Epoca, octombrie 1937 (nr. 2593-2619)

1937-10-01 / nr. 2593

No.25932 Lel REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMÂN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) , RECLAME și INSERȚII Se primesc la administrația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FIUPESCU Vineri 1 Octombrie 1937 Ziar al partidului conservator.­Fondat în anul 1885 de NICOLAE FIUPESCU Nedreptate DURATA PARLAMENTULUI»«TM« » ' Am­ arătat că ultima versiune a oficiosului guvernului fixează du­rata actualului Parlament până la 11 ianuarie, conform dispozițiilor legii electorale. „Patru ani de la data convocării” — acesta este textul legii, și prin urmare, arată versiunea oficială nu mai este loc de interpretare. Dar această versiune nu este u­­nanim împărtășită in lumea libe­rală. Se caută interpretări cari să dea cât mai multă elasticitate gamei duratei parlamentare și în acest scop toți juriștii partidului apar în arenă. D. subsecretar de stat Aurelian Bentoi, de pildă crede că durata mandatelor este considerată din momentul când începe exercitarea lor, adică după validări, „după ul­tima validare”. In felul acesta am ajunge cam până pe la 20 Februarie. Această generozitate interpreta­tivă nu este numai a d-lui Aurelian Bentoi. Partidul liberal întreg ar subscrie entuziast orice interpre­tare care ar prelungi parlamentul și până în Iunie. Dacă un glumeț ar propune un decret care să fixeze durata anului 1937 la 18 luni, liberalii n’ar găsi nimic extraordinar in această inter­pretare. Și mai bine ar fi dacă s’ar declara suspendate alegerile pentru un spațiu de câțiva ani, decretân­­du-se pentru acelaș spațiu prelungi­rea actualului parlament. Ar fi, de­cretul acesta, un decret patriotic și chiar perfect constituțional. Și pentru că „Viitorul” a pomenit de spusele lui Titu Maiorescu în 1924, când, la cârmă fiind partidul conservator, s’a pus aceeași che­stiune a duratei parlamentului, ne vom îngădui să amintim interpre­tările conservatoare de atunci. Cităm din oficiosul conservator „Timpul” cu data de 25 Noembrie 1894: ,,Se știe cât de puțin se poate lucra intro seziune de două luni și jumătate, din care trei săptă­mâni sunt totdeauna consacra­te constituirii Camerelor și dis­­cuțiunei Adresei și alte trei săp­tămâni vacanțelor Crăciunului. Ar rămânea abia o lună pentru lucrările parlamentare și discu­tarea bugetului. O astfel de prelungire a legis­­laturei nar putea fi decât păgu­bitoare intereselor țării în gene­riere și absolut contrarie ideilor de muncă spornică care dom­nesc în sânul partidului și al guvernului conservator. Noi n’am privit nici­odată și nu privim nici astăzi faptul de a fi la putere decât ca o datorie pentru partidul nostru de a lu­cra din toate puterile sale la propășirea țării.. Așa fiind nu poate să intre în intențiunea noastră de a beneficia de drep­tul pe care Constituția îl acor­dă Camerei actuale de a legife­ra până la 2 Februarie 1896. Nu cunoaștem vederile pute­rei executive în privința epocei la care corpul electoral va fi chemat a se pronunța prin noi alegeri; este chiar probabil că această chestiune să nu fi­­ fost încă desbătută, căci nu există nici o cauză pentru a se grăbi soluțiunea ei. Ceea ce putem însă afirma cu siguranță este că, în deciziunea care se va lua, parti­dul și guvernul conservator nu vor fi inspirați decât de consi­­derațiuni conforme cu intere­sele generale și bine înțelese ale țării”. Așa se interpreta, atunci. Dar ar fi greu să cerem celor de azi să se apropie de probitatea politică a ma­rilor bărbați de stat de ezi. d. După discursul de la Brăila Dinu Brătianu este atacat din toate părțile. „Ponderatul” discurs, marele discurs de pune­­re la punct, nu numai că nu a produs efectele așteptate, dar a stârnit pretutindeni numai ne­mulțumiri. „Viitorul” pare foarte mirat de această avalanșă de atacuri și repede un ucigător