Epoca, februarie 1937 (nr. 2396-2419)
1937-02-02 / nr. 2396
Mo. 2396 Síé! REDACȚIA ȘI AB$llfSTRA|II 1VCUBBȘXX, WáMAQWh BOMAM INTRAREA PRIN CALE*. VICTORIEI! naftii și îisusîi Se gzimesa la editați* Vazulul și la trai» isențiili se publicitate Telefons 3.82>11 Ziar al partidului cantartafor. • Fondat în ansibiu d« NICOLA! FIUPESIV Marți 2 Februarie 193? MSm Noua lege agrară ;i Țara e în căutare de mijloace pentru a convinge, ba chiar pentru a sili agricultorii de a face agricultură rațională. Fiecare are rețeta sa. Să ne fie îngăduit de a propune și noi o soluțiune, care într’adevăr nu e aplicabilă întregei agriculturi românești, dar care prezintă, eredem noi, un avantaj, și anume posibilitatea de a nu se întrebuința ,mijloace lezând drepturile de proprietate sau mijloace introducând o constrângere mai mult sau mai puțin bolșevică. In tot cazul, soluțiunea ce preconizam aci mai jos, va înmulți considerabil numărul bunelor gospodării țărănești. Iată propunerea noastră: Sunt în țară fabrici de zahăr, care la noi ca și în toate țările europene, sunt protejate de stat pe motivul că cultura sfeclei zaharoase poate contribui puternic la ridicarea agriculturii din regiunile din jurul fabricilor. . Acest motiv este bine fondat: " Cultura sfeclei cere într’adevăr ca pământul să fie neapărat atât de ea toamna, de 2-3 ori, una din arături să fie foarte adâncă. . . Prin urmare, cine vrea să producă sfecla, trebue să aibe vite puternice, bine ținute și plug foarte solid.. Pământul trebue să fie amendat sau cel puțin îngrășat cu îngrășăminte chimice și bălegar, avânduse grijă, ca apa să nu staționeze prea mult pe lanuri, fie iarna, fie în timpul verii. . Sfecla nu se poate semăna decât după un anumit asolament și cel mult la_4 ani. Semănatul se face cu mașina în rânduri, pusă la dispoziție, în genere, în mod gratuit de fabrică, pe un teren perfect preparat în primăvară cu ajutorul de cultivatoare, borcane, etc. In cursul verii, sfecla trebue prășită cât mai des și pentru ca prășiri să fie totdeauna posibilă la timp, se caută a se menține pământul în perfectă stare de cultură, adică mișcat din când în când cu mașini cari prășesc mai multe rânduri odată. Până la recoltă, pământul trebue să rămâne curat, absolut lipsit de buruieni, ... Căratul recoltei la fabrică sau lagără (recolta poate să atingă 50.000 kgf. Ia hectar cere mijloace de transport, vite, căruțe bune, care să facă un mare efort într’un timp relativ scurt, sub amenințarea ploilor și înghețului de toamnă. De altminteri, cultivatorul caută să profite de toată munca dată pământului pentru sfecle, spre a ara din toamnă tarlaua rămasă liberă și a semăna pe ea în primăvară cereale, ca grâu de primăvară, orz, ovăz, etc. Dacă sfecla, este plătită cu un preț, care să se apropie de cel de dinainte de război, cultivatorul este recompensat pentru toate surile ce a făcut pământului avansub formă de îngrășăminte și muncă și el își va putea treptat ridica gospodăria, sporind puterea vitelor și uneltelor sale, sporind ingrășămintele etc. In ce privește vitele, acestea beneficiază de rămășițele culturei, adică de frunzele și de capul sfeclei, care cap se taie și nu se preda fabricilor, fiindcă este sărac în zahăr, dar bogat în materii alimentare pentru vite. Cultivatorul mai poate căpăta dela fabricile de zahăr borhotul, adică pulpa sfeclei din care s’a scos zahăr, sau melase, amestecate cu nutrețuri de calitate inferioara permit utilizarea acestora. După o descriere atât de măgulitoare a avantajelor culturei de sfecle de zahăr, se pune întrebarea: cum se face, că persoane cu mare vază în știința agronomică au putut publica broșuri, in care cultura sfeclei era ponegrită fără cruțare? Răspunsul este simplu. Marea majoritate a cultivatorilor de sfeclă nu cultivă sfecla cum ar trebui, pentru ca ea să nu sărăcească pământul și