Epoca, aprilie 1929 (nr. 49-71)
1929-04-03 / nr. 49
we. 49 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No3. Reclame și inserții £e primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362 ia miercuri a Aprilie 1929 FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE FILIPESCU ~ Director: Gr. N. FILIPESCU Tic. Scumpă tară, punerea mea de muncă și puterea mea le iubire. Nicolae filipescu m Complot al nepăsării D. ministru de interne se înclină afabil în fața deputatului majoritar și nu-și putu stăpâni Un strigăt de plăcută surpriză: — D-ta aici ? Cu ce te pot servi ? Deputatul expuse situația tragică a județului său. — Domnule ministru, țăranii mor de foame. Știu... •— Și am venit să vă propun... Deputatul majoritar își desvoltă propunerea. Era vorba despre un schimb de produse care ar fi înlesnit aprovizionarea județului înfometat. Și trebuia pentru aceasta intervenția guvernului. — Știi că ideea d-tale e minunată ? încuviință, vesel, ministrul. Așa să facem. Lino pxâne. A doua zi. Deputatul majoritar, matinal, se înclină în fața ministrului. Ministrul, ceva mai puțin încântat decât în ajun, dar tot încântat: » Cu ce te pot servi ? «-— Domnule ministru, am ve Jttt pentru chestia de eri... — Chestia de eri ? — Da, știți că în județul meu o lipsă mare și am supus aprobării d-tră o propunere. — A, da ! Știu despre ce e ,vorba. Propunerea d-tale foarte bună , ai avut o idee mienunată. M’am gândit. Dar... .vino mâne. L A doua zi. Ministrul încântat ca în ajun. Convorbirea aceiași : — Da, da, ai dreptate, propunerea d-tale este foarte bună. iVinomâne. Deputatul majoritar n’a mai vorbit. Ideea minunată a rămas idee, și județul înfometat mai înfometat. întâmplarea s’a petrecut pe când ministru de interne era d. Duca. De ea ne-am adus aminte acum, când ni se relatează că în multe sate din județul Mehedinți țăranii mănâncă tărâțe cu sare, ori scormonesc pământul acoperit încă de zăpadă, pentru a aduna câteva rădăcini putrede. Pe vremuri asemenea întâmplări erau de domeniul legendei. Ele ajungeau până la noi ca un ecou slab al mizeriei stepelor rusești uscate de secetă. Acolo distanțele și greutățile transportului învingeau și cea mai bine organizată operă de ajutor. Cum s’au putut încetățeni și la noi astfel de grozăvii ? Când la strânsul porumbului s’a dat alarma și s’a precizat că va fi mare lipsă, guvernul d-lui Vintilă Brătianu a răspuns că „se face alarmism“ și a produs cifre cari dovedeau că avem o recoltă care întrece cu mult nevoile consumului intern. Astfel s’au pierdut mai mult de două luni în polemici de presă producându-se mereu statistici cari demonstrau până la evidență că acei cari agită spectrul foamei fac o adevărată crimă, întrucât încearcă să ne prezinte drept o țară cu producție deficitară în chiar momentele când tratam împrumutul extern ! Târziu a început să se recunoască adevărul, dar numai parțial. Iar organizarea aprovizionării regiunilor înfometate, s’a făcut cu încetineli de mels. La plecarea guvernului Brătianu nu se făcuse aproape nici un pas înainte în această direcție, întreaga organizare, ca și fondurile votate, rămăseseră numai pe hârtie. Guvernul Maniu a fost ceva mai atent. Dar nu s’a procedat nici acum cu energia pe care o reclama suferința populației. Nu voim să formulăm judecăți prea aspre. Dar când sunt bani pentru a se pregăti serbări fastuoase, când se plănuesc statui și se emit programe cari trebue să fericească fiecare sat cu biblioteca lui, nu este cel puțin ciudat să avem regiuni în care mizeria să ajungă la îndobitocirea tărâțelor cu sare și a rădăcinilor putrede scormonite sub zăpadă Actualul ministru de interne nu are vreme. Știm, este ocupat cu diverse concursuri de frumuseță- Dar ceilalți miniștri ? Suntem prinși în ițele unui imens complot al nepăsării, împletim inconștient pe viișorul putred, mărgele și fluturi. Și nuăgăm de seamă că zdreanță pe care o acoperim astfel este însăși ființa noastră națională. X. „Acțiunea Română“ un eveniment răspândește astăzi în clasele