val de i­­ronie asupra tuturor celor cari au atacat în termeni mai tari. „... Aceste declarațiuni au indispus însă anumite cercuri interesate, pen­­tru care șeful partidului național-li­­beral devine, nici mai mult, nici mai puțin, decât un......trădător”! Naționalismul s’a născut odată cu exploatatorii de azi ai naționalismu­lui­.Până acum tot ce s’a realizat, ca ideié și ca postulat naționalist, în do­meniul politic, economic, cultural etc., n’a existat. ■înfăptuirile naționaliste trebue să înceapă acum de astăzi, cu excesele demagogice, cu supralicitațiile inte­resate, cu protagoniștii unui națio­nalism pe cât de postum, pe atât de sterp. Restul e „trădare”! D. Const. I. C. Brătianu e un „tră­dător”, iar partidul național-liberal un partid „înstrăinat”!! Acest limbaj dovedește un singur lucru: valoarea morală și politică a naționalismului și a țărănismului de astăzi”. Așa se lamentează oficiosul guvernului și după această crân­cenă ironizare va trebui să por­nim cu brancardele pentru a a­­duna de pe drumuri legiuni în­tregi de distruși. Câtă sfântă dreptate are „Vii­torul”! Acuzări de trădare? Contra șefului partidului libe­ral? Mare inconștiență. Numai partidul liberal are dreptul să ridice asemenea acuzări. Contra oricui. Incapabili și trădători în partidul național­­țărănesc. Incapabili și trădători în partidele de dreapta. Neru­șinată demagogie pretutindeni- Trivialitate și supralicitări ori­unde întorci capul. Numai ma­rele partid național-liberal, me­reu la datorie, mereu sacrificân­du-se, mereu invadat de probi­tate și încălzit de patriotismul Cel adevărat, ne mai salvează, mai stă în calea pierzaniei care ne pândește. Ce noroc pe noi. Ce ne-am fi făcut fără partidul liberal, fără d Tătărăscu și mai ales fără d. Dinu Brătianu? Am arătat care este semnifi­cația discursului de la Brăila. Partidul liberal a agitat toată vremea pe tema naționalismu­lui integral, a tolerat și a încu­rajat toate agitațiile, deși unele din ele au mers până la îndem­nul asasinatului, și deși a gu­vernat toată vremea cu cenzura la căpătâi. Acțiunea partidului liberal nu a fost nici­ o clipă în acord cu dis­cursul de la Brăila. In schimb însă a fost perfect acord între realizările guvernului și progra­mul brăilean. Căci, în ciuda declamațiilor de fiece zi, nu s’a făcut nimic. Citească oricine raportul d-lui senator Moteanu și se va con­vinge. Discursul de la Brăila vrea să situeze partidul liberal la mij­loc, tampon între curente extre­miste potrivnice cari s’ar putea ciocni violent, și deci să justifi­ce necesitatea prelungirii guver­nului liberal. Dar pe linia „trădării” nici­ o noutate în discursul de la Brăila. Niciodată n’a făcut guvernul Tătărăscu pentru protecția mun­cii naționale altceva decât ce a spus d. Dinu Brătianu la Brăila-Deci este nedreptate în atacu­rile­ pe cari le ironizează atât de sângeros „Viitorul”. Ele sunt de îndreptat contra d-lui Tătă­răscu și a colaboratorilor d-sale din guvern. Iar peste puțină vre­me, când vor trebui platforme zgomotoase în alegerile genera­le programul de la Brăila va fi aruncat peste bord. D. Dinu Brătianu va amuți și va vorbi d. Tătărăscu. DUPĂ ÎNTREVEDERILE DE LA BERLIN Ecouri din presa franceză și germană PARIS, 29 (Rador). — Agenția Havas transmite: Ziarele de azi dimineață consacră comentariile lor discursurilor de eri ale d-lor Mussolini și Hitler și pro­blemei spaniole, discutată la Gene­va. „Le Matin“ scrie: „Discursul d-lui Hitler nu aduce nimic nou decât faptul că a fost pronunțat în pre­zența d-lui Mussolini și de acord cu d-sa. Dar d. Mussolini a spus lu­cruri noui sau a dus până la conse­cințe extreme unele formule vechi. Ceia ce a spus îl angajează nu nu­mai pe d-sa și Italia, ci și pe can­celarul Hitler, gazda sa, și pe Ger­mania. Acest lucru este nou și grav“. . „Figaro“ declara: „Italienii pot prea bine să se arate liniștiți în privința Austriei și Adriaticei. La ce oare ar fi servit sacrificiile pe care Italia le-a consimțit în favoa­rea Europei centrale, dacă ea ar urma să devină leagănul panger­­manismului? De pe acum nu se dis­tinge oare în noua atitudine a Ita­liei față de Soviete, grija de a o­­rienta dinamismul german spre ră­sărit pentru a-l îndepărta de la por­țile sale?