Epoca, mai 1929 (nr. 72-95)
1929-05-01 / nr. 72
REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame si inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362(10 Í8-FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE FILIPE! Director: cr. N. FILIPESCU 2l Tie, Scumpătară, puterea mea de mânca și puterea mea de unire, nikcolae frupesc* lun gând care rămâne Pieren dulce ale Un confrate anunță ca: „șef al unui partid democratic, hotărît atașat formelor constituționale și parlamentare în vigoare, d. Iuliu Maniu nu admite manifestări cari ar putea fi interpretate că tind la crearea altor forțe în stat, decât cele prevăzute în Constituție, — singurele dela cari trebue să purceadă izvorul de putere și rândeală“. Este vorba despre cetele de voinici cari au fost înființate în Ardeal și al căror rost a fost subliniat de ziarele cari nu se cred obligate să leșine admirativ la picioarele d-lui Maniu. Confratele din care am reprodus citatul de mai sus, e bine informat. Intr’adevăr, șeful guvernului se va ridica împotriva unor manifestări „cari ar putea fi interpretate că tind la crearea altor forțe în stat“, dar nu pentru că d-sa este „hotărît atașat formelor constituționale și parlamentare în vigoare“, ci pentru că opinia publică, luminată și conștientă, a acestei țări și-a spus cuvântul cu hotărîre. Și pentru că acelaș cuvânt hotărît i-au spus și alte foruri încalte. Organizarea „voinicilor“ însemna de fapt o primejdie pentru liniștea și pentru libertățile publice. Partidul național-țărănesc rea, prin înființarea acestor urmăcete, permanentizarea sa la cârmă. Căci popularitatea partidului național-țărănesc,^ atâta câtă fost, — s’a dus. Cele șase lini de guvernare, caracterizate prin dezorientare și incapacitate și prin păcate de o gravitate mai mare, au deschis ochii tuturor. Astăzi între guvern și țară s’a deschis o prăpastie. Dar dacă țara nu îl mai voește pe d. Maniu, d-sa, d. Maniu, vroește țara, așa cum altădată o vroia Lăpușneanu. Rostul „voinicilor“, acesta ar fi fost să oblige țara a primi dragostea cu sila a d-lui Maniu. Reacțiunea a fost, însă, promptă și unanimă, tendințele sugrumătoare au fost dezvăluite, alarma a fost dată. Neavând încotro, d. Maniu face stânga împrejur. D-sa declară că „nu admite manifestări mari“, etc. și asigură, pentru liniștirea opiniei publce, că va lua măsuri de natură să „facă imposibile manifestările, fie și ale unor partizani, cari ies din cadrul concepților politice ale partidulu“. Atât numai că șeful guvernului e astăzi prizonierul duplicității sale. Șeful guvernului este în dezacord cu însuși d. Vaida care nu mai departe decât acum trei zile la Cluj, în consfătuirea ce a avut cu prefecții, a adus elogii prefectului de Târnava Mică, d. Boilă, pentru inițiativa organizării voinicilor, și i-a rugat și pe ceilalți prefecți să urmeze exemplul d-lui Boilă. Șeful guvernului este în dezacord chiar cu d. Ioanițescu, — vă rog, e serios, — căci și d. Ioanițescu vrea să organizeze Vlașca și Ilfovul. Dar azi acestea sunt amănunte perimate. Azi d. Maniu vrea și va impune suprimarea cetelor de voinici. E silit să vrea, căci, după cum am arătat și în numărul de ori, au intervenit, din înalt loc observații și sugestii cari nu admit replică. Dar nu vrea partidul ? E un conflict ? O, nu... Căci până eri nu voia nici, d. Maniu. Dar mâine va voi și partidul. D. Vaida va corecta, într’o formă ori în al ta, declarațiile sale dela Cluj. Gărzile de voinici vor societăți sportive, societăți deveni nefacere ori cum așa ceva de binu este în partidul național-țărănesc nici un... voinic care să se joace de-a plecatul de la putere. Dar încercarea rămâne. Rămâne gândul acesta de a fi crezut posibilă organizarea unei forțe militare în slujba unui partid politic. Și