Făclia, ianuarie-martie 1971 (Anul 25, nr. 7510-7584)
1971-02-25 / 7555. szám
PAGINA 2 FĂCLIA \ Cuvintarea la Consfătuirea de lucru a conducătorilor NICOLAE CEAUȘESCU centralelor industriale celorlalte (Urmare din pag. la) sector să treacă rapid la specializare. Nu doresc să mă refer în mod concret la nici un fel de centrale, deși am vizitat în ultimele luni multe întreprinderi și am discutat cu mulți dintre dumneavoastră. Trebuie să spun însă că ne mișcăm destul de încet în această privință, că există încă rețineri; fiecare conducător de întreprindere vrea să dovedească că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese sau subansamble și că nu este nevoie să aștepte să i se livreze o centrală sau alta specializată în realizarea unor asemenea produse. Or, a continua în felul acesta, înseamnă a lucra meșteșugărește! Și nu se poate merge așa mai departe! Construcția de mașini trebuie să fie, prin excelență, modern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în construcțiile de mașini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, într-adevăr, să asigurăm produselor noastre un nivel tehnic ridicat, și competitivitate pe scară internațională. Nu mă mai refer la celelalte ramuri pentru că problemele specializării se pun în mod diferit, deși în această consfătuire unii tovarăși au vorbit despre felul în care se acționează în această privință în industria ușoară. Problema specializării trebuie, într-adevăr, să o tratăm în mod diferențiat, de la ramură la ramură, îndeosebi este necesar să acordăm, în această privință, atenția principală construcțiilor de mașini și, plecînd de aici, să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ramuri. In ce privește activitatea de cercetare și proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut pași însemnați înainte, am obținut o serie de rezultate bune. In cincinalul care a trecut am creat un mare număr de institute și centre de cercetare. In sectorul construcțiilor de mașini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute și centre de cercetare. Consider că acesta este un lucru bun, așa cum apreciez ca pozitiv faptul că aceste institute și centre funcționează îndeosebi pe lingă unitățile productive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a activității de cercetare și proiectare cu producția. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sunt în acest domeniu de activitate. Doresc însă să subliniez că va trebui să acordăm o atenție mai mare cercetării și proiectării, în special în ramura construcțiilor de mașini, unde introducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaște că în această ramură, într-un interval de 6-7 ani apar noi tehnologii, noi motoare și utilaje, noi mașini și, dacă nu ținem pasul, nu vom putea fi competitivi pe piața internațională, nu vom putea înzestra economia națională cu tehnica modernă, avansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenție activității de cercetare din această ramură, introducerii cît mai rapide în producție a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil și pentru celelalte ramuri de activitate — pentru chimie, metalurgie, industria minieră, industria ușoară și alimentară, în raport cu specificul și caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un institut minier-cărbune și există 3 centrale industriale ale cărbunelui nu va trebui să înființăm pentru fiecare din ele cîte un institut. Desigur, o dată cu dezvoltarea activității de cercetare în institute este necesar ca și în unitățile productive să sporească preocuparea pentru aplicarea rezultatelor cercetării, perfecționarea continuă a producției, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere necesitatea unei coordonări a cercetării științifice spre a nu risipi forțele și a folosi mai bine atît cadrele, cit și mijloacele tehnice, materiale și financiare și a obține mai rapid soluționarea unor probleme tehnico-științifice pe care le ridică dezvoltarea producției, progresul general al întregii țări. De altfel, acesta a fost scopul înființării, la timpul respectiv, a Consiliului Național al Cercetării Științifice. Problema coordonării cercetării pe ministere și chiar pe economie, pe întreaga țară, este deci o stringentă necesitate. Asigurînd această coordonare nu înseamnă că știrbim sau împiedicăm în vreun fel dezvoltarea activității de cercetare care se desfășoară jos, în institute și unități productive. Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea științifică în creația de bunuri materiale, în perfecționarea producției și a întregii noastre activități, va trebui să acordăm în permanență o atenție deosebită acestui sector; este necesar să ne preocupăm de organizarea institutelor și centrelor de cercetare acolo unde ele sunt cel mai necesare pentru a asigura introducerea rapidă a noului în producție, fără însă a merge la uniformizare. Să ținem seama în această privință de specificul fiecărei ramuri și să asigurăm o coordonare cît mai unitară a activității, fără ca aceasta să însemne neapărat o centralizare a muncii de cercetare. S-a vorbit aici despre calitatea produselor. Cred că pentru noi toți este clar că, dacă vrem să pătrundem cu mărfurile noastre pe piața internațională, dacă dorim să dezvoltăm economia națională la nivelul tehnicii mondiale trebuie să acordăm o atenție deosebită problemei calității întregii noastre activități. Nu vreau să dau nici un exemplu în această privință, dar consider că această problemă trebuie să stea permanent în atenția tuturor centralelor, a tuturor unităților noastre de producție. Pînă la urmă, calitatea nu o hotărăște controlul de calitate, ci activitatea practică, concretă a fiecărui muncitor, maistru, inginer, a tuturor acelora care lucrează nemijlocit în procesul de producție. Este necesar să luăm asemenea măsuri încît să facem ca din unitățile noastre să nu mai iasă în nici un fel produse necorespunzătoare. Numai cînd vom reuși ca aceasta să devină o cauză generală a întregului colectiv, atunci vom realiza în mod corespunzător problema calității. O altă latură importantă a activității centralelor noastre este asigurarea desfacerii produselor. Am mai spus și cu alt prilej că procesul de producție se termină numai o dată cu vînzarea produsului, fie în țară, fie în străinătate, cu încasarea contravalorii lui și deci cu crearea condițiilor pentru reluarea ciclului de producție. Noi considerăm că problema desfacerii produselor trebuie rezolvată pe centrală. Din acest punct de vedere este necesar ca unitățile din cadrul centralelor să fie înrucîtva degrevate de asemenea sarcini, fără însă a considera că ele nu trebuie să se mai preocupe deloc de felul cum se vinde produsul lor pe piață. Dar cel care trebuie să realizeze desfacerea producției este centrala; ea trebuie să realizeze vînzarea, atît în țară, cît și în străinătate. Am mai discutat această problemă la consfătuirea privind activitatea de comerț exterior și nu doresc să insist asupra ei. In cadrul consfătuirii s-a vorbit mult de problema aprovizionării tehnico-materiale. Această problemă constituie, de asemenea, o sarcină importantă ce revine centralelor, care trebuie să realizeze aprovizionarea tehnico-materială a tuturor unităților de producție din cadrul lor. In legătură cu această problemă s-au făcut aici multe propuneri juste, în special pentru îmbunătățirea proiectului de lege care se pregătește, pentru ridicarea rolului și răspunderii departamentului aprovizionării din cadrul C.S.P. în asigurarea bunei aprovizionări tehnico-materiale. Desigur, în domeniul aprovizionării tehnico-materiale se pun multe probleme. O bună aprovizionare începe în primul rînd cu o planificare corespunzătoare. După cum se știe, noi am realizat și chiar am depășit, an de an, planul de producție. Aceasta înseamnă că, pînă la urmă, am avut o balanță bună de materii prime și materiale. Avem stabilite norme de consum, ■ dispunem de stocuri de materiale, atît pentru producție, cît și de rezervă. Unele stocuri sînt corespunzătoare, altele, se spune, că sînt încă mici , dar totuși sunt. Există norme precise care stau la baza stabilirii programului de activitate din unitățile de producție. Atunci de unde intervin totuși unele neajunsuri în aprovizionarea tehnico-materială a procesului de producție? După părerea mea, lipsurile în domeniul bunei aprovizionări tehnicomateriale rezidă în