Familia, 1983 (Anul 119, nr. 1-12)
1983-01-01 / nr. 1
_ FAMILIA ________________________________ _ __________________________________________________ DIN FONDUL DE AUR AL GÎNDIRII REVOLUȚIONARE, GÎNDIREA FILOZOFICA REVOLUȚIONARA A PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI NICOLAE CEAUȘESCU Prin activitatea sa teoretico-filozofică, tovarășul Nicolae Ceaușescu a imprimat politicii Partidului Comunist Român un caracter profund dialectic, revoluționar, permanent novator, politică a cărei esență o constituie aplicarea creatoare a principiilor materialismului dialectic și istoric, a adevărurilor universal-valabile ale concepției despre lume și societate a clasei muncitoare la condițiile concrete, istorice și naționale, ale țării, răspunzînd în permanență necesităților practice de organizare și conducere a întregului proces al dezvoltării sociale socialiste a României în diferitele sale etape. Acele trăsături ale politicii partidului nostru se datoresc faptului că gîndirea secretarului său general se întemeiază pe o concepere profund dialectică a obiectului și statutului filozofiei materialist-dialectice și istorice, a funcțiilor acesteia în condițiile lumii contemporane și ale societății noastre, funcții radical diferite în raport cu alte teorii și concepții filozofice și social-politice, derivînd atît din caracterul propriu al procesului socioistoric de transformare socialistă a societăți, cît și din esența științifică, revoluționară, adînc prospectivă a acestei filozofii. In viziunea profund marxistă a tovarășului Nicolae Ceaușescu praxisul uman, acțiunea practică este punctul de pornire și, în același timp, scopul final al gîndirii teoretice, aceasta trebuind să ridice practica constructivă a noii societăți, pe noi trepte. Și tocmai această deschidere permanentă spre realitatea obiectivă, interconextantă esențială, genetică și funcțională, a practicului și teoreticului constituie sursa principală, condiția primară a capacității permanente de înnoire și îmbogățire a concepției materialist-dialectice și istorice și, totodată, a originalității și creativității partidului nostru în domeniul teoriei și practicii, a întregii gîndiri și activități a secretarului său general. Filozofia clasei muncitoare — arăta, pe această linie, tovarășul Nicolae Ceaușescu, încă la Congresul al IX-lea al partidului — este „o știință vie, care se dezvoltă și se îmbogățește necontenit, sintetizînd experiența istorică și concluziile dezvoltării sociale11. „Necesitatea imperioasă a înnoirii și dezvoltării continue11 a concepției materialist-dialectice și istorice, a socialismului științific rezultă — după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu — în primul rînd din funcția de „călăuză în acțiune“ a acestei teorii, ea trebuind să ofere forțelor sociale progresiste ale contemporaneității, clasei muncitoare în primul rînd, o orientare limpede în noile condiții social-istorice, deosebit de complexe, în soluționarea sarcinilor luptei revoluționare. Abordarea noilor probleme ale luptei revoluționare, în special ale construcției socialiste în condițiile istorice concrete diferite de la o țară la alta, nu se poate realiza decit într-un spirit creator, ceea ce impune cerința „prelucrării de sine-stătătoare a teoriei, a tezaurului adevărurilor fundamentale ale marxismului tocmai în procesul aplicării lor, deoarece această teorie nu ne oferă11, după cum arată tovarășul Nicolae Ceaușescu „decît principii călăuzitoare, care se aplică în mod diferit de la o țară la alta11. Orice copiere a vreunui model teoretic sau transpunerea mecanică a principiilor și adevărurilor generale, orice ignorare a condițiilor și particularităților concrete proprii, a cerințelor etapei date a luptei revoluționare pot aduce prejudicii, în primul rînd de ordin practic. In acest context demonstrativ, tovarășul Nicolae Ceaușescu face numeroase referiri la pozițiile