Epoca, august 1934 (nr. 1655-1681)

1934-08-01 / nr. 1655

Sir. 1655 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU­, ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI). RECLAME și INSERȚII Se primesc la fic­i­ația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator. - Fondat in anul 1886 de NICOLAE FILIPISCU Merticuri 1 August 1934 O depoziție Din reprezentațiile zilnice ale Skodei ajungi să alegi, ca intr’o stagiune teatrală, ce-ți place mai mult di­n repertoriu. Printre altele, am reținut depoziția colonelului Drăgă­­nescu, ediția doua revăzută și corectată. D-sa întrebat asupra faimo­sului memoriu „rectificat” zi­ce că „ordinul de a face acel memoriu era de un caracter secret de cea mai înaltă treap­tă și secretul trebuie păstrat cu orice preț”. N’am născocit nici un cu­­vând copiind din „Dimineața” din 28 iulie, pag. 9. Prin urmare: din ordin su­perior se întocmește un moriu asupra înzestrării me­ar­matei. Acest memoriu este în­locuit și prezentat spre studie­re colonelului Drăgănescu ca­re îl socotește tendențios. Colonelul face un studiu a­­supra lui, „respingând criticile și îndreptând erorile”. Emisarul, coleg de școală venind să ridice studiul nu se declară mulțumit și­ nu-i cere direct, dar îi sugerează ideia să-l modifice. Mai adaugă că „n’ai făcut bi­ne că ai făcut așa, pentru că memoriul acesta a fost însușit sub forma în care este, trebue ca să-l schimbi”. Și colonelul l’a schimbat cum i s’a cerut și l’a predat a doua zi. A constatat, în acelaș timp — dar cam târziu — că a fost indus în eroare, ca și al­tă dată, de acelaș camarad ne­real. Iată pozne pe cari le poa­te face un coleg, ceea ce totuși nu poate ierta gestul colone­lului Drăgănescu, om de o va­stă inteligență. „Epoca” a dat numele emi­sarului și a fost confiscată. „U­niversul” a pătimit la rându-i având aceeași soartă. Și în ce­le din urmă, cenzura, care și-a călcat dispozițiile comunicatu­lui ei, a admis d-lui Necșești să pomenească de departe des­pre acel „colonel Tabu”. Ca și struțul, Anastasia și-a­scunde capul în nisip când ouă. Facerea fiind grea, oul se face bou și toți află despre ce este vorba. Numai de la mine câți au aflat numele colonelu­­lui și încă, cu ce comentarii a­­supra acestei inexplicabile o­­crotiri a unui militar care s’a dedat la o acțiune nedemnă de un ostaș. S’a mai aflat — tot prin gra­iul colonelului Drăgănescu că autorul memoriului în forma însușită de cel care a trimis pe emisar, ar fi generalul Aristi­de Tănăsescu, care, deși este uiz cu generalul atenian însă, fără supărare, are la activul său fapte cari îl împiedică să fie chemat „Cel drept”. S-a spus în plin parlament, și generalul n’a reacționat, că a fost închis la Galata pentru furt de efecte militare și altă dată, tot acolo, când cu acci­dentul de la Ciurea și scăpat prin intervenția unui aghio­tant regal. Rezultatul: astăzi este gene­ral, inspector tehnic al arma­mentului și... trimis în Franța pentru încheierea contractu­lui de armament. In fața unor asemenea enor­mități nu-ți rămâne decât, cu tot desgustul, să dăinuiești în protestări care însă îți sunt înăbușite, tocmai de cei che­mați să curețe moravurile de necurățeniile de acest soi. Mai târziu, li se va arunca în spinare, pe bună dreptate, o parte din vină. Fiecare își iubește țara, se vede, în feluri­te chipuri. Emanui! Haji Masco N’am mai plecat cu trenul de mai bine de un­ an. Acum câteva zile nevoia m’a mânat să plec. Am fost surprins de frumusețea, curățenia și ordinea — până la punct — ce domnește. S’o fi cheltuit mult bă­net și se va mai cheltui. „Dar ce e adevărat, nu-i păcat”. Gara are