Epoca, februarie 1935 (nr. 1805-1828)
1935-02-01 / nr. 1805
TO. 1805 3 je| REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚII BUCUREȘTI, PASAGINEs ROMÂNI «INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI RECLAME și IMSERIli K ® filmele lavirația statului și la tente agențiile de publicitate Vineri 1 Februarie 1935 Telefon: 3.82-11 Ziar al partidului consstrator.. • Fondat In anul 188« de MICOLAE FILIPESCU Iti scumpa tara, puterea mea de munca si puterea mea ic iubire. Wane impests Programul d-lui Maniu Demisia d-lui Mironescu Programul economic expus de d. Maniu la Badocini cu ocazia aniversării sale are la bază o doză formidabilă de etatism incompatibil cu principiile noastre constituționale. D. Maniu care e de o intransigență extremă când e vorba de prerogativele constituționale ale guvernului nu simte nici o jenă când e vorba de călcarea garanțiilor acordate de Constituție proprietății individuale. Programul d-sale, cu care venise la putere la 1932, cuprindea în principiu economie dirijată mergând până la statisarea ,adică exproprierea, Industriilor de prima necesitate. Noi știm din nefericire ce însemnează la noi o expropriere. Căci ea devine când careditul statului e nul o adevărată spoliere. .Știm de asemeni la ce abuzuri dă loc etatismul într’o țară în care demagogismul și lipsa de caractere sunt în floare. De altfel se anunță că toată dirijarea activității economice va tinde spre susținerea clasei țărănești spre a face din România un stat țărănesc. Desigur din însăși lipsă de sens precis a principiilor enunțate se vede că concepția economică a d-lui Maniu este mai mult un efect al dorinței excesive și bolnăvicioase a autorului de a guverna cu puteri nelimitate decât rezultatul unei convingeri bazate pe studiu. Putere și iar putere. Mâini libere fără limite în sus și cu nici o rezervă în jos. Omul vrea, sub aspectul unui democratism declarat o adevărată dictatură. Avem a face de la început cu o lipsă de sinceritate care nu poate fi decât iezuitism sau inconștiență. Economia dirijată nu se mărginește ca la alți ideologi la un spor de etatism în reglementarea activității economice, ci merge până la substituirea statului inițiativei private tocmai în industriile de prima necesitate unde orice greșală are efecte fatale. D. Maniu nici nu pare a bănui ce însemnează libertatea economică și legătură strânsă ce există între dirijare și răspundere și cu toate acestea relația, e așa de indisolubilă că nici se poate concepe altfel fără a cădea în utopie. Probă e că dacă menținem această legătură efectele se inversează. In adevăr toată lumea se revoltă la ideia supunerii la tutela iresponsabilă a statului dar toată lumea ar accepta cu plăcere o tutelă responsabilă dar evident nu s’ar mai găsi tutore. Propunem ca experiență ca în economia dirijată toate investițiile de capital și toate operațiile de credit să fie supuse unui aviz conform al unui dictator economic având dreptul de supraveghere asupra execuției cu condiția însă ca acest dictator să răspundă cu averea sa personală de toate insuccesele investițiilor autorizate de el. Cine oare ar refuza un sfat economic financiar la o investiție sau sau un plasament dacă consilierul ar fi și garant? Dar mă întreb cine ar accepta să fie consilier în asemenea condiții? Propunem pe d. Maniu ca prim consilier de și d-sa are obiceiul să cedeze fără control chiar gestiunea averii sale personale. Ceea ce se caută însă e dirijarea fără răspundere, este puterea fără sancțiuni, este libertatea de acțiune pe spinarea altora sau pe spinarea tuturor. De bună sau de rea credință autocrația economică isvorăște sau din ignoranța experiențelor trecutului sau din dorința de îmbogățire cu