Făclia, iulie-septembrie 1967 (Anul 21, nr. 6426-6502)

1967-09-16 / 6490. szám

Proletari din toate țările, uniți-vă­­ ORGAN AL COMITETULUI REGIONAL CLUJ AL P.C.R. ȘI AL SFATULUI POPULAR REGIONAL Anul XXII —Nr. 6490 Simbătă 16 septembrie 1967 4 pagini 25 bani Maistrul Vasile Boboș și mont­atorii Vasile Moldovan, de la uzina Unirea din Cluj, execută o ultimă verificare a mașinii de filat înainte de a fi expediată beneficiarului Pe șantierul fabricii „Electroceramica“ din Turda LUCRĂRI I­ ÎNTIRZIERE ÎNGRIJORĂTOARE Fină la 1 septembrie, con­­structorii de pe șantierul fa­bricii Electroceramica din Tur­da au realizat din planul a­­nual de investiții doar 11 387 000 lei, respectiv 50 la sută. Cu toate acestea, există pr­intre constructori un opti­mism care nu-și are nici o jus­tificare. După graficul șantierului, lucrările de comprimare la ha­la de porțelan trebuiau să în­ceapă la 1 august. Au început însă abia în a doua jumă­tate a lunii septembrie. Moti­vul? Au sosit cu întîrziere pompele și presele absolut ne­cesare la această lucrare. — O să recuperați rămîne­­rea în urmă? — îl întrebăm pe maistrul Alexandru Li­­teanu. — Dacă timpul o să ne aju­te, cu siguranță. — De altfel, intervine în discuție maistrul principal Va­sile Lazăr, am introdus la comprimare mai multe forma­ții de lucru. Și dacă timpul... Vasăzică, abia am intrat în toamnă și timpul începe să devină un laitmotiv ! In fond, însă, nu este vorba numai de timp. Pe acest șantier se fac simțite tot mai multe caren­țe care pun sub semnul în­trebării optimismul construc­torilor. — Avem 12 vibratoare, ne spunea ing. Petru Cocioc. Dar... sunt ca niște cămăși. Se folo­sești două-trei zile și apoi... Intr-adevăr, în ziua cînd am fost pe șantier, o mare parte din vibratoare se găseau în reparație. Din acest motiv muncitorii de la turnat betoa­ne erau nevoiți să lucreze cu maiul și șipca ! — Asta n-ar fi nimic, ne ex­plica un muncitor, dar din pricina vibratoarelor, nu o da­tă suntem­ nevoiți să stăm peste orele de program pentru a ne înscrie în grafic. Lucrările stagnau și în ha­lă. Lipseau patru bascule. — Dispunem de 60 bascule, ne informa ing. Ion Pop, șeful șantierului. Zilnic însă o par­te se află în reparație sau re­vizie. Așa că... Pe acest șantier, mult simți­tă se face și lipsa dulgherilor. După spusele maistrului prin­cipal, pentru ca și din acest punct de vedere lucrările să intre în cadența normală, ar fi neapărată nevoie de 30 dul­gheri. De unde să-i ia însă? Neajunsurile nu se opresc aici. Conform repartiției, fa­brica de ciment și-a eșalonat cantitățile de ciment pe care le mai are de livrat lotului în mod proporțional cu zilele ce i-au mai rămas pînă la sca­dență. Asta ar însemna ca șantierul să primească zilnic 20 tone ciment. Dat fiind fap­tul că aici se consumă zilnic 80 tone ciment, ar însemna practic ca șantierul să func­ționeze numai cu 25 la sută din capacitatea utilajelor de care dispune. De aici contro­verse, apeluri în dreapta și strigă și implicit întîrzieri. Pentru o edificare și mai deplină, am consultat și bene­ficiarul. Deși constructorul me­reu îi dă „asigurări“ că la fi­nele anului obiectivele planifi­cate vor fi realizate, beneficia­rul dă semne de pesimism. — Dacă la ora actuală, ne arată tov. I. Moraru, directorul fabricii Electroceramica, con­structorul n-a reușit să reali­zeze decît 50 la sută din pla­nul anual de investiții, ce va face de acum înainte? O întrebare justificată. Con­structorii mai au încă de exe­cutat multe lucrări sub cerul