Făclia, ianuarie-martie 1968 (Anul 22, nr. 6581-6657)

1968-02-14 / 6617. szám

fă di­n ORGAN AL COMITETULUI REGIONAL CLUJ AL P.C.R. ȘI AL SFATULUI POPULAR REGIONAL Anul XXIII —Nr. 6617 Miercuri 14 februarie 1968 4 pagini 25 bani SIATA CONSILIULUI DE STAT In ziua de 13 februarie 1968, la Palatul Republicii, a avut loc ședința Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, prezidată de tova­rășul Nicolae Ceaușescu, pre­ședintele Consiliului de Stat. Au luat parte tovarășii Con­stanța Crăciun și Ștefan Pé­­terfi, vicepreședinți ai Consi­liului de Stat, Constantin Stă­­tescu, secretarul Consiliului de Stat, și Anton Breitenho­­fer, Ion Cosma, Vasile Daju, Constantin Drăgan, Suzana Gâdea, Nicolae Hudițeanu, Athanase Joja, Ion Popescu- Puțuri, Cristofor Simionescu, Gheorghe Stoica, Ludovic Ta­kács și Iacob Teclu, membri ai Consiliului de Stat. Consiliul a examinat proiec­tele de legi pe care urmează să le prezinte Marii Adunări Naționale. Astfel, a fost discutat proiec­tul de lege pentru modifica­rea unor articole din Consti­tuție, precum și proiectul de lege privind organizarea ad­ministrativă a teritoriului Re­publicii Socialiste România. In urma discuțiilor ce au a­­vut loc, Consiliul de Stat a hotărît ca aceste proiecte de legi să fie supuse dezbaterii Marii Adunări Naționale. PLECAREA TOVARĂȘULUI FRANZ MUHRI Marți dimineața a părăsit Capitala tovarășul Franz Muhri, președintele Partidului Comunist din Austria, care, la invitația C.C. al P.C.R. a făcut o vizită prietenească în țara noastră. La plecare, pe aeroportul Băneasa, oaspetele a fost sa­lutat de tovarășii Nicolae Ceaușescu, secretar general al Comitetului Central al Parti­dului Comunist Român, Ma­nea Mănescu, membru su­pleant al Comitetului Execu­tiv, secretar al C.C. al P.C.R., de activiști de partid. (Agerpres) TOVARĂȘUL NICOLAE CEAUȘESCU A PRIMIT PE TOVARĂȘUL V. KOUCKY In zilele de 12 și 13 februa­rie, tovarășul V. Koucky, se­cretar al Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist din Cehoslovacia, a făcut o vizită de prietenie în țara noastră, la invitația C.C. al P.C.R. Marți dimineața, oaspetele a fost primit de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C.R., îm­preună cu tovarășii Paul Niculescu-Mizil, membru al Comitetului Executiv, al Pre­zidiului Permanent, secretar al C.C. al P.C.R., și Mihai Dalea, secretar al C.C. al P.C.R. La primire au partici­pat dr. Cesimir Cisar, amba­sadorul R.S. Cehoslovace la București, și J. Sedivy, ad­junct al șefului secției inter­naționale a C.C. al P.C. din Cehoslovacia. In timpul șederii în Româ­nia tovarășul V. Koncky a a­­vut convorbiri cu tovarășii Paul Niculescu-Mizil și Mihai Dalea. La convorbiri au parti­cipat tovarășii Vasile Vlad, șeful secției relațiilor externe a C.C. al P.C.R., dr. Cesimir Cisar, ambasadorul R.S. Ce­hoslovace la București, J. Se­divy, adjunct al șefului secției internaționale a C.C. al P.C. din Cehoslovacia, și E. Ujvary, activist la secția internaționa­lă a C.C. al P.C. din Ceho­slovacia. In cursul întâlnirilor, care s-au desfășurat într-o atmo­sferă caldă, tovărășească, s-a făcut un schimb de păreri a­­supra dezvoltării relațiilor de prietenie dintre cele două partide și state, precum și a­­supra unor probleme actuale ale mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Marți după amiază tovară­șul V. Kouchy s-a­­ înapoiat la Praga. Institutul de calcul Cluj. Inginerul cercetător Gheorghe Făr­­caș în fața aparatului oscilograf, verificînd circuitele electro­nice pentru calculatorul DACICC-200 Proletari din toate țările, uniți-vă3 ! Fabrica „Armătura" Cluj. Strungarul Gheorghe Gaciu, mă­­surînd cu