Epoca, octombrie 1934 (nr. 1707-1732)
1934-10-02 / nr. 1707
No. 1707 3 lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMÂNI (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI)) RECLAME și INSERȚII Ba primise la ad trația ziarului și la trata agențiile de publicitate Telefon: 3.82 -11 Ziar al partidului conservator. Fondat in anul 1811 de NICOLAE FILIFESCU Marți 2 Octombrie 1934 nammaHnna BMnaaiiMwiiemw—■■iii ..........—i.iwmiai lll■l■■ll l■llll■l>n■l■ll i.i m ■mi mm ■iwm m|»i ■■BBH—111 I — — In numele Democrației Pentru concretizarea simbolicei denumiri a Oficiului național al cooperației, șase potlogari naționali, directori generali, directori sadea și subdirectori, s-au unit pentru a coopera la jefuirea sistematică a zisului officiu. In răstimp de doi ani, cei 6 Bandiți democratici, au frustat tezaurul public cu 13 milioane și încă o jumătate de lei. Ce dreptate avea d. Beneș. Când, acum câteva zile, declara că nu există o criză a democrației decât sub forma acută a unei crize a democraților. Adevăr pe care d. Mihalache îl nesocotește cu încăpățânare, doară d. Beneș nu poate fi fost cotit dușman al Democrației. " Nimeni nu s’a gândit să întocmească o statistică a obârșiei tuturor delapidatorilor ai banului public. Ar fi cel mai usturător rechizitoriu pe care regimul vechiu l’ar putea face împotriva celui nou. S’ar adeveri că toți acei cari, în numele Democrației, trâmbițează aplicarea principiilor egalitare, de libertate, de cinste, sunt cei mai incorigibili călcători ai acelorași principii. Brusca preschimbare socială a țării, datorită adâncii tulburări care a urmat războiului a găsit o societate nepregătită. Ceea ce ar fi trebuit să se dezvolte evolutiv a avut un caracter aproape revoluționar. Selecția firească — unul din punctele programului de guvernământ al „reacționarului" Barbu Catargiu — nu s’a mai făcut normal. Până la război, deși falșii democrați strigau împotriva așa chematei oui gardii, câți oameni de treapta de jos nu s'au ridicat! Marea majoritate a lor a făcut cinste, atât țării cât și clasei din care ieșise. Politica, literatura, mata le datorește oameniorde seamă. Astăzi, cu mărunte excepții, afară de bani-de-gură îmbrăcați în haine prea largi ce ni-a dat democrația? Cei cari normal, ar fi rămas în gloata vecinicilor invidioși, s’au ridicat pe urmele unui trecut care își are o covârșitoare importanță, și orice ar face ei nu-i pot egala. Sunt profitorii necuviincioși ai unei situații create de alții. Pilde zilnice de nesocotirea democrației le avem în ziarele de oricare nuanță ar fi ele. Dacă cei cari au făcut o Românie, al cărui nume nu era falit pe piața politică, nu erau buni, prin cine au fost înlocuiți? „Scoală-te să mă așez eu”, principiu bun când nu ești mai scăzut decât cel pe care o înlocuești. Politicul democratic este dezastros. Intrucât politicul este angrenajul în jurul căruia se învârtește totul, și acesta fiind falimentar, concluzia ce se trage este ușoară. Principiul democratic este frumos, și democrația nu este ceva nou decât pentru cei cari cred că ea s'a născut odată cu ei. Socotind-o după chipul și asemănarea lor, o terfelesc și o compromit. De cine sunt făptuite toate hoțiile de la războiu încoace d-lor democrați? Iată o întrebare fără răspuns. In murdăria Skoda și în celelalte anterioare ar fi de dorit să se citeze nume cari nu fac parte din clasa democratică. Clasei conducătoare a țării se datoresc ideile libertare, încă de la 1822 curentul egalitar își făcuse vânt în principate. Egalitatea înaintea legilor și a dărilor a fost admisă la 1837 de societatea „Filarmonica” în care era tinerimea boierimii mari și mici. Și câte s’ar mai putea scrie! Dar aceasta este istorie și ea nu se împacă cu demagogii. Furați înainte, reprezentanți ai democrației. Nu vă dați seamă cum singuri o înmormântați și nu cu alai, ci cu talerul. Ea este deservită de proprii ei fii, și oricâte discursuri ați ținea, oricât ați nega trecutul, până nu dați ceva mai bun, nu sunteți decât străini în casa altuia. Emanoil