liber, ori toamna și iarna se știe cu­ sunt de capricioase. Mai mult, beneficiarul are neapă­ I. CORDOȘ, corespondentul „Făcliei“ la Turda (Continuare în pag. a lll-a) La Țaga, printre oamenii care pun în valoare lacurile sabatice ...Valea Fizeșului. De la Ța­ga și pînă la Geaca, și de­ a­­colo pînă la Cătina, spre inima Cîmpiei Transilvaniei, se în­tinde, pe o distanță de 25 km, un șirag de lacuri naturale, transformate, în mare par­te, în eleștee și iazuri. Anual, primăvara și toam­na, „stăpîna“ acestor bo­gății, ferma piscicolă din Ța­ga, numită așa după noua or­ganizare a unităților agricole de stat, recoltează atîta pește cit ar încăpea intr-un tren al­cătuit din 30 de vagoane. In a­­ceste anotimpuri, crapul din eleșteele și iazurile Țării inun­dă piețele regiunii Cluj. In curînd, îl vom avea din nou la masă, prăjit în ou sau pe grătar, stropit cu mujdei de usturoi. Poftă bună!... O noutate, pînă în anul 1969, producția de pește „domesti­cit“ în aceste lacuri naturale, anume amenajate, se va dubla. Da, cantitatea de crap ce se va recolta atunci de aici va ajun­ge la 60 vagoane, adică 600 000 kg, sau 1200 000 bucăți, soco­tind că un pește ar cîntări în medie o jumătate de kg. Pen­tru aceasta, în luna mai a.a., s-a deschis în bazinul acestor lacuri un vast șantier de ame­najări a noi eleștee și iazuri. Numai pînă la sfîrșitul anului viitor se vor amenaja astfel de crescătorii de pește pe o su­prafață de aproximativ 100 ha. Valoarea investițiilor alocate pentru acest scop se ridică la 4,2 milioane lei, sumă care va fi amortizată în decurs de 5 ani și 2 luni. ...Am vizitat, zilele trecute, acest șantier. Vremea era u­­medă, rece. Oamenii însă nu o luau în seamă, așa cum nu le păsa nici de apa și nămolul în care lucrau. Așa sunt ei, hidroamelioratorii și frații lor hidrotehnicienii. Nici un ob­stacol natural nu le stă în ca­lea iureșului lor de muncă. In patru luni și jumătate ei au desecat și curățat de păpuraș două lacuri mari, au săpat ca­nale, uneori în terenuri mocir­loase, au ridicat ziduri, baraje și deversoare, au betonat ta­lazuri și căi de refulare a ape­lor, au clădit stația de pompe electrice. Toate acestea le-au făcut cu pricepere, în mod in­genios. Deși natura ii s-a pus deseori de-a curmezișul, ei nu s-au dat bătuți, ieșind din în­cleștarea cu ea întotdeauna vic­torioși. Stăteam lângă motopompe și ne uitam cum sorb ultimele ape nămoloase ale lacului „Po­pilor“. Le înghițeau și apoi le vărsau într-un canal făcut din plăci de beton, scurgîndu-se la vale în alte lacuri neamena­jate, sălbatice. Cum stăm așa și ne uitam s-a apropiat de noi un bătrîn pescar. — Priviți acolo, de vale, la oamenii aceia cum lucrează — ne-a atras el atenția. Sunt în apă și nici că le pasă. Uite ce repede dau cu lopata! Sînt lipoveni de la Rădăuți, băr­bați, nu glumă. Unul și altul fac treabă ca o bandă din aia,­­ cum îi zice?... Ana! Da, sere­, pere. Ne-am îndreptat privirile­ spre acolo și i-am văzut. Lu­crau cu lopeți și erau încăl­țați în cisme pescărești, trase peste pantaloni pînă sus, la șolduri. Erau grăbiți, așa cum­­ îi lăuda pescarul bătrîn de­­ lingă noi. De unde atîta ener­gie, atîta iuțeală în mișcări, in muncă...?! — Ăștia s-au născut Cu lo­pata și apa în mină și așa vor sfîrși — a conchis pescarul glumind. ...Vremea se aprinse, începu­se să bată un vînt rece, însoțit de stropi mărunți de ploaie. Oamenii nu părăsiseră locul de muncă. Continuau încă lu­crul, iar noi ne retrăsesem în­­tr-o baracă improvizată pe malul lacului desecat și