Familia, 1868 (Anul 4, nr. 1-45)
1868-09-27 / nr. 34
Ca eu aici sub sore, eternu voiu ii cu tine, in gândurile mele in jalnici suveniri — Si numele teu dulce scalda-tu voiu in suspine Chiama voiu a ta umbra in timpulu nopţii line, Se ’nchida ochiu-mi jalnicu c’unu visu de amagiri. De câte ori pe lira-mi a Musei sărutare, Va scote câte-unu sunetu scaldatu in plansulu meu, De-atâtea ori amice, va fi a mea oftare : „Grnbesce-ti morte sborulu ! se dau o ’mbratîsiare, Amicului ferice, din dalbulu - Eliseu“ I. Lapedatu. Nu-c luortu dar’ voi se moara. (Novela istorica.) ii. După acést’a festivitate boierii se despărțiră cu destula indignatiune pentru celea petrecute in salonulu dameloru si pe fetiele loru poteai observa, cât toti au inca de lucru cu aspirantele; numai Vulturu remase in natura lui seriosa, cânci betranetiele sunt atâtu de seriose, si atâtu de obositóare. Ospetii se despărţiră si Vulturu se apuci de ocupatiunile lui cotidiane, dîrele de tomna trecură in dirigintia, sosi si crn’a cu negur’a in firmamentu, dar’ trecu si acesta si nemic’a strămutare, boierii erau ocupați cu patri’a, cui i-ar’ fi tresaritu prin minte a merge la Vulturu se bata cupele de vinu. Soarele de primavéra rescula d’in pamentu florile somnoroase, si firmamentulu incepu a fi mai frumosu prin canturi de paseri prin parfumu de giocei; dar’ pentru cine ascepta unu altu sere se'n caldiéscu o anima fatigata, insedaru inflorescu florile, insedaru canta si se desmerda in natura miriadele de paseri sburatóre, pentru un’a ca atare sunt de prisosu tóte, — câci ea totu se tiene, câ, ca ea nu este nimenea nefericita pe pamentu. Silvi’a si-a stramutatu natur’a, nu se scie mai multu jucâ cu Brandusi’a, ea era nefericita, pentru câ iubea pe Colonfirescu. Adese in acestea dîle de primavera se ducea in satu la beserica, acolo apoi se rugâ ferbinte lui Ddieu asia, câtu de multe ori atâtu erâ de răpită in fantasii de pietate, câtu de nu-i dîcea Brandusi’a, câ au trecutu mis’a si părintele ascepta se inchîda beseric’a, — cine scie pana candu s’ar fi sciutu rugâ lui Ddieu. Dar’ ori ce anim’a atinsa de o durere i cade bine a se vaerâ in espresiuni de pietate caci rugatiunea consóla anim’a intristata. Rugati-ve cei ce iubiti, acest’a e singurulu medicamentu pentru voi — medicii nu sciu cura acést’a durere, si ei sunt oameni muritori — o! lasâ-ti sâ curgă lacrimile, sâ curgă, tare se curgă, si apoi le stergeti in secretu. Muma-sa erâ atâtu de confusa in ocupatiunile ei de fertu, câtu dieu ea si acum erâ de acea convingere: câ puiulu ei e fericitu — in tata diu’a după rogatiuni-i ducea: puiulu mamei, apoi cugeta si la mine, apoi cu acést’a se ducea si se apucă de fertu, ca totu ar’ fi fertu de nu-i ducea Vulturu: tu ai vré se me omori in amare si cu fertulu teu, nu ai tu féta mare, si nu ai tu servitore, apoi ar’ fi bine se mai ai grige si de féta, câci câtu-i diu’a totu oftandu o vedu privindu după pavilonu in undele apei, acum, acum cugetu ca vede pe are cine si voiesce sa sara la elu in apa. Dar’ spune paretiloru, ori ei, totu atât’a, ridea, si acum intr’o ala, acum intralt’a mestecă are ce, ce dadea aroma plăcută. Betranulu Vulturu vediendu-o cu atât’a indiferentismu, o lasă, se ducea in chili’a lui, apoi se , cugetă la celea trecute, si éra-i vinea de ducea: o ! pentru ce nuapotutu se fia fét’a acést’a unu voinicu sâ-lu sciu acum luptandu-se pentru patria. Silvi’a eră pe pavilonu, cu ochii tîntiti in ap’a Cernei; vedea ea oare ce, acolo nu putemu sei, dar’ atât’a se potea observa, câ are o durere, câci altu cum nu se prindea cu mana de anima, si ochii nu i-ar fi fostu innotati in lacreme si pe buzele ei nu se iveau nesce suspine ce-i puneau in miscare fragedulu ei peptu, pe care se mugureau doue flori de raiu. Cugetulu ei s’a perdutu in trecutu, voiă sâ véda unu idealu ce-i sboră ca unu fioru prin anima, voiă se véda unu secretu se scia d’in elu viitoriulu sâu, se cunosca fericirea, sâ cunósca amorulu, si apoi cunoscându-lu sâ se urce la ceriu, sâ si caute alta patria unde nimenea nu-i va conturbă, unde tote voru fi in armonia cu fantasiile ei, unde nu este despartîre, unde cuventulu „Adio“ nu esiste, unde angerii le siopotescu: iubiti- ve, câ si tatalu vostru celu cerescu veiubesce!!.........In acelea mominte par’ câ vedea fati’a acelui june pe care atâtu de tare lu scea iubi, despre care sciu si audîse ca e nobilu si bravu in batalia, adoratu de tata Romani’a, stimatu de betrani si teneri, a carui suveniri a umplutu anim’a ei de sperantia — apoi vedea facia lui palida privindu cu gele la ea, lu vedea ranitu in batalia, si nimenea nu eră sa-i lege plag’a si ea alergă atunci ca o nebuna sâ-i lege ranele si sâ le spele cu lacreme si sâ-i prindă man’a lui in man’a ei — — — si o! atunci unu surisu amara sâ ivea pe fati’a ei trista — observenu câ acestea sunt numai ilusiuni desierte. Asia-i vieti’a, tenerii se iubescu pan’ la ne . 396