Făclia, iulie-septembrie 1970 (Anul 24, nr. 7353-7430)

1970-09-27 / 7428. szám

ORACOLUL FLORILOR îndrăgind florile am început să le înțeleg mai bine. Pe masa mea de lucru se găsesc cîteva conuri mici, de la o tue mediteraniană, pe care le-am adus de pe o coastă calcaroasă din apropiere de Mars­­lia. Stau prin­tre frunze de măslin și păstăi răsucite dintr-o legumi­noasă pe care n-o cunosc. Toate într-o capsulă mare de sticlă. Un fel de grădină botanică abstractă, origi­nală. Intr-o zi, cînd aveam alături în glastră un crin mare, și admiram cu pietate această floare a mari­lor iubiri, cu parfum pătimaș, cu roba de hlamidă pe care strălucesc stele mici de aur, mi-a venit să surîd la gîndul că floarea de crin — regina florilor — are în lume același rost ca și măruntul, neînsemnatul, a­­nostul con de la un brad pipernicit, precar, sărman, crescut între stînci albe într-un pumn de țărînă us­cată, sub soarele torid al Mediteranei. Am înțeles că acest brad este, totuși, frate cu fal­nicii molizi carpatini, care se bucură de o viață mai bogată și acopăr munții cu o haină de un verde în­tunecat, pe întinderi imense. Frumoșii, măreții, majes­­tuoșii codrii de brad! Dar și în această feerie de verde și brun, „florile“ sunt doar niște conuri, cu solzi bruni, pergamentoși, rigizi. La brazi frumusețea stă în roba lor de cetină verde, brumată, în portul înalt, piramidal. La crini nimeni nu ia în seamă frunzele palide, fără prestan­ță, fără iscusință artistică. Totul este floarea, ca un poem triumfal al genului, o culminație a unei inge­niozități tehnice și artistice, căutată de-a lungul unui răstimp ce cuprinde ere geologice. Acest triumf, această cucerire a naturii vii, care incintă viața noastră de toate zilele, dar este po­doaba cea mai de preț și a zilelor solemne, este apărată cu dîrzenie, cu inteligență de ființele în hai­nă verde, în orice loc, oriunde s-ar afla, pe stîncă sau pe nisipul fierbinte al deșert­urilor, în apa mol­comă a Deltei, în smîrcurile sărate, oricît de vitrege ar fi, floarea apare chiar pe trupurile schilodite, în toată puritatea ei angelică. Există în fiecare ființă verde o tendință spre înflo­rire ca o lege supremă, ca o misiune ce trebuie înde­plinită în orice împrejurare. întîmplările pe care am să le povestesc, vor dovedi aceasta. Uitasem într-un sertar un tubercul de gherghină. O fi stat mult acolo, pînă cînd deschizîndu-l într-o zi am văzut că sertarul era plin de încolăcirile unui vrej subțire, palid, care a căutat zadarnic ieșirea spre lumină. Dar cînd a renunțat definitiv la speranța de a vedea iarăși lumina, într-un efort suprem, a dat naștere la capătul vrejului tortuos, unei flori roșii, mai mică decit de obicei, mai simplă, dar grațioasă, integră, cu toate părțile vii, gata să aducă pe lume o nouă ființă. Urcam odată pe o culme a Retezatului. Intîlneam multe campanule. Albastrul lor azur era într-adevăr gingaș și forma de clopoțel a corolei are multă gra­ție. Admiram mai ales pe cele de stîncă. Printr-o crăpătură scoteau la lumină un fir subțire pe care atîrna o floare albastră Pe pămînt creșteau însă campanule mari, de obicei singuratice pe tulpină. Cu cît ne urcam mai sus pe munte, am observat că plan­tele acestor campanule sînt tot mai mici, dar floarea rămîne mare, deschisă larg, ca un potir din safir. Cînd am ajuns sus pe platou, unde bat veșnic vîntu­­rile și unde și iarba e măruntă, iar pe pămînt se în­tinde culcat, parcă spre a absorbi căldura pămîntu­­lui, un curios arbust — Loiselauria, din neamul afi­nelor, printre crengile subțiri ale acestuia se vedeau ici și colo­stelele mari ale campanulelor, parcă răsă­rite direct din pămînt. Deci totul pentru floare. Ea este viitorul oricărui neam de plantă cu flori. De acest adevăr rm-am