plugarul. Mai cu seama, de când guvernele au silit fabricile de zahăr să scadă cu 50 la sută prețul sfeclei, această sărăcire merge crescând în mod îngrijorător. Iată faptele. Ce diferență de vorbele prin care se anunță Încurajarea și ridicarea agriculturii! Statul nu s‘a îngrijit decât de a-și spori încasările prin sporirea impozitului pe zahăr. De latura agricolă a industriei zahărului n’a avut absolut nici o grijă. După ce s’a luat cultivatorilor de sfeclă rentabilitatea plugăriei lor, li se dă acum în schimb o lege, spre a-i sili să facă cultură de sfeclă rațională, dar fără îndoială deficitară. Dacă s’ar examina cu puțină atenție problema culturii de sfecle de zahăr, s’ar constata, că această cultură ar fi un mijloc de a se atinge scopurile, ce se caută acum de a se atinge prin lege. Ar fi ușor de a se impune fabricanților de zahăr de a nu primi sfecle decât de la cultivatorii cari practică anumită cultură rațională. întinderea culturilor de sfecle este de circa 30.000—40.000 hectare în toată țara. O regulentare a acestor culturi de către fabrici, ar raționaliza agricultura pe cel puțin 4-6 ori aceasta întindere, fie pe 200.000 ha., căci pe lângă cultura sfeclei, cultivatorii vor mai avea cel puțin încă o întidere de 3 ori mai mare pentru cultura lor de cereale și o întindere semănată cu lucerna sau trifoi pentru vii de lor. Ni se va spune, că 200.000 h este puțin lucru. Dar 200.000 hectare de gospodării de țărani înstăriți, ce model, ce imbold pentru toți plugarii din țară! Toate acestea presupun însă ca statul ar pricepe că este mai folositor pentru ei în loc de a încărca bugetul cu lefurile unei armate de agronomi, ee a reduce impozitul pe zahăr, de a permite o plată mai bună de sfecle, impunând în schimb fabricilor un anumit control al culturilor. Să mai observăm, că în afara de fabricile de zahăr, sunt în țară și alte industrii protejate, care întrebuințează ca materii prime produse agricole, și mai cu seamă plantele zise „industriale“, ca spre exemplu: fabricile de bere, de frânghie, de uleiuri, țesătoriile de in, chiar și morile, etc. etc. Toate ar putea contribui la controlul micilor exploatațiuni agricole, creind legături mai directe, mai strânse și foarte folo <oare, între producătorul agricol și consumatorul industrial. Este bine înțeles că agricultorul nu va primi din partea fabricilor sugestiunea de a părăsi metodele sale strămoșești, decât dacă prețurile plătite pentru produsele sale vor fi destul de remuneratorii, altminteri vom ajunge din ce în ce mai repede la situația în care țăranul nu va mai cultiva decât pentru a satisface propria sa consumație. O frumoasa activitate medicală D. dr. Dumitrescu-Mante a publicat activitatea d-sale spitalicească pe 10 ani (1926—1936) de la așezămintele Brâncovenești unde conduce cu destoinicie divizia I medicală. , Nu mă mai ocup cu medicina curativă. Felul Insă cum se prezintă volumul, m'a îndemnat să-l cercetez. O surpriză de la prima pagină, fotografia fondatoarei spitalului, Saftei Brăncoveanu Băneasa și a soțului ei Banul Grigore Basarab Brăncoveanuu. La toamnă se va serba centenarul așezământului. Primul medic al spitalului a fost dr. D. Sachelarie, care a funcționat de la 1838 la 1857. Este foarte dnstructiv cam ce fel de boli erau pe atunci la ordinea zilei. In 1843 la M73 bolnavi, au fost îngrijiți 111 de „friguri periodice“ adică malaria, frigurile de baltă, care sunt și acum la ordinea de zi și 531 bolnavi de „patimi venerice“,— sifilitic — deci 45%. In 1848 din 2107 bolnavi 458 au suferit de malarie și 424 de „patimi venerice“. In 1851, din 2804 bolnavi, 225 au fost de „friguri periodice“, — 1246 de „patimi venerice’*.