suntem în dreptul nostru să ne întrebăm, dacă organizațiile came azi vor fi desființate oficial, nu vor continua să existe candestin TH. CONST. Nu e zi în care să nu înregistrăm în activitatea ministerului de interne o nouă întâmplare hazlie. Cea de azi, D. prefect maramureșan Gavril Iuga avea motive de supărare împotriva unui polițai. Primul motiv, și desigur cel mai însemnat: polițaiul e regățean. Deci omul trebuia pus pe fugă — Cum să-l hotărăsc să plece în țigănia lui din regat? — s’a întrebat d. prefect Gavril Iuga. Și a găsit, i-a rechiziționat casa. Contra legii, dar acest amănunt nare nici un fel de importanță sub regimul legalității. Rămas fără casă polițaiul sa adresat ministerului de interne, cerând proteguire acestui înalt for. Și un ordin scurt a pornit de la București. D. prefect Gavril Iuga era invitat să redea polițaiului casa luată ilegal. — Ordin de la București? a întrebat d. prefect. — Da. — De la cine? — De la d. ministru de interne. — De la care ministru, te întreb? — De la d. Mirto. — Nu cunosci Mie să-mi aducă oramanu Și așa. El a rămas cu lucruile iai veni el la Bucur ?re d-lui Vaida să i< lui Mirto? Ne îndoi ă că d. Mirto se di ce, sa se respecte or un fapt Dar el nu înoeder dulcea armonie di ramuri ale particii ârănesc. Ele stau la ei câini răi veșnici încăerarea se produce i chestie, din orice pricină, cu riscuri. Sunt căsnicii în cari bat bătui și nevasta se urțăsc de moarte, dar continuă să trăiască totuși sub acelaș acoperiș, pentru că i-a legat legea, ori pentru eă voesc să salveze anumite conveniențe sociale. Divorțul întârzie, dar până la urmă e fatal. Ca multe altele și cazul Gavril Iuga evidențiază această finalitate. Dar, apropos di d. Iuga, nu este d-sn acelaș personaj amestecat nu știm în ce chestie de păduri pe care ziarele au denunțat o zilele acestea? Simplă curiozitate, X. Amintiri dureroase... Ziarul „Ordinea“, publică un articol vehement împotriva mitropolitului unit din Blaj, dr. Suciu. Cetind acest articol, mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută acum câțiva ani într’un local de consumație din Capitală. Mai înainte de a povesti această întâmplare însă țin să reproduc o parte din justele observațiuni ale „Ordinei“. „Mitropolitul Blajului care a stat până acum într’o cușcă, mai mult sau mai puțin ascunsă, de sufleur, s’a hotărît să iasă la iveală. Coborîrea în scenă a acestui popă, care este mai mult servitor credincios al Vaticanului decât fiu devotat al patriei sale, s’a făcut cu ocazia drapelurilor sfințite de chemăriști în numele „vonicilor“ de pe câmpia libertăței Sub auspiciile acestui mitropolit, care nu se sfiește să bage politica în biserica, un subaltern a luat jurământul gărzilor verzi de la care dușmanii României așteaptă desmembrarea tarei noastre în viitor". Și „Ordinea“ adaugă : „In trenul care ne înapoia de la Inaugurarea monumentului ce a fost ridicat la 1924 lui Gh. Popp de Băsești se afla, la un moment dat, d. Vntilă Brătianu alături de mitropolitul Blajului. Acesta din urmă aducând vorba de felul cum înțelegea să orânduiască guvernul de atunci, prin Constituție, rolul celor două biserici din România, a aflat că cea ortodoxă ,va fi predominantă în stat. In fața răspunsului pe care-l bănuia, mitropolitul Suciu s’a ridicat în picioare și a spus : „din această cauză, niciodată partidul d-stră liberal nu va putea să meargă alături de al nostru național“! Ar rezulta, din cele de mai sus, că I. P. S. S. mitropolitul Suciu, capul bisericei unite din Ardeal, este mai catolic decât Papa. Și-acum, povestea : Mă aflam în iarna anului 1926, dacă nu mă înșel, prin luna Februarie, într’o seară, în restaurantul Ileana, din bulevardul Elisabeta. Eram la masă cu un vechi prieten din Banat. Cu d. dr. Livius