Epoca, octombrie 1934 (nr. 1707-1732)

1934-10-02 / nr. 1707

No. 1707 3 lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU­L ROMÂNI (INTRAREA PRIN­ CALEA VICTORIEI)) RECLAME și INSERȚII Ba primise la ad­ trația ziarului și la trata agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator.­­ Fondat in anul 1811 de NICOLAE FILIFESCU Marți 2 Octombrie 1934 nammaHnna BMnaaiiMwiiemw—■■iii ..........—i.iwmiai lll■l■■ll l■llll■l>n■l■ll i.i m ■mi mm ■iwm m|»i ■■BBH—111 I — — In numele Democrației Pentru concretizarea simboli­cei denumiri a Oficiului națio­nal al cooperației, șase potloga­ri naționali, directori generali, directori sadea și subdirectori, s-au unit pentru a coopera la jefuirea sistematică a zisului o­­fficiu. In răstimp de doi ani, cei 6 Bandiți democratici, au frustat tezaurul public cu 13 milioane și încă o jumătate de lei. Ce dreptate avea d. Beneș. Când, acum câteva zile, declara că nu există o criză a democra­ției decât sub forma acută a u­­nei crize a democraților. Ade­văr pe care d. Mihalache îl ne­socotește cu încăpățânare, doară d. Beneș nu poate fi fo­st cotit dușman al Democrației. " Nimeni nu s’a gândit să în­tocmească o statistică a obârși­ei tuturor delapidatorilor ai ba­nului public. Ar fi cel mai ustu­rător rechizitoriu pe care regi­mul vechiu l’ar putea face îm­potriva celui nou. S’ar adeveri că toți acei cari, în numele Democrației, trâm­bițează aplicarea principiilor egalitare, de libertate, de cin­ste, sunt cei mai incorigibili călcători ai acelorași principii. Brusca preschimbare socială a țării, datorită adâncii tulbu­rări care a urmat războiului a găsit o societate nepregătită. Ceea ce ar fi trebuit să se dez­volte evolutiv a avut un carac­ter aproape revoluționar. Selecția firească — unul din punctele programului de gu­vernământ al „reacționarului" Barbu Catargiu — nu s’a mai făcut normal. Până la război, deși falșii democrați strigau împotriva așa chematei oui gard­ii, câți oameni de treapta de jos nu­ s'au ridicat! Marea majoritate a lor a făcut cinste, atât țării cât și clasei din care ieșise. Politica, literatura, mata le datorește oameni­or­de seamă. Astăzi, cu mărunte excepții, afară de bani-de-gură îmbrăca­ți în haine prea largi ce ni-a dat democrația? Cei cari nor­mal, ar fi rămas în gloata ve­cinicilor invidioși, s’au ridicat pe urmele unui trecut care își are o covârșitoare importanță, și orice ar face ei nu-i pot e­­gala. Sunt profitorii necuviin­­cioși ai unei situații create de alții. Pilde zilnice de nesocotirea democrației le avem în ziarele de oricare nuanță ar fi ele. Da­că cei cari au făcut o Românie, al cărui nume nu era falit pe piața politică, nu erau buni, prin cine au fost înlocuiți? „Scoală-te să mă așez eu”, prin­cipiu bun când nu ești mai scă­zut decât cel pe care o înlocu­­ești. Politicul democratic este de­­zastros. Intru­cât politicul este angrenajul în jurul căruia se învârtește totul, și acesta fiind falimentar, concluzia ce se tra­ge este ușoară. Principiul de­mocratic este frumos, și demo­crația nu este ceva nou decât pentru cei cari cred că ea s'a născut odată cu ei. Socotind-o după chipul și a­­semănarea lor, o terfelesc și o compromit. De cine sunt făptuite toate hoțiile de la războiu încoace d-lor democrați? Iată o între­bare fără răspuns. In murdăria Skoda și în celelalte anterioare ar fi de dorit să se citeze nume cari nu fac parte din clasa de­mocratică. Clasei conducătoare a țării se datoresc ideile liber­tare, încă de la 1822 curentul egalitar