sociale sentimentul solidarității și disciplinei naționale: „Acțiunea Română“. Ea caută să înainteze fără a se înșela, înceata sensibilitate a poporului român. Această mișcare cu caracter național, va fi ținta avansată a opiniei publice și interpreta spontană a necesității naționale. Inițiativa acestei „Acțiuni“ este înțeleasă de o mare majoritate, probă ecoul care l’a avut. Insă teama de noi combinații, de imixtiuni și mai ales teama lipsei de rezistență face pe unii să dubieze, să ezite în fața noii mișcări. O declarăm categoric: Nul Noi nu suntem produsul nici unui partid; suntem născuți din vlaga țării. Drabelul nostru nu reprezintă nici un scrup de ambițioși, nici o clasă socială. „Uțiunea Română“ îmbrățișează toată reorganizarea Pentru mărirea și ridicarea ei.țării . In forma aceasta se află termenul unei puteri care trebue să secondeze. Triumful nostru va fi marea renaștere a spiritului Român după deslănțuirea atâtor nemernicii pe capul nostru. „Acțiunea Română“ va fi simbolul patriei care tinde să o facă prosperă, preapta și mândră. , Autorul ei este țara. Noi nu am făcut decât să scormonim și să găsim în ea forța dinamică. Ea va arăta inventarul bogățiilor ce ni le-a lăsat prin legare trecutul nostru istoric și va materializa suvebirile palide ale forțelor noastre huribunde. Căci patria nu este formată numai din pământul pe care trăim, dar și din umbrele strămoșilor care continuă să trăiască în noi și să conducă destinele noastre. ■ „Acțiunea Română“ nu se va inspira din teorii ambițioase, ci din realitatea trăitoare a țării. Va introduce respectul, orgoliul latin, originalitatea, și sacrificiul pentru o idee în Țara românească. Să știm că mișcarea noastră este irezistibilă, fiind o necesitate chirurgicala, și o trebuință imperativă. Impulsiunea sufletelor tinere va fi de partea noastră. Acești pioni ai oricărei prefaceri sociale și politice, plini de ardoare, sinceri visători și romantici, vor aduce cu ei, credința și curățenia lor. Nimeni nu ne va împiedeca să desfășurăm drapelul nostru de concepție imaculată, căci sufletele pângărite și vândute infernului vor fugi de îngerii cerului. Dacă mersul nostru va fi împedicat, vom merge mai încet, dar vom merge! Cu curajul nostru vom câștiga unitatea spirituală a țării noastre, așa precum cei 800.000 de eroi au câștigat unitatea geografică. Emoția colectivă se simte căci nu se poate să existe suflet de român care să nu vibreze la ideea nobilă și curată pentru care atâtea popoare s’au sacrificat: marea idee. Căci, decât să murim în țara românească de mizerie și foamete, să murim pentru o idee. E mai înălțător ! Mai nobil, cred. THEO MARTINESCU-ASAU Noua organizare a ministerelor iugoslave Belgrad, 2 (Rador) — Regele a semnat ori decretul de lege privitor la noua organizare Statului. In virtutea noui legi, a sunt suprimate patru ministere, anume Cultele, Ministerul pentru reforma agrară, Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Poștelor. Afacerile de resortul ministerelor suprimate au trecut, în ordinea mai sus notată, la Justiție, Agricultură, Prevederile Sociale și Lucrări Publice. Legea intră în vigoare imediat, neacordându-se nici un termen pentru lichidarea manscrelor suprimate- Legăturile sufletești nesocotesc distanțele. De aceea d. D. R. Ioanițescu la București și d. Mironescu la Paris, vorbesc la fel. Acești doi oameni, pe cari ai fi fost dispus să-i crezi de mentalitate și de ideologie deosebită, au puternice puncte de contact și vibrează de aceleași speranțe. D. Mironescu a declarat presei pariziene că guvernul Maniu va trebui să fie un guvern de lungă durată, pentru a putea realiza făgăduelile făcute. D. D. R. Ioanițescu a fost și mai categoric, d-sa a fixat, cu modestie, la... opt ani durata guvernului Maniu. Seriozitatea și preciziunea au fost totdeauna apanajul elocventului subsecretar de stat de la interne și de aceea d-sa n’a pregetat să sprijine pe argumentul operei realizate în trecut pronosticul guvernării de opt ani. Bilanțul d-lui D. R. Ioanițescu