Epoca, iunie 1930 (nr. 397-421)
1930-06-01 / nr. 397
No. 397 3 LEI SEDUCTIVI $1 ADMINISI IAlIA BUCUREȘTI, C ALEA VICTORIEI No 33 Reclame $3 inserții Sfe prins dte la aderați» ziarului și la t«atc »•ațiile de publicitate Teleka 302 io Duminica I Iunie 1930. »SSRSîs fiE NICOLAE FLIRESCU - Trector : Gr. N. FILIPESCU Ile, scumpă tara, paterea mea de manca și puterea mea de iubire. Nicolae risipescu minenutul Superior * ------- S’a anunțat că proectul de lege pentru reforma acestui învățământ nu era mai fi trecut prin corpurile legiuitoare în această sesiune, ci tocmai în aceea de la toamnă. Am câștigat timp. Putem deci să ne ocupăm în liniște de această importantă chestiune și pentru că până la toamnă se pot schimba multe în această țară, putem nădăjdui că această reformă se va faca în condițiuni mai bune decât cele oferite de proectul d-lui ministru Costăchescu. Cum spuneam și cu alt prilej, învățământul nostru superior suferă de trei mari neajunsuri: 1) calitatea inferioară a celor mai mulți dintre profesori; 2) lipsa creditelor bugetare suficiente; 3) numărul prea mare de studenți. Toți cari s’au preocupat să reformeze acest învățământ s’au gândit în primul rând să prevadă severe dispozițiuni de recrutare a profesorilor, tocmai pentru ca să remedieze primul din cele trei mari neajunsuri semnalate mai sus. Negreșit că aceasta este o chestiune fundamentală, dar nu este suficient ca cineva să facă dovada că are cunoștințele necesare pentru specialitatea pentru care se abilitează și că a publicat cu acelaș timp, numărul de lucrări originale (?) cerute de lege pentru a putea fi profesor. Se cere și o continuitate în activitatea științifică a unui asemenea profesor. Luați însă și cercetați această activitate a celor mai mulți dintre profesorii noștri universitari și veți constata că marea lor majoritate n’au adăugat, în cursul carierei lor, nici o lucrare nouă pe lângă acelea cari au servit la abilitarea lor. In cazul cel mai bun au publicat cursurile pe cari le profesează, și din care putem vedea cum cei mai mulți au rămas cu 30-40 de ani în urmă fată de progresele realizate în domeniul specialității lor. Mă Voi ocupa în special de învățământul fizicei la universitățile noastre, pentru că aceasta este specialitatea mea și deci pot vorbi cu oarecare competență. Fizica a făcut în ultimele decenii progrese atât de însemnate încât în toate universitățile străine s-au introdus cursuri noi pentru capitolele ce au fost creiate în ultimul timp. In străinătate există unul sau doi profesori, cel mult, cari fac cursul de fizică generală, însoțite de experiențele necesare, pe când restul profesorilor își împart diferitele chestiuni speciale, pentru ca să dea posibilitatea studenților, din ultimii ani de studiu, să se pună în curent cu noile descoperiri și progrese. Din cele patru universități câte există la noi în țară, numai la Cernăuți învățământul fizicei este organizat pe baze cu totul noi. Dovadă că acolo această specialitate este cultivată cu succes ne-o dă rezultatul recentului examen de cacapitate pentru Fizică și Chimie ținut la Iași, anul acesta. Din 7 candidați cu licență de la Cernăuți au reușit 5 și au căzut 2, pe când pentru candidații de la celelalte universități proporția celor reușiți și celor căzuți era 2 pe 5. Superioritatea învățământului fizicei la Cernăuți în comparație cu acela care se practică la celelalte universități se datorește în primul rând faptului că învățământul acestei specialități nu impune și pe acela al chimiei, decât ca o specialitate secundară. Pe când la celelalte universități din țară există câte o facultate de științe și o secțiune