Linția, avocat din Timișoara. In apropiere de noi, la altă masă, în imediată vecinătate, se afla în tovărășia unui civil, d. dr. Suciu, mitropolitul greco-catolicismului din Ardeal. La un moment dat, apare în local, un bătrân țăran ardelean, sfios, cu o înfățișare simpatică și modestă de om cumsecade. In mână ținea un registru și câteva hârtii. Intrase, ca să solicite din masă în masă, un mic ajutor bănesc, pentru construirea unei Biserici greco-orientale, într’o loialitate din Ardeal. Toată lumea, iată nici o obiecțiune, cu multă bună voință, băga mâna în buzunar și scotea fiecare, modestul obol ce-l da pentru o biserică românească. In public, am remarcat prezența câtorva persoane străine de origina și religia noastră ortodoxă, cari răspunseseră la apelul țăranului ardelean. Modestul misionar al credincioșilor țărani ardeleni din localitatea unde urma să se clădească biserica, era învestit cu toate actele legale și deplin autorizat a face această chetă publică. Intr’un târziu, se apropie de masa unde se afla mitropolitul de la Blaj, după ce mai întâi trecuse pe la masa noastră, fiindu-i în drum. Observasem însă, că în în timp ce pribeagul ardelean colecta banii carității publice, I. P. S. S. mitropolitul Suciu, nu-i scăpa nici un moment din ochi. In clipa când se apropie de masa mitropolitului, spun amicului meu : „sunt foarte cuîirios să văd dacă mitropolitul va ajuta cu ceva pe țăranul ardelean când va face apel la caritatea sa“. „In sfârșit, când bietul om s’a apropiat de masa I. P. S. S., mitropolitul Suciu, cuprinde în ambele sale mâini registrele și actele modestului misionar al modestei localități rurale din Ardeal și văzând că este vorba de o biserică greco-orientală, îl respinge cu o răutate abea reținută, spunându-i textual: „EU N’AM PARALE PENTRU O BISERICA GRECO-ORIENTALA ! AM CREZUT CA E UNITA. SA VII LA MINE ACASA LA BLAJ POUTE DE ADUNA DE PE LA NEMȚII TAI, CA DOAR E PLIN BUCUREȘTIUL DE EI”. — Atât eu, cât și amicul, cu care mă aflam la masă, am rămas consternați. Cu drept cuvânt, nu ne-am fi putut închipui, că un mitropolit, în plin public, într-un local de consumație, în auzul celor din vecinătate, poate risca un astfel de limbaj nesocotit. Am simțit în mine un așa impuls de indignare, încât, puțin me-a lipsit, să nu-l provoc la o explicație. Revolta amicului meu, era tot așa de mare, încât în mod ostentativ, privind cu dispreț spre masa unde se afla mitropolitul, am părăsit localul, evitând un scandal ce ar fi putut lua naștere. Pe drum, împărtășeam amicului meu, penibila impresie ce ne-o lăsase în suflet, gestul nesocotit al dr lui dr. Suciu, mitropolitul greco-catolicilor din Ardeal. Are dreptate, deci, „Ordinea” că mitropolitul Blajului, ESTE MAI MULT UN SERVITOR CREDINCIOS AL VATICANULUI, DECÂT UN FIU DEVOTAT AL PATRIEI. C. Nicolau-Sircesti Cârâmba care sine N’o vedeți? E totuși așa de aproape... Priviți-o cum se înfiripă în fața noastră, cum își precizează contururile, cum își definește culoarea. E o cărămidă de formă obișnuită Pe una din fețele ei stă scris : demagogie. Pe cealaltă nepricepere. Bolid inevitabil, se apropie cu viteza fatală a forței inițiale de pornire. Cine i-ar putea opri mersul ? D. Maniu a încercat niște cete de voinici. Dar acum e târziu. Lucrul trebuia făcut din prima zi. Azi ,nu mai câte timp In fața 0,tirii unuicare e pe cale de realizare stă oastea de mult gata a conștiinței naționale. Și cărămida vine, roșie de viteză, necruțătoare și implacabilă. D. Maniu o va purta multă vreme în spate, povară a puterii. A puterii singur, cu orice preț singur. De unde ar mai putea veni salvarea ? Indreptați-vă, domnilor, ochii spre cer. Dumnezeu e mare și a făcut multe minuni. Ordonați procesiuni religioase. Preoții cari au adus crucea sfântă