este și mai interesant decât cel precedent al oficiosului d-lui Maniu. Guvernul Maniu n’a realizat, cum scria „Dreptatea“ numai... ridicarea cenzurii și alegerile „libere“. El mai dat o mare realizare, pacea ne-a cu Rusia. In acest punct este necesar un scurt citat din luminoasele preciziuni ale titularului celui de-al doilea stratontin de la interne. D. D. R. fixează elocvent pe răbojul istoriei contemporane: „Vom avea pace cu Rusia, pentru că guvernul a făcut un legământ după care nici România nici Rusia nu se vor mai ataca cu armele. Dacă există vre-o neînțelegere ea se va judeca la un mare tribunal internațional la Geneva, unde s’a judecat și am avut câștig de cauză în procesul cu optanții unguri- Deci război cu Rusia nu va mai fi“. lată-ne, deci, asigurați pentru eternitate la granița răsăriteană. D. D. R. Ioanițescu nu se încurcă cu jumătăți de măsuri, ori cu succese discutabile. D-sa ia taurul de coarne și decretează senin, pentru veacul veacurilor: război cu Rusia nu va mai fi! Fantoma Rusiei bolșevice, și a oricărei Rusii, a fost ștearsă de la granița răsăriteană. Nu numai că Basarabia nu ne va mai fi niciodată disputată, dar granița de la răsărit este o graniță de pace eternă, dându-se astfel nu numai României siguranța integrității ei naționale pentru o perioadă care se perde în noaptea vremurilor, dar garantându-se și pacea europeană până azi mereu neliniștită de spectrul sovietic. Cu asemenea realizări, pe celelalte din lunga listă a d-lui Ioanițescu, nu le mai cităm, — firește că guvernul Maniu are drept să se mândrească, să-și clameze activul celor cinci luni de guvernare și să cânte perspectiva unei cârmuiri de opt ani (Cel puțin). Și pentru că omul care a putut face ceea ce alții încercaseră zadarnic înaintea sa, merită o eclatantă răsplată, propunem ca la cea dintâi schimbare în ministerul Maniu, să se dea portofoliul externelor d-lui D. R. Ioanițescu. Secretul izbânzii a stat totdeauna în justa repartiție a valorilor: fiecare la locul său. V. B. 0 more izbânda Suntem asigurați de granița de răsărit! O declarație senzaționala lin caz strania Universul“ răspunde întrebărilor noastre, declarând că interviewul pe care l-a publicat acum câteva zile cu d. Casiu Maniu, este autentic. Declarațiile publicate sunt exacte și textuil controlat. Prin urmare nu ne aflăm în fața unei farse. Prrin urmare scrântelile debitate cu angelică seninătate sunt în adevăr declarațiile d-lui Cassius Maniu, profesor la universitatea din Cluj și frate al d-lui prim-ministru Iuliu Maniu. Dar atunci omul acesta, care trebue să indrumeze nouile generații, și să le cultive, are cel puțin două doage lipsă. Ce haz imens trebue să fie la prelegerile sale de la Cluj și cum să-și petreacă studenții și de bietul domn Cassius Maniu și de autoritatea școlară superioară care îngădue să fie batjocorită astfel o catedră universitară. Iluminați ca d. Cassius Maniu sunt mulți și noi suntem destul de benigni pentru a-i lăsa să se miște liber sub lumina sfântului soare, încurajându-i cu zâmbetul nostru compătimitor. Dar la universitate, nu. Nu putem deschide porțile caselor de sănătate pentru a da locuri pe amvonul predicii universitare tuturor pensionarilor lor. D. Cassius Maniu poet iluminat, Cântăreț al imperatorului Traian și emul al divului Magnificientius n’are ce căuta, nu mai are ce căuta la universitatea din Cluj. Tolerarea sa mai departe înseamnă o insultă adusă și instituției, și tineretului și corpului profesoral. Ori poate d. Cassius Maniu va fi menținut pentru că este frate cu d. prim-ministru Iuliu Maniu? Intrebăm, și ne place să credem că nu va trebui să întrebăm de două ori. In forai concursurilor de frumușețe Suntem asaltați de scrisori de protest împotriva concursurilor de frumusețe. Argument hotărâtor: cazul relatat de ziare cu o domnișoară care a fost ademenită chiar de către directorul revistei care a organizat concursul de frumusețe. Firește că acest caz este trist. Trist în toate aspectele lui. Dar câtă vreme oricine poate fi