“. „L’Epoque“ constată: „Ducele și Fuehrerul se apără de afirmația că voesc să împartă lumea în două blocuri de state, însă atitudinea lor nu tinde oare la atingerea acestui rezultat? Avem dreptul să fim cu atât mai neîncrezători, cu cât d. Mussolini a anunțat că întreaga Eu­ropă va fi în curând fascistă. Noi nu vrem ca la noi să se instaleze comunismul, dar nu credem că fas­cismul ar putea să aducă fericirea F­ranței“. 4 . , „Le Populaire“, comentând lu­crările de la Geneva, scrie: „Nimeni nu va fi surprins de cuprinsul dis­cursului d-lui Delbos, a cărui clari­tate in ceea ce privește retragerea trupelor străine și voința Franței de a examina din nou problema, dacă retragerea nu va fi grabnic obținu­tă, au fost mult mai apreciate in cercurile Societății Națiunilor“. BERLIN, 29 (Rador). — Cores­pondentul agenției Havas transmi­­tei Titlurile enorme sub care presa germană publică dările de seamă asupra discursurilor ținute aseară de d-nii Mussolini și Hitler, pro­clamă ca și Ducele „că pacea va eși din întâlnirea dintre d-nii Mu­ssolini și Hitler“. * BERLIN, 9. (Rador). — Agenția D. N. B. transmite : Marea manifestație de ori desfă­șurată pe câmpul lui Mai de lângă Berlin, formează, după cum este și națiunilor rare, natural, obiectul comentariilor tutu­ror ziarelor germane apărute azi di­mineață. Lungi dări de seamă, plin­e de a­­mănunte, însoțesc textul discursuri­lor pronunțate de d-nii Hitler și Mussolini. Titluri mari subliniază voința de pace a celor doi oameni de stat, frontul lor de apărare contra bolșevismului și profesiunea lor de credință pentru cultura europeană. „Voelkischer Beobachter“ scrie în­tre altele : „Aceste două mari puteri vor să garanteze prin voința lor, prin forța lor și prin acțiunile lor comune, nouăle baze ale Europei. Cele două mari popoare, regenerate prin revoluțiile lor autonome, sunt garante ale cuvintelor Fuehrerului de a sfărâma idolii de argilă de la Moscova și Geneva. In structura lor interioară cele două state sunt o do­vadă strălucită a nouilor valori și a tinerelor forțe ale unei noui Eu­rope“. „Deutsche Allgemeine Zeitung“ declară între altele : „După aceste două discursuri nu mai rămâne ni­mic obscur în relațiile germano-ita­­liene. D-nii Hitler și Mussolini au subliniat, fiecare în parte, punctul de plecare psihologic. Italia nu a luat parte la persecuțiile sadice din tim­pul umilirii Germaniei și noi nu am luat parte la războiul sancțiunilor din 1935. Paralelismul ideilor a fost subliniat de d. Mussolini. El a respins materialismul, a denunțat interna­ționala SH-a și broșevismul. Sincerile sale cuvinte asupra misiunii volun­tarilor italieni în Spania au arătat care sunt adevărații inamici ai im­periului fascist. Aceste cuvinte ar trebui să aibă asupra englezilor e­­fectul unui balsam și să-i elibereze de ideile lor fixe și de halucinații, cu atât mai mult cu cât pe câmpul lui Mai din Berlin s-a auzit cel mai sin­cer strigăt de pace, care poate fi i­­maginat. Iată deci pe cei doi dicta­tori. Omenirea întreagă știe acum că ei sunt prieteni“. „Berliner Tageblatt“ afirmă: „In discursul său, Ducele a expus într'un mod convingător și lapidar legătu­rile intime și faticide dintre cele două revoluții. Ceea ce în treacăt s'a spus în toasturile de Luni s‘a trans­format pr­in discursurile de ori în­tr'un eveniment politic. Căci ori în­treg poporul german a vorbit, el a răspuns precis, tot așa cum a fă­­cut-o prin organizarea recepției d-lui Mussolini. Dacă presa interna­țională își exprimă