^ Stăm astăzi mai bine decât* atunci?! De loc — ba chiar mai rău. Autorul ne dă lista tuturor medicilor de la înființare și până astăzi și numele internilor, cu fotografiile respective pe ultimii 10 ani. Mă voi opri asupra unei figuri din volum, aceea a mult regretatului profesor Chr. Buicliu. Cine își mai aduce aminte de acest medic distins, de acest dascăl bun, de acest om de elită. L-au uitat suferinzii pe cari i-a îngrijit, l-au uitat colegii, l-au uitat până și elevii... D. dr. Mante face excepție, î-a cinstit în lucrarea sa. Dr. Buicliu a murit la 9 August, 1916 și în etate de 59 ani. Prof. Buicliu nu făcea caz de titlu, era un bun coleg, stimat ca atare de medicii practicanți. Putea să aibă sălile pline de pacienți veniți la consultații, când se anunța un coleg, era primit de îndată! Dr. Buicliu a donat un teren întins de pe moșia sa, Fântânele- Botoșani pentru clădirea spitalului unde am funcționat, ceia ce împiedicai pe sătenii instigați n’a duhuri , rele, ca frumosul palat de sa fie devastat și redus la mina. L-am cunoscut bine și nu odaia mi-a spus: e frumos că icri, dar să nu te aștepți la ceva bun, din contră, așa a și fost. D. dr. Mante expune activitatea d-saie spitalicească și didactică, care îl onorează. In serviciul său s’au lucrat numeroase teze de doctorat importante. D. dr. Mante prin activitatea d-sale expusă cu talent pe prima perioadă ne dă chezășie că a doua decadă va fi și mai de seamă. m. ALES. MANOLESCU Aniversarea regelui Boris SOFIA, 30.Radon. — Regele Boris a împlinit azi 44 ani. Cu prilejul acestei aniversări, un Te-deu a fost oficiat astăzi la biserica Alexandra Nevski, în prezența membrilor guvernului, corpului diplomatic, foștilor mpiniștri, înalților demnitari civili și militari ai statului și a unui numeros public, Discursul Fuehrerului Discursul cancelarului Hitler prezintă interes nu atât prin ceea ce a spus, cât mai mult prin ceea ce n’a spus de data aceasta. Ne reamintim că până acum o lună, atât Fuehrerul cât și d. Mussolini declarau că țările lor respective nu vor admite — orice s’ar întâmpla — un guvern de extrema stângă în Spania, sau chiar în Catalonia în caz de sciziune. Numeroasele declarații făcute în sensul acesta, erau însoțite de cuvinte războinice. Concluzia era ușor de tras. Dacă generalul Franco nu învinge, intervenția germană și italiană devine inevitabilă. Anglia și Franța pe de altă parte au făcut cunoscut guvernelor de la Berlin și Berna, că o intervenție fățișă a trupelor germane și italiene se va ciocni de resistența acestor două puteri. Un război european putea deci să pornească din Spania. Analizând problema spaniolă d, Hitler s’a ferit de data aceasta să repete amenințările din trecut, iată un lucru excelent. Anglia dorește tot atât de puțin ca Germania, un guvern comunist la Madrid sau la Moscova; printre miniștrii francezi sunt atâtea elemente moderate — pricipiile politice ale d-lui Yvon Delbos, titularul departamentului externelor n’au nimic comun cu ideile d-lui Thérez — o soluție medie care să pună capăt măcelului se va găsi cu atât mai ușor, cu cât terții vor fi mai moderați. Putem nădăjdui acum, intr’o înțelegere generală, care să pună canat războiului din Spania. Participarea Statelor Unite, care n’au nici un fel de interes direct în peninsula iberică ar ușura mult sarcina celorlalte puteri. Printre elementele pozitive ale discursului Fuehrerului, reținem declarația că era „pretinselor surprise" a trecut și angajamentul de-a respecta o eventuală neutralitate a Belgiei și a Olandei. Prima are mai mult preț decât a doua. Să nu uităm că foarte multă lume în Belgia a explicat atitudinea luată de Regele Leopold al II lea în discursul său din luna Octombrie prin dorința sa de a obține votarea unor credite serioase pentru înarmare. Liniștind opinia pubitică belgiană Fuehrerul a putut să se gândească să curme acest avânt. In ansamblul său, impresia discursului dela 30 Ianuarie, este mai mult favorabilă. GRIGORE FILIPESCU Atmosfera internațională Stând de vorba cu