Haiji Mosco Politica Poloniei . ■ [UNK] —■—■ — O scrisoare a d-lui Grigore Filipescu — „Echo de Paris” publică următoarea scrisoare adresată de președintele partidului conservator d-lui Pertinax: Domnule, Mi-e teamă că nu se ține seamă îndeajuns de pericolul la care expune Europa, acțiunea guvernului de la Varșovia. Manifestațiile mai mult sau mai puțin brutale și totdeauna zgomotoase la care se dedau, din când în când, „aliații” polonezi, nu sunt determinate întotdeauna de o simplă hypertrofie a „eului”. După cum mi-a arătat odată actualul ministru al Poloniei la București, apropierea Varșovia—Berlin, nu este un lucru fortuit. Sunt trei ani, se pare, de când mareșalul Pilsudski lucrează la aceasta. Dacă ar fi vorba numai de un acord tinzând să recunoască chestiunea coridorului „mai puțin actuală”, n’am putea fi decât bucuroși. Dar este vorba, după toate probabilitățile, de preludiul unei adevărate politici germano-poloneze de expansiune spre Est întâiu, spre Sud-Vest (Cehoslovacia) apoi. Aci este pericolul. Odată ce Germania, liberată de toate obligațiile față de Geneva, va fi pus mâna pe Memel o monetă de schimb va fi fost creiată pentru Corridor. Și înaintarea spre Est se va face în comun. N’am nevoe să insist asupra pericolului unei asemenea acțiuni în preajma semnării pactului oriental. De aceia sunt absolut sigur că încercările de desbinare Micii înțelegeri se vor face de data aceasta, via Varșovia. Ni s’a propus deja, sunt câțiva ani, o înțelegere cu Budapesta pe spinarea aliaților noștri cehoslovaci și iugoslavi în care Polonia trebuia să fie intermediară. Nu mă îndoesc că noua tentativă va eșua la București, grație mai ales omului care conduce atât de strălucit politica noastră externă. Dar, cum foarte bine spuneți d-voastră avem și unii și alții dreptul de a ști exact cui, îi este Polonia aliată. O să ne înțelegem poate mai bine cu ea, când Varșovia, va fi legată oficial de Germania printr’un tratat de alianță în bună rețintă. Primiți, vă roti, etc. GRIGORE FILIPESCU 1"f ''"rf ' -uri V. D. GRIGORE FILIPESCU Domnul mareșal Averescu, a dat în judecată ziarul „Dreptatea” pentru calomnie prin presă. Este — poate nu ultimul — dar unul dintre ultimele și multiplele procese de această natură. Ești calomniat, sau te crezi calomniat, legea îți asigură un drept de reabilitare ție, și o pedeapsă celui care te-a defăimat. Dar, câte procese de calomnie, de calomnie vădită și demonstrată, s’au încheiat cu sancțiuni contra calomniatorului? Nici unul. Acțiunea pornită într’o instanță judecătorească stabilă, este regulat, trimisă înaintea Curții cu jurați, care, regulat achită pe inculpat. Câte exemple nu am putea aduce? Nenumărate! Ba mai precis, am putea aduce atâtea exemple, câte procese de acestea s’au deschis. Atunci? Atunci, ce este de făcut? Cineva te beștelește, te tăvălește în noroi, se leagă de tine cum este mai rău, te spune himei, denunțându-te de fel și fel de infamii. Tu, te știi curat. Ba ceva mai mult, acuzările acestea îți aduc enorme daune morale, deoarece, chiar dacă lumea care te cunoaște nu ar da crezare celor spuse, dar este o lum care prea puțin te cunoaște. Și gata este să dea crezare celor auzite. Cum ai putea spăla pata pe care ți-a făcut-o? Legea îți deschide poarta justiției, iar jurații îți confirmă pata Atunci ,ce ar fi de făcut? Chemarea, or nechemarea în judecată a celui ce te-a calomniat, sunt două lucruri, cari duc la acela? rezultat negativ pentru cel ofensat. Pentru cine calomniază, rezultatul este pozitiv văzându-se nepedepsit, curajul și îndrăzneala îi cresc. Când ccalomniatul este o persoană de suprafață, o personalitate politică măreață, pornirea unei acțiuni de calomnie prin presă, arată opiniei publice, tuturor cititorilor de gazete, și întregem intelectualități din țară, că persoana calomniată, se simte într’ adevăr calomniată. Dar, dacă persoana calomniată nu are suprafața omului mare? Atunci, bietul Ionescu, Popescu, sau oricare alt ...eseu, rămâne înfierat, pe nedrept, și nu va avea nici cea mai