averea altora. Țara noastră care a suportat deja spoliațiunea prin expropierea rurală, prin deprecierea monetară, prin legea ciriilor ■? „ " * e redusă la starea scheletică cu care o vedem grație etatismului ireasponsabil ce a prezidat la guvernările de după unire. In asemenea stare ea e lovită în existența ei și în organele cele mai vitale de deprecierea catastrofală a principalelor ei mijloace de schimb mondial și anume cerealele, lemnul și petrolul. Pentru a remedia sau cel puțin a micșora efectele ni se propun tocmai acele otrăvuri cari au provocat mizeria. Specula, această fantomă a celor cu pătrunderea scurtă, iată singura cauză ce caută a constata d. Maniu, ca și cum ea nu s’ar datora acolo unde există decât tocmai intervenției traficului de influență grație căruia mulți dintre cei ce dețin o parte din puterea publică au devenit spertari și susținători ai speculei, statul nostru sub pretext Când de control, de contingentare, reglementare a comerțului de transformat pe funcționari în alipitori, când orice inițiativă e paralizată de groaza, lăcomiei și lipsei de răspundere a statului, când creditul și încrederea, au murit, când spiritul de întreprindere e paralizat, d. Maniu nu găsește alt remediu decât o agravare a organului răufăcător, și asumă o răspundere formidabilă însă numai morală, adică fără sancțiune, luând asupra, sa dirijarea activității economice. De grozavă tragedie pentru această nenorocită țară supusă la, discreția celor două clase de oameni ai lui Eminescu, a cărora ardere de vii o cerea poetul. Dar programul d-lui Maniu cuprinde și o indicație de mijloace de realizare precum și scopul final, care nu e numai remedierea maladiei actuale dar și o consolidare de viitor, atât de ușoară pare inconștienta problemă în curs. De această parte ne vom ocupa. Alexandru Periețeanuu D. Mironescu a demisionat din partidul național-țărănesc. Deși neașteptată — căci în politică logica nu ocupă întotdeauna« un loc de cinste« — hotărîrea este firească. De mult timp d, Mironescu nu mai avea ce căuta în partidul național-țărănesc. Anteproedul întocmit de d. Mihalache in materie programatică? ideile curat socialiste ale d-lui Maniu au contribuit probabil în timpul din urmă să hotărască pe d. Mironescu să facă gestul tie ori. Foarte bine a făcut fostul președinte ele Consiliu. Am scris acum un an și jumătate un articol în care arătam că oamenii de ordine, cari susțin cu girul lor acțiunea deșănțată a partidelor de stânga fac cel mai mare rău țării. Este o iluzie de a crede că asemenea tovărășie poate împiedica ceva. Este o iluzie pe care au nutrit-o mulți oameni de treabă — șî în liniștea acelora stă d. Mironescu. fără întreb ce legătură politică poate exista între d. Gatesscu care scrie în „Argus” ceea ce scrie și marea majoritate a partidului din care face parte. Există fără îndoială legături de prietenie și poate sentimente de considerație pentru snii oameni cari pot fi sinceri în ideologia lor socialistă. Prietenia și stima nu te pot angaja însă la o acțiune comună pe bazai k«, program pe care îl reprobi. Am vorbit în nenumărate rânduri de o regrupare a forțelor politice. Demisia d-lui Mironescu va fi poate un început în acest sens. și Partidul național putea un conglomerat sub unguri, când n’avea alt scop decât de a face opoziție asupritorilor — căci de cârmuit nu putea fi vorba. Astăzi situația s’a schimbat. Partidul național-țărănesc vrea și poate să conducă țara, cu un program mai înaintat decât acel al laburiștilor englezi. Este firesc deci ca programul precizându-se, elementele de dreapta rătăcite in acest partid săși reia libertatea de acțiune. GRIGORE FILIPESCU America și chestiunile europene Scrutinul, în care nu s-au