director de revistă, nu trebue să se tragă concluzii prea deprimante. După cum nu trebue să întristeze prea mult faptul că acest concurs de frumusețe a fost prezidat de d. ministru de interne Vaida-Voevod. După cum d. Constantin este întâmplător directorul unei reviste ilustrate, tot întâmplător este și d. Vaida ministru de interne. " Concursuri de frumusețe se țin în toate țările. In America se ține câte unul în fiecare an. Și nimeni nu s’a gândit să ridice proteste împotrivă, întreg poporul urmărește cu viu interes aceste concursuri, și alaiul pe care l am avut anul acesta la București se repetă acolo în fiecare an. In proporții americane, firește, cu o publicitate imensă a concursului și cu o reclamă fantastică în jurul reginei frumuseții. Acolo nimeni nu s’a gândit să spue că ar fi ceva imoral în aceste concursuri de frumusețe. Nu concursurile de frumusețe sunt deci vinovate că se întâmplă ce s’a întâmplat, ci atmosfera morală de la noi. Privească oricine atent în jurul său, și va vedea că în toate direcțiile este acelaș lucru-Că se face negoț cu aceste concursuri? Firește. Dar și acest amănunt intră în moravurile noastre. E o maladie generală. I. c. 0 barbarie Marea fabrică de pălării PICA întrebuințează numeroase lucrătoare, plătite cu salarii modeste și realizează beneficii însemnate. Dar pe măsură ce beneficiile cresc, crește și setea de câștig a patronilor fabricei. In Sâmbăta Paștelui, numeroase lucrătoare ale magazinului „Pica“ au fost ținute la lucru până la ORELE ZECE SEARA, pe motiv că sunt comenzi urgente. Pentru aceste ore suplimentare lucrate în noaptea Paștelui, lucrătoarele nu au primit nici o plată suplimentară. De altfel, la această fabrică ACESTA e sistemul. Pe motivul comenzilor urgente, lucrătoarele sunt reținute mereu peste orele reglementare, DAR FARA PLATA. Bietele fete tac, de teamă să nu-și piardă locul. Dar autoritățile chemate să controleze magazinele și fabricile, ce păzesc ? Multă vreme vor mai lăsa ele să dăinuiască a i această barbarie v CARNETUL UNUI SPECTATOR Răstignire Și biruință ,i ! Oprește-te, stimate domn, înainte de a intra la bodegă pentru cumpărăturile reclamate de sărbători și pentru aperitivul necesar pipotei d-tale; oprește-te la chioșcul acesta care s'a îmbrăcat în straie colorate ca o doamnă bătrână în carnaval. Au apărut ziarele și revistele cu pagini multe și cu poze simbolice, cu literatura de circumstanță. Mântuitorul lumii e răstignit încă odată de confrații desenatori și de camarazii noștri întru literatură, cari în prealabil l-au înfățișat cu crucea grea în spinare și cari după aceea îl zugrăvesc eliberat din moarte, în drumul către cer. Stimate domn, ești poate mai norocos în viață decât noi sau, poate, dimpotrivă. Mai fericit sau mai nefericit. Mai bun sau mai al dracului. Dar avem certitudinea că în zilele acestea de primăvară plăpândă și sfioasă, în zilele acestea de sărbătoare tăgăduită de unii și recunoscută de alții, un ceas de reculegere tot vei gusta. Ți-l dorim, domnul meu, după bătălia pe care o vei fi angajat la masă cu mielul pascal și cu ouăle roșii, cu vinul care și el simbolizează sângele sfânt și cu toate celelalte lucruri cari constituesc voluptatea stomacului. Detașează-te o oră de cele pământești și rămâi cu omenin d-tale simplă și curată, plăpândă și sfioasă ca ghiocelul alb din paharul așezat pe un colț de etajeră. Poate că literatura aceasta din zilele de Paști, croită după calapodul tuturor inteligențelor și al tuturor sensibilităților va fi izbutit să aducă o umbră ie calmă poezie în ochii d sale, sau poate că belșugul ospățului pascali punând plumb în stomac, va da sufletului prilejul să-și schițeze eliberarea. N’am dori atunci, stimate demn, decât să izbutești a da vieții exact valoarea ei. Să înțelegi că ea nu-i nici eternă, dar nici zădărnicie. Vezi d-ta, în timpul din urmă a dat strechea prin oameni. Gazetele au anunțat cotidian crime și sinucideri pasionale. S'a omorît o fată de cincisprezece ani pe care cavalerul cu șapcă de liceu n'o mai