micrometrul o bucșă recent executată pentru pom­pa de ulei a unei mașini-unelte automate PREZENTAREA SCRISORILOR DE ACREDITARE DE CĂTRE AMBASADORUL REPUBLICII POPULARE POLONE LA BUCUREȘTI La 13 februarie a.c., preșe­dintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a primit pe ambasadorul ex­traordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Polone la București, Jaromir Ochedusz­­ko, în legătură cu prezentarea scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej, Nicolae Ceaușescu și Jaromir Oche­­duszko, au rostit cuvîntări. După ceremonia prezentă­rii scrisorilor de acreditare, președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, a avut o convorbire cordială cu am­basadorul Republicii Populare Polone, Jaromir Oehoduszko. La solemnitatea prezentării scrisorilor de acreditare și la convorbire au participat Con­stantin Stătescu, secretarul Consiliului de Stat și George Macovescu, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe. Ambasadorul Republicii Populare Polone a fost însoțit de membri ai ambasadei. (Agerpres) Bilanțul sesiunii studențești Sesiunea de iarnă a exame­nelor­­ studențești s-a încheiat. Chiar dacă, pe alocuri, din cauza unor prelungiri norma­le, asemenea griji și emoții mai sunt, valul lor puternic poate fi considerat ca ceva tre­cut. De cîteva zile, prin sate și orașe, acasă sau în tabere, stu­dențimea citadelei noastre își petrece frumoasa perioadă a vacanței. Bilanțul se poate face. Ceea ce facem noi e, însă, un bi­lanț general, e unul care cu­prinde și depășește dialectic bilanțurile individuale, pe ce­privite oricît de fugar, a­­ceste cifre comunică multe in­formații și atunci cînd fiecare le din grupe, ani, secții, facul­tăți sau chiar institute. Punctul nostru de vedere e unul sin­tetic; în el studențimea clujea­nă se cuprinde, pe cît posibil, în totalitatea ei. Bilanțul nos­tru e, de asemenea, unul care nu are numai cifre; pe margi­nea lor ei va conține anumi­te analize, observații, conclu­zii și poate chiar sugestii pen­tru activitatea de viitor. Fiind totuși vorba de un bi­lanț și într-un sens propriu și nu numai metaforic, nu putem ocoli cîteva date, nu putem sări peste tabloul cel mai ge­neral al rezultatelor sesiunii, e luată în relativa ei izolare. Prima din ele, de pildă, ne spune dintr-o dată cît de ma­re a fost fenomenul sesiunii, ce amploare a avut, ce masă de emoții a generat, ce sume de studenți și de cadre didac­tice a pus în mișcare. Totalul promovaților ne permite să ne facem o anumită imagine asu­pra succeselor, să vedem din­­tr-odată numărul de redute luate de către studenții noștri. Din împărțirea acestor rezul­tate pe note, atrage în mod deosebit atenția numărul mare, fără rezerve mare, de note ma­xime (9 și 10). Intr-un anumit sens, acest fenomen este mo­tiv de mare bucurie. Aceasta înseamnă, judecat cu totul a­­proximativ, că 1/3 din nivelul pregătirii studențimii noastre se află pe treptele cele mai înalte. Această situație ne îm­pinge gîndul, însă, și spre al­te tărîmuri, spre formularea unor rezerve, spre punerea cîtorva semne de întrebare. Oare să fie chiar atît de aco­perită această cifră în realita­tea cunoștințelor studențești? Oare nu e, pe undeva, în mod artificial îngroșat acest număr al notelor foarte mari? E oare normal ca la unele discipline Dr. Grigore CRONDOE, secretar al Comitetului de partid pe Centrul universitar Cluj, Dr. Ion IRIMIE (Continuare în pag. a lll-a) 3 g. w -s­i Promovate 9—10 7—8 5—6 Total I 1 £ 2­8­5 ! & & g­t c 34.766 1Î.136 13 363 6 565 30 864 3 912 1906 69,54"­, - a> ^3 D C4) - — Si-S In mina DIN BAIA DE ARIEȘ Pînă nu demult, eva­cuarea minereului