de Fizico-Chimie, la Cernăuți. Fizica este unită cu matematicele în secțiunea de Fizico-Matematice. Se vede de aci aportul mare în care este conceput acest învățământ la Cernăuți. In adevăr, dacă chimistul poate avea o cultură matematică mai sumară, aceasta nu mai poate fi permis unui fizician. Pentru a putea urmări cu succes și a putea face cercetări originale fizicianul trebue să aibe solide și recente cunoștințe de matematică. Nu se poate concepe azi un licențiat în științele fizice care pe lângă cunoștințele de analiză matematică nu ar fi în curent cu teoria funcțiilor și nu ar cunoaște teoria funcțiilor sferice, funcțiunilor lui Berrel și a funcțiunilor eliptice. De asemenea nu se poate concepe un fizician modern care n’ar cunoaște calculul vectorial și teritorial precum și calculul probabilităților cu aplicațiile la statistica și teoria erorilor de observație. Ei bine desfid să mi se arate un absolvent al uneia din facultățile din țară, afară de aceia de la Cernăuți, care să prevadă toate aceste cunoștințe de matematici. Bagajul de cunoștințe matematice cu care părăsește facultatea de științe un tânăr care capătă o licență în fizică este peste măsură de sărăcăcios. In adevăr la toate facultățile de științe din țară, afară de Cernăuți, studenții care urmează fizicele sunt obligați a urma numai un curs de matematici generale. Atât, nimic mai mult. De aci nivelul scoborât al acestui învățământ, cu excepția celui de la Cernăuți. La București nu s’a făcut niciodată un curs despre teoria electromagnetică a luminei. Azi optica fizica se expune la București pe baza vechei concepțiiîni mecanice a lui Fresnel, de acum aproape o sută de ani. Nimic despre teoria electronilor, despre mecanica statistică, despre teoria cuantelor, teoria relativității, radiațiiloi corpusculare, meteorologie, geofizică și astrofizică. Toate aceste cursuri noi se fac însă la Cernăuți. De aceea tinerilor, cari din lipsa de mijloace nu se pot duce în străinătate pentru a urma această specialitate, se recomand cu căldură să se ducă la Cernăuți unde în cursul celor 3 ani de studii universitare, capătă suficiente cunoștințe ca apoi să poată încerca lucrări originale. Ar fi de dorit să se țină seamă de această organizare admirabilă a învățământului fizicei la Cernăuți și să se generalizeze și la celelalte universități din țară. Pentru aceasta va fi însă necesar ca toți profesorii de fizică să fie în curent cu progresele realizate în domeniul acestei științe. viitorul proect de reformă al învățnțământului superior va trebui să se prevadă sancțiuni pentru profesorii care nu sunt în stare să meargă la pas cu acest progres. Eliminarea celor rămași în urmă este singurul mijloc pentru a remedia răul. Nu văd însă care profesor universitar ajuns ministru de instrucție ar avea curajul să propună un asemenea proect de lege. E. Oteteieșanu Dreptul Două noțiuni ce se găsesc mereu alături. Mitul democrației ler niKMi>15 dispera!©. Pretind că se exclud. Antichitatea a înțeles, însă, de mult afinitatea lor. Anticii au înfățișat justiția prin zeița Themis care ține într’o mână balanța și în cealaltă spada : dreptul și forța. Himera democrației le separă si ține in mână numai balanța neputincioasă care bălăngăne, frângând spada. Ori dreptatea fără forță este o infirmitate. Orice normă de drept este o îngrădire a libertății fiecăruia în interesul convețuirii sociale, adică impune sacrificarea libertății fiecăruia și sacrificiul nu se face de bună voi; t rebere forța. Pascal spunea : justiția este o tirană. Trebue să fie împreună justiția și forța ca, astfel, ce este just să fie forte și ce este forte să