cură­țat de păpuriș. Nici nu am a­ M. GAVRILA (Continuare în pag. a lll-a) Tovarășul­icolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C., a primit pe primul ministru al Republicii Turcia, Süleyman Demirel Tovarășul Nicolae Ceaușes­cu, secretar general al Co­mitetului Central al Partidu­lui Comunist Român, a primit vineri la amiază pe primul ministru al Republicii Turcia, Suleyman Demirel, care face o vizită în țara noastră. La întrevedere au partici­pat Ion Gheorghe Maurer, președintele Consiliului de Miniștri, Alexandru Boabă, ministrul petrolului, Mihai Marinescu, ministrul indus­triei construcțiilor de mașini, George Macovescu, prim-ad­­junct al ministrului afacerilor externe, Vasile Șandru, ad­junct al ministrului afa­cerilor externe, Ion Drîncea­­nu, ambasadorul României la Ankara. Primul ministru al Turciei a fost însoțit de Ihsan Sobri Caglayangil, ministrul aface­rilor externe, Mehmet Turgut, ministrul industriei, Refet Sez­­gin, ministrul energiei și re­surselor naturale, Kamuran Gurun, ambasadorul Turciei la București, liter Turkmen, secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Externe al Turciei. Abordîndu-se problemele relațiilor bilaterale dintre România și Turcia, s-a expri­mat aprecierea pozitivă asu­pra cursului favorabil pe ca­re acestea le-au luat în ul­timul timp și dorința comună de a le extinde și mai mult în viitor în avantajul ambe­lor țări. Au fost, de aseme­nea, discutate probleme ale situației internaționale, rele­vîndu-se că legăturile de co­­laborare bazate pe principiile independenței, suveranității, neamestecului în treburile interne între state cu orîn­­duiri politico-sociale diferite constituie o contribuție im­portantă la crearea unui cli­mat propice destinderii inter­naționale. A fost subliniată, totodată, însemnătatea dez­voltării relațiilor de înțelege­re și bună vecinătate între toate țările din Balcani, de pe continentul european și din lumea întreagă, rolul tot mai mare pe care țările mici și mijlocii sunt chemate să-l joace în promovarea unor a­­semenea relații și în soluțio­narea litigiilor internaționale spre binele păcii și progre­sului. După întrevedere, care s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, tovarășul Nicolae Ceaușescu, împreună cu so­ția, au oferit un dejun în o­­noarea primului ministru al Turciei și a soției sale. (Agerpres) La mijlocul acestui bogat septembrie, școlile din în­treaga țară au sărbătorit des­chiderea noului an școlar. Numai în regiunea Cluj, pes­te 260 000 de elevi au luat loc ieri în bănci, la prima oră de cursuri din acest an (unii inaugurînd astfel cele 185 de săli de clasă noi), unde se așteptau manualele școlare,­ însumînd valoric, pe întreaga regiune, aproape 12 milioane lei. Tinerei generații, orîndui­­rea socialistă îi deschide toa­te porțile vieții, îi asigură ascensiunea spre cunoaștere, spre știința și cultura cea mai înaltă, pentru împlinirea ce­lor mai îndrăznețe idealuri. Pentru înfăptuirea acestor perspective nobile, statul nos­­tru cheltuiește anual fonduri bănești impresionante. Nu­mai din bugetul Sfatului popular orășenesc Cluj s-a destinat în acest an, pentru educația și instrucția celor peste 38 000 de elevi, impre­sionanta sumă de 67 165 000 lei. Ziua de ieri a fost o sârbă­­toare a elevilor, părinților și educatorilor. In pag. a III-a: RELA­TĂRI ALE REPORTERI­LOR NOȘTRI PRILEJUI­TE DE EVENIMENT. Ne cheamă școala... Fotografia: R. WAGNER Colocviul de teoria aproximării funcțiilor seri dimineață, în sala de