în taberele verzilor să ceară clemența divină. Un an agricol bun, un an excepțional de bun. Numai aici mai poate fi salvarea. Altfel. Altfel cărămida,1 vine. Priviți-o cum se apropie și cum își precizează contururile... i. C. Ma Slfiul Ziarele"antici că la Brăila face senzație concesionarea unui ștrand prin bună învoială. Se pare că ar fi reeditarea contractului de la București, care a trebuit să L-a anulat. Mărturisim că știrile ziarelor nu ni se par de crezut. Trebue să fie o exagerare in tot ce se relatează. Altfel... Așteptăm un comunicat lămuritor al ministerului de domenii. Pe când la noi a înflorit I. A. R.u in Jugoslovin s’a tiesvoltat o serioasă ternstrie aviatica Belgrad (Ceps). La Novi Sad s’au pus zilele acestea bazele asociației industriei aviatice din Jugoslavia cu sediul la Belgrad. Asociația grupează 7 fabrici de aeroplane, hidroplane și accesorii aviatice și anume: Ikarus, Rakovița, Zmia, Teleoptik, Vlaikovici et Co., Vlaikovici (£) fii și Zivovi Rogozarski. Scopul asociației e desvoltarea, standardizarea, proteguirea și independența industriei aviatice naționale. Președintele asociației a fost ales industriașul Gedeon Dundievski și asociația a fost primită printre membrii asociației industriale din Iugoslavia. Industria aviatică iugoslavă a început să se desvolte din anul 1923. Prima fabrică a fost înființată de directorul firmei Ikarus din Novi Sad, D. Kornovici și azi această fabrică produce nu numai aeroplane de școală, dar și aeroplane militare și de vânătoare, hidroplane și în ultimul timp și aeroplane sportive. In urma efectuării solide a avioanelor, industria aviatică iugoslavă a primit în ultimul timp și unele comenzi din străinătate, în special din Turcia și Bulgaria. Fondatorii asociației cred, că intr-un interval de trei ani, industria aviatică iugoslavă va ajunge la un nivel mondial. Cauciucul sintetic Londra, 30. (Rade.). Ziarele anunță că în curând se a pune pe piață în cantități comerciale cauciucul t tic, sub numele de „isopren". Cauciucul sintetic e fabrice de I. G. Farbenindustria, în colaborare cu standard OU oi Kew-Jersey. Gesturi necugetate Poliția a împiedecat Duminică la hipodromul Bănea» agresiunea organizată împotriva unui ziarist al cărui scris a fost considerat insultător. Nu interesează care era chestia în discuție. Oricine are drept să ceară satisfacție pentru insulta care i l-a adus. Dar pe căile pe cari legea le indică precis. Sunt și cazuri în cari se poate merge mai departe. Sunt cazuri când nu mai poți pretinde demnității terfelite să aibă virtutea așteptării. E contra legii, e contra ordinei. Ce-ar fi dacă toți am voi să ne facem singuri dreptate? Am ajunge o societate de ciomăgași. Dar e omenesc. Nu poți arunca piatra celui care e insultat, pălmuește, ori caută satisfacție pe calea armelor. Dar de la om la om, de la unul singur la unul singur, pe față, cavalerește, cu privirea deschisă și cu vorba clară. Mișelia atacului prin surprindere, pe la spate, ca arma împotriva celui dezarmat, trebue condamnată cu severitate. Mișelia atacului în bandă împotriva unuia singur nu merită decât dispreț. Ce naiba? Cu puțină osteneală ne-am putea lesne aduce aminte de procedeele bătrânilor noștri. Vor fi avut și ei necugetate avânturi de tinerețe. Dar nu gheboș au niciodată un cavalerism pe care îl aveau în sânge în cutia schiloadă a lașității organizate. V. B. Însemnări OAMENI RAI. — In chestia hotărîrilor delegației economice am avut mai multe comunicate oficiale. Nu pentru a se complecta unil pe altul, ci pentru a se bate cap în cap. S'a dezmințit chiar relația publicații, de oficiosul guvernului, dar această desmințire a fost desmințită de un comunicat al ministerului de externe. Și sunt oameni răi cari numesc toate acestea zăpăceală! * BUNA