convins și mai mult cînd am nimerit la Grădina botanică în vremea cînd înflo­reau cactușii. Aceștia sunt niște monștri ai plantelor, ai regnului verde. Pustiul, arșița, setea chinuitoare i-a schimonosit, s-a pocit că nu mai seamănă a plan­te. S-au acoperit și de spini, ca urîțenia lor să fie desăvîrșită. Dar minune­a pe aceste trupuri torturate au apărut flori de o frumusețe emoționantă. O surpriză pentru ochiul îndrăgostit de frumos. Să fie pentru odihna, pentru speranța rătăciților în bezna pustiu­lui? Să fie o șaradă măiastră a naturii? Oricum, floarea s-a dovedit a fi mai tare decât pustiul. Ea biruie cu siguranța, cu tenacitatea legilor naturii. Sunt plante de la care nu vedem decit floarea. Nu au tulpină, nu au frunze, nu au rădăcină, doar o floa­re mare, cea mai mare. Este Raflesia, o parazită pe rădăcinile arborilor de la Tropice. Floarea este cul­cată pe pămînt și se deschide largă, ca o vază de ritual sacru. Dar șansa de a o vedea, n-am avut-o pînă acum. M-a bucurat însă nespus o întîmplare neobișnuită. Am văzut o Agave în floare. E o șansă unică, pen­tru că înflorește după decenii. Așteptarea e însă com­pensată de o floare gigant, care se desfășoară ca un act de jertfă pe un altar, tot atît de grav și misterios, ca într-un templu indian. Frunzele de Agave sunt niște țepușe groase, desfă­cute în rozetă. Cresc atît de încet, că toată planta pa­re înmărmurită și atît de străină, de stranie. E mai mult un gest de apărare ermetică, un scut din săbii ascuțite, tăioase, agresive, impenetrabil, inexpugna­bil. Un simbol al Evului mediu în lumea plantelor. Este cea mai spectaculoasă manifestare a creației în lumea vie, cu un fast ce amintește ceremoniile orientului, numai aur, strălucire orbitoare, gesticulație cu riim simbolic, revelator. Apoi — sfîrșitul — la fel un gest tragic, teatral, sugestiv pentru orice trecător. Florile se veștejesc, tulpina se usucă, iar frunzele, agresivele săbii, își pierd duhul războinic și devin jalnice fîșii flasce, căzute fără putere la pămînt, în­tr-o superbă dăruire de sine. Pentru că floarea este ceremonia jertfirii propriei ființe, pentru viitorul neamului său. Iuliu BARBA ® m MMMMMmmmsm mozaic PE URMELE LUI SURCOUF Cu capul plin de aventurile lui Surcouf, un adoles­cent care-și petrecuse vacanța în localitatea Les Sa­bles d’Olonne (Franța) n-a mai vrut, pur și simplu, să se întoarcă cu părinții acasă pentru reînceperea școlii. A preferat să se avînte în largul mării, după ce „împrumutase“ un yacht din Pornic, un mic port din Bretania. Pînzele au fost desfășurate și aventura pe mare a început. Dar, învins de oboseală, temerarul tînăr a adormit la cizmă și, astfel, după două zile de navigație, o șalupă a remorcat ambarcațiunea pînă în portul cel mai apropiat. MODA „MAXI" SI PERICOLELE Moda „maxi“ prezintă cîteva pericole, mai ales a­­tunci cînd adeptele sale folosesc scările rulante. Cel puțin așa afirmă publicația „Berner Tageblatt“, care povestește pățania unei tinere „foarte sigură de pro­­pria-i persoană“, îmbrăcată cu o rochie după ultimul jurnal, respectiva domnișoară s-a aventurat pe sca­ra rulantă a unui mare magazin din Lugano (Elve­ția). Un moment de neatenție și rochia s-a prins în scară, rupîndu-se în fîșii. Episodul, bineînțeles, a pro­vocat rumoare, iar tinerei adepte a modei de ultimă oră o reîntoarcere la mult îmbătrânită ținută „mini“. „OMUL POTRIVIT. LA LOCUL POTRIVIT“ Cam vreo 20 de persoane au răspuns unui mic a­­nunț din „Times“ prin care, în chipul cel mai serios cu putință, se căutau „hoți în retragere, cu un cazier judiciar cît se poate de încărcat, în măsură să îndepli­nească astfel funcția de consilier la o firmă de asigu­rare a securității magazinelor“. Pentru a avea certitu­dinea că sub aparența solicitanților