spectacole a Casei de cultură a studenților „Ghe­orghe Gheorghiu- Dej“ din Cluj a a­­vut loc ședința fes­tivă de deschidere a COLOCVIULUI DE TEORIA APRO­XIMĂRII FUNC­ȚIILOR“, organizat de Institutul de calcul din Cluj în colaborare cu In­stitutul de cercetări alimentare din București. La ședința festi­vă au participat to­varășii Ioan Beu, se­cretar al Comitetului regional de partid, prof. univ. Ioan Ursu, președintele Comisiei teritoria­le Cluj pentru co­ordonarea activită­ții de cercetare științifică. Cuvîntul de des­chidere, în limbile română și france­ză, a fost rostit de acad. Tiberiu Po­­poviciu, directorul institutului de calcul. Din partea Minis­terului Industriei Alimentare a luat cuvîntul tovarășul Florian Pavelescu, director general. Lucrările coloc­viului au fost salu­tate de Jenei De­­zideriu, inginer șef al uzinei Tehno­­frig Cluj. Colocviul reunește un număr mare de matematicieni din țară și de peste ho­tare. Sunt anunțate 106 de comunicări. Secțiile colocviului sunt: teoria con­structivă a funcții­lor; analiza numeri­că; aplicațiile teo­riei aproximări funcțiilor în cer­cetarea științifică și în practică. Pe lângă comuni­cările din ședințele plenare, secții și subsecții, progra­mul prevede și două ședințe de dis­cuții. Ședințele plenare se țin în sala de conferințe a Biblio­tecii centrale uni­versitare, iar lucră­rile pe secții și sub­secții în sălile Fa­cultății de mate­matică - mecanică din clădirea centra­lă a Universității. Ședința de încheie­re a lucrărilor va avea loc miercuri, 20 septembrie, ora 18, în sala de con­ferințe a Bibliotecii centrale universita­re. Aspect de la ședința festivă de deschidere a Colocviului de teoria aproximării funcțiilor ÎNCHIDEREA CURSULUI DE PREGĂTIRE A PROPAGANDIȘTILOR Ieri a avut loc la Școala interregională de partid din Cluj închiderea cursurilor de pregătire a propagandiștilor și lectorilor învățămîntului de partid, organizate de Comitetul regional Cluj al P.C.R. Timp de opt zile, în două serii, peste 500 de conducători de cursuri și cercuri au audiat expuneri și au participat la dezbateri privind creșterea ro­lului conducător al partidului în etapa actuală de dezvoltare a țării noastre, unele proble­me ale vieții interne de partid, ale istoriei patriei și partidu­lui, de educație moral-cetățe­­nească, de politică externă a partidului și statului nostru, de cultură generală etc. Expu­nerile au fost susținute de membri ai biroului Comitetu­lui regional de partid, lectori ai C.C. al P.C.R., oameni de știință și cultură, specialiști. Propagandiștii au participat la dezbateri metodice pe margi­nea unor referate privind spe­cificul organizării și desfășu­rării activității în formele de studiu pe care le vor conduce. Cu prilejul închiderii cursu­lui, tov. Aurel Duca, membru al C.C. al P.C.R., prim-secre­­tar al Comitetului regional de partid, a vorbit propagandiști­lor despre sarcinile actuale ale organelor și organizațiilor de partid pentru înfăptuirea o­­biectivelor economice și social­­culturale și le-a urat succese în noul an de studiu în învă­­țămîntul de partid. R­ensem FENOMENUL J­ENZACCIC“ Ce este minciuna? Dicționarul Academiei răspunde scurt: „Denaturare intenționată a adevărului“ și „Fic­țiune, născocire, plăsmuire“. In fața acestor formulări s-ar cuveni să nu îndrăznim nici o crîcnire. Se pare însă că îndrăzneala ne ia pe dinainte, îndrăzneala de a găsi această definiție făcînd abstracție de „fenomenul Loren­­zaccio“. Pusă în circulație, minciuna e tot atît de variată ca structură