Evenimentul Zilei, iunie 2017 (Anul 26, nr. 8003-8022)

2017-06-30 / nr. 8022

Declarația zilei Am fost întrebat ce mă califică. Mă cali­fica faptul că sunt calificat în acest domeniu pus TEODOR MELESACANU Procurorii din DNA cercetați de inspecția CSM pentru OUG 13 Magistrații Jean Uncheșelu, Marius Bulancea și Paul Du­­mitriu vor fi anchetați de inspecția judiciară a CSM pen­tru „exercitarea funcției cu rea credință”. Cei trei procurori, apropiați ai șefei DNA, scrie luju.ro, sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor aba­teri disciplinare. Potrivit statu­tului magistraților cei trei ris­că excluderea din magistratură pentru că ar fi deschis, cu rea credință, dosarul privind OUG 13. Conform lui­, în anchetă ar putea apărea chiar numele La­­urei Codruța Kovesi, care ar fi spus în interceptările difuzate de RTV, că „recunoaște că do­sarul privind anchetarea mo­dului în care s-a emis OUG 13, a fost asumat de acesta”. (R.F.) □□□ Capul de la Râmeț Sfântul Ghelasie de la Râmeț a trăit în secolul XIV, fiind ca­nonizat în 1992 și prăznuit pe 30 iunie. Despre viața sa se știu puține. A pustnicit pe valea pârâului Râmeț (jud. Alba) apoi a fost egumen al Mănăstirii Râmeț. In 1377 era Arhiepiscop la Arhiepiscopia Geoagiului din Apuseni, po­trivit unei inscripții de pe un perete în biserica din Râmeț. în tradiția locului se spune că Sfântul Ghelasie avea 12 ucenici cu care se ruga, pos­tea și săvârșea Sfânta Litur­ghie. Mânca doar sâmbăta și duminica, în timul săptămâ­nii având drept hrană doar Sfintele Taine. Capul său bi­­ne mirositor, păstrat într-o raclă la Mănăstirea Râmeț, săvârșește și azi multe tămă­duiri și alte minuni. (A. P.) 4,5503 E 4,5733 4,5630 4,5563 3,9857 E 4,0906 4,0522 4,0114 Actualitate 30.06. Evenimentul zilei, Vineri, 30 iunie 2017 Ingrid Mocanu, victorie la CEDO împotriva DNA pentru condițiile reținerii Ingrid Mocanu, fost vicepreședinte a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, este prima persoană din România care a formulat o plângere penală împotiva șefei DNA, Laura Coruța Kovesi. Anterior, Mocanu a câștigat la­ CEDO pentru condițiile în care a fost reținută de DNA Ramona Feraru amona.feraru ® zgroup.ro C­u câteva zile în urmă, Parchetul General suținea, în­­tr-un comunicat de presă, că a trimis cauza care o privește pe șefa DNA, La­­ura Codruța Kovesi, la DNA, pentru a fi soluționată. E vor­ba de o plângere formulată de Ingrid Mocanu, în care o acuză pe șefa DNA de abuz în serviciu și instigare la repre­siune nedreaptă. Plângerea este bazată pe înregistrările în care șefa DNA își îndeam­nă subalternii să-i „înhațe“ pe cei cercetați. Procurorii sunt îngroziți :anu a susținut, Ingrid Mo în exclusi­vitate pen­tru Evz, că a aflat cu stu­poare că se­sizarea nu a primit un număr de înregistrare și a fost decimată spre soluționare de la Parchetul General la DNA. Ingrid Mocanu, după o arestare spectaculoasă, și-a găsit dreptatea la CEDO Contactată telefonic, Ingrid Mocanu a spus că nu crede că cineva va face vreun demers în acestă cauză. „Nu cred că voi fi chemată la audieri. Cred că în scurt timp, de tea­mă, cauza va fi clasată. Toți procu­rorii se tem să facă vreun de­mers“ a spus Ingrid Mocanu. La DNA se practică ce a spus doamna Kovesi m acele inter­ceptări. (n.r. „Ce