putut obține cele două treimi de voturi cerute de Constituție, este o dovadă a dorinței poporului american de a nu fi angajat în afacerile europene. PREȘEDINTELE ROOSEVELT SĂRBĂTORIT DE CETĂȚENII AMERICANI NEW YORK, 30. (Rador). — întreaga Americă sărbătorește azi 53-a aniversare a naștere) președinatelui Roosevelt. Oficiul poștal al Casei Albe este literalmente invadat de telegrame, scrisori și daruri trimise din toate colțurile Americei. In toate localitățile s-au organizat serbări populare și baluri. •Ia frumoasa lecție 1 « mmii de curaj civic Conferința de la Geneva a d-lui Grigore Filipescu.-Un articol din „Journal de Geneve“ Am publicat zilele trecute câteva rezumate telegrafice a articolelor din presa geneveză despre conferința d-lui Grigore Filipescu, transmisă de agenția „Rador”. Avem azi la îndemână numărul din „Journal de Geneve” cuprinzând comentând expunerii președintelui partidului conservator. „Eri, în aula Universității, spune „Journal de Geneve”, d. Grigore Filipescu și-a cucerit din capul locului numerosul său auditoriu prin emoționanta sinceritate cu care a evocat vechiul spirit al Genevei, — orașul în care și-a trăit anii colegiului — și a amintit că acest „spirit” înseamnă „un anumit mod de a cugeta, de a simți și de a înțelege”, pe care, odată dobândit, nu te poți împiedica de a-l duce cu tine în timp și în spațiu. Ținem deci să-i mulțumim pentru curtenitoarele și spiritualele sale cuvinte. E imposibil să rezumi trei sferturi de oră de adâncă și ingenioasă analiză a problemei actualei crize mondiale. Să spunem insă pe scurt, foarte pe scurt că d. Filipescu a vorbit ca om de stat și nu ca politician și că nepreconizând nici o soluție trecătoare, a căutat să desprindă câteva idei foarte generale și a schițat mai mult precepte morale decât remedii tehnice pentru situația de neliniște generală. Situația falimentară mai curând, și încă fără observarea regulelor care rezolvă de obicei un faliment. Răul principal rezidă în slăbirea noțiunii de obligație, consecință a perioadei războiului, care a răsturnat nu numai monedele și prețurile, dar de asemenea și mai ales, spiritele. Remedii: trebue privite realitățile în față ; trebue lichidate ultimele ipoteci înfrângerilor și nimicirilor locale și temporare cel pricinuesc, chiar și astăzi, sub ochii noștri, decretele multor autorități autorizate neautorizate, lipsite însă de comsipetență în măsura tocmai a încrederii pe care, prin mijloace evident nemuzicale, și-au sădit-o în spiritul potentaților viciați și ai maselor amăgite. . Astfel, nu avem decât siderăm, cu ochii rațiunii, să conevoluția teatrului muzical, în confruntare cu aceea a simfoniei, așa cum s’a perindat prin spiritul creator al adevăraților genii, cari nu recunosc maselor și amăgitorilor acestora decât datoria de a asculta și de a se supune. Pe vremea când a apărut Opera, modul de manifestare a vieții muzicii se rezuma în arie. , De aci, pe lângă partea de acțiune și dramă, încredințată recitativului, opera, ca să devie și să rămână teatru muzical, trebuia să-și concentreze tot lirismul în forma muzicală maximă a timpului, adică în orice. Remarcați dar chiar de pe acum strânsa uniune ale războiului, fără amânarea problemei, nu trebue să ne înșelăm și sub cuvânt că am trecut prin atâtea, săi credem că ne putem arunca un aventuri și mai primejdioase, fie ele de ordin politic (revizionismul!) de ordin monetar (repudierea etalonului aur!), ori de ordin economic (intervenți cu israul de stat și economia dirijată!). In sfârșit, e zadarnic să privim în urmă, e zadarnic să credem că grâul va valora mai mult decât o treime din vechiul său preț și că monedele depreciate se vor revaloriza. Și mai ales să nu desperăm. Să