slabă satisfacție, pentru că numele lui nu răsună, iar cine nu-1 cunoaște bine, în crede capabil de orice. Ce s’ar putea face? Nimic! Nimic! Nimic! In Țara Românească, nu se va putea face absolut nimic. Ce? parcă numai aceste rânduri s’au scris în această chestiune? Dr. P. ROBESCU DISCUȚII Calomnia prin presă Capitala Iugoslaviei Pentru a croi un oraș modern, cu străzi largi admirabil pavate, cu instituțiunile publice grupate într-un anume cartier și instalate în imobile potrivite nevoilor, Beogradul a avut desigur situația avantajoasă a unui oraș nou, pe care o concepție edilitară stăruitoare îl poate modela după un plan de mai înainte chibzuit. El nu era, până la război, decât un întins oraș sărăcăcios, asemuitor Galaților noștri mai vechi. Casele cu mai mult de un etaj se puteau număra pe degete; livezile și locurile virane nu erau nici greu, nici scump de expropriat; nu se punea nici una din grelele și costisitoare problema cari se pun, de-o pildă, pentru modernizarea Căii Victoriei. Nu-i mai puțin adevărat că s’a făcut aici, vădit, o bună folosire a banului public. Vorbiam de ministere și autorități, toate instalate în clădiri proprii: ele au fost construite de foștii inamici, în comptul despăgubirilor de război și constituesc astăzi, pentru orgoliul național, semnul vizibil al victoriei și al plății unei datorii. Unde se poate regăsi la noi — în afară de câteva case țărănești reconstruite în primii ani prin ținuturile Putnei — vre-o urmă a despăgubirilor de război încasate și delapidate de statul român? Nu am cifre la îndemână dar, dacă nu mă înșel, aproape o sută de milioane pe an reprezintă, numai în București, chiria imobilelor în cari funcționează autoritățile cari n’au clădiri proprii, ceia ce înseamnă că un miliard investițiuni ar fi fost ușor amortizate de la război încoace. O autoritate de stat care stă cu chirie, în afară de celelalte inconveniente ale unui imobil niciodată potrivit, dă impresia unui provizorat nedemn de prestigiul unui mare regat. Topârceanu a scris „Balada chiriașului grăbit". E rolul pe care l-a impus statului nostru concepția arendășească și pripită a partidelor politice. Iată și aici, între străini, o pildă: toate statele își au legațiile instalate în imobilele proprii, afară de Spania, Turcia, Albania, Argentina și... România! Nu e greu de înțeles că interesele pe cari Spania sau Argentina le au la Beograd, această răspântie a legăturilor între răsăritul și centrul Europei, nu se potrivesc nici pe departe cu interesele noastre istorice, permanente și covârșitoare. La fel — prin despăgubirile de război — s’a construit cartierul facultății de medicină, a spitalelor de stat și a celorlalte liudații și laboratorii, acestea du« A !»!? »!«•, tate și de Fundația Rockefeller. Iar mai departe, pe o înălțime înverzită, castelul de la Dedinic, reședința regală, în jurul căruia se întinde cartierul cazărmilor, — 30.000 soldați din gardă, ai căror ofițeri au chiar acolo apartamente pentru ei și familiile lor, biblioteci, școli și cazărmi... Mâine vom vedea cealaltă Serbie. Serbia satelor. COSTIN G. STURDZA COMEMORAREA INTRĂRII TRUPELOR FRANCEZE IN ALSACIA PARIS, 30. (Rador). Astăzi au avut loc la Selestat, în Alsacia, mari festivități cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la intrarea trupelor franceze în această localitate. La serbare a luat parte și d. Che- D. CHERON Ion, ministrul de justiție, care a rostit un discurs, reamintind că principiul unității și indivizibilității Franței trebuie să fie viu în toate sufletele franceze. „Prezentul nu permite francezilor să-și piardă speranța în viitor — a spus ministrul de justiție — căci acest viitor este al nostru, dacă vom ști să-l pregătim prin încredere și concordie națională. „Voi știți mai bine decât oricine ce este o patrie, voi cari de atâtea ori ați fost smulși dela sânul patriei voastre. „O țară — continuă d. Cheron — se apără mai cu seamă prin unitatea morală a fiilor ei, prin disciplina, fără de care o națiune nu poate trăi, și prin autoritatea, fără