ziariștii, d. Victor Antonescu a arătat că situația internațională îndreptățește azi, un optimism pentru liniștea continentului. Lucrările din ultimele ședințe ale consiliului ligii, au acest rezultat important, care se poate defini: atmosferă de limpezire și de înțelegere. In adevăr, erau probleme gingașe de rezolvat, la Geneva. In primul rând chestiunea Alexandrettei. Conflictul dintre Franța si Turcia, asupra căruia erau atintite privirile diplomației europene, au fost în dezbaterea consiliului, săptămâna trecuta. Din informațiile de presă și după tonul presei de la Ankara, chestiunea Alexandrettei, prezenta aspectul de gravă problemă internațională. Era un moment când lumea se întreba cu înfrigurare dacă în Răsăritul continentului, nu e termenul unei complicațiuni. Din fericire, la Geneva s’a putut vedea, că lucrurile au fost exagerate. Nici gândurile agresive ale Turciei n’a fost adevărate și nici atitudinea Franței, n’a fost intransigentă. D. Victor Antonescu, a insistat în mod deosebit asupra concluziilor ce trebuesc trase din modul cum s’a rezolvat litigiul franco-turc. Pe lângă colaborarea intensă a tuturor reprezentanților statelor prezente în consiliu, înțelegerea ce au dovedit-o cele două părți. îngădite să se vorbească cu optimism despre liniștea europeană. Alături de această specială, la Geneva, a chestiune dominat o atmosferă care deasemeni, aduce speranțe mai bune pentru viata noului an internațional în care am intrat. In cercurile ligii, există o adâncă convingere că eforturile ce se fac pentru pace, vor izbândi. Nourii sunt desigur încă, apăsători. Deși momentele de înfrigurare s-au rărit, nimeni nu poate afirma cu certitudine că suntem în afara pericolului. Cursa înarmărilor a atins apogeul și eforturile materiale ale statelor sunt simțite adânc în viata economiei internationale. In fine, ministrul afacerilor străine d. Victor Antonescu, a arătat reprezentanților presei importanța chestiei așa zisă „avizelor consultative”. România a nu putea accepta o abandonare a principiului umanității și relevarea acestui punct de vedere a fost sarcina d-lui Victor Antonescu. Satisfăcut și încrezător în luminarea orizontului internaținal, d. Victor Antonescu, se oprește numai scurt timp în țară. D-sa are un important program care privește de astă dată înțelegerea Balcanică. In acest scop, la 8 Februarie d. Victor Antonescu pleacă la Ankara iar de acolo în Atena, unde o săptămână mai târziu, are loc sesiunea anuală a consiliului înțelegerii Balcanice. — al. v. — D. VICTOR ANTONESCU INSTIGAȚIE. In „Viitorul“ un clișeu înfățișând trei schiori în plin elan sportiv. Deasupra un titlu care dă de gândit: „bucurile și necazurile ernii“. Bucurii, desigur, bucuriile sportului Dar de ce „și necazurile“? Clișeul nu redă niciun accident. Ne lămurește explicația de sub clișeu: „Iarna aceasta, care ne-am adus atâtea necazuri celor mulți dintre noi, a semănat, ici, calea Și câteva bucurii, în inima celor cari o doreau cu entuziasm, de mult, cum Premiul Nobel interzis să fie acceptat în Germania STOCKHOLM 31. (Rador). Corespondentul Agenției Havas transmite: Majoritatea savanților membri ai comitetului Nobel socotesc cu desăvârșire nejustificată măsura luată de Cancelarul Hitler de a interzice cetățenilor germani să accepte vreun premiu Nobel. In această privință, profesorul universitar Siegbahn, președintele comitetului ce decerne premiul Nobel pentru fizică, declară: „Măsura decisă de Germania va trebui să facă obiectul unei serioase deliberări, căci dacă Reichul poate interzice cetățenilor săi să accepte premiile Nobel, el nu poate interzice comitetelor Nobel să le acorde”. „ Savanții suedezi socotesc că măsura luată de Cancelar a fost provocată de atribuirea premiului pentru pace scriitorului von Ossietzky. Ei găsesc că este foarte regretabil, că Germania ține să