fie just. Forța a condus la drept, dreptul nu este decât politica forței. Porta rămâne stăpânitoarea totu și forța ror drepturilor din omenire, între țări, chiar la Liga Națiunilor, drept -— -- i.x ...»cole decât un import de forțe. In viața de toate zilele dreptul nu este decât rezultatul energiei fiecărui individ. Spinoza spunea despre națiune că are atâta drept câtă putere are, ceea ce ar însemna că dreptul nu este decât măsura puterii fiecăruia. Lozinca lui Bismark rostită și rămasă celebră, va ilustra pururea un adevăr că forța primează dreptul oricâtă vopsea am pune noi deasupra. Mussolini, în politica de adâncă convingere și profundă cunoaștere a societății a declarat într-un moment de sinceritate că dreptul este forța care durează. J. J. Rousseau nu era mai puțin lipsit de această convingere zicând că o forță care învinge pe alta este un drept. Democrația noastră integrală care a jurat că va separa aceste două noțiuni, ori va deveni sperjură ori va dispărea în brațele accelera care știu să învingă. TH. M. ASAU, Domeniul public --------------—|----------------------~ Primesc o scrisoare — din nefericire neiscalită căreia prin excepție îi voi răspunde. Astfel voi lămuri pe toți, acei ce gândesc, ca autorul ei. Este vorba de comentariile apărute în „Epoca“ despre scrisoarea Reginei Maria. Dacă Regina ar fi o simplă muritoare nimeni n’ar găsi ceva neobicinuit în tonul articolului meu. Mi se va răspunde că nu acesta este cazul Reginei Maria. Perfect de acord. Nu este mai puțin adevărat că văduva Regelui Ferdinand in toate manifestațiile sale a scoborât treptele tronului pentru a se pune la nivelul celorlalți muritori. Regina Maria scrie: Operile sale sunt editate și vândute. Fiecare cititor are deci dreptul să le socotească sau să nu le socotească pe placul său. Regina Maria face filme piese de teatru. Critica este liiberă să le recomande sau să nu le recomande. Regina Maria dă interviewuri cu bărbații politici. Aceste interviewuri pot fi comentate și discutate. Regina Maria primește să fie oaspetele Generalului Kaufmann. Oricare cetățean român are dreptul să constate că Regina Elisabeta nu avea asemenea legături de prietenie. Am socotit întotdeauna că membrii familiei regale trebuie să rămână în afară de discuțiile noastre cu o singură condiție, ca ei să nu părăsească sferele în carea situat nașterea și menirea lor. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte să mă ocup de faptele și gesturile Reginei Maria în calitate de membru al familiei regale. Dar nimic și nimeni nu mă va împiedica vreodată să discut și să critic activitatea autorului, a politicianului, a libretistului și a oaspetelui familiei Kaufmann. Activitatea aceasta neprevăzută de Constituție și ignorată de statutul casei regale cade pur și simplu în domeniul public. GRIGORE FILIFESCU Numai 5 ani! ------------------------------------------ Festivitățile ținute in Dealul Patriarhiei ne-au dovedit că avem parlamentari destui și slavă Domnului, am putea spune că avem chiar mai mulți decât ne trebue. Cum se face atunci că toate legile guvernului au fost votate numai de 15 deputați, siliți să voteze de câte șapte ori în șir ? Cum se face și ce măsuri miraculoase a luat guvernul de a reușit să-i adune pe toți ? Să fi demisiilor intratoare în joc rostul anticipate sau vre-o amenințare de altă natură, mai eficace decât cea pomenită ? Cineva, întrebând pe d. Ciceo Popp, președintele Camerei, asupra remediului cu care s’a ajuns să se adune toți trimișii națiunei laolaltă, bătrânul luptător a răspuns : LA BANCHETURI ȘI LA LEFURI VIN TOȚI REGULAT, NUMAI CÂND ÎI VORBA DE TREABA NU VIN. In