admirația sa pen­tru organizație, ea ar trebui să a­­daoge că participarea poporului ger­man întrece limitele oricărei regii. „Voelkischer Beobachter" că „d-nii Mussolini și Hitler scrie s’au ridicat ambii, ca soldați viguroși, contra inamicului comun pentru a asigura existența popoarelor lor și să dea tendinței lor creatoare spa­țiul necesar în conformitate cu le­gea sângelui ce însuflețește inimile Avem motive să ne bucurăm ? „România Nouă” despre axa Berlin-Roma­nș despre unele comentarii românești in jurul întăririi ei Cetind gazetele despre întâl­nirea a celor doi conducători ge­niali, Mussolini și Hitler, și pe urmă comentariile entuziaste ale unor publiciști români, altmin­trelea distinși reprezentați ai presei noastre, ne vine în minte axioma poporală: schimbarea domnilor, bucuria proștilor. Oricât ne-am bate capul, nu putem pricepe, așa la repezeală ce motive extraordinare am a­­vea noi Românii, cel puțin deo­camdată, să ne bucurăm. Politica exprimată prin lozin­ca: axa Berlin-Roma însemnea­ză la prima vedere o politică împotriva Ligii Națiunilor, deci a securității colective și în ulti­ma analiză a tratatelor de pace, care constituie izvorul de drept internațional al existenței Româ­niei Mari. Că Germania are toate moti­vele să nu fie încântată de Liga Națiunilor și cu atât mai puțin de tratatele de pace, asta o pri­cepem. Că Germania nu mai poate fi tratată ca un răufăcă­tor sau ca o rudă săracă, asta e chiar firesc. Că Italia crede, că nici ea nu se mai poate bizui pe aceasta politică, ci trebuie să mi­liteze pentru revizuirea tratate­lor, asta o pricepem mai puțin. Mai cu seamă când ne aducem aminte, că Italia are să mulțu­mească totul nu victoriilor de pe câmpul de luptă, ci în primul rând tratatelor de pace. Dar că România ce interese are să con­tribuie, fie măcar prin o atitu­dine rezervată, la o acțiune de revizuire a tratatelor, sau de slăbire a prestigiului Ligii Na­țiunilor, asta nu o putem pricepe cu minte sănătoasă. Italia este azi prietena Unga­riei și în orice caz animatoarea revizuirii în favoarea Ungurilor. Germania este și ea pentru revi­zuire și este în alianță cu Unga­ria. Nu aveți decât să urmăriți presa celor trei națiuni, pentru a vă convinge de acest adevăr. Cine afirmă contrarul este sau prost sau plătit. Noi preferăm să fie plătit, fiindcă dacă e vor­bă de bani, eventual îl vom pu­tea răscumpăra, dar pentru a trezi proștii la realitate, avem nevoie de timp. Nu ne îndoim că pentru Ger­mania, noi am fi aliați mai pre­­țioși decât Ungurii. Dar în po­litică și mai ales în cea interna­țională contează realitățile. Nu suntem, pur și simplu, aliații Germaniei. Și dacă nu suntem aliații ei, chiar dacă nu vrem să fim, contăm ca adversari. Astfel nu pricepem — încă o­­dată — ce motive de veselie și satisfacție trebuie să avem, deo­camdată, văzând cum se întăre­ște și se consolidează politica ce se chiamă: axa Roma—Berlin. D. dr. Alexandru ,Vaida Voe­­vod ne-a făgăduit, că va vorbi mai pe larg despre această pro­blemă. După ce însă a trebuit să-și revizuiască părerea referi­toare la colonelul De la Rochie, nu credem că va avea chef să vorbească în curând despre a­­ceasta tema interesantă. Alții se codesc de asemenea. In zadar căutăm un Vorb­ser, căci nu-l găsim. Până când și pentru ce? Dr. George Ohăbeanu „Romanța Nouă” Zece condamnări la moarte la Leningrad MOSCOVA, 29. (Rador).­­ Tribu­nalul din Leningrad a condamnat la moarte zece funcționari ai uzinelor electrice din Leningrad. Condamnații erau învinuiți de a fi făcut spionaj, acte de terorism și de a fi organizat stricăciuni la re­țeaua electrică, prilejuind astfel victime și oprirea uzinelor. * VARȘOVIA, 29. (Rador). — Zia­rele poloneze anunță că tribunalul militar din Moscova a condamnat la moarte pe căpitanul Cortikow și pe locotenenții Sokoloio și Kordhew, acuzați că au condus o vastă orga­nizație teroristă, compusă din ti­neri ofițeri.