marilor teoreticieni ai proletariatului — Marx, Engels, Lenin — care, evidențiind spiritul revoluționar, creator al concepției elaborate de ei, au avertizat că tezele teoretice ale socialismului științific nu trebuie privite ca ceva imuabil, date odată pentru totdeauna, ridicîndu-se ferm împotriva oricăror încercări de prezentare a teoriei ca o dogmă, ca un adevăr prestabilit, transcendent, întemeietorii socialismului științific au considerat întotdeauna teoria revoluționară drept o călăuză în acțiune, un instrument de luptă, cerînd îmbogățirea ei în raport cu schimbările neîntrerupte ale vieții, ale practicii luptei sociale, ale cunoașterii umane. „Nu de înnoire trebuie să ne temem, ci de stagnare în gîndire, de păstrarea formelor învechite! Pericolul pentru socialism nu constă în căutarea noului, ci în păstrarea vechiului! Iată de ce, fiind comuniști, fiind revoluționari, trebuie să ne preocupăm de a găsi mereu noi forme democratice de conducere, de a înlătura tot ceea ce este vechi, ceea ce nu mai corespunde cerințelor actuale de dezvoltare, ce poate deveni o frînă în participarea maselor populare, a poporului în conducerea întregii societăți11. Acest spirit revoluționar, creator în domeniul teoriei — independent de domeniul concret al relațiilor sociale pe care le vizează — a fost reafirmat de către tovarășul Nicolae Ceaușescu cu toată tăria în Raportul prezentat Conferinței Naționale a P.C.R. din 16—18 decembrie 1982, reluînd concluziile profundelor analize teoretice realizate în Expunerea la plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1-2 iunie 1982: „Să pornim cu hotărîre de la necesitatea înlăturării a tot ce este vechi, perimat și nu mai corespunde noii etape de dezvoltare, să facem drum noului, înlăturînd concepțiile dogmatice, ideile preconcepute, tezele care, așa cum se spune, și-au trăit traiul". A fi revoluționar — după cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu în altă parte — înseamnă a fi un explorator îndrăzneț și experimentat al drumului nou pe care îl deschide omenirii socialismul și comunismul, un vizionar cutezător al zilei de mîine, pornind de la realitățile și cerințele arzătoare ale zilei de azi, precum și de la concluziile, generalizate pe plan teoretic, ale experienței de ieri și de azi. Procesul de îmbogățire și înnoire a teoriei devine, în viziunea secretarului general al partidului nostru, „o necesitate imperioasă a luptei pentru transformarea progresistă a societății, pentru înarmarea clasei muncitoare, a forțelor înaintate de pretutindeni în vederea făuririi unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră 11; cu o altă expresie, acest proces este o „lege a dezvoltării“ proprie concepției filozofice materialist-dialectice și istorice, a teoriei revoluționare a clasei muncitoare, care nu privește doar forma, ci și conținutul ei: această lege „a fost și rămîne împrospătarea neîncetată a esenței sale din izvorul gîndirii și cunoașterii universale, din cuceririle tuturor științelor, din experiența socială inepuizabilă și în continuă amplificare a societății omenești11 (subl. ns. — Gh. E.). „Numai în felul acesta filozofia clasei muncitoare va putea să acționeze in sensul afirmat de Marx — de a nu se rezuma la a explica lumea, ci de a contribui la transformarea ei. „Căci funcția transformatoare a acestei filozofii este fundamentală, ea o distinge de alte concepții filozofice, transformînd-o efectiv într-un element al practicii"; corelația teoretic-practic a fost astfel pusă de către tovarășul Nicolae Ceaușescu în datele obiective ale principalului izvor de înnoire și continuă îmbogățire a fondului de idei al filozofiei marxiste, asigurîndu-i permanenta deschidere spre realitate, caracterul de adevăr obiectiv al tezelor și principiilor sale. Pe baza unei analize științifice, profund realiste a contradicțiilor și a disfuncționalităților apărute în procesul rapid al devenirii