nu se ascund uniii puși pe glume, și pentru a verifica abilitatea profesio­niștilor în materie, respectiva firmă a amenajat un fals magazin care să servească drept cîmp de experien­ță pentru „candidați“. Bineînțeles că ei și-au dat toată osteneala să fie la înălțimea cerințelor originalului post. Candidatul cel mai „serios“ s-a arătat a fi un oarecare Charles Cowden, de vreo 50 de ani, care su­ferise 16 condamnări pentru furt și făcuse nu mai puțin de 15 ani închisoare. Ar fi trebuit ca firma de asigurări să fie mult prea pretențioasă pentru a-și dori ceva mai bun. varietăți FORMULĂRI ORIZONTAL: 1. Chelie incipientă! — împărăția ta!; 2. O aruncătură de ochi! — Un fir de argint...!; 3. Face o mină bună; 4. Duhul apelor — Frîu provizo­riu; 5. Mari­ța! — Balaur (alt.) — Cetei; 6. Una din primele mari invenții — Pot (pl. mase.); 7. In mapă! — Sub așteptări; 8. Este zero! — Au un car de ani și două de minte; 9. Cal breaz! — Spală putina; 10. Casă din povești — înțeapă pe cei ce împung; II. Supra­veghere! — Baston de cafenea. VERTICAL; 1. Te frige — Din izvor sigur!; 2. Pli­ne... de călugări — Tăiat pe .......!; 3. N-o mai trec apele — Spînzurate și puse la zid!; 4. Citită în ul­tima ediție — Strâns la pungă; 5 Pare a fi prostuță (numai pe jumătate!) — Un bas ...dereglat! — Teșite!; 6. Drept în iad!; 7. Țurțuri monumentale!; 8.­ Gingaș la fire (mai ales la femei) — Gingașă pe petale (pop.); 9. Bastonul viilor — Dare de seamă (ed.); 10. Simt nevoia — Mîndra bănățeană. 11. Acționează — Dis­cipolul diavolului. Zeno TURDEANU O FETIȚA își petrece vacanța la țară. In curte ve­de pentru prima oară un păun cu coada desfăcută. — Bunica, strigă ea, vino repede să vezi ce funfi­­mos a înflorit una din găinile tale. — CARE este deosebirea între curentul elefetric și fulger? — Curentul electric costă bani, fulgerul este gra­tuit. EXAMINATORUL îl întreabă pe viitorul profesor! —­ Pentru ce ți-ai ales meseria de profesor. Spu­ne-mi trei motive. — iunie, iulie, august! —■ E ADEVARAT că Mary a rupt logodna cu tine? — Da. Mi-a spus că nu mă mai vrea. — N-ai încercat să-i vorbești despre unchiul tău cel bogat? — Ba da. Dar după aceea Mary a devenit mătu­șa mea... — AI AVUT vreodată păreri diferite de cele ale soției tale? — Da, dar ea n-a știut niciodată. — AI UN aer cam trist, îi spune un prieten eekst­­ralt. Ce ți s-a întîmplat? — Am rupt logodna mea cu Janine. — Imposibil ! — Ba da. Tu te-ai căsători cu cineva oara are o mulțime de aventuri? — Oh ! Cred că exagerezi. — De fel. Te-ai lega pe viață de o persoană egoiștă, leneșă, vanitoasă, instabilă...? — Bineînțeles că nu. — Ei bine, nici Janine! EA: — Nu asculți niciodată ce-ți spun! El (cufundat în lectura unui roman polițist)! — Am numai aerul că citesc, dar te ascult cu atenție. EA: — Nu cred, team întrebat dacă aș putea nu-mi cumpăr o haină de blană și tu ai răspuns „da“­ știința ■reportaj international 27 SEPTEMBRIE 1970 SIMPOZION DE IGIENA RADIAȚIILOR Sîntem contemporanii unei revoluții tehnico­­științifice fără precedent în istoria umanității, ale cărei rezultate privesc, deopotrivă, bună­starea și progresul societății. Consecințele ac­celerării pe care o înregistrează dezvoltarea industrială apar, în prezent, traduse în nume­roși factori pozitivi și care firesc nu exclud implicațiile negative față de care societatea trebuie să aplice cele mai raționale și drastice măsuri de profilaxie și combatere. Alterarea mediului de viață și muncă prin numeroși agenți chimici, fizici și biologici, precum și implicațiile de ordin psihic și social ale pro­gresului tehnic fac să fie de neconceput ci­vilizația actuală fără aportul științelor cu ca­racter profilactic. Răspunzînd acestor dezide­rate, cel de-al IV-lea Simpozion de igiena