aspectul unei mari gări apusene. Trenurile pleacă cu o e­­xactitate de secundă, pornește lin­ie nesimțite și fără strigătele : sun­t în vagoane, pleacă trenul, apoi flueratul prelung al șefului de tren și răspunsul locomotivei cu două semnale lungi, — care înseamnă desfacerea frânelor — așa cum se obișnuiește încă în provincie. Căruțele de odinioară pentru transportul bagajelor, care te asur­zeau prin scârțâitul lor, au fost în­locuite cu cărucioare purtate de un mic motor, care nu fac nici un fel de zgomot, sunt prevăzute cu un clopoțel care vestește călătorii să se dea la o parte. Cui îi place frumosul și rânduiala, poate fi mulțumit cum se prezintă gara. Orice lumină are și umbra ei. O­­biceiul pământului se arată și aici mai tare, înfrânge buna rânduială. Și anume: din călătorii cari sosesc cu trenul, o bună parte din ei nu se îndreaptă spre peronul de ieșire din B-dul Golescu, așa cum e natu­ral, ci o i-au dea dreptul spre pero­nul rezervat accesului călătorilor, cari au a pleca. Așa că nu mai vor­besc de o femeie cu un copil în brațe și cu bagajul în cealaltă mâ­nă, dar eu ca bărbat cu anevoie am putut să mă strecor printre mulți­mea de călători, care venise cu trenul și ne ațineau calea. Am între­bat omul de serviciu dacă s’a des­ființat peronul din Golescu și mi-a răspuns că nu, dar lumea nu vrea să dea urmare regulamentului. A­­tunci mi-a venit din nou în minte, vorba taxatorului din tramvai, care fiind solicitat prin semne de către un cetățean, ca să-i deschidă ușa în mers, el ne-a motivat celor din vagon astfel: „Nu se poate, deoarece chiar azi am primit circulară în această pri­vință, să mai treacă vre-o două­­trei zile, să se învechiască circu­lara...”. Ei bine, nu. Direcția C. F. R. tre­buie să-și impuie regulamentul și să ne deprinndă pe noi cetățenii cu ordinea. Și aceasta în interesul pro­priu al călătorilor și pentru presti­giul C. F. R.-ului. Nu clădirile indică civilizația,­ ci bunele moravuri. Dr. Alex. Manolescu Constatăm­ fiara de Mord RICHARD STRAUS IN DISGRATIE VIENA. 30. (Rador). — „Reichs­post“ anunță că Opera din Viena nu va mai juca operele lui Richard Strauss, deoarece acesta a refuzat să dirijeze un festival la Salzburg. I ­ • I . . . ■ Ut schunpu tara, puterea mea de munca $1 puterea mea de iubire. Ntcalac nupesco ?« O anchetă fără valoare Tot despra Am citit mesajul trimis de d. general Uică consi­liului de război al corpu­lui 11 cu ocazia instalării nouilor comisari regali. Odată mai mult suntem nevoiți să constatăm că vorbim absolut altă lim­bă ca fostul ministru de război. D. general Uică în me­sajul său zice: „Pe ade­vărata linie a tradiției os­tășești, în cadrul orân­duirilor militare, atunci când unele suspiciuni a­­supra activității profesi­onale și de onestitate a unora din subalternii mei s’au produs, am conside­rat ca un înalt comanda­ment moral să solicit au­torităților superioare, an­chetarea și sancționarea celor găsiți vinovați, ori­care ar fi ei”. Cuvintele sursă frumos. Suntem departe de „Mă* nișă”, încă două trei exerciții de felul acesta și d. ge­neral Uică riscă să se ex­prime într’o limbă de sa­re însăși Eihinescu nu s’ar fi lepădat. Dar nu de aceasta e vorba, ci de fondul ches­tiei. Comandantul corpului 11 se înșeală când își în­­chipue că opinia publică a ajuns la gradul de ner­vozitate de­ astăzi, pentru că unii din­­ subalternii d-sale ca plutonierul Ilie, Albișor sau chiar d. colo­nel Pomponiu au făcut un fals. Lumea își dă per­fect de bine seamă, că fă­ră un ordin falsul nu se comitea. Or cine putea da acest ordin? Lăsăm răspunsul la discreta apreciere a d- Lui general Uică. In