adevăr, cercetând condicele de prezență, cu sau fără iscălurile autorizate, sau puse de corn, prezență, rămâi înmărmurit de felul cum se comportă parlamentarii. La leafă 400, la lucru, vai, și ce fel de lucru numai cate 15, afară de zilele excepționale când vin câte 20, încolo. Capitala geme de ei iar ministerele sunt blocate. Nu poți să mai intri într’o autoritate fără să ste împiedici, chiar de la scară, de câte 50 de parlamentari. Ușierii îi cunosc pe toți, și i știu pe degete de unde sunt, ce fac, ce se ocupă și nnci cu seamă în ce ,.materie" s’au specificat. Domnul cutare este tare în taxele vamale d. X, la contribuții, d. Y la export, ele le. Toate samsarlâcurile, traficuriautorizațiile și concesiunile surd repartizate pe ministere, pe direcții și apoi pe diferiți specia. Ușii. Vezi pe demnul acela ? Este deputat“! Enjom .C'md era Mihai Popovici ministru, făcea tot ce-i poftea inima în trei inimile. .,Lucrează și acum, dar mai greu, pentru că tot ce iu trebue să împartă cu secretarul general Toianu — și să o prindă la strâmtoare pe ministru. Și ca specimenul citat mai sus, sunt mai toți deputații și senatorii d.lui Maniu, reprezentanții democrației și luminile țărănismului podoabele noroiului scormonit de vâltoarea războiului mondial. Pentu cine a avut nefericirea să ia cel mai ușor contact cu reprezentanții de azi ai națiunei, pentru aceia, desgustul suveran al poporului pentru ce a eșit din votul lui Universtar este mai mult decât îndreptățit și justificat. De aceia, propunerea noastră prin care ceream lăsarea la vatră a parlamentarioli, pe o perioadă de cel puțin cinci ani, a devenit azi o dorință generală care se impune din ce în ce mai vârtos: ese Măcar cinci ani să scăpăm țara samsariseuri, misiții, comisii, delegații și consilii de diferitele soiuri de traficuri, concesiuni și atâtea feluri de nații, deghizate și scăpate de sub controlul legilor penale. Măcar cinci ani, și ne va mulțumi și țara și cetățenii rămași pe această perioadă, acasă, fără sa-și mai spună cuvântul” prin sufragiul universal A. C. Ziua Eroilor , ——-- ’'«O "♦* ------—■— A fost ori ziua de cinstire a eroilor morți în război. Zi de reculegere și aducere aminte pentru cei cu adevărat plâng: orfanii ce-și plâng părinții morți pe front, văduvele ce-și plâng soții și invalizii ce și plâng trupuri din trupurile lor rămase pe front. Serviciuri solemne oficiate prin biserici, depuneri de flori și imnuri de slavă prin cimitire și la Eroul necunoscut. Dar sunt oare de ajuns toate aceste forme, pentru cinstirea eroilor? Poporul acesta, adânc și îndelung răbdător, mai poate fi mințit, arătându-i-se că prin această cinstire guvernul are grije de scumpii lor dispăruți, eroii morți pe front? Și aceasta făcută în ce scop? Ca la un nou pericol să se strige din nou: săriți, feciori, ai acestei țări, țara este în pericol, dați vă viața și avutul pentru ea. La această chemare, va veni în minte poporului, pe lângă cele văzute Ia 29 Mai cinstirea eroilor, și ziua de 11 Aprilie a aceluiaș an, ziua lovirii și stropirii,, cu apă a martirilor, neamului, invalizi, văduvești orfani, în vință. Este mai ușor a cinsti pe eroii morți, căci aceștia au închis gura și nu mai pot cere nimic, și cu puține flori si discursuri pot fi cinstiți. Pe cei ce sunt în viață este mai greu a-i cinsti, căci acestora guvernul trebue să li facă parte din bugetul țârii: pentru pensii, pentru transport pe cale ferată, pentru împroprietărire. Guvernul de ăstazi trebue să aibă grije pentru clientela sa politică și atunci trebue să născocească fel de fel de afaceri, (în baza principiului: rulați cât mai mulți franci pentru ca