iubea. S'a omorît un septuagenar pentru că sexagenara îl părăsise. O cucoană în vârstă a făcut și ea o borobeață iar un adolescent a făcut de asemeni o prostie. Domnul meu, persoanele acestea merită de două ori compătimirea noastră: întâi pentru necazurile cari le-au determinat la hotărîri funeste și apoi pentru ignorarea unei elementare filozofii. . j ! Toate trec, exceptând moartea. Ea e stânca încremenită. Viața este un râu care ocolește obstacolul sau trece peste el. Și viața poate fi gustată și viața e frumoasă dacă ne gândim permanent că alții ar putea să fie numai fericiți ca noi, — dar mai nefericițiți ș i In fiecare din noi e un Christ răstignit. Și în fiecare din noi se cuvine să fie un Christ biruitor. * > OMUL CARE SPUNE Cu trenul, în clasa IlI-a Intr’un vagon de clasa III, s‘au urcat dela București, mai mulți cetățeni, cari voiau să prăznuiască Paștele într’un sat oarecare. La stația de coborâre, unde trenul nu stă, decât un minut, pasagerii au dat buzna spre ușa de eșire pentru a se coborî din tren. Ușa vagonului era spartă desigur încă cu câteva săptămâni de zile mai înainte. In clipa când pasagerii a forțat-o, s-a înțepenit în așa fel încât a fost imposibil să o deschidă. Pasagerii au alergat atunci la cealaltă eșire a vagonului, crezând că vor putea coborî pe acolo. Dar și ușa aceasta era înțepenită zdravăn. Orice sforțare era de prisos, căci trenul se pusese în mișcare. Pasagerii ghinioniști au fost siliți să mai meargă până la stația următoare, când după sforțările depuse în timpul mersului trenului s-a putut deschide una din ușile vagonului. Interesant nu-i așa? Moartea lui Ion Gorun (Alei. I. Moș) O notița de gazetă ne-a vestit în Sâmbăta Paștelui, că, în sanatoriul d-lui dr. Danielopol de la Spitalul „Filantropia", a încetat in viață cunoscutul scriitor Ion Gorun. Ion Gorun, era o puternică individualitate artistică. Și-a început activitatea la „Tribuna“ din Sibiu, unde se mulțumea să semneze, cu inițialele numelui. In regat, a colaborat la revista „Viața" (1894—95) a lui Vlahuță și dr. Urechia. Intemeindu-se la 2 Decembrie 1901 revista literară „Semănătorul" sub conducerea poeților Vlahuță și Coșbuc, Ion Gorun a publicat aici puternice bucăți de proză și numeroase articole de polemică. In 1901, Gorun dă la lumină un volum de poezii „Câteva versuri", la 1902 un volum de schițe și nuvele „Alb și Negru". Iar în anul 1905 două scrieri: „Robinson în țara românească" și volumul de schițe „Taina a șeasea". In tot ce a scris limba lui Gorun, e de o mare bogăție. Alături de marii meșteri ai limbi românești, Gorun, trebue socotit printre făuritorii pricepuți ai limbii noastre literare. Ion Gorun, a fost și ziarist, scris la mai multe ziare din capitală, în special la „Epoca alături de I. L. Caragiale, Gr. Ventura, Archibald, C. și I. Bacalbașa, Gh. Pariu, etc. Ion Gorun, a fost unul dintre principalii întemeetori ai „Sindicatului ziariștilor“ din București. „Epoca" trimite familiei greu încercate condoleanțele ei. Găsească în regretul nostru unanim și în unanima prețuire a marelui artist care s'a stins, o slabă mângâere. C. G. Circulația in Capitală Am fost totdeauna convinși că circulația înseamnă viață; că o avere este cu atât mai de valoare cu cât creiază în jurul ei o circulație mai intensă de bunuri; că prin urmare nebunurile abundă acolo unde nu e circulație. Dar și acolo unde este circulație mare, atât de mare încât e vecină cu anarhia — de nu o întrece chiar — ea nu mai este o calitate, căci are efectele necirculației, adică ale morței. Plimbați-vă în Capitala țării românești numai o zi și veți rămâne îngroziți de ce se poate vedea. Nu se poate spune că nu e circulație intensă în București. Din contra e foarte intensă și din nefericire cu aspecte și rezultate frvnrte triste. Departe de a constitui o valorificare de bunuri, circulația în București este o goană a sărăciei după pâinea de a doua zi, nu după pâinea cea de toate zilele cum glăsite Scriptura ; această circulație întrece în dezordine și în lipsă