­­ Organizația teroristă în chestiu­ne avea drept scop să răsbune re­centele condamnări și execuții prin­tre comandanții armatei roșii. Alți opt ofițeri au fost condam­nați la deportare pe viață. Afacerea „Sigaz” „...Dar nu aci se oprește tentativa fără precedent a societății „Rede­­vența”. Prin proectul de regie­ mixtă tri­mis ministerului de finanțe, — și care — nu va ieși din cartoane de­cât pentru a lua probabil drumul justiției inițiatorii „afacerii“ con­stată evaluarea aportului Statului ca find definitivă. Insă prin art. 84 din legea pen­tru administrarea avuțiilor publice numai ministerul de finanțe este îndreptățit să desemneze experții calificați să facă evaluarea aportu­lui Statului in orice regie mixtă. Prin urmare, dacă propunea o a­­facere onestă Statului, „Redevența” trebuia să lase loc liber evaluării o­­neroase obținute la comisia de ex­perți de la industrie până când se va fi pronunțat singură comisia în­dreptățită după lege și anume aceea de la ministerul de finanțe. Cinismul afaceriștilor, lăcomia și graba lor de a dobândi o formidabila avere în paguba Statului i-a făcut să împingă îndrăzneala până la fi­xarea cifrei „definitive” a valorii a­­portului Statului la 200 milioane lei, convinși că cenzura și controlul mi­nisterului de finanțe vor fi o simplă formalitate. Afacerea „Ligaz”, cea mai oneroasă din combinațiile cu lisiere ale ultimi­lor ani nu numai că nu va trece ca o scrisoare la cutie, dar va avea con­secințe serioase pentru toți acei cari au făcut proba ușurinței lor”. Citatul este din ziarul „Argus”, care nu este oficiosul nici­unui par­tid de opoziție. Limbata presă oficială n’are nimic de spus în această chestie? Frumos! Iată încheerile unui articol des­pre activitatea ultimilor zece ani ș ai edililor bucureșteni: Primăriile au mai cheltuit și su­me cari nu le aparțin. Arătăm încă din numărul de ori că s’au chel­tuit reținerile făcute pentru Casa pensiile asupra salariilor funcțio­narilor comunali, apoi reținerile pentru Casele speciale ale ministe­rului de Interne, reținerile pentru Soc. funcționarilor publici și Soc. funcționarilor comunali, garanțiile depuse de furnizori, și chiar rețineri din salariile lucrătorilor pentru Casa asigurărilor sociale. Dacă pentru datoriile contrac­tate minte de 1934 s’a găsit pa­liativul achitării prin obligațiuni comunale, nu știm ce vor face conducătorii administrației sale când se vor împlini cei comii­doi ani de așteptare prevăzuți de lege. Iată car situația in care a ajuns comuna din cauza politicei nenoro­cite din ultimii zece ani. Primăria­­ scoasă la mezat pentru că zece ani a suportat dintr’un bu­get sărac, plevușcă partidelor, toată periferia politicei românești.” Ah, cum am­ dor­ să putem striga că este exagerare, multă exagerare in aceste rânduri. Din nefericire, uisâ,.­ M. S. Regina Maria la Varșovia VARȘOVIA, 29 (Ager).­­ Peste câteva săptămâni va sosi în capi­tala Poloniei M. S. Regina Maria a României, pentru a asista la re-M. S. REGINA MARIA prezentarea baletului „Misterul”, care este opera Sa. Muzica acestui balet a fost scrisă de compozitorul român Andrica. Opera din Varșovia și-a asigurat prezentarea acestui balet grație stăruințelor guvernului polon, obți­nând chiar privilegiul ca baletul „Misterul” să fie reprezentat pen­tru prima oară pe scena sa. După Varșovia, alte capitale vor admira baletul compus de Regina Maria. Actualmente se fac la operă re­petițiile baletului. Cei mai buni ar­tiști poloni și români participă la repetiții, în timp­ ce pictorii lu­crează la decoruri. Sosirea in Polonia a Al. S. Regi­nei Maria a României, care va fi însoțită d­e numeroși artiști celebri din România, va lua caracterul u­­nei mari manifestații de prietenie polono-română, constituind astfel o nouă concretizare a acordurilor încheiate acum câteva luni intre cele