Epoca, februarie 1926 (Anul 43, nr. 1-24)
1926-02-02 / nr. 1
ANUL SUTI — No. 1 In toată tara : 2 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la Administrația ziarului și toate Agențiile de Publicitate REDACTIVI ȘI ADMINISTRAȚII Mal Eiiulwta Ho. 20 Eta] II 4 PAGINI Fondator: NICOLAE FILIPESCU. - Director: Gr. N. FILIPESCU REAPARIȚIA 99EPOCEI“ "După o suspendare de doi ani, „Epoca“ reapare astăzi pentru a-și reluă locul ei de luptă în arena vieței noastre publice. Scutită prin trecutul ei de orice nouă profesie de credință și decisă de a urmă fără nici o abatere girul unei statornice tradiții, „Epoca" are astăzi de lămurit numai atitudinea ei față de situațiunea actuală și de evenimentele cari i-au determinat reapariția. Din punctul acesta de veidere colportorii insinuațiunilor inepte și intriganții de iatac vor avea de suferit o amară decepțiiune. .,Epocii“ reapare în momentul când partidul liberal, printr’o toleranță unilaterală, care distruge pe fiece zi echilibrul și încrederea între cei doi factori determinanți, — Regele și Țara, a ajuns să se suprapună și unuia și celuilalt, prefăcând regimul nostru politic într’o dictatură mexicană, întreaga anomalie a vieței noastre publice de la războiul reîntregirei naționale și până astăzi rezidă în această toleranță, ale cărei efecte dezastruoase, permite să aibă repercursiuni adânci în viitorul vieței noastre de stat, au culminat prin lovitura de la 4 ianuarie. „Epocii* consideră această lovitură ca primul bloc desprins de la temelia regimului nostru monarhic și prăbușit în prăpastie, prin intriga și uneltirile familiei Brătianu. Noi nu vom speculă nici clipele de rătăcire, nici nu vom șantajă durerile cari au provocat și care au dus la acest fatal deznodământ. La noua criză provocată de către groparii monarhiei în clipa în care România mai are încă de rezistat ultimelor valuri ale crizei sociale dezlănțuită de marele război, să se știe că nu noi vom răspunde, — după cum au insinuat clevetitorii, — cu donquișonada frământărilor legitimiste, speculând, și agitând spectre cari nu nouă, ci altora le tulbură conștiința. „i Epocii” a fost și rămâne pentru ideia de stat monarhic. Aceasta nu din frica vreunei înalte anateme, nici din grija cenzurei valeților dictaturei și nici din lingușire sau vreun alt meschin calcul oportunist, ci pur și simplu pentru motivul că crede că astăzi, așezământul monarhic în România este mai necesar și mai bun decât o republică din insulele Antile, în care despotismul Brăienilor să se dedea și la o mai desfrânată operă de destrucțiune morală, ascuns fie după pântecul de paradă al d-lui Cornelia Manolescu Râmniceanu, fie pitit în cizmele rcchiziționate din Basarabia ale generalului Artur Văitoianu. La încrederea și lealitatea tărei, trebme să corespundă însă încrederea și judecata niesiluită a Coroanei. Pentru noi Coroana este factorul sinurizator și balanța căreia nici o mână nemernică nu trebue să-i violenteze chibzuință sau să-i falsifice normele de cântărire, pentru a-i dărâma prestigiul sau a-i escamota prerogativele. Noi vrem să avem siguranța dăinuitei intacte a așezământului nostru politic așa precum s’a chibzuit și i’a alcătuit înțelepciunea și grija de viitorul țarei a înaintașilor noștri, vrem garanția ca porțiunea de suveranitate de care națiunea s’a dezbrăcat, împărțind-o cu Dinastia, să nu ajungă pradă nici imposturei îndrăznețe, nici apanajul bandei care astăzi încearcă să sugrume țara. De aceia lupta noastră se îndreaptă excluziv împotriva acestei bande în capul căreia, ascuns cu ipocrizie sub masca neagră a întunericului și a desfrâului, se află principele Știrbey. IEPOCA** Grozav se vorbește de trei săptămâni