ne întoarcem la ordine și la rațiune, să știm să facem sacrificiile necesare și să știm să le facem la timp. Și mai ales sa nu credem ca putem „dirija” natura, ca să acționăm asupra oamenilor. Aici regăsim omul de stat și aplaudăm întâlnirea ideilor sale cu cele ale d-lui Musy, adesea citat in cursul frumoasei lecții de curaj civic pe care am ascultat-o”. Prefecții și islazurile Printr’o serie de articole apărute in ziarul „Epoca” din 15 și 16 Dec. anul trecut, am înfățișat starea nenorocită a islazurilor comunale, din cauza demagogismului politic și a debandadei administrative, iar în concluzie, propuneam: să fie cultivate cu plante furajere cele din regiunea câmpului, să se reglementeze pășunatul în cele împădurite de la munte și dealuri, spre a li se menține puterea vegetativă și pătura inerbată. Nu știm întrucât forurile conducătoare au ținut cont de părerile noastre, dar iată că zilele trecute, intr’o conferință ținută cu prefecții, s’a vorbit și despre islazuri. S’a spus prefecților să înceapă o temeinică ofensivă pentru „buna organizare a pășunilor comunale”, însă din acest punct de vedere, guvernul a lovit-o cu Irimia, cu oiștea în grad. In loc să fie chemați conducătorii Camerelor agricole, agronomii și silvicultorii, cunoscători ai problemei și în loc să se înlăture politicianismul demagogic, cauza tuturor nenorocirilor ce le a avut de îndurat țara aceasta, au fost chemați prefecții care în mare parte habar n’au de ceea ce se cheamă o cultură cu plante furagere și un tratament „silvico-pastoral”, al islazurilor, între concepția teatrului și ființa contemporană ei, a muzical muzicii. Sa mai spus că direcția pășunilor din ministerul de Agricultură, a trecut la ministerul de Interne, că se vor înființa „eforii”,comitete agricole județene și comunale. Dar pentru Dumnezeu... am avut până acum și avem serviciul îndrumării agricole și islazurilor, serviciul educației agricole, inspectorate agricole regionale, camere agricole și considerate agricole județene. Ce au făcut aceste instituții întreținute cu banii contribuabililor dacă pășunile comunale, această „enormă bogăție”, nu satisface nici nevoile actuale ale crecătorilor de vite? Nu știm în amănunt prevederile cuprinse în legiuirile pe care guvernul le va întocmi în această privință, dar ca să se ajungă la soluționarea practică a problemei islazurilor, credem că nu era nevoie de complicații cu „eforii” și „comitete”, nici de aportul prefecților, ce sunt în bună parte numai „agenți electorali” și nici de legiuiri noi, ci de înlăturarea demagogismului, și de simplificarea bidrocratică, pentru ca astfel agronomii și silvicultorii, să poată eși pe câmp, și in pădure și să se înhame la lucru. FLOREA CÄRUNTU I Solemnitatea de ori, de la Palat, a fost un nimerit prilej pentru Suveran ca, de la înălțimea Tronului, sa facă unele observații și să dea unele înalte îndrumări. Sunt rele de cari suferă de mult biserica noastră. Sunt rele cunoscute de noi toți și simțite de noi toți. Sunt adevăruri pe cari nimeni nu le poate tăgădui. Sunt lipsuri de la datorie a multora dintre preoți, cari n’au fost nici măcar luate in cercetare, dar soluționate. Nu e un secret pentru nimeni că dacă, azi, mai toate bisericile sunt goale și dacă lipsa de credință se întinde, se datorește, în bună parte, neindeplinirii datoriei spirituale a slujitorilor lui Dumnezeu. Prea sunt preocupați preoții noștri de cele materiale. Prea sunt, ahtiați de a strânge bunuri pământești și, e natural, că fiind absorbiți de aceste gânduri, să uite de chemarea Domnului. Cine n’a auzit că cutare preot a refuzat să oficieze la un botez, la o nuntă, ba chiar și la o înmormântare, dacă nu i se punea in mână suma cerută de