să aveți de unde să vă înfruipțiați) din cari partizanii politici să se procopsească. Concesionați refacerea (căci ea există) șoselei București-Brașov casei Stewarth, pentru un miliard, bani pe cari îi învestește statul, firma sus zisă neaducând nici un ban, și ela în care sumă 100.000.000 (una sută milioane) revine comision guvernanților, vre o 550 milioane câștigă casa Stewarth și restul se întrebuințează pentru refacerea șoselei. Și această șosea nu are nici scuza ,de a fi cel puțin strategică, să zici căii de folos pentru operații militare sau necesară pentru transport de mărfuri din străinătate, pe care să vie bani de afară. Concesionați telefoanele, în contra a vizuinii Marelui Stat Major, căci din această concesiune cine mai știe câte sute de milioane vor reveni partizanilor. . Faceți legea spirtului, căci consorțiul spirfulillor a dat potentaților cârmuirii una sută milioane. Până și teatrele au fost concesionate pentru căpătuire de partizanii. Și in acest timp, pentru apărarea naționala se drăznuește și ultimul ban. Nu sa mai cumpărat nici un aeroplan. Piloții noștri militari nu pot face sboruri de antrenament căci li se drăznuește benzina, iar sborurile se fac pe aparate vechi, reparate și cu riscul de a și rupe gâtul. Muniția artileriei, necesară tragerilor anuale, pentru a face școală in vederea războiului, a fost redusă la jumătate. Șoselele și căile ferate strategice și dovedite de primă necesitate și pentru comerț se amână a se face la calende. Ar trebui zille să enumeri lipsurile de la școli, biserici (arderea bisericii de la Costești), cale ferată etc. etc. spre a se vedea dacă astăzi stăm mai rău ca în 1916, înainte de intrarea în război, sub toate raporturile. Și atunci intervine întrebarea dacă poporul va mai răspunde chemării sau dacă nu va răspunde sus și tare, destul cu minciuna, cu ipocrizia și cu afacerile. Afară cu guvernele, cu clientela politică, Vine salvator al țării, țara te așteaptă și întreabă cu nerăbdare ca în vremurile de grea cumpănă: — Unde ești tu, Țepeș Vlad? Lt.-col. DUMITRESCU AUREL invalid de război ....și un lucru bun Guvernul și-a însușit proectul de lege pentru pensiile ziariștilor. Din primul moment d. Maniu a îmbrățișat ideea, d. Madgearu s’a lăsat ușor convins să acorde micul fond necesar la început, iar d. Răducanu s’a ostenit pentru a face din ideea pensiilor ziariștilor o realitate. Ne place să subliniem această acțiune. Noua lege va fi de folos, ziariștilor Avem datoria să mulțumim (noi ziariștii profesioniști) autorilor ei. Dar legea depășește cadrul breslei noastre. Poate că azi nici nu ne putem da îndeajuns seamă de efectele salutare cari vor izvorî din noua situație. Ziaristul știindu-și bătrânețele asigurate va fi fatal altul. Și din sporul lui de demnitate va înmuguri și altă morală a vieții politice. Surâde cineva ? Acela nu poate cântări enorma infuență a presei in zilele noastre. Și presa o fac ziariștii. Ea poartă azi urmele strâmtorării lor materiale, și mâine va respira înviorarea pașilor mai siguri pe cari ii pregătesc noua lege. D. Răducanu a făcut, fără îndoială operă utilă. Nu vom uita încheind aceste rânduri nici pe colegii cari s’a ostenit luni in șir pentru a ajunge la rezultatele de azi. V. B. Zeppelinul merge direct in Anglia Washington, 30. (Danub). Căpitanul Echener a trimis un nou radiogram la Lakehurst, contimând intențiunea sa de a merge direct intr’acolo din cauza lipsei de benzină. Telegrama adăuga că, la ora 15 și 30 minute, aeronava se găsea la 32 grade și 18 minute lat. nordică și la 68 grade long. vestică. „Zeppelineul merge cu 140 km. pe oră. jgjt, _ Dupa noua proprogare