primul rînd în nerespectarea contractelor, în nelivrarea la timp de către unitățile producătoare a materialelor, subansamblelor sau produselor contractate cu alte întreprinderi. Deși n-aș fi vrut să dau nici un exemplu, doresc totuși să arăt că centrala de vagoane a întâmpinat mari greutăți în realizarea sarcinilor de plan datorită faptului că alte întreprinderi, cu care avea contracte de cooperare, nu s-au livrat la timp boghiurile necesare. Asemenea situații am întîlnit și în legătură cu alte produse. Or, numai asigurînd livrarea promptă, fără întîrziere a produselor contractate vom contribui la buna organizare și desfășurare a producției! Deci problema este de a introduce ordine în planificarea noastră, de a asigura executarea la timp a comenzilor contractate. Eu înțeleg că am putea avea greutăți — și cîte o dată avem — cu produsele care întîrzie să ne vină din import, deși nici în această privință n-ar trebui să întâmpinăm dificultăți pentru că noi tot am alocat și alocăm banii necesari pentru importuri. Cîte o dată însă aceste importuri ne costă mai scump pentru că nu le contractăm la timp. Deci problema principală care se pune în legătură cu desfășurarea susținută, ritmică a procesului de producție, cu buna aprovizionare tehnicomaterială este realizarea unei planificări judicioase, introducerea unei ordini desăvîrșite în livrările de produse dintre întreprinderi. Consider că în această privință, departamentului aprovizionării din C.S.P., ca și ministerelor le revin încă sarcini mari, pînă cînd centralele vor prelua bine toate atribuțiunile ce le au. Avem cazuri cînd chiar între unitățile din cadrul aceleiași centrale, depizînd deci de același director de centrală, nu se realizează la timp livrările diferitelor materiale sau subansamble. De aceea, consider că această problemă trebuie să preocupe în mod deosebit centralele, să fie luate măsuri hotărîte pentru a pune ordine în această privință, deoarece de aceasta depinde desfășurarea normală a activității de producție și, în bună măsură, calitatea propriu-zisă a produselor. In atribuțiile unităților cu statut de centrală, un loc important îl va avea întocmirea planului de producție. Cînd s-a trecut la organizarea centralelor s-a pornit de la considerentul că ele trebuie să fie de fapt titularul de plan — asigurînd, firește, ca fiecare întreprindere componentă să participe și să-și spună părerea la stabilirea sarcinilor de plan ce-i revin. Centrala este unitatea cu care lucrează planificarea, ministerul, finanțele și toate organismele noastre economice! Pornind de aici trebuie să stabilim atît mijloacele, cît și organizarea corespunzătoare, pentru ca centralele să cunoască bine capacitățile de producție pe care le au și, în concordanță cu ele, cu sarcinile generale puse de partid și guvern, să-și întocmească planul. In legătură cu aceasta doresc să mă refer în continuare la problema indicatorilor de plan. Desigur, pot fi mai mulți sau mai puțini indicatori, pentru oricine însă care va conduce producția, pentru orice conducător de centrală, cunoașterea unui număr foarte mare de indicatori este o necesitate. Fie că vom cuprinde sau nu acești indicatori în planul de stat, centrala nu se va putea lipsi de ei, fiindu-i absolut necesari pentru a asigura o conducere științifică și cu bune rezultate a activității economice. Poate oare cineva să nu cunoască ce produce și pentru cine, ce sortimente realizează, atît în unități fizice, cît și valoric? Poate cineva să nu prevadă de unde și cum se aprovizionează, ce materiale îi sunt necesare pentru sortimentele pe care le produce? Poate cineva să nu stabilească cu cine va coopera spre a realiza produsul respectiv? Poate să nu știe cu ce număr de muncitori va realiza planul, cîți ingineri îi trebuie în proiectare, cîți în cercetare și în producție? Care conducător de centrală se poate angaja realmente să conducă activitatea economică fără să cunoască acești indicatori de bază? Cu toții cunoaștem că forța hotărîtoare în producție este omul, îndeplinirea planului depinde într-o măsură decisivă de felul cum asigurăm și formăm cadrele necesare. Se știe că pentru a pregăti un inginer este nevoie de 5 ani de zile. Necesarul