ra­diațiilor, desfășurat la Cluj în zilele de 25—26 septembrie și­ a propus să dezbată o serie de probleme ridicate de igiena radiații­lor rezultate din dezvoltarea utilizării energiei nucleare. Analizarea și dezbaterea de către numeroșii participanți a preocupărilor actuale și de perspectivă pe care Programul Nuclear Național și paralel cu aceasta dezvoltarea igie­nei radiațiilor se ridică, a demonstrat încă o dată în plus cît de angajat pentru fiecare specialist din acest domeniu devine cerința acoperirii cu maximum de realizări a unui sector de activitate atît de larg și interesant, corn de vînâtoare Nedeslușit îmi luminezi asemeni Melodiei stinse de corn vechi Răstignit la perete, sunînd în urechi Vînătoarea, caprele negre pe cremeni, în goale cochilii țărîna stă ascunsă Și jocurile apei zac într-o fîntînă Iubirea ta murind o să-mi rămînă Cum arde Toamna toată într-o frunză. Adrian POPESCU semn Aleasă mîndrie în sus, prin ore din luturi rămin, fuge soclul zăpezii și­ amin riul din palmă cu înc-un apus. Laptele arde pe vetre, în țarc mieii sînt semnul cerimii înalt, rădăcinile-s preschimbate-n arc și-n cer a cerului salt. Cîntecul doare și-i albă statuie mînae țară. Privește-o cum suie! Ion RIGA fi­hail Barîșnikov în baletul „Don Quijotte­’ (Toamna muzicală clujeană) CONGRESUL MONDIAL DE SOCIOLOGIE între 14—19 septembrie, orașul Varna din R.P. Bulgaria a găzduit lucrările celui de-al șaptelea Con­gres mondial de sociologie. Dele­gația română, prezentă cu numeroși membri, a participat la lucrările Congresului cu apreciate comuni­cări științifice, intervenții și discuții pe marginea problemelor ridicate. Din orașul Cluj au fost prezenți la lucrările Congresului zece sociologi și cadre universitare. CLUJENI PREMIAȚI LA CONCURSUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU“ DAN SERBAC A doua zi după anunțarea cîștigătorilor concursului „George Enescu“, am luat le­gătura telefonică cu Bucureștiul. La celă­lalt capăt al firului — Dan SERBAC, solist­a Opera Română din Cluj, cîștigătorul unei mențiuni la concursul de canto. — Felicitări! — Mulțumesc, dar să știți că sunt destul de necăjit: în primele două etape ale con­cursului obținusem medii bune, eram pe lo­cul II, dar m-am îmbolnăvit și la a treia etapă notele au scăzut. Mă bucur însă de buna impresie pe care au făcut-o juriului concurenții clujeni — mă refer la Emil Gherman (locul III) și Rodica Toma (men­țiune), elevi ai profesoarei Stella Simonetti. — Vă propun o scurtă întoarcere în timp. Care a fost începutul carierei dv. de cîntăreț? — Un început brusc. în 1960 am renun­țat la teatru și am intrat la... Conservator. Cred că am fost admis mai ales pentru calitățile mele interpretative... Mi-a fost foarte greu în primul an, nu aveam tehni­că vocală, solfegiile le-am început de la zero... N-am să-l uit niciodată pe fostul meu profesor, Liviu Halip, care m-a ajutat foarte mult. A reușit, în ce mă privește, să-și vadă roadele muncii sale pedagogice în­ 1962, cu puțin timp înaintea morții, cînd am fost remarcat la Concursul națio­nal al institutelor de artă. Am lucrat în continuare intens cu profesorul Mircea fireazu și în 1964, la Concursul „George­­ Enescu“, am primit o diplomă de onoare. In 1965 am fost angajat ca solist la Opera Română, iar după un an, la Concursul in­ternațional de la Geneva, unde am partici­pat alături de 70 de concurenți, am obți­nut o mențiune. — Interviul nu poate fi lipsit de titlu­rile cîtorva opere în care ați cîntat, cîteva roluri... — „Traviata“, „Paiațe“, „Regina Du­năreană“, „Pescuitorii de perle", Conte­le de Luna, Escamillo, Michelangelo... N-am explicat pînă acum cititorilor gra­ba de a obține un interviu prin telefon. Dan Șerbac se va întoarce la Cluj în oc­tombrie, pînă atunci