își făcuse vânt în prin­cipate. Egalitatea înaintea le­gilor și a dărilor a fost admisă la 1837 de societatea „Filar­monica” în care era tinerimea boierimii mari și mici. Și câte s’ar mai putea scrie! Dar aceasta este istorie și ea nu se împacă cu demagogii. Furați înainte, reprezentanți ai democrației. Nu vă dați seamă cum singuri o înmormântați și nu cu alai, ci cu talerul. Ea este deservită de proprii ei fii, și oricâte discursuri ați ținea, oricât ați nega trecutul, până nu dați ceva mai bun, nu sunteți decât străini în casa al­tuia. Emanoil Haiji Mosco Politica Poloniei . ■ [UNK] —■—■ — O scrisoare a d-lui Grigore Filipescu — „Echo de Paris” publică ur­mătoarea scrisoare adresată de președintele partidului con­servator d-lui Pertinax: Domnule, Mi-e teamă că nu se ține sea­mă îndeajuns de pericolul la­ care expune Europa, acțiunea­ guvernului de la Varșovia. Ma­nifestațiile mai mult sau mai­ puțin brutale și totdeauna zgo­motoase la care se dedau, din când în când, „aliații” polone­zi, nu sunt determinate întot­deauna de o simplă hypertro­­fie a „eului”. După cum mi-a arătat oda­tă actualul ministru al Polo­niei la București, apropierea Varșovia—Berlin, nu este un lucru fortuit. Sunt trei ani, se pare, de când mareșalul Pilsudski lu­crează la aceasta. Dacă ar fi vorba numai de un acord tin­zând să recunoască chestiunea coridorului „mai puțin actua­lă”, n’am putea fi decât bucu­roși. Dar este vorba, după toate probabilitățile, de preludiul u­nei adevărate politici germa­­no-poloneze de expansiune spre Est întâiu, spre Sud-Vest (Ce­­hoslovacia) apoi. Aci este pericolul. Odată ce Germania, liberată de toate obligațiile față de Ge­neva, va fi pus mâna pe Memel o monetă de schimb va fi fost creiată pentru Corridor. Și înaintarea spre Est se va face în comun. N’am nevoe să insist asupra pericolului unei asemenea ac­țiuni în preajma semnării pac­tului oriental. De aceia sunt absolut sigur că încercările de desbinare Micii înțelegeri se vor face de data aceasta, via Varșovia. Ni s’a propus deja, sunt câțiva ani, o înțelegere cu Budapesta pe spinarea aliaților noștri ce­hoslovaci și iugoslavi în care Polonia trebuia să fie interme­diară. Nu mă îndoesc că noua ten­tativă va eșua la București, grație mai ales omului care conduce atât de strălucit poli­tica noastră externă. Dar, cum foarte bine spuneți d-voastră avem și unii și alții dreptul de a ști exact cui, îi este Polonia aliată. O să ne înțelegem poate mai bine cu ea, când Varșovia, va fi legată oficial de Germania printr’un tratat de alianță în bună rețintă. Primiți, vă roti, etc. GRIGORE FILIPESCU 1"f ''"rf ' -uri V. D. GRIGORE FILIPESCU Domnul mareșal Averescu, a dat în judecată ziarul „Drepta­tea” pentru calomnie prin pre­să. Este — poate nu ultimul — dar unul dintre ultimele și mul­tiplele procese de această na­tură. Ești calomniat, sau te­­ crezi calomniat, legea îți asigură un drept de reabilitare ție, și o pe­deapsă celui care te-a defăimat. Dar, câte procese de calomnie, de calomnie vădită și demon­strată, s’au încheiat cu sanc­țiuni contra calomniatorului? Nici unul. Acțiunea pornită într’o instan­ță judecătorească stabilă, este regulat, trimisă înaintea Curții cu jurați, care, regulat achită pe inculpat. Câte exemple nu am putea a­­duce? Nenumărate! Ba mai pre­cis, am putea aduce atâtea exem­ple, câte procese de acestea s’au deschis. Atunci? Atunci, ce este de fă­cut? Cine­va te beștelește, te tăvă­lește în noroi, se leagă de tine cum este mai rău, te spune