Evenimentul, aprilie-iunie 1893 (Anul 1, nr. 48-121)
1893-05-23 / nr. 89
ANUL I.—No. 03. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CASELE MOTĂȘ (IN CURTE) i-ansz.—sssa-A-ip-A. o-oxjr.i. no. s-a. % ) ( G. )( UN NUMER 10 BANI. DUMINICĂ 23 MAI 1893. EVENIMENTUL ZIAR COTIDIAN NAȚIONAL-LIBERAL, director politic: A. SGORTELCU C ■)( )■( )<;( )l( Abonamentul : Pe an . . . . Leî 24 )— Pentru streinătate se adaugă portul. Inscrțiun, Reclame și Anuneluri. Pe pagina a IlI-a linia......................— 50 » » ■ » IV-a »......................•—25 UN ATENTAT MISELESCR joi seara, pe la carele 6, și că mai întâi de toate, pe uun atentat din cele mai mișelești a fost comis în localul ziarului „Adevĕrul“, în contra personalului redacției acestui ziar. Iată în câteva cuvinte, cum s’a petrecut această mizerabilă agresiune: Acum câteva zile, ziarul în cestiune pusese o informațiune de o gravitate excepțională asupra unui fapt de numitul jurnal afirmă că fusese comis de către A. S. regală principele moștenitorii. Faptul era inexact și a doua zi Adeverul o recunoscu. O notiță fu publicată în ziar, în care se anunța că d-nul maior Cocea împreună cu doi ofițeri prezentându-se la redacție și afirmând pe parola lor de onoare de ofițeri că cele relatate nu sunt conforme cu realitatea, ziarul ia act de declarațiunile lor și recunoaște că a fost indus în eroare de informatorul seu. Până aici nimic mai corect, totul s’a petrecut în cea mai perfectă regulă și nimic nu putea să facă să se prevadă sălbătăciile mișelești ce s’au întîmplat. A doua zi, pe la carele 6 sara, d-nul Beldiman cu d-nul Roman primul redactor al ziarului și d-nul Jecu administratorul se găsea cu toții în redacție ocupați fiecare în mod deosebit. Deodată ușa se deschide cu zgomot și d-nul maior Cocea, urmat de 9 ofițeri, întregul corp ofițeresc al batalionului II de vânători, întră în localul redacției. Cu aerul și gesturile amenințătoare, d-nul maior scoate o hârtie pregătită și somează pe d-nul Beldiman a opri imediat tipărirea ziarului și de a pune această nouă dezmințire în frunte. D-nul Beldiman, cu acea răbdare pe care nu o pot da decât anii și experiența, observă în mod liniștit că deja o rectificare s’a făcut, că în orice caz d-sa aflându-se în casă la dînsul, trebuie să fie mai calm tru a-i putea da un respuns, trebuie să citească desmințirea ce vroiește a-i impune. Zicând aceste cuvinte,directorul Adevărului, ia dezmințirea, începe a o citi și corecta cu un plumb albastru. Pe când făcea această operațiune, d-nul maior Cocea se repede asupra d-lui Beldiman și-l lovește cu tărie cu pumnul în ochiul stâng. Lovitura a produs o echimoză, iar ochelarii ce-i poartă, intrând în carne, i-au produs, o tăietură la nas. Totodată, d-nul maior Cocea, întorcându-se către ofițeri se strigă cu glas tare, „dați și în Roman, măi băieți“. Ofițerii imediat scot sabia din teacă și zvârlindu-se nouă inși asupra unui singur om, încep a-l lovi, precum și pe administratorul Jecu. Loviturile erau cu atât mai teribile cu cât faptul era pregătit mai dinainte și cu cât unul din agresori se înarmase în mod special cu o bâtă de plumb cu care lovea peste capul d-lui Roman. Toate loviturile erau îndreptate asupra capului, ochiul sermanului tîner e pe jumătate scos afară, pielea deasupra craniului e tăiată și nu se știe dacă craniul nu e fracturat. .un narat în modul cel mai simplu, fără nici un comentar din parte-ne lucrurile precum s’au petrecut, astfel precum ne-au fost istorisite de victime însuși, cinci minute după ce s’au întâmplat. Mĕ aflam la Capșa, când d-nul senatorii! Vilner comunicându-mi cele intîmplate, m’am dus imediat la fața locului, unde, pe scări, m’am întâlnit cu amicul