pregătindu-se în con­tinuare pentru a participa, între 27 sep­tembrie și 3 octombrie, la Concursul in­ternațional de canto de la Toulouse. — Ce ați pregătit pentru Toulouse? — Patru arii mari de operă, trei arii de oratoriu și trei lieduri (toate în alegere), din care juriul decide pe care să se cînt în fiecare etapă. Cred că va fi mai ușor decît la concursul „Enescu". — Selecția concurenților români pentru Toulouse s-a făcut înaintea concursului „George Enescu“. Cine va mai participa? — Eugenia Moldoveanu, câștigătoarea locului I la canto—femei la concursul »George Enescu“. — Mult succes! Adriana CALIANU pre-universitarea IUVENTUTI STUDIOSÁE SALUTEM Vă văd venind voioși, din toate colțu­rile țării, din orașe și sate, din văi și din cîmpii, spre marile școli ale Clujului mul­tisecular. * Vă văd alergînd spre învățătură înaltă a nu știu cita oară, dar văd și știu că de fiecare dată inima mi s se umple de bucu­rie, iar cugetul de speranță. Bucuria va fi izvorînd din dulcile amin­tiri ale studenției mele; speranța pornește însă fără îndoială din convingerea că voi, tineretul, veți duce mai departe opera în­cepută de strămoși și împlinită de genera­ția zilelor noastre de zidire a comunismu­lui pe pămîntul României socialiste. Fie-mi permis ca, din pragul noului an școlar, un fost student, profesor și rector al Universității clujene, să vă întîmpine pe voi, podoabă și nădejde a nației, cu cele mai bune urări și să vă strige. SALVETE JUVENES! AMPLIFICAREA COMPONENTELOR VIEȚII UNIVERSITARE Asist. Ion DELEANU) președintele U.R.S. din Centrul uni­versitar Cluj Actualul an universitar desfășurîndu-se într-un cadru social-istoric cu semnificații majore, va constitui, fără îndoială, un mo­ment hotărîtor în amplificarea componen­telor calitative ale procesului instructiv-e­­ducativ, în optimizarea realizării deziderate­lor învățămîntului superior. Studențimea clujeană este din nou beneficiara unor remarcabile obiective materiale ce au sem­nificația mărturisită a atenției și prețuirii de care se bucură din partea Partidului Comunist Român. S-au amenajat noi spații de învățămînt, s-a înființat secția de arhitectură în cadrul Institutului Politehnic, s-au reamenajat la­boratoarele și s-au dotat cu aparatura ne­cesară, s-au recondiționat amfiteatre, săli de proiecte, de cursuri și seminarii. Prin darea în folosință a încă două cămine stu­dențești și a unei cantine, s-a mărit ca­pacitatea de căminizare cu încă 920 de locuri, iar număru­l de locuri în cantine cu încă 3 000. Alăturat acestor investiții materiale sunt preconizate măsuri menite să sporească conținutul calitativ al întregului proces instructiv-educativ, măsuri ce sunt rezulta­tul receptării depline a unor cerințe for­mulate de către asociațiile studențești. Pe lângă îmbunătățirea formelor inte­grării rapide și depline a studenților din anii I în munca și viața universitară, se are în vedere întărirea valorii politice a contractelor încheiate cu acești studenți, ca momente ferme ale legămîntului față de societate, ca momente ale raportării conștiente la investițiile materiale și spi­rituale făcute de societate pentru formarea fiecăruia. In scopul lărgirii și adîncirii democra­ției universitare, se va spori numărul re­prezentanților studenților în consilii și senate. Nu sîntem, deci, în pr­ezența unei reconsiderări cantitative a structurii orga­nelor colegiale, ci a unei măsuri chemată să sporească competența și eficiența siste­mului reprezentativ al consiliilor și sena­telor. Tocmai din acest motiv va trebui să se determine și să se înțeleagă riguros ceea ce aș numi „platforma reprezentării“. In condițiile actuale, cînd sîntem în pre­zența unui imens volum informațional, cînd specializarea a devenit un concept de mare generalitate, se