el? Cine nu știe că la țară — tocmai la țară unde credința trebuie să fie cu nimic alterată — preoții, făc nici un fel de excepții, au pretenții, fixate astfel, încât au intrat în obiceiul pământului și al oamenilor. Iar când se mai amestecă și politica, atunci e un adevărat dezastru moral Preotul c Are, prin menirea slujbei lui, are datoria să intervină, împăciuitor și cu duhul blândeții între oameni, uită că poartă haina preoțească și, sumecându-și poalele ateriului, se urcă pe mese și la fel de fel de tribune improvizate de unde aruncă veninul între oameni blestemând pe adversar și binecuvântând pe prietenul politic. „Politica sau alt interes material n’au ce căuta în preocupările preoților” — a spus foarte răspicat M. S. Regele. Ori fi înțeles toți cei cari au să înțeleagă aceste cuvinte regești? Vor lua cei în drept măsurile de îndreptare ca, prin înlăturarea abaterilor de la datorie a celor vinovați de prea mult interes pentru cele lumești, să facă să renască încrederea în biserică și revenirea, deci, la imperativele moralei religioase? E timpul ca Vlădicii noștri săși plece mai atent urechea la tânguirile credincioșilor lor. E timpul, de asemenea, să-și dea seama că chemarea I. P. Sființiilor lor nu e să rămână o viață întreagă în beatitudinea vieții interiorul palatelor de fildeș și că au obligația impusă de datoria lor spirituală, să scoboare în mijlocul enoriașilor, să-i îndrepte spre cele bune, să le arate răul și să-i unească iu credința bisericii noastre. Cu frica de cele sfinte și cu credința în dogmele bisericești, lumea ar deveni mai bună, omul mai cu iubire față de semnul lui, mai cu respect de avutul altuia. Fiecare neam mobila sufletește și am goni din noi răul, pricina atâtor nechibzuiri. Să apărăm biserica neamului, s’o învățăm în vârful moralei religioase, să-i dăm slujitori onești sufletește, să îndepărtăm din jurul ei tot ce e interes material și să-i fim, cu toții, credincioși adânci. Așa, să ne ajute Dumnezeu! George Budișteanu Dreptul muzicii . Oricare ar fi genul — și geniul, prin care se pretinde a fi manifestată — simfonie, drama, muzică de cameră, cor, melodie — muzica își reclamă dreptul de a-și trăi propria ei ființă, nu una denaturată, hibrid mascată de „interesante“ sonorități instrumentale ori vocale... neinteresante, raționale“ armonii fără de „sensens de gândire și simțire, de „ingenioase“ efecte teatrale lipsite de geniul vieții interioare și al adevăratului caracter teatral, de „realiste“ debituri declamatorii la antipozii realității artistice, expresive. Iar acest drept de viață nu i se poate descoperi, înțelege și respecta muzicii nicăeri în afara legilor constitutive ale sistemului muzical, reprezintat în ce patru subsisteme muzicale speciale, anume, de pe tărâmul diatonic, modal tonal și armonic, toate derivându-și labirinticile construcții din legile constitutive ale armoniei sunetului muzical însuși. E drept însă ca, din nefericire, toate aceste legi și sisteme au căzut, în decursul vremurilor, sub autoritatea uzurpată a multor legislatori empirici, superficiali și spiritualmente trândavi, cărora li se datorează nu puține insuficiențe, erori, echivocuri și erezii împănând cu supraabundență codul științific și artistic muzical curent. In evoluția naturală însă, prin antagonismul celor două fatale senzuri proprii mersului general al spiritului omenesc, pozitiv și negativ, în evoluția naturală, deci a vieții muzicii prin circumstanțele propice și improprie ale istoriei omenești universale, sensul vital al muzicii se manifestă cu o putere formidabilă, și întotdeauna triumfând asupra piedicilor, zădărnrilor. Din nefericire însă, compozitori needucați, neinstruiți, venali, au părăsit linia