ÎNVOIALA. — Ziarele discută o chestie delicată de ferărie. E vorba despre o furnitură prin bună învoială, în care furnizatul este statul, iar furnizorii înalți demnitari ai aceluiaș stat.. Și se face gălăgie. Argumentul este cel bine știut, eternul argument : trebuia licitație. Pe noi nu ne înspăimântă buna învoială. Numai cu o singură condiție : să fie bună pentru stat. E cazul cu furnitura de la Primărie ? (Furnitura de benzină). Aceasta este întrebarea. Și cum răspunsul reclamă documentări prea lungi, nu ar fi fost mai elegant să se evite asemenea situații? Se pare însă că face școală contractul Șerban Răducanu-Reșița. Ne place să punem între noi și deviza lui Petre Carp, spații interplanetare și nu observăm că astfel ne rostogolim la pământ. THERMIDOR & Co. €um au fost croiaic agitațiile religioase“ «r Mitropolia Moldovei a trimes ziarelor următorul comunicat: „De către organele administrative bisericești ale Mitropoliei Moldovei, examinându-se cererile primite din unele sate ale județelor Neamțu și Fălticeni, răsvrătite împotriva serbărei Paștelor, s’au constatat următoarele: „Mai toate aceste cereri unele tipărite și altele scrise de mână, au fost alcătuite după acelaș formular de unul sau mai mulți agitatori — mireni speculanți sau călugări excluși din mănăstiri pentru purtări rele — cari au semnat prin punere de deget pe unii locuitori din sate. „Mai toți acești agitatori, cari tulbură liniștea poporului, cutreerând satele, au îndemnat pe țărani să semneze în alb petițiunile ce le aveau cu ei, asigurându-i că numai așa vor căpăta pământ, după cum li s’a făgăduit. De fapt toate acele petițiuni cuprindeau proteste împotriva serbărei Sfintelor Paști „Țăranii mai târziu aflând de această meșteșugită înșelare s’au plâns Mitropoliei arătând pe larg modul necinstit prin care au fost înșelați. „Din cele arătate, se poate constata cine sunt agitatorii cari cutreeră satele pe chestia calendarului îndreptat și a serbărei Paștelor și la ce mijloace necinstite au recurs numai ca să poată tulbura pe săteni și ordinea publică a țării“. Mai este nevoe de vreun adaos ? ...—! CARNETUL UNUI SPECTATOR Cinci milioane Instituția P. T. T. acordă un premiu de cincizeci de mii de lei celui care o va pune față în față cu autorul furtului unei lăzi dintr’un vagon poștal. La drept vorbind, lada nu era decât o lădiță, în lădiță nu se găsea o porumbiță, cumi spun poeziile scrise pentru copii, ci se afla oricum importantul stoc de cinci milioane de lei. Pe noi împrejurările în cari s'a comis furtul, mai mult ne-au amuzat decât ne-au indignat căci prea erau năstrușnice. Lada fusese expediată de la Piatra Neamț la Focșani, de la o administrație financiară la alta, așa cum ar fi fost trimis un colet cu brânză sau cu ouă. Cele cinci milioane de lei nu fuseseră de natură să impună luarea unor măsuri speciale de pază. Conductorului de vagon nu i s’a spus nici măcar să deschidă ochii și să acorde un drum de solicittudine lădiței, astfel că nenorocitul s’a trezit fără ea. A rămas consternat. A rămas și mai consternat când i s’a spus că în blestemata de ladă erau cinci milioane. Credem, însă, că mai buimăcit decât el a rămas hoțul care, crezând probabil că umflă niscai brânză sau niscai cozonac, sa pomenit deodată milionar. Acum instituția P. T. T. acordă un premiu pentru prinderea hoțului. Să fie sănătoasă instituția P. T. T. Când se recurge la premii, e semn că toate celelalte posibilități s’au dus pe apa gârlei. Omul care spune »ff 20U MTHIftER iOPIm O nouă fiii a crizei Tezaurizarea bancară In mersul nostru accelerat spre paralizia economică generala asistăm neputincioși la un nou fenomen, de astă dată poate cel mai primejdios : tezaurizarea bancara. Până acum se știa că numai oamenii simpli, țăranii