meu d-nul Fleva, și amîndoi am intrat în redacție. D-nul Beldiman mi-au istorisit faptele. Nu vroesc a face nici o apreciere, pe care cineva să o poată taxa de părtinitoare, dar, întreb pe oricare om de inimă Să-mi respundă cu ce nume se poate califica un asemenea fapt ? Admit spiritul de colegiabilitate cel mai intins. Admit că ofițerii batalionului comandat de prințul Ferdinand, ca colegi ai sei, să se fi simțit în adâncul sufletului lor atinși de acuzațiunea adusă în contra camaradului lor de arme. Admit că toți ofițerii batalionului al II de vânători, rând pe rând, să fi provocat întreaga redacțiune a „Adeverului“. Admit mai mult decât acesta că într’un moment de furie, dl. maior Cocea sau alt ofițer din corp, să se fi dus la redacție și să fi comis actul de sălbătăcie sevârșit. Da, sä ’l fi comis singur dar a fi înconjurat de o droaie de săbii scoase și 12 contra unuia. Dacă s’ar fi dus un ofițer singur în redacția „Adevărului“ și ar fi bătut redacția oricât de culpabilă ar fi fost această agresiune, ea ar fi fost scuzabilă prin curajul arătat de agresor. Dar să te duci în bandă, înarmați, să te pui 12 în contra unuia și să scoți din teacă sabia de militar spre a ataca cu dânsa niște piepturi goale și dezarmate, aceasta desigur nu constituie un act de vitejie, un act demn de un ostaș, demn de un om de inimă. Garantez că dacă în redacția „Adeverului“ s’ar fi găsit un singur revolver, dacă un singur foc s’ar fi tras în contra lor, vitejii noștri agresori s’ar fi întrecut în fugă, ar fi umplut scările de săbiuțe goale, căci cei cari vin 12 în contra unuia dau probă că sunt lipsiți cu desăvârșire de curaj. O singură explicațiune se poate da, aceia a unei precupeții mizerabile. Au crezut nemernicii că prin acest fapt fiecare din ei își făcea o laudă cătră prințul moștenitoriü, și câștiga în perspectivă o epoletă de general. Calcul slugarnic, demn de cei cari au comis atentatul și de cei cari l’au inspirat, căci trebuie să declarăm sus și tare, atentatul ce s’a comis pare a fi fost autorizat de guvernanții noștri. Procurorii și parchetul au rămas surzi pentru a constata faptul. Comănduirea pieței și-a declinat competința, toate autoritățile civile și militare s-au dat în lături. Să se noteze încă că s' a așteptat ca să se comită faptul, ca corpurile legiuitoare să fie închise. Presa însă trebuie să -și facă datoria, vorbim de cea independentă, iar nu de acele mizerabile reptile care își au ochii țintiți la fondurile secrete, de scribii plătiți a unui regim de bandiți. Dacă poate fi ceva mai ignobil și mai mizerabil decât atentatul comis, sunt aprecierile infame din presa guvernamentală. Presa independentă trebuie să -și facă datoria sa și să ceară ca un singur om ca autorii atentatului să fie arestați și șterși din controlul armatei, ca nedemni, iar principele Ferdinand, al căruia nume a fost compromis de acești păcătoși, este dator, dacă vroiește a deveni regele acestei țeri, să ceară ca agresorii atentatului de la „Adeverul“ să fie dați pe mâna justiției. George A. Scorțescu. SILUETE. DOROTHÉE Și florile de-ar ști ce în inema-î se petrece, s’ar întrista și ar plânge, și privighitorile, măhinirea de ar cunoaște-o, sfâșietoare melodii ar face sa resune, iar stelele, de-ar putea durerea î s’o priceapă, din înălțimi s’ar cobori, mângăere să-l aducă...... E atâta melancolie în ochi eî adâncî și plutitori, e atâta duioasă suferință zugrăvită pe fața-I de o izbitoare frumuseță,e atâta farmec tremurător în părul ei negru ca abanosul, ce resfirat în mic șuvițe încadrează chipul eî «dureros de dulce,o imagină a unei mitite închipuiri . Privirea ei pare a povesti basmul unei lumi de jale ce cerșește o rază de compătimire, în