justă, sănătoasă și sublim a unor Monteverde — Gluck și în loc ca să regenereze necontenit teatrul muzical printr’o, neîncetată adaptare, lui, a evoluției în neantul și nepotrivirea, când muzicale pure, ei l-au făcut să degenereze, târând recitativul și aria relativă, când absolută, a unor romantici sau în ingeniozitatea factice și vulgarul pasionalizm al veriștilor. Și astfel venim a pricepe imensitatea reformei wagneriene. Căci ființa muzicală pură se relevă tot mai profund, tot mai înalt în evoluția ei simfonică culminând în Beethoven. Și Wagner, în viața-i întreagă de luptă contradictorie între vechea sistemă care, în principiu, nu era lipsită total de adevăruri, și noua sistemă, ale cărei oarbe excese puteau să pericliteze minunata reformă, — înseamnă un proces de readaptare a muzicii nou relevate, la condițiile teatrului, de restabilire deci strânsei uniri care trebue să domnească între concepția teatrului muzical a oricărui timp și ființa muzicii, contemporane acelea. Și totuși, "spirite cari, prin eufemizm ar putea să fie numite încăpățînate, au continuat să susție în fața necunoscătorilor creduli că ar fi existând două feluri de muzică, una, dramatică, cealaltă, simfonică, până într’acolo ,cu asa... legifereze o incompatibilitate, între ele, de îndeletnicire la unul și acelaș compozitor! Desigur, dacă prin muzică dramatică înțelegem pe aceea a veriștilor. Aceasta însă poate fi orice, de pildă, inginerie sonoră, nu însă muzică. O muzică dramatică nu poate exista decât în măsura în care -i muzică în primul rând. Și muzica este o artă bazată pe ea însăși mai înainte de de orice altă considerație, de orice ordin, fie și dramatic, sau oricât de dramatic. Și această artă a muzicii nu există, nu trăește, decât din substanța și esența unei estetici dedusă întreagă din substanța și constituția, unui sistem științific muzical. Prin urmare, nu poate fi cineva muzician dramatic, mai înainte de a fi muzician. Este decretul nu al unor autorități autorizate și neautorizate, și incompetente, ci al însăși istoriei muzicii, drept înțelese. Muzica, dar, este una și aceiași ființă care nu sufere, în teatru, decât doar un exterior proces de adaptare. Nu au fost oare „critici“ cari să susție că Vincent d’Indy era un prea bun simfonist ca să reușească în teatrul muzical? Când realitatea era că acest Beethoven al timpului nostru nu a putut să reușească în teatru decât tocmai pentru că era un prea bun simfonist! Și numai astfel, cunoscând într’adevăr dreptul muzicii, el n’a putut să nu i’l respecte în teatru, după cum s’a străduit și a reușit să o facă în genurle impropriu zise de muzică pură. Dimitrie Cuclin Nunta națională și regulamentul lui<* o inuiii v'oascuâ,de sneculot, de către oamenii noștri politici: munca națională. Chestiunea poate fi și a fost dezbătută sub diverse aspecte, toate conchizând la aceiași constatare; munca națională nu are nici un protector. ■ In schimb însă, s’a vorbit și se face atâta caz de ea, încât a ajuns ca o arie răsuflată, nimeni nu-și mai dă osteneală sa ia o măsură de îndreptare.Pentru a fi drepți, trebue să menționăm, că avem chiar un coșgogramite minister al muncii, înzestrat adică instalat după toate cerințelemoderne. Dar atât. Activitatea rostul lui se dovedesc a fi pur deși curative. Avem un departament special al muncii, am respectat și înfăptuit o dorință a Biuroului Internațional al Muncii. E de ajuns. Cel puțin așa socotesc cei din fruntea lui, fiindcă, din cele petrec zilnic sub ochii noștri, ce se nu e ■ chiar așa de simplă situația. Intr’adevăr pe cât suntem de grăbiți în a imita tot ce se petrece peste graniță indiferent că se potrivește sau nu aci, pe tot de încet activăm când e vorba de o