de „ăla“. A-i spune altfel, constitue, zice-se, un quasi-delict de les-majestate, sau un strigăt de rasvrătire Împotriva siguranței Statului. Pe calea Victoriei, in fata palatului Știrbey, a fost oprit de politie un biet cetățean care purta in fată și In spate afișul „Epocei". La circumscripția polițienească respectivă comisarul se răstește la dânsul: „Cum ai îndrăznit să-l plimbi pe „ăla"? Sfi nu cumva să te mai prind cu „el“- Te vom închide la Jilava dacă nu-l lași un pace pe „ăla". Iți dau drumul de data aceasta, dar îți confisc afișele cu „el". De trei săptămâni „Viitorul" scrie zilnic: „Fiul marelui Filipescu, care a moștenit toate defectele tatălui său și nici una din calitățile sale, a hotărât să scoată „Epoca" pentru a duce o acțiune violentă, o campanie furioasă".... Naivii cumpără „Viitorul" și a doua și a treia zi, ca să vază împotrva cui se vor deslănțui furiile „Epocei". Dar acest amănunt lipsește și va lipsi întotdeauna. Sunt lucrări de cari nu se vorbește. Cyrano nu dădea voie să se pomenească de nașul său. Am înțeles.*, „Epoca" îl va ataca pe „Ala". „Ala" este o instituție misterioasă pe care n’ai dreptul s’o ataci, dar nici s’o aperi. „Ala" nu suferă lumina zilei. „Ala" de când trăește n’a eșit pe calea Victoriei decât ca afiș al „Epocei". „Ala" este a patra putere în Statul român. .Epoca" ii va avea în vedere pe „ăla *...* ". Ultimile evenimente interne au avut darul să dezvălue până și privirilor celor mai indiferente, perspectiva pe cât de tristă pe atât de alarmantă a viitorului statului român. Aceste evenimente nu sunt decât consecința directă a intronărei despotismului familiei Brătianu, căreia după ce i s'a tolerat să înfrângă prin fraudie și violență orice posibilitate de viata legală și de control constituțional, acum se întoarce pentru a dărâma metodic și cu o fatală stăruință cel de al doilea pilon pe care se vazămă edificiul României — așezământul monarhic. Dacă lupta Brătienilor pentru sugrumarea țarei se duce cu cinism pe calea loviturilor fățișe, acțiunea lor criminală pentru compromiterea principiului monarhic se desfășoară în umbră, prin cele mai repugnabile complicități clandestine. In arsenalul de luptă ocultă, rolul cel mai odios îl joacă Principele Barbu Știrbey. Fără nici o situațiune amitabilă ln angrenajul vieței noastre de Stat, pe Barbu Știrbey îl zărim ori de câte ori se ridică un colț din vălul care acopere cazanul în care clocotesc turpitudinele Camarilei. Barbu Știrbey este cea mai hidoasă incarnațiune a imoraităței și constitue suprema indecentă a vieței noastre publice. Cu milioanele puse la dispoziția sa, de societățile cointeresate ale cumnatului său Ionel Brătianu, el cumpără tot ce este de cumpărat în țara aceasta. Până și dările de seamă ale parlamentului sunt falsificate de complicii săi, ca nu cumva țara să-l cunoască în toată urâciunea lui. In atmosfera actuală de tranzacții, de concesii și de complicități degradatoare, este nevoe mai mult ca oricând de o acțiune deschisă, energică și fără nici un menajament, dărâmând orice piedică și sfidând orice amenințare. De aceea, convins că servesc țara și principiul dinastic, am hotărât pe data de 1 Februarie, reapariția ziarului „EPOCA“. „EPOCA“ este o veche cunoștință a D-voastră. Ea nu s-a plecat niciodată în fața tranzacțiunilor rușinoase care ilustrează vremurile pe care le trăim. Acestor împrejurări și independenței sale desăvârșite, se datorește suspendarea „EPOCEI“ timp de doi ani pentru cauze de ordin pur material. Am convingerea, că de data aceasta, dată fiind, gravitatea situației, fiecare cetățean conștient va socoti de datoria sa de a ne da o mână de ajutor in opera de purificare pe