hi­mei, denunțându-te de fel și fel de infamii. Tu, te știi curat. Ba ceva mai mult, acuzările aces­tea îți aduc enorme daune mora­le, de­oarece, chiar dacă lumea care te cunoaște nu ar da creza­re celor spuse, dar este o lum­ care prea puțin te cunoaște. Și gata este să dea crezare celor auzite. Cum ai putea spăla pata pe care ți-a făcut-o? Legea îți deschide poarta jus­tiției, iar jurații îți confirmă pata Atunci ,ce ar fi de făcut? Chemarea, or nechemarea în judecată a celui ce te-a calom­niat, sunt două lucruri, cari duc la acela? rezultat negativ pentru cel ofensat. Pentru cine calom­niază, rezultatul este pozitiv văzându-se nepedepsit, curajul și îndrăzneala îi cresc. Când ccalomniatul este o per­soană de suprafață, o personali­tate politică măreață, pornirea u­­nei acțiuni de­ calomnie prin pre­să, arată opiniei publice, tuturor cititorilor de gazete, și întregem intelectualități din țară, că per­soana calomniată, se simte într’ adevăr calomniată. Dar, dacă persoana calomnia­tă nu are suprafața omului mare? Atunci, bietul Ionescu, Popescu, sau oricare alt ...eseu, rămâne înfierat, pe nedrept, și nu va a­­vea nici cea mai slabă satisfac­ție, pentru că numele lui nu ră­sună, iar cine nu-1 cunoaște bine, în crede capabil de orice. Ce s’ar putea face? Nimic! Nimic! Nimic! In Țara Românească, nu se va putea face absolut nimic. Ce? parcă numai aceste rân­duri s’au scris în această ches­tiune? Dr. P. ROBESCU DISCUȚII Calomnia prin presă Capitala­­ Iugoslaviei Pentru a croi un oraș modern, cu străzi largi admirabil pavate, cu in­­stituțiunile publice grupate într-un anume cartier și instalate în imobile potrivite nevoilor, Beogradul a avut de­sigur situația avantajoasă a unui oraș nou, pe care o concepție edili­tară stăruitoare îl poate modela după un plan de mai înainte chib­zuit. El nu era, până la război, de­cât un întins oraș sărăcăcios, ase­muitor Galaților noștri mai vechi. Casele cu mai mult de un etaj se puteau număra pe degete; livezile și locurile virane nu erau nici greu, nici scump de expropriat; nu se punea nici una din grelele și costisitoare problema cari se pun, de-o pildă, pentru modernizarea Căii Victoriei. Nu-i mai puțin adevărat că s’a făcut aici, vădit, o bună folosire a banului public. Vorbiam de mini­stere și autorități, toate instalate în clădiri proprii: ele au fost constru­ite de foștii inamici, în comptul des­păgubirilor de război și constituesc astăzi, pentru orgoliul național, semnul vizibil al victoriei și al plă­ții unei datorii. Unde se poate regăsi la noi — în afară de câteva case țărănești re­construite în primii ani prin ținutu­rile Putnei — vre-o urmă a despă­gubirilor de război încasate și dela­pidate de statul român? Nu am cifre la îndemână dar, dacă nu mă înșel, aproape o sută de mi­lioane pe an reprezintă, numai în București, chiria imobilelor în cari funcționează autoritățile cari n’au clădiri proprii, ceia ce înseamnă că un miliard investițiuni ar fi fost u­­șor amortizate de la război încoace. O autoritate de stat care stă cu chirie, în afară de celelalte inconve­niente ale unui imobil nici­odată po­trivit, dă impresia unui provizorat nedemn de prestigiul unui mare re­gat. Topârceanu a scris „Balada chiriașului grăbit". E rolul pe care l-a impus statului nostru concepția arendășească și pripită a partidelor politice. Iată și aici, între străini, o pildă: toate statele își au legațiile insta­late în imobilele proprii,­­ afară de Spania, Turcia, Albania, Argen­tina și... România! Nu e greu de în­țeles că interesele pe cari Spania sau Argentina le au la Beograd, a­ceastă răspântie a legăturilor între răsăritul și centrul Europei, nu se potrivesc nici pe departe cu intere­sele noastre istorice, permanente și covârșitoare. La fel — prin despăgubirile de război — s’a construit cartierul fa­cultății de medicină, a spitalelor de stat și a celorlalte li­udații și labo­­ratorii, acestea du« A­ !»