și mieii burghezi, păstrau banii în casă. Fenomenul avea explicația și în inflația și devalorizarea monetară, care dădeau acelor oameni iluzia economiei și averei. Cum se explică însă că astăzi banul este sustras de pe piață de înseși organele care sunt menite a-i ajuta circulația ? Unii văd o legătură între acest fenomen și credința că stabilizarea nu este definitiv realizată. Conducătorii băncilor explică fenomenul prin... lipsa de încredere în orice întreprindere și orice afacere și mulți iau de bună această prudență dusă până la abținerea băncilor. Ne învârtim deci într’un cerc vițios Băncile nu mai dau bani întreprinderilor pentru că nu sunt solide. întreprinderile se sbat în criză și cad tocmai pentru că nu au bani. Neîncredere pe toată linia. Neîncredere atât în politică cât și în economie, neîncrederea reciprocă a oamenilor în bani și a banilor în oameni. Cu un cuvânt neîncredere în noi înșine. Era fatal să ajungem nci după exaltarea încrederei în noi. In această situație se pune în primul loc chestiunea rolului pe care îl au băncile în viața noastră economică și îndatoririlor ce au de a se adapta la nevoile ei. Politica aceasta se „Gauve qui peut”, de salvare a banului, agravează criza și mărește panica, înțelegem ca și băncile să fie supuse preocupărei propriei lor securități, dar ele nu trebue să se mențină într-un cadru rigid, izolate de restul vieței economice. Băncilor nu le este permis să facă ceea ce fac oamenii simpli. Oricui ar fi de explicabilă tezaurizarea, nu este mai puțin condamnabilă. Dar justificarea acestei poziții, prin neîncredere ar putea pune și ea o chestiune destul de gravă cum ne va mai acorda credite străinătatea, cum vor mai putea avea alții încredere în noi, când noi înșine nu mai avem? Deprimantă chestiune într’adevăr pentru oricine nu vede lucrurile de aproape și nu are curajul să cerceteze de unde vine răul .Ei firesc ca străinătatea să nu aibă încredere în noi. Dar oare străinătate? Ce realitate se ascunde sub această denumire abstracta, de „străinătate”? Precum, care este realitate celeilalte denumiri tot atât de abstracte ,„noi”? „Străinătatea’ nu poate fi decât economia națiunilor care au scăpat de jugul etatismului, iar „noi“ suntem încă, după cum arătam în alt articol, o țară care sufere de cel mai acut etatism. • Străinătatea decât în forțele nu are încredere vii, productive, ale oricărei națiuni. Ea nu poate avea încredere în țările, oricât de bogate ar fi ele, care sunt sub regimul instabil și oprimant al etatismului. Străinătatea crede în ceia ce nu credem noi, în economie și nu crede în ceia ce credem noi, în politică. De aceia ,străinătatea va acorda credite oricărei întreprinderi, de oriunde, nu însă oficiilor publice, oricărui om muncitor și întreprinzător, nu însă și robilor partidelor și birocrației. Și noi am arătat că în țara noastră domină tipul robului politic și birocratic. Capitalul străin este temerar, are încredere și se dă oricui îl poate fructifica. De un singur lucru se ferește acest capital, de nesiguranța regimului politic, atunci când, ca în țara noastră, politica domină economicul. Străinătatea are altă concepție despre credit decât noi. La noi știm că nu se acordă credit decât pe bază de garanții materiale, ipoteci și gajuri. De aceia e firesc ca astăzi când aproape nu mai există întreprindere care să nu-și fi epuizat astfel de garanții, băncile să nu mai acorde credit și să păstreze banul. • Dar în mecanismul economic modern creditul nu se bazează numai pe garanțiile materiale ci și pe valorile morale și intelectuale, capacitatea, spiritul inventiv și speculativ al omului întreprinzător. Fără acestea omenirea n’ar fi cunoscut marile desvolări și perfecționări economice. Creditul modern pornește de