de cadre trebuie deci cunoscut și prevăzut cu mult înainte, spre a ști unde să formăm aceste cadre, ce să facem în acest scop. De asemenea, ca să pregătim muncitori calificați trebuie să știm dinainte cîți ne trebuie, ce școli dezvoltăm pentru aceasta. Deci problema stabilirii de indicatori preciși în legătură cu asigurarea și folosirea forței de muncă nu este o simplă formalitate, ci reprezintă o necesitate stringentă pentru o conducere eficientă a economiei! Aș putea, desigur, să mă refer și la alți indicatori. Ne gîndim ca, intr-adevăr, în planul central să avem mai puțini indicatori, dar nu vom scuti cu nimic centralele să aibă un număr foarte mare de astfel de indicatori. Nu putem conduce economia, activitatea de construcție socialistă, lăsînd ca fiecare unitate să procedeze cum dorește în acest domeniu hotărîtor. Noi construim în mod planificat — și trebuie să asigurăm o repartiție cît mai judicioasă a forței de muncă în diferitele sectoare de activitate. Totodată, trebuie să veghem la folosirea rațională a acestor forțe, să creăm condiții de lucru pentru toți oamenii muncii. In acest spirit trebuie privită problema asigurării și formării cadrelor — nu ca un indicator în plus sau în minus. Firește, unii ar putea spune că aceasta înseamnă evidență mai multă. Da tovarăși! De aceea ne și preocupăm să introducem un sistem cît mai modern de evidență. Folosim mașini de calcul spre a putea ca, într-adevăr, simplificînd munca oamenilor, să realizăm o evidență bună și la timp. Fără o asemenea evidență nu se poate conduce economia! Fiecare din conducătorii de centrală va trebui să introducă o disciplină de fier în această privință. Eu rog pe conducătorii centralelor să înțeleagă că trebuie să acorde o atenție deosebită tuturor problemelor care țin de o bună planificare; să nu caute să fugă de ele sub motiv că „o să le rezolve alții“. S-au ridicat aici și unele probleme financiare; nu aș dori să insist prea mult asupra lor. Noi pornim de la faptul că centrala trebuie să răspundă de întreaga activitate economico-financiară a unităților în subordine. Legătura între buget, bancă și unitățile de producție este centrala; ea trebuie să aibă o evidență generală a beneficiilor și să se verse la buget, indiferent unde se realizează aceste beneficii. Centrala trebuie să cunoască și să urmărească indicatorii financiari, să știe cum se realizează beneficiile și ceilalți indici de către toate unitățile din cadrul său; ea centralizează rezultatele obținute în realizarea acestor indicatori și din dispoziția ei se fac toate repartițiile, stabilindu-se atît ceea ce rămîne la întreprinderi și centrală, cît și ceea ce se varsă la buget în conformitate cu prevederile legii. Va trebui să examinăm o serie de propuneri care s-au făcut aici privind lăsarea unor fonduri la dispoziția centralelor, dar procedînd la o redistribuire a acestora și asigurînd un control unitar asupra folosirii și cheltuirii lor, tocmai spre a întări rolul și atribuțiunile acestor unități în conducerea activității economice. De altfel, în ce privește investițiile, în afară de anumite cazuri, cea mai mare parte se fac prin centrală. Este adevărat că aceasta implică anumite obligații, dar, nu, vom renunța niciodată la acest sistem și nici la controlul respectiv. Centralele au astăzi dreptul să avizeze investiții pînă la 30 de milioane, desigur, în conformitate cu legile în vigoare. Dar poate oare cineva, atunci cînd realizează o lucrare de investiții, să renunțe la întocmirea unui proiect sau să nu supună proiectul respectiv spre avizare și control? Nimeni nu poate pretinde acest lucru! Altceva este însă de a simplifica, eventual, unele faze de realizare a investiției cum, de altfel, au făcut unele centrale care și-au elaborat proiectul, și au executat, în cadrul planului general, lucrările respective, fără să mai apeleze la proiectanți și chiar la constructori din afară. Considerăm că aceasta este o practică bună pe care am recomandat-o și o recomandăm. Am constatat că aceste centrale au executat o serie de lucrări mari cu aproape 50 la sută mai ieftin decît dacă le-ar fi realizat prin întreprinderile specializate ale Ministerului Construcțiilor