care „EPOCA“o întreprinde. Gr. N. Filipescu AEAW BB Falimentul intrigei liberale D. A. Constantinescu căzut ln cursa propriior sale abilii Situația în preajma alegerilor comunale Provocarea aruncată tărei prin încăpățânarea guvernului de a fixa alegerile comunale în ajunul fiecărei de la cârmă a actualului regim, a avut din prima clipă un efect cu desăvârșire contrar decât acela așteptat de către partidul liberal-De unde prin manevra alegerilor comunale, liberalii nu urmăreau decât zădărnicirea tratativelor dintre partidul național și partidul țărănesc, pentru a arunca pe unul împotriva celuilalt, ca apoi prin spărtura obținută sa poată strecura cu ajutorul teroarei și a falsului o indicatiune electorală echivocă, menită să mai prelungească agonia regimului și să înmâne orice calcul în vederea succesiunei. guvernul se trezește astăzi în fața sa nu numai cu colaborarea celor două partide aproape complect înfăptuită, dar cu blocul tuturor partidelor de opoziție gata de a se arunca în luptă pentru a dărâma echivocul urmărit de liberali. VINA D-LUI AL. CONSTANTINESCU Nemai putând da îndărăt și văzând cu ochii dezastrul ce-i așteaptă, liberalii nu se sfiesc a arunca toată răspunderea acestei greșeli de ordin politic asupra d-lui Al. Constantinescu, care a susținut din răsputeri și a obținut fixarea alegerilor comunale împotriva marei majorități a consiliului de miniștri. Intr’adevăr, d. Al. Constantinescu s-a încurcat pentru a doua oară in sforile propriilor sale abilități. Un rol similar cu acesta de astăzi a fost încercat de către ministrul de domenii vara trecută, prin bomba alegerilor de la Camerile Agricole. Și atunci ca și acum d. Al. Constantinescu după ce a expus că desfășurase îndeajuns prin tot aparatul său de casă intrigele necesare între partidele de opoziție pentru a împiedica orice posibilitate de înțelegere, a aruncat guvernul în aventura din care se știe cum a eșit. Toate calculele abilului maestru dăduseră unul după altul greș. Trecând prin barajul de intrigi, opoziția a realizat acordul și indicația scontată de d. Al. Constantinescu în alegerile Camerilor Agricole s'a prefăcut în sentință de moarte a guvernărei liberale. DEZASTRUL SE REPETA Actualele alegeri comunale aveau după intențiile ministrului de domenii între altele și menirea tocma de a șterge și schimba indicațiunea dată de țară in alegerile agricole. Ori după alcătuirea blocului întregei opoziții, rezultatul e ca și cunoscut de pe acum, guvernul va suferi o înfrângere și mai formidabilă decât acea din vara trecută. SUPREMA OPENSIVA Totuși d. Al. Constantinescu nu dezarmează. O nouă și disperată ofensivă de intrigărie a fost pornită de ministru de domenii în situația actuală atât în tabăra partidului national cât și în rândurile țărăniste. ACORDUL DE COLABORARE ESTE IN SPECIAL ȚINTA TUTUROR INTRIGILOR. CĂCI MINISTRUL DE DOMENII CREDE CA ACEST ACORD DEPINDE SOARTA ÎNTREGULUI BLOC OPOZITIONIST PENTRU ALEGERILE COMUNALE. Noua ofensivă nu promite să aibă însă mai multe șanse ca cele precedente, ori cât de bine dresați ar fi comparșii d-lui Al. Constantinescu. Oricare ar fi micile discuții de detaliu și temporizările în traducerea pe cale practică a acordului, acestea nu vor putea nici opri, nici amâna deznodământul fatal. Alegerile comunale nu vor avea alt rezultat decât acela ca guvernul Brătianu care ori cu ele, ori fără ele, trebuiau să plece de la cârmă, să plece și cu un picior de ultimă oră tras de către întreaga țară. Avea numaidecât nevoe partidul liberal și de acest picior ca să părăsească puterea? Iată întrebarea pe care cea mai mare parte dintre guvernamentali o pun nedomeriți d-lui Al. Constantinescu. tc. Marti 2 Februarie 