la acele valori morale dinamice, care singure înmulțesc valorile materiale. Valori morale economice nu politice. La noi creditul nu se dă decât pe valorile materiale, ipotecile și gajurile, sau pe valorile politice, care nu pot crea nimic. Rezultatul îl vedem în starea generală economică a țărei noastre. Dar această situația este prea grava pouna a urmăritul la omslatari. Este nevoie de o soluție și cât mai grabnică. Până când vom scăpa de dominația etatismului și politicianismului, pentru că străinătatea să ne acorde credit, se impune o schimbare a politicei creditului nostru intern. Valorile materiale nu se pot creia în pripă. Tocmai pentru producerea și îmulțirea lor trebuisc încurajate inițiativele și srijinite întreprinderile, trebuesc restabilită încrederea în puterea de muncă și producție a factorilor economici. Țara să înăbușe. S’a înecat în balta politicia misimului. Până la venirea doctorilor, să o salvăm prin respirația artificială. Totul este să reactivăm pulsul vieței economice, care e aproape să înceteze. Aceasta poate și trebue să o facă oricine deține banul, pentru oricine muncește și întreprinde. Talantul să nu fie îngropat în pământ, nici în tezaurul băncilor. I. CONSTANȚIU Zona liberă Iugoslavă de la Salonic Belgrad. (Ceps). Zilele acestea a sosit la Salonic o comisiune specială iugoslavă, care a preluat în mod oficial zona liberă iugoslavă și a luat diferite măsuri pentru utilizarea ei. Comisia a fost condusă de dr. G. Netici de la ministerul de finanțe iugoslav. Preluarea a avut loc pe baza convenției greco-jugoslave din 17 Martie a .c., încheiate la Geneva și în mod s-a pus capăt litigiului care a durat mai mult de 6 ani. Zona liberă în portul Salonic, Iugoslavia a obținut-o de fapt încă în 1923, în urma convenției cu Pangalos, încă din Iulie 1923 s’a instituit o comisiune iugoslavă pentru supravegherea zonei. Au fost constatate pe atunci numeroase neajunsuri tehnice. S’a observat în special, că litoralul e prea îngust și pot ancora numai două vapoare. Zona a fost predată oficiilor iugoslave în 10 Martie 1925 și în Iulie o altă comisiune iugoslavă a constatat, că toate dificultățile tehnice pot fi înlăturate, bineînțeles, însă, cu imense sacrificii financiare. In 1926 s-a înființat o direcțiune specială a zonei libere iugoslave, însă din pricina neratificări convenției încheiate cu Pangalos, construcția tehnică a portului a stagnat. Cu toate astea s’a învestit în zonă din partea iugoslavă, la această milioane dinari. In prezent, când situația juridică a zonei libere s’a clarificat complect prin la Geneva, lucrările vor convenția de fi continuate cu cea mai mare intensitate. Vor fi construite depozitele necesare pentru mărfuri, acomodate încărcării și descărcării, stațiunile feroviare vor fi lărgite, etc. Investițiile vor fi considerabile. Sunt temeri, că zona liberă nu va fi suficientă pentru întregul transit iugoslav prin Salonic, care va trebui să se folosească mai departe de zona liberă generală. Administrația zonei va fi comercializată, ca dificultățile de până acum ale regimului birocratic să fie cât mai rapid înlăturate. In această direcție își valorifică influența lor Camerele de comerț și Industrie din Skoplje și Belgrad, precum și camera iugoslavă din Salonic. — ..—ag. ... Dronssaiini mal la iin minister Roma, 30. (Rador). D. Giuliati, ministrul lucrărilor publice a demisionat din această demnitate, deoarece a fost ales președinte al Camerei deputaților. Regele a acceptat demisia și a numit in locul său ca mic al lucrărilor publice pe d. Mussolini. Salatul ileie-turc Roma. 30. (Rador). — D. Mussolini și Sundr , ambasadorul Turciei, au schimbat ra iine tratatul*aralo-turc de neutralitate concilia și reglement judiciar, tratat semnat la 30 .i 1928.