de care nimic nu este cu putință. Această autoritate este cu atât mai respectată la noi cu cât ea vine dela popor. , „Trebuie să se dea celor cari guvernează mijlocul de a se servi de autoritate în cadrul instituțiilor republicane. Aceasta — a încheiat d. Cheron — pentru că anarhia să nu fie luată drept libertate și pentru că toți să fie obligați să se închine „ fața suveranității naționale“. Regina Maria la Londra LONDRA, 30. (Rador). — Regina Maria a României a sosit în cursul serii la Londra, venind de la Scarborough, unde a petrecut câteva zile după plecarea Sa de la Balmoral. LONDRA, 30. (Rador). — Suveranii britanici, însoțiți de principele de Walles și de ducele și ducesa de York, vor părăsi mâine definitiv Balmoral, pentru a se stabili la Londra. Ut scapi tiro, puterea mea de munca si puterea mea de iubire. Ntteiac alpest« Simple constatări O anomalie Nu este nici prima, nici ultima, ci ceia ce este mai trist, nu este nici singura anomalie din felul cum se rezolvă la noi anumite probleme de interes general. Am putea spune fără nici o exagerare că peste tot, în toate viața publică, anomalia domnește. Sunt unele anomalii, vechi, foarte vechi, apucate din bătrâni, și cari, din cauza vechimii, neam obișnuit atât de mult cu ele încât azi le consideram ca pe ceva... normal. Iată de pildă problema sănătății publice! Pe vremuri țara noastră era renumită peste hotare pentru grâul său de foarte bună calitate, fiind o țară eminamente agricolă. Din tot acest renume n’a mai rămas azi decât cuvântul „eminamente”, cuvânt pe care am ajuns să-l putem folosi fără nici un risc atunci când vroim să definim starea noastră sanitară, afirmând că suntem o țară eminamente nesănătoasă. Intr'adevăr numai cine nu vrea, numai acela, nu-și dă seama de extraordinarele lipsuri pe acest tărâm. Deseori ziarele, revistele de specialitate, la Radio, la expoziții, se arată cu cifre, cum județe întregi, sunt contaminate, se demonstrează până la evidență, că țara noastră este patria sifilisului (avem 200.000 bolnavi, sifilitici cunoscuți), paludismului, și în special patria tuberculozei. Situația, desigur numită pe cunoscători fiindcă intervenția statului pentru combaterea acestor boli sociale este anemică, țări cu mult mai mici ca populație și cu o altă stare socială decât noi, acordă sume superioare. Așa de pildă: Iugoslavia acordă 3,6 la sută din bugetul general; Ungaria 5,2 la sută; Polonia 6,3 la sută; Cehoslovacia 9,5 la sută; Olanda 12,4 la suta și în sfârșit Danemarca 24,4 la sută; iar la noi, cifra este 2,9 la sută până la 3 la sută, procent care din cauza lipsei încasărilor a fost întotdeauna micșorat. Și acum, unde este anomalia! Nicăeri, ca în rezolvarea problemei sănătății publice, nu se vede și nu se simte mai bine totala lipsă de unitate, din partea conducătorilor. Prin diverse împrejurări, și din diferite inițiative, au luat ființă o serie de instituțiuni carse ocupă cu combaterea bolilor Am ajuns în situația că fiecare departament sau administrație publică să-și aibe un servicii medical. Nimic de zis, dacă în practică faptul n’ar constitui un mijloc de risipă bugetară, fiindcă toate aceste servicii medicale, sau direcțiuni, implică nesfârșite , continui cheltueli de administrație, personal, întreținere, utilaj etc., etc. Rezultatul e că fiecare serviciu activează în raza sa limitată și independent de celelalte. Unde însă anomalia este mai vizibilă, este la căile ferate această administrație publică dispune azi de două servicii medicale destinate, adică: persona separat, localuri separate, personal aduie separat, etc. Unul din aceste servicii medicale se alimentează din cotizațiile plătite de către toți călătorii pe c.f.r. neavând deci nici o legătură cu funcționarii c.f.r. Ei bine, cu toate acestea, ci asistența medicală, procurată de fondurile strânse prin acest mijloc, nu beneficiază decât funcționarii dela c.f.r. cari repet mai au o direcție medicală la direcția generală c.f.r. Nimeni până mai zilele trecute n’a sesizat această anomalie, ca