!? »!«•, tate și de Fundația Rockefeller. Iar mai departe, pe o înălțime în­verzită, castelul de la Dedinic, reșe­dința regală, în jurul căruia se în­tinde cartierul cazărmilor, — 30.000 soldați din gardă, ai căror ofițeri au chiar acolo apartamente pentru ei și familiile lor, biblioteci, școli și cazărmi... Mâine vom vedea cealaltă Ser­bie. Serbia satelor. COST­IN G. STURDZA COMEMORAREA INTRĂRII TRUPELOR FRANCEZE IN ALSACIA PARIS, 30. (Rador).­­ Astăzi au avut loc la Selestat, în Alsacia, mari festivități cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la intrarea trupe­lor franceze în această localitate. La serbare a luat parte și d. Che- D. CHERON Ion, ministrul de justiție, care a ro­stit un discurs, reamintind că prin­cipiul unității și indivizibilității Franței trebuie să fie viu în toate sufletele franceze. „Prezentul nu permite francezilor să-și piardă speranța în viitor — a spus ministrul de justiție — căci a­­cest viitor este al nostru, dacă vom ști să-l pregătim prin încredere și concordie națională. „Voi știți mai bine decât oricine ce este o patrie, voi cari de atâtea ori ați fost smulși dela sânul patriei voastre. „O țară — continuă d. Cheron — se apără mai cu seamă prin unita­tea morală a fiilor ei, prin discipli­na, fără de care o națiune nu poate trăi, și prin autoritatea, fără de care nimic nu este cu putință. A­­ceastă autoritate este cu atât mai respectată la noi cu cât ea vine dela popor. , „Trebuie să se dea celor cari gu­vernează mijlocul de a se servi de autoritate în cadrul instituțiilor re­publicane. Aceasta — a încheiat d. Cheron — pentru că anarhia să nu fie luată drept libertate și pentru că toți să fie obligați să se închine „ fața suveranității naționale“. Regina Maria la Londra LONDRA, 30. (Rador). — Regina Maria a României a sosit în cursul serii la Londra, venind de la Scarbo­rough, unde a petrecut câteva zile după plecarea Sa de la Balmoral. LONDRA, 30. (Rador). — Suvera­nii britanici, însoțiți de principele de Walles și de ducele și ducesa de York, vor părăsi mâine definitiv Balmoral, pentru a se stabili la Lon­dra. Ut scapi tiro, puterea mea de munca si puterea mea de iubire. Ntteiac alpest« Simple constatări O anomalie Nu este nici prima, nici ultima, ci ceia ce este mai trist, nu este nici singura anomalie din felul cum se rezolvă la noi anumite probleme de interes general. Am putea spune fără nici o exagera­re că peste tot, în toate viața publică, anomalia domnește. Sunt unele anomalii, vechi, foarte vechi, apucate din bătrâni, și cari, din cauza vechimii, ne­am obișnuit atât de mult cu ele încât azi le consideram ca pe ceva... normal. Iată de pildă problema sănă­tății publice! Pe vremuri țara noastră era renumită peste ho­tare pentru grâul său de foarte bună calitate, fiind o țară emi­namente agricolă. Din tot acest renume n’a mai rămas azi decât cuvântul „eminamente”, cuvânt pe care am ajuns să-l putem fo­losi fără nici un risc atunci când vroim să definim starea noastră sanitară, afirmând că suntem o țară eminamente nesănătoasă. Intr'adevăr numai cine nu vrea, numai acela, nu-și