a Parlamentului Polonez După cum au anunțat și telegramele anterioare, deschiderea Seimului polonez, convocat săptămâna trecută, a fost amânată de președintele republicii. In cercurile politice din Varșovia s’a așteptat de fapt încă înainte cu câteva zile de deschiderea parlamentului pentru o sesiune extraordinară, că el va fi prorogat, dar cu toate astea știrea a produs o mare vâlvă în cercurile largi ale opiniei publice. Președintele Moscicki îi hotărât, după cum se știe, să satisfacă pretențiunea partidelor de stânga și centru presupunând că vor respecta cele cuprinse în petițiune, adică consacrarea sesiunii unei munci reale legislative în legătură cu acțiunea guvernului pentru asanarea economică a țării. De fapt însă programul anunțat apoi de partidele opoce n’au nimic comun cu problemele economice și permis a se crede că opoziția vrea să se folosească de sesiunea extraordinară pentru lupta împotriva regimului, ceea ce ar putea avea o influență dăunătoare asupra aplicării programului economic al guvernului.. Deosebite temeri a născut punctul 9 din programul elaborat de președintele Seimului Daszynski,referitor la randta Comisiunii bugeta.rc p cupru proiectului care marc en m 1 al eruditelor cumtimientare pe anul 1927—28 și depășiră bugetului din acel timop, care a avut ca urmare ”"roc ° suil ministrului elemandz Czigorcz, înaintea Tribunalului de Stat. Era sigur că imediat ce această chestiune va ajunge din nou în Seim, se vor produce lente ciocniri între ambele vioadere, ceace n’ar fi deloc folositor statului in momentul de față. Din această pricină primul ministru Slavek, care a luat cunoștință de conținutul programului lucrărilor Seimului, a prezentat președintelui republicii, un proect pentru proiogarea sesiunii extraordinare, proect care spre nemulțumirea partidelor de opoziție a fost primit de președintele republicii. Prorogarea Seimului a fost primită în cercurile politice din Varșovia cu sentimente felurite. In timp ce tabăra guvernamentală și o parte din partidele moderate din afară de guvern, au aprobat în mod evident hotărârea Președintelui, presupunând că împiedecarea luptelor parlamentare este în actuala situație o datorie a șefului statului, opoziția și mai ales partidele de centru și stânga, s’au arătat extrem de enervate de această hotărâre. Imediat după publicarea decretului Președintelui Republicii, cluburile partidelor de centru și stânga au convocat o conferință comună la care s’a votat o moțiune de protest împotriva dispozițiunii Președintelui Republicii. In această moțiune se constată între altele că iresponsabilitatea constituțională și parlamentară pentru eventualele consecințe ale prorogării Seimului cad asupra primulu ministru Slavek, responsabilitatea morală asupra Președintelui Republicii, care a stat până în prezent deasupra partidelor, iar acum a fost atras în jocul politic al taberei lui Slavek. In acest mod opoziția de centru și stânga a întreprins pentru prima oară un atac evident împotriva Președintelui Republicii. Democrația“ D-lui Iuliu Maniu D. Iuliu Maniu este un personagiu de mit. Escaladând imperativele și calitățile indispensabile unui adevărat bărbat de stat, luat în cârcă de un noroc imens, d-sa a putut ajunge acolo unde este asi. Totuși actualul prim ministru al României Întregite rămâne tot de domniul mitului. Pentru că crezul său politic este pentru d-sa o ficțiune, este cel mult o intenție, un gând, dar nici decum o posibilitate de realizare. Repet însă, că imposibilitatea realizării este specifică d-lui Maniu. Căci d-sa, fiind convins de mesianismul Ardelenesc, înțelege și vrea ca democrația română să