se izoleze și pe terenul științific, al cărui caracter internațional este evident Marele filosof Hans Larson este de părere că premiile întemeiate de d. Hitler nu vor putea să impresioneze prea mult opinia mondială. Profesorul Holmgren, de la facultatea de Medicină, subliniază că premiul în bani nu va putea să înlocuiască prestigiul premiului internațional Nobel. Singura care poate să piardă prin această atitudine este însăși Germania. Decretul cancelarului Hitler este ",o nouă dovadă a naționalismului fanatic" pe domnește în Germania. Cercurile autorizate sunt în general cât se poate de uimite de hotărârea d-lui Hitler. Se subliniază că Germania este una din țările care s-au bucurat în special de o repartizare favorabilă a premiilor; astfel ea a primit 11 din cele 33 de premii acordate până acum pentru fizică, 12 premii pentru chimie din totalul de 31, șapte premii de medicină, cinci de literatură, trei pentru pace. & Presa comentează mai mult sau mai puțin ironic interzicerea de către d. Hitler a acceptării de către cetățenii germani a vreunui premiu Nobel. „Hotărîrea Germaniei de a nu mai participa la un concurs internațional, scrie ziarul liberal „Stockholm Tidningen”, este mai degrabă draconică decât impunătoare”. Toate ziarele sunt de altfel convinse că Fuehrerul cosim- COMENTARII IRONICE duc în felul acesta la izolarea intelectuală a Reichului de restul lumii civilizate. Ziarul conservator „Svenska Dagbladet” deplânge că prin acest decret Germania stabilește «io autarhie spirituală, menită sa o izoleze »1 mai mult decât autarhia © coiomîcă’v fie scump «ri piere» mea ic munca prinorce «care iubire, alteiie răpesc» GÂNDURI DESCĂTUȘATE Ciudați suverani sunt țăranii noștri! Amanții poporului stau de straje, ca nu cumva să li se ia gloatelor din drepturi. Așa, de exemplu, cei dela Dreptatea se tem că noi am cere să se răpească țăranilor dreptul de vot. Adică, am vrea noi să-l dăm pe sătean jos de pe tron și să-i luăm din mână sceptrul de suveran. Ar urma deci, că locuitorul satelor noastre este chiar un suveran, un cârmuitor de țară. Și când colo, ce vedem în legea agrară din 1921, art. 137? „Pentru asigurarea unei bune cultivări a pământului, Ministerul — spune acest articol — are dreptul de a stabili și impune micilor proprietari obligațiuni privitoare ta p anul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură și la tovărășii’. Iar, mai la vale art. 139 amenință că: Este așadar țăranul nostru un suveran bun de dus cu căpăstru încă din anul de grație 1921.—Și lucru vrednic de luat in seamă este, că i-au aruncat acest căpăstru în gură tocmai aceia, cari se bat cu pumnul în piept lăudându-se, că i-au dat țăranului dreptul de vot, adică dreptul de a dispune de soarta, nu numai a moșioarei sale, de 2-3 pogoane, dar și a țării întregi. Și într’adevăr, ea nu este tocmai pe deplin suveran omul, care la cererea stăpânirii, poate să fie deposedat de pământul căpătat în urma exproprierii. Eu nu am legea dinainte, ca să mă lămuresc, dacă numai sătenii împroprietăriți după marele război sunt amenințați cu deposedarea.—Ar fi într’adevăr cam curios ca ceilalți săteni, proprietari de pământ, să fie lăsați liberi să-și muncească după plac și cum îi taie capul moșia Am avea în acest caz, două neamuri de țărani proprietari la țară. Unii, cari pot să-și are cum vor pământul, și care slobozi sunt, și să nu-i are de loc, iar alții, cari, spre a nu rămâne fără pământ, trebue numaidecât să se supună unor anumite porunci ale stăpânirii cu privire la planul de cultură la organizarea mijloacelor de cultură și la tovarășii. Departe de mine este gândul de a critica asemenea măsuri silnice.