chestiune de ordin național, cum e cazul cu munca noastră. Peste tot domnește mentalitatea aceia dinainte de războiu, când eram o țară în evoluție, și când belșugul se revarsă peste tot în așa măsură că la masa oricărui muncitor român mai era loc și pentru unul străin. In acele vremuri, nimeni nu se gândea la pericolul și concurența neloială a străinilor în țara noastră, din contră sub pretextul lipsei specialiștilor, aceștia erau aduși în număr mare acordându-li-se un regim de salarizare special. Ori se știe de către cei mai multi că lucrurile s’au schimbat, și s’au schimbat în rău. Munca națională este batjocorită, speculată, și disprețuită în favoarea, străinilor, cari sub o mie și una de pretexte și mijloace,reușesc să rămână in țară ocupând posturile cele mai bine retribuite. De aici și protestele generale! E drept, fără nici unn răsunet, pentru faptul că nu lipsește cu desăvârșirii spiritul de solidaritate națională.. Ori ele câte ori'se anunță'o întrunire in acest scop, ori de câte ori se înaintează ‘ un' memoriu documentat, cu cifre cari nu pot fi tăgăduite, măsurile nu depășesc nici odată limita unei făgăduieli vagi, în doi peri in așa fel că întotdeauna delegații pleacă de la d-1 ministru al muncii convinși că au bătut la o ușă închisă. Și toate acestea datorite numai și numai guvernanților noștri cari au o deosebită slăbiciune de a nu face nimic practiv, mărginidu-se la proecte unul mai imposibil decât altul. Până mai anii trecuți ,la toateprotestele reprezentanților autorizați ai muncitorilor români, manuali sau intelectuali, ministerul muncii răspundea candid, că recunoaște starea de inferioritate muncii naționale, dar nu poate face, nimic fiindcă... nu are nici o lege de apărare. După alte multe tergiversări, s’a depus un proect de lege pe biurourile Camerii și se credea că într’adevăr munca românilor va căpătă în sfârșit o lege de protecție în țara ei. După cum vedeți, în țara noastră, avem nevoi de legi de protecție împotriva străinilor! In momentul când a fost publicată în Mónit. Oficial, s-a demonstrat cu cifre că noua lege de protecție, este în realitate o protecție a străinilor. Mișcările și agitațiile au început din nou. La început, muncitorii în porturi apoi muncitorii din fabrici, iar acum și clasa cea mai înaltă a muncitorilor noștri, inginerii. Se știe că Asociația Inginerilor din România, este una din cele mai serioase asociații unde se discută, și se elaborează soluții pentru orice probleme de interes național. Este ușor de înțeles atunci care este stadiul de protecție al muncii naționale, când A. G. I. R.-ul a hotărât să protesteze și să facă demersurile necesare pentru stăvilirea abuzului cu muncitorii, străini. Dar nu numai atât. Alaltăeri, în Cameră, d. Al. Alimănișteanu majoritar, a întrebat pe , d-hii , miniștri de Interne și Comunicații' dece, nu s'a pus în aplicare legea tecria muncii naționale pentru pro-, votată în vara trecută. „Fac această întrebare — spune d. Alimănișteanu — văzând întârzierea aplicării ei și fiindu-mi teamă să nu rămâie în cartoane și să aibă soarta legii 1886 adusă de Ion C. Brătianu”. D-l ministru al muncii, a răspuns că într’adevăr, acum avem o lege, însă, nu-i suficient: ne mai trebue și un regulament, care urmează a fi întocmit, aprobat, publicat etc. etc. Aceasta-i situația, reală. Ne pierdem în forme, forme și rar forme. Până atunci românul poate să șomeze, principalul este să avem și un regulament. Numai de n’ar cădea guvernu fiindcă altfel cei ce vor veni, vor face altă lege și alt regulament. GYM. Brazilia nu intră In Ligă RIO DE JANEIRO. 30 (Rador).— Adunarea legiuitoare a respins proectul de lege prin care se prevedea înapoierea Braziliei la Societatea Națiunilor.