ce ne privește ne vom mulțumi să zicem că o anchetă de asemenea natură nu poa­te fi pusă sub patronajul persoanelor cari sunt di­rect în cauză. H­ nschera d-lui general Uică n’are nici o valoare. In schimb garantăm au­torilor morali și materi­ali ai falsului că adevă­rata justiție își va face pe deplin datoria. GRIGO­RE FILIPESCU fie vorbă cu d. Inculet Cenzura a trecut sub coman­da d-lui ministru de interne In­­culeț. Prilej pentru o celebritate pe care, dintre basarabeni, n’a mai cunoscut-o decât d. Panteli­­mon Halippa bunul nostru prieten și binecunoscutul mare demo­crat. Căci, dacă până azi nu se vorbea despre d. Inculeț decât în zilele zvonurilor de schim­bări în guvern și anume la rubri­ca probabilă a celor cari ar ur­ma să plece, — de azi înainte d. Inculeț învestit comandant su­prem al cenzurii, va fi pe primul plan al vieții politice. In ce ne privește sântem si­guri că d. Inculeț va face mai puține gafe decât predecesorul său. D. Inculeț are doar un mai adânc simț politic, și în orice caz este mai chemat decât d. Mavro­­... să înțeleagă imperativele ne­­siluirii presei și să țină cântarul de extremă sensibilitate al dră­muirii intereselor de stat. Totuși, îndemnați de simpatia pe care o avem pentru toți ma­rii intelectuali ai neamului, ne vom îngădui să dăm noului co­mandant suprem al cenzurii, la intrarea sa în arenă, câteva mici sfaturi. N­ vom ruga să observe, de pildă, că atunci când un ziar a­­rată că intervenția pentru a se modifica un anume raport, a fost făcută de d...„ și cenzura supri­mă acest nume, toată lumea ca­ută, toată lumea șoptește, toată lumea ș­tie. De aceea e preferabil să nu se suprime numele. Iar da­că totuși, nu se poate (știința a­părării intereselor de stat este așa de complexă), dacă trebue neapărat suprimare, să se tae mai cu toptanul ca să fie un vag mai deplin în care șoaptele să a­­lerge în vârtej fără deslușire. Ce mare lucru este, în definitiv, o coloană de ziar! Și ce rost au menajamentele dovedite țină azi de fostul comandant, al cen­­carii, ț­arele ziarist și publicist, excelența sa Al. Mavrodi? D. In­­culeț a fost totdeauna om din­­tr’o bucată. Să nu se desmintă nici acum. De In al doilea rând ar trebui să înaintea­m ziarelor, pentru simplificare, un formular com­plect al tuturor chestiilor și al tuturor un­nelor- tabu. D. Inculeț știe doar de câte amănunte teh­nice este legată apariția unui ziar, și, mare prieten al presei, nu va voi să-i facă dificultăți. în­tocmirea listei tabu nu ar reclama decât două, trei ore de muncă și ar fi lămurire odată pentru tot­deauna. De pildă să se spue, nu este voe să apară în ziare nici un nu­me care începe cu litera g. Scurt și clar. Ziarele ar ști pe ce teren se mișcă și n’ar mai fi nici ne­plăceri pentru ele, nici dificultăți pentru cenzură. Dar să nu lungim lista sfaturi­lor noastre. Și bucuroși că, în sfârșit, cu d. Inculeț la cenzură avem un om la locul său, să-i u­­răm spor la muncă. D. I. INCULEȚ )/ A­mes­t­e­cr­uiI în afaceri D. Iorga face, în jurul anchetei Skoda, următoarele observații: „...Din valurile de stenograme ale anchetei, ceva insă se deslușește, ceva, care hotărât, nu trebuie să fie. Acel ceva se chiamă amestecul in a­­faceri, turbatul amestec in afaceri, al atâtora dintre oamenii noștri po­litici. Am apucat vremea când îna­intași de-ai lor pierdeau o avere, moștenită, câștigată, pentru politica pe care o făceau. Am apucat vremea când alții din aceleași generații mu­reau prin spitale și lăsau lor in mizerie. Am apucat familiile vremea când a fi sărac, după ce ai ocupat cele mai înalte demnități, era ce pu­tea fi mai obișnuit intr’o