Evenimentul Zilei, februarie 2015 (Anul 24, nr. 7324-7346)

2015-02-23 / nr. 7342

Nu consider potrivit sa mai continui activitatea în Comisia de revizuire a Constituției, în funcție de președinte al acesteia. :Ainantonescu, Martor PNI Declarat zilei ^ Start la înscrierile în învățământul primar Părinții copiilor care împli­nesc 6 ani până la 31 august 2015 au intrat în febra înscri­erilor micuților în clasa pre­gătitoare. Potrivit calendaru­lui înscrierii în învățământul primar, aprobat de Ministerul Educației, în anul școlar 2015- 2016, părinții trebuie să com­pleteze cererile-tip în inter­valul 23 februarie -13 mar­tie, înscrierile se fac zilnic, în intervalul orar 8.00 - 20.00 (luni-vineri), respectiv 9.00 -13.00 (sâmbătă). Totodată, de azi, elevii de clasa a VI­­II-a încep simularea Evaluării Naționale □de A început Postul Pastelui! Postul Paștelui 2015 începe de azi și ține până pe 12 apri­lie, când se sărbătorește „în­vierea Domnului”. Această pe­rioadă este cunoscută și sub numele de „Postul Mare”, fi­ind cea mai mare încercare din an pentru creștini. Potrivit canoanelor bisericești, pen­tru a ține corect acest post, în primele două zile ale peri­oadei, adică azi și mâine, se recomandă post negru, fără apă și fără mâncare, valabil pentru cei mai vrednici dintre credincioși. (Nicolae Oprea) □nc Cib­­­il din 22.02.2015 6/49 JL lobel 5/40 IJK r-TT Actualitate 23.02 Evenimentul zilei, Luni, 23 februarie 2015 Un bărbat din Caraș Severin, martor într-un proces, ucis in condiții sinistre Mafia tăierilor de copaci i-a retezat­­ mâinile și picioarele Unul dintre suspecți este elev de liceu, iar victima a murit la spital, din cauza hemoragiei Georgeta Petrovici georgeta.petrovici@evr.r. D­upă ce l-au luat la bătaie, niște consăteni au dat dovadă de un sadism greu de descris și i-au retezat, cu toporul, mâinile și picioarele unui bărbat de 39 de ani, sâmbătă noapte. Potrivit anche­tatorilor, victima Ionel Berlogea era un martor incomod în mai multe procese vizând mafia tăietorilor de lemne care acționează ile­gal în Caraș Severin. Crima s-a petrecut pe o strada din satul Ticvaniul Mic din județul Caraș Severin. Ionel Berlogea a fost atacat și lovit cu bestialitate, apoi agresorii i­au Cei doi suspecți și-au re­cunoscut oribila crimă, petrecută sâmbătă noapte tăiat mâinile și picioarele cu un topor. Plin de sânge, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Orășenesc din Oravița, apoi la Spitalul Județean din Reșița, însă, el a decedat din cauza hemoragiei puternice. Duminică diminea­ța, procurorul de caz a anunțat că au fost identificați și reținuți cei doi suspecți, Ion Cocora, 38 de ani, și Ionuț Giucă, 18 ani. Surse apropiate anchetei susțin că victima era un martor cheie într-un do­sar de cercetare în care era implicat Co­cora, iar anul trecut, bărbatul de 39 de ani a mai fost bătut de cel care acum l-a omorât. Cei doi se răfuiau deoarece vic­tima îl reclamase pe consătean pentru tăierile ilegale de pădure. „Din punctul meu de vedere erau cu toții infractori, se ocupau cu tăieri ilegale de copaci din pădure și alte porcării”, susține prima­rul localității în care a avut loc crima, Aurel Jivan. Al doilea agresor, elev de liceu, se pare că doar ar fi lovit victima peste picioare cu un par, ca să o pună la pământ, unde a fost mutilată de celălalt. Amândoi agre­sorii au recunoscut comiterea faptei, și și au declarat că erau băuți în momentul comiterii infracțiunii, în acest caz a fost deschis un do­sar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte. [i Cei doi suspecți, Ion Cocora­ (foto jos stânga) și Ionuț Giucă (jos centru), săltați de polițiști] Invitații de astăzi ai emisiunii „Evenimentul zilei" ans SR­ I Neamțu äMiCrüTur Invitații ediției de la ora 17.00, moderată de Mircea Marian:­­ Mihai Neamțu, NR - Florin Toma, scriitor - Dan Radu Zătreanu, PMP Principalele teme: numirile noilor șefi ai SRI și SIE, precum și noua cerere de arestare în cazul Udrea. Puteți adresa întrebări direct pe evz.ro, în secțiunea comentarii a articolului care va pre­zenta discuțiile din emisiune, pe adresa de e­­mail online@evz.ro și la tel. 021.202.2000. Dai ! Rad 4­440H 3,9243 T 3,9052 3,9079 3,898. CURSUL VALUTAR Lira sterlină 6,0320 Gramul de aur 151,8458 Lira turcească 1,5996 100 yeni japonezi 3,3048 Francul elvețian 4,1288 Usi­vor Parcul „Drumul Taberei" înapoi Zeci de bucureșteni au pro­testat sâmbătă, lângă Parcul Drumul Taberei, din Capita­lă, nemulțumiți de faptul că Primăria Sectorului 6 nu a re­deschis spațiul verde, închis de aproximativ doi ani pentru lu­crări de modernizare. Locuito­rii din cartierul Drumul Taberei sunt nemulțumiți și de faptul că pentru modernizarea parcu­lui ar fi fost tăiați circa 160 de arbori și s-au betonat mai multe spații verzi. Protestatarii au pus, sâmbătă, pe gardul parcului mai multe panglici ne­gre, în semn de doliu, și au scandat „Vrem parcul înapoi! “ Dan Trifu, vicepreședintele Fun­dației Ecocivica, este de părere că ceea ce s-a întâmplat în cei aproape doi ani de modernizare a parcului este un de­zastru și că Primăria ar fi tăiat, de fapt, vreo 400 de arbori, adică o treime din parc. Mai mult, spune Dan Trifu, în parc au apărut și construcții „mega­­lomanice“ care nu aveau ce căuta aco­lo. Lucrările de amenajare a parcului au început în mai 2013, iar pentru moder­nizarea acestuia a fost alocată suma de 15 milioane de euro, în mare parte din fonduri europene. (Nicolae Oprea) :"SiHKm­i UllIrg4: 1H11-111IMM Jifcl^-T HiHligi SIF SIFl L.3850 +0,36% SIF2 1,7040 -0,70% SIF3 0,2699 -0,04% SIF4 0,8665 -0,40% SIF5 1,7170 +1,06% BET 7.306,44 +0,28% BET-FI 31,191,40 +0,09% SNP 0,3795 +1,04% BRD 9,6400 -1,13% FP 0,8915 +0,06% ELJ 0,1400 +14,75% ECT 0,0248 +7,36% BRM 0,9500 +5,56% AMO 0,0070 +4,48% CMP 0,6940 +3,58% SPCU 0,1155 -6,70% IMKBitțsooO’ -3,20% DAFR 0,0182 -3,19% ARS 1,8400 -2,13% IMP 1,5000 -1,25%

Next