arborele care plînge" de Vicky Baum, „Sîmbâtă seara, duminică dimineaţa" de Alan Silitoe, ,,Cei goi şi cei morţi" de Nor­man Meiler - iată numai cîteva repere ale biografiei literare a scriitorului Vintilă Co­r­­bu­l. Vintilă Corburl Reapare în librării în 1966, cu primul volum din romanul-flu­­viu „Dinastia Sunderland Beauclair"; în 1967 apar volumele I şi II din prima parte a romanului, sub titlul „Idolii de aur". Cea de-a doua parte a „Dinastiei Sun­derland Beauclair" poartă numele de „Pă­sările de pradă", primul volum al acestei părţi secunde văzînd lumina tiparului în 1969. Scriitor cu multiple valenţe, Vintilă Corbul va ataca cu aceeaşi siguranţă şi romanul poliţist. Astfel, în 1969, scrie, în colaborare cu Eugen Burada romanul „Ce­nuşă şi orhidee la New York" în care tra­tează problema foarte actuală a... Mafiei. Scrie, de asemenea, doua scenarii de film, patru piese de teatru si traduce alte trei piese : „Ploaie" de Somerset Maugham, „Un orai al tuturor timpurilor* de Robert Bolt, „Amorul propriu" de Marc Camoletti. De curînd am avut prilejul să stau de vorbă cu Vintilă Corbul despre, dar... veţi vedea.­­ Ne apropiem de finele anului 1970 şi nu v-am văzut de loc prezent în librării, cu un titlu nou. La ce lucraţi în pre­zent ?­­ La un roman ce va cuprinde eveni­mentele petrecute între 4 aprilie şi 23 Au­gust 1944 atît in România cît şi în Europa. Cartea se va numi „Fierul cel de la soa­re apune". Romanul scris la persoana I, şi avînd ca personaj principal pe genera­lul german Eugen von Altenburg Delmont, povesteşte evenimentele premergătoare ac­tului istoric de la 23 August 1944, ce a însemnat pentru frontul german trecerea României de partea alianţei antihitleriste. Lucrez, de asemenea, la un roman care abordează problema tineretului contempo­ran. Este vorba de „Un tînăr hippy caută o meserie“ în care hippysmul, acest fe­nomen al secolului XX, apare în adevă­rata sa lumină. — După cite înţeleg aţi întrerupt „Dinas­tia Sunderland Beauclair“... — De loc. Paralel cu cele două romane amintite mai sus, lucrez și la volumul III din „Păsările de pradă", al șaselea vo­lum al romanului. — După cite am observat, o altă pro­blemă care vâ preocupă este... Mafia. Aţi mai scris ceva pe această temă ? — De curînd am terminat un nou roman despre Mafia intitulat „Groaza vine de pretutindeni", tot în colaborare cu Eugen Burada. Departe de a fi un roman de a­venturi, „Groaza vine de pretutindeni" zu­grăveşte drama unui tînăr „înrolat" în Ma­fia. Şi cu acelaşi Eugen Burada am scris (şi terminat) o piesă de teatru care se numeşte „Rendez-vous cu destinul", in care vizez pirateria aeriană. — Şi aţi părăsit genul poliţist ? — Nu. Din nou amintesc numele lui Eu­gen Burada cu care scriu acum romanul „Altora le place heroina". — Alte proiecte ? — Pentru 1970 cred că ajunge ! H. LEREA Lecţie de sculptură la Liceul de muzică și arte plastice din Brașov. (Urmare din pag. 1) o realitate. L-am rugat pe interlo­cutor să ne spună ce consecințe pot avea aceste întîrzieri ce le pro­voacă beneficiarii ?­­ Se știe că încheierea contrac­telor pentru materiale se face anti­cipat. Evident că, neavind proiec­tele, noi cerem materiale - trebuie să cerem, altfel nu mai primim nimic dacă nu facem acum acest lucru - dar o facem empiric. Este şi normal că vor apărea in execu­ţie nepotriviri între ce am cerut şi ce ne e necesar. Intervin situaţii că trebuie să căutăm alte materiale. Cele aduse ne rămin în stoc, deci ne afectăm situaţia economico-fi­­nanciară. Faptul cel mai grav este că noi întirziem execuţia obiectivu­lui, se creează de la început semne de întrebare legat de respectarea scadenţelor. Beneficiarii nu se gîndesc desi­­gur acum la faptul că îi provoacă greutăţi constructorului, îl întîrzie efectiv. Dar nu se vor da în lături, după ce vor preda proiectele, să spună că, constructorul nu îi spri­jină să-și facă planul, îl vor re­clama peste tot, într-un cuvînt, îi vor cere acestuia să se facă lun­tre și punte, ca s-o scoată la ca­păt. Ei bine, în toate aceste ca­zuri constructorul nu face altceva decît să tragă după el căruţa cu restanţe, cu neglijenţe a beneficia­rilor şi este nedrept. Ne întrebăm dacă organizaţiile de partid de la uzina „Rulmentul", de la „Electro­­precizie", de la uzina „6 Martie" etc., cunosc exact şi au intervenit pentru ca factorii de­ decizie să se achite în timp util de obligaţiile ce­­ le au faţă de constructor ? După deznodământul de acum tinzi să crezi contrariul. D­in egală măsură pentru construc­tor este necesar ca el să-şi con­tracteze baza de materii prime şi materiale pentru a-şi putea realiza viitorul program de producţie. Ne-am dus la serviciul de aprovi­zionare al întreprinderii.