două țări. Tie scumpa tară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu Va mira, poate,ca­ voi face o incursiune în acest domeniu de ac­tivitate femenină, prin care fru­moasele urmașe ale Evei caută să-și câștige existența prin proprii mijloace. Dar sunt cazuri înduioșătoare prin dramatismul suferințelor durate, așa că trebue să dăm în­a­­larma. Este de la sine înțeles, că mă voi îndepărta cu totul de acele cazuri cari sunt exemple de imoralitate, cunoscute în lu­mea artelor când „scena“ și „lumina rampei“ au fost simple pretexte ce­­ ascundeau o desfrânată goană după lux, după îmbogățire. Arta nu poate fi acceptată , ca factor cultural de înfrumusețare a expresiunilor exteriorizate ale sen­timentelor și manifestărilor ome­nești atât timp cât nu se prezintă înconjurată de o aureolă de can­doare pudică și decentă morală. Arta are o menire eroică. Prin cultul virtuților ei vorbește cre­dința în idealul ce va­ să vie spre binele fecund al omenirii în prefa­cere, în continua evoluție spre per­fecțiune. Cu cât arta este o creație sau o interpretare mai superioară, cu atât influența­­ exercitată de ea constituie o nemuritoare epocă de glorie și îndrumare pentru cei ce vor să se lumineze la , învățătura operelor de geniu. Genialitatea a însemnat o puter­nică armă de inițiativă și de reali­zări, iar arta a profitat cu deosebi­re de ea, grație marilor posibilități omenești și în special talentului. Desigur, artistele și diseusele, femei prin excelență, nu se produc mânate numai de focul sacru­­ al unei chemări divine ce înalță până la culmile minunate ale eternului frumos, ci îmbracă și mantia pă­mânteștilor sentimente trupești ale tulburătoarei firi omenești. Dacă expresiunea talentului lor este o artă, scopul real e existența. Oare sunt ele destul de pregătite pentru lupta grea de reușită,­ fără să cedeze nimic din feminitatea lor proprie ce se aparține integral și nu se băruește fără sacrificiul pier­zaniei? Oare sunt ele destul de apărate de perfidia societății senzoriale și materialiste, care caută să profita cât mai intens de naivitatea artei biele tinere ce au inconștienta cre­dulă că pot să înfrunte bătălia pu­blică a bursei pentru existență? Grija angajamentului este, de­sigur, cea mai enervantă proble­mă care reclamă sforțări enorme, nopți albe, jertfe ce provoacă to­rente de lacrimi și de amărăciune sufletească. Artista sau discuza are nevoie de un protector. El poate fi un prieten, un amant, un impresar sau chiar un soț. E careva dintre ei sincer sau de­­sinteresat? Rare ori! Toți vor să profite de gloria ei, de câștigul ei și toți pro­fită de arta ei. E doar artistă sau diseuză. Biata fată! Culege sute de aplauze și totuși, inima ei e pustie, căci sunt satisfacții efemere ce nu pot să înlocuiască dragostea sinceră a unui loial devotament bărbătesc. Gajul ei? l-ar ajunge, dar vai! Trag atâția de el, că numai arta și talentul îi aparțin numai ei! Un nou angajament? E un nou prilej pentru unul dintre indivizii cari rvesc în juru-i — i se zice poate impresar sau mai știu eu cum — pentru ca să o trimeată cine știe prin ce colț blestemat de țară —­­poate la Malta sau Argentina — sau dacă e om de sufletț!), în vreo tavernă a orașelor noastre, unde beția și prostituția spasmul desfrânat al se lăfăesc în viciilor de perdid­e. Biata fată! Cu ce visuri tranda­r­firii îmbrățișase ea arta! Feciprel­nicele ei gânduri au sburat pe fe­reastra decepțiilor. Cercul de interesați sau de excroci o strânge groaznic. Câștigul de­ 20- 30 la sută din gajul seral, plus mi­­siția face fiara pe impresarul ce ți­ne cu ghiare de hienă delicata pra­dă — e doar toată numai artă și o făptură de fată! Și să nu uităm și pe ceilalți nu știu cum se mai nu­mesc — e pe lângă ea și ei cu vreo calitate oarecare. Lor trebue să li se sacrifice tot restul de gaj. Arta trăește doar prin melodia cuvintelor