societate geloasă de reputația ei. Dar azi nu e fleac sub treizeci de ani, care să nu vadă în politica spre care se ridică pe scări ușoare de sărit, un mijloc de a-și asigura o viață de moleșitoa­­re huzururi prin întreprinderi care, dacă nu duc la pușcăria proprie, si­lesc pe cei amestecați in ele să vadă la zăbrelele ei pe asociații cu care au lucrat, au petrecut și s’au spur­cat”. Vor mai reveni oare acele vre­muri in cari dezinteresul în viața publică și corectitudinea în viața privată, nu erau cuvinte fără înțe­les? Ar putea să revie ușor, foarte u­­șor. Căci nu trebue cine știe ce e­­roic efort pentru aceasta, ci trebue numai voința oamenilor de treabă de a nu mai întinde mâna celor in­corecți. Un nobil englez, bănuit că avea prea mare noroc la cărți, bănuit nu­mai, a fost nevoit să trăiască tot restul vieții sale departe de lume. Nu este pedeapsă mai mare decât ostracizarea contemporanilor. Pot fi ușor reînviate vremurile de glorie când nu se făcea politică pentru a se aduna averi, ci se chel­tuiau averi în politică. Dar trebuie s-o voiască hotărît măcar câțiva din­tre conducătorii partidelor noastre politice. Și s’o voiască altfel de­cât prin vorbe răsunătoare spuse când vine prilejul. Încordarea Hiter - Hindenburg PARIS. 30. (Rador).­­ Ziarul german „Pariser Tageblatt” anun­ță că o mare încordare dom­nește în relațiile dintre președintele von Hindenburg și cancelarul Hitler. Ziarul adaugă că două regimente din Reichswehr sunt concentrate în jurul localității Neudeck, unde se află președintele Hindenburg, a­­vând misiunea de a asigura liberta­tea personală a președintelui Rei­­chului. Ziarul crede a ști că d. Goering a oferit de curând președintelui Hindenburg să-i pună la dispoziție o gardă personală formată din sec­țiunile de protecție (S. S.), pe care președintele a refuzat-o, arătând că protecția sa va fi asigurată nu­mai de Reichswehr. Președintele Hindenburg ar fi adăugat că în cazul când forma­țiuni din secțiunile de protecție ar fi trimise spre Neudeck, ele vor fi dezarmate, iar în caz de rezistență, vor fi tratate ca rebeli și dezar­mate. cenzura Sânt cunoscute împrejurările in care a fost confiscată o parte din e­­diția de provincie a ziarului „Uni­versul”. Deprins să informeze exact și a­­vând totdeauna curajul opiniilor sa­le, marele ziar popular a publicat o scrisoare pe care d. Grigore Filipe­­scu o adresase d-lui prim ministru Tătărăscu după confiscarea „Epo­cii”, pentru că tipărise cuvintele „este vorba de” înaintea unui nume interzis și suprimat în coloanele noastre. Aceasta a fost vina Universului. D. Popescu-Necșești a subliniat fap­tele și a tras concluziile cari se des­prind din ele, in articolul său din „Universul” de acum două zile. Iar în numărul de azi d. Constantin Ba­­calbașa semnează, în jurul aceleiași chestii următorul documentat arti­col: O întrebare vine pe cele mai mul­te buze, când are să vie ziua în ca­re țara românească să nu mai tră­iască sub jugul cenzurii? Bine­înțeles că personal nu mă pot plânge, scrisul meu nu a fost niciodată cenzurat, dar atât nu este destul. Fiindcă existența cenzurii nu în­semnează numai împiedicarea, ca să se afirme, a multor violențe sau ca­lomnii, dar însemnează și suprima­rea multor adevăruri. Dacă este așa, și așa este, cenzura încetează ca să aibă măcar o parte de legitimitate. Cenzura nu poate fi legitimă de­cât numai atunci când este exerci­tată pentru interesul Statului: toate celelalte interese personale, or care ar fi, or cât de legitime, or cât de simpatice, nu pot fi puse sub pavă­za autorității extralegale a puterii publice. Apoi, este felul în care