noastre, documentele Conferinței Naționale în primul rînd Raportul prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu, au fundamentat teoreticnecesitatea realizării unei unități dialectice superioare, a unui nou echilibru al tuturor laturilor, elementelor sistemului social socialist din țara noastră. Cerința teoretică esențială a unui examen permanent al realității, al confruntării continue a teoriei cu practica constructivă a noii societăți — în vederea fundamentării științifice a acțiunii sociale, este, de altfel, implicată organic în teza teoretică metodologică fundamentală a dialecticii materialiste, — analiza concret istorică, a generalului prin particular. Secretarul general al partidului nostru a subliniat, în numeroase pagini ale operei sale, caracterul obiectiv necesar al unității dialectice, a interacțiunii generalului cu particularul, rolul și ponderea specificului, ale particularului în procesul istoric contemporan, în conștiința socialistă, fapt care impune aplicarea creatoare a teoriei revoluționare la condițiile concrete. Tovarășul Nicolae- Ceaușescu, în Expunerea la plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1—2 iunie 1982 sublinia: — „Practica construcției socialiste atestă cu putere de netăgăduit că făurirea socialismului trebuie să se bazeze atît pe legitățile generale, cît și pe realitățile economice, sociale, istorice și naționale ale fiecărui popor, ale fiecărei țări. Orice nesocotire a legităților și principiilor generale socialiste poate aduce mari daune și pune chiar în pericol construcția socialistă, dar, tot astfel, nesocotirea realităților, aplicarea unor modele sau șabloane care nu țin seama de aceste realități, pot provoca mari greutăți, punînd în pericol însăși dezvoltarea socialistă a țării". Practica socială a ridicat și ridică noi probleme, care cu răspunsuri concrete, a impus noi forme și metode în lupta revoluționară, în construcția noii societăți, elaborarea unor noi concepte; un partid este cu adevărat revoluționar numai în măsura în care își asumă aceste sarcini, cînd este receptiv față de nou și adoptă o atitudine teoretică și practică creatoare, aducîndu-și astfel o contribuție proprie la îmbogățirea experienței comune, a teoriei revoluționare. Un exemplu concret al acestei atitudini străine de orice interpretări dogmaticeîl constituie îndemnul adresat de tovarășul Nicolae Ceaușescu tuturor lucrătorilor din domeniul ideologic de a-și însuși spiritul creator, novator al documentelor partidului nostru — exemplu de marxism creator — în studierea și interpretarea fenomenelor care au loc în lume, și nu în sensul învățării pe de rost a unor teze, a însușirii lor mecanice, astfel încît acest studiu să-i „înarmeze în munca practică, să-i ajute în dezvoltarea gîndirii revoluționare, a capacității de înțelegere a realității, să le stimuleze pasiunea revoluționară pentru nouri. Totodată, această deschidere permite un dialog activ cu alte concepții filozofice, cu alte curente de idei — teză care a fost cultivată consecvent de către partidul nostru, ca un principiu al întregii sale activități și aplicat în practica relațiilor internaționale, în întreaga activitate teoretico-ideologică din țara noastră. Așa cum subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu, concepția noas ă Pictură de Zamfir Dumitrescu l’RAREA MEA Urarea mea, cîntînd, se-ndreaptă spre-al patriei stegar cinstit, căci orice an al Lui e-o treaptă spre comunismul olar zenit. Și iată timpul cum desfată acele sere de puteri ce urcă-n secol și ne-arata șaizeci și cinci de primăveri Căci timpul l-a condus cu sine spre-un astru fără de apus, — cum și destinul spre mai bine pe culmi de glorie în sus. In pace și în fericire cu sete de desăvîrșit. — Prin patrie și omenire cuvîntul Lui s-a auzit. In inimă și-n cuget sună cuvintul-verb cu clar ecou, — din lauri împletind cunună poporului român — erou. Al. MAGEREANU