1926 In străinătate: 4 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la administrația ziarului și toate Agențiile de Publicitate REDACTIA SFĂ Din HISTR&m B-din Elisabeta Io. 20 Etaj n R. S. F. S. R. Desigur, nu sunt mulți cari cunosc ce însemnează cele cinci litere capitale „R. S. F. S. R.” Nu sunt mulți cari știu, cum a cincea parte din suprafața pământului, trudită de o sută patruzeci milioane de locuitori, este reprezentată astăzi prin cinci slove, aidoma unei societăți de cointerssare sau ajutor reciproc. R. S. F. S. R.. — Rossiskaia—Socialisticenskaia- Federativnaia-Sovetnaia-Respublica,— nu este altceva decât uniunea celor 23 de republici sovietice, dăruite cu mărinimie de regimul bolșevic celui mai blajin popor din istorie. Acum, la începutul lunei, se împlinesc 9 ani de la faimoasa abdicare a Țarului Nicolae, de când peste tot cuprinșii] Rusiei s’a revărsat Nilul fericirilor democratici de când binecuvântarea cerească le-a dăruit reregismul sovietic și ocârmuirea bolșevică pe care n’o prevăzuse nici o Biblia și nici un Thalmud-Ziuă de 2 Februarie 1917, reprezintă una din cele mai dureroase pagini, scrisă de o mână de oameni cari nu aveau nimic comun, nici cu tara, nici cu limba, nici cu neamul pe care și azi mai vor să-l fericească prin distrugere și siluire. Dar cum protagoniștii raiului terestru, mutat temporar în împărăția țarilor, vor cu orice chip să ne fericească și pe noi, și mai ales cum în această ordine de idei s’au găsit și în România trimiși de-ai îngerului Gabriel, care să ne prepare bucuria de mâine, se impune, mai mult ca oricând să fim atenți și să ne drămuim toate mișcările. Puterea de „fascinațiune" de care se bucură exponenții regimului bolșevic, fiind în prima în ce de natură pecuniară, trebuie să controlăm în mod special propaganda și toată acțiunea desfășurată de soviete la noi. Aceste măsuri trebuesc luate din vreme și cu atât mai grabnic, cu cât sunt unii cari au început să creadă că de rândul acesta vom fi siliți să facem pace cu Rusia dumnealor. Fără să ne îngrijorăm totuși, ținem să facem remarca, cum unii s’au convins în mod subit de reluarea tratativelor cu Răsăritul plin de lumină al comisarului Trotzki. Convingerile acestea subite au început să se manifeste și aiurea. In Iugoslavia ministrul de externe a declarat că „deși nu-i nimic nou, totuși, pentru că opinia publică din țară și străinătate este foarte preocupată de relatiunile cu Rusia, tin să declar că, fiecare stat membru fin Mica Antantă are dreptul să-și reguleze situația fată de Rusia cum îi place mai bine, după interesele sale“. Intre cele trei state membre ale Micei Antante, nu este stabilită nici o linie de conduită comună cu privire la Soviete. D-l Ninchi a făcut această declarațiune pentru că teoretic si au început în Regatul Iugoslav o propagandă pentru Rusia de azi. La noi „curentul“ acesta nu poate să prindă, întrucât experiența ne-a învățat unde sfârșesc teoriile sovietice-Kameneff, Trotzky, Kara-Khan, Rikoff, Stalin, Cicerîn, Racovsky, Buharin și ceilalți trimiși ca să fericească globul terestru după sistemul lor, pentru noi agramații în materia democrației moderne, vor rămâne de-a pururi icoana desăvârșită a distrugerii și negarea a oricărui simț de demnitatea omenească. De aceia, noi nu vom permite nicicând și nimănui să precupețească cu cei de peste Nstru, drepturile României, imprescritibila și nesămuita noastră mândrie națională. AL. V. CASIMIR ii Afișul „Epocei UN PUNCT PE Y NECESAR Din simpatie firească. într’un număr recent, confratele „Cuvântul“ s’a ocupat de sugestivul Afiș-Program al ziarului nostru. Cu acel prilej a insistat asupra „tipului“ care constitue miezul afișului