Industriale, care în general lucrează bine, dar foarte scump. Deci, asemenea atribuții și sarcini rămîn la centrale — și trebuie să le întărim în conformitate cu legile și cu normele generale care guvernează economia noastră. Pe drept cuvînt câțiva tovarăși au ridicat aici problema unei mai bune cooperări directe între unitățile cu statut de centrală, însăși legea contractelor prevede o cooperare strînsă și o legătură permanentă între centrale — atît din cadrul aceluiași minister, cît și dintre centralele aparținînd unor ministere diferite — pentru a stabili împreună cum să rezolve anumite probleme, inclusiv cum pot coopera la realizarea unor obiective economice. O sarcină importantă a centralelor industriale este asigurarea pregătirii cadrelor și a reciclării acestora. De altfel, în legea supusă discuțiilor privind reciclarea cadrelor se prevede în mod expres această obligație a centralelor. Este de înțeles că centralele trebuie să se preocupe atît de formarea muncitorilor calificați, de promovarea lor în producție, cît și de asigurarea necesarului de cadre cu studii medii și superioare. Desigur, toate acestea trebuie să se facă în conformitate cu normele generale. In consfătuirea noastră s-au făcut cîteva propuneri în legătură cu unele derogări de la legile în vigoare privind promovarea în diferite funcții. Această problemă este destul de serioasă și ea trebuie tratată ca atare. Să avem în vedere că legile noastre privind stagiile în producție sunt unice pentru toată economia; a admite derogări de la ele ar însemna să nu soluționăm în mod corespunzător această problemă, să creăm posibilități ca în unele cazuri promovările să nu se facă în conformitate cu nevoile economiei și să se dea naștere la abuzuri și favoritisme în această privință. Există, într-adevăr, o problemă pe care noi o analizăm și va trebui s-o soluționăm în mod corespunzător — aceea a promovării de maiștri din rîndul muncitorilor de înaltă calificare. In general, trimitem în școlile de maiștri tineri de 18 ani și, la 21 de ani, după ce absolvă cursurile respective, le este greu să conducă producția, pentru că n-au avut înainte practica necesară ca muncitori. Va trebui să revedem această lege, să recrutăm pentru școlile de maiștri oameni cu practică în producție, să organizăm pregătirea lor corespunzătoare spre a căpăta cunoștințele necesare de organizatori și conducători ai producției. Desigur, acolo unde se va ivi necesitatea, și de la caz la caz, va trebui să admitem ca unii muncitori de înaltă calificare să poată fi promovați maiștri, urmînd ca între timp să frecventeze cursurile respective, pe care le avem de altfel organizate în toate întreprinderile. Aici se ridică și alte aspecte — legate de salarizare, de cointeresare, — pe care însă le vom analiza în mod special spre a soluționa cît mai bine această problemă. Este adevărat, noi am stabilit o oarecare corelație în ce privește salariul tarifar, dar nu este încă suficient de bine rezolvată problema legării mai strînse a veniturilor maistrului de rezultatele obținute de secția sau atelierul de producție pe care acesta îl conduce. Va trebui să studiem această problemă și să o soluționăm în mod corespunzător. Dar, pornind de aici, nu putem extinde aceste derogări la ingineri, la cercetători și așa mai departe, decît în limitele și în cazurile prevăzute în lege pentru categoriile respective. Astăzi există totuși un număr suficient de cadre cu studii superioare și medii și n-am putea spune că nu avem posibilitatea să acoperim toate sectoarele cu oameni avînd stagiul corespunzător. Desigur, sînt și unele mici excepții cînd, de la caz la caz, se dau aprobările necesare. In general,însă, sîntem astăzi în situația să putem spune că nu este necesar să apelăm la derogări de la prevederile legii pentru a acoperi nevoile de cadre ale unor sectoare. In continuare doresc să atrag atenția asupra unei probleme pe care o consider deosebit de importantă. Este vorba de preocuparea pe care trebuie s-o manifeste conducerile centralelor față de problemele sociale, de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale oamenilor muncii. Desigur, sunt organizații care au mare rol în această privință, dar