un ban public, provenind din contribuția tuturor călătorilor, să fie folosit numai de către funcționarii c.f.r. Am spus, până mai zilele trecute fiindcă, d. dr. Costinescu, ministrul sănătății, într-un interview, a atacat și această chestiune din plin. Dar mai este și altceva. Din punct de vedere sanitar, cetățenii acestei țări sunt împărțiți în diverse categorii. De pildă, un cetățean este bolnav, și cere asistență, dacă e funcționar să presupunem la finanțe, spitalul X, îl trimite la spitalul ministerului respectiv, dacăeste un asigurat al Casei Centrale, este primit în spitalele sale, dacă este militar, spitalele civile refuză internarea, pe motiv că este militar și deci trebue internat la spitalul militar. De multe ori, s’au văzut cazuri când un bolnav în loc să i-se dea îngrijiri urgente, este plimbat din spital în spital, de multe ori s’au văzut cazuri când sanatoriile unei instituții publice stau goale, iar alături bolnavi ai altor instituții tot publice sunt lipsiți de cele mai elementare îngrijiri medicale pentru simplul motiv că această instituție are sanatorii mai puține și bolnavi mai mulți. Dar situația devine tragică când bolnavul nu este nici funcționar public și nici asigurat la vre-o casă. Acesta, deși contribue sub diverse forme la construirea atâtor și atâtor sanatorii, el nu poate căpăta asistența, întrucât ministerul sănătății propriu zis nu are decât prea puține mijloace. Suntem convinși că lucrurile se vor schimba, cel puțin acum, GYM. Germania și apropierea franco-italiană PARIS, 30 (Rador). — Intr’o corespondență din Roma, ziarul „Le Matin“ afirmă că cercurile italiene bine informate asigură că Germania caută actualmente, printr’o mare sforțare diplomatică, să limiteze, din punct de vedere al raporturilor italo-germane, efectele apropierii franco-italiene. Ziarul arată de asemeni că la Roma circulă svonul că d. von Ribbentrop va avea o întrevedere cu d Mussolini înainte de călătoria d-lui Barthou ls Roma. CE SCRIE „EXCELSIOR” PARIS, 30. (Rador). — Activitatea diplomatică a guvernelor din Berlin Varșovia și Budapesta, in ajunul negocierilor franco-italiene, reține atenția presei franceze. Comentând apropiata vizită d-lui Goemboes la Varșovia, „Excelsior“ scrie: „Franța, amică și aliată a Poloniei și care a dovedit Ungariei de la război încoace vii simpatii, ar puteaa să privească favorabil strângerea relațiunilor de tradițională prietenie dintre Varșovia și Budapesta Dar intervenția inopinată a d-lui von Papen la Budapesta, inspiră temeri asupra naturii și rostului negocierilor primului ministru al Ungariei la Varșovia“. Nopți și zile in Africa Equatorială de AUREL VARLAM Amintirile unui fost judecător in Congo Belgian — Eram șeful districtului acesta, când intr’o zi un părinte dela Misiunea Catolică din apropiere, mă previne că șeful negru Cadja trecând beat pe dinaintea casei, l-a amenințat că într’una din zile are să mănânce popă. Părintele in primejdie era foarte alarmat. Am crezut necesar să chem pe șef în fața misionarului. — Codin, te-ai lăudat că ai să ucizi și să mănânci pe părintele? — Da de unde Tată, dumnealor nu e bună, e carnea tare, fiindcă ei nu stau cu femei la un loc. — Cu ocazia expoziției din Bruxelles, am primit ordin să expediez 100 indigeni cu femei și copii. După câteva luni, când se reîntorc în satele lor . Întâlnesc și-i întreb cum au petrecut, și dacă drumul a fost bun pe ocean. — La dus, îmi răspunseră, drumul era bun de tot, căpitanul cunoștea cărarea (N’Zila), dar la întors am avut un căpitan prost, foarte prost, care nu cunoștea apa. Am aflat pe urmă că la întoarcere, in golful Gasconiei, marea fusese furtunoasă și că bieții negri suferiseră de răul de mare In mintea lor vina era a căpitanului, care nu cunoaștea drumul, întâmplările de vânătoare în această țară, când sunt bine istorisite mai ales, și când anumite momente periculoase pentru viața vânătorului, sunt puse în evidență cu puțină artă, Iți dau un inevitabil fior. Comandantul este un mare vânător și priceput în a povesti. Intr’un