se practi­că aplicarea cenzurii. O lege care decretează înființarea cenzurii, pro­clamă numai un principiu, acest principiu, așa impersonal, poate pă­rea că este o necesitate superioară de Stat, dar după ce principiul a fost proclamat, vine aplicarea lui. Și atunci intră în scenă oamenii cu patimile lor, cu judecata lor, cu sim­patiile și antipatiile lor Vorba este: cine sunt acei oameni cari aplică principiul? Pot spune că nu cunosc nominal pe nici unul din dicatori, dar întreb: sunt, dare, oamenii aceștia atât de bine calificați, ca nepărtinire și pu­tere de judecată? Fiindcă aci­stă nodul chestiunii. De pildă, zilele trecute, în primul articol al ziarului „Epoca”, articol semnat de d. Grigore Filipescu, am văzut un loc gol; locul gol era făcut prin suprimarea numelui unei per­soane, numele unei persoane care a fost declarată de către un martor interogat la comisia parlamentară pentru afacerea Skoda, că ar fi pri­mit parale. Numele acestei persoane nu a fost dezvăluit de d. Filipescu, nu, dom­nul Filipescu nu făcea alt decât să reproducă o declarație făcută în fa­ța comisiei parlamentare. Acesta fiind adevărul, cu ce drept... nu zic „cenzura”, dar cu ce drept „cenzorii’ ’au suprimat acest nume. Mai ales felul în care s’a făcut suprimarea, lăsarea locului alb des­tinat să atragă atenția cititorilor, a dat naștere imediat la toate bănue­­lile. Și umplutura locului alb a în­ceput. Pretutineni, prin cluburi, pe străzi, prin restaurante, auzeai un nume, fiecare rostea numele antipaticului său favorit. Și astfel fiind, în loc de un singur nume dat pradă adversi­tății publice, cenzorii au înlesnit calomnia in mare. Grație cenzorilor, adevăratul vi­novat — dacă va fi — a scăpat fără nici o hulă, iar atâți oameni nevino­vați sunt purtați, din gură în gură, și clevetiți. Acum trebue să se aleagă la un fel, iar guvernul are datoria să lu­mineze țara. Pentru cari mari inte­rese sociale sau politice, cenzura trebue să mai opereze? Când a fost înființată, am înțeles motivul: moartea tragică a lui Du­ca a impus consimțământul celor mai hotărîți adversari ai constrân­gerilor, printre cari mă număr, dar au trecut câteva luni de atunci, vre­murile s’au schimbat, în țară e lini­ște. Și, nu este o erezie să afirmi că o țară nu poate trăi permanent sub regimul legilor excepționale. Dacă s’ar putea inventa un instru­ment care să aplice cenzura în mod automat ,poate că această constrăn­­gere ar fi mai ușor primită, dar când o aplică oamenii, aceste ființe păcătoase supuse toate greșelii, injustiția intervine numai­decât. Nu putem primi cenzura pentru că, dacă în fața comisiei de anchetă parlamentară sunt denunțați ca oa­meni mituiți Vasilescu și Dumitres­­cu, cenzorii să lase liberă publica­rea numelui „Dumitrescu” și să îm­piedice publicarea numelui „Vasi­lescu”. Nu e nici drept și nu e nici cinstit. Și acum încheiu repetând întreba­rea: când va suna ceasul reintrării în regimul libertății depline? CONSTANTIN BACALBAȘA Parisul și noul cancelar PARIS. 30. (Rador).­­ Cercurile politice consideră cu satisfacție ra­piditatea cu care a fost soluționată grava criză deschisă la Viena prin asasinarea lui Dollfuss. Desemnarea pentru postul de can­celar a d-lui Schuschnigg, colabo­rator intim al lui Dollfuss, este con­siderată ca o garanție că sforțările pentru menținerea independenței Austriei, atât de energic urmărită de Dallfuss, vor fi continuate cu a­­ceeași vigoare de succesorul său. Se subliniază energia și sângele rece de care a dat dovadă de Schus­­sehnigg în ziua de 25 iulie, când a fost investit de președintele Mik­las cu interimatul președinției. Se