din a­­batajele cu front lung ale minei din Baia de Arieș, se făcea cu transportoare, cu raclete. Această opera­ție avea însă un dezavan­taj: 70% din cantitatea de minereu era încărcată pe transportoare manual, ceea ce influența negativ creș­terea productivității mun­cii. Sesizînd a acest inconve­nient, inginerii Horia Scur­­tu, Traian Truță și Ioan Nicoară, după un studiu amănunțit, au conceput și aplicat, în urma unei ex­perimentări de 3 luni, o instalație screpere. Prin in­troducerea acestei instala­ții, productivitatea muncii pe post în abatajele cu front lung a crescut cu 50%, iar prețul de cost pe tona de minereu a fost re­dus, la nivel de abataj cu 5 lei. Introducerea instala­ției de screpere a fost în­soțită de susținerea meta­lică a abatajelor respec­tive, fapt care a dus la economisirea unor mari cantită­i de lemn de mină CIUJ­QRADEA ȘI RETUR E ora cînd noaptea se în­­gînă cu dimineața și somnul e mai lin și mai dulce. Pe peronul gării din Cluj, cîțiva călători tăcuți și gravi, ori poate încă somnoroși, pico­tind în picioare, așteaptă in Uniși­e trenul. Piuă și copiii, nepotoliți întotdeauna, mo­­țdie acum rezemați de gea­mantane imense. Din cind î­n cînd, fluieră însingurată o locomotivă. Privesc șinele sclipind și dispărând mai de­parte în ceață, o dată cu lu­minile galbene și roșii, și mă întreb de ce gara, ple­carea unui tren ne aruncă în inimă atîta nostalgie? In față, spre Oradea, la ieșire, se zărește prin ceață o bră­țară de semnale, toate roșii, pe oprire. E rece, umed și ceață, dimineața coboară de undeva nevăzută și neauzită, pe furiș, ca o șoaptă. Trenul accelerat 301 București Nord — Oradea — Episcopia Bi­horului intră in stație. Îmi citesc încă o dată delegația, pentru că voi călători in ca­bina locomotivei Diesel-elec­­trice și aștept, cu nerăbdare sau curiozitatea omului care n-a mai făcut o astfel de că­lătorie, să urc in cabină. Se schimbă personalul de bord, urcă ing. Ioan Stuparu din partea Depoului C.F.R. Cluj care face, în termeni de spe­cialitate, o „însoțire“, în sfîr­­șit, iată-mă în cabină. Pri­ma surpriză: îmi este pre­zentat un confrate, gazetar din București, care a plecat cu o seară înainte și a că­lătorit toată noaptea, îmi vine să-i spun, firește in glumă, că am putea conduce noi, oaspeții, trenul, fiindcă suntem­ destui. Fac cunoștin­ță cu personalul de bord: Vasile Roman — mecanic și Ioan Bumb — mecanic aju­tor. Cabina e un mic și ele­gant salon, poate strimt cînd oaspeții sînt prea mulți, ca in cazul de fața Mecanicul are in față un pupitru de comandă și cîteva manete.­­Poți urca in Diesel să con­duci un costum cu guler tare și cravată, deși e mai bine să porți un costum lejer. Conducerea — cel puțin la prima vedere — e simplă și ușoară­. La 5.10 plecăm. O bună bucată de vreme pri­vesc înainte, in noapte, și singurele lucruri pe care le deslușesc prin ceață sunt semnalele. Toată lumea tace. In fie­care gară, la fiecare barieră păzită mecanicul sau ajuto­rul se ridică in picioare, deschide geamul, aprinde lu­mina și acționează fluierul locomotivei. Privesc acest ri­tual, repetat cu o exactitate matematică și atît de obiș­nuit și înțeleg că e vorba de un mijloc care vine în aju­torul mecanicului, a siguran­ței circulației. Vasile Roman e însă un om calm, își vede de drum și de răspunderea lui, tace și fumează, zimbește uneori și incet, incet­­ începem să discutăm alte lucruri. Ingi­nerul Ioan Stuparu îl întrea­bă pe mecanicul ajutor loan Bumb cum a trecut sesiu­nea, urmează apoi o discuție pe această temă intre meca­nici și inginer, eu ascult. loan Bumb este student la seral, Institutul politehnic din Cluj, în anul II