va reintroduce o­bligativitatea studierii limbilor străine, măsură ce va avea puternice și largi con­secințe pozitive nu numai în asigurarea competenței viitorilor specialiști, ci și pe planul formației lor culturale. Tot astfel, lărgirea anei cursurilor facultative și așe­zarea mai elastică a opțiunii în alegerea acestora, prevenirea paralelismelor și a suprapunerilor între diverse discipline — fără a impieta însă interferența obiectivă a științelor — asigurarea caracterului de „pr­elegere“, și nu de „lecție“, în expuneri­le de la cursuri și înlăturarea spiritului speculativ ce predomină în unele prele­geri, reducerea ponderei disciplinelor cu caracter descriptiv și istoric în favoarea obiectelor de specialitate, așezarea mai temeinică a activității de reciclare a cadre­lor de specialitate și a cadrelor didactice, adaptarea continuă într-un proces firesc de modernizare și actualizare, nu numai a planului de învățămînt ci și a programe­lor, sînt de asemenea coordonate hotărî­­toare ale actualului an universitar. Pornind de la necesitatea apropierii va­lorilor promovate de școală de cele pro­movate de societate, adică necesitatea cu­noașterii nu numai a „modelului ideal“ ci și a „modelului real“, sunt în studiu o sea­mă de soluții din car­e aș aminti: recon­siderarea globală a sistemului practicii în producție și integrarea ei ca un element component al procesului de învățâmînt, integrarea mai rapidă și mai deplină a absolvenților în problematica activității practice, reducerea ponderii prelegerilor în favoarea lucrărilor de laborator și a seminariilor, participarea la activitățile de asistență tehnică și economică a între­prinderilor, antrenarea practicienilor la prelegeri, economizarea și materializarea învățămîntului, dezvoltarea unor ramuri moderne ale acestuia. Pentru prevenirea unor suspiciuni de subiectivism sau chiar voluntarism se va reașeza sistemul de examinare a cunoștin­țelor prin observarea activității din între­gul an de studii și nu numai prin prisma „dialogului“ final prilejuit de examen. Pornind de la ideea că învățămîntul nu este numai cadrul de formare a valorilor, dar și de selecție și ierarhizare a acestora, posibilitatea repetării unui an de studiu va fi limitată la numai doi ani. în fața unui asemenea tablou rolul și responsabilitatea asociațiilor studențești sunt considerabil majorate. Principalele coordonate ale asociațiilor studențești în cursul acestui an universitar sînt întărirea politico-organizatorică a organizațiilor, în­tărirea răspunderii personale și colective, întărirea spiritului de atitudine, sporirea contribuției ln realizarea dezideratelor procesului de învățămînt. Adela WGHE studentă anul I, Filologie „VIRSTĂ MARE, IATĂ—HE”! Am trecut și azi pe-acolo. Regăsesc fie­care emoție, fiecar­e încredere de a-mi în­credința visele unui prag, dintr-o dată atît de familiar. Știu că în ziua aceea, ultima a exame­nului, ploua. O ploaie care prevestea un început și totuși o continuare. Pentru pri­ma dată am îndrăznit să-mi spun: „stu­dentă“. L-am rostit cu un fel de teamă, strînsă într-o lacrimă rebelă, cu un gînd sfios, cu toate zilele unei seri împlinite» Apoi, a urmat zborul... „Vîrstă mare, iată-ne“! Și toamna, toamna cînd vine? Am îndrăznit să-mi vî­ntur pașii prin parc. Am adunat castane, am descojit castane, am uitat castanele în drum... toamna, toamna cînd vine? „— Da, o să merg să mă înscriu și poate 1 octombrie îmi va părea mai aproape“. Am stat pe o bancă­ lingă un­ nume am stat. De fapt, nu mai este mult pînă la toamnă. . . îmi rămîn niște zile ale mele, e totuși bine, fiindcă-mi ajung degetele să le nu­măr, niște zile cu iz de toamnă, și ră­­mr­în cu ele și cu palmele mele pline de așteptare. Prof. Constantin DAICOVICIU

Next