crede de altfel că noul cance­lar, moștenitor în­ toate privințele al lui Dollfuss, nu va întâlni probabil aceeași ostilitate ca predecesorul său din partea socialiștilor. D. Titi­lescu in Franța PARIS, 30 (Europa press). — D. Nicolae Titulescu se află de 8 zile pe coasta Mării la Cap Saint Mar­tin, unde va mai sta câteva zile. Numeroși ziariști s-au dus la Cap Saint Martin, spre a obține o decla­rație a d-lui Titulescu, în legătură cu evenimentele din Austria. D-sa a refuzat însă să dea orice lămurire. Revoluționar macedo­nean executat la Sofia Mopți și zile în Africa Equatorială de AUREL VARLAM Amintirile unui fost judecător in Congo Belgian1) Policemani, tot negri, sergenți de oraș cum am zice, stau pe la încrucișări de drumuri. Nu-i bine să faci cunoștință nici cu poliția albă, dar ce trebue să fie când încapi pe mâna negrilor, fie ei chiar învestiți cu o autoritate le­gală­ la vreo 50 de kilometri în interior aceiași negri mănâncă carne de om, iar aici la litoral, exercită o parte de suveranitate, conform principiilor stabilite de Jean Jacques Rousseau și a ac­tualilor teorii de drept, care s-au inspirat tot dela el. Englezii au originalități de acestea, mai ales când e vorba despre o civilizație de fațadă, pentru a mânji ochii lumii. Un negru gras, în haine euro­pene, trece purtat într-un fel de scaun, de doi alți negri, aproape­­ gol. E grav și convins de impor­tanța sa. Trebue să fie vreun comerciant îmbogățit. Dar acolo în fund, pe o ridi­­cătură de pământ, deasupra u­­nei case mari, flutură un drapel. Este palatul guvernatorului en­glez. Monrovia, capitala republicei Liberia. Această capitală trebue să se prezinte ca un sat comun de negri, deoarece nu se vorbe­ște de debarcare. De altfel de pe vas nu se vede nici o casă. Coa­sta e la nivelul imediat al mărei și locul e mlăștinos, judecând du­pă vegetația extraordinar de bo­gată a pădurilor, care ne mas­chează capitala acestui stat ne­gru. Sub patronajul americanilor, pe la începutul secolului trecut, cu sclavii liberați din America și cu un număr de canibali localnici, s’a fondat această republică. Pu­țină lume cred, a auzit despre existența acestei bizare republici. O fi având o împărțire admini­strativă a teritoriului, justiție, buget? E o întrebare nedeslega­­tă pentru mine până azi. Vă pot spune însă că are un șef, un președinte de republică, pentru că l-am văzut și am dat chiar mâna împreună. De ce vom fi ancorat aici? Nu s’a încărcat nici descărcat nimic și nici un pasager nu s’a suit sau dat jos la această destinație. Poa­te din deferență pentru șeful sta­tului republican și pentru a-i da posibilitatea să-și mărească lista civilă, precum vom vedea. Nu se lăsase bine ancora, când o minusculă îmbarcațiune, o șa­lupă cu aburi, cu un coș ridicol, îna­lt al unei locomotive de treer, datând desigur de la înființarea statului și dăruită de americani, se îndrepta spre noi, părur­e foar­te grăbită. Când un negru adoptă îm­bră­­­­mintea noastră, el va pune pe ap, de preferință, o pălărie înal­­ă și tare, zisă „cilindru”, părân­­du-i-se că-i conferă mai multă demnitate sau respectabilitate. Un personagiu de statură înaltă, coafat cu un astfel de cilidru și tot așa de negru și strălucitor la față, îmbrăcat cu un frac, pan­taloni vărgați de pânză și cu pi­cioarele goale, se sui pe bord, era președinte Republicei Liberia. După prezentări și strângeri de mâini, pe care președintele se ve­dea că era grăbit să le scurteze, ne adresă câteva cuvinte în lim­ba engleză, arătându-ne că-i foarte onorat și fericit că a făcut cunoștința noastră. Această vizi­tă cu care președintele ne