și ținta de căpetenie a săgeților „Epocei“. Și conturăndu-l cu o preciziune surprinzămiue personalitatea fizică, l-a destaluit cititorilor : Omul invizibil. Și n’a greșit. Așa este într'adevăr. A greșit insă dăndu-i calificativul de Rasputin max-linderizat. Da, a greșit, fiindcă oricât ar fi de fericită expresia, dozajul compoziției ei nu e cel adevărat. Dozajul cuvenit tipului nostru este altul și anume acel care dă calificativul Max Linder rasputinizat. Căci e vădit, în tipul de pe afiș predomină comicul, vis comica, și, indiferent dacă efectul lui hilarant e „mugre-soi, — ogvitCre-ul nostru este mai mult Max Linder ne cai Rasputin.— mai ales că din aptitudinile acestuia din urmă ii lipsește tocmai cea mai esențială.E vorba se inelege de misticism). In celelalte argumente de ordin fizic, istoric, biografic, politic, linguistic și, ori cât ar părea de paradoxal, chiar moral, sunt inepuizabile pentru a dovedi că personalitate in chestiune este un Max Linder rasputinizat si nu un Rasputin max-linderizat. Semnalăm confuziei confratelui nostru se impunea. Și punem punctul de y. fără teamă că pe o asemenea chestiune s’ar putea isca o polemică, ori tocmai pentru faptul că s’ar putea naște o polemică pe care altcineva decât noi s’au confratele „Cuvântul“ n’ar dori-o. SWING Dușirri .Viitorul“ vorbește cu o foarte tărănească“ evlavie de alegerile comunale. Pariera că imediat după ce te va cunoaște rezultatul lor acelaș Viitor“ le va numi alegeri comuniste. * D. Vintilă Brătianu, vaginistrul de la finanțe, vrea să pună taxe îngrozitoare pe moșteniri. Intenția e vădită: nimeni să nu vrea să moștenească guvernul, Un grup de tineri liberali nemulțumiți de cinstea notorie a partidului, au făcut să apară ziarul de asanare „Răspunderea". Iar brăzieniștii profită de prilej ca să se laude că au și ei insfârșit o „răspundere“. BARBU ȘTIRBU Orientări Ultima lucrare reprezentată lui Kistemaeckers, „La nuit est a a nous“... a impresionat prin degajarea complectă a autorului de mnnera lui cunoscută. Aceasta, nu numai în privința tehnicei, propriu zise, dar mai ales a facturei dialogului, care cultivă pe alocuri anecdota ușoară în serviciul unor situații sufletești proprii dramei. Ceea ce este însă mai interesant în această piesă, e contrastul din care izbucnește conflictul. E un contrast care poate da multe lecții criticilor „crizei literare“ de azi și în special scriitorilor. Intr’un mediu cât se poate de modern, într-o lume financiară și sportivă, doi inși reușesc să reînvie dragostea clasică a lui Tristan și Iscult a Juliettei și a lui Romeo. Surt doi inși cât se poate de moderni în aventura vieței lor : un conte ruinat și o fată automobilistă. Și cu toate acestea, dragostea lor e veridică până în cele mai riscate momente ale piesei- Sunt doi romantici cari trăesc în zgomotul palpitațiilor moderne ale bursei, în mijlocul tranzacțiilor fugitive cari au gonit până și bătrânul tabiet din programul vieței normale astăzi. Cu toate acestea, nu sunt doi anormali, pentru că natura lor nu are nimic de suferit de pe urma vieței sau a mediului pe caii și le-au ales. Și mai ales, nu sunt doi inadaptabili. Dimpotrivă , ea conduce, și cu multă pricepere, și cu multă însuflețire, o societate de automobile. Mediul pare clar că n‘are nici o influență asupra structurei sufletești a celor doi îndrăgostiți. De fapt, n‘are nici o influență într’atâta cât nu-i condamnă inadaptabilii. Insă romantismul lor e proclamat oarecum, de necesitatea unui refugiu în viața intimă, viata mai ideală a caracterului sufletesc. Ne vedem deci în fața unui conflict tacit între mediu și om, conflict care pare propriu timpurilor de tranziție ale istoriei. Această