­­ Dacă vi s-a spus la serviciul plan că documentaţia pentru vii­toarele lucrări e asigurată în pro­porţie de 55 la sută, ne relatează ŞTEFAN ŞINCAN, şeful serviciului. LOCUL împărţiţi pe din două procentul şi el vă va spune în ce proporţie a­­vem asigurate materialele. De ce numai atît ? Din acelaşi motiv al lipsei de documentaţie. La mijloc nu este insă numai aceasta. N-am reuşit­­să încheiem contractele pen­tru materiale. Se petrec in acest domeniu nişte lucruri incredibile. Ni s-a cerut, spre exemplu, in iulie să întocmim conform noii legi a con­tractelor, in baza căreia au fost desfiinţate repartiţiile, necesarul de materiale pentru ca să-l trimitem furnizorilor. După 15 zile forul nos­tru tutelar (T.L.C.M. din cadrul M.I.C.M. - s.n.), ne-a spus că cere­rile către furnizori nu sunt valabile şi că să facem altele pe care să le trimitem lui. Am întocmit deci încă o dată specificaţiile de ma­teriale şi le-am trimis. Intre timp la ministere s-a ,,inventat" o formă nouă care substituie, de fapt, un conţinut, sistemul repartiţiilor la materiale. Ministerele elaborează acum „nivele" pentru materiale. A­­ceste nivele le-au comunict forului nostru, tutelar, iar ace­sta — nouă. Noi însă contracte tot nu putem­­ încheia pentru că deși unele ministere ne-au co­municat prin forul nostru tutelar ni­velele pe care ni le alocă, nu ne-au spus cine sunt şi furnizorii. Aveam să aflăm de la interlocu­tor şi alte anomalii inventate între timp la ministere şi forurile tutelare ale întreprinderilor furnizoare care încalcă vădit legea contractelor şi impietează în ultimă analiză asu­pra asigurării bazei materiale a producţiei la constructor. Unele centrale (şi e cazul celei de pre­fabricate din Bucureşti) îrn virtutea unor interese înguste şi-au structu­rat de aşa natură producţia incit pentru unele materiale constructorii sunt refuzaţi, li se propun sortimente cu care ei n-au ce face. Alte cen­trale încă n-au definitivat exact planul întreprinderilor în subordine (cazul centralelor Ministerului In­dustriei Metalurgice). Astăzi, zilnic între I.C.I.M. şi diverşi furnizori din ţară se poartă dialoguri de acest fel : — Ne daţi materialul cutare. Ne acceptaţi contractul ?, întreabă cei de la Braşov. Şi răspunsul : — Nu ştim, încă nu ni s-a sta­bilit pla­nul de producţie. Cînd ni se va stabili vă comunicăm dacă vă dăm sau nu. Ei bine, un asemenea mod de a conlucra l-a făcut pe constructor să aibă la ora actuală necontractate 674 tone ţeavă construcţii, 603 tone conducte metalice. Cu laminatele se stă la fel, cu prefabricatele tot cam aşa. Constructorul este îngrijorat — şi are motive să fie îngrijorat, de o asemenea „receptivitate" a minis­terelor şi centralelor industriale pen­tru creşterea operativității în sfera aprovizionării. Se pune însă și în­trebarea : T.L.C.M. care tutelează I.C.I.M.-ul, ce ajutor îi dă, dacă asigurarea cu materiale a planului pe 1971 este atît de critică ? Figurat vorbind, pentru construc­tor mai aproape decit­ anul 1971 este trimestrul I — '71, cînd trebuie să se realizeze în această perioadă un sfert din planul anual, creînd astfel premisele înfăptuirii ritmice a sarcinilor pe întregul an şi a res­pectării scadenţelor. — Întreprinderea noastră dispune de capacitatea de a cuprinde toate obiectivele, avem oameni, utilaje, condiţii de a înfăptui sarcinile pri­mului trimestru, observa­tor, Şincan. Dar să avem şi proiectele şi mate­rialele. Nu negăm fireşte că, constructo­rul nu are capacitate pentru a realiza un sfert din planul anului viitor în trimestrul I '71. Dar, pre­gătirea pentru iarnă a unor şan­tiere este din păcate critică. Aşa stau lucrurile, de exemplu, pe şan­tierul Uzinei de autocamioane. E drept că pregătirea acestui şan­tier nu depinde în exclusivitate de constructor, dar şi el are o contri­buţie la întîrzierile ce s-au creat. Nici pe şantierele de la I.U.S., F. S. Rîşnov, I.C.A. Ghimbav etc., construcţiile nu se află la stadiile pe care le reclamă pregătirea pen­tru anotimpul friguros. Constructo­rul