fie de „esență“ ardelenească. Nimic de zis, deși, în treacăt, s’ar putea spune că Democrațiile nu au nici „esențe“, nici patrie și că în nici un caz nu pot purta pecetea unui regionalism, fie el și posesorul pretenției că este învestit cu „prerogativele“ divine ale unei excepționale misiuni“... Dar d. Iuliu Maniu a vrut să fie șef de partid deci prim ministru. Dacă așa vrea dumnealui pare decât și să-i fie de bine... Dar d. Maniu este un om cu „convingeri” proprii, indiscutabile ca o axiomă geometrică, pentru reușita cărora este dispus să-și ofere chiar... viața. D-sa a văzut că în țara românească există partidul liberal, puternic, partid, cu tradiții, de dreapta. Atunci și-a zis: Pe al meu îi „fac“ de stânga. (Nu în înțelesul vulgar de a trage la stânga. Cel puțin nu a avut în intenție aceasta...) zis și „făcut“. Și astfel se începu lansarea de programe, de „convingeri“, etalarea structurei viitorului partid de guvernământ. N’a uitat să repete că „democrația“ va fi ardelenească și ca atare va avea misiunea istorică de occidentalizare și însănătoșire a vieței românești. Așa vrea dumnealui. Te puteai opune ? Regatul scârțâia sub povara moravurilor bizantine și ca atare d-sa, ca Mesia Ardelenesc, va descălica, cu toate sculele necesare acestei radicale transformări... Prin asta însă principiile democrației d-lui Iuliu Maniu cădeau, întâi prin faptul că nu se poate explica dirijarea unei societăți democratice numai prin oamenii unei regiuni indiferent dacă pentru desfășurarea „peisajului“ există și figuranți din celelalte provincii, și al doilea și cel mai puternic este faptul însă, că orice guvernare ardelenească, pentru mult timp, nu poate fi de ordin creator. Sa ne explicăm: Principiile politice ale d-lui Iuliu Maniu — recte ale Ardelenilor — sunt democratice în ceea ce privește afișarea și menirea lor firească, dar fondul intim al celor ce le-au emis, mentalitatea psihică și cerebrală a celor chemați să o aplice, este departe de a fi la înălțimea posibilităților de creație necesare introducerei unui nou sistem social. Pentru că luptele prin negație prin dezvoltarea spiritului de obstrucție, de dărâmare, din decursu secolelor de robie streină (și car au fost forța conservărei etnice a ardelenilor) ne-a dus în situația de a asista nu la efectele unei democrații inexistentă ca forța de persistență interioară, ci la spectacolul unor lupte sufletești între imperativele ereditare de negativism ale luptătorilor de omi — prin mijloace de anarhism psihic — și între tendința de a creea, de a modifica, de a realiza promisiunile și noua „misiune istorică“... Două timpuri: Cele de urgie sub amenințarea permanentă a streinilor și cele de libertate, de desrobire. Totuși aceiași oameni cu aceiaș mentalitate, cu aceleași „însușiri“ ca în timpurile de permanentă opoziție... Și din spectacolul acesta hibrid și comic — dar trebue să recunoaștem că s’a desfășurat cu imense procese de conștiință —■ a învins forța negativismului ereditar. D. Iuliu Maniu a vrut să pună în aplicare principiile pe care le-a sugerat și le-a dorit de la asupritorii de ori, imitând cursul fatal al prefacerilor sociale din țările cu civilizație mai veche. A fost, poate, de bună credință. A căzut însă înfrânt de legile implacabile ale trecutului ereditar: cultul negațiunii înrămat în speranțe și auto-încredere și lipsa spiritului creator ce va mai urmări încă o generație ardeleană. Noroc, însă, că democrația în țara românească nu a început și nici nu o să sfârșească cu lamentabila capitulație a crezului unui om, rolul consecințelor unui trecut frumos în jertfe dar prea obositor... POMPILIU PODDOREANU