de inițiativă și de înțelegere a lucrurilor orice închipuire. Să le luăm la rând. Pe calea Victoriei s-a reglementat circulația într'un singur sens. Dar unde e prevăzută și în ce țară se tolerează goana aceasta a morții „In sens unic“, pe care o reprezintă întrecerea zilnică de mașini pe calea Victoriei ? Nu cunoaștem decât un singur agent al ordinei publice care intervine și mai temperează această goană a morții . Acela care e la întretăierea căii Victoriei cu bulevardul Academiei. Restul sunt inexistenți, afară de un caraghios care este la capul căii Grivița și care are un talent special să încurce lumea. Pe bulevarde, pe străzi circulate, sergenții de oraș ca să scape mai ușor, se urcă pe trotuar lăsând totul la inițiativa fiecăruia. Acei cari din când în când mai schițează câte un gest, îl fac cu efecte direct contrare scopului. Spre exemplu aceștia sunt astfel educați încât dacă îndreaptă bastonul de cauciuc spre d-ta înseamnă să mergi către el! Concentrarea liniilor de tramvai este de natură pur și simplu scandaloasă. Doamne ferește să se rupă o roată de car la podul peste Dâmbovița din fața tribunalului ! Eu cred că 50% din circulația de tramvaie a Bucureștilor și o bună parte din cea totală se întrerupe. In acel punct, unde la fiecare 2 secunde trece un vehicul nu e niciun agent de circulație ! Străzile sunt atât de strâmte încât dacă edilii Capitalei nu au putința să exproprieze blocurile de case vechi de pe străzile Smârdan, Carol, etc., din punctul mai sus amintit, și să lărgească astfel putința de circulație, e neapărată nevoie să caute altă soluție și să scape Capitala de această rușine. Domnule general Nicoleanu, trimiteți subalternii dv. să constate activitatea agenților de circulație. Cum această activitate e ca și nulă, băgații în școli să învețe cum se face circulația într'un oraș mare. Să învețe să aibă autoritate. Suntem informați că orice amendă ce se cere prin serv. circulației domnilor automobiliști, se șterge și se anulează numai printr’un simplu telefon. ,Mai mult încă. Cunoaștem cazul unui domn care a călcat un cetățean, și care cu ajutorul naționalului ,,sperț" (sau „comision“ cum i se zice azi) n’a avut nici o supărare din această cauză. Dispuneți să se schimbe stațiile de automobile și trăsuri din locurile prea circulate. Spre ex. de pe b-dul Academiei, Elisabeta, etc. Găsiți străzi liniștite pentru aceasta, cum s'a găsit atr. Franklin de exemplu. In străinătate sunt mijloace automate de reglementare a circulației, încercați introducerea câtorva sisteme de acestea eficace. Și mai ales fiindcă sunteți și în consiliul comunal, scăpați Capitala de rușinea din str. Lipscani, Carol, Smârdan, etc. J GHECET D. GENERAL NICOLEANU Moartea ambasadorului american Myron Herich Paris, 2 Aprilie (Rador). Ambasadorul american Myron Herrick s-a stins din viață pe nesimțite, în timp ce stătea de vorbă cu prietenii ce veniseră să-l viziteze. Presa franceză îi consacră numeroase articole, subliniind sentimentele francofile ale eminenț [UNK]tului diplomat-Presa americană deasemenea publică articole deosebit de elogioase. Cercurile oficiale din Washington au aflat cu profundă emoție știrea morții lui Myron Herrick, socotit ca cel mai strălucit intre toți ambasadorii pe cari i-au avut Statele Unite în Franța. Paris 1 (Rador). Ambasadorul Statelor Unite la Paris, Myrron Herrick, a încetat din viață după o criză de cord. Era bolnav de mai multă vreme și la funeraliile mareșalului Foch, cu toată împotrivirea medicilor, a ținut să asiste. A doua zi, a fost nevoit să rămână în pat. Medicii care l-au examinat au stabilit că starea e extrem de gravă. Era la ora 5 d. a. a suferit o criză extrem de acută, apoi și-a dat sufletul lui. Membrii guvernului și numerose personalități au venit să prezinte imediat condoleanțe. Myron Herrick era comandor al Legiuirii de Onoare și doctor honoris causa al Universității din Paris. Ziarele consacră tregi amintirii sale, coloane înconstatând că dispare unul din cei mai prețioși amici ai Franței.