noi ne luăm după lege”, ar fi spus Laura Codruța Kovesi în interceptă­rile difuzate de România TV)”, a adăugat acesta. Mai mult, despre faptul că a fost reținută într-un doar instrumental de DNA, Ingrid Mocanu ne - a de­­­clarat că a câștigat la CEDO pentru condițiile în care a fost ținută în penitenciar și pen­tru faptul că a fost plimbată cu cătușe prin fața presei. L'.itiUr[.iit']Gii tT.fl! N 'Jir □ Arestați sub lupa presei Potrivit procurorilor, în peri­oada octombrie 2014 - ianua­rie 2015, Ingrid Mocanu Popa i-ar fi permis accesul secreta­rului general adjunct al MAI, Mihai Șova, la documente care conțineau informații ne­destinate publicității și la care acesta nu avea acces, con­form atribuțiilor de serviciu, pe care cei doi, ulterior, le-au fotocopiat, pentru a obține fo­loase necuvenite. în 14 ianu­arie 2015, Mocanu și Șova au fost audiați la cina, în urma mai multor percheziții care au avut loc în birourile lor din MAI. în martie 2015, In­grid Mocanu Popa a fost reți­nută în același dosar în care fostul președinte al ANRP, Ingrid Zaarour a fost pusă sub control judiciar iar pre­ședintele Agenției Naționa­le de Integritate (ANI), Horia Georgescu, reținut. Potrivit DNA, cei trei au fost acuzați de abuz în serviciu. Du Radu Rușanu. Mai sunt judecători și la București Fostul președinte al Au­torității de Supraveghere Fi­nanciară Dan Radu Rușanu și Laura Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, au fost achitați mier­curi de ÎCCJ în dosarul ASF­­Carpatica. Procurorii DNA ceruseră, însă, la ultimul ter­men de judecată, închisoare cu executare pentru toți in­culpații. „Am doar un comentariu de făcut, după ce am fost achi­tat în dosarul ASF. Așa cum am scris în cartea «Mai sunt ju­decători la Berlin», am trăit cu speranța că și sistemul ju­diciar românesc se va însănă­toși. Acum pot să spun că mai simt judecători și la București“, a declarat Dan Radu Rușanu pentru Evenimentul zilei. Dan Radu Rușanu, fost vicepreședinte PNL, a stat patru luni în arest preventiv și trei luni la domiciliu, în dosa­rul în care tocmai a fost achi­tat. Cartea scrisă, în timpul detenției, cuprinde dezvălu­iri incendiare despre actorii politici din România. Printre eroi se regăsesc Traian Băses­­cu, Crin Antonescu, Gheorghe Funar sau Theodor Stolojan. „Ca unul care am făcut par­te din clasa politică timp de 24 de ani am încercat să rela­tez în paginile acestei cărți ac­­­țiuni și fapte reale ale unor li­deri politici care au influențat scena politică din România la un moment dat, cu bune și cu rele, cu plusuri și cu minu­suri. în unele cazuri, acțiunile și influența acestora se resimt și astăzi“, spune Rușanu. Omul de afaceri Ilie Cara­­bulea a fost condamnat mier­curi de la cinci ani de închi­soare cu executare. Marian Mîrzac (fost membru neexe­cutiv al conducerii ASF) a pri­mit trei ani și șase luni închi­soare cu executare, iar Radu Mustățea (membru în CA al SC Carpatica Asig) a fost con­damnat la doi ani și 6 luni. Ina Crudu (director general la Carpatica Asig) a luat doi ani cu suspendare, iar Ioan Daci­an Vinereanu - 10 luni cu sus­pendare. în plus, SC Carpati­ca Asig a primit o amendă pe­­­nală de 250.000 de lei. (Ro­land Cătălin Pena) TRAGEREA LOTO din 29.06.201/ □ * UP! 5/40 jrnrzojrzajr

Next