onora, n’avea alt scop decât de a ne plasa colecția timbrelor acestui stat. Monopolul acestei vânzări președintele îl uzurpase în folo­sul său exclusiv. Dintr’o veche mapă de mușama, șeful statului scoase și ne oferi spre cumpăra­re, seria timbrelor poștale ale ță­rii lui. După gravura lor fină și inscripții, se vedea că sunt de fabricațiune americană. Din toa­tă Africa, numai in regiunea a­ceasta trăește un ipopotan foar­te mic și, acest animal figura pe o serie de timbre. Din cauza valurilor puternice care bat întotdeauna malul înalt, iar în ziua aceia mai furioase ca de obicei, nu ne riscăm să ne suim în luntrile de pentru a vizita orașul. debarcare în larg marea e liniștită, și o flotilă de bărci cu băetani cu negri ne în­conjoară vasul. Acești tineri sunt pescuitori de monezi. De sus de pe punte, le aruncăm câte o pie­să, iar ei se dau la fund în apă după ea și o aduc la suprafață. De la Acra, ultima escală, vasul nostru taie drumul drept spre gura de vărsare a fluviului Congo în Ocean, nea­supranatural. Spintecată în mers, apa cădea de o parte și de alta pe pereții vasului, în fâșii luminoase, elicea lăsa urme lungi încrețite de foc, iar Oceanul, pâ­nă la capătul privirilor, sclipea ca o baie nemărginită de fosfor, împrumutând văzduhului o flu­orescentă opalină, împreunân­­du-se spre zări cu calea laptelui de pe cerul înstelat al zonei au­strale. In una din acele seri stranii, miezul nopții trecuse de mult, când mă aflam tot pe puntea de sus. In această haotică lumină, SOFIA, 30 (Rador).­­ Astăzi a fost executat Sinadinoff, membru al organizației ilegale „Vartop”, con­damnat la moarte la începutul lunii, pentru a fi ucis din ordinul organi­zației sale, pe Atanasoff, fost mem­bru al aceleiași organizații. Complicele său, Danoff, a fost condamnat la muncă silnică pe via­ță. Executarea lui Sinadinoîi este cea dintâi, care se face pe baza nouii legi de represiune a crimelor împo­triva siguranței individuale și pu­blice. Legea aceasta prevede o pro­cedură sumară care nu pretinde ra­tificarea sentințelor capitale de că­tre suveran, care are totuși dreptul de grațiere­ pământesc era numai cadența pașilor ofițerului de quart. De când un om țesând o pânză, a pus-o deasupra unei bărci ca să-l ducă vântul departe, mările au fost groapa unde dorm la fund atâția oameni, că dacă i-ai purte unul lângă altul, ar acoperi-o cu trupurile lor. Un țipăt tuguitor, ca un vaet, venea dinspre larg. Era al unei păsări de mare. Câte­odată vasul trosnea din încheeturi, cedând probabil dilatațiunei. Dar în ca­drul­ și la ora aceasta, totul pă­rea supranatural. Sub această impresie, cu ochii lrosiți, în jo­cul aburilor care săltau pe tot întinsul, îmbrăcând forme ome­nești, am vrut să-mi închipui umbrele rătăcind, al atâtor mii de mirese și logodnice, căutând pe acei care odihnesc, de cine știe când, in acest cimitir fără cruci. (Va urma) 1) Vezi începutul in „Epoca” No. 1638. CAP. 4 Botezul Equatorului. — Mare de ulei și de fos­for. — La Punta. — Bana­na se varsă In fluviul Congo. — Musca Tse-Tse contra aclimatizării ra­sei bovine. Peste două zile vom fi la Equa­tor, vom trece linia. Alizeul au­stral suflă cu desmierdări blân­de peste fețele noastre încălzite. In ceasul asfințitului soarele in­cendiază orizontul într-un jar i­­mens, iar când se îneacă și dis­pare, trimite încă de dincolo su­­luți nesfârșite către cer, ca un uriaș doborât, care cu mâinele lui gigantice protestează contra biruitorului său. Veneau apoi o­­rele liniștite ale serei și nopțile senine. Navigăm pe o mare de ulei, fără valuri de fund, nici de suprafață. Noaptea decorul deve­ -shafts

Next