și centralele, conducerile lor vor trebuie să urmărească îndeaproape ca prevederile privind realizarea creșterii veniturilor, îmbunătățirea condițiilor de lucru și măsurile pentru a asigura aceste condiții, precum și alte prevederi de ordin social să se realizeze cît mai bine. Avem în vedere ca, în acest cincinal, să ajungem, de la 27 000 de locuri în creșe, cît avem astăzi, la 80—100 000; aceasta va ajuta la rezolvarea în condițiuni bune a acestei probleme. Va crește numărul de cămine pentru copii, vom construi, de asemenea, un număr însemnat de locuri în cămine pentru tineret. Se prevede a se organiza cantine corespunzătoare, în raport cu necesitățile și cerințele oamenilor muncii. Avem un șir de prevederi în legătură cu rezolvarea altor probleme de interes social — la care m-am mai referit. In ce privește locuințele, cunoașteți că se prevede construirea a 500 000 de apartamente, dar probabil că această cifră va fi depășită; încă de acum am suplimentat cu 15 000 de apartamente planul de construcții de locuințe în Capitală. Dacă ne vom ocupa serios de realizarea la timp a tuturor acestor prevederi, vom obține progrese însemnate în soluționarea multora din problemele în care mai întîmpinăm astăzi unele greutăți. Firește nu se poate spune că în 5 ani vom rezolva total problema locuințelor, deoarece cerințele în acest domeniu cresc, oamenii care stau astăzi într-o casă mai modestă, mîine vor neapărat să se mute în alta mai mare — acesta este un lucru firesc; va trece încă mult pînă cînd vom putea spune că am asigurat un fond de locuințe care să satisfacă toate cerințele așa cum dorește fiecare. Dar prevederile pe care le avem în această privință trebuie urmărite și realizate în bune condițiuni. Consider că trebuie să ținem seama de o serie de propuneri formulate aici privind atribuirea fondurilor și mijloacelor materiale centralelor pentru a realiza asemenea prevederi cu caracter social — locuințe, creșe, cantine, cămine — asigurînd în felul acesta o legătură mai strînsă a salariaților cu întreprinderea respectivă. Așa cum am spus și la adunarea salariaților de la „23 August“, vom distribui și locuințele prin întreprinderi, vom face ca, prin dezvoltarea rețelei de creșe, de cămine și prin alte măsuri cu caracter social, salariații să se simtă mai strîns atașați de întreprinderea unde lucrează. Deci acesta va fi un factor care va întări propriu-zis rolul întreprinderilor, legătura lor cu masele de oameni ai muncii. Din acest punct de vedere consider că este bine să revedem și să lărgim atribuțiile centralelor și întreprinderilor. Nu am vorbit despre ministere pentru că despre ele am mai discutat și în alte împrejurări. Este însă clar că, o dată cu lărgirea atribuțiilor centralelor și întreprinderilor economice, se modifică și rolul pe care îl au astăzi ministerele. Ele vor trebui să renunțe la o serie de practici din trecut — cînd se ocupau de rezolvarea tuturor problemelor — să lase o mare parte din aceste probleme în răspunderea noilor organisme economice. In schimb, ministerele trebuie să acorde mai multă atenție problemelor conducerii generale, rezolvării lor unitare pentru toate sectoarele de care se ocupă. In felul acesta ele vor putea, într-adevăr, să aibă o privire de perspectivă, să acorde mai multă atenție problemelor introducerii noului, organizării unitare a cercetării și soluționării problemelor generale ale conducerii ramurilor respective. In concepția despre care am vorbit pînă acum, cresc foarte mult atribuțiile centralelor și întreprinderilor. Nu aș dori, însă, să rămînă cineva cu impresia că, luînd aceste măsuri, va trebui, în vreun fel, să nu mai asigurăm în continuare conducerea unitară, centrală a întregii activități economice. Nu este de conceput conducerea economiei într-un stat socialist fără o îndrumare unitară, fără a avea o privire de ansamblu! In acest sens, crește deosebit de mult rolul Comitetului de Stat al Planificării, al Ministerului de Finanțe, al organelor de sinteză în general. Desigur, ele nu vor trebui să intre într-un șir de probleme mărunte, dar a asigura o bună orientare și planificare a dezvoltării armonioase a tuturor ramurilor și sectoarelor de activitate — aceasta constituie o problemă esențială pentru progresul întregii economii naționale. Este, de asemenea, necesar să acționăm cu mai multă fermitate pentru simplificarea statisticii, a evidenței și, în general, pentru mai buna organizare a informaticii, — asemenea măsuri sunt esențiale pentru a asigura o conducere operativă, pentru rezolvarea în bune condițiuni a tuturor sarcinilor ce stau în fața unităților economice. In cadrul consfătuirii s-au ridicat și unele probleme în legătură cu transporturile: îmbunătățirea activității în transporturi trebuie să constituie o preocupare serioasă, deoarece este anormal ca, din pricina unor neajunsuri din acest sector, să creăm greutăți activității economice. Se știe că în această ramură există o dotare destul de satisfăcătoare și ar trebui deci să avem un transport bine organizat. Totuși, capacitățile de transport nu sunt utilizate cum trebuie, se pierde încă mult timp; în general, nu putem spune că transporturile au acționat cum trebuie pentru a asigura o bună aprovizionare și la timp a activității economice. In ce privește proiectele de legi dezbătute în consfătuire, sunt de acord cu majoritatea propunerilor care s-au făcut în legătură cu ele. Statutul ar trebui să fie un statut-tip, pentru că el nu poate să dea soluții și să fie aplicat unitar de toate unitățile; acest statut trebuie să oglindească cîteva prevederi generale, obligatorii, urmînd ca, pe baza lor, fiecare să-și adopte un regulament sau un statut propriu. Intr-adevăr, poate că unificarea acestor prevederi într-o singură lege ar fi binevenită. In ce privește legea privind aprovizionarea tehnico-materială, cred că sînt justificate propunerile care s-au făcut în legătură cu îmbunătățirea ei. Să prezentăm această lege o dată cu Legea planificării, care va trebui să fie gata în acest an. In general, sînt de acord că va trebui să elaborăm legile în așa fel încît să nu mai fie nevoie de instrucțiuni sau de hotărîri pentru aplicarea lor. De altfel am mai subliniat această problemă și în alte împrejurări. Legea însăși să constituie cadrul după care să se conducă fiecare în activitatea sa! Este necesar ca, pe baza discuțiilor din aceste zile, să trecem la măsuri pentru îmbunătățirea activității noastre. Trebuie să acționăm cu mai multă răspundere în luarea măsurilor, să asigurăm o mai mare stabilitate în organizarea activității de producție din întreprinderi. Să ținem seama de schimbul de experiență pe care l-am făcut în cadrul acestor discuții și să acționăm în mod corespunzător pentru îmbunătățirea în continuare a stilului și metodelor noastre de lucru. Trebuie să obținem o ridicare generală a nivelului de conducere al întregii activități, să facem ca toți conducătorii de centrale și de unități, toți activiștii din economie să acorde mai multă atenție îmbogățirii cunoștințelor lor profesionale, însușirii metodelor moderne de conducere spre a putea astfel să-și îndeplinească în cele mai bune condiții sarcinile deosebit de mari ce le revin. Datorită caracterului special al consfătuirii noastre din aceste două zile, în cadrul ei am vorbit mai puțin despre problemele practice ale activității de producție pe 1971. Nu aș dori să se înțeleagă însă prin aceasta că întorcîndu-ne acasă trebuie să ne ocupăm numai de problemele de organizare și să uităm esențialul — asigurarea realizării planului de producție. Vă sînt cunoscute prevederile noului plan cincinal 1971 —1975, întrucât le-am dezbătut în mai multe rînduri împreună cu întreprinderile, cu centralele și ministerele, cu activul de partid și de stat. Planul cincinal pune sarcini deosebite în ce privește dezvoltarea în ritm înalt a producției în toate ramurile, îmbunătățirea calității produselor, ridicarea calitativă a tuturor laturilor activității economice. Aceste sarcini, izvorîte din necesitatea de a asigura progresul multilateral al întregii societăți, sunt pe deplin realizabile. îndeplinirea lor cere mobilizarea intensă a energiilor și capacităților creatoare ale întregului popor, o muncă intensă și susținută în toate sectoarele de activitate. Realizarea tuturor sarcinilor trasate de Congresul al X-lea al partidului va apropia și mai mult țara