este desigur îndreptăţit să re­clame sprijinul beneficiarului în pro­blema asigurării documentaţiilor, şi al forului tutelar pentru asigurarea bazei de materiale, dar el trebuie şi să-şi pregătească temeinic şan­tierele pentru iarnă. Aceasta este de altfel premisa esenţială a de­­butării în noul an cu rezultate pe măsura prestigiului de care între­prinderea se bucură printre con­structori. PROIECTELOR Nr. 8047 In dialogul meu cu activiş­tii culturali de la oraşe, şi în­deosebi cu cei de la sate, chestiunea filmului cu carac­ter ştiinţific revine foarte frec­vent. Cum zic, mai cu seamă directorii de cămine, în dorin­ţa de a spori gradul de atrac­­tivitate a manifestărilor, cer filme, cu­ mai multe filme de ştiinţă popularizată, cunos­­cîndu-se aderenţa spectatoru­­luiui la acest gen al artei cinematografice. De fiecare dată cînd recep­ţionez această dorinţă, obiş­nuiesc să-l îndrum pe direc­torul de cămin la Întreprinde­rea judeţeană cinematogra­fică. Numai că, dintr-o recentă documentare, m-am convins că, de fapt, trimiţind pe acti­vistul cultural aici, comit o gravă eroare. Aici, in de­pozitul întreprinderii, există doar 12 filme cu tematică le­gată de formarea concepţiei materialiste asupra lumii, une­le vechi, uzate, care au reali­zat performanțe demne de consemnat. Cele mai multe au fost rulate de peste 100 de Poftifi la filme... uzate ori, unele apropiindu-se de 200 de reprezentaţii. Aflu, de asemenea, că „Adevărul des­pre Adam", „Moleculele vie­ţii", ,.Mişcările scoarţei pă­­minteşti", „Locul nostru in U­­nivers" etc., au fost vizionate în mai multe rinduri, in ace­leaşi localităţi, ceea ce cre­ează nedumeriri în rindul spectatorului. Prezentind filmele ,,Arhitec­tura Universului", ,,Cuvintul vindecă", „Omul din Lună", „Tămăduirea", „Memoria vie­ţii" sau ,,Miracole", omul din sală află amănunte ştiinţifice din cele mai interesante, ca­re-l captivează, care-l fac sen­sibil la adevărul ştiinţific. Dar, în­ acelaşi timp, in intimita­tea lui se naşte dorinţa de a cunoaşte alte faţete ale com­plexelor probleme abordate în aceste producţii. Regretabil este însă că in ma­terie de astfel de producţii, prin care omul să poarte un dialog permanent cu ştiinţa, suntem­ puşi in faţa unei să­răcii inexplicabile. De la pu­nerea în reţea a filmului „10 ani de eră cosmică", au tre­­cu­t mulţi ani, dar fon­dul întreprinderii nu a spo­rit cu filme noi care să facă suma imenselor cuceriri re­purtate de om, de ştiinţă, în explorarea universului. Uma­nitatea este martora unor u­­riaşe descoperiri ştiinţifice­­ atestate incontestabile ale materialităţii lumii. O lume infinită de noutăţi ştiinţifice stă in faţa opera­torului de filme, dar judeţul Braşov nu dispune decit de 12 filme documentare de ştiin­ţă popularizată. Recent, Co­mitetul de Stat pentru Cultu­ră şi Artă a difuzat în ţară expoziţia volantă ,,Pămintul­­ in lumina ultimelor desco­periri ştiinţifice". Admirabilă unealtă de influenţare ştiinţi­fică in mina activistului cul­tural! Dar detaliile planşelor ar putea constitui o minuna­tă arie tematică pentru un ciclu de filme documentare şi asta numai şi pentru faptul că cinematograful are milioane de prieteni. Urmărim emisiunile de te­levizor şi de multe ori con­damnăm uşurinţa cu care se risipeşte pelicula. Un film mut, care face trecerea de la o emisiune sonoră, la alta, ne arată pe parcursul a 4-5 mi­nute, o veveriţă poznaşă, din zeci­ de unghiuri; o turmă a­­nonimă de oi, care paşte sub iezere; o floare bătută de vînt; o pipăie care spală gea­mul; două pisici care se joa­că... Ne plac, ne întreţin, dar... am putea renunţa la unele, în favoarea unor scurte pro­ducţii din intimităţile labora­toarelor Institutului de fizică atomică; din registrul geolo­gic al minelor de la Căpeni; din imensa catedrală de ba­zalt de la Racoş; din sălile muzeului Antipa. . ■ Dar aşa, poftiţi la filme u­­zate, un număr de 12 pe ju­deţ ! Nu facem imputaţii condu­cerii Întreprinderii judeţene cinematografice pentru acea­stă pauperitate in zestrea fondului documentar, decit in măsura in care acceptă docil să ne ofere numai ceea ce îi­ oferă şi ei instituţiile cen­trale de resort, fără a insista eficient. Ne adresăm însă Co­mitetului de Stat pentru Cul­tură și Artă cu întrebarea le­gitimă : Pe cînd vom avea prilej la un articol, cu un titlu mai încurajator ? A. SOCACIU

Next