dă sea­ma de extraordinarele lipsuri pe acest tărâm. Deseori ziarele, revistele de specialitate, la Radio, la expozi­ții, se arată cu cifre, cum județe întregi, sunt contaminate, se de­monstrează până la evidență, că țara noastră este patria sifilisu­lui (avem 200.000 bolnavi, sifili­tici cunoscuți), paludismului, și în special patria tuberculozei. Situația, desigur nu­mită pe cunoscători fiindcă intervenția statului pentru combaterea ace­stor boli sociale este anemică, țări cu mult mai mici ca popu­lație și cu o altă stare socială decât noi, acordă sume supe­rioare. Așa de pildă: Iugoslavia acor­dă 3,6 la sută din bugetul gene­ral; Ungaria 5,2 la sută; Polonia 6,3 la sută; Cehoslovacia 9,5 la­­ sută; Olanda 12,4 la suta și­ în sfârșit Danemarca 24,4 la sută; iar la noi, cifra este 2,9 la sută până la 3 la sută, procent care din cauza lipsei încasărilor a fost întotdeauna micșorat. Și acum, unde este anomalia! Nicăeri, ca în rezolvarea proble­mei sănătății publice, nu se vede și nu se simte mai bine totala lipsă de unitate, din partea con­ducătorilor. Prin diverse împrejurări, și din diferite inițiative, au luat ființă o serie de instituțiuni car­se ocupă cu combaterea bolilor Am ajuns în situația că fiecare departament sau administrație publică să-și aibe un servicii medical. Nimic de zis, dacă în practi­că faptul n’ar constitui un mijloc de risipă bugetară, fiindcă toate aceste servicii medicale, sau di­recțiuni, implică nesfârșite , continui cheltueli de administra­ție, personal, întreținere, utilaj etc., etc. Rezultatul e că fiecare servi­ciu activează în raza sa limitată și independent de celelalte. Unde însă anomalia este­­ mai vizibilă, este la căile ferate această administrație publică dispune azi de două servicii me­dicale destinate, adică: persona separat, localuri separate, perso­nal ad­uie separat, etc. Unul din aceste servicii medi­cale se alimentează din cotiza­țiile plătite de către toți călăto­rii pe c.f.r. neavând deci nici o legătură cu funcționarii c.f.r. Ei bine, cu toate acestea, ci asistența medicală, procurată de fondurile strânse prin acest mij­loc, nu beneficiază decât func­ționarii dela c.f.r. cari repet mai au o direcție medicală la direcția generală c.f.r. Nimeni până mai zilele trecute n’a sesizat această anomalie, ca un ban public, provenind din con­tribuția tuturor călătorilor, să fie folosit numai de către func­ționarii c.f.r. Am spus, până mai zilele tre­cute fiindcă, d. dr. Costinescu, ministrul sănătății, într-un inter­view, a atacat și această ches­tiune din plin. Dar mai este și altceva. Din punct de vedere sanitar, cetățe­nii acestei țări sunt împărțiți în diverse categorii. De pildă, un cetățean este bol­nav, și cere asistență, dacă e funcționar să presupunem la fi­nanțe, spitalul X, îl trimite la spi­talul ministerului respectiv, dacă­­este un asigurat al Casei Centra­le, este primit în spitalele sale, dacă este militar, spitalele civile refuză internarea, pe motiv că este militar și deci trebue inter­nat la spitalul militar. De multe ori, s’au văzut cazuri când un bolnav în loc să i-se dea îngri­jiri urgente, este plimbat din spi­tal în spital, de multe ori s’au văzut cazuri când sanatoriile u­­nei instituții publice stau goale, iar alături bolnavi ai altor insti­tuții tot publice sunt lipsiți de cele mai elementare îngrijiri me­dicale pentru simplul motiv că această instituție are sanatorii mai puține și bolnavi mai mulți. Dar situația devine tragică când bolnavul nu este nici