noastră de statele cu economie dezvoltată, va crea noi condiții pentru creșterea în continuare a veniturilor tuturor oamenilor muncii de la orașe și sate, a salariului real, a cheltuielilor social-culturale, pentru ridicarea generală a nivelului de trai al poporului — țelul suprem al întregii politici a partidului și statului nostru. Anul 1971 este hotărîtor pentru îndeplinirea întregului cincinal. Rezultatele obținute în primele două luni din acest an — în industrie, în construcții și în celelalte ramuri — ne îndreptățesc să apreciem că planul pe 1971 a fost pregătit în condiții bune, că am pășit cu succes în noul cincinal. Sîntem încredințați că centralele industriale, toate unitățile din economie vor dezvolta aceste succese, vor munci neobosit pentru înfăptuirea tuturor obiectivelor și sarcinilor prevăzute în noul plan cincinal. Tot ceea ce am discutat în consfătuire, problemele pe care le-am abordat, trebuie să ne ajute să asigurăm îndeplinirea în cele mai bune condițiuni a sarcinilor de producție. Eu rog pe toți tovarășii să ia măsurile necesare pentru a face ca planul pe acest an să fie îndeplinit în întregime și în cele mai bune condițiuni. Să asigurăm realizarea investițiilor planificate și darea în folosință la termen a tuturor capacităților — <â, în această privință, cu cît vom putea să devansăm mai multe capacități, cu atît va fi mai bine din toate punctele de vedere. Să realizăm, de asemenea, prevederile privind exportul, care trebuie să constituie o sarcină esențială pentru toate unitățile de producție! In acest context, doresc să subliniez încă o dată rolul deosebit de important pe care îl au organele sindicale în soluționarea tuturor problemelor care s-au ridicat aici. Sindicatele trebuie să ia parte mai activă la întreaga muncă de îmbunătățire a activității generale a centralelor industriale și unităților economice, la realizarea în condiții optime a tuturor sarcinilor de plan pe acest an. Totodată doresc să relev și cu acest prilej rolul însemnat ce revine în această privință comitetelor județene și organizațiilor de partid. Cred că nu trebuie să mai repet că este necesar ca secretarul de partid să participe, cu toate drepturile și obligațiile, în comitetul de direcție, deci să-și asume și răspunderea pentru hotărîrile care se iau. Autoritatea lui va depinde de felul cum va munci; trebuie, însă, să-i fie clar fiecărui că autoritatea se cîștigă nu stînd în afara problemelor, ca observator, ci numai pătrunzînd în miezul lor, acționând pentru rezolvarea corespunzătoare a acestora și unind în acest scop toate forțele întreprinderii, ale comuniștilor și oamenilor muncii. Dacă nu va face acest lucru, nu va avea autoritate în întreprindere și, în consecință, va trebui, probabil, ca organizația de bază să-și aleagă ca secretar un tovarăș care realmente este în stare să conducă această activitate. Așa cum, de altfel, se va întîmpla cu oricine, inclusiv, cu directorul care nu va lucra bine și își va pierde autoritatea. Și, după cum am spus mai înainte, această autoritate se creează și se păstrează acționînd hotărît pentru soluționarea corespunzătoare a diferitelor probleme care se ridică în activitatea întreprinderii respective. Numai atunci vom avea buni secretari de partid, buni directori, cadre bune, cu autoritate (Aplauze prelungite). In încheiere, doresc să-mi exprim convingerea că lucrările consfătuirii au contribuit la o mai bună înțelegere a rolului și sarcinilor noilor organisme economice, că pe baza lor se vor lua măsuri concrete pentru îmbunătățirea activității în toate sectoarele economiei. Iată de ce doresc să urez tuturor celor prezenți aici, conducerilor tuturor întreprinderilor și unităților cu statut de centrală, precum și salariaților lor noi succese în realizarea sarcinilor puse de Congresul al X-lea al partidului pentru dezvoltarea economică și socială a patriei, pentru perfecționarea producției de bunuri materiale și spirituale, pentru creșterea nivelului de bunăstare și civilizație a întregului nostru popor. " , Vă doresc tuturor multă sănătate și fericire! (Aplauze puternice, prelungite). unități cu statut Uzina Tehnofrig Cluj: Separatoare de lapte de 5 000 litri pe oră i *