pe cit sînt și zămislitorii ei. Un lăudăros va vorbi despre sine în chipurile cele mai fantastice, din irezistibila atracție spre autoflatare. Trebuie considerat inofensiv, cum e de altfel și Bernard Shaw (dar nu străin de interesul de a plăcea) în scrisorile către o anu­mită doamnă, scrisori reunite sub un titlu cit se poate de simpatic: „Dragă mincinosule“. Satiricii își fac din „florile de spirit" săgeți pentru a lovi meschinăria, prostia sau îngîmfarea. Un Figaro, un Till Ulenspiegel sau Păcală al nostru au cucerit de mult legenda și sim­patiile tocmai pentru că au lansat minciuna în scop cu­rativ. Interesele majore au generat și ele minciuni pe care nimeni nu le condamnă. Diplomații, în încîlcitele controverse ale istoriei, au năruit imperii de temut sau au dejucat intenții agresive cărora, fără o inducere în eroare a inamicului, nu le-ar fi făcut față cu­ armele cinstite ale luptei. Rămîne pentru toate generațiile o faptă de adîncă omenie minciuna abatelui Miryel din „Mizerabilii“ lui Hugo care, spunînd un neadevăr pentru prima dată în viață, a salvat din mina fanaticului Javert pe chinuitul Jean Valjean. Dar ce ne facem cu mincinoșii care se pretează la orice pentru a atinge scopuri de interes pur personal? Lingu­șitorii inventează, spre a intra în grația celor de care le depind avantajele, debitează minciunile cele mai abjecte pe socoteala colegilor sau scot în evidență merite pe care nu le au oamenii de la care așteaptă pomana. Cei care promit prea multe, ca să scape de o minciună anterioa­ră, mai mint încă o dată și mereu iarăși, amînînd la in­finit rezolvarea. De frica unei pedepse, după o boacă­nă, minciuna vine pe limbă spontan. Iago atinge, poate, nivelul cel mai turbat al minciunii de intrigă și calom­nie. Escrocii au minciuna ca unealtă zilnică de muncă. Bătrînii satului meu povestesc de un „martor de pro­fesie“ care pentru o mierță de porumb și o porție de țuică jura pe cruce că a văzut cu ochii lui fapte care nu s-au petrecut nicicînd. Aceștia sînt mincinoșii. Toți mint cu tendință, deci intenționat și se pare că ne-am cam pripit cîrtind împo­triva formulării academice. N-ați întîlnit însă și minci­noși „fără tendință“? Știți, oameni care și-au format mințind o a doua natură? Se pare că de aci înainte avem de-a face cu un fenomen. Cel enunțat în titlu. Lorenzaccio era un tînăr slab prin cinstea sa, la o curte­ princiară scufundată în viciu. De aceea a și fost înlăturat din demnitățile care i se cuveneau în virtutea obîrșiei. Spre a intra, totuși, în grația tiranului-uzurpa­­tor a simulat minciuna, beția, desfrîul. Și tiranul l-a luat în preajma sa tocmai pentru că îl considera o cîrpă. Dar tocmai cînd era mai sigur de aceasta, Lorenzaccio i-a înfipt pumnalul în...inimă. Și pe urmă? A devenit Loren­zaccio un om cinstit, integru ? Nu. Dimpotrivă. Își­ crease a doua natură. Ajunsese și el un desfrînat. El nu mai avea nevoie de acum să se desfrîneze intenționat. A sim­țit însă că o va face mai departe în virtutea reflexului creat (ca și fratele său Lelio din „Mincinosul“ lui Gol­doni) și, cutremurat de propria-i degenerare, se va si­nucide. Deși se spune că „ulciorul nu merge de multe ori la apă“ și că „minciuna are picioare scurte“, totuși ea a venit spre noi din vremuri străvechi, de pe cînd „sta cu regele la masă“ și avea rang în stat. E o „moștenire“ as­cunsă în învelișuri foarte subtile. Și o întreținem aproape fără să ne dăm seama. Pentru că ce poate fi mai plăcut (Continuare in pag. a­ll­a) Vaier HOSSU

Next