carnețel notase animalele împușcate: 39 elefanți, din care unul avea dinții în față în greutate de 64 kgr. fiecare, 21 rinoceri, afară de lei, leoparzi, hiene, gorile, crocodili, etc. O gorilă măsura 1.96 m. înălțime, iar un crocodil 5.45 m. lungime și cântărea 480 kgr. Depalizi vânători suntem noi ăștia de pe aici, cu câțiva lupi, vulpi și epuri la tablou! Exprim comisarului dorința de a pleca în cirând in interior, în regiunea N’Giri, îmi promite că mă va însoți, având inspecțiuni de făcut și că va pregăti totul, anunțându-mi ziua plecărei. Duminică 3 Februarie. Intr’o barcă mare de fier, numită aici balenieră, încăpem cu toate bagajele, lăzile cu conserve, farfurii, tingiri, arme și boi noștri în urmă vin tot astfel soldații. Plecăm spre N’Giri, un afluent mic al fluviului. La orele 11 a. m. ajungem în satul Moboks. Șeful ne-a pregătit îmbarcațiunile necesare. Ne suim fiecare într’o pireagă Îngustă și scurtă cât o albie, la fel scobită într’un trunchiu de copac. Trebue să stăm culcați deocamdată, pentru a păstra echilibrul, pe când un negru în picioare vâslește. Precauțiunea aceasta de a sta întinși am i»itat-o fiindcă suntem încă pe fluviul cel mare și adânc, deși ne ținem aproape de mal, pentru orice întâmplare. După jumătate de oră flotila de piroge intră într-un canal natural, care ne va duce la lacul Libanda. Canalul e atât de îngust că ating malurile cu brațele întinse. Câteodată luntrea se împiedică în ierburi, atunci luntrașul intră în apă care-i ajunge până la genunchi și descurcă. Un singur om, cu o prăjină în mână, o mișcă cu iuțeală. Deasupra noastră o baltă de frunze ne împiedică să vedem cerul. Apa e tot mai lată și pe maluri, printre bananieri și palmieri se zăresc colibele negrilor. Toată această parte e locuită de mâncători de carne omenească,îmi spune comandantul Verdussen. Dinții ascuțiți în față, ce au acești oameni și cari le dau un aspect și mai fioros, le servesc probabil în acest scop. Ajungem la ora 4 la lacul Libanda. ITw v us« nA fron of A i4înf r împușc câteva gâște, dintre acele cu pinten osos ascuțit în capul aripelor. Vâslașii mei Îmi aratâ un uliu. Le spun că la noi această pasăre nu se mănâncă. Râd in hohote, când aud că albii nu mănâncă toate animalele de pe fața pământului. Dar și aici obiceiurile se schimbă cu oamenii. Altă dată, departe de locurile acestea, am împușcat un uliu și negrii au refuzat să-l mănânce. Mi-au dat ca argument că fi-e frică să nu devină și ei hoți ca pasărea aceasta răpitoare. Tingirile cu mâncare fierb, pe când noi bem aperitivul. Libanda, 4 Februarie. Plecăm la 6 dimineața. Canalul reîncepe și lunecăm ca niște umbre prin desișul vegetațiunei tropicale. Deasupra noastră, printre crăcile copacilor înalți, maimuțele fac gălăgie mare. Trag, și una cade la pământ cu zgomotul unui pietros greu. Trebue să cântărească vreo 20 kilograme. Negrii se reped și-i sfarmă imediat labele. Se pare că acest obiceiu 1l practică și la om. Pretind că se frăgezește carnea. Populațiunea se numește Ibinza. Bossesera, 5 Februarie. Acest post e pe râul N’Giri și e condus de un alb. Apa a revărsat și se întinde câțiva kilometri de o parte și alta a albiei. Din cauza ierburilor ea nu se vede. Mici proeminențe de pământ, fac insulă. Dimineața când soarele se arată, ceața deasă în timpul nopții se ridică și atunci sute și mii de lighioane cu pană, deșteptate din somn, încep activitatea zilei, sburând, țipând în tot felul și alergând după hrană. Printre ierburi înalte ne strecurăm și m’am deprins a sta în picioare pentru a putea trage cu arma. Dealtfel pericol de a cădea în apă nu-i, pentru că e limpede, nu trece de brâu și nici crocodili nu sânt pe aci. Trag într’un stol de păsări, atât de dese că întunecă soarele și negrii culeg 14 bucăți. Am împușcat rațe, din acele numite de francezi, sarcelles. De mărimea unei potârnichi, grase și rotunde, fără nici un miros specific de pește, au o carne delicioasă. Negrii sunt mai ales în admirație când dau jos din zbor, vrea un pelikán greu și mare. (Va urma) ;