func­ționar public și nici asigurat la vre-o casă. Acesta, deși­ contribue sub di­verse forme la construirea atâtor și atâtor sanatorii, el nu poate căpăta asistența, întrucât minis­terul sănătății propriu zis nu are decât prea puține mijloace. Suntem convinși că lucrurile se vor schimba, cel puțin acum, GYM. Germania și apropierea franco-italiană PARIS, 30 (Rador). — Intr’o corespondență din Roma, ziarul „Le Matin“ afirmă că cercurile ita­liene bine informate asi­gură că Germania caută actualmente, printr’o ma­re sforțare diplomatică, să limiteze, din punct de vedere al raporturilor italo-germane, efectele a­­propierii franco-italiene. Ziarul arată de asemeni că la Roma circulă svonul că d. von Ribbentrop va avea o întrevedere cu d Mussolini înainte de călă­toria d-lui Barthou ls Roma. CE SCRIE „EXCELSIOR” PARIS, 30. (Rador). — Activitatea­­ diplomatică a guvernelor din Berlin Varșovia și Budapesta, in ajunul ne­gocierilor franco-italiene, reține a­­­tenția presei franceze. Comentând apropiata vizită d-lui Goemboes la Varșovia, „Excel­­­sior“ scrie: „Franța, amică și aliată a Polo­niei și care a dovedit Ungariei de la război încoace vii simpatii, ar putea­a să privească favorabil strângere­­a relațiunilor de tradițională priete­­­nie dintre Varșovia și Budapesta Dar intervenția inopinată a d-lu­i von Papen la Budapesta, inspiră­­ temeri asupra naturii și rostului ne­­­gocierilor primului ministru al Un­­­gariei la Varșovia“. Nopți și zile in Africa Equatorială de AUREL VARLAM Amintirile unui fost judecător in Congo Belgian — Eram șeful districtului acesta, când intr’o zi un părinte dela Misiunea Catolică din apropiere, mă previne că șeful negru Cad­­ja trecând beat pe dinaintea ca­sei, l-a amenințat că într’una din zile are să mănânce popă. Pă­rintele in primejdie era foarte a­­larmat. Am crezut necesar să chem pe șef în fața misionarului. — Codin, te-ai lăudat că ai să ucizi și să mănânci pe părintele? — Da de unde Tată, dumnealor nu e bună, e carnea tare, fiindcă ei nu stau cu femei la un loc. — Cu ocazia expoziției din Bru­xelles, am primit ordin să expe­diez 100 indigeni cu femei și co­pii. După câteva luni, când se reîntorc în satele lor . Întâlnesc și-i întreb cum au petrecut, și dacă drumul a fost bun pe o­­cean. — La dus, îmi răspunseră, dru­mul era bun de tot, căpitanul cu­noștea că­rarea (N’Zila), dar la întors am avut un căpitan prost, foarte prost, care nu cunoștea apa. Am aflat pe urmă că la întoar­cere, in golful Gasconiei, marea fusese furtunoasă și că bieții ne­gri suferiseră de răul de mare In mintea lor vina era a căpita­nului, care nu cunoaștea drumul, întâmplările de vânătoare în a­­ceastă țară, când sunt bine isto­risite mai ales, și când anumite momente periculoase pentru via­ța vânătorului, sunt puse în e­­vidență cu puțină artă, Iți dau un inevitabil fior. Comandantul este un mare vânător și priceput în a povesti. Intr’u­n carnețel notase anima­lele împușcate: 39 elefanți, din care unul avea dinții în față în greutate de 64 kgr. fiecare, 21 ri­noceri, afară de lei, leoparzi, hie­ne, gorile, crocodili, etc. O gori­lă măsura 1.96 m. înălțime, iar un crocodil 5.45 m. lungime și cântărea 480 kgr. De­palizi vânători suntem noi ăștia de pe aici, cu câțiva lupi, vulpi și epuri la tablou! Exprim comisarului dorința de a pleca în cirând in interior, în regiunea N’Giri, îmi promite că mă va însoți, având inspecțiuni de făcut și că va pregăti totul, anunțându-mi ziua plecărei. Duminică 3 Februarie. Intr’o barcă