—Dar vreau numai să arăt, că pe țăran dreptul de vot îl face domnitor absolutist, iar legea reformei agrare îl coboară și îl pune subt o grea tutelă. Este însă de mirare, că deși această lege cu ale ei art. 137 și 139 stă spânzurată deasupra săteanului nostru încă dela 1921, stăpânirea abia acuma, după 16 ani, o scoate la iveală și o flutură amenințător pe la țară. D. inginer A. D. Carabella ne aduce știrea că: „Serviciul agricol al jud. Vlașca a și dat ordin scris, la 18 Noembrie, ca toți plugarii să facă ogoare adânci de tomna, pe toate locurile rămase neînsămânțate. Iar organele tehnice rurale vor constata, pe cei cari nu s’au supus legii și se vor întocmi acte spre a fi deposedați. Aceste măsuri trebue să le ia toate serviciile agricole din toate județele. Iar pământul trebue luat dela cei netrebnici și dat celor vrednici, cari știu să scoată din el profit, și pentru el și pentru țară”. Iată clar o încercare de a se aplica și sătenilor acea teorie a proprietății ca funcțiune socială, care s’a invocat atunci când li s’au luat marilor proprietari moșiile. Se naște însă, întrebarea: Pentru ce în atâta amar de vreme nu s’a gândit stăpânirea la aceată măsură? Și de ce cu atâta sfială ea apare abia intr’un singur județ, în Vlașca? Se vede, că nici vorbă nu este să se pue in aplicare această lege în chip serios. A fost desigur mult mai ușor să se gonească de pe moșiile lor câteva mii de mari proprietari. Și apoi, mai este încă o nedumerire. Oare dacă vor fi în sfârșit unii plugari deposedați de pământ, n_ vor fi totuș lăsați și aceștia. În posesiunea dreptului de vo! Ar avea haz: Suverani, stând încă pe tron, deși găsiți nevrednici de ași munci 2-3 pogoane. In orice caz, fapt neîndoioseste, că înainte de expropriere, marii proprietari, fără ajutorul vreunei legi, îi silea pe țărani să facă ogoare adânci, amenințându-i, că într’altfel, nu se vor mai da pământ de muncit. Bacus Mihalcea însemnări sunt skiorii aceștia cari nu găsesc o mai mare fericire decât să cutreere toată ziulica văile regiunilor înzăpezite“. • Așadar, pentru cei mai mulți dintre noi iarna înseamnă necazuri. Ea seamănă bucurii numai ies, calea. Dacă nici asta n-o fi instigație! Hotărît, a început să se bolșevizeze toată lumea... E BINE ȘI AȘA $ ■ f D. Valeriu Pop a declarat la Cameră că d-sa nu va lua în considerare amendamentele la legea minelor decât dacă ele vor fi prezentate comisiei Camerei înainte de începerea discuției pe articole în plenul adunării. Această declarație a provocat o ripostă vie a d-lui Iunian. — Din punct de vedere regulamentar aveți obligația să luați în considerare amendamentele în orice moment ar fi depuse. Mici deosebiri în felul de a considera prerogativele parlamentare. Este adevărat că d. Valeriu Pap s-a grăbit să adaoge: Camera este liberă să accepte sau să respingă. E bine și așa! Tot are d. Valeriu Pop unele amabilități și pentru Parlament... URGENȚĂ Curtea de apel secția I a început zilele acestea cercetarea fondului în chestia agresiunii de la Fetești, petrecută acum nouă ani. Dezbaterile vor continua într'o ședință viitoare. Până acum procesul a fost amânat din diverse motive procedurale. Nu se poate spune că nu pășim spre împlinirea unui vechiu deziderat: accelerarea judecăților. Cei condamnați de tribunal aveau, firește, interes să obție mereu amânări. Cu timpul lucrurile se mai uită, vina apare mai mică. Ca în povestea turcească, poate moare ursul, poate moare vizirul, ar cum au izbutit cei interesați au obite mereu amânări timp pe aproape nouă ani? Și, să reținem un amănunt care nu ni se pare lipsit de importanță: este vorba despre o agresiune contra unui magistrat. TEER, ijgWjg DISCUȚII înzestrarea mănăstirilor cu vetre de pădure „Procesul mănăstirilor închinate* * 1 noua lucrare a d-lui dr. Marin Popescu-Spineni, aduce prețioase contribuții la istoria socială românească. Apariția sa e cum nu se poate mai bine și la timp venită, pentru noi silvicultorii, când tocmai se pune pe tapet chestiunea livretelor mănăstirești“ sau a „înzestrării