al Fa­cultății de electro-mecanică. A terminat liceul tot la se­ral și mecanicul a fost fo­chist pe locomotivă cu aburi — se pregătește să devină inginer. A avut patru exa­mene, la vară va mai da în­că cinci. Discutăm apoi despre au­toturisme. Vasile Roman nu vrea să-și cumpere pentru simplul motiv că e sătul de „mers pe roate“. Și așa, din vorbă tu vorbă, timp in care geamul, fluierul și lumina ca un ciudat salut au fost ac­ționate in fiecare punct, iar, ca o vitală poezie, dialogul dintre mecanici, completat mereu­ri de inginer — „Liber pe directă“, — „Liber pe directă“ sau „Liberă ieșirea“ — „Liberă ieșirea“ s-a repe­tat cu o punctualitate și gri­jă de neexprimat în cuvinte, cu o exactitate matematică. In deal, la Șaula, mecanicul Vasile Roman îmi spune că pe vremuri, cind lucra pe locomotivvă cu aburi, punc­tul acesta se numea „Doam-Viorel CACOVEANU [Continuare în pag. a lll-a) Înălțarea pe noi trepte a școlii românești Studiul privind dezvoltarea învățămîntului de cultură ge­nerală realizează o analiză a­­profundată a aspectelor majo­re ale școlii de cultură gene­rală din patria noastră și pre­conizează măsuri menite să marcheze. In anii viitori, inau­gurarea unei noi etape, supe­rioare, în dezvoltarea școlii ro­mânești. In cadrul acestor dezbateri am dori să ne spunem punctul de vedere cu privire la unele probleme cuprinse în studiu. Sîntem de părere că în con­textul noilor condiții sociale, economice și culturale din pa­tria noastră, copiii pot să în­ceapă școala la vîrsta de 6 ani. Această soluție s-ar putea rea­liza treptat, în decurs de 2—3 ani, pe măsură ce se îmbu­nătățesc , și condițiile didacti­­co-materiale, îndeosebi la șco­lile cu clasele I—IV din me­diul rural, ținîndu-se, totodată, seama și de vîrsta psihologică a copiilor. Am considera ne­cesar ca în mod obligatoriu la aceste clase să predea nu­mai cadre cu calificare peda­gogică, selecționate dintre ce­le cu pregătire profesională foarte bună. In acest fel s-ar elimina unele neajunsuri ce ar putea să survină în activi­tatea la clasă cu copiii de 6 ani. Prevederea ca programe­le și manualele pentru aceste clase să fie mai ușoare decit la actualele clase , o conside­răm foarte bine venită și ab­solut necesară. Stabilirea du­ratei unei lecții la 30—35 de minute, alternarea activități­lor intelectuale cu jocul, cînte­­cul și sportul, programarea cursurilor la aceste clase nu­mai înainte de masă ar facili­ta, după opinia noastră, acti­vitatea instructiv-educativă cu acești copii. N-ar fi, poate, lipsită de interes nici progra­marea unor cursuri de instrui­re, de scurtă durată, cu învă­țătorii care ar urma să predea la aceste clase. In localitățile izolate, cu populație școlară mai puțin numeroasă, școlarizarea copii­lor de la vîrsta de 6 ani va crea, desigur, unele dificultăți. In această direcție se impune a fi studiate condițiile specifice ale acestor așezări și, în func­ție de acestea, vor trebui luate măsuri de cuprindere în școală a acestor copii, asigurîndu-li­­se, cu prioritate, locuri în in­ternate, la școlile din centru, transportul în comun etc. Studiul preconizează o re­examinare a structurii anului școlar, de așa manieră incit să se realizeze o prelungire a pe­rioadei de activitate didactică în timpul unui an calendaris­tic. Se arată că în felul acesta s-ar crea posibilități mai mari de predare și consolidare a cu­noștințelor. In ceea ce ne privește, sîn­tem categoric împotriva unei asemenea măsuri. Tată, foar­te laconic, și de ce. Conside­răm că durata vacanței de va­ră a elevilor, în actuala struc­tură a anului de învățământ, asigură întocmai condiții pri­elnice pentru refacerea