Familia, 1867 (Anul 3, nr. 1-50)
1867-03-26 / nr. 13
151 pe fatia lui inea se vedeau întipărite cele mai grave dureri, ca o statua incinsa in doliu statea si elu la catafalculu funebralu . . . nu graia nemica, nu potea vorbi o singura voce de mangaiare........... cine lu va mangaia si pre dinsulu? . . . numai tatalu celu de susu mangaia pre cei intristati . . . cuvintele oameniloru numai conturba dorerile, dar’’ nu le indepartéza . . . Trecură vre-o siese septemani de la acestu evenimentu tatalu, si Dimitriu inca nu a datu fatia cu dómn’a Zoitia si iubit’a sa Letitia, — sciea elu bine ca presinti’a lui numai ar’ fi redesceptatu dorerile dera adormite, inadinsu incungiurâ societatea loru, pecandu dieu, câtu de tare ar’ fi doritu se le pota contempla, sa li spună câ si elu e partasiu de dorerile sacre ale loru . .. Elu se retrase si din oficiu, câci venindu la potere unu ministeriucu care nu consentiu, siceru dimisiunea si deschise cachelaria advocatiala, curendu si cascigâ renume si in acesta calitate, caci dinsulu nu si-a legatu esistinti’a numai de oficiu, ci avendu talente frumóase si sentieminte nobile sciea se-si gasesca si altu teremi pe care se faca servicie societatei omenesci si natiunei sale . . . Era o dî frumoasa de tomna, mulțimea grăbea in toate partile pentru cercarea delectatiuniloru, publiculu de rendu se ospetâ pe „campulu libertini— nobilimea seu aristocrafiî’a baniloru inse abie sosita din „strainetate“ se falia cu ecuipagele pompose in aleulu de ..Banesti,un gradin’a Cismigiului inca erâ plina de publicu, Dimitriu inse nu se vedea nicaire, elu lucrâ in cancelari’a sa, neci câ avea tempu sâ se delecteze in radiele soarelui ce-i luminau chili’a, ca lipitu de mesa lucrâ neobositii, candu aude, câ bate cineva la usia; indata se scolâ, câci adunasema numai vreunu clienții alui seu poate se-lu cerceteze in singuretatea sa . . . Usi’a se deschise si intrâ o doamna înveselită in doliu . . . era doamn’a Zoitia . . . Tenerulu advocatu nu afla cuvinte pentru esprimerea suprinderei sale. — Nu te mirâ domnulu meu! — dîse doamn’a Zoitia asiediendu-se pe unu fotelu ce-i aretâ Dimitriu cu urbanitate — nu te mirâ dîcu, deca me vedi act, ci te mira de cele ce tile voiu spune ... Dimitriu ascultâ cu cea mai mare atențiune si machnire adanca, candu audî cumca dn’a Zoitia a venitu se-i cera ajutoriu contra unor amenintiari rusinoase . . . printiulu Marchilachi indata după moartea lui Angelescu grabi la dins’a si cerii man’a Letitiei ... fii respinsa categorice, apoi nerusînatulu ataca dobani veduvei si o cerii de socia, atunci ea indignata de atât’a nerusinare i aretâ usi’a, dar’ printiulu parea câ nu voiesce se intielega, ci cu o arogantia nespusa incepu a se tengui câ-i pare férte reu câ „cele mai nobile“ intentiuni ale sale suntu retusate cu asie dispretiu, si atunci scose unu papim, dâcandu câ acela e o obligatiune in pretiu de 50.000 lei, ce-i detoresce Angelescu .... a voitu ca prin casatoria se crutie pre dn’a Zoitia, vediendu vnse câ n’are ascultare, va cere solvirea sumei amintite . . . doamn’a i spuse, câ nu scie de aceea nemica si neci nu crede, ca se fia împrumutatii sociulu ei bani de la dinsulu, — printiulu vise incepu procesu si martorii subscrisi mărturisescu, ca barbatulu ei aru fi predicatu acea suma, acuma domn’a Zoitia e citata la tribunalu, deci ceru ajutoriulu lui Dimitriu, carele numai decâtu vedii instelatiunea printiului si cu bucuria primi aperarea causei. Manedî se duse la tribunalu, elu negâ validitatea acelei politie si ceru investigatiune, — atunci i se aretâ originalulu obligațiunii, martorii jurata, cu toate câ dinsulu a protestatu, si erâ se se pronunție sentinti’a . . . Dimitriu erâ in cea mai mare desperatiune cu atât’a mai alesu, ca sciea cumca act e o instelatiune dintre cele mai nerusinate . . . Dimitriu mai lua odata obligatiunea fatala in mana, se trase la o parte si o cetea esaminand’o din litera in litera; cine scie de câte ori a fostu cetit’o acuma ? — Printiulu Marchilachi, care inca era de fatia, se uita la dinsulu cu unu surisu ironicii, multu se delecta cum se framenta bietulu advocatu strimtoritu, — in fine eta Dimitriu se scula, impatura actulu si cu fatia victoriosa se uita la printiulu ce totu ridea. — Acuma credu, câ te vei fi convinsu, domnule advocatu! — dise printiulu cu unu aeru nepasatoriu. — Da, m’am convinsu, câ éra ai comisu o fapta demna de caracterulu dtale, — reflectâ Dimitriu, — si m’am convinsu, câ acuma a sosiții tempulu ca se primesci resplat’a cuvenita pentru toate misteriele, ce le-ai facutu pana acuma .... — Dloru judecători, luați notitia despre aceasta injuria aroganta! — strigâ printiulu infuriatu. Dimitriu vuse neci câ se mai uitâ la dinsulu, ci despaturandu actulu se apropiâ câtra judecători. — Dloru! — dîse elu — ve rogu a secuestrâ acestu actu, care dovedesce o instelatiune 12*