mare de fier, nu­mită aici balenieră, încăpem cu toate bagajele, lăzile cu conserve, farfurii, tingiri, arme și boi noștri în urmă vin tot astfel soldații. Plecăm spre N’Giri, un afluent mic al fluviului. La orele 11 a. m. ajungem în satul Moboks. Șe­ful ne-a pregătit îmbarcațiunile necesare. Ne suim fiecare într’o pireagă Îngustă și scurtă cât o albie, la fel scobită într’un trun­chiu de copac. Trebue să stăm culcați deocam­dată, pentru a păstra­­ echilibrul, pe când un negru în picioare vâs­lește. Precauțiunea aceasta de a sta întinși am i»itat-o fiindcă suntem încă pe fluviul cel mare și adânc, deși ne ținem aproape de mal, pentru orice întâmplare. După jumătate de oră flotila de piroge intră într-un canal natu­ral, care ne va duce la lacul Li­­banda. Canalul e atât de îngust că ating malurile cu brațele în­tinse. Câte­odată luntrea­ se îm­piedică în ierburi, atunci luntra­șul intră în apă care-i ajunge până la genunchi și descurcă. Un singur om, cu o prăjină în mână, o mișcă cu iuțeală. Deasupra noastră o baltă de frunze ne îm­piedică să vedem cerul. Apa e tot mai lată și pe maluri, printre bananieri și palmieri se zăresc colibele negrilor. Toată această parte e locuită de mâncători de carne omenească,­îmi spune co­mandantul Verdussen. Dinții as­cuțiți în față, ce au acești oa­meni și cari le dau un aspect și mai fioros, le servesc probabil în acest scop. Ajungem la ora 4 la lacul Li­­banda. I­T­w v­ us« nA f­ro­n of A i4î­nf r împușc câteva gâște, dintre a­­cele cu pinten osos ascuțit în ca­pul aripelor. Vâslașii mei Îmi a­­ratâ un uliu. Le spun că la noi această pa­săre nu se mănâncă. Râd in ho­hote, când aud că albii nu mă­nâncă toate animalele de pe fața pământului. Dar și aici obiceiurile se schim­bă cu oamenii. Altă dată, departe de locurile acestea, am împușcat un uliu și negrii au refuzat să-l mănânce. Mi-au dat ca argument că fi-e frică să nu devină și ei hoți ca pasărea aceasta răpitoare. Tingirile cu mâncare fierb, pe când noi bem aperitivul. Libanda, 4 Februarie. Plecăm la 6 dimineața. Cana­lul reîncepe și lunecăm ca niște umbre prin desișul vegetațiunei tropicale. Deasupra noastră, prin­tre crăcile copacilor înalți, mai­muțele fac gălăgie mare. Trag, și una cade la pământ cu zgomo­­tul unui pietros greu. Trebue să cântărească vre­o 20 kilograme. Negrii se reped și-i sfarmă ime­diat labele. Se pare că acest obi­­ceiu 1l practică și la om. Pretind că se frăgezește carnea. Populațiunea se numește Ibinza. Bossesera, 5 Februarie. Acest post e pe râul N’Giri și e condus de un alb. Apa a revărsat și se întinde câ­țiva kilometri de o parte și alta a albiei. Din cauza ierburilor ea nu se vede. Mici proeminențe de pământ, fac insulă. Dimineața când soarele se arată, ceața deasă în timpul nopții se ridică și atunci sute și mii de lighioane cu pană, deșteptate din somn, încep acti­vitatea zilei, sburând, țipând în tot felul și alergând după hrană. Printre ierburi înalte ne strecu­­răm și m’am deprins a sta în pi­cioare pentru a putea trage cu arma. Dealtfel pericol de a că­dea în apă nu-i, pentru că e lim­pede, nu trece de brâu și nici cro­codili nu sânt pe aci. Trag în­tr’un stol de păsări, atât de dese că întunecă soarele și negrii cu­leg 14 bucăți. Am împușcat rațe, din acele numite de francezi, sarcelles. De mărimea unei potâr­­nichi, grase și rotunde, fără nici un miros specific de pește, au o carne delicioasă. Negrii sunt mai ales în admirație când dau jos din zbor, vrea un pelikán greu și mare. (Va urma) ;

Next