înaripatei venitei din lumi îndepărtate, unde Feți-Frumoși și Ilene Co­sinzene se nasc din razele strălucit ale soa­relui, bălai, ce poartă în focul lor adiere de viață și suflu de tinerețe. Dar mă întreb eu sufletească în­dreptățire: De ce oare asociațiile de protecție a tinerelor fete sau sindicatul artistelor nu se ocupă mai atent de soarta celor carii au imbrățișat arta? ‘ ■ ' • De ce nu se pune capăt abuzului practicat de unii patroni de loca­luri cari întrețin o atmosferă vicia­tă de chef și beție, până la ore târzii, impunând artistelor și diseu­­selor nonii pierdute și imorali­zarea artei? De ce nu stârpește această sectă de paraziți, impresarii, cari trăesc din munca și salariului artistelor și cari in marea lor majoritate sunt escroci sau proxeneți? Și dacă aceștia sunt necesari până la anumit punct, de ce nu se reduc pretențiile lor la o taxă fixă —* percepută la facerea contrac­tului? De ce sindicatul artiștilor își per­mite să dea totdeauna dreptate pretențiilor exagerate ale impresa­rilor cari opresc zilnic cotă mare din gajul artistelor? De ce nu se acordă ajutor m­ate­­artistelor în contra atâtor indivizi cari le spoliază? De ce nu se intervine la facerea contractelor de angajament întoc­mite totdeauna spre marele câștig al patronului de teatru sau de re­staurant? De ce nu se acordă ajutor mate­rial eficace când artistele sunt șo­mere? Dar asistenta medicală, dar u­ni _­­in _ r __ Sunt­ probleme cari așteaptă de ț­ultă vreme o soluționare absolut în concordanță numai cu interesele artistelor și dispuselor. Otl. Emilian Demetrescu Numirea unui comisar adjunct la apărarea națională a U. R. S. S. MOSCOVA, 30 (Rador). — A­­genția „Tass” transmite: Comitetul executiv central Sovietelor a ratificat hotărîrea di­ai­recției politice a armatei roșii, prin care Petr Smirnov, este numit in postul de comisar adjunct al po­porului la Apărarea Sovietelor. Inundații in Algeria ALGER, 30 (Rador).­­ Ploile to­rențiale au provocat revărsarea pe o mare întindere de teren a apelor Yed Tul și Lecelil, din regiunea Rei­­bel. Mai multe persoane s-au înecat. Pagubele sunt foarte mari, însă deocamdată nu pot fi evaluate, co­municațiile fiind complect întrerupte. Nota anglo-franceză in chestia retragerii voluntarilor LONDRA, 29. (Ager).­­ Se află că în cursul lungilor deli­berări de astăzi, membrii gu­vernului englez au căzut de a­­cord asupra textului notei franco-britanice, care va fi foarte curând, poate chiar mâine, trimisă guvernului ita­lian. După cum se știe, nota tratează îndeosebi despre pro­blema rechemării voluntarilor străini din Spania. Această nota va fi concepută în termeni și va sublinia destul de energici pericolul grav de a vedea războiul spaniol transformându-se într-un con­flict internațional, dacă o in­tervenție străină activă ar con­tinua in Spania și dacă statele europene care au aderat la po­litica de neutralitate n’ar res­pecta cu stricteță, atât în litera cât și în spiritul lor angaja­mentele contractate de ele față de comitetul de neintervenție, LONDRA, 29. (After). — In momentul când la Foreign Of­­fice se pune la punct textul notei ce va fi transmis la Ro­ma, se înregistrează astăzi în Anglia o oarecare îndârjire a opiniei publice. După „News Chronicle”, se pare că guvernul englez s-a ra­liat la părerea Parisului în sensul unei apropieri franco­­spaniole. Acest ziar crede că nota va fi redactată în așa fel încât să nu rămână nici un loc pentru nouă propuneri sau mă­suri dilatorii, cerând în mod categoric repatrierea tuturor voluntarilor străini. Ocupându-se de aceiași ches­tiune, „Daily Mail” crede că, dacă d. Mussolini va refuza să admită retragerea acestor vo­luntari, guvernul britanic va aproba în întregime ideia re­deschiderii graniței dintre Franța și Spania republicană. Aceiași părere o exprimă și ziarul „Manchester Guardian”. ----------------— - 4 ♦

Next