lor cu păduri și alte averi“. Refugiați în țările românești, îndată după ivirea turcilor în Europa, călugării greci își creiază adevărate „feude“,mai ales sub tutela domniilor fanariote, își îngăduie chiar falsificări de hrisoave în setea lor neogoită de înavuțire și ajung ;,Stat în Stat“, — după ce acumulaseră o cincime din moșiile țării, vii, case și prăvălii ale celor 70 mănăstiri, 25 schituri și 14 biserici închinate Locurilor Sfinte, spre huturul acestor nepoftiți boeri, dar și spre cumplita mizerie a țărănimii muncitoare — robită pe moșiile mănăstirești. Confundând — vroit — dreptul de „uzufruct“ — cu acela de „proprietate“ deplină, — și considerând scoase de sub regimul juridic local din Principate, aceste „ficțiuni de drept“ — moșiile închinate, __ prin metodele abuzive de exploatare, ei legitimează și pregătesc chiar, ideia Revoluției lui Tudor, cât atât și ideia secularizări averilor vremelnic înstrăinate, închinările, porneau la început din impulsiuni religioase, apoi, însă, automat prin imitație și servilism, ele creiază raporturi de dependență a românilor față de pseudo-proprietarii pământurilor închinate. Ceiace, însă e de netăgăduit, aceste „comunități grecești“ uzufructuare, au dus treptat la ruinarea și iobăgia clasei muncitoare și a economiei țării noastre. Lupte dintre tendințele de emancipare socială și națională ale poporului și clerul beneficiar — al ziselor „închinări“ ce au durat de la 1390—1821 și chiar la 1850, — atinge apogeul sub Tudor Vladimirescu, dar își află realizatorii — prin actul epocal de la 1863 al secularizării — creația marelui bărbat de stat Mihail Kogălniceanu și Voevodului Unirii Alexandru I. Cuza. Cu tot protestul ambasadorilor, patriarhilor din Constantinopol și al călugărilor cărora le scăpase prada din mână, — actul lui Vodă Cuza a rămas neclintit, intrând in istoria și grație sprijinului Franței față de teza românească. Pe scurt, iată „Procesul mănăstirilor închinate“. Lucrarea d-lui dr. M. Popescu-Spineni apare ca o adevărată troiță de răspântie- firesc este ca ea să stârnească vâlvă și comentarii îndelungi. Indiferent, însă, că e vorba de călugării greci de odinioară... sau de înstreinarea unor avuții, ceia ce nu pare a fi cazul vremii’noastre și a legiuirilor ce sunt încă numai un proect, bine este să poposim o clipă mai mult prinzând tâlcul cărții d-lui M. P. Spineni, să facem o mică analogie și paralelă, după care vom trage concluzia logică. Bine este oare ceace facem noi prin proectul înzestrării cu noi averi și păduri mănăstirilor? Drept este să anulăm noi actul înțeleptului Mihail Kogălniceanu? Putem să mai continuăm generozitatea fără sfârșit a guvernelor și partidelor, ce se întrec parcă în a împărți și sfintelor biserici sau eleralul, și „electoralului“, avutul obștesc adică acea proprietate socotită „inalienabilă“ a Statului? Cui protest? Vrem să înstărim clerul, sau să înstărim străbuna credință ortodoxă Noi am dori precizăm numai care mănăstiri sunt acele care vor beneficia și cât o să li se dea fiecăreia? Vor rămâne acestea supuse mai departe Regimului silvic, sub controlul și administrația organelor silvice? Dat fiindcă „pofta de mâncare vine mâncând“, ne putem aștepta la noi „apetituri“. Și atunci îngrijorarea este legitimă întrucât nu vedem de ce nu s’a continua ofranda și nu s’ar ceda păduri și Eforiilor spitalelor, I. O. V., Armatei, diverse instituții etc. Pădurea este altarul unde trebue să slujească numai silvicultorul, după cum mănăstirea este sfântul locaș unde călugărul bun și stoic aduce slavă lui Dumnezeu mult milostivul părinte al luminii însă dezbrăcat de cele lumești, râvnind numai la cele spirituale. La Sfântul Munte există un dosar de acte așa că procesul secularizării averilor mănăstirești poate fi oricând redeschis. Este prudent aceasta și e in interesul Statului? SILVIU ! .