orga­nismului după activitatea din timpul perioadei de școală. Ea este un prilej de reconfortare, de destindere, în care, de fapt, nu este suspendată Influen­ța instructiv-educativă asupra elevului­, ci, dimpotrivă, a­­ceasta se menține la un coefi­cient intensiv destul de ridi­cat, însă în forme și cu mijloa­ce specifice. Aș spune că este perioada autodidactică absolut necesară în procesul de forma­re și desăvîrșire a personalită­ții tînărului. Elevul are ne­voie, este de altfel și vîrsta, de meditație, de multă, foarte multă lectură, realizată nu printre picături, ci într-un ritm și cu o constantă care să-i per­mită să acumuleze acel fond prețios de valori spirituale ce vor întregi armonios bagajul de cunoștințe acumulat la lec­ții. Vacanța de vară, așa cum am cunoscut-o dintotdeauna, este perioada cea mai fru­moasă din viața copiilor și a­­dolescenților, plină de farmec, de trăiri și amintiri de neuitat, care influențează pozitiv evo­luția tineretului școlar în for­mare. Cîți dintre elevii școli­lor noastre de azi nu se mîn­­dresc la finele vacanțelor cu liste întregi de cărți citite, de filme vizionate, cu excursiile făcute împreună cu colegii lor sau cu părinții. Toate cele citite, văzute, auzite, trăite în timpul vacanțelor se adaugă organic și întregesc cuantumul de cunoștințe și deprinderi do­bind­ite în timpul anului șco­lar, sub îndrumarea atentă a educatorului. Și apoi, vacanța, așa cum se manifestă tot mai pregnant la elevii zilelor noastre, în­seamnă odihnă activă, destin­dere, distracție, evadare din mediul cotidian, înseamnă timp petrecut în voie dar cu folos. Prof. Ion BINDEA (Continuare în pag. a Ill-a) Opinii la Studiul privind dezvoltarea învățămîntului de cultură generală Port popular de pe Valea Arieșului Foto: R. WAGNER UN LEMN­AR! La Perii Vadului erau fîn­­tîni puține, iar debitul, de multe ori, era neîndestulător. Pe dealul din apropierea satu­lui erau însă izvoare abun­dente. De aici, de la locul nu­mit Fîntîni, oamenii duceau apa pe cîmp în ulcioare înflo­rate pentru a-și astîmpăra se­tea în zile de arșiță. Tot aici erau minate pentru adăpat vi­te și oi. Faptul că pe deal exista apă din abundență, iar în sat se simțea lipsa ei, a dat de gîndit celor din Perii Vadului. Țăra­nii cooperatori Traian Ciulean, Teodor Horvath, Octavian Si­­lvic, Victor Pocoi și alții au chibzuit mult și în vara trecu­tă au lansat inițiativa alimen­tării satului cu apă potabilă, prin captarea izvoarelor de la Fîntîni. Inițiativa a fost îm­brățișată cu repeziciune de în­tregul sat. Pentru coordonarea lucrărilor, locuitorii și-au ales un comitet de cetățeni (din 5 membri) în fruntea căruia a fost desemnat ca președinte vrednicul țăran Traian Ciu­lean. Sprijiniți și îndrumați de Comitetul executiv al Sfatului popular al comunei­­ Răstoci, prin deputații și comitetele de cetățeni pe circumscripții elec­torale, sătenii și-au procurat, pe cont propriu, materialele necesare și în august au trecut la executarea lucrării, prin muncă patriotică. Unul ca u­­nul, harnicii gospodari au fost prezenți continuu la lucru. Du­pă indicațiile și cu sprijinul unor specialiști, în scurt timp au construit două bazine care cuprind la un loc 40 000 litri apă. Au fost săpate apoi șan­țuri pentru instalarea conduc­tei de aducțiune. Lungimea șanțurilor executate întrunește 950 mi. Pentru săparea acesto­ra au fost evacuați 900 mc pâ­­mînt împietrit de seceta verii. Un mare volum de muncă a fost depus de săteni ,la trece­rea conductei în trei locuri pe sub șoseaua ce străbate sa­tul, operațiune ce a fost reali­zată prin străpungerea pămîn­tului de sub baza șoselei fără a se leza deloc