constatare e importantă pentru orientarea literaturii de azi. Ca și viața socială, literatura se află la o răspântie. Intregrabă și nedumerire, literatura de azi a îmbrățișat tipuri noul de indivizi, creați deseori numai cerebral și în general eșalonați pe o scară morală care nu are nimic înălțător, care tinde mai mult spre moarte decât spre viață. Făcând sute de experiențe pe trupuri de manechine, literatura a câștigat doar în ceea ce se chiamă „tratarea“ ei, precizându-și tehnica și subtilizându-și forma prin intervenția predominantă aproape a inteligenței. E un laborator al estetizării astăzi, până și în paginile triviale, din care literatura va lăsa scriitorilor de mâine un tezaur inepuizabil de perfecționări. Ar fi interesant să se știe dacă, din enormul material estetizat, pe care l-a strâns în ultimii douăzeci de ani literatura, și mai ales după războia, au s-ar putea începe chiar de azi o reacțiune împotriva manechinelor atât de frumos îmbrăcate . Eistemaeckers ne dă răspunsul în ultima lui piesă. E suficient să analizăm conflictul acela tacit între natura intimă a omului și viața la care-1 obligă necesitățile materiale și concepțiile practice de azi, pentru că să descoperim în mulți, foarte mulți, contemporani grăbiți și disciplinați, acea necesitate a refugiului, care a făcut din îndrăgostiții lui Kisteraeckers doi eroi în haine moderne. Și nu se știe dacă literatura de azi, covârșită mai mult de suprafața vieței, nu ar reuși mai din plin și mai eficace, dacă scriitorii ar căpăta curajul să mai scoată în arena literară câțiva eroi, cu tot ridicolul pe care l-ar putea stârnieventual un Des Grieux făcând voiajul până în Americă în aeroplan. Arăta Gémnier în cartea lui asupra teatrului că teatrul e o funcție socială și o religie, in adevăr, teatrul e mai puternic decât cealaltă literatură. Teatrul nu convinge individual, ci se adresează direct massei. Prin teatru, mai mult decât oricum, eroii distrugători ai apatiei sufletești de azi și-ar putea împlini misiunea. Subiectele cari lipsesc peste tot azi și cari ar trebui să slujească numai pilde de forță sufletească, în locul pildelor de decreptitudine și moarte, ar reuși să repună viața în literatură și o lumină, mai descifrabilă în fața vieței. Și literatura nu ar fi retrogradată : eroii ar convinge și ar însufleți ca mijloacele tehnicei moderne. Câștigul ar fi dublu. E neapărată nevoe de o îndrumare sănătoasă a literaturii. Subiectul pare azi exclus din preocupațiile multor literați. E considerat ca un lucru inutil. E de ajuns să știi să jonglezi cu subtilitățile psihologice, ca să faci un roman sau o piesă de teatru dintr-o simplă discuție de cafenea. Acest lucru e foarte adevărat și foarte interesant. Trebue să ai în adevăr talent ca să poți face un lucru întreg și de sine stătător dintr'un fragment divers. Dar nu e mai puțin adevărat că viața reală și impresionantă a unei opere literare stă în subiect. Subiectul ar trebui ales cu multă îngrijire. Atunci nu ar avea numai eleganță și subtilitate, ci profunzime și forță. E tot atât de adevărat că am fi mândri să se nască între noi un Wedekind. Știm că sunt mulți începători la teatru cari vor să-l imite. Dar am fi mult mai folosiți dacă wedekinzii noștri și-ar risipi talentul și agerimea observatei, fie pentru aducerea în teatru a eroilor moderni, fie pentru satirizarea unor stări de lucruri curente, cunoscute de altfel de toată lumea. Căci, nu e curios că azi, când ne lipsesc eroii, sau stau prea ascunși și când lumea e inundată de tipi ridicoli, nimeni nu aduce pe scenă un erou sau o satiră ! Și n‘a observat nimeni că, ci ani de zile, nimeni n‘a mai văzut la teatru o sală in delir %