construcția. La executarea lucrărilor de captare, aducțiune și instalare­ a apei, harnicii locuitori ai sa­tului de pe versantul din stin­gă Someșului au efectuat peste 4 000 d­e muncă patriotică, a cărei valoare este evaluată la 54 000 lei. Deputații Nicolae Man, Vio­rica Beșe, Gavril Silvic, preșe­dinții comitetelor de cetățeni pe circumscripții electorale, Octavian Silvic, Victor Pop, sătenii Gheorghe Man, loan Turda, Aurel Silinc, Rozalia Man, loan Silinc ca și mulți alții s-au numărat printre ani­matorii acestei lucrări de an­vergură. In zilele toamnei, cînd totul se pregătea pentru întîmpina­­rea iernii, la școala generală din sat, la magazinul coopera­tivei și aproape în 60 de gos­podării ale sătenilor au fost instalate cișmele. Gospodarii Traian Ciulean, Viorel Turda, Vasile Pop și alții au prelungit conductele pînă în locuințe. Fluidul a început să circule prin arterele subterane. Mare a fost bucuria săteni­lor la prima țîșnire a apei prin robinete, după cum este greu să descrii mulțumirea lor acum cînd 78 la sută din gospodării­le satului au apă în curte, iar în 6 la sută din case apa se ia din... perete. Pe drept cuvînt Perii Vadu­lui poate fi numit azi satul cu cișmele. Aici scîrțîitul obosit al cumpenelor a încetat pen­tru totdeauna. Petru CODOREAN Satul cu Umanismul in Țările Române — Simpozion comemorativ — Organizat de filiala din Cluj a Academiei Republicii Socia­liste România și de Universi­tatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, simpozionul „Umanismul in Țările Române" a avut ca mo­tiv și ca temă centrală figura marelui umanist de origine română Nicolae Olahus, de la a cărui moarte se împlinesc in acest an 400 de ani. Simpozionul e deschis de acad. Constantin Daicoviciu, rectorul Universității „Babeș- Bolyai“. In cuvinte de caldă și înaltă evocare, după carac­terizarea generală a mișcării umaniste, după scoaterea în lumină a dimensiunilor ei eu­ropene și a semnificațiilor ei istorice, vorbitorul s-a referit la modul încadrării în con­textul acesteia a operei și per­sonalității aceluia care a fost Nicolae Olahus și care, origi­nar de pe meleaguri carpati­ne, devine una din figurile lu­minoase ale acestei mișcări înnoitoare. Primul căruia i se dă cu­­vîntul e prof. Ștefan Pascu, membru corespondent al Aca­demiei, care și-a susținut co­municarea „Conștiința de neam a poporului român reflectată în scrierile umaniștilor“ Avînd un larg fond documentar și un pronunțat caracter sintetic, co­municarea a arătat cum uma­niștii de diferite origini atestă convingător rădăcinile daco­române ale poporului și limbii noastre. Caracterizării genera­le a umanismului, a unor ele­mente sau laturi ale acestuia ca fenomen de largă cultură și mișcare socială, le-au fost de­dicate și comunicările: Prof. Dimitrie Ciurea — „Românii în opera lui Anton Bonfini“, prof. Virgil Cîndea — „Uma­nismul românesc în secolul XVII, încercare de tipologie“, conf. Eugen Stănescu — „Tra­diții umaniste interne despre originea și unitatea poporului român", lector Pompiliu Teo­dor — „Influența umanismu­lui asupra iluminismului ro­mânesc“, cercetător științific Dankanics Adam — „Legături umaniste între Transilvania și Basel“. Opera și personalitatea lui Nicolae Olahus, analiza unor laturi ale activității prodigioa­se a acestuia a fost preocupa­rea de fond a comunicărilor: prof. Maria Hulban — „Des­crierea Transilvaniei în opera lui Nicolae Olahus", prof. Cor­nel Albu — „Legăturile lui Ni­colae Olahus cu Erasmus din Rotterdam“, lector Octavian Schiau — „Din activitatea li­terară a lui Nicolae Olahus“ și lector Emil Domocoș — „Re­formele școlare ale lui Nicolai Olahus“,

Next